NĂVODARI: Candidatul Partidului Neamul Românesc la funcţia de primar al oraşului, Nicolae Matei, a fost prezent la inaugurarea Centrului medical din localitate
Publicat de Doina Sirbu,
10 septembrie 2020, 10:51
Candidatul Partidului Neamul Românesc la funcţia de primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a fost prezent ieri la inaugurarea Centrului medical din localitate.
Nicolae Matei ne-a declarat că a venit pentru a verifica dacă aparatura existentă acum în cabinetele medicale ale Centrului se va regăsi acolo şi după alegeri.
Întrebat despre demersul reprezentantului Partidului Neamul Românesc, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, le-a catalogat drepţ cităm, „copilării”.
„Este un act administrativ, nu avea ce căuta” a adăugat Horia Ţuţuianu la inaugurarea Centrului şi care deschide lista de candidaţi la CJC din partea PSD.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
MATEI NICOLAE, la data faptelor primar al oraşului Năvodari, județ Constanța, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit (3 infracțiuni),
– conflict de interese
CIOCĂNEL ŞTEFAN, la data faptei secretar al municipiului Năvodari, județ Constanța și DIMA NECULAI, la data faptei reprezentant al unei societăți comerciale, ambii sub aspectul săvârșirii infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În calitate de primar al oraşului Năvodari, inculpatul Matei Nicolae, în perioada 2008-2011, beneficiind de sprijinul celorlalți doi inculpați, a desfășurat mai multe demersuri infracționale prin care a urmărit scoaterea abuzivă a mai multor imobile din patrimoniul unei societăți comerciale ce administra „Tabăra de copii Năvodari”.
Astfel, la data de 18 noiembrie 2008, inculpatul Matei Nicolae, în calitate de primar al oraşului Năvodari, în mod nelegal, a emis o adresă care a stat la baza emiterii, de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de aproximativ 6,2 ha teren, la acel moment folosită de societatea comercială menționată mai sus și care aparţinea în realitate oraşului Năvodari.
Prin acest document, s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra terenului respectiv al unei societăți comerciale controlate de edil și administrată de inculpatul Dima Neculai. În realitate, această firmă era îndreptățită să-i fie retrocedată o suprafață de teren asemănătoare, dar situată într-o altă zonă, cu un potențial turistic mult mai mic.
Prin aceste demersuri infracționale, a fost creat un prejudiciu de 3.504.500 euro (reprezentând contravaloarea terenului la data săvârșirii faptei) atât în dauna oraşului Năvodari cât și în dauna societății care avea drept de folosinţă asupra terenului respectiv pe termen nelimitat, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru firma beneficiară a terenului.
În același context, în cursul anului 2011, întrucât societatea (păgubită ca urmare a retrocedării terenului) datora mai multe sume de bani Primăriei Năvodari (taxe, impozite, etc.), inculpatul Matei Nicolae a inițiat, cu încălcarea prevederilor legale, o hotărâre de consiliu local, prin care un număr de 298 de clădiri situate în Tabăra de copii Năvodari, au fost inventariate în domeniul privat al orașului Năvodari.
Hotărârea de Consiliu Local, adoptată la iniţiativa inculpatului şi pusă în executare de către acesta, a reprezentat o expropriere în adevăratul sens al cuvântului, clădirile societății respective fiind scoase din patrimoniul acesteia şi introduse în cel al oraşului Năvodari, fără ca aceasta operaţiune să fie justificată de cauze de utilitate publică ori să fi fost precedată de plata unei juste şi prealabile despăgubiri.
Ulterior, Primăria oraşului Năvodari a vândut la licitaţie publică o parte din bunurile respective, în condiţiile în care societatea contestase executarea silită şi achitase, cel puţin parţial, datoria invocată de instituţia publică.
Acționând în această manieră, a fost produs un prejudiciu firmei respective, evaluat la suma de 4.482.438 lei.
În cele două situații menționate mai sus, edilul municipiului Năvodari a beneficiat de sprijinul celorlalți doi inculpați care au întocmit și semnat diverse documente, acte ce au stat la baza demersurilor infracționale menționate mai sus.
De altfel, la scurt timp după comiterea faptei reținute în sarcina sa, inculpatul Ciocănel Ștefan a părăsit funcția publică și a devenit directorul SC Tabăra Năvodari SA, la înființarea căreia (în anul 2011, prin Hotărâre de Consiliu Local), au fost aduse drept aport la capitalul social, o parte din bunurile expropriate în condițiile de mai sus.
În cauză, s-au constituit părți civilă: societatea păgubită ca urmare a acțiunilor inculpaților cu suma de 68.731.222 lei, Ministerul Finanțelor Publice și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.
În ședința din data de 04.09.2017, Consiliul Local Năvodari a votat împotriva constituirii ca parte civilă în prezenta cauză.
A fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Matei Nicolae și Ciocănel Ştefan.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii anticorupție au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul IPJ Constanța – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice.
Amintim că, anterior, inculpatul Matei Nicolae a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate acestora, iar într-una din cauze a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Consilierii locali din Năvodari au decis astăzi, dacă instituţia se constituie parte civilă într-un dosar penal, în care oraşul ar fi fost păgubit cu 3,5 milioane de euro.
În acest dosar procurorii îl acuză pe fostul primar, Nicolae Matei, că a obţinut, ilegal, un teren din patrimoniul oraşului, în timpul primului său mandat.
În urma votului secret dat de către consilierii locali în această după-amiază, s-a decis constituirea ca parte civilă doar în baza unei expertize efectuate de un specialist angajat de autorităţile locale şi nu conform evaluării DNA.
Răspunsul dat de consilieri are importanţă privind recuperarea acestui prejudiciu, dacă fostul edil va fi găsit vinovat.
Nicolae Matei nu a răspuns solicitărilor de a ne oferi un punct de vedere, iar actualul primar, Florin Chelaru, nu a dorit să comenteze în niciun fel votul de astăzi.
NĂVODARI: Consilierii locali decid astăzi dacă se constituie parte civilă în procesul Matei-Legmas
Publicat de Adrian Băncilă,
4 septembrie 2017, 10:42 / actualizat: 4 septembrie 2017, 12:18
Consiliul Local Năvodari va vota astăzi un proiect de hotărâre, prin care va răspunde întrebării DNA Constanţa dacă se constituie parte civilă în procesul Matei-Legmas, în care este cercetat fostul primar al oraşului.
Miza este când, în ce măsură şi dacă se va recupera paguba de 3,5 milioane de euro, care ar fi fost produsă de fostul primar din Năvodari, Nicolae Matei, oraşului pe care l-a condus. Este premisa de la care pleacă procurorii şi care, desigur, trebuie confirmată sau infirmată de judecători.
Totul a început în anul 2008, când Nicolae Matei, proaspăt ales primar la Năvodari, a obţinut, printr-o firmă pe care o controla, Legmas SA, peste 6,2 hectare de teren într-o zonă cu potenţial turistic, de lângă Tabăra de Copii.
Procurorii DNA spun că manevra a fost ilegală, iar oraşul a fost păgubit cu peste 3,5 milioane de euro.
În ce a constat frauda? Legmas, firma lui Matei, avea dreptul să primească, de la stat, un teren de peste 6 hectare, dar într-o zonă mai puţin atractivă.
După ce a obţinut acordul Ministerului Agriculturii pentru obţinerea lotului, Matei a întocmit nişte acte care mutau fraudulos amplasarea tocmai lângă Tabăra Şcolară, zonă, cum spuneam, cu terenuri mult mai valoroase. Actele au fost întocmite cu ajutorul unui martor şi al unui specialist topograf. În plus, în calitate de primar, în paralel, Matei s-a declarat, oficial, de acord cu pretenţiile firmei sale, privind obţinerea terenului.
Cu această ocazie, Legmas, a obţinut (la fel de ilegal, apreciază procurorii) şi mai multe clădiri.
DNA acuză, aici, mai multe infracţiuni (abuz în serviciu, fals intelectual, evaziune fiscală), care i-au îmbogăţit pe unii şi i-au lăsat, în aceeaşi măsură, mai săraci, pe locuitorii din Năvodari: cu peste 3 milioane şi jumătate de euro. Beneficiari şi/sau vinovaţi, ar fi, spun procurorii, Matei Nicolae, sora sa, Matei Maria, concubinul acesteia, Isidor Gurgu, alături de o altă persoană.
Acum, procurorii DNA îi întreabă pe aleşii locali din Năvodari ce vor să facă? Se constituie parte civilă în proces? Asta ar însemna ca, în situaţia în care judecătorii spun că Matei este vinovat de păgubirea oraşului, banii să fie recuoperaţi cât mai rapid, în baza sechestrului instituit pe mai multe bunuri.
În acest context şi cu o oarecare întârziere, aleşii locali din Năvodari au pregătit un proiect cu 3 variante, ca răspuns la solicitarea DNA.
1. Prima variantă este cea despre care tocmai aţi auzit: constituirea Consiliului Local Năvodari ca parte civilă în procesul instrumentat de DNA Constanţa. Ar fi cea mai rapidă.
2. A doua variantă este angajarea, de către Consiliul Local Năvodari, a unui expert tehnic judiciar, care să constate dacă există un prejudiciu, aşa cum spun procurorii şi, ÎN PLUS, cât de mare este acel prejudiciu. Doar pe baza acestor concluzii ar urma să se constituie parte civilă, pentru recuperarea prejudiciului. Reţineţi, asta, DOAR dacă expertul în cauză va constata că există un prejudiciu. Şi nimeni nu garantează că prejudiciul găsit de expertul consilierilor nu va fi de 100 de euro, să spunem, în loc de 3,5 milioane de euro. Aici, spun unii specialişti în drept, se deschide calea către tergiversări infinite.
3. Ultima variantă este să nu se constituie parte civilă în procesul DNA. Însă, dacă Matei va fi găsit vinovat, ar urma să fie dat în judecată de Consiliul Local Năvodari, pe cale civilă, pentru recuperarea pagubei.
Nu se ştie cine a gândit acest proiect, deoarece, în dreptul iniţiatorului, figurează doar… puncte-puncte. Am încercat să îi întrebăm pe reprezentanţii partidelor din Consiliul Local Năvodari cum văd aceste propuneri şi cum au de gând să voteze.
Primarul Florin Chelaru nu ne-a răspuns în nici un fel solicitărilor şi apelurilor noastre repetate. Nici reprezentantul PRU nu a dat vreun răspuns. Preşedintele PSD Năvodari, Vasile Moruzi, ne-a declarat că este în concediu şi că nu ştie subiectul.
Reprezentanţii PNL, ALDE şi PMP ne-au declarat, însă, că vor vota pentru constituirea ca parte civilă în proces, încă de la început.
De notat că PSD, partidul din care provine Nicolae Matei, deţine majoritatea în Consiliul Local Năvodari şi că, teoretic, îşi poate impune punctul de vedere. Depinde, însă care va fi prezenţa la şedinţă şi la vot.
Vă reamintim că Nicolae Matei a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare cu executare, pentru mituirea unui poliţist. Tot cu un teren. A ieşit din penitenciar în iulie, anul trecut.
El mai este implicat şi în alte dosare penale, cu prejudicii estimate de zeci de milioane de euro.
Nicolae Matei și Isidor Gurgu nu au răspuns solicitărilor noastre, iar Maria Matei nu a putut fi contactată.
Magistrații au respins acțiunea lui Nicolae Matei împotriva Ordonanței 14
Publicat de ,
21 aprilie 2017, 11:58
Judecătorii din cadrul Curţii de Apel Constanţa s-au pronunţat pe 20 aprilie în dosarul în care a fost cerută anularea Ordonanţei nr.14. Cererea de suspendare, solicitată de reclamantul Matei Nicolae, fostul primar al orașului Năvodari, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României-prim-ministru, prin Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Justiției a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Redăm răspunsul oficial al Curții de Apel Constanța la solicitarea redacției Radio Constanța:
Fostul primar PSD din Năvodari, Nicolae Matei, a cerut în instanță suspendarea și anularea OUG 14
Publicat de Arantxa Catană,
16 februarie 2017, 14:17 / actualizat: 17 februarie 2017, 8:15
Fostul primar al orașului Năvodari, din partea PSD, Nicolae Matei, a depus doua cereri la Curtea de Apel Constanța, ambele legate de OUG 14, una pentru suspendarea actului administrativ, iar cealalta care vizează anularea acesteia, instanța urmând să stabilească termenele de judecată, potrivit News.ro.
Vă reamintim că Nicolae Matei a fost condamnat, în februarie 2016, de Curtea de Apel Constanța, la un an și jumătate de închisoare cu executare pentru dare de mită, fiind încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, iar în iunie 2016, acesta a fost eliberat. De asemenea, Matei mai este judecat, într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu în formă continuată.
Nicolae Matei a fost edil al orașului Năvodari din anul 2008, din partea PSD.
La instanțele constănțene – Judecătorie și Curtea de Apel nu s-au înregistrat, până la această dată, soluții de dezincriminare în proceselele de abuz în seviciu aflate pe rol.
Valentina Tănase, expert în cadrul biroului de comunicare al Curţii de Apel Constanţa a declarat că instanţele constănţene nu au pronunţat până la această dată nicio soluţie de dezincriminare, în proceselele de abuz în seviciu aflate pe rol.
Fostul primar al orașului Năvodari, Nicolae Matei, nu scapă de arest.
Tribunalul Constanţa a luat, astăzi, această decizie care este definitivă.
Instanța a admis cererea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie de anulare a deciziei Judecătoriei Medgidia prin care s-a hotărât eliberarea condiţionată a ex-primarului, Nicolae Matei.
În urmă cu două luni, judecătorul Curţii de Apel Constanța, Adriana Ispas, a respins contestaţia procurorilor DNA Constanța formulată împotriva deciziei prin care lui Nicolae Matei i s-au dedus aproape şapte luni din pedeapsă.
Judecătoria Medgidia analizează cererea de eliberare condiționată a lui Nicolae Matei
Publicat de ,
10 mai 2016, 07:36
Magistrații Judecătoriei Medgidia decid, marți, dacă vor aproba cererea de eliberare condiționată a fostului primar din Năvodari, Nicolae Matei. Decizia nu va fi definitivă și va putea fi contestată de fostul edil, dar și de procurorii DNA, cei care au instrumentat dosarul de corupție în care Matei a fost condamnat la închisoare, la Tribunalul Constanța.
Primarul din Năvodari a fost acuzat că a încercat să îl mituiască, în 2012, pe fostul șef al IPJ Constanța, Valentin Burlacu, pentru ca acesta să îi ”aranjeze” dosarele penale în care era cercetat.
Pentru aceste servicii, Matei l-a momit pe șeful IPJ Constanța cu două terenuri din Năvodari, cu o valoare de piață de peste 46 de mii de euro, pentru care s-au încheiat acte false.
„Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate, nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, a dat, în faţa notarului, o declaraţie care nu corespunde adevărului, susţinând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând preţul achiziţionării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declaraţii mincinoase”, arată DNA.
INTERVIU | Pe urmele orhideelor sălbatice din Dobrogea, alături de Nora de Angelli, cercetătoarea care dezvăluie lumii unicitatea și fragilitatea acestor flori uimitoare
România adăpostește aproape 80 de specii de orhidee sălbatice, iar cel puțin 10 dintre ele se află în Dobrogea, ținutul dintre Dunăre și...
Deși ar trebui să fie un instrument care să faciliteze accesul la informații, site-ul Zonei Metropolitane Constanța este neactualizat și nu dovedește altceva decât necunoaștere sau, și mai grav, nepăsare. Cu un simplu click pe zmc.ro ar trebui să ai acces la informații privind proiectele de dezvoltare din 15 unități administrativ teritoriale, inclusiv județul Constanța. Dar ce încredere să ai în acest site atunci când vezi ce informații se oferă la capitolul ”Consiliul Director” (http://www.zmc.ro/misiune-si-valori/consiliul-director/). Respectiv, de aici aflăm că Radu Mazăre este încă primar al municipiului Constanța (deși a demisionat în luna mai 2015 din funcție), la fel cum primari sunt și Nicolae Matei (al cărui mandat a încetat prin ordin de prefect în luna februarie 2016) sau Constantin Micu (al cărui mandat a încetat tot prin ordin de prefect în luna septembrie 2015).
Prefectul judeţului Constanţa l-a demis pe primarul Nicolae Matei
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
24 februarie 2016, 11:18 / actualizat: 24 februarie 2016, 12:21
Prefectul judeţului Constanţa, Ion Constantin, a constatat încetarea înainte de termen a mandatului primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei.
Ordinul i-a fost comunicat lui Nicolae Matei, dar şi Consiliului Local al Oraşului Năvodari şi secretarului UAT Năvodari.
Comunicatul prefecturii:
,,Având în vedere adresa nr. 543/22/23.02.2016 a Curţii de Apel Constanţa, înregistrată la Instituţia Prefectului – Judeţul Constanţa din care reiese că, în şedinţa publică din data de 19.02.2016, în Dosarul nr. 14600/118/2013 s-a dispus admiterea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi aplicarea pedepsei privative de libertate a primarului Oraşului Năvodari, domnul Nicolae Matei, Prefectul Judeţului Constanţa, domnul Constantin Ion, a emis Ordinul nr.105/2016 prin care s-a constatat încetarea înainte de termen a mandatului primarului Oraşului Năvodari, domnul Nicolae Matei. Ordinul a fost comunicat primarului Oraşului Năvodari, domnul Nicolae Matei, Consiliului Local al Oraşului Năvodari şi secretarului UAT Năvodari.
Ordinul a avut drept temei juridic prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, privind prefectul şi instituţia prefectului, prevederile art. 15 alin. 2 lit. “e”, art. 16 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare şi prevederile art. 69 alin. 2, teza I, alin. 3 şi alin. 4 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”
ULTIMA ORĂ: Primarul din Năvodari, Nicolae Matei, dus de Poliție la închisoare
Publicat de Bogdan Comșa,
19 februarie 2016, 19:53 / actualizat: 20 februarie 2016, 8:56
Polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Constanța l-au ridicat în urmă cu puțin timp (ora 19.50) pe primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei, pentru ducerea la îndeplinire a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.
Publicat de Bogdan Comșa,
19 februarie 2016, 16:22 / actualizat: 19 februarie 2016, 17:29
Primarul orașului Năvodari, Nicolae Matei, a fost condamnat vineri, definitiv, la un an și șase luni de închisoare cu executare.
Condamnarea a fost dispusă în dosarul în care Nicolae Matei a fost judecat pentru dare de mită. În primă instanță, Matei fusese condamnat la o pedeapsă mai aspră – trei ani și jumătate cu executare.
Primarul din Năvodari a fost acuzat că a încercat să îl mituiască, în 2012, pe fostul șef al IPJ Constanța, Valentin Burlacu, pentru ca acesta să îi ”aranjeze” dosarele penale în care era cercetat.
Pentru aceste servicii, Matei l-a momit pe șeful IPJ Constanța cu două terenuri din Năvodari, cu o valoare de piață de peste 46 de mii de euro, pentru care s-au încheiat acte false.
„Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de respectivii intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 lei. În realitate, nu s-a plătit nici un ban. În acel context, la data încheierii contractelor, unul dintre intermediari, Nicolae Vâlcu, a dat, în faţa notarului, o declaraţie care nu corespunde adevărului, susţinând că a primit suma de 59.000 lei, reprezentând preţul achiziţionării a două loturi de teren din Năvodari, loturi care au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare autentificate de notarul respectiv. Ulterior, în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul Vâlcu Nicolae a dat declaraţii mincinoase”, arată DNA.
Complicele lui Matei, Nicolae Vâlcu, a primit un an cu suspendarea executării pedepsei.
Având în vedere că Nicolae Matei a fost în arest preventiv în perioada noiembrie 2012 – aprilie 2013, intervalul respectiv i se va scădea din pedeapsa primită.
Ca urmare, primarul din Năvodari va sta după gratii cel mult un an și o lună.
Solutia pe scurt: DP 201/P – Dosar nr.14600/118/2012 19.02.2016 Decis În baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală, Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța, de apelantul inculpat Matei Nicolae și de apelantul inculpat Vâlcu Nicolae împotriva sentinţei penale nr.262/08.04.2014 pronunţată de Tribunalul Constanța în dosar nr. 14600/118/2012, În baza art.423 alin.2 cod procedură penală, Desfiinţează în parte sentinţa penală nr.262/08.04.2014 pronunţată de Tribunalul Constanța în dosar nr. 14600/118/2012 şi rejudecând dispune: Reține în favoarea inculpatului Matei Nicolae dispozițiile art.19 din Legea nr.682/2002.
Reduce cuantumul pedepsei aplicată inculpatului Matei Nicolae pentru comiterea infracțiunii prev. de art.255 alin.1 cod penal anterior rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, cu aplic. art.5 cod penal, urmare a incidenței dispozițiilor art.19 din Legea nr.682/2002 de la 3 ani și 6 luni închisoare la 1 an și 6 luni închisoare.
În baza art.65 alin.2 cod penal anterior, inculpatului Matei Nicolae nu i se aplică pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi. În baza art.71 alin.2 cod penal anterior în ref. la art.12 din Legea nr.187/2012, Aplică inculpatului Matei Nicolae pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II – a și b cod penal anterior, pe durata executării pedepsei principale.
Pedeapsa se execută în regim de deținere. În baza art.386 cod procedură penală, Dispune schimbarea încadrării juridice privind pe inculpatul Vâlcu Nicolae din infracțiunile prev. de art.273 alin.1 cod penal și art.326 cod penal în infracțiunile prev. de art.260 alin.1 cod penal anterior și art.292 cod penal anterior.
În baza art.260 alin.1 cod penal anterior cu aplic. art.5 cod penal, Condamnă pe inculpatul Vâlcu Nicolae la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.292 cod penal anterior cu aplic. art.5 cod penal, Condamnă pe inculpatul Vâlcu Nicolae la pedeapsa de 4 luni închisoare. În baza art.33 lit.a – art.34 lit.b cod penal anterior, Dispune contopirea pedepselor de 1 an închisoare și 4 luni închisoare și aplică inculpatului Vâlcu Nicolae pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
În baza art.71 alin.2 cod penal anterior în ref. la art.12 din Legea nr.187/2012, aplică inculpatului Vâlcu Nicolae pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II – a și b cod penal anterior. În baza art.16 alin.1 din Legea nr.187/2012 în ref. la art.86 ind.1 cod penal anterior, Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare. În baza art.86 ind.2 cod penal anterior, Stabilește termen de încercare de 3 ani, termen compus din durata pedepsei la care se adaugă un interval de 2 ani.
În baza art.86 ind.3 alin.1 cod penal anterior, Pe durata termenului de supraveghere inculpatul Vâlcu Nicolae se va supune următoarelor măsuri de supraveghere. a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, desemnat organ cu supravegherea, b) să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință și orice deplasare care depășește 8 zile precum și întoarcerea, c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.
În baza art.86 ind.3 alin.2 cod penal anterior, Datele prev. în alin.1 lit.b, c și d se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța, desemnat organ cu supravegherea.
În baza art.86 ind.4 cod penal anterior, Atrage atenția inculpatului Vâlcu Nicolae asupra dispozițiilor art.83 cod penal referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei. În baza art.71 alin.5 cod penal anterior, constată suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale a închisorii. Menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe dacă nu sunt contrare prezentei decizii.
În baza art.272 alin.1 cod procedură penală, Onorariile parțiale avocați oficiu în sumă de câte 120 lei se vor avansa din fondul MJ în favoarea avocați Cuturicu Florentina Cătălina și Dan Iulia Florica.
În baza art.275 alin.3 cod procedură penală, Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă, Pronunţată în şedinţă publică, azi 19.02.2016.ECM
Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei află, pe 12 februarie, dacă merge la puşcărie
Publicat de ,
30 ianuarie 2016, 11:04
Curtea de Apel Constanţa a amânat, pentru 12 februarie, pronunţarea sentinţei în procesul primarului oraşului Năvodari, Nicolae Matei.
Edilul din Năvodari a condamnat, la prima instanţă, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru dare de mită.
Procurorii suţin că Nicolae Matei i-ar fi solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară să intervină în favoarea sa în anchetele penale care îl vizau şi pe care primarul le considera abuzive şi motivate politic.
Potrivit DNA, primarul oraşului Năvodari i-ar fi dat ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de peste 46.000 de euro.
În acelaşi dosar a mai fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi Nicolae Vâlcu, pentru mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii.
Nicolae Vâlcu este unul dintre intermediarii tranzacţiei imobiliare.
Prefectul Constanței, Ion Constantin a atacat în contencios administrativ o dispoziție semnată de primarul oraşului Năvodari privind anularea unei hotărâri de consiliu.
Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei semna, la sfârşitul anului trecut, o dispoziţie prin care anula o hotărâre adoptată de consilierii locali în anul 2014. Este vorba despre un Plan Urbanistic Zonal pentru zona Mamaia Nord. Edilul a motivat atunci că terenurile vizate de PUZ „se află în imediata apropiere a Mării Negre” şi că în zonă „există investiţii publice de interes local major”.
Situaţia contravine însă normelor în vigoare, în sensul că PUZ-ul deja aprobat în consiliul Local Năvodari nu poate fi sistat prin ordin de primar, au atras atenţia cei care au sesizat Prefectura. După analizarea documentelor, prefectul a luat hotărârea să deschidă oa cțiune în instanță, la Tribunal, în contencios administrativ, solicitând anularea dispoziției.
Update – CONSTANŢA: Protest în faţa Prefecturii, împotriva „mafiei retrocedărilor”
Publicat de Bogdan Comșa,
12 noiembrie 2015, 11:56 / actualizat: 13 noiembrie 2015, 8:23
Angajaţii societăţii Somaco Construct SRL, deţinute de milionarul constănţean Grigore Comănescu, au protestat joi în faţa Prefecturii Constanţa, faţă de ceea ce numesc ei “mafia retrocedărilor de la malul mării”.
Pe lângă manifestaţia amintită, prin oraş au circulat autobetoniere ale Somaco, inscripţionate cu mesaje împotriva corupţiei.
Concret, sunt vizaţi avocatul Ionel Haşotti şi administraţia locală din Năvodari, iar mărul discordiei este cariera de piatră Sibioara, din comuna Lumina, supusă unui proces de retrocedare.
Organizatorii protestului au remis şi un comunicat de presă, pe care îl redăm integral.
„Comunicat de presă
Angajaţii companiei Somaco Construct SRL din Constanța organizează joi, 12 noiembrie 2015, începând cu ora 10:00, în fața prefecturii Constanța, o acțiune de protest față de mafia retrocedărilor de la malul mării care, prin intermediul primarului orașului Năvodari, Matei Nicolae si a avocatului Ionel Hasotti, fratele senatorului Puiu Hasotti, hărțuiește sistematic, de ani de zile, o companie cu capital integral românesc, cu zero datorii la statul român și care asigură peste 500 de locuri muncă, pentru comunitatea locală.
Abuzurile au debutat în momentul în care rechinii politico-imobiliari din județul Constanța au descoperit o nouă potențială sursă de vămuit: cariera de piatră Sibioara, din comuna Lumina. Deși există titluri de proprietate, contracte de vânzare cumpărare, licențe și toate avizele la zi, avocatul Ionel Hașotti, fratele senatorului liberal Puiu Hașotti, a inventat doi așa-ziși moștenitori ai perimetrului în care se află exploatarea minieră de la Sibioara. De parcă nu ar fi fost de ajuns, aceștia au început atacul asupra cumpărătorilor de bună credință ai minei, folosindu-se de întreaga rețea administrativ-judiciară aflată la dispoziția mafiei retrocedărilor. Astfel, după o decizie suspectă a Tribunalului Constanța, deși Legea Minelor nr. 1/2000, art. 4, al. 1, interzice reconstituirea de proprietate peste o exploatare minieră în activitate, avocatul Hașotti a făcut presiuni asupra prefectului din Constanța pentru punerea în posesie a noilor proprietari fix în zona de activitate a minei Sibioara.
Abuzurile continua, primarul din Navodari, Matei Nicolae, a considerat ca pe o porțiune de teren de 923 metri pătrați pe malul lacului Siutghiol, teren ce este defapt rezultatul unei consolidari a malului din spatele complexului turistic detinut de compania Somaco Construct, s-ar fi depozitat pietris si nisip. In realitate, firma noastra a consolidat malul lacului cu acordul Companiei Nationale Apele Romane si nu a depozitat materiale, alandala, cum sustine, in fals, primarul. Într-un mod complet abuziv și fără nicio noimă, pentru această bucată de teren s-a stabilit o taxa fiscala de 8.473.304 lei. Cu această sumă de aproape 2 milioane de euro, pe care vor să o rețină cu forța de la Somaco Construct, Nicolae Matei speră să falimenteze această companie românească, lăsând fără un venit lunar aproximativ 500 de familii constănțene”.
Avocatul Ioneş Haşotti a susţinut o conferinţă de presă în care a declarat că nu are nici o conexiune cu primarul din Năvodari, Nicolae Matei şi că, în proporţie de 99%, societatea sa nu lucrează cu bani publici. Haşotti a mai spus că îi pare rău pentru angajaţii Somaco şi că aceştia sunt dezinformaţi. Grigore Comănescu este liber să exploateze cariera de piatră, dar trebuie să plătească chiria. În plus, Ionel Haşotti consideră că protestul cu betonierele de pe străzile oraşului este o incitare la violenţă. „Domnul Comănescu a pierdut, până acum, 13 procese cu noi şi încă nu l-am executat silit pentru o datorie de un sfert de milion de euro pentru clienţii noştri”, a mai spus avocatul.
Primarul oraşului Năvodari ne-a oferit o declarație legată de acest subiect:
„Firma domnului Comănescu, Somaco Construct, a ocupat o suprafaţă de 4000 de metri pătrați, aproape un hectar de teren, la graniţa cu staţiunea Mamaia, între complexul său, Verona, şi lacul Siutghiol. Pe această suprafaţă de teren, firma domnului Comănescu a desfăşurat activităţi comerciale pe care noi le-am monitorizat. L-am somat să părăsească domeniul public şi privat al oraşului Năvodari pentru că altfel va fi taxat conform Codului de Procedură Fiscală şi hotărârilor de Consiliu Local aflate în vigoare. Firma dânsului nu s-a conformat şi normal că Serviciul Taxe şi Impozite a venit cu titlu executoriu. După 3 ani de judecată a fost admisă acţiunea Serviciului Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Năvodari aşa cum a fost formulată. Cu penalităţi, se ridică la aproape 4 milioane de euro.
Ştiu că a avut o solicitare pe teritoriul oraşului Năvodari, lucru cu care nu am fost de acord pentru că îmi puneam în cap tot cartierul dinspre Sibioara”.
Prețul gigacaloriei va rămâne neshimbat și în acest an pentru locuitorii orașului Năvodari, ne-a asigurat, într-un interviu acordat Radio Constanța edilul orașului, Nicolae Matei.
Acesta a precizat că prețul va rămâne nemodificat: 186 de lei/gigacalorie.
Matei susține că orașul Năvodari plătește în avans 30% din valoarea facturii lunii viitoare și de aceea CET Midia, furnizorul agentului termic, are asigurate lichiditățile de bani necesare funcționării.
În același timp, edilul-șef de la Năvodari a atras atenția că o modificare a tarifului la gigacaloria facturată către orașul Năvodari va duce la renunțarea la încălzirea centralizată.
PSD are preşedinte nou. După unul trimis în judecată, altul, condamnat în primă instanţă
Publicat de Bogdan Comșa,
11 octombrie 2015, 21:19 / actualizat: 12 octombrie 2015, 12:15
Alegerile pentru desemnarea noului preşedinte al PSD s-au încheiat duminică seara, la ora 20.00.
După retragerea în plan secund a fostului preşedinte, Victor Ponta, trimis între timp în judecată de procurorii DNA, cea mai mare formaţiune politică din ţară a avut, duminică, o misiune uşoară: pe buletinele de vot era trecut un singur nume: Liviu Dragnea. Acesta este el însuşi condamnat în primă instanţă, la doi de închisoare cu suspendare, pentru neregulile de la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Dragnea nu a avut contracandidat, astfel încât votul de astăzi a fost doar o formalitate. Deşi este apreciat cvasiunanim de colegii de partid, au existat voci care au criticat modalitatea de organizare a alegerilor şi faptul că în partid nu a existat o competiţie pentru funcţia supremă.
Printre cei nemulţuimiţi de situaţie se află şi primarul din Năvodari, Nicolae Matei, care ne-a declarat că Liviu Dragnea va fi un preşedinte bun pentru partid, dar că în PSD existau şi alte personalităţi care ar fi făcut cu brio faţă acestei provocări.
Reprezentanţii PSD estimează că s-au prezentat la urne peste 400.000 din cei 500.000 de membri de partid, ceea ce ridică prezenţa la vot la aproximativ 80%.
Toate proiectele cu finanțare europeană din orașul Năvodari au întârzieri la termenele de finalizare. Deoarece niciunul nu va fi terminat integral până la sfârșitul acestui an, administrația publică locală a decis contractarea unui împrumut care să asigure finalizarea acestor proiecte. Conform declarației primarului Năvodariului, Nicolae Matei, orașul Năvodari va contracta un credit-furnizor guvernamental pe o perioadă de 15 ani în valoare de 15 milioane de euro.
Nicolae Matei susține că pânăa la sfârșitul acestui an proiectul pieței de pește va fi gata în proporție de 98%, centrul de afaceri 90%, Aqua land 80%, drumul Năvodari-Mamaia 90%, drumul Năvodari-Lumina 85% iar promenada de pe malul mării Năvodari-Hanul Piraților 80%.
Primarul din Lehliu Sat, reţinut pentru delapidare și abuz în serviciu
Publicat de Bogdan Comșa,
16 septembrie 2015, 17:12
Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași a dispus, miercuri, 16 septembrie, reținerea, pentru 24 de ore, a inculpaților Nicolae Matei, primar, M.I., contabil, C. A, casier, la Primăria comunei Lehliu-Sat, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de serviciu sau asimilate corupției ( delapidare și abuz în serviciu, prev. de art. 132 din L. 78/2000, în forma autoratului sau a complicității).
Cercetările s-au desfășurat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călărași, cu sprijinul Serviciului de Investigare a Infracționalității Economice din cadrul IPJ Călărași, și cu suportul tehnic al Directiei de Informare și Protecție Internă.
S-a reținut că, în intervalul 2011-2014, inculpatul A.C. -casier în cadrul primăriei – cu complicitatea inculpatului. MATEI NICOLAE (primar) și M.I. (contabil), a încasat cu titlu de impozite și taxe locale, în mod repetat, suma totală de 1.040.366, 91 lei, pe care nu a înregistrat-o în evidența contabilă (borderouri desfășurătoare ale încasărilor, registre de casă) și pe care nu a depus-o la Trezoreria Lehliu-Gară, insușindu-și sau cheltuind respectivele sume de bani in mod ilegal, in interes propriu sau al altor persoane.
În intervalul 2011-2013, inc. MATEI NICOLAE și M.I., în calitate de primar, respectiv, contabil, la Primăria comunei Lehliu-Sat, au plătit din bugetul local suma totală de 31.283, 83 lei, ca prime de asigurare pentru contracte de asigurare de viață cu capitalizare, încheiate cu SC ”GRAWE România Asigurare” SA – în condițiile în care aceste cheltuieli nu erau prevăzute în buget, iar L. 307/12.07.2006 privind apărarea împotriva incendiilor prevede obligația asigurării personalului angajat sau voluntar, pentru caz de boală profesională, accident sau deces intervenit în timpul intervențiilor sau altor misiuni specifice (art. 13 și 42 din lege).
De asemenea, la data de 20.11.2014, în baza unui contract de furnizare a 650 metri cubi de piatră, Primăria, reprezentată de inc. MATEI NICOLAE și M.I., au virat către SC ”GOLOGAN TRANS” SRL RĂZVANI, Lehliu-Gară, suma de 63.984 lei, fără a fi respectate dispozițiile Ordinului 1792/2002 privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice și fără a se face dovada incontestabilă a existenței cantității de 688 metri cubi de piatră spartă.
În intervalul 2012-2014, în mai multe rânduri, M.I., contabil, cu complicitatea inc. MATEI NICOLAE, primar, a comandat și a plătit, prin conturile trezoreriei, din bugetul unității administrativ teritoriale, către mai multe societăți comerciale din com. Potcoava, județul Olt, bunuri pentru care nu au existat referate de necesitate, pentru care nu s-au respectat condițiile de angajare și lichidare a cheltuielilor, și a căror existență nu a putut fi dovedită.
Valoarea bunurilor facturate este de 768.292,6 lei, din care s-a achitat suma de 400.667 lei.
Cei trei inculpați vor fi prezentați Judecătoriei Lehliu-Gară cu propunere de arestare preventivă.
Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului , activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Organizațiile locale PSD din județul Constanța își vor alege conducerile începând cu data de 20 iunie. Conform declarației secretarului executiv al organizației județene social-demcrate, Cristinel Dragomir, președinții a șapte organizații locale sunt suspendați din funcție ca urmare a faptului că au fost trimiși în judecată în dosare de natură penală. În această situație se află și organizația PSD Năvodari, până la această dată nefiind stabiliți candidații. La rândul său, președintele suspendat din funcțiile politice PSD Năvodari, Nicolae Matei, susține că nu știe care vor fi candidații. Matei a declarat postului nostru de radio că în actualele circumstanțe, PSD ”va deveni un partid de buzunar.
Prefectul județului Constanța, Radu Volcinschi, a semnat ordinul de suspendare din funcție a primarului orașului Năvodari, Nicolae Matei. Conform declarației oferite postului nostru de radio de prefectul Constanței, ordinul de suspendare vine ca urmare a deciziei magistraților Înaltei Curți de Casație și Justiție a României luată ieri, 10 septembrie, în dosarul 3128/2014.
Conform hotărârii, a fost dispusă “arestarea preventiva a inculpatului Matei Nicolae, pentru o durata de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventiva”, iar minuta ședinței a fost comunicată tot ieri Instituției Prefectului Constanța, care are la dispoziție 48 de ore pentru a emite ordinul de suspendare din funcție.
Volcinschi susține că astăzi a fost semnat ordinul de eliberare din funcție iar prerogativele primarului sunt preluate de viceprimar.
Comunicatul Prefecturii Constanța:
Prefectul județului Constanța, Radu Volcinschi, a emis Ordinul nr. 486/11.09.2014, prin care se constată suspendarea de drept a mandatului Primarului Oraşului Năvodari, domnul Matei Nicolae, până la încetarea măsurii arestării preventive.
Actul administrativ a fost emis în baza Încheierii nr. 2514/10.09.2014 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul penal nr. 3128/1/2014 prin care se dispune arestarea preventivă a inculpatului Matei Nicolae pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, precum şi emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Matei Nicolae.
Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost comunicată Instituţiei Prefectului – Judeţul Constanţa prin adresa înregistrată cu nr. 8893/10.09.2014.
La baza emiterii Odinului 486/11.09.2014 au stat prevederile art. 71 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum și prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 340/2004, republicată, privind prefectul şi instituţia prefectului.
Ordinul privind constatarea suspendării de drept a mandatului de Primar al Oraşului Năvodari va fi comunicat atât domnului Matei Nicolae, cât şi Consiliului Local al Oraşului Năvodari şi Secretarului Oraşului Năvodari, cu menţiunea respectării prevederilor art. 72 alin. (1) și (2) din Legea nr. 215/2001, republicată:
– art. 72 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată: “În caz de vacanţă a funcţiei de primar, precum şi în caz de suspendare din funcţie a acestuia, atribuţiile ce îi sunt conferite prin prezenta lege vor fi exercitate de drept de viceprimar sau, după caz, de unul dintre viceprimari, desemnat de consiliul local cu votul secret al majorităţii consilierilor locali în funcţie”;
– art. 72 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, republicată: ”În situația prevăzută la alin. (1), consiliul local poate delega, prin hotărâre, din rândul membrilor săi, un consilier local care va îndeplini temporar atribuțiile viceprimarului”.
Prezentul ordin poate fi atacat în fața instanței de contencios administrativ în termenele și condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Primarul oraşului Năvodari a fost arestat preventiv
Publicat de Bogdan Comșa,
10 septembrie 2014, 18:39
Primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, a fost arestat astăzi preventiv pentru 30 de zile.
Decizia a luat luată de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care au admis, astfel, solicitarea procurorilor de la DNA Constanţa.
Arestarea preventivă a lui Nicolae Matei a fost dispusă într-unul din dosarele penale în care acesta este acuzat de fapte de corupţie, alături de cumnatul său, Isidor Gurgu.
Primarul din Năvodari este anchetat pentru abuz în serviciu, tentativă de abuz în serviciu și dare de mită, iar Isidor Gurgu, pentru spălare de bani și complicitate la tentativă de abuz în serviciu.
Procurorii DNA spun că Nicolae Matei şi apropiaţii săi au intrat în posesia unor terenuri valoroase din Năvodari, în urma unor retrocedări ilegale.
În plus, Matei i-a vândut cumnatului său 3 terenuri din domeniul privat al oraşului Năvodari, la preţuri mult subevaluate.
Nicolae Matei ajunge sâmbătă în faţa magistraţilor Curţii de Apel Constanţa, cu propunerea de arestare preventivă, după ce şi-a petrecut noaptea în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
Dacă Nicolae Matei este învinuit de abuz în serviciu şi dare de mită, beneficiarul terenurilor, un om de afaceri, este învinuit de spălare de bani.
Primarul din Năvodari a mai fost după gratii câteva luni, în 2012, când a fost arestat sub acuzaţia că i-a dat mită fostului şef al IPJ Constanţa, Valentin Burlacu.
Edilul a fost reţinut ieri pentru 24 de ore de procurorii DNA, pentru fapte de corupţie.
La mijloc sunt infracţiuni legate de retrocedarea unor terenuri şi finanţarea clubului „Săgeata Năvodari”.
Prejudiciul total depăşeşte 110 de milioane de lei.
Nicolae Matei este primar al oraşului Năvodari din anul 2008, iar din 2005 este preşedinte al PSD Năvodari.