130 de ani este mai mult decât o vârstă venerabilă, dar în cazul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân” putem vorbi si de un standard al performantei educationale.
Aceasta „pasarelă” simbolică întinsă în 3 secole de existență este și un templu al educatiei constănțene: Colegiul este istorie și totodată este este școala românească de tradiție care a clădit, an de an, personalități si a format pentru viață generații de „mircisti”.
Este un moment de referință, dar… istoria merge mai departe.
La acest moment aniversar, Laurentiu Despina a stat de vorba cu Vasile Nicoară, directorul Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”:
AUDIO | Adriana Păun: „Totul vine din iubirea pentru copii, e important să stai cu ei, să le oferi socializare și activități educative. Aici zâmbim, legăm prietenii și ne dezvoltăm”
Adriana Păun a terminat Facultatea de Drept, dar de 5 ani își dedică timpul copiilor. Este manager la Centrul Educațional „Ateliere...
Tinerii actori de la Palatul Copiilor au impresionat juriul Festivalului Național de Interpretare Individuală „Gala Copilului Actor” ce s-a desfășurat la Dorohoi
Muncă răsplătită de aplauze și de recunoaștere. Trei elevi din Constanța, ce fac parte din echipa de teatru Tomitana, de la Palatul Copiilor,...
„Mircistii” au „biciclit” în parcul din vecinătatea colegiului din Constanța sărbătorind prin entuziasmul lor si efervescenta tinereții o zi de referință în istoria celei mai vechi unități de învățământ constănțene, la împlinirea a 130 de ani.
Colegiul Național Mircea cel Bătrân a organizat și a 25 a ediție a Concursului Național de matematică „N.N Mihăileanu”.
La eveniment, a participat și Excelența Sa, Willemijn van Haaften, Ambasador al Regatului Țărilor de Jos în România.
Programul a inclus o ceremonie aniversară, vizitarea Colegiului, întâlniri cu autoritățile locale si reprezentanți ai conducerii liceului, profesori și elevi, precum și participarea la un tur cu bicicleta.
Prin participarea la acest eveniment, Ambasada Regatului Țărilor de Jos își reafirmă sprijinul pentru inițiativele educaționale și proiectele care încurajează dialogul, cooperarea și dezvoltarea durabilă în rândul tinerilor și al comunităților locale.
”Ambasada Regatului Țărilor de Jos felicită conducerea, profesorii și elevii Colegiului Mircea cel Bătrân pentru contribuția valoroasă adusă educației de-a lungul celor 130 de ani de activitate.”
Echipele RAJA intervin pentru remedierea unei avarii survenite miercuri, 29 aprilie 2026, la nivelul sistemului de alimentare cu apă de pe strada Semănătorului, din municipiul Constanța.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparație, a fost sistată furnizarea apei potabile în intervalul orar 01.00 – 14.00, pentru consumatorii din cartierul Coiciu.
Tot astăzi, dar în intervalul orar 7.00 – 17.00, au loc lucrări de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele de alimentare cu apă de pe bulevardul Mamaia (zona scuar), precum și la intersecțiile străzilor Crișanei – Pictor Ion Andreescu, Crișanei – Maramureș, Chiliei – Nicolae Iorga, Chiliei – Nicolae Bălcescu, motiv pentru care RAJA SA va sista furnizarea apei potabile.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii din perimetrul delimitat de străzile: Mircea cel Bătrân – Ion Rațiu – Pictor Ion Andreescu – Panait Cernea – Chiliei – Ciprian Porumbescu – b-dul Mamaia – Nicolae Iorga – Mircea cel Bătrân.
Utilizatorii sunt rugați să își asigure rezerva minimă de apă pentru consum și uz casnic în perioada în care va fi sistată alimentarea cu apă.
Furnizarea apei se va relua progresiv în zonele afectate.
Întrucât la reluarea alimentării, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau culoare), este recomandată utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezire.
CONSTANȚA: Liceele Trilateralei Mirciste marchează trecerea a 607 ani de la moartea domnitorului Mircea cel Bătrân
La mai bine de şase secole de la trecerea în nefiinţă a domnitorului, în ziua de 31 ianuarie 1418, personalitatea acestuia continuă să definească o etapă importantă din istoria, cultura şi moştenirea poporului român.
Colegiul Naţional ‘Mircea cel Bătrân’ Constanţa, Colegiul Naţional ‘Mircea cel Bătrân’ Râmnicu Vâlcea şi Liceul ‘Mircea cel Bătrân’ Chişinău, înfrăţite în cadrul Trilateralei Mirciste, desfăşoară activităţi educative, artistice şi de rememorare istorică, la 607 ani de la moartea, pe 31 ianuarie 1418, a domnitorului Mircea cel Bătrân.
CNMB Constanţa a informat joi, printr-un comunicat de presă, că cele trei licee care poartă numele Mircea cel Bătrân, înfrăţite în anul 2016, în cadrul Trilateralei Mirciste, comemorează pe 31 ianuarie 2025 moartea marelui voievod, dorind să consolideze unitatea naţională prin transmiterea publicului şi posterităţii dragostea pentru educaţie, valori, unitate culturală şi cunoaştere.
‘Figura legendară a marelui voievod reprezintă pentru formarea noilor generaţii unitatea neamului românesc în cele trei provincii: Muntenia, de unde îşi are obârşia, Dobrogea, al cărui singur stăpânitor a fost până la moarte, şi Basarabia, teritoriu al Basarabilor, care poartă şi astăzi acest nume. Sub acest simbol, în cele trei licee, se vor desfăşura activităţi educative, artistice şi de rememorare istorică a domniei marelui voievod, precum şi de apreciere a importanţei sale istorice în evoluţia poporului român’, reiese din comunicat.
Potrivit sursei citate, unite prin limbă, istorie şi nume, Colegiul Naţional ‘Mircea cel Bătrân’ din Constanţa, Liceul Teoretic ‘Mircea cel Bătrân’ din Chişinău şi Colegiul Naţional ‘Mircea cel Bătrân’ din Râmnicu Vâlcea păstrează legământul voievodului Mircea cel Bătrân, ale cărui valori planează şi astăzi asupra memoriei colective.
‘Hristos iubitor şi autocrat, Io Mircea, mare voievod şi domn din mila lui Dumnezeu şi cu darul lui Dumnezeu, stăpânind şi domnind peste toată Ţara Ungrovlahiei şi părţile de peste munţi, încă şi către părţile tătăreşti, şi herţeg al Amlaşului şi Făgăraşului, şi domn al Banatului de Severin, stăpânind pe amândouă părţile Podunaviei, până la Marea cea Mare şi al cetăţii Dârstorului, fiind singur stăpânitor.’ – hrislov emis în 1406
La mai bine de şase secole de la trecerea în nefiinţă a domnitorului, în ziua de 31 ianuarie 1418, personalitatea acestuia continuă să definească o etapă importantă din istoria, cultura şi moştenirea poporului român.
AUDIO | Adriana Păun: „Totul vine din iubirea pentru copii, e important să stai cu ei, să le oferi socializare și activități educative. Aici zâmbim, legăm prietenii și ne dezvoltăm”
Adriana Păun a terminat Facultatea de Drept, dar de 5 ani își dedică timpul copiilor. Este manager la Centrul Educațional „Ateliere...
Nava-școală „Mircea” s-a întors în portul militar după ce a executat un marș internațional de instrucție
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
8 august 2024, 09:26 / actualizat: 8 august 2024, 12:31
Nava-școală „Mircea” s-a întors joi în portul militar Constanța, după ce a executat un marș internațional de instrucție, cu o durată de șase săptămâni, în Marea Neagră și Marea Mediterană.
La bordul velierului s-au aflat 86 de studenți de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, precum și opt studenți străini de la academii navale partenere din Bulgaria, Letonia, Polonia, Spania și Turcia.
Nava-școală „Mircea” a plecat din portul militar Constanța pe data de 26 iunie, iar pe parcursul marșului a efectuat escale de reprezentare în porturile Pireu (Grecia), Livorno (Italia), Toulon (Franța), Palermo (Italia) și Bodrum (Turcia), timp în care a parcurs peste 3.400 de mile marine.
Sub îndrumarea instructorilor, studenții români și străini și-au format deprinderi marinărești și au desfășurat activități complexe, precum brațarea vergilor, respectiv orientarea vergilor în funcție de direcția vântului și a navei sau lucrul în arboradă, lucrul la înălțime, pentru întinderea și strângerea velelor. De asemenea, studenții militari au executat servicii de cart pe navă, au luat parte la exerciții ample de vitalitate a navei și au învățat să utilizeze instalațiile și echipamentele de la bord.
La ceremonia de sosire a navei participă și premierul României, Marcel Ciolacu, ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Panait Mihai și ÎPS Teodosie.
De multe ori, lumina reflectoarelor este orientată spre cei care urcă pe locul I, dar, la fel de merituoși sunt și cei care ajung pe podium, pe locul II și III.
Astăzi vă prezentăm poveștile celor doi elevi ai Colegiului Național Mircea cel Bătrân din Constanța, șefa de promoție Sofia Ivan și olimpicul Matei Cealera, elevi pe care numai 3 și respectiv 5 sutimi i-au ținut departe de nota 10 pe linie la Evaluarea Națională.
Rezultatele îi motivează să fie, și în anii de liceu, printre cei mai buni elevi ai colegiului.
Cu ocazia Zilelor Constanței, în perioada 18-21 mai, poate fi vizitată nava-școală „Mircea” la Terminalul Pasageri Port Constanța, între orele 10:00 – 13:00 și 15:00 – 19:00.
„Mircea” are o istorie impresionantă, împlinind 85 de ani în serviciul Marinei Militare Române. Este un veritabil veteran al valurilor și al celui de-Al Doilea Război Mondial, având la activ aproape 50 de marșuri internaționale și pregătind zeci de generații de ofițeri și maiștri militari de marină. În anul 2019, a fost desemnat „Ambasador onorific al României pe mările și oceanele lumii”.
Puteți urca la bordul acestui velier-simbol al Forțelor Navale Române, să îi admirați frumusețea și să descoperiți o parte dintre secretele sale fascinante.
Până să ajungeți la navă, vă puteți bucura de o plimbare cu autobuzul supraetajat, cu urcare de la Poarta 1 în incinta portului, până la Cuibul Reginei, în dana 0.
Nava-școală „Mircea” marchează astăzi, în Portul militar Constanța, împlinirea a 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române.
Cu acest prilej, este organizată o ceremonie militară și religioasă, la care vor participa reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Navale, Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, precum și comandanți ai altor structuri din Forțele Navale Române. De asemenea, la activitate, sunt invitați și reprezentanți ai autorităților publice locale și foști membri ai echipajului Navei-școală „Mircea”.
În cadrul evenimentului, Regia Autonomă „Monetăria Statului” va lansa medalia aniversară «Nava-școală „Mircea” – 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române», cu un tiraj de 60 de bucăți din argint și 40 din tombac, informează Forțele Navale Române.
Nava-școală „Mircea” a acostat luni, 31 iulie, în portul militar Constanța, după ce a desfășurat un marș de instrucție de 28 de zile, în Marea Mediterană.
La bordul velierului s-au aflat 64 de studenți din anul al II-lea de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, precum și 10 studenți străini de la academii navale partenere din Bulgaria, Polonia, Turcia, Letonia, Italia și Spania.
Nava-școală „Mircea” a plecat din portul Constanța pe data de 3 iulie, iar pe parcursul marșului a efectuat escale de reprezentare în porturile Pireu (Grecia), Taranto (Italia) și Izmir (Turcia), parcurgând, în total, peste 2.200 de mile marine.
Pentru cei 76 de studenți români și străini de la bord, experiența marșului cu nava-școală „Mircea” a reprezentat oportunitatea de adaptare la condițiile vieții de pe mare și aprofundarea importanței lucrului în echipă. Cu ajutorul instructorilor militari, studenții și-au dezvoltat cunoștințele și deprinderile marinărești, prin desfășurarea de activități complexe precum brațarea vergilor sau lucrul în arboradă, pentru întinderea și strângerea velelor.
De asemenea, studenții militari au dublat serviciile de cart pe navă, au luat parte la exerciții ample de vitalitate a navei și au explorat instalațiile și echipamentele de la bord.
Incident grav cu două eleve de la Colegiul Național Mircea cel Bătrân din Constanța, din clase diferite, a XI-a și a XII-a.
Adolescentele s-au certat și s-au lovit în curtea interioară a liceului. A fost nevoie de intervenția profesorului de serviciu și a celorlalți elevi prezenți la fața locului ca acestea să fie oprite. Una dintre eleve a avut nevoie de spitalizare.
Directorul Colegiului Național Mircea cel Bătrân din Constanța, Vasile Nicoară, deplânge evenimentul și anunță că se va ajunge la sancțiuni dure.
Acesta a explicat pentru Radio Constanța ce s-a întâmplat în cursul zilei de ieri:
O neînțelegere pe motive sentimentale între două eleve a degenerat într-o dispută care s-a finalizat cu tragerea de păr, cu lovituri una către cealaltă. Au intervenit profesorul de serviciu imediat și elevii care se aflau în curtea școlii și s-a încheiat disputa. Sigur că este de netolerat un asemenea a între colegi și mai ales și între prietene. Am constituit comisia de analizare a faptelor, am sesizat și poliția pentru că e o agresiune fizică și vom da niște concluzii și sancționarea în funcție de vinovăție a fiecăruia. E vârsta adolescenței care naște de multe ori asemenea competiții care ar trebui rezolvate în alte planuri. Nu cele ale violenței. Trebuie să folosească forța argumentului și nu argumentul forței.
Redactor – Silvia Pascale / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Nava-şcoală ‘Mircea’ a acostat sâmbătă, la ora 11,00, în portul militar Constanţa, după ce a executat un marş de instrucţie cu o durată de 54 de zile, informează Statul Major al Forţelor Navale.
La bordul velierului, au efectuat stagiul de practică 92 de studenţi militari din anul al II-lea de la Academia Navală ‘Mircea cel Bătrân’, precum şi opt studenţi străini de la academii navale partenere din Bulgaria, Marea Britanie, Polonia şi Statele Unite ale Americii.
Conform sursei citate, nava-şcoală ‘Mircea’ a plecat din ţară pe 6 iunie, iar pe parcursul marşului a efectuat escale în porturile Augusta şi Genova (Italia), Valencia (Spania), Valletta (Malta) şi Alexandria (Egipt). În porturile Genova şi Valencia, nava militară românească a participat alături de alte veliere la Regata ‘Iacobus Maris’.
Pentru cadeţii aflaţi la bordul navei-şcoală ‘Mircea’, marşul de instrucţie a fost prima activitate în cadrul căreia s-au familiarizat cu viaţa pe mare şi cu lucrul în echipă. Studenţii şi-au format şi şi-au dezvoltat deprinderile marinăreşti, prin executarea unor lucrări cu grad ridicat de risc, în arboradă la velatura navei, şi a serviciilor de gardă şi cart pe navă, precum şi prin exploatarea, în siguranţă, a instalaţiilor şi echipamentelor de la bordul navei.
Elevii din anul I de la Şcoala Militară de Maiştri Militari a Forţelor Navale ‘Amiral Ion Murgescu’ s-au ambarcat, luni, la bordul navei şcoală ‘Mircea’, pentru a participa la pregătirea practică planificată în vederea desfăşurării marşului anual de instrucţie, a informat Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).
Cadeţii vor rămâne la bordul velierului până pe 28 aprilie, perioadă în care vor executa, la cheu, în portul militar Constanţa, activităţi marinăreşti specifice, timp de cinci zile. Începând cu 24 aprilie, nava va efectua manevra de plecare de la cheu, pe itinerariul Constanţa – Sulina – Mangalia şi retur.
‘Pe durata pregătirii în Marea Neagră, sub protecţia spiritului ‘Mircea’, instructorii de la bord vor avea misiunea de a transmite viitorilor maiştri militari deprinderile practice de navigaţie cu motoare şi cu vele, de urcare în arboradă, de folosire a mijloacelor de semnalizare, de vitalitate, precum şi sentimentul de responsabilitate, necesar fiecărui membru al echipajului, de care trebuie să dea dovadă în viitoarea carieră militară. Progresul realizat şi toate temele practice şi teoretice aprofundate pe parcursul stagiului de practică vor fi confirmate în urma susţinerii colocviului final, planificat pentru desfăşurare la sfârşitul instruirii efectuate pe mare’, se mai spune într-un comunicat de presă transmis de SMFN.
Conform sursei citate, înaintea ambarcării la bord, echipajul a fost testat împotriva COVID-19, iar spaţiile de cazare, de hrănire şi de instruire au fost igienizate, conform procedurilor sanitare în vigoare.
În contextul restricţiilor impuse pentru prevenirea şi limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2, pe durata marşului de instrucţie, velierul ‘Mircea’ nu va efectua nicio escală de reprezentare.
Nava şcoală ‘Mircea’ a fost construită în perioada 1938-1939, la Şantierul Naval ‘Blohm & Voss’ din Hamburg, Germania. Este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, cel mai mare având înălţimea de 44 de metri. Nava are 23 de vele care însumează o suprafaţă totală de 1.750 de metri pătraţi. Din seria sa mai fac parte navele ‘Eagle’ (State Unite ale Americii), ‘Gorch Fock I’ (Germania), ‘Gorch Fock II’ (Germania) şi ‘Sagres’ (Portugalia).
Faimosul velier, cunoscut şi ca Bricul ‘Mircea’, a intrat în serviciul Marinei Militare Române în anul 1939, este cel mai longeviv Ambasador al României pe mările şi oceanele lumii, iar la bordul său au fost formate peste 70 de generaţii de marinari militari români.
Nava-școală „Mircea”, cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, a acostat miercuri, 7 august, în Portul Militar Constanța, încheind astfel marșul istoric dedicat împlinirii a 80 de ani de la intrarea velierului în serviciul Marinei Militare Române.
Invitat în direct prin telefon, Comandantul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” Comandorul Octavian Tărăbuță, în dialog cu Liliana Moldoveanu.
Cum arată bilanțul marșului, domnule comandor?
Octavian Tărăbuță – Ca de fiecare dată, toți membrii echipajului sunt sănătoși și au trecut cu bine toate încercările acestui voiaj de 93 de zile. Obiectivele noastre principale de instruire a viitorilor ofițeri de marină, studenții Academiei Navale, ai Școlii de Maiștri, inclusiv 14 cadeți străini, au fost îndeplinite în totalitate astfel că viitorii marinari români cât și cei 14 din țări NATO și UE vor fi bine pregătiți pentru carierele lor viitoare.
Au primit un adevărat botez…
Octavian Tărăbuță – Exact! Pentru că instruirea la bordul acestui velier are particularitățile ei, nu este un proces ușor, dimpotrivă, având în vedere manualitatea tuturor acțiunilor de la bordul navei școală – Mircea, se formează deprinderi speciale și mai ales, în primul rând, obiectivul cel important, formând echipe. Trecem de la stadiul de individ, băiatul, fata mamei și al tatei, trecem la stadiul de membru într-o echipă, membru într-un mecanism în care fiecare rotiță are rolul ei determinant.
Au fost mile marine parcurse, porturi în care a acostat nava școală. În cifre, cum arată tot acest parcurs?
Octavian Tărăbuță – Mai mult de 8500 de mile marine au fost străbătute de către Mircea în acest marș de 3 luni. Au fost vizitate 12 porturi, iar, cumulat, numărul de vizitatori a depășit numărul de 12.000. Mircea este și un ambasador onorific al Forțelor Navale, al României și este faimos și în Europa chiar și în Statele Unite ale Americii, astfel că prezența lui, în orice port, atrage o mulțime de vizitatori care admiră caracteristicile clasice ale unui velier cât și dotările ultramoderne de navigație și comunicație. Jumătatea marșului, punctul cel mai îndepărtat, a fost portul Hamburg, unde acum 80 de ani, Nava-Școală Mircea a fost construită și apoi lansată la apă.
Și chiar acolo a fost o ceremonie specială…
Octavian Tărăbuță – Da. Exact. În 27 iunie, în prezența șefilor Forțelor Navale ale României și Germaniei, în prezența ambasadorului României la Berlin, domnul Emil Hurezeanu, în prezența directorului șantierului unde a fost construit Bricul Mircea și care încă există, a avut loc o mică ceremonie, astfel încât alianța, prietenia română-germană a fost din nou exprimată la modul superlativ.
Astăzi vom fi prezenți în portul Constanța pentru a saluta revenirea navei școală Mircea la Constanța. Rămâne un punct de reper în pregătirea elevilor, studenților, cadeților, rămâne de o importanță viață.
Octavian Tărăbuță – Da. Pentru că în aceste porturi, pe lângă obiectivele de instruire, au fost atinse obiectivele de reprezentare. Nava-școală Mircea a participat și la festivaluri nautice în Franța, în Olanda și ca de obicei au mai fost atinse și porturi, unde ne-am întâlnit cu colegii noștri marinari, unde sunt academiile navale, din Franța, cea de la Brest, din Portugalia la Lisabona și Academia Navală a Turciei de la Istanbul, astfel încât echipajul și cadeții noștri au avut din nou prilejul să schimbe impresii și gânduri de viitor cu colegii lor din NATO și Uniunea Europeană.
Ne puteți spune ce va urma?
Octavian Tărăbuță – Ne pregătim acum pentru un marș în jurul lumii pentru anul 2021. Ambițiile acestui ambasador se vor materializa pe toate meridianele globului. De aceea, din toamna aceasta începem să ne pregătim logistic, tehnic, apoi planificarea marșului, care ne va face capabili în 2021 să traversăm nu numai Atlanticul ci și Pacificul și Oceanul Indian. Să purtăm steagul României pe toate meridianele globului.
Care este urarea pe care trebuie să o formulez acum?
Octavian Tărăbuță – Cel mai simplu pentru un velier este “Vânt bun din pupa”, astfel încât vântul să împingă lin, de la spate, nava pe valurile mărilor și oceanelor lumii.
În perioada 5 mai – 7 august, nava-școală „Mircea” a parcurs peste 8.500 mile marine în 93 de zile de marș și a acostat în 12 porturi, unde au urcat la bord peste 12.000 de vizitatori. Un moment aparte a avut loc în portul Hamburg, acolo unde a fost construit velierul și de unde, în urmă cu 80 de ani, a pornit spre România. În ziua de 27 iunie, în prezența șefilor forțelor navale române și germane, a ambasadorului României în Germania și a atașaților apărării din țările care au avut cadeți la bord pe parcursul marșului, a directorului Șantierului Blohm & Voss și a autorităților civile ale Landului Hamburg, a avut loc ceremonia care a marcat actul de naștere a renumitului velier românesc. De asemenea, cu prilejul ceremoniei de la Hamburg, nava-școală „Mircea” a primit din partea ministrului Apărării Naționale titlul de „Ambasador onorific în serviciul României”.
Echipajul navei a fost format din 179 de membri, dintre care 57 de studenți de anul II ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 32 de elevi din anul I de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, cărora li s-au alăturat 14 cadeți străini de la academiile navale din Albania, Bulgaria, China, Franța, Polonia, Portugalia, Turcia și Ucraina.
Nava-Şcoală „Mircea”, ambasadorul onorific al Forțelor Navale Române pe mările și oceanele lumii, a plecat în cel de-al doilea marș internațional de instrucție din anul 2018.
După participarea la exercițiul naval demonstrativ, dedicat sărbătoririi Zilei Marine Române, velierul românesc a părăsit luni, 20 august, la ora 10.00, Portul Militar Constanța și va lua cap-compas Portul Durres din Albania, unde va acosta după o săptămâna de navigat pe apele a șase mări și două strâmtori maritime intercontinentale. În cele 21 de zile de marș și 10 zile de staționare, Nava-Școală „Mircea” va mai face escale și în porturile Split (Croația) și Souda (Grecia).
Echipajul navei va fi format din 182 de membri, dintre care 38 de studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 43 de cadeți și 13 instructori germani, dar și 12 cadeți din Bulgaria, China, Marea Britanie, Polonia, Turcia și Ucraina.
Nava-Școală „Mircea” se va întoarce acasă, în Portul Militar Constanța, joi, 20 septembrie, după o lună de pregătire a viitorilor marinari militari români și străini.
Nava Şcoală „MIRCEA” este un velier clasa A tip bark, cu trei arbori, înaltă de 44 de metri, cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă totală de 1.750 metri pătraţi. Aceasta a fost construită în perioada 1938-1939 la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, Germania. Din seria sa mai fac parte navele „Eagle” – SUA, „Gorch Fock I” – Germania, „Gorch Fock II” – Germania şi „Sagres” – Portugalia.
Constănţeanul Mihai Răzvan Ursu, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân, a obţinut medalia de aur la Olimpiada Asiatică de Fizică, din Vietnam.
A fost ultima competiţie la care Răzvan a participat ca liceean şi astfel a încununat cu aur finalul activităţii didactice a mentorului său, profesorul Ion Băraru.
Anul trecut şi în 2016, Mihai Răzvan Ursu a obţinut alte două medalii la competiţii internaţionale de prestigiu.
De altfel, fizica a devenit pasiunea sa încă înainte de a o studia la şcoală în clasa a VI-a, ne-a mărturisit Răzvan:
Lotul olimpic al României s-a clasat pe locul trei în clasamentul pe naţiuni la Olimpiada Asiatică de Fizică, după China şi Rusia.
Ştefan Bălăucă, Cosmin Andrei, Radu Andrei, Petru Cotruţ, Ştefan Dolteanu, Sebastian Leontion, Silviu Predoi şi Mihai Răzvan Ursu au obţinut patru medalii de aur, una de argint, una de bronz şi două menţiuni.
Elevii români participă pentru a doua oară la această competiţie internaţională, fiind singurii calificaţi din Europa.
Evenimentul include participarea a 25 de ţări, însă România este singura ţară din afara Asiei reprezentată, ca urmare a rezultatelor de excepţie de până acum.
Cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, nava școală ”Mircea” și-a încheiat vineri, 22 septembrie, marșul anual de instrucție, început în urmă cu patru luni, în timpul căruia a parcurs 10.000 de mile marine și a făcut escale în 11 porturi din nouă țări europene.
Obiectivul principal al marșului a fost instruirea în domeniul Navigației și practicii marinărești a viitorilor ofițeri și maiștri militari de marină, în prezent studenți Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și elevi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.
Cadeții și echipajul navei-școală ”Mircea” au reprezentat cu onoare România la două evenimente nautice de prestigiu. Primul eveniment, „Sail Den Helder 2017”, a avut loc în portul Den Helder din Olanda, cu prilejul aniversării Zilelor Forţelor Navale Olandeze, iar cel de-al doilea eveniment la care au participat marinarii români a fost Competiţia nautică „The Tall Ships Races 2017”, ce s-a desfăşurat între porturile Halmstadt (Suedia), Kotka (Finlanda) şi Turku (Finlanda), cu ocazia celebrării a 100 de ani de independenţă a Finlandei.
Totodată, echipajul navei a efectuat vizite oficiale la Academiile Navale din Olanda, Germania, Polonia, Portugalia şi Spania, ca o confirmare a bunelor relaţii ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” cu instituţiile similare europene.
În premieră, 110 de cadeţi germani s-au instruit anul acesta la bordul navei-școală ”Mircea”, în timpul marșului de instrucție, alături de cadeții români și de alți opt cadeți din Bulgaria, China, Grecia şi Polonia, fapt ce demonstrează recunoașterea profesionalismului marinarilor militari români pe plan internațional.
*****
Nava-şcoală „Mircea” a plecat din portul Constanța la data de 23 mai și a făcut escale în porturile Ajaccio (Franţa), Vigo (Spania), Den Helder (Olanda), Halmstadt (Suedia), Kotka (Finlanda), Turku (Finlanda), Gdynia (Polonia), Wilhelmshaven (Germania), Lisabona (Portugalia), Palma de Mallorca (Spania) şi Souda (Grecia).
„MIRCEA” este un velier clasa A tip Bark, cu trei arbori, cel mai mare având înălțimea de 44 de metri deasupra apei, și cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă totală de 1.750 metri pătraţi. Nava a fost construită în perioada 1938-1939 la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, Germania.
Din seria sa, mai fac parte navele „Eagle” – SUA, „Gorch Fock I” – Germania, „Gorch Fock II” – Germania şi „Sagres” – Portugalia.
Cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii își încheie vineri, 22 septembrie, marșul anual de instrucție, început în urmă cu patru luni, în timpul căruia a parcurs 10.000 de mile marine și a făcut escale în 11 porturi din nouă țări europene.
Obiectivul principal al marșului a fost instruirea în domeniul Navigației și practicii marinărești a viitorilor ofițeri și maiștri militari de marină, în prezent studenți Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și elevi ai Şcolii Militare de Maiştri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”.
Cadeții și echipajul navei-școală ”Mircea” au reprezentat cu onoare România la două evenimente nautice de prestigiu. Primul eveniment, „Sail Den Helder 2017”, a avut loc în portul Den Helder din Olanda, cu prilejul aniversării Zilelor Forţelor Navale Olandeze, iar cel de-al doilea eveniment la care au participat marinarii români a fost Competiţia nautică „The Tall Ships Races 2017”, ce s-a desfăşurat între porturile Halmstadt (Suedia), Kotka (Finlanda) şi Turku (Finlanda), cu ocazia celebrării a 100 de ani de independenţă a Finlandei.
Totodată, echipajul navei a efectuat vizite oficiale la Academiile Navale din Olanda, Germania, Polonia, Portugalia şi Spania, ca o confirmare a bunelor relaţii ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” cu instituţiile similare europene.
În premieră, 110 de cadeţi germani s-au instruit anul acesta la bordul navei-școală ”Mircea”, în timpul marșului de instrucție, alături de cadeții români și de alți opt cadeți din Bulgaria, China, Grecia şi Polonia, fapt ce demonstrează recunoașterea profesionalismului marinarilor militari români pe plan internațional.
*****
Nava-şcoală „Mircea” a plecat din portul Constanța la data de 23 mai și a făcut escale în porturile Ajaccio (Franţa), Vigo (Spania), Den Helder (Olanda), Halmstadt (Suedia), Kotka (Finlanda), Turku (Finlanda), Gdynia (Polonia), Wilhelmshaven (Germania), Lisabona (Portugalia), Palma de Mallorca (Spania) şi Souda (Grecia).
„MIRCEA” este un velier clasa A tip Bark, cu trei arbori, cel mai mare având înălțimea de 44 de metri deasupra apei, și cu 23 de vele ce însumează o suprafaţă totală de 1.750 metri pătraţi. Nava a fost construită în perioada 1938-1939 la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, Germania.
Din seria sa, mai fac parte navele „Eagle” – SUA, „Gorch Fock I” – Germania, „Gorch Fock II” – Germania şi „Sagres” – Portugalia.
Nava școală “Mircea” aniversează astăzi, 17 mai, 78 de ani de existență.
„Mircea” este un velier de tip barc triarborat (cu trei catarge), construit în anii 1938-1939 la Șantierul Naval Blohm und Voss din Hamburg, Germania.
Odata cu intrarea în serviciu a bricului “Mircea” în 1882, – prima nava scoala româneasca capabila sa navige în orice conditii pe mari si oceane, – un spirit nou, spiritul MIRCEA s-a impus treptat în rândul marinarilor români.
Nava a fost botezată „Mircea” ca și înaintașul său „Bricul Mircea” (1882-1944), purtând numele domnitorului Mircea cel Bătrân, întregitorul Țării Românești până la „Marea cea mare”. Figura lui Mircea formează galionul navei.
După reparațiile capitale și modernizările făcute în anul 1966 – la același șantier naval unde a fost construită – și între anii 1994-2002, la Șantierul Naval Brăila, a devenit nava cea mai modernă dintre „surorile” ei („Eagle” – SUA, „Gorch Fock” – Germania, „Tovarișci” – Ucraina și „Sagres (III)” – Portugalia).
La 3 iulie 1939, MIRCEA pleaca in primul sau mars de instructie in Marea Mediterana unde face escale in porturile Palermo, Toulon, Palma, Gibraltar, Alger si Alexandria.
Ultima escala a marsului ce cuprindea vizite in Siria, Cipru si Insulele Grecesti, a fost anulata o data cu atacul german asupra Poloniei. Astfel, pe data de 3 septembrie 1939, MIRCEA, intra in portul Constanta si acosteaza in dana militara.
Declansarea celui de-al doilea razboi mondial avea sa insemne pentru nava-scoala MIRCEA, inceputul unei lungi perioade, de peste 25 de ani, in care nu a mai executat marsuri de practica de lunga durata si reprezentare a Marinei Militare si a Romaniei in afara Marii Negre.
Conducerea Marinei Militare a decis pentru siguranta, ca MIRCEA sa fie dus, la 19 februarie 1941, la Braila, pe bratul Arapu. Aici a stationat pana in vara anului 1944, continuand insa sa fie utilizat ca nava-scoala.
La inceputul lunii septembrie 1944, nava-scoala MIRCEA, impreuna cu alte nave romanesti au fost preluate de sovietici sub forma de captura si incadrate in flota proprie din Marea Neagra.
In urma repetatelor interventii ale autoritatilor romane, oficialitatile sovietice au decis ca nava-scoala sa fie retrocedata Romaniei. Astfel, doi ani mai tarziu, la 27 mai 1946, s-a desfasurat in portul Constanta festivitatea de preluare a navei-scoala MIRCEA de la echipajul sovietic si reincadrarea ei in Marina Romana.
La ceremonialul retrocedarii au participat din partea Romaniei, Regele Mihai I, membri ai guvernului, reprezentanti ai armatei si Marinei Militare, ofiteri superiori sovietici precum si un numeros public.
Intre anii 1946-1947, nava a beneficiat de unele lucrari de reparatii, cu preponderenta la arborada. Marsurile de instructie s-au reluat in anul 1947, prin voiaje scurte in Marea Neagra. In luna septembrie 1948, cu ocazia unei iesieri pe mare, MIRCEA, a fost surprins de o furtuna de gradul 8, fiind nevoit sa tina la capa trei zile si trei nopti insa pregatirea temeinica si curajul marinarilor au fost factorii hotaratori ai readucerii navei in portul Constanta. Nava si echipajul au mai infruntat intre anii 1951-1953 cateva furtuni puternice.
MIRCEA executa marsuri de instructie de-a lungul litoralului romanesc al Marii Negre, pana in anul 1959, cand s-a pus problema reducerii fortelor armate si implicit a unui numar de nave. MIRCEA a fost inclus in categoria celor ce trebuiau dezafectate.
La interventia unor cadre responsabile din Marina Militara, nava este salvata prin incadrare intr-o alta unitate, si transformata in nava-baza a Divizionului 129 Nave Auxiliare din Mangalia.
In anul 1963, in urma unor reglementari pozitive dintre guvernele roman si american, pe adresa conducerii statului a venit o invitatie pentru MIRCEA din partea Presedintelui Statelor Unite ale Americii, John Fitzgerald Kennedy, de a vizita porturi americane si de participare la o serie de festivitati.
Invitatia, desi nu a fost onorata, a atras totusi atentia Primului Secretar al Partidului Comunist Roman, Gheorghe Gheorghiu-Dej. Un an mai tarziu, in 1964, Comandantul Marinei Militare, Viceamiralul Martes Grigore, a avut o idee salvatoare si a ordonat ca MIRCEA sa fie incadrat in dispozitivul navelor militare participante la festivitatile ocazionate de Ziua Marinei Romane. Cu aceasta ocazie, s-a hotarat ca MIRCEA sa fie reparat si modernizat, pentru a-si relua locul sau unic de nava-scoala si de reprezentare.
Dupa analizarea posibilitatilor de a efectua reparatia capitala si modernizarea de care MIRCEA avea nevoie, la nivelul Comandamentului Marinei Militare si Ministerul Fortelor Armate s-a apreciat ca cea mai buna solutie este contactarea santierului constructor „Blohm und Woss” din Hamburg, pentru ca impreuna cu specialistii germani sa se faca o analiza si o evaluare a starii velierului si lucrarilor ce trebuiau efectuate.
In luna octombrie 1964, MIRCEA a fost adus de la Mangalia in portul Constanta, unde tehnicienii germani impreuna cu ofiterii din compartimentul Tehnic al Marinei Militare au inspectat nava, au intocmit lista lucrarilor si devizul estimatic. Pana la perfectarea actelor si semnarea contractului, Comandamentul Marinei Militare a hotarat ambarcarea pe MIRCEA a unui echipaj restrans pentru pregatirea navei in vederea executarii marsului la Hamburg. Au fost pregatite, de asemenea, cele doua remorchere, RM 101, NS 116, destinate misiunii de remorcaj.
De comun acord cu Ministerul Transporturilor, atat MIRCEA cat si cele doua remorchere au navigat sub egida NAVROM-ului. Remorcherele au fost inscrise in Registrul naval sub numele VITEAZUL, RM 101 si VOINICUL, NS 116, au fost repiturate, iar pe cosuri a fost aplicata sigla NAVROM. Functiile pe care echipajele au fost incadrate erau identice cu cele din Marina Comerciala Romana. O asemenea decizie a fost luata pentru a se evita formatitatile si complicatiile ce puteau aparea daca navigau ca nave militare.
Plecarea s-a facut pe data de 12 octombrie 1965, destul de tarziu, intr-o perioada cand furtunile sunt frecvente in Marea Neagra, Marea Mediterana, dar, in special in Oceanul Atlantic. Aceasta realitate a creat destule griji comandantilor si echipajelor celor trei nave.
Din cauza timpului nefavorabil convoiul ramane la adapost la Canakkle in Turcia, in portul La Valletta din Malta si la Gibraltar de unde la 7 noiembrie 1965, porneste in confruntarea cu Oceanul Atlantic.
Dupa cateva zile de mars, timpul nefavorabil obliga convoiul sa intre pe raul Tejo, in portul Lisabona din Portugalia. Pe data de 22 noiembrie, se ia hotararea continuarii marsului. Dupa mai bine de o luna de la plecarea din portul Constanta, convoiul reusise sa parcurga numai jumatate din drum. Astfel, pe 24 noiembrie 1965 pe un ocean linistit si cer senin, a inceput traversarea Golfului Biscaya. Pentru MIRCEA si echipajul sau incepeau momente dramatice.
In dimineata zilei de 25 noiembrie, vantul se intareste, incepe sa ploua iar nava ia benzi de 35 grade in ambele borduri. Dupa ora 08.00 s-au rupt scotele ghiului care a cazut pe punte si a rupt balustrada pe o lungime de sase metri. VITEAZUL reduce remorca iar MIRCEA este tras numai de VOINICUL pe un ocean cu o furtuna de gradul opt.
Pe data de 26 noiembrie, furtuna devine deosebit de puternica si cu toate ca ambele remorchere trag cu toata forta, MIRCEA ramane nemiscat. Convoiul este impins la circa 300-400 m de marea geamandura ce semnala limita maxima de apropiere de bancul de stanci de la Chausse de Sein.
Datorita valurilor puternice si vantului care depasea 120 Km/s, remorca s-a rupt iar MIRCEA fara propulsie ramane singur in infern. VOINICUL a mai incercat sa ia o remorca dar a fost imposibil. Cele doua remorchere sunt luate de uragan si duse departe in larg.
MIRCEA fundariseste ancora din tribord care insa grapeaza pe fundul stancos spre zona periculoasa a geamandurii. Se fundariseste apoi ancora amiralitate din bordul babord, iar dupa ce grapeaza un timp, se prinde de sistemul de amarare al geamandurii. Nava incepe lupta cu geamandura inalta de 16 metri. Este rupta o parte din arborada, se sparge barca din babord, iar pintenii geamandurii produc in bordaj, in sector prova noua gauri de apa.
Se lanseaza semnalul S.O.S si concomitent incepe lupta cu astuparea gaurilor de apa. Semnalul S.O.S. a fost receptionat de autoritatile portului francez Brest, care au trimis in zona doua nave de salvare. Pana la sosirea navelor de salvare, de MIRCEA s-a apropiat cargoul norvegian CONRAD, care a incercat, insa fara succes sa dea o remorca.
Catre dimineata zilei de 27 noiembrie, remorcherul francez A-676 IMPLACABLE soseste langa MIRCEA si incearca de mai multe ori sa dea o remorca. Tot in aceeasi zi, la orele 15.00 soseste un al doilea remorcher francez A-668 RINOGERUS, insa datorita furtunii ce crestea in intensitate darea remorcii a fost imposibila. Abia in data de 28 noiembrie, catre ora 08.00, remorcherul A-668 RINOGERUS reuseste sa ia o remorca si astfel MIRCEA este remorcat in portul Brest.
Cele doua remorchere romanesti au trecut la randul lor prin situatii dificile. Nava VOINICUL careia i se defectase instalatia de guvernare a fost luata la remorca de salvatorul LUDOVIC JEGO si adusa in portul Brest iar VITEAZUl a sosit singur in siajul unei nave militare franceze.
Furtuna prin care a trecut nava-scoala MIRCEA, a fost cea mai dificila din intreaga sa activitate. Prin calitatile sale nautice deosebite MIRCEA s-a salvat, si, a salvat si viata echipajului. MIRCEA nu s-a numarat printre cele 40 de nave scufundate de furtuna, una dintre cele mai puternice inregistrate in ultimii 20 de ani in zona.
La 6 ianuarie 1966, convoiul isi continua drumul spre Hamburg, dar din cauza timpului nefavorabil, pe data de 8 ianuarie se adaposteste in portul Dover din sudul Angliei. Dupa opt zile de stationare, isi reia marsul, iar pe data de 17 ianuarie intra pe Elba.
La data de 19 ianuarie 1966 bricul Mircea a fost andocat pe unul din docurile santierului care l-a construit, pentru lucrari de „reintinerire”. La 28 ianuarie, cele doua remorchere, VOINICUL si VITEAZUL, cu misiunea indeplinita au plecat spre tara unde au ajuns dupa 27 de zile de mars.
Deosebita fapta marinareasca a celor trei echipaje a fost trecuta in amintirea colectiva si traditia marinareasca a Marinei Romane, fiind alaturi de epopeea din 1888 a primului bric MIRCEA, inca un motiv de aleasa pretuire pentru cei ce au pus mai presus de propria viata capacitatea lor de a fi daruti profesiei.
Incepand cu 24 august 1966, MIRCEA este supus unor ample lucrari de reparatii, dotare si modernizari. Lucrarile de modernizare au fost realizate atat la corpul navei, arborada si greement precum si la totalitatea instalatiilor si echipamentelor de bord. Cabestanele si vinciurile au fost modernizate si s-a asigurat actionarea lor electrica. Au fost instalate proiectoare puternice in pozitii corespunzatoare pentru a permite lucrul in siguranta in arborada pe timpul noptii atunci cand situatiile ar fi impus acest lucru.
Instalatia de legare ancorare a fost de asemenea, modernizata iar barcile de la bord au fost inlocuite cu barci 10+1 din mahon si a intrat in dotatarea navei barca cu motor si salupa de protocol. Au fost amarate la locurile stabilite prin proiect plutele de salvare corespunzatoare ca numar cu normele registrului naval german.
Ca utilitati pentru logistica, cambuza navei a fost dotata cu camera frigorifica de mare capacitate, au fost montate la bord masini de spalat, cazarmamentul pentru echipaj si pentru cadre, masina de stors centrifugala de mare capacitate, masini de calcat cu calandru, frigidere pentru careuri, bufete si bucatarie.
Bucataria navei a fost echipata cu plite electrice de mare putere si cazane pentru gatit de mare capacitate, cuptor pentru panificatie, malaxor, aparat de curatat legume si aparat pentru apa potabila pentru echipaj prevazut cu refrigerator. La bord a fost instalata inclusiv o masina pentru preparat apa carbogazoasa.
Nava dispunea de spatii adecvate pentru croitorie, cizmarie si frizerie si nu in ultimul rind de biblioteca si laborator foto.
Mobilierul si dotarile atat la nivelul cazarmilor echipaj cat si la partea de subduneta a fost complet refacut, nava avand careuri pentru maistri militari, aspiranti, cabine pentru ofiteri si oficialitati precum si doua apartamente de protocol.
La pupa navei sub duneta s-a reamenajat in conditii deosebite salonul navei unde au avut loc pe parcursul timpului nenumarate activitati protocolare la bord fiind prezenti sefi de state si personalitati de marca ale vietii politice si reprezentanti militari de cel mai inalt rang.
Infirmeria navei era de asemenea foarte bine echipata dispunand de toate facilitatile pentru a se asigura inclusiv interventia chirurgicala sau stomatologica nava dispunand de doua paturi antiruliu in salonul adiacent infirmeriei.
La partea de masina, cea mai importanta modificare a constituit-o inlocuirea motorului principal cu unul de generatie noua. Acesta ii permite si in prezent navei o manevrabilitate buna si o viteza de circa 10 Nd.
Au fost montate patru grupuri diesel-generator de puteri diferite cu tablou automat de conectare in bare, caldarina automatizata pentru apa calda la bord si pentru incalzire, instalatie de desalinizare a apei de mare, instalatie de aer conditionat pentru salonul navei, apartamentele de protocol si cabina comandantului, hidrofoare automatizate de apa dulce si apa sarata, pompe de asieta si santina performante.
Primul mars de receptie are loc la 20 septembrie 1966 in Marea Nordului, iar la 6 octombrie a fost semnat actul de receptie.
Registrul naval german a acordat navei-scoala MIRCEA la iesirea din santier, clasa Crucea de Malta 100 A4E cu bordul liber de 2,27m ce atesta ca velierul poate naviga fara restrictii in mare sau ocean.
La 10 octombrie 1966, sub comanda, comandorului Alexandru Hirjan, MIRCEA porneste spre tara, ajungand in portul Constanta pe data de 7 noiembrie 1966.
Spiritul MIRCEA, renascut, a fost preluat de o noua generatie de viitoare cadre ale Marinei Militare si Marinei Civile.
Incepand cu anul 1967, nava-scoala MIRCEA, executa marsuri internationale de scurta si lunga durata pana in anul 1976, cand devine prima nava a Marinei Militare ce executa traversada Oceanului Atlantic pentru a reprezenta Romania la cel mai important eveniment pe care poporul si statul american se pregatea sa-l sarbatoreasca la 4 iulie 1976 si anume Bicentenarul Independentei.
La 8 septembrie 1975, Departamentul Fortelor Maritime al Statelor Unite ale Americii, a adresat generalului Ion Coman, care indeplinea la acea data functiile de Prim-adjunct al Ministrului Apararii Nationale si Sef al Marelui Stat Major, o scrisoare in care se preciza ca are „placerea de a invita Marina Militara Romana sa participe cu Fortele Maritime Militare ale S.U.A. la o parada internationala care va avea loc la New York pe data de 4 iulie 1976. Parada va comemora a 200-a aniversare a Independetei S.U.A. Sarbatoarea acestui eveniment bicentenar care va fi organizat impreuna cu „Operation Sail 1976″, va recunoaste importanta oceanelor in istoria si viitorul S.U.A. si va celebra fratia comuna a marinarilor tuturor natiunilor.”
Invitatia fiind acceptata, la 4 martie 1976, ora 10.20, MIRCEA paraseste portul Constanta. Itinerariul a cuprins 12 porturi de pe 4 continente, iar marsul a durat 6 luni. MIRCEA a participat la regata internationala alaturi de 18 veliere din clasa A – intre care si navele surori: EAGLE – S.U.A., GORCH FOCK – Germania, TOVARISCH – Ucraina, SAGRES II – Portugalia si 66 veliere din clasa B. Ca o recunoastere a contributiei la succesul regatei velierelor, Asociatia Americana a Navelor-Scoala, a acordat navei scoala MIRCEA – Certificatul de merit.
Intre anii 1977-1994, nava-scoala MIRCEA executa marsuri in Marea Neagra si Marea Mediterana conform planurilor de instruire practica a studentilor dar si de reprezentare. In toata aceasta perioada nava a fost foarte bine intretinuta de un echipaj de exceptie, care prin competenta si devotament, a purtat pavilionul romanesc pe marile si oceanele lumii.
Astfel, in anul 1979 velierul romanesc a executat un mars in Marea Mediterana, Oceanul Atlantic cu escale in porturile: Istanbul, Livorno, Pireu; in 1980 a executat un mars in Marea Mediterana (escale in porturile: Toulon, Barcelona, La Valletta). In anii 1986, 1987,1988, 1989, 1990, 1993, 1994, 2003, NS Mircea a executat marsuri in Marea Neagra (escale in porturile: Varna, Istanbul, Sevastopol, Odessa, Burgas, Suhumi, Novorossisk).
Timpul isi pune insa amprenta si nava are nevoie de reparatii capitale, motiv pentru care intre 31 iulie-6 august 1994, MIRCEA executa ultimul mars de instructie in Marea Neagra, inainte de intrarea in santier. Astfel, la 4 octombrie 1994, MIRCEA a pornit spre Santierul Naval Braila pentru modernizare. Lucrarile au fost de foarte buna calitate dar au durat destul de mult.
La 26 aprilie 2002, incepand cu orele 09.00, in Santierul Naval din Braila a avut loc festivitatea prilejuita de plecarea navei-scoala MIRCEA in probele de receptie.
Pe data de 29 aprilie 2002, MIRCEA soseste in portul Constanta, unde acosteaza la cheul intesat de oameni. Se puteau remarca, amirali, generali, oficialitati locale, civili si tineri studenti ai Academiei Navale „Mircea cel Batran”, amirali si ofiteri in rezerva si retragere, reprezentanti ai Ligii Navale Romane, care s-au alaturat in timp eforturilor de sensibilizare a opiniei publice si de strangere a unor insemnate fonduri destinate repararii navei.
Incepand cu acelasi an, nava-scoala MIRCEA reia marsurile de instructie si de reprezentare atat in Marea Neagra cat si in Marea Mediterana si Oceanul Atlantic.
In perioada 29 iulie – 10 august 2003, MIRCEA executa marsul de instructie in Marea Neagra si Marea Marmara unde viziteaza Academia Navala a Turciei din Tuzla.
Marsul executat in anul 2004, intre 19 aprilie si 26 septembrie ramane insa memorabil. Invitatia primita inca din cursul anului 2002 din partea senatorului Edward Kennedy a facut posibil ca MIRCEA sa participe la competitia nautica „TALL SHIPS CHALLENGE 2004”, organizata de International Sail Training Asociations (I.S.T.A.) si American Sail Training Asociation (A.S.T.A.) pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii si Canadei. Timp de 160 de zile, cei 190 de membrii ai echipajului au parcurs 15.000 de mile marine si au reprezentat Romania in 13 porturi – Cagliari, Las Palmas, Hamilton, Charleston, Baltimore, New Port, New London, Halifax, Arichat, Sydney, Brest, Cadiz, La Valleta. Raportat la marsul din anul 1976, marsul a fost mai scurt cu 20 de zile.
In anul urmator, se primesc in continuare numeroase invitatii de participare a navei la festivitati ocazionate de evenimente ale unor state. Dorind sa raspunda la cat mai multe solicitari, in anul 2005 au fost efectuate doua marsuri. In perioada 21 aprilie si 6 mai 2005, a participat pe coasta de vest a Turciei la Festivalul Maritim International din portul Marmaris, primul de acest fel organizat in Turcia. Revine in tara, iar pe data de 9 iunie 2005 pleaca intr-un mars de instructie si reprezentare in Marea Mediterana, Oceanul Atlantic si Marea Nordului.
Cu aceasta ocazie participa la festivitatile din Zeebrugge, ocazionate de cea de-a 175-a aniversare a Regatului Belgiei, in portul Cherbourg la festivitatile prilejuite de Ziua Nationala a Frantei de unde porneste in cursa marilor veliere „TALL SHIPS RACE 2005”, in Germania in portul Bremerhaven la festivalul „SAIL Bremerhaven 2005” si in Olanda la festivalul „SAIL Amsterdam 2005”. Dupa ce parcurge 8876 de mile marine, pe data de 20 septembrie 2005 revine la Constanta. Pe timpul celor 11 escale in porturile – Palermo, Lisabona, Brugge, Cherbourg, Middlesbrough, New Castle, Fredrikstad, Bremerhaven, Amsterdam, Cartagena, Bizerte, nava-scoala MIRCEA a primit la bord peste 39.000 de vizitatori.
In perioada 10 iulie – 10 august 2006, nava scoala MIRCEA a efecutat un mars de instructie in Marea Neagra, facand escale in cinci porturi riverane Marii Negre respectiv Novorossisk (Federatia Rusa), Sevastopol si Odessa (Ukraina), Varna (Bulgaria) si Samsun (Turcia). La bordul navei, alaturi de cadetii romani au fost ambarcati si doi cadeti turci pentru a se instrui in cadrul programului de colaborari internationale al Academiei Navale „Mircea cel Batran” cu institutii similare de invatamant superior.
In anul 2007, este efectuat cel de-al 34-lea mars de instructie al navei in apele internationale. Desfasurat in perioada 19 iunie – 10 august, in Marea Mediterana, MIRCEA participa la Competitia Nautica Internationala – „TALL SHIPS RACE MEDITERRANEA 2007”- organizata de SAIL TRAINING INTERNATIONAL. Cu aceasta ocazie se viziteaza porturile – Pireu (Grecia), Alicante si Barcelona (Spania), Toulon (Franta) si Genova (Italia). Alaturi de studentii romani , la bord, au fost ambarcati cadeti din Franta, Germania, Olanda, Danemarca, Turcia, Ucraina si Croatia, pentru instruire in cadrul programului de colaborari internationale ale Academiei Navale „Mircea cel Batran” cu institutii similare de invatamant superior.
Nava scoala MIRCEA a efectuat in perioada 26 mai – 18 septembrie 2008, un mars de instructie in Marea Mediterana, Oceanul Atlantic, Marea Nordului si Marea Baltica. La bordul navei s-au ambarcat pentru diferite etape ale marsului, patru cadeti din Ucraina, Croatia, Turcia si Belgia. MIRCEA a facut escale in zece porturi, respectiv Cagliari, Malaga, Rouen, Brest, Rotterdam, Copenhaga, Rostock, Fowey, Lisabona si Valletta. Cu aceasta ocazie, nava scoala MIRCEA a reprezentat Fortele Navale Romane la mai multe festivaluri nautice internationale, inclusiv sarbatorirea semicentenarului navei scoala surori Gorch Fock, apartinand Marinei Militare Germane.
Anul 2009 a fost pentru nava scoala MIRCEA unul foarte important. Pe data de 17 mai, MIRCEA a sarbatorit 70 de ani de existenta, ani ce ii poarta cu demnitate si noblete, fiind intr-o stare tehnica si de intretinere de exceptie, fapt confirmat prin efectuarea periplului nautic din acest an, in perioada 12 aprilie – 01 septembrie 2009, un mars de instructie in Marea Neagra, Marea Mediterana si Oceanul Atlantic, cu escale in porturile Catania (Sicilia-Italia), Cadiz (Spania), Tenerife (Insulele Canare – Spania), Hamilton (Insulele Bermuda), Charleston (South Carolina – S.U.A), Boston (Mariland – S.U.A.), Ponta Delgada (Insulele Azore – Portugalia) si Mellila. Cu aceasta ocazie nava scoala MIRCEA a participat la Regata „TALL SHIPS CHALLENGE 2009” si la FESTIVALUL SAIL BOSTON.
Nava școală “Mircea” a acostat luni, 3 octombrie, în Portul Constanța, finalizând astfel marșul anual efectuat de-a lungul a aproximativ 1.550 mile marine, în Marea Egee.
Cu un echipaj format din 159 de membri, dintre care 26 de studenți ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 52 de elevi ai Școlii Militare de Maiștri Militari „Amiral Ion Murgescu” și 10 cadeți străini din Bulgaria, China, Letonia, Polonia și Ucraina, velierul a efectuat marșul de instrucție în perioada 12 septembrie – 3 octombrie, cu escale în porturile grecești Rodos, Heraklion și Pireu.
La Constanţa, s-a dat startul în cursa pentru un loc la clasa a V-a în şcolile de elită.
La Liceul Teoretic Traian şi Colegiul Pedagogic sunt deja doi pe un loc.
O situaţie diferită este la Liceul teoretic „George Călinescu”, unde pentru anul şcolar viitor există o clasă de a 5-a cu 30 de locuri de intensiv engleză, pe care s-au înscris 40 de candidaţi.
În urma exodului elevilor către liceu, şcolile gimnaziale rămân cu clase mai mici, iar profesorii – fără catedre, spune directorul adjunct al şcolii nr. 28 „Dan Barbilian”, profesor Alina Popa:
„Populația școlară, ca număr, este afectată, în mod vizibil, de plecarea, prin opțiunea părinților, la colegii. Ea a scăzut numeric foarte mult“, spune Alina Popa.
Pe de altă parte, directorul Alina Popa afirmă că mulți dintre profesori nu au reușit să își păstreze o normă întreagă în școală.
„Foarte mulți dintre colegii noștri nu au mai reușit să-și păstreze o normă întreagă în școala noastră“.
În judeţul Constanţa, pentru anul şcolar următor, sunt puse la dispoziţie peste 300 de locuri la Colegiul Mircea, liceele Ovidius, Traian, G. Călinescu şi Colegiul Mihai Eminescu.
La bordul navei se află 50 de elevi de la liceele de Telecomunicații și Energetic din Constanța, dar și 10 cadre didactice de la academii navale din Bulgaria, Turcia și Polonia
Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului Tecomar care a început pe 1 septembrie 2014 și se va încheia pe 31 august 2016. este primul proiect de parteneriat Erasmus Plus câștigat de o academie.
Până acum, 40 de studenți români au fost la cursuri la cele 3 academii străine.
În aceeași perioadă, 24 de cadre didactice de la academiile din Bulgaria, Turcia și Polonia au urmat cursuri la Academia Navală Mircea cel Bătrân.
Prin acest proiect se urmărește crearea de noi seții din acest domeniu.
La final, studenților care participă la cursurile uneia dintre cele 4 academii, le vor fi recunoscute în toate institțiile de învățământ superior care participă la program.
Pentru executarea unor lucrări de remediere a unei avarii la una din conductele principale de alimentare cu apă din orașul Cernavodă, SC RAJA SA este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile începând de joi seara – 03 martie 2016, ora 23,00 și până vineri dimineața – 04 martie 2016, ora 06,00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii din Cernavodă, din cartierul Trust și cei de pe străzile Unirii, Nicolae Bălcescu, Nicolae Titulescu, Mircea cel Bătrân, Răsăritului, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ovidiu, Miron Costin, Dacia, Saligny, Seimeni, Gheorghe Asachi, Ion Creangă, N. Grigorescu, Cazărmii, Canalului, Portului și Octav Băncilă. În cartierul Columbia se va furniza apă cu presiuni scăzute în acest interval.
Ne cerem scuze față de abonații afectați și îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea intervențiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp. Totodată, rugăm toţi consumatorii afectaţi de aceste opriri să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic pe perioada întreruperii furnizării apei.
Laboratorul de Cercetare în domeniul Realitaţii Virtuale şi Augmentate (CeRVA) din cadrul Universităţii OVIDIUS Constanţa organizează A Treia Scoală de Vară de Medii Virtuale din România – „Virtual Heritage Edition” (creatiVE), în perioada 29.08.2014 – 08.09.2014. Ca o continuare a creatiVE 2013 ediţia din 2014 va păstra tematica aplicării realităţii virtuale în reconstrucţia virtuală a unor artefacte arheologice descoperite în Dobrogea, completând-o cu elemente de animaţie şi interactiune in timp real. Scopul proiectului este de a iniţia şi specializa studenţi în modelarea 3D a reconstituirilor istorice, dar şi de a dezvolta spiritul de echipă al acestora. Sesiunile de lucru ale acestei editii se vor bucura de prezenta unor specialişti invitaţi din ţară (Cluj) şi din străinătate (Delft, Olanda). Planul de studii al proiectului conţine :modelare 3D , modelare organică, modelare 2D (GIMP), tehnici de iluminare, texturarea obiectelor, animarea artefactelor, redare 3D, tehnici de reconstrucţie 3D, programare OpenGL si realitate augmentată. La şcoala participă 15 studenţi şi elevi.