Ascultă Radio România Constanța Live

ministrii

Judecătorul Ciprian Coadă: „Judecătorii nu se pot bucura de un statut special, asemenea parlamentarilor şi miniştrilor”

Publicat de Arantxa Catană, 14 martie 2017, 17:42

Pe site-ul Juridice.ro, judecătorul Ciprian Coadă de la Curtea de Apel Constanţa a publicat un articol în care vorbește despre o decizie a Curții Constituționale a României prin care s-a dorit rezolvarea unui așa-numit conflict de natură constituțională între puterile statului.

„Viaţa noastră unde e? Viaţa noastră, ce-aţi făcut cu ea?”

„Aşadar, am fost cu toţii contemporanii unei decizii „istorice”, prin care Curtea Constituţională, în rezolvarea unui presupus conflict de natură constituţională între puterile statului, a statuat că Ministerul Public nu are competenţa legală de a desfăşura activităţi de cercetare penală privind legalitatea şi oportunitatea unui act normativ adoptat de către legiuitor, ca şi când acţiunile procurorilor nu ar fi fost exercitate în baza unor competenţe proprii, atribuite prin lege, iar în activitatea de legiferare totul ar fi permis, oricând şi oricum.

Dacă ar fi să dezvoltăm raţionamentul expus prin decizia Curţii, ar însemna că şi judecătorul sau procurorul care săvârşeşte un abuz de putere sau o infracţiune de corupţie în timpul procesului să nu mai poată fi cercetat penal, doar pentru că părţile interesate ar avea posibilitatea desfiinţării unei hotărârii judecătoreşti sau a unei ordonanţe în căile de atac sau pentru că acestea ar avea la îndemână posibilitatea sesizării Inspecţiei Judiciare.

În mod evident, în materie judiciară, aceste căi nu se pot întrepătrunde, fiecare procedură având un caracter distinct, niciuna dintre ele neputând-o exclude pe cealaltă.

În această privinţă, sunt convins că instanţa constituţională nu ar avea ceva de obiectat, pentru că, nu-i aşa, judecătorii nu se pot bucura de un statut special, asemenea parlamentarilor şi miniştrilor, fiind obligatoriu ca în cazul lor să funcţioneze cât mai multe forme de răspundere juridică.

Aceasta cu toate că judecătorii din România nu ar mai avea, după unii, dreptul de a-şi exprima opinia asupra calităţii şi oportunităţii legii, revenindu-le însă obligaţia fermă de a respecta legea şi de a răspunde pentru aceasta, oricât de strâmbă ar fi, doar pentru o aplică în îndeplinirea funcţiei pe care o exercită.

Ei bine, spre dezamăgirea unora, sunt convins că şi în cazul situaţiei analizate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 68 din 27 februarie 2017, controlul parlamentar şi cel de constituţionalitate rămân modalităţi alternative de înlăturare a efectelor juridice generate de un act normativ, motiv pentru care ele nu pot împiedica cercetarea faptelor de natură penală comise în procesul de elaborare şi de adoptare a legilor şi ordonanţelor, procedura judiciară neputând fi paralizată de o procedură distinctă, ce are un cu totul alt obiect.”

Citiți materialul integral pe Juridice.ro

Un bărbat beat și fără permis de conducere, reținut de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:37

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența...

Județul CONSTANȚA: Un șofer cu o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat de la “doar două beri”, implicat într- un accident, în Hârșova
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:06

Polițiștii din Hârșova au intervenit, ieri, la un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, în care a fost implicat un bărbat care...

Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025; produsele animale s-au scumpit cu 12,45%
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:02

Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026, comparativ cu luna similară din 2025, pe fondul scumpirii produselor animale cu...

Piesa de patrimoniu | „La scara 1 pe 1”, volumul de debut al poetei Nina Cassian
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:21

Știați că la Biblioteca Județeană Constanța, există, în original, volumul de debut al poetei Nina Cassian, numit „La scara 1 pe...

Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:00

Constantin Popovici și Cătălin Preda, pe podium, la Copenhaga

Sportivii români au fost la înălțime din toate punctele de vedere, la etapa a treia a Red Bull Cliff Diving World Series din Copenhaga. În...

Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:55

ANM: Temperaturi peste normal în următoarele patru săptămâni; deficit de precipitații în cea mai mare parte a intervalului

Temperaturile vor fi, în general, peste valorile specifice perioadei în următoarele patru săptămâni, în timp ce precipitațiile vor fi...

Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:53

Trump acuză Iranul că încalcă acordul de încetare a focului și amenință că SUA își vor intensifica atacurile

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat din nou sâmbătă Iranul că a încălcat acordul de încetare a focului și a avertizat că...

Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:09

În acest weekend, aproximativ 90 de mii de turiști se află pe litoral

Litoralul românesc înregistrează în acest weekend cel mai ridicat grad de ocupare de la începutul sezonului estival. “Estimăm aproximativ...

Klaus Iohannis a semnat decretul privind numirea Guvernului. Miniștrii au depus jurământul

Publicat de Arantxa Catană, 4 ianuarie 2017, 18:29

Președintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul pentru numirea Guvernului României.

Astfel, după ce noul Guvern a primit de la Parlament votul de învestitură, cei 26 de miniștrii din cadrul Cabinetului Grindeanu au depus jurământul.

Iată cum arată noul Guvern:

Ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și al Fondurilor Europene — Sevil Shhaideh (viceprim-ministru);

Ministrul Mediului — Daniel Constantin (viceprim-ministru);

Ministrul Economiei — Alexandru Petrescu;

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni — Andreea Păstârnac;

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene — Mihaela Virginia Toader;

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene — Ana Birchall;

Ministrul Afacerilor Interne — Dan Carmen Daniela;

Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale — Petre Daea;

Ministrul Apărării Naționale — Gabriel Leș;

Ministrul Culturii și Identității Naționale — Ionuț Vulpescu;

Ministrul Educației Naționale — Pavel Năstase;

Ministrul Cercetării și Inovării — Șerban Constantin Valeca;

Ministrul Finanțelor Publice — Viorel Ștefan;

Ministrul Justiției — Florin Iordache;

Ministrul Apelor și Pădurilor — Adriana Petcu;

Ministrul Muncii și Justiției Sociale — Lia Olguța Vasilescu;

Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale — Augustin Jianu;

Ministrul Sănătății — Florian Bodog;

Ministrul Tineretului și Sportului — Marius Alexandru Dunca;

Ministrul Transporturilor — Răzvan Alexandru Cuc;

Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social — Gabriel Petrea;

Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat — Florin Nicolae Jianu;

Ministrul Turismului — Mircea Titus Dobre;

Ministrul Afacerilor Externe — Teodor Meleșcanu;

Ministrul Energiei — Toma Petcu;

Ministrul pentru Relația cu Parlamentul — Grațiela Gavrilescu.

Un bărbat beat și fără permis de conducere, reținut de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:37

Un bărbat beat și fără permis de conducere, reținut de polițiștii constănțeni

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența...

Un bărbat beat și fără permis de conducere, reținut de polițiștii constănțeni
Județul CONSTANȚA: Un șofer cu o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat de la “doar două beri”, implicat într- un accident, în Hârșova
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:06

Județul CONSTANȚA: Un șofer cu o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat de la “doar două beri”, implicat într- un accident, în Hârșova

Polițiștii din Hârșova au intervenit, ieri, la un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, în care a fost implicat un bărbat care...

Județul CONSTANȚA: Un șofer cu o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat de la “doar două beri”, implicat într- un accident, în Hârșova
Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025; produsele animale s-au scumpit cu 12,45%
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:02

Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025; produsele animale s-au scumpit cu 12,45%

Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026, comparativ cu luna similară din 2025, pe fondul scumpirii produselor animale cu...

Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025; produsele animale s-au scumpit cu 12,45%
Piesa de patrimoniu | „La scara 1 pe 1”, volumul de debut al poetei Nina Cassian
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:21

Piesa de patrimoniu | „La scara 1 pe 1”, volumul de debut al poetei Nina Cassian

Știați că la Biblioteca Județeană Constanța, există, în original, volumul de debut al poetei Nina Cassian, numit „La scara 1 pe...

Piesa de patrimoniu | „La scara 1 pe 1”, volumul de debut al poetei Nina Cassian
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:00

Constantin Popovici și Cătălin Preda, pe podium, la Copenhaga

Sportivii români au fost la înălțime din toate punctele de vedere, la etapa a treia a Red Bull Cliff Diving World Series din Copenhaga. În...

Constantin Popovici și Cătălin Preda, pe podium, la Copenhaga
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:55

ANM: Temperaturi peste normal în următoarele patru săptămâni; deficit de precipitații în cea mai mare parte a intervalului

Temperaturile vor fi, în general, peste valorile specifice perioadei în următoarele patru săptămâni, în timp ce precipitațiile vor fi...

ANM: Temperaturi peste normal în următoarele patru săptămâni; deficit de precipitații în cea mai mare parte a intervalului
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:53

Trump acuză Iranul că încalcă acordul de încetare a focului și amenință că SUA își vor intensifica atacurile

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat din nou sâmbătă Iranul că a încălcat acordul de încetare a focului și a avertizat că...

Trump acuză Iranul că încalcă acordul de încetare a focului și amenință că SUA își vor intensifica atacurile
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:09

În acest weekend, aproximativ 90 de mii de turiști se află pe litoral

Litoralul românesc înregistrează în acest weekend cel mai ridicat grad de ocupare de la începutul sezonului estival. “Estimăm aproximativ...

În acest weekend, aproximativ 90 de mii de turiști se află pe litoral

Parlamentul a acordat votul de învestitură noului Guvern

Publicat de Arantxa Catană, 4 ianuarie 2017, 17:13

Ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților în care Guvernul condus de Sorin Grindeanu a fost supus, miercuri, votului de încredere al Parlamentului.

Pentru învestirea Cabinetului Grindeanu au fost exprimate 296 voturi „pentru”, și 133 de voturi „împotrivă”.

Votul a fost secret cu bile.

Tot miercuri, la ora 19.00, viitorii miniștrii vor depune jurământul.

Un bărbat beat și fără permis de conducere, reținut de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:37

Un bărbat beat și fără permis de conducere, reținut de polițiștii constănțeni

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența...

Un bărbat beat și fără permis de conducere, reținut de polițiștii constănțeni
Județul CONSTANȚA: Un șofer cu o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat de la “doar două beri”, implicat într- un accident, în Hârșova
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:06

Județul CONSTANȚA: Un șofer cu o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat de la “doar două beri”, implicat într- un accident, în Hârșova

Polițiștii din Hârșova au intervenit, ieri, la un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, în care a fost implicat un bărbat care...

Județul CONSTANȚA: Un șofer cu o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat de la “doar două beri”, implicat într- un accident, în Hârșova
Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025; produsele animale s-au scumpit cu 12,45%
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:02

Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025; produsele animale s-au scumpit cu 12,45%

Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026, comparativ cu luna similară din 2025, pe fondul scumpirii produselor animale cu...

Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025; produsele animale s-au scumpit cu 12,45%
Piesa de patrimoniu | „La scara 1 pe 1”, volumul de debut al poetei Nina Cassian
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:21

Piesa de patrimoniu | „La scara 1 pe 1”, volumul de debut al poetei Nina Cassian

Știați că la Biblioteca Județeană Constanța, există, în original, volumul de debut al poetei Nina Cassian, numit „La scara 1 pe...

Piesa de patrimoniu | „La scara 1 pe 1”, volumul de debut al poetei Nina Cassian
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:00

Constantin Popovici și Cătălin Preda, pe podium, la Copenhaga

Sportivii români au fost la înălțime din toate punctele de vedere, la etapa a treia a Red Bull Cliff Diving World Series din Copenhaga. În...

Constantin Popovici și Cătălin Preda, pe podium, la Copenhaga
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:55

ANM: Temperaturi peste normal în următoarele patru săptămâni; deficit de precipitații în cea mai mare parte a intervalului

Temperaturile vor fi, în general, peste valorile specifice perioadei în următoarele patru săptămâni, în timp ce precipitațiile vor fi...

ANM: Temperaturi peste normal în următoarele patru săptămâni; deficit de precipitații în cea mai mare parte a intervalului
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:53

Trump acuză Iranul că încalcă acordul de încetare a focului și amenință că SUA își vor intensifica atacurile

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat din nou sâmbătă Iranul că a încălcat acordul de încetare a focului și a avertizat că...

Trump acuză Iranul că încalcă acordul de încetare a focului și amenință că SUA își vor intensifica atacurile
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:09

În acest weekend, aproximativ 90 de mii de turiști se află pe litoral

Litoralul românesc înregistrează în acest weekend cel mai ridicat grad de ocupare de la începutul sezonului estival. “Estimăm aproximativ...

În acest weekend, aproximativ 90 de mii de turiști se află pe litoral

Veste proastă pentru fumători

Veste proastă pentru fumători

Publicat de Arantxa Catană, 3 ianuarie 2017, 17:30

Marți, când liderul PSD Liviu Dragnea a adus la cunoștința opiniei publice lista cu numele ministriloc din viitorul Guvern, acesta a ținut să mai precizeze spre finalul discuțiilor că legea fumatului trebuie să rămână așa cum este acum.

„Trebuie să recunosc că în programul de guvernare nu am abordat acest subiect, dar mă înclin în fața lui Florin (n.r. — Florian Dorel Bodog, propus ministru al Sănătății) și o să merg pe mâna lui. Chiar dacă sunt fumător, totuși legea trebuie să rămână așa. Chiar dacă vă supărați voi, fumătorii, așa trebuie să rămână legea”, a declarat Dragnea la Palatul Parlamentului.

Astfel, dacă la finalul anului trecut se vorbea despre mici modificări ale legii antifumat care ar fi putut aduce vești bune pentru fumători, acum acest lucru se pare că nu se mai dorește.

Un bărbat beat și fără permis de conducere, reținut de polițiștii constănțeni
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:37

Un bărbat beat și fără permis de conducere, reținut de polițiștii constănțeni

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența...

Un bărbat beat și fără permis de conducere, reținut de polițiștii constănțeni
Județul CONSTANȚA: Un șofer cu o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat de la “doar două beri”, implicat într- un accident, în Hârșova
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:06

Județul CONSTANȚA: Un șofer cu o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat de la “doar două beri”, implicat într- un accident, în Hârșova

Polițiștii din Hârșova au intervenit, ieri, la un accident rutier soldat doar cu pagube materiale, în care a fost implicat un bărbat care...

Județul CONSTANȚA: Un șofer cu o alcoolemie de 1,68 mg/l alcool pur în aerul expirat de la “doar două beri”, implicat într- un accident, în Hârșova
Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025; produsele animale s-au scumpit cu 12,45%
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 13:02

Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025; produsele animale s-au scumpit cu 12,45%

Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026, comparativ cu luna similară din 2025, pe fondul scumpirii produselor animale cu...

Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025; produsele animale s-au scumpit cu 12,45%
Piesa de patrimoniu | „La scara 1 pe 1”, volumul de debut al poetei Nina Cassian
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:21

Piesa de patrimoniu | „La scara 1 pe 1”, volumul de debut al poetei Nina Cassian

Știați că la Biblioteca Județeană Constanța, există, în original, volumul de debut al poetei Nina Cassian, numit „La scara 1 pe...

Piesa de patrimoniu | „La scara 1 pe 1”, volumul de debut al poetei Nina Cassian
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 12:00

Constantin Popovici și Cătălin Preda, pe podium, la Copenhaga

Sportivii români au fost la înălțime din toate punctele de vedere, la etapa a treia a Red Bull Cliff Diving World Series din Copenhaga. În...

Constantin Popovici și Cătălin Preda, pe podium, la Copenhaga
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:55

ANM: Temperaturi peste normal în următoarele patru săptămâni; deficit de precipitații în cea mai mare parte a intervalului

Temperaturile vor fi, în general, peste valorile specifice perioadei în următoarele patru săptămâni, în timp ce precipitațiile vor fi...

ANM: Temperaturi peste normal în următoarele patru săptămâni; deficit de precipitații în cea mai mare parte a intervalului
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:53

Trump acuză Iranul că încalcă acordul de încetare a focului și amenință că SUA își vor intensifica atacurile

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat din nou sâmbătă Iranul că a încălcat acordul de încetare a focului și a avertizat că...

Trump acuză Iranul că încalcă acordul de încetare a focului și amenință că SUA își vor intensifica atacurile
Actualitate duminică, 28 iunie 2026, 11:09

În acest weekend, aproximativ 90 de mii de turiști se află pe litoral

Litoralul românesc înregistrează în acest weekend cel mai ridicat grad de ocupare de la începutul sezonului estival. “Estimăm aproximativ...

În acest weekend, aproximativ 90 de mii de turiști se află pe litoral

Lista miniștrilor viitorului Guvern

Publicat de Arantxa Catană, 3 ianuarie 2017, 14:22

În urma sedinței care a avut loc marți la ora 14.00, liderii PSD şi ALDE au aprobat lista cu miniştri.

Astfel alianța formată din cele două partide politice a aprobat lista celor 26 de miniştri din viitorul Guvern, ce va fi condus de Sorin Grindeanu.

Lista oficială a guvernului PSD-ALDE:

PREMIER: Sorin Grindeanu

VICEPREMIER şi Ministru al Dezvoltării: Sevil Shhaideh

VICEPREMIER şi Ministru al Mediului: Daniel Constantin

Ministru delegat pentru Fonduri Europene: Mihaela Virginia Toader

Ministru de Interne: Carmen Dan Daniela

Ministrul Muncii: Lia Olguţa Vasilescu

Ministrul Economiei: Alexandru Petrescu

Ministrul de Externe: Teodor Meleşcanu

Ministrul de Finanţe: Viorel Ştefan

Ministrul Justiţiei: Florin Iordache

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene: Ana Birchall

Ministrul Agriculturii: Petre Daea

Ministrul Apărării: Gabriel Leş

Ministrul Sănătăţii: Florin Bodog

Ministrul Transporturilor: Răzvan Cuc

Ministrul Culturii: Ioan Vulpescu

Ministrul Educaţiei: Pavel Năstase

Ministrul Cercetării: Şerban Valeca

Ministrul Energiei: Toma Petcu

Ministrul Apelor și Pădurilor: Adriana Petcu

Ministrul Comunicaţiilor: Augustin Jianu

Ministrul Tineretului: Marius Dunca

Ministrul pentru Dialog Social: Gabriel Petrea

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul: Graţiela Gavrilescu

Ministrul pentru Mediul de Afaceri: Florin Jianu

Ministrul Turismului: Mircea Dobre

Ministrul pentru Românii de Pretutindeni: Andreea Păstîrnac