Ascultă Radio România Constanța Live

mures

Val de „supermani” la camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie din țară

Numărul copiilor și adolescenților accidentați s-a dublat.

Val de „supermani” la camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie din țară
Foto: Pixabay

Publicat de Adina Sîrbu, 5 decembrie 2024, 19:01

Numărul copiilor accidentaţi în urma provocării numite „Superman Challenge” de pe TikTok a crescut în această săptămână. 

La Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, potrivit reprezentanților unității sanitare, numărul celor care s-au prezentat cu fracturi, entorse sau contuzii în urma provocării a început să crească de vineri, ajungând la peste 40 în mai puţin de o săptămână.

Numeroase cazuri s-au înregistrat și în țară.

La Târgu-Mureș, 5 copii cu vârste între 10 și 15 ani au ajuns, ieri, la UPU SMURD Pediatrie, prezentând contuzie abdominală, fractură cu deplasare radius drept sau fracturi.

În județul Arad, 3 adolescenți au ajuns la spital, doi dintre ei având nevoie de internare şi intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Totodată, 14 copii au ajuns în ultimele trei zile la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași cu diverse traumatise și fracturi ale membrelor, după ce au răspuns aceleiași provocări de pe rețeaua TikTok. Trei dintre aceștia au fost internațiați.

Fenomenul este cunoscut și de elevii constănțeni, însă, la spital nu au ajuns, deocamdată, victime sau nu au recunoscut că problemele sunt provocate de faptul că se aruncă ținând o mână întinsă ca Superman și așteptând ca prietenii lor să îi prindă.

Medicii fac apel la părinți și cadre didactice să-i monitorizeze mai atent pe tineri, astfel încât aceștia să nu răspundă la asemenea provocări periculoase.

Surse: Rador, Agerpres

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Explozie urmată de incendiu la Combinatul Chimic Azomureş

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 iulie 2021, 04:57

O explozie urmată de incendiu s-a produs marţi noaptea la staţia de amoniac 3 din cadrul Combinatului Chimic Azomureş, un bărbat de aproximativ 50 de ani suferind o fractură de membru superior.

În urma evenimentului a fost transmis un mesaj RO-ALERT de informare a populaţiei din zona limitrofă a operatorului.

Potrivit ISU Mureş, explozia s-a produs în jurul orei 01,00.

Intervin pompierii militari de la ISU Mureş şi Serviciul Privat Pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul operatorului economic.

Incendiul este localizat, fără pericol de extindere, şi se intervine pentru lichidare.

ISU Mureş precizează că nu există niciun pericol pentru populaţie sau personalul operatorului, fiind activată grupa operativă pentru gestionarea evenimentului.

Reprezentanţii Azomureş precizează, pe Facebook, că a fost identificată cauza evenimentului de către operatorii instalaţiei.

”Nu se înregistrează emisii de amoniac la nivelul platformei sau în afara ei. (…) Nu există pericol pentru comunitate”, arată sursa citată.

Potrivit reprezentanţilor combinatului, în timpul manevrelor de pornire a uneia dintre instalaţiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomureş a avut loc un incendiu. O persoana a fost rănită, a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi este în afara oricărui pericol.

”Situaţia este acum sub control, este monitorizată de autorităţi, instalaţia unde a avut loc incendiul fiind oprită complet”, mai arată sursa citată.

Sursa – Agerpres / Foto – severe weather romania

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Explozie într-o școală din județul Mureș

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 septembrie 2018, 08:19

Două persoane au fost rănite şi zeci de elevi au fost evacuaţi în urma unei explozii care s-a produs, miercuri dimineaţă, la şcoala din localitatea mureşeană Voiniceni.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mureş, răniţii sunt un elev de 14 ani, ce a suferit arsuri de gradul I la nivelul feţei şi o îngrijitoare, cu arsuri de gradul doi tot în zona feţei.

Aproximativ 70 de elevi şi şapte dascăli au fost evacuaţi din unitatea de învăţământ.

„Se intervine cu două autospeciale şi un echipaj CBRN”, au menţionat reprezentanţi ai ISU.

Aceeaşi sursă anunţase iniţial că explozia s-a produs într-o locuinţă din localitatea mureşeană Voiniceni, în urma unei acumulări de gaze.

Sursa – agerpres

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Radio România scoate la concurs posturi de corespondenţi în câteva judeţe din ţară, între care și Constanța

Publicat de Arantxa Catană, 7 mai 2018, 18:16

Societatea Română de Radiodifuziune scoate la concurs câte un post de corespondent pentru Radio România Actualităţi în judeţele Constanţa, Iaşi, Mureş, Călăraşi, Satu Mare şi Vrancea.

Toate detaliile le găsiţi pe site-ul „radioromania.ro”, la secţiunea „Cariere”.

Pentru acest concurs termenul limită de înscriere este 17 mai 2018.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Aproximativ 100 de cazuri noi de rujeolă depistate în trei județe, în ultima săptămână

Publicat de Arantxa Catană, 12 noiembrie 2017, 12:12

Încă 94 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână, majoritatea în judeţele Mureş, Braşov şi Ialomiţa. Potrivit Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, numărul total de cazuri de rujeolă înregistrate de la debutul epidemiei este de peste 9.820, cu 35 de decese.

În afară de judeţul Tulcea, unde nu s-a înregistrat nici un caz de pojar, toate celelalte judeţe din ţară au raportat îmbolnăviri.

Vaccinul antirujeolic protejează copiii împotriva acestei boli infecţioase, care adesea duce la complicaţii grave.

Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală.

CONSTANȚA: SEAS 2026 caută voluntari
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 16:57

CONSTANȚA: SEAS 2026 caută voluntari

Teatrul de Stat Constanța a dat startul recrutărilor pentru echipa de voluntari a ediției din acest an a Stagiunii Estivale a Artelor...

CONSTANȚA: SEAS 2026 caută voluntari
Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Fotbal: FRF consideră îndepărtat proiectul organizării unui Campionat European în România
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 15:09

Proiectul găzduirii unui Campionat European de fotbal în România alături de țările vecine este considerat destul de îndepărtat în momentul...

Fotbal: FRF consideră îndepărtat proiectul organizării unui Campionat European în România
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Ştiri duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

Un pod de gheață pornit pe râul Mureș a pus în alertă autoritățile

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 februarie 2017, 10:56

Un pod de gheață de mari dimensiuni, care a pornit pe râul Mureș, a stârnit panică în localitatea Bistra Mureșului, autoritățile intrând în alertă întrucât există riscul de inundații din cauza încălzirii vremii și, în special, a precipitațiilor abundente, a declarat duminică șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Horea” al județului Mureș, generalul Dorin Oltean.

‘Am avut un apel de la Bistra Mureșului, unui cioban îi era în pericol stâna, întrucât venea pe râul Mureș un pod de gheață destul de mare. Am trimis acolo un echipaj de la Deda, până a trecut podul de gheață de stână. Am informat primarii, având în vedere pericolul de inundații, ca urmare a precipitațiilor de 25-35 de litri pe metru pătrat, izolat chiar 60 de litri pe metru pătrat, să introducă permanența la primării și să monitorizeze cursurile de apă de localitate. În această dimineață (duminică, n.r.), după ce am monitorizat gheața de pe Mureș, am anunțat în aval toți primarii pentru a verifica să nu existe persoane, pescari, în aval. Un echipaj de la Deda monitorizează deplasarea podului de gheață, după care va fi preluat de un echipaj din Reghin, am informat prefectul, dar și Apele Române ca să fie pregătite utilaje. Apele Române ne-au comunicat că la Reghin există deja un utilaj pentru a interveni în cazul în care podul de gheață se blochează, vom avea posibilitatea să interveni să nu se inunde casele din zonă’, a declarat generalul Oltean.

Potrivit șefului ISU Mureș, în ultima perioadă s-a mai semnalat o problemă la Sângeorgiu de Mureș, unde din cauza unor șanțuri înghețate apa a ajuns în curțile oamenilor, dar cu ajutorul unor utilaje închiriate de primărie s-a intervenit, a fost spartă gheața și problema a fost rezolvată.

‘Mă bucură implicarea autorităților locale. Joi, printr-o adresă de la Prefectură s-a dispus curățarea rigolelor și șanțurilor pentru a permite apei să curgă. Există riscul de inundații din cauza încălzirii vremii, dar în special a precipitațiilor, dacă va continua să plouă întrucât am avut zăpadă destul de mare și există riscuri. (…) La Hodac a fost, pe râul Gurghiu, un pod de gheață, dar s-a ținut sub supraveghere și s-a rezolvat problema. Suntem în permanentă legătură cu primarii pentru a ține sub observație cursurile de apă’, a arătat șeful ISU Mureș.

El a precizat că, deocamdată, nu este cazul unei intervenții a pirotehniștilor, pentru detonarea blocurilor de gheață.

Reprezentantul ISU Mureș a afirmat că încălzirea vremii a mai creat o serie de probleme în Defileul Toplița-Deda, pe DN 15, în zona Andreneasa, unde zăpada de pe stânci s-a prăbușit pe șosea, însă s-a intervenit prompt și a fost degajată calea de acces, dar și în zona localității Neagra, unde bucăți de stâncă au căzut de pe versanți.

Sursa – agerpres.ro

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Șeful biroului de Asistență socială și Protecția Copilului Mureș, trimis în judecată

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 9 decembrie 2016, 10:37

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Tîrgu Mureș au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar a lui Vasile Liţiu, la data faptelor şef al Biroului Tehnic şi Administrarea Patrimoniului din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș (D.G.A.S.P.C. Mureș), pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii.

De asemenea, judecați, dar în stare de libertate, vor fi și:

Ghizela Bordi, la data faptelor consilier I superior în cadrul Compartimentului Investiţii, Achiziţii publice aparţinând Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

– abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii,
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

Viorel Găbudeanu, reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul anului 2015, inculpatul Liţiu Vasile, în calitate de şef al Biroului Tehnic şi Administrarea Patrimoniului din cadrul D.G.A.S.P.C. Mureș, a favorizat o societate comercială cu ocazia iniţierii şi organizării a două proceduri de achiziţie având ca obiect furnizarea de autovehicule în beneficiul D.G.A.S.P.C. Mureş.

Concret, inculpatul Liţiu Vasile, beneficiind de ajutorul inculpatei Bordi Ghizela, prin îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor de serviciu şi ca urmare a înţelegerilor avute cu inculpatul Găbudeanu Viorel, reprezentant al societății respective, a introdus în caietele de sarcini (aferente celor două proceduri de achiziţie privind cumpărarea a 12 autovehicule) o serie de specificaţii tehnice caracteristice doar autovehiculelor comercializate de această societate comercială.

De menționat este faptul că anterior publicării în S.E.A.P. a primei invitaţii de participare referitoare la achiziţionarea de către D.G.A.S.P.C. Mureş a 9 autovehicule, inculpatul Liţiu Vasile i-a furnizat inculpatului Găbudeanu Viorel informaţii nedestinate publicităţii, referitoare la intenţia instituţiei publice de a iniţia şi desfăşura proceduri de achiziţie a unor autoturisme, obiectul acestora, precum şi cerinţele ce urmau a fi incluse în caietul de sarcini aferent procedurii iniţiate prin invitaţia anterior menţionată.

În același context, inculpatul Găbudeanu Viorel i-a furnizat şefului Biroului Tehnic şi Administrarea Patrimoniului din cadrul D.G.A.S.P.C. Mureș specificaţiile tehnice autovehiculelor pe care primul le comercializa, aceste acţiuni având ca scop eliminarea concurenţei, avantajarea societății în vederea câştigării contractelor de achiziţie publică și, implicit, obținerea unor foloase necuvenite.

De asemenea, anterior publicării în S.E.A.P. a celei de – a doua invitaţii de participare referitoare la achiziţionarea de către D.G.A.S.P.C. Mureş a 3 autovehicule, inculpata Bordi Ghizela i-a furnizat inculpatului Găbudeanu Viorel, informaţii nedestinate publicităţii, referitoare la modificările aduse documentaţiei de atribuire și data termenului limită de depunere a ofertelor, stipulat în cadrul respectivei proceduri.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Mureș, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

Angajații serviciilor de ambulanță din toată țara protestează în Capitală față de noua lege a salarizării
Social joi, 11 iunie 2026, 09:53

Angajații serviciilor de ambulanță din toată țara protestează în Capitală față de noua lege a salarizării

O delegație formată din 30 de angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță Constanța participă astăzi la protestul organizat de Federația...

Angajații serviciilor de ambulanță din toată țara protestează în Capitală față de noua lege a salarizării
Grefierii suspendă protestele, dar se pregătesc de grevă generală
Social marți, 9 iunie 2026, 15:18

Grefierii suspendă protestele, dar se pregătesc de grevă generală

Grefierii din instanţe şi parchete suspendă protestul faţă de noua lege a salarizării bugetare şi anunţă revenirea la normal a activităţii...

Grefierii suspendă protestele, dar se pregătesc de grevă generală
TULCEA: Protest al angajaților Casei de Pensii față de proiectul legii salarizării unitare
Social marți, 9 iunie 2026, 15:17

TULCEA: Protest al angajaților Casei de Pensii față de proiectul legii salarizării unitare

Angajaţii Casei Judeţene de Pensii Tulcea au suspendat activitatea, marţi dimineaţa, timp de o oră, nemulţumiţi de proiectul de lege privind...

TULCEA: Protest al angajaților Casei de Pensii față de proiectul legii salarizării unitare
CONSTANȚA: Sindicaliștii SANITAS au intrat în grevă japoneză
Social marți, 9 iunie 2026, 09:15

CONSTANȚA: Sindicaliștii SANITAS au intrat în grevă japoneză

Federația SANITAS Din România a declanșat grevă japoneză în unitățile sanitare și de asistență socială din țară, fără întreruperea...

CONSTANȚA: Sindicaliștii SANITAS au intrat în grevă japoneză
Social sâmbătă, 6 iunie 2026, 15:33

BNS cere retragerea imediată a proiectului Legii salarizării

BNS cere retragerea imediată a proiectului Legii salarizării. O reformă construită netransparent, fără date reale și împotriva principiilor...

BNS cere retragerea imediată a proiectului Legii salarizării
Social sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:23

Spectacol caritabil la Constanța pentru dotarea Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol

Sâmbătă, 6 iunie 2026, Fundația Scheherazade organizează începând cu ora 10 în Parcul Arheologic din Constanța un eveniment caritabil pentru...

Spectacol caritabil la Constanța pentru dotarea Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol
Social joi, 4 iunie 2026, 19:39

NĂVODARI: Primăria a lansat programul Trusoul Bebelușului

Pentru a veni în sprijinul tinerelor familii, Primăria Năvodari a lansat programul Trusoul Bebelușului. Prin acest proiect, părinții pot...

NĂVODARI: Primăria a lansat programul Trusoul Bebelușului
Social joi, 4 iunie 2026, 15:43

Scriitoarea de cărți pentru copii Veronica Iani are nevoie de ajutorul nostru!

Un apel la solidaritate pentru un prieten drag al Bibliotecii Județene Constanța! Scriitoarea de cărți pentru copii și colaboratoarea noastră,...

Scriitoarea de cărți pentru copii Veronica Iani are nevoie de ajutorul nostru!

Sute de pomi de Crăciun, confiscați de polițiști în ultimele zile, la nivel naţional

Publicat de Adrian Băncilă, 3 decembrie 2016, 13:46

Oamenii legii au dat amenzi de peste 300.000 de euro şi au deschis mai multe dosare penale.

Spre exemplu, polițiștii din Brăila și din Brașov au confiscat, deja, peste 400 de brazi furați din pepiniere.

Răufăcătorii pun la pământ, însă, și păduri din Dâmbăvița, Prahova, Sibiu, Alba, Harghita, Covasna, Mureș sau Bihor.

Polițiștii îi avertizează şi pe cumpărători, că pot fi acuzați de contrabandă cu materiale lemnoase, dacă nu cumpără de la comercianţi autorizaţi.

Cumpărătorul trebuie să verifice dacă pomul este marcat cu o ampretă dreptunghiulară specială, în locul în care a fost tăiat şi să ceară vânzătorului factură fiscală, dar şi certificat de însoţire.

În caz contrar, poate fi acuzat de contrabandă şi amendat cu până la 10.000 de lei.

Brazii confiscați sunt vânduți apoi de direcțiile silvice, iar banii ajung la bugetul de stat.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Zeci de percheziții la persoane bănuite de furt de combustibil

Publicat de Arantxa Catană, 12 noiembrie 2016, 09:44

Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mureş și Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române efectuează, sâmbătă dimineața, 54 de percheziţii la locuinţele unor persoane fizice, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat precum şi la sediul unei persoane juridice.

La data de 12 noiembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mureş, efectuează 54 de percheziţii  (53 la locuinţele unor persoane fizice şi una la sediul unei regii autonome de stat cu profil de transport feroviar).

Din cercetări a reieşit că, în perioada 2015-2016, persoanele vizate ar fi sustras cantităţi mari de combustibil, în mod repetat, prin diferite dispozitive artizanale aplicate pe motorul locomotivelor pe care îşi desfăşurau activitatea.

O parte din combustibilul sustras era folosit în scop personal, iar o parte era comercializat sub preţul pieţei.

Peste 60 de persoane vor fi conduse la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş.

La acţiune participă peste 125 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş, care sunt sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi Gruparea Mobilă de Jandarmi „Sabin Motora”.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Cinci județe sunt sub cod galben de ceață

Publicat de Arantxa Catană, 2 octombrie 2016, 07:46

Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galbend e ceață valabil până la ora 10.00.

Sunt afectați cei din zona județelor Brașov – Brașov, Codlea, Făgăraș, Ghimbav, Săcele, Beclean, Dumbrăvița, Hărman, Mândra, Părău, Sânpetru, Șercaia, Șinca, Tărlungeni, Voila și Vulcan; – Harghita –  Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Toplița, Cârța, Ciceu, Ciucsângeorgiu, Ciumani, Cozmeni, Dănești, Ditrău, Frumoasa, Gălăuțaș, Joseni, Lăzarea, Leliceni, Mădăraș, Mihăileni, Păuleni-Ciuc, Racu, Remetea, Sâncrăieni, Sânmartin, Sânsimion, Sântimbru, Sărmaș, Siculeni, Subcetate, Suseni, Tomești, Tușnad, Voșlăbeni – Covasna – Sfântu Gheorghe, Baraolt, Covasna, Întorsura Buzăului, Târgu Secuiesc, Arcuș, Barcani, Bodoc, Boroșneu Mare, Brăduț, Brateș, Catalina, Cernat, Ghelința, Ghidfalău, Moacșa, Ojdula, Ozun, Poian, Reci, Sânzieni, Sita Buzăului, Turia, Zăbala, Zagon – Mureș – Târgu Mureș, Iernut, Luduș, Ungheni, Bogata, Cristești, Cuci, Ogra, Pănet, Sâncraiu de Mureș și Sânpaul.

În aceste zone se va semnala ceaţă care determină scăderea vizibilităţii, local sub 200 m, izolat sub 50 m.

De asemenea, tot până la ora 10.00, meteorologii au anunțat cod galben de ceață și pentru județul Cluj –  Dej, Gherla, Apahida, Bonțida, Cășeiu, Cuzdrioara, Dăbâca, Iclod, Jucu, Mica și Mintiu Gherlii.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Medic reținut pentru luare de mită

Medic reținut pentru luare de mită

Publicat de Arantxa Catană, 27 septembrie 2016, 09:18

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş și cei de la Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române au surprins, pe 26 septembrie, în flagrant delict un medic, în timp ce primea 800 de euro de la un pacient, pentru a-și îndeplini atribuţiile de serviciu.

În fapt, în luna iulie, pacientul a fost victima unui accident rutier, în urma căruia a fost operat de către medicul în cauză, urmând ca, ulterior, să fie operat din nou.

La data externării, medicul i-ar fi spus soţiei pacientului că o astfel de operaţie costă 1.000 de euro, sumă care trebuie împărţită cu medicul anestezist şi cu medicii rezidenţi. Întrucât familia pacientului nu are posibilităţi materiale, i-ar fi spus medicului că îl vor contacta când vor obţine banii respectivi.

Din primele cercetări a rezultat faptul că, medicul specialist ar fi condiționat efectuarea unei a doua intervenții chirurgicale de plata „datoriei” de 1.000 de euro pentru prima operație, îndemnându-i pe pacient și aparținător să vândă diferite bunuri din gospodărie şi chiar locuinţa, dacă este nevoie pentru obținerea acestor sume de bani.

Medicul a fost reţinut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „luare de mită”.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Update – MUREȘ: Circulația trenurilor, blocată din cauza unui accident

Publicat de Bogdan Comșa, 9 august 2016, 17:01

CentrulINFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că, la această oră (16.10), în judeţul Mureș, traficul feroviar este întrerupt pe Magistrala 400, în apropierea Haltei Răstolița, la kilometrul feroviar 218+600 de metri, din cauza unui accident feroviar.

––––––

UPDATE – Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că, înjurul orei 16.40, în judeţul Mureș, traficul feroviar a fost reluat pe Magistrala 400, în apropierea Haltei Răstolița, la kilometrul feroviar 218+600 de metri.
Amintim că, din cauza unui accident feroviar, circulația a fost întreruptă.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

MUREȘ: Taximetriștii, VERIFICAȚI de polițiști

Publicat de Adrian Băncilă, 7 iulie 2016, 15:06

Astăzi, poliţiştii din Mureş au verificat activitatea unei firme de transport persoane şi peste 200 de taximetrişti, angajaţi ai firmei, într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală.
La data de 7 iulie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş au efectuat controale la o societate comercială cu obiect de activitate transport de persoane şi au verificat peste 200 de taximetrişti, care îşi desfăşurau activitatea pe 123 de autovehicule.

Din cercetări a reieşit că, începând cu ianuarie 2010, reprezentanţii societăţii de transport ar fi evidenţiat în contractele individuale de muncă încheiate cu angajaţii doar 2 ore din cele 8 ore de servicii de taximetrie prestate zilnic de aceştia, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.

De asemenea, reprezentanţii firmei în cauză ar fi determinat anumiţi angajaţi să transcrie fictiv autovehiculele personale în proprietatea societăţii, pentru ca toate cheltuielile efectuate cu întreţinerea maşinilor să fie înregistrate în contabilitatea firmei, astfel încât să scadă taxele şi impozitele datorate bugetului de stat.

Totodată, taximetriștii ar fi achitat angajatorului 100 de lei pe zi pentru fiecare taximetru, taxă care nu ar fi fost înregistrată în contabilitatea societăţii.

O altă metodă folosită pentru sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale constă în transmiterea de către taximetrişti a unor impulsuri electrice în casele electronice fiscale de pe autovehicule, impulsuri ce ar fi anulat valoarea reală a curselor efectuate.

Prejudiciul estimat în urma acestor fapte se ridică la câteva milioane de lei, urmând ca valoarea exactă să se stabilească pe parcursul cercetărilor.

În urma verificărilor, au fost ridicate mai multe înscrisuri de interes pentru cauză.
Poliţiştii au condus la audieri peste 80 de persoane.

Activităţile s-au desfăşurat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mure, iar acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Generale Antifraudă Fiscală.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Mureş, Harghita, Covasna, Cluj, Braşov, Galaţi, Sibiu: 82 de percheziții în desfășurare

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 2 martie 2016, 07:48

La această oră, polițiștii din Mureș efectuează 82 de percheziții domiciliare, în 7 judeţe şi în Bucureşti, la un grup de persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani.

La data 2 martie, 169 de poliţişti, sprijiniţi de 117 jandarmi, sub coordonarea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, desfăşoară 82 de percheziţii în judeţele Mureş, Harghita, Covasna, Cluj, Braşov, Galaţi, Sibiu şi în Bucureşti.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2014 – 2015, mai multe persoane din judeţele Mureş şi Harghita, prin intermediul unor cetăţeni maghiari, ar fi înfiinţat trei societăţi comerciale de tip fantomă prin intermediul cărora ar fi furnizat documente justificative unor agenţi economici beneficiari, cu scopul sustragerii de la plata T.V.A. aferentă şi a impozitului pe profit datorat statului şi a însuşirii respectivelor sume de bani.

După înființarea societăților, cetățenii maghiari se întorceau în țara de origine, firmele fiind folosite de persoanele bănuite, în activitatea infracțională.

Valoarea prejudiciului cauzat prin săvârşirea acestor fapte este de aproximativ 15.000.000 de lei.

În urma percheziţiilor, urmează a fi puse în aplicare peste 30 de mandate de aducere a unor persoane, în vederea continuării cercetărilor.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

De asemenea, la acțiune participă și poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Mureş.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Percheziții în București și în județele Olt, Botoșani, Vâlcea, Mureș, Brașov, Vrancea, Sibiu și Giurgiu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 februarie 2016, 09:08

Polițiștii din Brașov efectuează 45 de percheziții în București și în 8 județe, în cadrul unui dosar penal de evaziune fiscală cu un prejudiciu de peste 10.000.000 de lei.

La data de 17 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov efectuează 45 de percheziții domiciliare în București și în județele Olt, Botoșani, Vâlcea, Mureș, Brașov, Vrancea, Sibiu și Giurgiu.

La actvități participă polițiști din toate județele în care sunt efectuate percheziții.

Perchezițiile sunt effectuate într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, prin neînregistrarea de venituri și nedeclararea sursei impozabile și nefuncționarea la sediul social declarant.

De asemenea, vor fi puse în executare 27 de mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse la audieri.

În fapt, din cercetări a reieșit că, în perioada noiembrie 2012 – decembrie 2014, administratorul unei societăți comerciale din județul Brașov ar fi efectuat achiziții interne și intracomunitare de materiale diverse, fără a le înregistra în evidențele contabile.

Astfel, societatea nu ar fi înregistrat venituri provenind din comercializarea mărfurilor, prejudiciind în acest mod bugetul de stat cu 10.160.649 de lei.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Buzău, Prahova, Mureș: Percheziții la persoane care produceau clandestin țigări

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 februarie 2016, 07:49

La această oră, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalității Economice – I.G.P.R., polițiștii efectuează 18 percheziţii domiciliare în județele Buzău, Prahova și Mureș, la persoane bănuite de producerea, deținerea și comercializarea tutunului și a produselor din tutun.

În această dimineaţă, peste 70 de poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Buzău, Prahova și Mureș efectuează 18 percheziții, dintre care 10 în județul Buzău, 7 în Prahova și una în Mureș.

Perchezițiile vizează probarea activității infracționale a unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de producere și comercializare de produse accizabile (tutun și produse din tutun).

Activităţile sunt desfăşurate în cadrul unui dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Buzău, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Buzău.

Cei în cauză sunt bănuiți că, în perioada iulie 2015 – februarie 2016, ar fi produs țigarete în locuințele lor, cu ajutorul unor instalaţii clandestine.

Ulterior, cei în cauză ar fi comercializat țigaretele, în municipiul Buzău, fără documente justificative şi certificate de conformitate.

Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 1.500.000 de lei.

De asemenea, două dintre persoanele vizate sunt cercetate de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Buzău, pentru fapte cu violență.

Vor fi puse în aplicare 20 de mandate de aducere.

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 16:17

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier

Biroul Național al USR se întrunește în ședință duminică, de la ora 19:00, pentru a stabili dacă îi acordă sprijin politic lui Adrian...

Liderii USR se întrunesc în ședință pentru a hotărî dacă îl susțin pe Adrian Veștea ca premier
COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:09

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, polițiști din cadrul Secției 3...

COSTINEȘTI: Un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând fără permis
Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 13:04

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL

Premierul demis Ilie Bolojan și președinte al PNL a reacționat imediat după desemnare de către președintele Nicușor Dan a lui Adrian Veștea....

Ilie Bolojan: Un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL
Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 12:00

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier

Ieri, 13 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Măcin au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 22D, la...

Județul TULCEA: Femeie rănită în urma unui accident rutier
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:53

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Tulcea au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate...

TULCEA: Motoare de barcă ambarcațiuni căutate internațional, descoperite de polițiștii de frontieră
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 11:46

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare

UPDATE: Bărbatul a fost declarat decedat....

UPDATE MAMAIA: Bărbat decedat după ce a fost scos din mare
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 10:04

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale

Premierul desemnat Adrian Veștea a anunțat că își dorește un Guvern politic și că este deschis la discuții în acest sens cu formațiunile...

Adrian Veștea: Sunt deschis să discut cu formațiunile politice democratice prooccidentale
Actualitate duminică, 14 iunie 2026, 09:37

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Adrian Veștea este unul dintre cei mai vechi membri ai Partidului Național Liberal, cu peste 30 de ani de activitate în formațiune. A fost primar...

Cine este Adrian Veștea, desemnat să formeze un nou Guvern

Destinația zilei: Viscri, parte a Transilvaniei din inima Prințului Charles

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 august 2014, 19:54

Bine ați ajuns în inima României!

Vă purtăm, vreme de 5 zile, pe meleaguri binecuvântate de Dumnezeu, pe care colinele și munții, apele minerale și minele de sare, pășunile colorate și casele tradiționale, bisericile și cetățile fortificate, meșteșugurile și bucatele aromate sunt însuflețite de oameni frumoși, cu respect pentru natură, pentru zestrea spirituală și cea materială. Secole la rând, cultura și tradițiile românești, maghiare și săsești și-au pus amprenta iremediabil peste un picior de plai, pe o gură de rai numită frumos Transilvania.

Așa ajunge fiecare turist să se îndrăgostească de aceste locuri, să gonească dornic de aventură pe drumuri recent reabilitate, dar și să închidă ochii la drumurile care îți macină cauciucurile sau pe care lași un nor de praf în urma-ți. Astfel, călătorul nostru ajunge să înțeleagă, printre rânduri, că un drum lăsat de izbeliște e ceea ce-și doresc localnicii, pentru ca aceia care și-au pus în cap și în suflet cu adevărat să viziteze locul, să o facă, indiferent de ce le stă în cale.
Așa ajungem să înțelegem cum a devenit Prințul de Wales cel mai bun ambasador al României, al Transilvaniei într-un mod cu totul aparte, şi de ce superlativul este cel mai confortabil mod de a se exprima al Alteței Sale Regale: incredibil, prețios, moștenire remarcabilă, tradiţii de o valoare inestimabilă, țară fascinantă, și lista superlativelor poate continua, după ce am trecut în revistă interviurile acordate de Prințul Charles, de-a lungul timpului, nu doar jurnaliștilor români, ci și celor străini. Și dacă ar fi să punem la socoteală speciile de fluturi, de flori de câmp, feluritele pajiști, pe care prințul le studiază împreună cu un celebru specialist britanic în fiece vizită în Transilvania, sau fauna adăpostită de pădurile mai mult sau mai puțin tinere, înțelegem mai ușor sensul tuturor superlativelor. Pledează neobosit pentru păstrarea acestor comori, de care suntem încă prea puțin conștienți.
“Natura este o bijuterie în coroana României” (Prințul de Wales)

Această prezentare necesită JavaScript.

Întâia dată, Prințul de Wales a poposit în Transilvania prin 1998, mai exact la Moșna, jud. Sibiu, iar mai târziu, prin 2006, a cumpărat o gospodărie ţărănească la Viscri, construită prin 1875, după cum stă scris pe o grindă a casei.
Au urmat și alte proprietăți în Transilvania, de pildă în Valea Zălanului, din jud. Covasna, dar prințul poposește și la Micloșoara, tot în Covasna, la reședința contelui Kalnoki Tibor. Sunt așezări în care timpul se măsoară în ritmul de odinioară , așezări despre care am auzit foarte des în ultima perioadă, și mai deloc pînă mai ieri, dar care i-au făcut pe turiștii români, și pe cei străini deopotrivă, curioși să vină încoace. Poate neașteptat este faptul că turiștii se pot caza în unele din aceste proprietăți.
La Viscri, respectul pentru tradiție este o lege nescrisă, dar aplicată cu sfințenie de întreaga comunitate.

Pentru pofticioşii de poveşti: ascultați mai jos, în tihnă şi pe-ndelete, povestea micii așezări săsești, în care poposesc mii de turiști.

Alegem și noi să ne oprim o țârucă la Viscri, un sat din jud. Brașov, departe de tumultul drumului european care te duce de la Brașov la Sighișoara în mare viteză. Pînă în sat mai rămân de străbătut vreo 7- 8 km de drum județean, asfaltat și nu prea. Amănunt care pare să nu conteze pentru miile de turiști care ajung anual la Viscri, sat aflat pe lista monumentelor din patrimoniul UNESCO.

Ajungem însă la Viscri pe traseul de biciclete ce leagă satele săsești din zona Târnava Mare cu Sighişoara, o rețea de trasee dezvoltată de către Fundația ADEPT Transilvania, sub directa coordonare a lui Cornel Stanciu.
Rețeaua va avea o lungime totală de aproximativ 100 km până în luna mai 2015 și va lega 10 sate din zonă cu Sighișoara. De data aceasta, din cauza ploilor zdravene, și pentru că drumul este încă în lucru, am găsit și noroi. Destul de mult noroi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Așa că, după vreo 40 și ceva de kilometri prin pădure cu bicicleta, am coborât în sat, cum altfel decât stropiți din cap pînă în picioare, pe un drum pavat cu piatră de râu, pentru ca apoi să urcăm dealul la Cetatea Țărănească, dintre zidurile căreia se înalță impunător Turnul Bisericii Evanghelice Fortificate.

Biletul de intrare în cetate costă 4 lei, mai puțin de un euro.

Un preț simbolic, îi spun doamnei care ne întâmpină, despre care aveam să aflu că este Sara Fernolend, mama Carolinei Fernolend de la Fundația Mihai Eminescu Trust, fundație patronată de Prințul Charles și care a sprijinit enorm așezările mici din Transilvania și le-a dat curaj și idei localnicilor să păstreze intactă moștenirea culturală și arhitecturală.

Îți dai seama imediat că doamna Sara este ghidul de care are nevoie orice turist!

Această prezentare necesită JavaScript.

Este simpatică, veselă, neobosită, gata să răspundă la orice curiozitate. Deviza ei e foarte simplă: În orice faci, pune suflet şi dragoste!
Istoria Cetății Viscri își are originea în sec. al XII-lea, odată cu ridicarea bisericii, iar în sec.al XIII-lea biserica a fost înconjurată cu ziduri groase și bastioane impunătoare.
Biserica a fost distrusă de invazia tătară de la 1241- 1242, și a fost înlocuită de un alt edificiu abia în 1498. Acesta s-a păstrat până astăzi.
Biserica Evanghelică Fortificată din Cetatea Viscri a fost menţionată pentru prima dată în documente oficiale abia în jurul anilor 1400, sub numele de Biserica Albă, ca urmare a zidurilor albe care o înconjoară. Zidurile fortificate au avut un rol de apărare împotriva otomanilor, căci între aceste ziduri se adăposteau de-a lungul timpului locuitorii, cu tot cu animale, alimente si cele de trebuință.
Biserica și vechea incintă au fost consolidate în sec. al XVI-lea. Materialele folosite la construirea Cetății sunt piatra amestecată cu cărămida parțial tencuită, lemn și acoperișuri din țiglă, acoperișuri spectaculoase care trasează adevărate arce de cerc.
De altfel, există o intensă preocupare de a renova toate casele din satele săsești cu materiale tradiționale, sub îndrumarea unor specialiști.

Urcarea în Turn se face pe proprie răspundere, sunt scări înguste, dar efortul nu este deloc mare, iar panorama îți taie respirația. Ce trebuie să știți este că în Biserica Fortificată din Viscri se mai slujește și astăzi, și uneori sunt organizate și concerte, ne spune doamna Sara.

Pe partea stângă la intrarea în Cetate, musai să vizitați Muzeul etnografic.
Așa veți înțelege și mai bine cum erau organizate odinioară comunitățile locale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Surpriza cea mai mare a fost numărul însemnat de turiști care băteau la porțile Cetății din Viscri. Și români și străini. De altfel, pe ulițele largi din Viscri am auzit vorbindu-se multe limbi străine. Și de o fi să ajungeți pe aici, nu ezitați să întrebați de fierarul satului, și el celebru în reportajele care promovează această zonă. Sătenii simpli sunt obișnuiți cu reporterii, camerele de luat vederi, aparatele foto.

Lăsăm în urmă Cetatea și Biserica Fortificată și pornim pe ulițele largi, foarte animate ziua în amiaza mare, în căutarea unui loc de popas în care să ne potolim și foamea: îl găsim repede, alegem sarmalele, socata rece și prăjitura cu rabarbăr: cum altfel decât ca la mama acasă!

Dulceața de Viscri a fost lansată la Paris în toamna anului 2012

Și ca să vă îndulcim de-a binelea, vă mai spunem că prin 2012, la vremea culesului, a fost lansată și dulceața de Viscri, după rețeta Gerdei Gherghiceanu, de loc chiar din Viscri, celebră deja și la Londra pentru bucatele minunate, gătite cu suflet din produse locale, sută la sută naturale.
Lansarea și prima degustare a dulceții s-a întâmplat la Paris, nu este deloc ieftină și este prezentată într-un borcan învelit în țesătură de argint, la pachet cu o linguriță de argint, așezate cu grijă într-un suport de lemn meșteșugit tot de oamenii locului.
dulceata de viscri
Celebre în Occident sunt și împletiturile din lână de la Viscri, dar și prelucrarea manuală a pâslei.

Admirăm șosetele din lână, papucii și pălăriile din pâslă, la care muncesc, cât e ziua de lungă, femeile din sat, membre ale unei asociații care alocă o parte din venituri pentru a-i ajuta pe copiii localnicilor să meargă la școală.

papuci pasla

La școala lucrului bine făcut am fost și noi pentru o zi.

De la Viscri pleci încărcat de energie, iei calea drumului județean DJ 104 L, tot privind în urmă la Cetatea Deutschweißkirch, denumirea germană pentru Viscri, a cărei măreție pare să te conducă pînă la ieșirea din sat, către comuna Bunești, la 8 km distanță de drumul național 13, E 60, acolo unde viteza va lua, din nou, locul visării…

Accesul către Viscri, în cazul în care sunteți cu mașina, se face de pe DN 13, E 60, din localitatea Bunești. Slăbiți pedala de accelerație, pentru că drumul o cotește destul de brusc spre Viscri, pe DJ 104 L.
De la Brașov aveți de parcurs 90 de km, iar de la Sighișoara 43 de km.

Coordonate GPS Viscri : 46.0558 N – 25.0918 E
De vreme ce sunteți în zonă, nu e chip să ocoliți celelalte biserici fortificate: Saschiz, Biertan, aflate în patrimoniul UNESCO, dar nici pe cele de la Criț, Bunești, Meșendorf. Sunt doar câteva din cele aproximativ 150 de biserici fortificate existente și astăzi în Transilvania. Puteți urca și în Cetatea Rupea, redată de curând circuitului turistic, sau în fascinanta Cetate a Sighișoarei, aflată și ea în patrimoniul UNESCO.
Călătorului îi stă bine pe cărările Transilvaniei! Călătoria noastră continuă!

Mulţumiri Fundaţiei Adept Transilvania şi Sarei Fernolend!