După 6 zile de marș de la plecarea din Puerto Rico, nava școală „Mircea” a acostat pe continentul nord-american, în portul Everglades din Fort Lauderdale, statul Florida.
Intrarea în portul american, aflat la doar 25 de mile de Miami, a fost marcată de unul dintre cele mai tradiționale momente marinărești: studenții Academiei Navale au urcat la front pe vergi, salutând astfel sosirea velierului românesc pe țărmul Statelor Unite.
Manevra de acostare consfințește revenirea navei școală „Mircea” pe continentul nord-american după 17 ani de la ultima traversadă a Atlanticului, adăugând un nou capitol în istoria velierului-simbol al Forțelor Navale Române.
În următoarele trei zile, echipajul va continua activitățile specifice escalei, iar nava va fi deschisă publicului pentru vizitare.
Toți cei care doresc să descopere tradițiile marinărești, viața la bordul unui velier școală și spiritul care animă de aproape nouă decenii nava școală „Mircea” sunt așteptați la bord.
Nava-școală „Mircea” marchează astăzi, în Portul militar Constanța, împlinirea a 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române.
Cu acest prilej, este organizată o ceremonie militară și religioasă, la care vor participa reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Navale, Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, precum și comandanți ai altor structuri din Forțele Navale Române. De asemenea, la activitate, sunt invitați și reprezentanți ai autorităților publice locale și foști membri ai echipajului Navei-școală „Mircea”.
În cadrul evenimentului, Regia Autonomă „Monetăria Statului” va lansa medalia aniversară «Nava-școală „Mircea” – 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române», cu un tiraj de 60 de bucăți din argint și 40 din tombac, informează Forțele Navale Române.
Nava-școală „Mircea” a acostat luni, 31 iulie, în portul militar Constanța, după ce a desfășurat un marș de instrucție de 28 de zile, în Marea Mediterană.
La bordul velierului s-au aflat 64 de studenți din anul al II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, precum și 10 studenți străini de la academii navale partenere din Bulgaria, Polonia, Turcia, Letonia, Italia și Spania.
Nava-școală „Mircea” a plecat din portul Constanța pe data de 3 iulie, iar pe parcursul marșului a efectuat escale de reprezentare în porturile Pireu (Grecia), Taranto (Italia) și Izmir (Turcia), parcurgând, în total, peste 2.200 de mile marine.
Pentru cei 76 de studenți români și străini de la bord, experiența marșului cu nava-școală „Mircea” a reprezentat oportunitatea de adaptare la condițiile vieții de pe mare și aprofundarea importanței lucrului în echipă. Cu ajutorul instructorilor militari, studenții și-au dezvoltat cunoștințele și deprinderile marinărești, prin desfășurarea de activități complexe precum brațarea vergilor sau lucrul în arboradă, pentru întinderea și strângerea velelor.
De asemenea, studenții militari au dublat serviciile de cart pe navă, au luat parte la exerciții ample de vitalitate a navei și au explorat instalațiile și echipamentele de la bord.
Constănţenii şi turiştii au avut parte, și astăzi, de un maraton de evenimente, pentru a marca Zilele Constanței: activităţi sportive pe Plaja Modern, vizitarea Navei-Școală în Portul Constanţa, teatru antic în parcul Casei de Cultură, un spectacol vintage pe faleza Cazinoului, iar ziua se va încheia cu muzică de petrecere în Parcul Farului, de la ora 20:00, cu Taraful Rutenilor&Carmen Chindriș și Mahala Rai Banda, și cu un concert în Piața Ovidiu.
Dimineață, pe Plaja Modern, au fost organizate evenimente sportive, la care au participat iubitori de mișcare de toate vârstele:
Pe scena Palatul Copiilor din Constanta, peste 150 de copii au oferit un spectacol de muzică și dans, iar cei mai talentați artiști plastici au început să picteze pe zidul interior al Grădinii de Vară un peisaj marin. Acțiunea va continua până în iunie:
În Portul Constanța, ambarcațiunea simbol a României, Nava-Școală ”Mircea”, i-a primit pe vizitatorii dornici să o admire. Acțiunea continuă și duminică, între orele 10:00 – 13:00 și 15:00-19:00:
În Parcul Casei de Cultură, elevii Colegiului de Arte ”Regina Maria” au oferit un recital muzical, dar și un spectacol de teatru antic, interpretând „Antigona”, o adaptare a tragediei lui Sofocle:
În partea a doua a zilei, pe Faleza Cazinoului, studenții Facultății de Arte din cadrul Universității „Ovidius” au interpretat melodii din perioada interbelică, în cadrul spectacolului „Vintage“, după un concept al regretatului compozitor Dumitru Lupu:
De la ora 20:00, în Parcul Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” va fi concertul „Reverie muzicală“. Orchestra, corul și soliștii Teatrului au încântat publicul și aseară:
Vineri, Piața Ovidiu a fost neîncăpătoare la show-ul artiștilor Grasu XXL, Puya și Killa Fonic, iar în această seară, concertul va fi susținut de INNA, Mario Fresh și Nada:
Nava-şcoală ‘Mircea’ a acostat sâmbătă, la ora 11,00, în portul militar Constanţa, după ce a executat un marş de instrucţie cu o durată de 54 de zile, informează Statul Major al Forţelor Navale.
La bordul velierului, au efectuat stagiul de practică 92 de studenţi militari din anul al II-lea de la Academia Navală ‘Mircea cel Bătrân’, precum şi opt studenţi străini de la academii navale partenere din Bulgaria, Marea Britanie, Polonia şi Statele Unite ale Americii.
Conform sursei citate, nava-şcoală ‘Mircea’ a plecat din ţară pe 6 iunie, iar pe parcursul marşului a efectuat escale în porturile Augusta şi Genova (Italia), Valencia (Spania), Valletta (Malta) şi Alexandria (Egipt). În porturile Genova şi Valencia, nava militară românească a participat alături de alte veliere la Regata ‘Iacobus Maris’.
Pentru cadeţii aflaţi la bordul navei-şcoală ‘Mircea’, marşul de instrucţie a fost prima activitate în cadrul căreia s-au familiarizat cu viaţa pe mare şi cu lucrul în echipă. Studenţii şi-au format şi şi-au dezvoltat deprinderile marinăreşti, prin executarea unor lucrări cu grad ridicat de risc, în arboradă la velatura navei, şi a serviciilor de gardă şi cart pe navă, precum şi prin exploatarea, în siguranţă, a instalaţiilor şi echipamentelor de la bordul navei.
Marş de instrucţie pe mare cu nava-şcoală „Mircea“ pentru studenţii Academiei Navale
Publicat de ,
11 mai 2021, 17:46
Studenţii militari din anul al II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ participă, în perioada 10-14 mai, la un marş de instrucţie cu nava-şcoală „Mircea“, se arată într-un comunicat de presă transmis, astăzi, de Statul Major al Forţelor Navale.
Potrivit sursei citate, marşul se va desfăşura pe itinerariul Constanţa – Sulina – Mangalia – Constanţa, iar pe parcursul acestuia, studenţii vor desfăşura o serie de activităţi marinăreşti specifice, sub îndrumarea instructorilor de la bordul velierului.
„Instrucţia marinărească planificată pe mare completează cunoştinţele teoretice acumulate de studenţi la cursuri şi oferă acestora posibilitatea de a le pune în practică, în vederea evaluării nivelului de pregătire“, se precizează în comunicat.
Marşul anual de instrucţie este adaptat la contextul pandemic şi este programat să se desfăşoare doar în apele teritoriale româneşti, pe o perioadă redusă. La bordul navei, au fost luate măsuri de igienizare, conform procedurilor sanitare în vigoare, iar echipajul a fost testat împotriva COVID-19, cei mai mulţi dintre cei prezenţi la bord fiind vaccinaţi cu ambele doze. Tot în vederea protejării personalului ambarcat, pe parcursul marşului nava nu va efectua nicio escală.
Elevii din anul I de la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale ‘Amiral Ion Murgescu’ s-au ambarcat, luni, la bordul navei şcoală ‘Mircea’, pentru a participa la pregătirea practică planificată în vederea desfăşurării marşului anual de instrucţie, a informat Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).
Cadeţii vor rămâne la bordul velierului până pe 28 aprilie, perioadă în care vor executa, la cheu, în portul militar Constanţa, activităţi marinăreşti specifice, timp de cinci zile. Începând cu 24 aprilie, nava va efectua manevra de plecare de la cheu, pe itinerariul Constanţa – Sulina – Mangalia şi retur.
‘Pe durata pregătirii în Marea Neagră, sub protecţia spiritului ‘Mircea’, instructorii de la bord vor avea misiunea de a transmite viitorilor maiştri militari deprinderile practice de navigaţie cu motoare şi cu vele, de urcare în arboradă, de folosire a mijloacelor de semnalizare, de vitalitate, precum şi sentimentul de responsabilitate, necesar fiecărui membru al echipajului, de care trebuie să dea dovadă în viitoarea carieră militară. Progresul realizat şi toate temele practice şi teoretice aprofundate pe parcursul stagiului de practică vor fi confirmate în urma susţinerii colocviului final, planificat pentru desfăşurare la sfârşitul instruirii efectuate pe mare’, se mai spune într-un comunicat de presă transmis de SMFN.
Conform sursei citate, înaintea ambarcării la bord, echipajul a fost testat împotriva COVID-19, iar spaţiile de cazare, de hrănire şi de instruire au fost igienizate, conform procedurilor sanitare în vigoare.
În contextul restricţiilor impuse pentru prevenirea şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, pe durata marşului de instrucţie, velierul ‘Mircea’ nu va efectua nicio escală de reprezentare.
Nava şcoală ‘Mircea’ a fost construită în perioada 1938-1939, la Şantierul Naval ‘Blohm & Voss’ din Hamburg, Germania. Este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, cel mai mare având înălţimea de 44 de metri. Nava are 23 de vele care însumează o suprafaţă totală de 1.750 de metri pătraţi. Din seria sa mai fac parte navele ‘Eagle’ (State Unite ale Americii), ‘Gorch Fock I’ (Germania), ‘Gorch Fock II’ (Germania) şi ‘Sagres’ (Portugalia).
Faimosul velier, cunoscut şi ca Bricul ‘Mircea’, a intrat în serviciul Marinei Militare Române în anul 1939, este cel mai longeviv Ambasador al României pe mările şi oceanele lumii, iar la bordul său au fost formate peste 70 de generaţii de marinari militari români.
Nava-şcoală Palinuro a Marinei Militare din Italia va acosta, luni, în portul din Constanţa, ea putând fi vizitată de către pasionaţii de navigaţie cu pânze, a informat Ambasada Italiei la Bucureşti.
„Nava Palinuro este implicată în cea de-a 54-a campanie de instrucţie şi a îmbarcat 33 de elevi subofiţeri ai cursului ‘Kratos’ de la Şcoala de Subofiţeri din Taranto care, la bordul navei, vor învăţa ştiinţele nautice şi marinăreşti, dobândind astfel cunoaşterea directă a diferitelor activităţi asociate practicării profesiei de ‘navigator pe mare’, astfel încât aceştia să stăpânească în mod adecvat şi cu încredere viitorul lor loc de muncă. Unitatea a plecat în data de 23 iulie din portul Taranto şi după ce s-a oprit la Kos, la Istanbul şi acum la Constanţa, se va opri apoi la Batumi, la Cefalonia, revenind în Italia la Reggio Calabria şi, în final, la Livorno, unde elevii subofiţeri vor debarca la sfârşitul campaniei de instrucţie”, precizează sursa citată.
Pe durata campaniei de instrucţie 2018, nava Palinuro poartă cu ea steagul Spitalului Gaslini din Genova, donat navei de preşedintele Spitalului de pediatrie anul trecut, pe 17 mai, la La Spezia, cu prilejul sărbătoririi a 80 de ani de la crearea instituţiei.
Comandantul navei Palinuro va prezenta unitatea şi campania de instrucţie 2018 în timpul unei conferinţe organizată marţi, 14 august, iar miercuri, 15 august, aceasta va putea fi admirată navigând pe apele din apropierea oraşului Constanţa, în cadrul ceremoniilor organizate de Ziua Marinei Române.
Pasionaţii tradiţiei navigaţiei cu pânze şi curioşii vor putea să viziteze nava Palinuro marţi, 14 august, între orele 9,00 – 12,00 şi 16,00 – 17,30.
Nava școală HS RODOS a Forțelor Navale ale Greciei va face o escală în portul Constanța, la Dana Pasagere, în perioada 6-9 august.
Programul echipajului HS RODOS cuprinde vizite la Comandamentul Flotei și autoritățile locale constănțene, precum și la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și la Muzeul Marinei Române.
Populația civilă va avea ocazia să viziteze nava grecească marți, 8 august, în intervalul orar 18.00-21.00.
Miercuri, 9 august, HS RODOS va pleca din portul Constanța și va participa la un exercițiu bilateral de instruire în comun, împreună cu dragorul maritim DIMITRIE NICOLESCU și cu corveta HORIA MACELLARIU, în apele naționale și internaționale ale Mării Negre. Scopul acestui exercițiu este de a crește nivelul de instruire a echipajelor navelor participante.
AUDIO – Institutul Nautic din Londra își deschide filială la Constanța
Publicat de ,
10 februarie 2016, 18:11
În cel mult trei săptămâni, la Constanţa va funcţiona o filială a Institutului Nautic din Londra. Acesta ar putea contribui la revigorarea shipping-ului românesc, a declarat pentru Radio Constanța comandantul Cristian Ciortan, membru în Consiliul de conducere al organizaţiei londoneze.
Printre proiectele filialei de la Constanţa se numără construirea unei nave şcoală şi rezolvarea problemei cadeţilor, care nu au unde să-şi facă stagiul de practică. Se vrea ca acesta să poată fi făcut în proporţie de 20-25%, pe un simulator, spune comandantul Cristian Ciortan.
Filiala de la Constanţa a Institutului Nautic din Londra va milita şi pentru refacerea flotei strategice a României şi crearea unui pavilion românesc atractiv, cu facilităţi fiscale.
Nava Şcoală Mircea va intra în reparaţii, într-un şantier din Constanţa după festivităţile de Ziua Marinei.
Anunţul a fost făcut astăzi, de ministrul Apărării, care a spus că va aloca un milion de lei pentru lucrări.
Nava şcoală Mircea a acostat, astăzi, în Portul Militar Constanţa, după efectuarea unui marş de instruire practică în Marea Neagră şi Marea Mediterană.