Harta turistică a Municipiului Tulcea a fost actualizată și tipărită într-un prim tiraj de 4000 de exemplare, ce vor fi distribuite în curând unităților de cazare din oraș.
În plus, turiștii care vor vizita în acest sezon Tulcea se vor putea orienta folosindu-se de panourile stradale de mari dimensiuni (230x150cm) cu această hartă, amplasate în Piața Civică, Parcul Delta, Parcul Monumentului, Parcul Sindicatelor, Parcul Ciuperca, precum și la intrările în oraș.
”Noua versiune a hărții respectă toate regulile cartografiei și, cel mai important, este desenată gândindu-ne la turist”, informează OMD Tulcea.
În aprilie 2025, harta a fost tipărită într-un tiraj de 5000 de bucăți, fiind distribuită gratuit unităților de cazare din oraș, restaurantelor, muzeelor și prestatorilor de agrement, ajungând prin intermediul acestora la turiști. Pentru sezonul 2026 este pregătit un prim set de 4000 de bucăți.
Delta Dunării rămâne fără dar și poate motivul pentru care turiștii ajung la Tulcea. Pentru cei care rămân măcar o noapte în oraș, sunt trasate două itinerarii sub forma unor excursii de-o zi.
Acestea se regăsesc pe spatele hărții orașului, cu prezentarea celor mai importante atracții turistice de pe traseu.
O hartă cu principalele orașe prin care trece Dunărea, de la izvor, până la vărsarea în Marea Neagră este amplasată pe un panou informativ în Parcul Delta.
INTERVIU | Pe urmele orhideelor sălbatice din Dobrogea, alături de Nora de Angelli, cercetătoarea care dezvăluie lumii unicitatea și fragilitatea acestor flori uimitoare
România adăpostește aproape 80 de specii de orhidee sălbatice, iar cel puțin 10 dintre ele se află în Dobrogea, ținutul dintre Dunăre și...
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) deschide luni, 16 martie a.c., apelul de proiecte în valoare de 10 milioane de euro pentru sprijinirea operaționalizării Organizațiilor de Management al Destinației (OMD).
Programul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), se adresează autorităților publice locale membre în astfel de structuri.
Finanțarea va sprijini proiecte de investiții de mică amploare, care au ca obiectiv îmbunătățirea accesibilității, sustenabilității și dezvoltării destinațiilor turistice, precum și consolidarea capacității operaționale a OMD-urilor.
„Mă bucur să anunț că, în timp scurt, am reușit să pornim finanțarea organizațiilor de management al destinației (OMD) prin fonduri din PNRR. Va fi pus la dispoziție OMD-urilor din țară un buget de 10 milioane de euro, cu scop clar: să poată funcționa eficient și să contribuie la promovarea destinațiilor turistice pe care le reprezintă. OMD-urile trebuie să fie motoarele turismului local: să construiască strategia de dezvoltare turistică, să definească brandul destinației, să coordoneze centrele de informare și să contribuie la profesionalizarea serviciilor pentru vizitatori”, a declarat Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului.
Valoarea maximă a finanțării nerambursabile este de:
300.000 euro (fără TVA) pentru comune;
125.000 euro (fără TVA) pentru orașe și municipii (cu excepția reședințelor de județ);
100.000 euro (fără TVA) pentru municipii reședință de județ și UAT-uri județ.
Pentru a putea solicita finanțarea, autoritatea publică locală trebuie să încheie, anterior depunerii cererii de finanțare, un acord de parteneriat cu OMD-ul din care face parte. Acest acord trebuie aprobat prin Hotărâre a Consiliului Local sau a Consiliului Județean și depus împreună cu cererea de finanțare. Documentul va fi verificat inclusiv din perspectiva respectării obligației de alocare a minimum 20% din valoarea totală a finanțării solicitate pentru implementarea acțiunilor care contribuie efectiv la operaționalizarea OMD-ului.
Proiectele depuse trebuie să fie aliniate cu Strategia națională a României pentru dezvoltarea turismului 2023–2035 și cu Planul de acțiune pentru valorificarea patrimoniului cultural în vederea creșterii competitivității sectorului turismului, precum și să fie incluse în strategiile de dezvoltare și marketing turistic și în planurile de acțiune ale OMD-urilor.
Apelul este competitiv, cu depunere în regim „primul venit – primul servit”, până la epuizarea bugetului alocat.
Proiectele vor putea fi depuse online până în 15 aprilie a.c., prin platforma dedicată PNRR, disponibilă la adresa: https://proiecte.pnrr.gov.ro.
Evaluarea solicitărilor de finanțare se va realiza pe măsura depunerii proiectelor, până la 30 aprilie a.c., în limita bugetului disponibil.
Ghidul solicitantului – Program de investiții în infrastructura turistică la nivelul destinațiilor și alte documente de interes pot fi consultate AICI.
Organizațiile de management al destinației (OMD) vor fi finanțate prin fonduri prin PNRR, a anunțat Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău.
“Va fi pus la dispoziție OMD-urilor din țară un buget de 10 milioane de euro, cu scop clar: pentru a putea funcționa eficient și în avantajul promovării destinațiilor turistice pe care le reprezintă. Programul funcționează pe un mecanism transparent, iar ghidul este disponibil pentru consultare publică pe site-ul MEDAT. OMD-urile trebuie să fie motoarele turismului local: să construiască strategia de dezvoltare turistică, să definească brandul destinației, să coordoneze centrele de informare și să contribuie la profesionalizarea serviciilor pentru vizitatori. Până acum, bugetele destinate organizațiilor de management al destinației (OMD) erau direcționate, în mare parte, către proiecte de infrastructură turistică. Funcționarea efectivă a organizațiilor – adică exact componenta care face diferența în dezvoltarea unei destinații – rămânea adesea subfinanțată. Acum, în parteneriatul (pentru această finanțare) dintre o organizație de management al destinației și o unitate administrativ-teritorială, minimum 20% din finanțare este dedicat funcționării organizației. Este condiția de bază pentru ca rezultatele să poată apărea în mod real. Am ținut cont și de diferențele din teren. Localitățile mici, care nu au bugete mari pentru promovare, trebuie să poată construi o strategie pentru turism fără a porni în acest demers cu un dezavantaj structural. De aceea, mecanismul de finanțare este gândit astfel încât să le ofere o șansă reală. În același timp, am simplificat procedurile administrative. Printr-o singură cerere de finanțare pot fi incluse mai multe investiții, astfel încât energia să fie investită în cât mai puține hârtii și să fie îndreptată către cât mai multe proiecte. Turismul se dezvoltă datorită oamenilor care lucrează constant pentru a promova o destinație, iar organizațiile de management al destinației au exact acest rol: să construiască o direcție, să pună o destinație pe hartă și să coordoneze promovarea și serviciile pentru turiști. Lucrăm zi de zi pentru a creea și a facilita cele mai bune condiții pentru ca acestea să aiba succes. Mai este mult până departe”, a transmis Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Irineu Darău.
Fonduri din PNRR pentru proiecte de investiții în turism, în destinațiile administrate de OMD-uri
Potrivit ghidului lansat în dezbatere publică, valoarea maximă a finanțării nerambursabile este între 100.000 de euro pentru comune și 400.000 de euro pentru județe.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a lansat în consultare publică ghidul specific pentru apelul de proiecte care vizează Operaționalizarea Organizațiilor de Management al Destinației (OMD), din cadrul Componentei 11 – Turism și Cultură a Planului Național de Redresare și Reziliență.
Unitățile administrativ-teritoriale, membre în cadrul unui OMD constituit conform legii, vor putea obține sprijin financiar pentru implementarea de proiecte de investiții în infrastructura turistică, cu scopul creșterii atractivității și competitivității destinațiilor din România.
Măsura încurajează parteneriatul public-privat, reduce presiunea asupra bugetelor locale și creează contextul pentru proiecte care îmbunătățesc experiența vizitatorilor.
Concret, prin acest apel vor putea fi finanțate proiecte de infrastructură mici, cum ar fi: amenajarea sau reabilitarea traseelor turistice, tematice, culturale și istorice, reabilitarea traseelor de cură și a parcurilor balneare, construcția sau modernizarea zonelor de picnic, camping sau parcuri de rulote, precum și crearea de facilități sportive în aer liber.
Vor fi eligibile și investițiile în dezvoltarea de aplicații mobile pentru destinații, digitalizarea obiectivelor și a activităților OMD-urilor, realizarea de pagini web, strategii, cercetări de piață și planuri de management al vizitatorilor în zonele de patrimoniu cultural sau natural.
Apelul va fi competitiv, cu depunerea proiectelor în regim „primul venit – primul servit”, iar alocarea financiară totală este de 10 milioane euro.
Conform proiectului de ghid, valoarea maximă a finanțării nerambursabile care poate fi solicitată de o unitate administrativ-teritorială este de 100.000 de euro pentru comune, 150.000 de euro pentru orașe, 250.000 de euro pentru municipii și 400.000 de euro pentru județe.
Ghidul aferent apelului de proiecte este disponibil spre consultare publică pe site-ul MEDAT.
OMD Constanța – Mamaia la Târgul de Turism de la Varșovia
Laurențiu Despina a stat de vorbă pe această temă cu Sebastian Puznava, vicepreședinte al OMD Constanța – Mamaia.
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
14 octombrie 2025, 13:59 / actualizat: 14 octombrie 2025, 17:50
Prezența Organizației de Management al Destinației Constanța – Mamaia la Târgul de Turism de la Varșovia a fost o invitație reînnoită turiștilor polonezi de a redescoperi litoralul românesc.
Există interes din partea turoperatorilor polonezi de a intra pe piața românească, au fost organizate și infotripuri cu ziariști polonezi care să prezinte litoralul românesc, iar interesul turiștilor din această țară pentru România și zona de litoral crește de la an la an.
Laurențiu Despina a stat de vorbă pe această temă cu Sebastian Puznava, vicepreședinte al OMD Constanța – Mamaia.
„Conform ultimelor statistici, anual, vin în jur de 100 mii de polonezi în România, iar anul trecut am avut o creștere cu 15 % a numărului acestora. Polonia este o țară foarte mare, dublă ca număr de locuitori față de România, care nu are o ieșire la o mare caldă, așa că avem toate premisele de a-i aduce la noi. Noi, ca OMD Constanța Mamaia, am organizat și infotripuri pentru agenți și touroperatori polonezi, nemți, englezi, s-au desfășurat chiar pe parcursul sezonului estival la Mamaia și Constanța și vom continua cu aceste acțiuni, inclusiv cu oameni de presă sau influenceri pe care i-am adus în destinația noastră pentru a scrie despre experiența trăită aici. Obiectivul este ca destinația noastră Constanța – Mamaia să fie principala lor destinație atunci când aleg litoralul românesc”, a declarat Sebastian PUZNAVA, vicepreședinte OMD Constanța – Mamaia.
Vara nu se termină la Mamaia odată cu prima zi de septembrie! Atmosfera de festival continuă, iar stațiunea își păstrează energia vibrantă și în prima lună de toamnă.
OMD Mamaia Constanța anunță concerte live cu artiști de top, show-uri spectaculoase, expoziții interactive și evenimente auto de neratat care transformă Mamaia într-un hub al distracției pentru toate vârstele.
Muzică și show-uri de neuitat în Piațeta Cazino
Scena Mamma Mia devine centrul distracției, acolo unde muzica bună se întâlnește cu vibe-ul de vacanță. Între 1 și 14 septembrie, Mamaia continuă distracția la Mamma Mia! Showtime, un maraton de spectacole și seri memorabile. Sâmbătă, pe 6 septembrie, publicul se lasă purtat de emoțiile lui Mark Stam și Irina Rimes, iar sâmbata viitoare, pe 13 septembrie, Florian Rus și Elena Gheorghe aduc hiturile care fac inimile să bată mai tare.
În fiecare vineri, spectacolul Mamaia ArTiStA animă scena, iar duminica seara se trăiește nostalgia într-un show dedicat celor mai frumoase amintiri.
Aventuri pentru toată familia în Piațeta Rex
La doar câțiva pași de plajă, Parcul REX și Scena Arlecchino devin punctul de atracție pentru întreaga familie. Până pe 7 septembrie, expoziția Dino Rex îi întâmpină zilnic pe vizitatori cu peste 40 de dinozauri și mamifere gigantice animatronice, redate la scară reală, cu mișcări și sunete spectaculoase – o experiență de neuitat pentru copii, dar și pentru cei mari.
Programul este completat de Reconstituiri istorice organizate în fiecare joi, vineri, sâmbătă și duminică, între orele 18:00 și 20:00, oferind o călătorie fascinantă prin Antichitate, Evul Mediu și Epoca Modernă, cu scene și personaje aduse la viață într-un mod autentic.
Seara de 4 septembrie aduce bună dispoziție cu o reprezentație specială a legendarei trupe Grupul Vouă, iar în serile de 5-7 Septembrie, cei mici au parte de Teatru de păpuși și activități interactive dedicate lor.
Adrenalină maximă la Mamaia Rally Show și Grand Rally Tour
Septembrie aduce în stațiune și competiții auto de talie națională, care transformă Mamaia în capitala pasionaților de motoare.
Pe 13 și 14 septembrie, Grand Rally Tour aduce în fața publicului mașini de competiție spectaculoase, parcate pentru vizitare în Piațeta Cazino – un adevărat muzeu în aer liber pentru iubitorii de viteză.
Apoi, între 19 și 21 septembrie, motoarele se turează la maximum la Mamaia Rally Show, eveniment unic în România, desfășurat sub egida FRAS, unde cei mai buni piloți vor transforma stațiunea într-o scenă a adrenalinei pure.
O nouă ședință de Consiliu Local cu scântei la Mangalia.
Proiectele care au încins spiritele au fost legate de rectificarea bugetară și de modul în care au fost gestionați banii Organizației de Management al Destinației Mangalia.
Stațiunea Mamaia continuă să-și consolideze identitatea vizuală prin artă urbană și experiențe memorabile pentru turiști.
Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța anunță inaugurarea a încă două puncte foto „instagramabile” în cadrul proiectului de revitalizare vizuală a stațiunii: „28 de grade la umbră” și „Romanță cu parfum”.
Instalațiile artistice sunt gândite ca repere vizuale care invită turiștii să devină ambasadori digitali ai litoralului românesc, prin conținut creativ distribuit pe rețelele sociale. Noile creații adaugă culoare, emoție și nostalgie unei destinații aflate într-un proces activ de repoziționare turistică.
Punctul foto „28 de grade la umbră” este amplasat pe faleza Stațiunii Mamaia, în zona Melody, Riva și este inspirat din atmosfera retro și visătoare a hitului internațional „Monaco – 28° à l’ombre”, semnat de Jean-François Maurice. Instalația evocă eleganța litoralului mediteranean, transpusă în peisajul românesc, și oferă un decor perfect pentru cadre pline de stil, relaxare și soare filtrat prin amintiri.
În contrast poetic, „Romanță cu parfum” este un omagiu adus sensibilității și romantismului clasic, filtrat prin estetica modernă. Amplasată tot pe faleza din Mamaia, în zona Parcului Rex, Caelia, un colț cochet al stațiunii, instalația invită la introspecție și tandrețe, surprinse în imagini care combină farmecul vremurilor de altădată cu spiritul efervescent al vacanțelor de vară.
Cele două instalații se adaugă celor lansate anterior #LoveIsInTheAir și #EroiiRomânieiChic și fac parte dintr-un traseu artistic și interactiv care încurajează explorarea vizuală a stațiunii. În perioada următoare, alte două puncte foto vor fi amplasate în Mamaia, cu tematici captivante, pentru a diversifica experiența turiștilor români și internaționali.
Turiștii sunt invitați să descopere noile instalații, să se fotografieze și să distribuie imaginile pe rețelele sociale cu hashtagurile oficiale #28GradeLaUmbră și #RomanțăCuParfum, contribuind astfel la povestea vizuală a Stațiunii Mamaia.
Proiectul este parte a unei strategii integrate de promovare turistică și branding de destinație, derulată de OMD Mamaia-Constanța în parteneriat cu operatorii din turism și creatori locali de conținut vizual.
Vineri, 27 iunie, Consiliul Județean Tulcea a votat înființarea Organizației de Management al Destinației Turistice „Eco‑Delta”.
Obiectivul este promovarea Deltei Dunării ca zonă de ecoturism, printr-o abordare coerentă și colaborativă, care implică autoritățile locale, mediul de afaceri și organizațiile neguvernamentale.
Județul va contribui financiar în calitate de membru fondator, alături de alte entități publice și private.
Discuțiile au fost deschise de consilierul PNL Nicolae Chichi, care a cerut detalii privind rolul Aeroportului Internațional Delta Dunării în acest demers, precum și despre modul de stabilire a cotizațiilor anuale:
Secretarul general al județului, Marius-Cristi Mihai, a oferit clarificări privind contribuția CJ Tulcea:
La rândul său, consilierul PNL Alexandru Filip, coordonatorul OMD Tulcea (organizație distinctă, înființată anterior cu sprijinul Primăriei), a salutat inițiativa:
Hotărârea a fost aprobată cu 28 de voturi pentru. OMD „Eco‑Delta” își propune să devină un instrument-cheie în atragerea de fonduri și în promovarea sustenabilă a Deltei ca destinație turistică.
Constanța, orașul cu deschidere la Marea Neagră și istorie milenară, are în sfârșit o identitate vizuală fresh, jucăușă și contemporană, informează OMD.
În urma competiției „Constanța Logo Challenge”, organizată de OMD Mamaia-Constanța
alături de IQads, a fost desemnat câștigătorul concursului de creație grafică ce redefinește imaginea orașului.
Competiția s-a desfășurat pe parcursul a două luni, timp în care au fost înscrise peste 400 de propuneri pentru noul logo al Constanței. În prima etapă, juriul – format din specialiști în branding, comunicare, turism și reprezentanți ai autorităților locale – a selectat 10 lucrări semifinaliste. Ulterior, în urma deliberărilor finale și a feedbackului public, au fost aleși cei trei finaliști, iar câștigătorul a fost desemnat în baza originalității, versatilității și relevanței pentru identitatea orașului.
Marele câștigător este Andrei Avram, cu o propunere fresh și memorabilă care îmbină perfect spiritul marin, moștenirea culturală și energia urbană a orașului, susțin reprezentanții OMD.
Finaliștii competiției sunt:
Valentin Ioniță – un concept emblematic modern, care evocă tradiție, răsăritul de soare și spiritul maritim.
Gabriel Panait – o abordare minimalistă, caligrafică, care transpune Constanța într-un brand elegant și memorabil.
„Proiectul a venit cu o miză clară: construirea unei identități vizuale care să fie relevantă, ușor de recunoscut și adaptabilă în cât mai multe contexte. Am urmărit o soluție care să reflecte esența orașului: energia portuară, legătura cu marea, diversitatea culturală și aerul mediteranean, fără să pară un stereotip. Logo-ul este creat ca un simbol prietenos, jucăuș, dar echilibrat, care poate funcționa atât în spațiul digital, cât și în cel fizic, de la materiale de promovare până la aplicații urbane. A fost important să existe claritate, dar și un potențial vizual care să permită dezvoltări creative în timp. Mă bucur că propunerea a fost apreciată și aleasă, și sper ca această identitate să contribuie la o imagine coerentă și memorabilă a Constanței, pe termen lung.” – a declarat Andrei Avram, câștigătorul concursului.
Noua identitate vizuală are potențialul de a fi aplicată în multiple direcții creative – de la instalații urbane de mari dimensiuni, până la interpretări în spațiul digital, hărți stilizate, mozaicuri sau elemente de mobilier urban. Propunerile vizuale explorează aceste posibile utilizări, demonstrând versatilitatea și expresivitatea logo-ului în contexte variate.
„Constanța Logo Challenge” a fost o competiție deschisă adresată designerilor din toată țara, menită să contureze o nouă identitate vizuală pentru Constanța. Proiectul a fost susținut de Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța, care are ca obiectiv promovarea orașului ca destinație turistică relevantă, modernă și atractivă.
A început cea de-a doua ediție a Infoturului Riviera Românească, un eveniment dedicat promovării litoralului românesc, organizat de Asociația Națională a Agențiilor de Turism și Organizația de Management al Destinației Județul Constanța.
Sub conceptul „De la Mamaia la Mangalia”, Infoturul a devenit o inițiativă cu impact real în industria turismului intern, pe care OMD Mamaia -Constanța o sprijină cu tărie, din dorința de a transforma acest eveniment într-o tradiție.
Numărul participanților a crescut semnificativ față de ediția anterioară, o evoluție care subliniază potențialul crescut al destinației. Infoturul aduce împreună reprezentanți de top ai agențiilor de turism și touroperatorilor din România, dar și alți actori relevanți ai industriei turismului.
Ediția din acest an se desfășoară în perioada 28 mai – 1 iunie și reunește peste 350 de agenți de turism și jurnaliști din țară. Evenimentul reprezintă, totodată, o oportunitate strategică de a promova cele mai competitive oferte și servicii ale destinației Mamaia-Constanța.
Participanții vor explora, timp de patru zile, principalele hoteluri și obiective turistice de pe litoral, în două etape distincte. Primele două zile sunt dedicate stațiunii Mamaia și municipiului Constanța, urmând ca în zilele următoare accentul să se mute pe zonele Eforie și Mangalia.
Un moment-cheie al infoturului va fi conferința de presă programată joi, 29 mai, la ora 12.30, care se va desfășura chiar în incinta Cazinoului din Constanța, clădire emblematică recent restaurată și redeschisă publicului. La întrunire vor participa Enache Bucovală, președintele OMD Județul Constanța, Adrian Voican, vicepreședintele ANAT, Gabriel Ștețco, secretar de stat la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Aurelian Marin, prim-vicepreședinte ANAT, președintele Consiliului Județean Constanța, prefectul județului Constanța, primarii municipiului Constanța, municipiului Mangalia și orașului Eforie.
Programul infoturului va cuprinde o paletă diversificată de activități: plimbări cu barca, vizite tematice, experiențe la înălțime în roata panoramică, tururi ghidate, evenimente de networking și socializare, concerte și momente artistice. Totul este conceput pentru a oferi o imagine completă și autentică a potențialului turistic al litoralului românesc.
Infoturul Riviera Românească este organizat de ANAT și OMD Județul Constanța, iar OMD Mamaia – Constanța participă activ în calitate de susținător al inițiativei, consolidând astfel eforturile comune de a transforma litoralul într-o destinație turistică tot mai competitivă și bine promovată la nivel național.
Un exemplu concret de eficiență îl reprezintă ediția din iunie 2024, care a contribuit semnificativ la creșteri spectaculoase ale indicatorilor turistici, atât în ceea ce privește numărul total de turiști, cât și numărul nopților de cazare în Mamaia și Constanța.
„Susținem Infoturul Riviera Românească pentru că este un eveniment cu impact real asupra turismului de pe litoral. Credem în puterea experienței directe și a conexiunilor profesioniste. Ne dorim ca acest eveniment să devină o tradiție, iar rezultatele de anul trecut ne confirmă că suntem pe drumul cel bun. Constanța și Mamaia au ce oferi: de la plaje și servicii moderne, până la atracții de patrimoniu. Le arătăm, le promovăm și le dezvoltăm împreună”, a declarat președintele OMD Mamaia – Constanța, George Măndilă.
OMD Mamaia – Constanța consideră că evenimentele de tip infotur reprezintă una dintre cele mai eficiente forme de promovare turistică și va continua să susțină inițiativele care contribuie la creșterea atractivității destinației și la consolidarea sezonului estival.
În timp ce turismul de pe litoralul românesc se luptă an de an cu competitorii tradiționali de pe piața externă, caută soluții de extindere a ofertelor în extrasezon și reclamă mai mult sprijin de la autorități prin strategii naționale de promovare, în județul Tulcea, industria ospitalității este din ce în ce mai bine cotată, atât de clienții români, cât și de cei străini.
O dovadă în acest sens este prezența în finala competiției „Destinația anului” a două branduri turistice din nordul Dobrogei – Delta Dunării și satul Mila 23.
Turismul deltaic, resursă esențială pentru comunitățile locale, și perspectivele de dezvoltare, sustenabilitatea și profitul în turismul din județul Tulcea sunt temele care au fost discutate în emisiunea „Dialoguri la zi” de astăzi, cu președintele OMD Tulcea, Alexandru Filip, invitatul Mihaelei Andrei.
FPIOR: Patronatele din turism cer creșterea bugetului de promovare a României la 4 milioane de euro
„Este extrem de important ca toţi banii proveniți de la operatorii din turism şi din taxele plătite de turiști să fie cheltuiţi pentru promovarea şi dezvoltarea turismului românesc” susține Corina Martin.
Patronatele din industria ospitalităţii solicită autorităţilor majorarea bugetului de promovare turistică a României pentru 2025 la cel puţin 4 milioane de euro, de la 1,1 milioane de euro în 2024, participarea la cele mai importante târguri de profil din lume şi înfiinţarea unei Organizaţii de Management al Destinaţiei (OMD) la nivel naţional.
„Noi am cerut ministrului actual majorarea bugetului de promovare la cel puţin 4 milioane de euro. Sigur că e o creştere mare şi înţelegem că suntem într-un an de austeritate pentru întreaga ţară şi nu avem mari speranţe la această sumă, dar evident că noi spunem ceea ce ne-ar trebui. Dacă ni se alocă trei milioane de euro va trebui să fim mulţumiţi, dar trebuie să fie şi cheltuiţi şi într-un mod în care deciziile să fie luate împreună cu noi”, a declarat secretarul general al Federaţiei Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR), Corina Martin.
Aceasta a precizat că, anul trecut, bugetul pentru promovarea turistică a României a fost de numai 1,1 milioane de euro, în timp ce Viena are anual un buget de 35 de milioane de euro.
„M-aţi auzit şi anul trecut criticând bugetul infim de 1,1 milioane de euro pe un întreg an, bugetul de promovare a României. Şi v-am dat exemple: bugetul de promovare a oraşului Viena, vorbim de un oraş, nu de ţara Austria, 35 de milioane de euro pe an. Cum să comparăm bugetul ţării România de 1,1 milioane de euro? Acum doi ani, bugetul a fost ceva mai mare, în jur de 3 milioane de euro, dar, din diverse motive, aparatul administrativ al ministerului nu a reuşit să cheltuiască, încurcându-se în proceduri, bugetul respectiv”, a precizat Martin, la Conferinţa Naţională „Tendinţe în ospitalitate”.
Ea a subliniat că aparatul administrativ neprofesionist tratează de ani de zile problemele industriei doar „din birou”, iar realitatea în acest domeniu este cu totul alta.
„Ne-am săturat ca aparatul administrativ neprofesionist – pentru că nu lucrează în mod real într-un hotel sau la managementul unei destinaţii ori într-o agenţie de turism – să trateze aceste lucruri de foarte mulţi ani din birou, considerând că acela este perimetrul în care pot avea anumite idei, iar realitatea este alta. Vedem cum se promovează celelalte ţări, vedem cum se promovează alte destinaţii şi trebuie să recunoaştem că România nu este nici pe departe aproape de modelele de promovare corecte”, a subliniat secretarul general al FPIOR,
Pe de altă parte, înfiinţarea unei Organizaţii de Management al Destinaţiei naţionale este unul dintre obiectivele federaţiei din industria ospitalităţii.
„Lupta noastră va rămâne înfiinţarea Organizaţiei Naţionale de Turism, adică acel OMD naţional. Acolo trebuie să se termine piramida cu OMD-urile locale, OMD-urile judeţene, OMD-urile regionale, respectiv un OMD naţional. În prezent, sunt 23 sau 24 de OMD-uri, un număr insuficient de mic, pentru că nu toţi primarii – nefiind obligaţi, pentru că legea a ieşit prost, deşi noi am dorit ca ministerul să stipuleze ca toţi primarii care administrează şi staţiuni turistice, nu doar un oraş, de exemplu cum e oraşul Constanţa, care are şi staţiunea Mamaia, să fie obligaţi să iniţieze sau să intre în asociere cu patronatele locale în formarea acestor organizaţii de management de destinaţie”, a explicat aceasta.
Martin a adăugat că, în prezent, sunt foarte puţine OMD-uri faţă de câte ar trebui să existe la nivel naţional, iar promovarea se face în continuare prin decizie unică a ministerului care se ocupă de acest domeniu.
„Sunt foarte puţine OMD-uri faţă de numărul real al celor care ar trebui să existe. Ne uităm, de exemplu, la regiuni turistice mari care nu au OMD-uri, chiar Prahova. Cred că este un exemplu foarte bun, însă la nivel naţional, în continuare, promovarea se face, până la urmă, prin decizie unică a ministerului sau a ministrului şi atunci, nu întotdeauna, acele măsuri sunt benefice şi necesare turismului românesc”, a spus Corina Martin.
În opinia sa, este extrem de important ca toţi banii din taxele şi impozitele plătite de operatorii din turism şi din taxele locale încasate de la turişti să fie cheltuiţi pentru promovarea şi dezvoltarea turismului românesc.
„Ce dorim noi de fapt? Banii pe care operatorii din turism îi plătesc – taxe, impozite, impozite pe salarii, taxe locale încasate de la turişti – toate acestea sunt încasate de bugetul local sau central. Aceşti bani trebuie să ajungă să fie cheltuiţi în ceea ce turismul românesc are nevoie: promovare şi dezvoltare. Continuăm ca toate federaţiile şi patronatele împreună să cerem această organizaţie de management de destinaţie (OMD) la nivel naţional, ca să ne asigurăm că, în sfârşit, promovarea României se face după modelele europene. Luăm cazul Germaniei, luăm cazul Austriei, există clar organizaţii în parteneriat public-privat. Nu statul conduce, nu statul decide pe banii pe care industria îi plăteşte”, a adăugat reprezentantul FPIOR.
În ceea ce priveşte târgurile de profil internaţionale unde România ar trebui să fie prezentă în 2025, Martin a enumerat Târgul de Turism de la Berlin, care este obligatoriu, fiind „târgul la care, dacă nu eşti, nu exişti”, urmat de cel de la Londra, dar şi târgul din Kazahstan, care este extrem de important pentru potenţialul din Asia Centrală şi zona Caucaz.
„Obligatoriu Berlin. Este târgul la care, dacă nu eşti, nu exişti. Este cel mai mare târg european şi unde sigur România va participa. Târgul de la Londra, extrem de important de asemenea, şi eu descopăr de câţiva ani şi potenţialul dinspre Asia Centrală şi zona Caucaz. Şi vom merge, în aprilie, la Târgul de Turism din Kazahstan pentru a doua oară, pentru că odată cu intrarea României în Schengen, există un potenţial uriaş din această zonă: China, Kazahstan, Turkmenistan, Azerbaidjan, toate aceste ţări (…) Există o cerere uriaşă din partea agenţiilor de turism dinspre aceste ţări, pentru că toţi aceşti turişti, întrucât zboară un număr de ore mai mare până spre Europa, vor să facă circuite de două ţări, adică să vadă România şi o altă ţară. Din păcate, România nu se promova pe aceste zone, s-a desconsiderat permanent pe această parte a lumii, mergând tot timpul numai către acele târguri esenţiale, cu puţinul de bani pe care l-a avut la dispoziţie. Consider că România are un potenţial de nişă uriaş să se poziţioneze între primele destinaţii europene care se promovează în aceste ţări”, a concluzionat secretarul general al FPIOR, Corina Martin.
Numărul turiştilor în judeţ a scăzut cu peste 16% din anul 2019 până în prezent, scăderea fiind însă aproape dublă în cazul municipiului Tulcea, de aproape 29%, din cauza războiului din Ucraina, potrivit datelor furnizate de OMD Tulcea.
Astfel, dacă în anul 2019, în municipiu au fost înregistraţi circa 76.000 de vizitatori, în anul 2020, numărul lor a scăzut la 39.000, pe fondul pandemiei de COVID-19, în anul 2023, acesta a ajuns la circa 54.000, iar evaluarea preliminară a OMD pentru anul 2024 arată în continuare o scădere cu câteva mii de vizitatori.
„Suntem într-un blocaj de 50.000, 55.000, 58.000 de turişti încă din anul 2021. An de an avem cam aceleaşi valori pe numărul de sosiri şi de înnoptări. E clar că este un blocaj cauzat de context. Odată ce se va stabiliza situaţia din zonă şi se va încheia războiul ăsta, probabil într-un an sau doi vom ajunge la valorile din 2019”, a menţionat managerul OMD Tulcea, Alexandru Filip.
În lipsa unei statistici oficiale pentru anul 2024, OMD Tulcea estimează că anul trecut numărul turiştilor în municipiu a scăzut cu câteva mii faţă de anul precedent, ajungând la circa 50.000.
Totuși, în unele comunităţi din judeţ, numărul turiştilor a crescut constant în ultimii trei ani.
„Anul trecut am avut o creştere cu circa 14% faţă de anul precedent. Am dat drumul sezonului de rezervări încă din luna noiembrie a anului trecut, ceea ce este o premieră. În anii trecuţi, deschideam rezervările din ianuarie-februarie şi avem deja date ocupate în acest an. Suntem încrezători că va fi un an bun”, a spus administratorul unei pensiuni din comuna Jurilovca, Marius Potolea.
În anul 2019, în municipiul Tulcea s-au înregistrat 76.000 de turişti, cu 143.000 de înnoptări, iar în judeţ au fost 168.000 de vizitatori, cu 384.000 de înnoptări.
În 2023, în municipiu s-au înregistrat 54.000 de vizitatori şi în judeţ, 141.000 de turişti.
TULCEA: Vouchere de reduceri şi tururi ghidate, prin aplicația de promovare turistică a oraşului
Lansată în 2024, aplicaţia pentru mobil „Tu şi Tulcea” oferă informaţii despre obiectivele din oraş, traseele turistice din Deltă şi evenimentele din judeţ.
Autorităţile locale intenţionează să dezvolte aplicaţia gratuită de promovare turistică a municipiului Tulcea, astfel încât, prin intermediul acesteia, să poată fi activate vouchere de reducere la restaurante şi promovate tururi ghidate în zonele istorice ale oraşului.
Managerul OMD Tulcea, Alexandru Filip, a declarat că aplicaţia lansată în vara anului trecut, „Tu şi Tulcea”, are în momentul de faţă peste 2.000 de utilizatori şi se înscrie în activităţile derulate de organizaţie pentru impunerea unui brand turistic al municipiului, una dintre cele mai importante realizări ale OMD în 2024.
„Anul acesta, poate reuşim să oferim informaţii în a treia limbă – germană, italiană, franceză – vom hotărî împreună cu membrii organizaţiei, dar vrem în acelaşi timp să îmbunătăţim aplicaţia şi pe zona de funcţionalităţi. Se pot activa diferite vouchere cu care poţi merge la diferite restaurante partenere, să scaneze un cod de bare şi să ai nişte reduceri la nota de plată sau să ai un desert din partea casei”, a afirmat managerul OMD, Alexandru Filip.
El a mai spus că anul acesta doreşte ca, cel puţin o dată la două săptămâni, să le ofere atât turiştilor, cât şi localnicilor tururi prin mahalele istorice ale oraşului.
„Intenţionăm să dezvoltăm şi partea de tururi tematice. Adică, să mergem prin mahalale, să vizităm obiective care, de regulă, nu se vizitează. Asta şi cu tulcenii, pentru că şi ei trebuie să înţeleagă că trăim într-un oraş multicultural, un oraş istoric, cu mult potenţial turistic”, a conchis managerul Filip.
Unul din obiectivele OMD Tulcea pentru anul în curs este, de asemenea, dezvoltarea unor oferte în perioada iernii, în condiţiile în care în anotimpul rece numărul vizitatorilor scade.
„Iarna, în Tulcea, numărul turiştilor scade drastic. Avem contracte cu diferite firme care au afaceri în oraş şi cam atât. Turismul nu este punctul forte în extrasezon. Gradul nostru de ocupare iarna este de 30%”, a menţionat proprietara unei unităţi de cazare din oraşul Tulcea, Argentina Stamm.
Lansată anul trecut de Primăria municipiului Tulcea, aplicaţia „Tu şi Tulcea”, accesibilă pe telefoanele mobile, oferă informaţii atât despre obiectivele turistice din oraş, cât şi despre evenimentele care se desfăşoară în judeţ.
Aproximativ 400.000 de euro au costat cele 40 de concerte, organizate în această vară la Mamaia, de Organizația de Management al destinației Mamaia – Constanța, a declarat în emisiunea Dialoguri la zi, președintele organizației, George Măndilă:
40 de concerte cu artiști mari care au cotă de piață bună începând cu data de 1 iunie și până la 15 septembrie, căci a fost o licitație, cred că au costat undeva la vreo 400.000 de euro. Au înțeles cei care au câștigat că a trebuit să vină cu o valoare suplimentară foarte mică, care să le acopere lor cheltuielile, fiindcă nu poți să vii și să consideri OMD-ul și să-l tratezi ca pe o companie din Golful Persic.
Odată cu încheierea sezonului estival, OMD Mamaia-Constanța își îndreaptă atenția către promovarea destinației pe piețele internaționale, pentru că vara viitoare își propune să atragă mai mulți turiști străini. George Măndilă:
Toată piața europeană consideră că noi n-am mai făcut nimic pe aici, fiindcă nu există informații despre noi și atunci noi ne-am orientat către trei mari obiective strategice – contactul cu tur-operatorii mari pentru a-i determina să ne reintroducă în cataloagele de turism. Doi, a fost contactul cu bloggerii influenceri, jurnaliștii specializați în turism, iar trei a fost contactul cu reprezentanții companiilor aeriene low-cost, deoarece prima întrebare care se punea la orice discuție, la acum ajunge cu avionul acolo.
În lunile următoare, OMD Mamaia-Constanța va participa la târgurile de turism de la Rimini, Londra și Varșovia.
Redactor – Cristina Ghelasie / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Stațiunea Mamaia se pregătește să își redobândească strălucirea și farmecul care au consacrat-o drept perla litoralului românesc. OMD Mamaia Constanța anunță „Weekendul Weekendurilor”, un eveniment extraordinar care promite să aducă înapoi magnificența de odinioară a stațiunii.
În această minivacanță de 4 zile, Mamaia va fi gazda unor momente memorabile, oferind un mix perfect de valuri de distracție, muzică și activități pentru toate vârstele.
Programul de evenimente:
• Scena Mamma Mia din Piațeta Cazino Mamaia: Zilnic, înceând cu joi, 15 august, scena va găzdui concerte electrizante cu artiști de top. Atmosfera va fi una incendiară, cu muzică live și show-uri care vor ține publicul în priză până târziu în noapte:
• Joi, 15 august, ora 20:30: Adda & Carla’s Dreams
• Vineri, 16 august, ora 20:00: Misha Miller, Ruby, Mario Fresh
• Sâmbătă, 17 august, ora 20:00: Misha, Rareș, The Motans
• Duminică, 18 august, ora 20:30: Pepe & Raluka
• Spectacole pentru copii: Cei mici vor avea parte de distracție pe măsură cu spectacole dedicate lor, pline de culoare și magie, pregătite special pentru a le aduce zâmbetul pe buze, tot la Scena Mamma Mia: pe 14 august, dar și până la final de lună, pe 21, 22, 28 și 29 august, între orele 19:00-21:00.
• Programul de mascote: În fiecare seară, între orele 18:00 și 23:00, faleza din Mamaia va fi animată de mascotele îndrăgite de copii și nu numai. Atmosfera va fi una de poveste, perfectă pentru plimbări în familie și momente de neuitat. Puteți face fotografii cu personajele preferate pe care le puteți descărca ulterior de pe pagina de Facebook Visit Mamaia.
OMD Mamaia – Constanţa a organizat, în perioada 4-9 iulie, infotripul „Mamaia – Back in Business”, un eveniment menit a revitaliza şi promova Mamaia şi Constanţa ca destinaţii turistice de top pe importante pieţe turistice internaţionale.
Au participat 50 de reprezentanţi ai companiilor aeriene low-cost, ai unor tour operatori și companii media, jurnalişti specializaţi în turism, bloggeri şi influenceri de renume din țări precum Anglia, Italia, Germania, Irlanda, Polonia, India şi Elveţia.
Reacțiile sunt pozitive și, potrivit organizatorilor, „evenimentul le-a permis oaspeților să descopere potențialul imens al unei regiuni care are foarte multe de oferit vizitatorilor”. În acest context, există speranțe ca numărul turiștilor străini să crească în următori ani.
Laurențiu Despina a dialogat pe această temă cu George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.
Riviera românească păstrează trendul ascendent, rezervările pentru primele două luni, faţă de perioada similară a anului trecut, fiind în medie cu 25% mai mari, chiar dacă tarifele au crescut cu 10-15%, potrivit datelor transmise de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).
Programele Înscrieri Timpurii s-au bucurat de un interes major, rezervările pornind încă din toamna anului trecut cu reduceri de până la 60% din tariful pachetelor de bază. La acest lucru au contribuit şi voucherele de vacanţă a căror valoare în 2023 a fost de aproape două miliarde de lei, 95% dintre acestea fiind deja decontate.
Tarifele pe riviera românească au crescut în medie cu 10-15%, dar unele hoteluri le-au păstrat pe cele din 2023. Astfel, preţul mediu al unui sejur pe litoral este de 2.250 de lei, faţă de 1.750 de lei, cât a fost anul trecut, cu o durată medie a sejurului de 4,5 nopţi.
Turiştii sunt mai atenţi la bugetul alocat pentru vacanţă şi la raportul calitate/preţ, preferând unităţi clasificate superior, cu facilităţi suplimentare. Hotelurile cu servicii all inclusive sunt preferate pentru 2024, în acest moment existând pe litoral 51 de hoteluri de acest tip, cu 23.746 de locuri de cazare, în creştere cu 28% faţă de anul trecut.
Pe riviera românească sunt disponibile în acest an 4.000 de unităţi de cazare clasificate, conform Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, cu 155.927 de locuri de cazare, în creştere cu 15% faţă de 2023. Acestea reprezintă 25% din numărul total de locuri din România.
A crescut faţă de 2023 numărul de hoteluri pe litoral, în acest an fiind 387 unităţi faţă de 292 în 2023, cu următoarele clasificări: opt hoteluri de 5 stele, 81 de 4 stele, 210 de 3 stele, 73 de 2 stele şi 15 de o stea.
Numărul turiştilor sosiţi în vacanţă pe litoral a crescut, în 2023, la 1,57 milioane de persoane, cu 8,2% mai mult faţă de 2022, conform Direcţiei Judeţene de Statistică Constanţa. În acelaşi timp, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică au fost de 5,20 milioane în 2023, cu 9,4% mai multe decât cele din 2022.
În acelaşi timp, numărul turiştilor sosiţi în primele două luni ale anului 2024 a fost de 44.200 de persoane, faţă de 41.200 de persoane în perioada ianuarie – februarie 2023, înregistrându-se o creştere de 7,3%. Turiştii străini, în număr de 4.163 persoane, sosiţi în primele două luni ale anului 2024, sunt cu 0,7% mai mulţi decât cei sosiţi în perioada ianuarie-februarie 2023 (4.134 persoane) şi deţin o pondere de 9,4% în totalul turiştilor. Cei mai numeroşi străini care au vizitat Constanţa în primele două luni din 2024 sunt cei din Statele Unite ale Americii (698 persoane), urmaţi de cei din Turcia (450 persoane).
Staţiunile preferate de turiştii români sunt, în ordine: Mamaia şi Mamaia Nord, Eforie Nord, Venus, Neptun-Olimp, Jupiter, Saturn, Cap Aurora, Costineşti, Vama Veche, Eforie Sud, Techirghiol, Mangalia.
În 2023, industria turismului din România a reprezentat 4,19% din PIB-ul ţării, faţă de 2,98% cât a avut pondere în 2019, considerat an de referinţă pentru turism. În acelaşi timp, România a depăşit anul 2019 cu 0,28% în ceea ce priveşte sosirile în unităţi clasificate de cazare, conform Institutului Naţional de Statistică (INS).
În acest context, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism, în parteneriat cu patronatele din industrie, reunite sub umbrela Organizaţiei de Management al Destinaţiei – (OMD) judeţul Constanţa, organizează, în perioada 29 mai – 2 iunie 2024, un Infotrip 2024 pe Riviera românească, eveniment care îşi propune să pună în valoare noutăţile apărute pe litoral.
În acelaşi timp, cei peste 300 de agenţi de turism şi jurnalişti din ţară vor vizita hotelurile care s-au bucurat de investiţii şi modernizări în calitatea serviciilor.
Potrivit ANAT, vor fi organizate două evenimente pentru mass-media, respectiv în partea de sud a litoralului un workshop în care vor fi prezentate noutăţile sezonului estival 2024 pentru destinaţia Riviera Sud – Mangalia, iar în partea de nord a litoralului, o conferinţă de presă la care vor participa, în calitate de co-organizatori: ANAT, OMD Judeţul Constanţa, OMD Mamaia Constanţa, FPTR – Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc, FIHR – Federaţia Industriei Hoteliere din România, FPIOR – Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii, Organizaţia Patronală Mamaia Constanţa, Patronat Marea Mamaia Constanţa, Asociaţia Patronală Resto Constanţa, OPTBR – Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România şi Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanţa.
Printre temele abordate se vor afla principalele proiecte în curs de realizare, dar şi cele viitoare, precum şi calendarul de evenimente pentru sezonul 2024.
„Pentru noi, cel mai important este că am lucrat împreună, ANAT şi Patronatele hoteliere şi OMD-urile de pe Litoral, la acest proiect. Este primul proiect împreună şi următoarele vor fi mai bune şi mai eficiente. Vrem să arătăm că Litoralul, deşi ‘atacat’ de mulţi, este mult mai bun decât percep sau susţin anumite voci. Avem multe de rezolvat: plaje, parcări, agrement, dar împreună vom reuşi!”, a declarat Alin Burcea, preşedinte ANAT.
La rândul său, Enache Bucovală, preşedintele OMD Judeţul Constanţa, a precizat că Riviera Românească „se pregăteşte să-şi arate farmecul”, încurajând turiştii să aleagă litoralul românesc.
Concertele pregătite de OMD Mamaia Constanța vor începe în fiecare seară la ora 19.30, atât în stațiunea Mamaia cât și în orașul Constanța, după următorul program:
Scena Piațeta Cazino – stațiunea Mamaia
1 mai – Lora; Mihai Mărgineanu
2 mai – Misha; Lidia Buble
3 mai – Bibi; Marius Mihalache & Band și invitata sa Alexandra Ungureanu
Scena Piața Ovidiu – orașul Constanța
4 mai –Țăndărică & invitații: Diana Bucșa, Fanfara Zece Prăjini, spectacol cu toace
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, se întâlnește, miercuri, cu reprezentanții organizațiilor de management al destinației constituite la nivelul județului Constanța, pe tema exploatării turistice a plajelor în acest sezon estival.
Întâlnirea va avea loc la sediul Instituției Prefectului, urmând ca, la 12,30, să aibă loc declarațiile de presă.
Potrivit programului comunicat de către Instituția Prefectului Constanța, înainte, însă, la 9.30, ministrul Mediului va participa la recepția lucrărilor finalizate pentru Lotul 4 – Agigea și Lotul 5 – Eforie, derulate în cadrul proiectului de protecție și reducere a eroziunii costiere.
ABADL a anunțat, la finele anului trecut, că au fost finalizate lucrările de înnisipare în Zona Eforie, esențială pentru reducerea eroziunii costiere pe o lungime de 5,7 km, de la Portul Belona până la limita cu Tuzla.
Proiectul a constat în înnisiparea a 7 celule de plajă, pe o lungime de aproximativ 5 km și construirea a 7 diguri, proiectul fiind completat cu o importantă componentă de mediu, ce a vizat salvarea unor specii marine în pericol, revigorarea ecosistemului și protejarea biodiversității din zonă.
Tot la sfârșitul lui decembrie 2023, ABADL a anunțat că, la Agigea, a fost realizată o nouă plajă, fâșia de nisip fiind extinsă cu 100 de m în larg. A fost creată o linie de apărare de mal de aproximativ 1.200 de metri, astfel că turiștii care vor veni la mare vor avea la dispozițe o plajă de aproape 12.000 de mp. Lucrările de înnisipare, realizate din fonduri europene, au durat două luni, fiind necesare, pentru că malul din spate era erodat continuu și punea în pericol locuințele din zonă.
Federația Patronatelor din Turismul Românesc a înaintat Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului mai multe propuneri care ar trebui să creeze un cadru favorabil dezvoltării în domeniu. Mai puțină birocrație, un suport real dat performanței afacerilor din turism, chestiuni legate de atribuirea plajelor, de salarizarea personalului sezonier, impozitarea activității, situația OMD-urilor, dar și alte puncte de interes se regăsesc în sumarul de dialog pe marginea propunerilor. Laurențiu Despina a dialogat pe această temă cu Dragoș Răducanu, președintele FPTR.
După 34 de ani de democrație, pare că turismul românesc încă este în căutarea unor soluții miraculoase. Cum percepeți această imagine?
Da, turismul încă bâjbâie, pentru că am văzut un fir de lumină acum vreo câțiva ani, când am beneficiat de susținere prin introducerea voucherelor de vacanță, introducerea impozitului specific, măsuri care au dus la dezvoltarea în acea perioadă a turismului, care ulterior și mai ales în acest an au dispărut cu desăvârșire. Mai puțin voucherele de vacanță, care încă nu știm dacă vor rămâne sau nu vor rămâne. Problemele cele mai mari sunt, într-adevăr, la turismul sezonier, cele mai multe unități fiind pe litoral, și am solicitat să scăpăm de birocrația care s-a dezvoltat ca o caracatiță în tot sistemul din România. Familii, exact pe sistem mafiot, care mențin o legislație depășită, care a fost făcută în anii 90, pe o mentalitate încă neruptă de comunism, astfel încât controlorul avea la dispoziție, și are în continuare la dispoziție, o legislație care este făcută ca antreprenorul să poată fi controlat, nu să-i susțină activitatea. Până în 2024, am avut peste 60 de conducători ai activității de turism și fiecare, când a venit, a șters cu buretele tot ce a făcut predecesorul său și a luat-o de la zero. Avem blestemul Meșterului Manole – ce construim ziua se dărâmă noaptea. Ce construim în 2-3 ani, și turismul a reușit să se dezvolte având acest sprijin, se va dărâma anul acesta. Această instabilitate legislativă este o orbecăială!
Litoralul înseamnă în primul rând plaje. Ați propus alocarea cu prioritate a sectoarelor de plaje către operatorii economici care dețin și structuri de cazare, și doar a acelor sectoare care îndeplinesc toate condițiile. Dar cum credeți că dintr-o dată se va reseta zona de plajă de pe litoral?
Din punctul nostru de vedere, nu este normal ca un bun al întregului popor, pentru că plajele nu sunt ale Apelor Române sau ale Ministerului Mediului sau ale Primăriei din zona respectivă, ci sunt ale românilor, care vin la mare nu să stea în hoteluri, nu să se ducă în cluburi, cei mai mulți vin să stea la soare pe plajă. Nu mi se pare normal ca, din această dorință a românilor, să faci o afacere cu multe zerouri. Plajele trebuie să fie alocate în primul rând celor ce dețin structuri de cazare, astfel încât românii care mai îndrăznesc să vină pe litoralul românesc să nu mai plătească sume uneori mai mari pentru șezlonguri decât pentru cazare.
Vorbim despre OMD-uri, acele organizații de management al destinațiilor. Se merge chiar până la retragerea statutului de stațiune turistică acolo unde până la sfârșitul acestui an nu există un OMD?
Deja am depășit termenul indicat în PNRR de constituire a OMD-urilor regionale – trebuiau să fie gata în noiembrie. Ce fac aceste OMD-uri? Se ocupă în primul rând de management, de dezvoltarea zonei în care sunt înființate. Dacă s-a instituit o taxă locală de stațiune, banii trebuie să ajungă la acest OMD ca să dezvolte, din punct de vedere turistic, zona. Ei sunt colectați de primărie și virați către OMD, dar dacă OMD-ul nu există, atunci de ce să încasăm banii? Banii sunt pentru dezvoltarea turistică, pentru a atrage cât mai mulți turiști, nu pentru a face festivaluri și a pune panseluțe pentru votanții din zona respectivă.
De asemenea, apare în discuție și impozitarea activității. Despre ce este vorba?
Până să se introducă Ordonanța Trenuleț, exista posibilitatea operatorilor din turism de a opta între a plăti un impozit pe cifra de afaceri de 1% sau a plăti un impozit pe profit de 16%. De ce unitățile mici sunt avantajate de plata unui impozit pe venit? Pentru că impozitul pe profit vine la pachet cu controale, controale care sunt făcute în baza unei legislații care poate fi interpretată și se ajunge uneori la exagerări, cum ni s-a întâmplat, în care avem noi o glumă prin care spunem că „se cântărește și pătrunjelul pe care-l punem în ciorbă”. Cel mai bine pentru unitățile mici era să plătească o sumă calculabilă, care să le permită să facă un buget și să nu mai aibă probleme cu controlul, pentru că activitatea managerului de turism trebuie să se concentreze asupra serviciilor, asupra dezvoltării afacerii, nu asupra pregătirii actelor pentru control. Este foarte bună măsura cu 16% impozit pe profit pentru marile unități și atunci a venit această propunere de a se introduce impozitul specific activității de turism.
Am vorbit despre partea financiară. Tot la acest capitol ar fi și unele derogări în privința salariului brut al angajaților sezonieri. Mai precis despre ce este vorba?
Un ajutor pe care noi, antreprenorii din turism, vrem să îl dăm statului, astfel încât să-l degrevăm de niște cheltuieli în extrasezon. Angajații sezonieri, după ce termină activitatea, intră în șomaj, șomaj pe care îl plătește statul. Am propus ca acest șomaj să îl plătim noi, astfel încât ei să rămână angajați ai societăților care și-au întrerupt activitatea pe timpul iernii, dar acești bani, pe care îi plătim în loc de ajutorul de șomaj dat de stat, să-i plătim sub o formă de salarizare, să nu mai plătim taxe și impozite care sunt aproape de 42-45%, pentru că oricum în această perioadă angajații nu produc pentru societăți, dar degrevăm statul de a le plăti șomajul. Le plătim noi șomajul, rămânând angajații noștri.
Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța, cu sprijinul Asociaţiei Institutul pentru Orașe Vizionare (IOV) și Brandelier.biz anunță demararea concursului național de soluții creative de branding, care să aducă un plus de coerență și atractivitate în prezentarea identității stațiunii Mamaia.
În prima etapă a fost realizată o amplă cercetare sociologică, parte a studiului național “Destinații Vizionare”, în care au fost identificate punctele tari și oportunitățile brandului. În a doua etapă, factorii interesați de branding-ul stațiunii Mamaia au participat la interviuri pentru a-și exprima viziunea despre stațiunea Mamaia. În urma analizei și a interviurilor a rezultat un brief de creație pentru logo și slogan.
„Pentru a avea succes pe termen lung, un brand are nevoie de un cuplu de forțe care să lucreze în sincron. Pe de o parte este necesară o forță dinamică, una care să determine schimbări: îmbunătățiri ale produsului turistic, oferte de preț, campanii de promovare, etc. Aceasta face subiectul planurilor și strategiilor de marketing, componenta ‹inginerească› a unui brand. Pe de altă parte este necesară o componentă care să dea încredere, stabilitate și predictibilitate, care ține de ‹sufletul› unei destinații și a cărei construcție presupune mai mult artă decât știință. Logo-ul și de fapt întreaga identitatea vizuală a unui brand se încadrează în această a doua categorie, iar exemplele brandurilor puternice arată că un logo a rezistat în timp mai mult decât orice strategie sau plan de marketing.
Prin analiza aprofundată a istoricului, situației curente, percepțiilor și potențialului, am sintetizat un brief creativ pentru o identitate simplă și memorabilă, rezistentă la mode, evocând valurile de distracție pe care Mamaia s-a bazat în trecut și se va baza în viitor: esența acestui brand emblematic al României. Este acum rândul creatorilor să-și spună cuvântul, participând cu pasiune și inventivitate la revigorarea unui brand cu adevărat semnificativ”, a precizat Mihai Bârsan, expert în marketing și fondator Brandelier.biz
Astăzi începe etapa înscrierii de propuneri creative.
Lucrările pre-selectate după o primă etapă de jurizare urmează să fie votate într-o a doua etapă atât de juriu cât și de publicul larg, iar cele mai remarcabile 3 dintre ele vor fi premiate substanțial. Se înțelege că toate înscrierile vor fi verificate pentru a se evita suspiciuni de plagiat. Elaborarea briefului, a baremelor de jurizare, dar și a regulamentului concursului a revenit consultanților.
“Este un concurs unic la nivel național, prin: etapele concursului, valoarea remunerației, juriul local și internațional. Nu s-a mai organizat așa ceva în România. Considerăm că este o oportunitate unică atât pentru freelanceri, cât și pentru companii de design și graficieni să se facă remarcați. Vor exista 4 etape – ne aflăm în etapa de înscriere a propunerilor de logo si slogan. Cei care doresc să se înscrie vor completa formularul pe site-ul oficial al concursului. Următorul pas va consta în selectarea de către juriu a unui număr de 10 propuneri – logo și slogan. Selectarea propunerilor se va face în baza votului juraților și a respectării briefului de creație de către fiecare participant. Cele 10 propuneri selectate vor fi propunerile cu cel mai mare punctaj. În următoarea etapă va exista un vot public desfășurat online pe platforma www.concurslogomamaia.ro pentru cele 10 propuneri selectate de juriu. Fiecare vizitator unic poate vota o singură propunere de logo și slogan, în funcție de preferință. Selecția finală a celor 3 propuneri se va face luând în considerare 40% pondere vot public și 60% pondere a votului juriului. Toate cele 3 propuneri finaliste vor fi remunerate. În această remunerație este inclusă și posibilitatea revizuirii propunerii conform unei runde de feedback din partea juriului”, a precizat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Decizia finală a propunerii câștigătoare va fi luată de juriu, alături de OMD Mamaia Constanța din analiza celor 3 propuneri finaliste, revizuite potrivit feedback-ului juriului. Participantul al cărui logo va fi folosit de către brandul de destinație va realiza și manualul de brand, specificațiile tehnice fiind incluse în regulamentul disponibil online pe www.concurslogomamaia.ro.
Juriul care va selecta cele 10 propuneri de logo și slogan ce intră în etapa de vot public este format din specialiști în marketing, comunicare și turism:
Mihai Bârsan, Expert marketing, Președintele Consiliului de Brand Turistic Național. Fondator Destinația Anului
Felix-Constantin Tătaru, Expert comunicare, Președinte Institutul pentru Orașe Vizionare, Membru in Consiliul de Brand Turistic Național
Călin Ile, Presedinte de Onoare FIHR, Fondator BrandBerry
Romulus Oprică, Managing partner BrandBerry, Dr. Sociolog
Brigitte Gruber, Managing Partner Horwath HTL Austria
Florian Van der Bellen, Director and Global Head of Destination Development, PKF hospitality group
Cezar Dumitru, Consultant marketing & blogger de calatorii
Felicia Stăncioiu, Prof. Univ. Dr., Profesor Marketing în Turism ASE
Ștefan Vasilachi, Partener creativ la TVC, membru ADC*RO
Mihai Gongu, Executive Creative Director SEE at Cheil Worldwide and Member of the Cheil Global Creative Council
Dan Leu, Arhitect Șef al Primăriei Municipiului Constanța
Răzvan Luca – GM & Creative Director UNTOLD Festival
Laura Opriș – Managing Partner, Comm’ON
Concursul face parte din activitățile organizației pentru crearea unei identități de brand a a stațiunii Mamaia, începe în luna decembrie 2023 și se va încheia anul viitor în luna martie.
Înființată în primăvara acestui an, asociația își propune să deruleze o campanie amplă de explorare a potențialului experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.
Anul 2023 a fost primul an în care Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța a funcționat începând cu jumătatea lunii iulie, scopul a fost atins atât în ceea ce privește cifrele raportate la final de sezon, dar și în ceea ce privește activitățile de promovare pentru destinația Mamaia.
Acestea au adus o creștere a numărului de turiști din sezonul 2023.
“Au fost foarte multe voci care au afirmat că turismul în stațiunea Mamaia va scădea de la un an la altul, însă cifrele care vin de la Direcția Județeană a Institutului Național de Statistică pentru destinația Mamaia Constanța demonstrează contrariul (numărul de turiști reprezintă numărul de sosiri). Astfel, în 2023 pentru destinația Mamaia Constanța a fost raportat un număr de 418.138 turiști români până la 30 septembrie inclusiv. La aceștia se adaugă numărul turiștilor străini de 30.852, deci raportăm un total de 448.990. În aceeași perioadă a anului trecut, în destinația Mamaia Constanța au venit 403.375 de turiști români, la care se adăugau turiștii străini – 28.877. Astfel, aveam un total de 432.252 pentru anul 2022. Observăm o creștere a turiștilor români cu 14.763 și o creștere a turiștilor străini cu 1975. În total creșterea este una bună, de 16.738 de persoane, adică 3,872 %. Raportarea de la 30 septembrie este o raportare potrivită. În luna februarie vom anunța cifrele pentru întreg anul”, a precizat George Măndilă, Președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia Constanța.
Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța observă că raportarea INS este superioară față de aceeași perioadă a anului trecut, ceea ce înseamnă că misiunea și obiectivele OMD Mamaia Constanța au fost atinse, la doar câteva luni de la înființarea organizației.
”Putem menționa pentru 2023 și numărul de înnoptări (zile de cazare) pentru destinația Mamaia Constanța, care este de luat în seamă. Observăm o creștere în 2023 cu 27.943 de înnoptări, adică 2,138%, mai exact în destinația noastră am avut în acest an 1.334.637 de înnoptări, față de 2022, când numărul acestora a fost de 1.306.694. Acest fapt ne spune că business-ul în destinația Mamaia Constanța este în creștere.
În ceea ce privește sezonul viitor, OMD Mamaia-Constanța pregătește o serie de proiecte ambițioase care să sporească atractivitatea stațiunii. Se va pune accent pe extinderea portofoliului de evenimente și pe derularea unei ample campanii de promovare. Ne dorim ca destinația Mamaia Constanța să devină atrăgătoare pentru o gamă largă de turiști.
Înființată în primăvara acestui an, asociația își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră”, informează un comunicat al OMD Mamaia.
Cea mai populară stațiune de pe litoralul Mării Negre continuă să-și surprindă vizitatorii cu seri de concert spectaculoase.
După un weekend prelungit memorabil, cu trei show-uri în care, pe scena din Piațeta Cazino, au cântat artiști de calibru precum Elena Gheorghe, Iulia Dumitrache, Ionela Guzic, Connect-R, și celebrul naist NicolaeVoiculeț, Mamaia este gata pentru încă un sfârșit de săptămână de neegalat.
Sâmbătă, 19 august, distracția se întoarce în centrul stațiunii pe acorduri de țambal și interpretări live de excepție. La 25 de ani de la debutul pe piața muzicală din România, Claudia Pătrășcanu revine acasă, la Constanța, într-un concert solo dedicat atât nostalgicilor muzicii anilor 2000, cât și fanilor din noua generație. Începând cu ora 20:30, fosta membră a trupei Exotic va da startul unei seri de neuitat, în aer liber.
După un debut pe ritmuri pop, spectacolul continuă cu o călătorie prin folclor, jazz și muzică clasică, în interpretarea unică a celui mai cunoscut țambalist român, Marius Mihalache, care va urca pe scenă alături de invitații săi, Arabela Nicolau și Mihai Mărgineanu.
Promisiunea celui mai amplu concert al verii din Mamaia este una de nerefuzat: o seară plină de ritm, melodie și poezie, un adevărat festin al muzicii, care va încânta spectatorii de toate vârstele.
Evenimentul programat pentru sâmbătă este cel de-al nouălea concert organizat în această vară de OMD Mamaia Constanța, pentru turiștii din stațiune. Nu mai puțin de 15 artiști și trupe au urcat până acum pe scena amenajată în piațeta Cazinoului. În plus, spectatorii prezenți la evenimentul de weekend-ul trecut au avut ocazia de a se bucura, pe lângă recitaluri, și de un show de lumini și lasere, care au dansat pe cerul din Mamaia.
Cei care nu pot fi prezenți la sfârșitul săptămânii în fața scenei din Piațeta Cazinoului se pot bucura de experiența live și online. Concertele din Mamaia sunt transmise în direct pe conturile oficiale O.M.D., de pe rețelele de socializare. Pentru mai multe informații și fotografii urmăriți paginile „Mamaia Constanța” de pe Facebook, Instagram, TikTok, Youtube și Linkedin.
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a semnat luni la Năvodari avizul de înfiinţare a Organizaţiei de Management al Destinaţiei (OMD) ‘Staţiunea Mamaia Nord’ şi l-a înmânat primarului oraşului Năvodari, Florin Chelaru, informează un comunicat al ministerului de resort.
‘Îmi doresc să promovăm turismul românesc şi cred că putem reuşi doar printr-o conlucrare bună între instituţiile statului, inclusiv cele de control, şi reprezentanţii mediului de afaceri şi desigur, noi, echipa de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului. Guvernul României şi-a asumat atragerea tuturor fondurilor prin PNRR alocate organizaţiilor de management al destinaţiei. În total, vorbim despre 10 milioane de euro, dintre care 8 milioane de euro pentru dezvoltarea OMD-urilor (pe proiecte de infrastructură menite să sporească accesibilitatea, sustenabilitatea şi dezvoltarea destinaţiilor) şi încă 2 milioane de euro pentru digitalizarea destinaţiilor turistice şi elaborarea strategiilor de dezvoltare şi marketing turistic’, a declarat ministrul Ştefan-Radu Oprea.
La rândul său, primarul oraşului Năvodari, Florin Chelaru, a transmis că OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă, în primul rând, oficializarea parteneriatului puternic dintre operatorii din turism de pe litoral şi Primăria Năvodari. ‘Suntem o singură echipă de acum, deciziile le luăm împreună şi avem ca obiectiv comun realizarea unui turism la cele mai înalte standarde. OMD Staţiunea Mamaia Nord înseamnă, în egală măsură, accesul la fonduri europene pe care Primăria, ca autoritate publică locală, nu le putea accesa’, a precizat Florin Chelaru.
OMD ‘Staţiunea Mamaia Nord’ este formată din Consiliul Local Năvodari, Organizaţia Patronală Mamaia Nord şi Holiday Beach SRL. Prin HCL nr. 141/24.07.2023 a fost aprobată modificarea Statutului Asociaţiei Organizaţiei de Management al Destinaţiei ‘Staţiunea Mamaia Nord’, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 626/29.03.2023 pentru modificarea şi completarea Procedurii de avizare a organizaţiilor de management al destinaţiei aprobată prin Ordin nr. 1.293/2022 şi urmare Hotărârii nr. 2/04.07.2023 a Adunării Generale a Asociaţiei OMD ‘Staţiunea Mamaia Nord’. Documentaţia transmisă către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului a fost analizată şi validată de către ‘Comisia de avizare privind înfiinţarea OMD-urilor în România’, în conformitate cu prevederile procedurii în vigoare.
Prin parteneriatul public-privat, OMD ‘Staţiunea Mamaia Nord’ va elabora şi implementa strategia de dezvoltare şi marketing turistic la nivel local. Printre obiectivele asumate de cei trei membri fondatori se numără creşterea gradului de valorificare a potenţialului turistic din destinaţie, prelungirea duratei sejururilor şi creşterea numărului de vizitatori, identificarea măsurilor pentru a reduce sezonalitatea, sporirea notorietăţii brandului turistic şi promovarea durabilităţii întreprinderilor de profil.
În prezent, România are 15 OMD-uri locale, unul judeţean, precum şi unul regional.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a anunțat sâmbătă printr-un comunicat de presă că renunță la logo-ul propus de agenție pentru Stațiunea Mamaia.
„Referitor la similitudinea dintre logo-ul propus pentru promovarea stațiunii Mamaia și alte branduri turistice facem următoarele precizări:
În primul rand, le mulțumim tuturor celor care au sesizat similitudinea. Tocmai din acest motiv am comunicat public forma brandului.
Valoarea logo-ului nu este de 16.000 de euro, ci de 800 de euro, aproximativ 5% din contract. Restul fondurilor sunt alocate către alte produse și servicii. Brandul înseamnă mult mai mult decât exprimarea sa grafică.
OMD nu a efectuat încă nicio plată din acest contract.
Procesul de selectie al logo-ului a cuprins mai multe etape. Am vizualizat mai mult de 9 variante. Am ales una. Din păcate, nu am avut capacitatea necesară de a căuta în diverse surse dacă forma este originală sau nu. Am apelat la profesioniști, tocmai din acest motiv.
Reluăm procesul de selecție al logo-ului, păstrăm cromatica. Vom aproba această decizie în următoarea ședință AGA.
Contăm pe sprijinul publicului și al presei, pentru că ne dorim cu toții același lucru: un brand atractiv și original pentru Mamaia.
În același timp, rugăm reprezentanții presei să corecteze informațiile inexacte care exprimă eronat faptul că OMD a plătit deja pentru identitatea vizuală“ au informat reprezentanții OMD Mamaia-Constanța.
Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța dă startul acțiunilor de promovare a stațiunii, cu o serie de concerte planificate pentru sezonul estival.
Primii artiști care vor urca pe scena amplasată în apropierea Cazinoului din Mamaia, vineri, 14 iulie, vor fi Bibi și Lidia Buble. Pentru ziua de sâmbătă, 15 iulie, organizatorii invită turiștii la un spectacol susținut de Alexia și formația Azur. Concertele vor începe la ora 20.30, accesul publicului fiind liber. Alte două evenimente sunt programate pentru cei care vor petrece pe litoral ultimele două weekenduri ale lunii iulie. Pe 22 iulie Adda și Anda Adam, iar pe 29 iulie Whats Up și Mălina Avasiloaie vor fi responsabilii cu atmosfera de vacanță de pe scena de la Cazino.
Evenimentele anunțate reprezintă doar o parte din strategia elaborată de OMD pentru promovarea destinației Mamaia-Constanța. Înființată în primăvara acestui an, organizația își propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepția românilor asupra experienței de vacanță pe care stațiunea o poate oferi atât pentru turiștii de weekend, cât și pentru familiile cu copii.
„Mamaia a dobândit reputația de destinație de distracție, avantaj care aduce turiști la mare încă de la 1 mai, odată cu primele petreceri. Însă turismul de weekend nu permite exploatarea pe deplin a potențialului stațiunii și asigurarea sustenabilității antreprenorilor de pe litoral. Pentru a atinge cele mai înalte standarde în servicii este necesar să avem continuitate pe toată durata sezonului. Prin campaniile pe care OMD le va desfășura, ne dorim să le arătăm românilor că Mamaia rămâne una dintre cele mai bune opțiuni pentru vacanța de vară, atât la nivel național, cât și la nivel de regiune. Avem o strategie pe termen lung care va include, pe lângă componentele de marketing și publicitate, și evenimente cu care să-i bucurăm pe cei care au ales deja stațiunea pentru vacanța din acest an”, susține George Măndilă, președintele OMD Mamaia-Constanța.
Printre activitățile incluse în planul integrat de promovare se află și dezvoltarea unei noi strategii de brand. Începând cu această vară, Mamaia va beneficia de o identitate vizuală proprie, dar și de o poziționare strategică clară. Va exista un cadru comun de comunicare pentru toți actorii implicați în turismul de pe litoral, începând cu touroperatorii care vând vacanțele, până la hotelieri, restaurante, cluburi și festivaluri care desfășoară propriile acțiuni de promovare.
„Avem, în sfârșit, ocazia să creăm un brand unitar pentru stațiune. Mă bucur că am reușit să ne coordonăm și să ajungem împreună la un rezultat. Nu vorbim aici doar despre simbolurile grafice care ne vor reprezenta, ci mai ales despre stabilirea unei identități: știm cine suntem, știm cine este turistul nostru și dezvoltăm instrumentele care să ne ajute să îi vorbim pe limba lui, să putem află ce își dorește de la o destinație de vacanță și să-i comunicăm ce are Mamaia de oferit”, a completat George Măndilă.
Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a fost înființată printr-o asociere între Primăria Municipiului Constanța și trei patronate din turism, cu scopul de a gestiona în comun, mai eficient, activitățile de promovare și management turistic pentru stațiunea Mamaia și municipiul Constanța.
Magistrații constănțeni au admis cererea de înscriere a Organizației de Management a Destinației (OMD) Mamaia Constanța în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.
Conform președintelui OMD-ului, George Măndilă, există o perioadă de cinci zile, termen pentru depunerea eventualelor contestații, iar mai apoi va fi emis certificatul de înregistrare pentru a se trece, ulterior, la procedura administrativă:
„Din momentul de față suntem legali. Undeva după jumătate a lunii mai probabil vor apărea și primele proceduri de achiziție publică, în ceea ce privește evenimentele din stațiunea Mamaia.”
Care este primul pas pe care îl face OMD-ul?
„Trebuie să prezinte planul de activități pentru 2023. În acest plan de activități, care este creionat deja, sunt o serie de capitole care fac referire la tot ceea ce și-a propus OMD-ul pentru acest an, căci în anul viitor vom lucra în funcție de ce ne spune strategia. Strategia va fi achiziționată și executată în cursul anului 2023.”
Redactor – Dana Malciu / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Astăzi, de la ora 11.00, la Sala Remus Opreanu a Palatului administrativ constănțean a avut loc o ședință de lucru de tip dezbatere publică pe tema înființării și funcționarii Organizației de Management al Destinației a Județului Constanța, în lumina ultimelor reglementari legislative.
Reprezentant Ministerului Turismului și Antreprenoriatului, Georgiana Talabă, a susținut, la întâlnirea de astăzi că OMD-ul se constituie ca persoană juridică și este de utilitate publică. OMD Județean se înființează pe baza asocierii unităților administrativ teritoriale cu plătitori ai cotizației de promovare. Bugetul minim la înființare trebuie sa fie de 100.000 de euro.
Prezent la dezbatere președintele OMD local Mamaia-Constanța, George Măndilă a sugerat o serie de viitori parteneri: OMD Mangalia, Eforie, CCINA, Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu, Universitatea Ovidius, ABADL.
Acesta a precizat că taxele colectate vor fi utilizate pentru promovare dar și pentru dezvoltarea turismului.
Printre condițiile de înființare a OMD Județean, se află și existența unui proiect de strategie de dezvoltare și marketing și a unui plan de acțiune sau elaborarea și adoptarea unor astfel de documente strategice în cel mult un an de la avizarea OMD.
Redactor – Dana Malciu / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Legea turismului, cea despre care se vorbește de câțiva ani, este din nou blocată.
Cauza se pare că o reprezintă anumite avize negative despre care reprezentanții industriei nu au fost informați, ne-a declarat Nicolae Bucovală, președintele Organizației Patronale Mamaia-Constanța:
„Vechea lege a turismului, cea care a fost aprobată până la nivel de Dialog Social, trecută de comisii în Parlament, am constatat că a fost modificată în proporție de 40-50%, ceea ce nu convine mediului de afaceri. S-au redefinit unele concepte. Când am întrebat de ce s-a ajuns în faza aceasta, mi s-a răspuns că șase organisme au făcut obiecții și au dat aviz negativ acestei legi. Organismele respective au refuzat să ne dea aceste avize și motivațiile lor, urmând ca Ministerul Turismului să ne transmită, cât mai urgent, toate aceste obiecții. După aceea, urmează să reluăm discuțiile pe marginea legii turismului. Mai mult decât atât, dacă nu vor fi transmise într-un timp optim, ne vom adresa administrației.”
La Tulcea s-a reușit înființarea nucleului care va sta la baza OMD. Este vorba despre Asociația de Management al Destinației Turistice Delta Dunării.
Președintele acestei organizații, Cătălin Țibuleac, apreciază că modificările aduse legii ar trebui retrase, iar documentul să fie aprobat în forma agreată cu mediul de afaceri:
„Prima sintagmă ar fi obligativitatea autorităților locale județene să-și asigure o reprezentativitate de cel puțin 50%. Dacă discutăm de un parteneriat public-privat, lucrurile trebuie să arate echilibrat. Eliminarea sintagmei ar fi benefică, să rămână o reprezentativitate de 50% public vs. privat. Un al doilea element care poate crea probleme, în caz de balotaj, votul decisiv aparține autorității publice locale. Lucrurile ar trebui aduse într-o zonă de normalitate dacă în lege s-ar prevedea că, votul la balotaj, aparține președintelui Organizației de Management al Destinației. De altfel, un președinte ales de Adunarea Generală, va reprezenta și autoritățile publice, și partea privată, în egală măsură.”
Inițiatoarea proiectului privind managementul destinațiilor turistice, Anca Pavel-Nedea, apreciază că nu ar trebui să fie stricat raportul de forțe dintre stat și privat, în privința deciziilor din turism:
„După ani de zile de demersuri, să sfărâmi, pur si simplu, toată construcția, va avea urmări previzibile. În mod sigur va urma o politizare a viitorului OMD, în care Primăria are întotdeauna drept de veto la balotaj și drept de a decide peste reprezentanții mediului privat. Înseamnă o transformare a mediului particular, cel care investește și care înțelege cel mai bine fenomenul, într-un spectator.”