Ascultă Radio România Constanța Live

ministerul educatiei nationale

Elevii şi preşcolarii încep cursurile, după vacanţa de Paşte

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 mai 2019, 08:48

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Următoarea vacanţă, cea de vară, este programată în perioada 15 iunie – 15 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a în data de 7 iunie.

Programul naţional ‘Şcoala altfel’ are o durată de cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi poate fi derulat în perioada 1 octombrie 2018 – 31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate realiza în perioada vacanţelor şcolare.

Sursa – Agerpres / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / Foto – Radio Constanța

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Rata de promovare la simularea probelor scrise ale bacalaureatului, în ușoară creștere

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 aprilie 2019, 11:38

Analiza rezultatelor înregistrate la simularea probelor scrise din cadrul examenului naţional de bacalaureat, organizată de Ministerul Educaţiei Naţionale în perioada 11 – 13 martie, relevă o rată cumulată de promovare (clasa a XI-a şi clasa a XII-a) de 36,88%, în creştere cu 0,36% faţă de anul trecut (36,52%), informează MEN.

Potrivit unui comunicat transmis vineri seară de MEN, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea (6 şi peste 6) este de 42,15% (47.598 de elevi din 112.925 prezenţi). În raport cu anul şcolar anterior (39,55%), se constată o majorare de aproape 3%.

La clasa a XI-a, rata de promovare este 31,86%.

Pe probe, situaţia cumulată a notelor mai mari sau egale cu 5 este următoarea: 69,5% la proba E)a) – Limba şi literatura română (67,7% în 2018); 71,7% la proba E)b) – Limba şi literatura maternă (75,8% în 2018); 50,2% la proba obligatorie a profilului E)c) – Matematică sau Istorie (48,8% în 2018).

La proba la alegere a profilului E)d), susţinută doar de elevii claselor a XII-a, rata notelor peste 5 a fost de 65,5% (81% în 2018).

În opt judeţe, rata cumulată de promovare a depăşit 40%: Iaşi (46,4%), Cluj (45,5%), Dolj (43,1%), Brăila (43%), Galaţi (41,9%), Alba (41,3%), Vâlcea (40,5%) şi Suceava (40,2%). De asemenea, în Capitală, 40,4% dintre elevi au reuşit să obţină medii generale mai mari sau egale cu 6.

„Rezultatele trebuie analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate care să genereze îmbunătăţirea performanţelor şcolare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele pot fi trecute în catalog. Reamintim că obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu exigenţele pe care le implică acest examen, precum şi stabilirea şi conştientizarea nivelului real de pregătire în vederea optimizării rezultatelor”, se mai arată în comunicat.

Sursa – Agerpres

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Simularea probelor scrise din cadrul Evaluării Naţionale pentru elevii claselor a VIII-a şi a VII-a (anul şcolar 2018-2019)

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 martie 2019, 14:03

Ministerul Educaţiei Naţionale organizează, în perioada 11 – 13 martie 2019, la nivel naţional, simularea Evaluării Naţionale pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII), la care participă, în premieră, şi elevii clasei a VII-a. Simularea se adresează celor aproximativ 350.000 de elevi înscrişi în clasele VII-VIII la începutul anului şcolar 2018-2019.

Calendarul simulării EN VIII are următoarea configuraţie:

* 11 martie – Limba şi literatura română

* 12 martie – Matematică

* 13 martie – Limba şi literatura maternă

* 22 martie – Comunicarea rezultatelor

Probele încep la ora 9:00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8:30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, de când s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Subiectele sunt elaborate de către specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitatea elevilor de a se exprima pe temele din programa de examen, parcurse până la această dată. Corectarea lucrărilor va fi realizată, în baza unor bareme care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori, de regulă, din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare. La solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui/tutorelui, notele obţinute la simulările naţionale pot fi trecute în catalog.

Precizăm că obiectivele acestei simulări sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului gimnazial, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obţinerii unor rezultate satisfăcătoare la probele din luna iunie.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Elevii şi preşcolarii intră vineri în vacanţa intersemestrială

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 1 februarie 2019, 08:42

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă intră vineri, după terminarea cursurilor, în vacanţa intersemestrială, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Cursurile semestrului al doilea vor începe luni, 11 februarie.

Următoarea vacanţă, cea de primăvară, este în perioada 20 aprilie – 5 mai, iar vacanţa de vară între 15 iunie şi 15 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a – în data de 7 iunie.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate face în perioada vacanţelor şcolare.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se întorc la cursuri

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 ianuarie 2019, 09:23

Elevii din învăţământul preuniversitar şi copiii de grădiniţă se vor întoarce luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Următoarea vacanţă, cea intersemestrială, este programată în perioada 2 – 10 februarie, vacanţa de primăvară – în perioada 20 aprilie – 5 mai, iar vacanţa de vară între 15 iunie şi 15 septembrie.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai, iar pentru clasa a VIII-a – în data de 7 iunie.

În situaţii deosebite, bine fundamentate, în funcţie de condiţiile climatice şi de specificul zonei şi al şcolii, inspectoratele şcolare judeţene pot aproba, la cererea conducerii unităţilor de învăţământ, modificări ale structurii anului şcolar. Acestea se pot aproba numai în măsura în care se asigură parcurgerea integrală a programelor şcolare.

Recuperarea cursurilor suspendate ca urmare a unor situaţii obiective de urgenţă (intemperii, epidemii, calamităţi naturale) nu se poate realiza în perioada vacanţelor şcolare.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Rovana Plumb, propusă să preia interimatul la Educaţie

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 29 septembrie 2018, 19:36

Actualul ministru al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, ar fi propunerea social-democtraţilor pentru preluarea temporară a potofoliului de la Ministerul Educaţiei, după demisia lui Valentin Popa, informează surse politice citate de Agerpres. 

Conform acestor surse, documentele privind demisia lui Valentin Popa din funcţia de ministru al Educaţiei şi propunerea ca Rovana Plumb să preia interimar această funcţie au fost trimise vineri la Palatul Cotroceni de premierul Viorica Dăncilă.

Valentin Popa a demisionat joi din funcţia de ministru al Educaţiei Naţionale.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Valentin Popa: Nevoia de cunoaştere este vitală în zilele pe care le trăim. Vom investi în continuare în educaţie

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 10 septembrie 2018, 09:05

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a dat asigurări, luni, cu ocazia deschiderii noului an şcolar, că se va investi în continuare în educaţie, astfel încât respectul şi statutul nobil al profesorilor să fie reconfirmate în societate, iar elevii să beneficieze de un act educaţional de calitate, în drumul lor spre performanţă.

„Anul şcolar 2018 – 2019 începe într-o zi care ne duce cu gândul la simbolul succesului în învăţământ. Ziua de azi coincide cu nota 10 din catalog pe care sper să o obţină fiecare elev care trece astăzi pragul şcolii. Cadrelor didactice le urez succes în misiunea lor de a fi călăuze pe drumul cunoaşterii. Şcoala începe anul acesta cu 124 de dascăli care au obţinut nota 10 la examenul de titularizare, ei alăturându-se multor altor profesori de 10 care activează deja în sistem. Vreau să-i felicit pe toţi pentru performanţa şi dăruirea de care au dat dovadă şi să le mulţumesc tuturor angajaţilor din învăţământ pentru efortul pe care îl depun, zi de zi, în conturarea unui sistem educaţional de calitate!”, a afirmat Popa, în mesajul de deschidere a noului an şcolar.

El a făcut referire la măsurile noi pe care ministerul le-a luat în ultimele luni pentru îmbunătăţirea sistemului de învăţământ.

„Nevoia de cunoaştere este una vitală în zilele pe care le trăim şi, de aceea, suntem profund preocupaţi să asigurăm şanse egale la educaţie tuturor copiilor din România. Elevii claselor I-VI beneficiază, din acest an şcolar, de manuale noi. Mai mult, elevii vor avea manuale noi pentru 26 de discipline la care nu au existat manuscrise în ultimii 20 de ani. Alături de colegii din Guvern, am depus toate eforturile pentru ca profesorii să primească, încă din luna martie 2018, salarii mai mari. În plus, am decis să fie plătiţi şi pentru munca extraordinară pe care o depun în organizarea olimpiadelor, iar pentru cadrele didactice implicate în organizarea examenelor naţionale am majorat cu 60% sumele pe care le primesc pentru această activitate”, a spus Popa.

Potrivit acestuia, pentru a-i susţine pe tinerii de liceu din mediile defavorizate, Ministerul Educaţiei Naţionale a majorat ajutorul prevăzut în programul ”Bani de liceu”, iar absolvenţii din mediul rural au putut candida, în premieră, pe locuri speciale în facultăţi.

„Mai mult, în săptămânile următoare, vom majora şi bursele pentru elevii cuprinşi în învăţământul profesional şi dual”, a arătat Popa.

El a dat asigurări că investiţia în Educaţie va continua astfel încât respectul şi statutul nobil al profesorilor să fie reconfirmate în societate, iar elevii să beneficieze de un act educaţional de calitate.

„Vă asigur că vom investi în continuare în educaţie, astfel încât respectul şi statutul nobil al profesorilor să fie reconfirmate în societate, iar elevii să beneficieze de un act educaţional de calitate, în drumul lor spre performanţă”, a mai spus reprezentantul MEN.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Patru medalii obţinute de elevii români la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori (EJOI) 2018

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 6 august 2018, 13:46

Elevii români au obţinut o medalie de aur, două de argint şi una de bronz la a doua ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori (EJOI), desfăşurată la Innopolis, informează Ministerul Educaţiei Naţionale.

Conform sursei citate, medalia de aur a fost obţinută de Alexandru Luchianov (clasa a VII-a/Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti), iar medaliile de argint le-au revenit lui Albert Antoniu Greaca (clasa a VIII-a/Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti) şi lui Andrei Moldovan (clasa a VII-a/la Şcoala gimnazială nr. 79 din Bucureşti). Medalia de bronz a fost primită de Luca Perju Verzotti (clasa a VII-a/Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti).

Competiţia s-a desfăşurat, în perioada 26 iulie – 1 august, la Innopolis (Tatarstan/Federaţia Rusă), fiind prezenţi 80 de elevi din 21 de ţări, menţionează MEN.

Olimpiada Europeană de Informatică pentru juniori (EJOI) se desfăşoară după regulile şi standardele Olimpiadei Internaţionale de Informatică (IOI). Potrivit regulamentului, participanţii sunt elevi din învăţământul secundar, cu vârsta de până la 15 ani, fiecare echipă având doi profesori coordonatori şi maximum 4 elevi. În cele două zile competiţionale, fiecare probă s-a desfăşurat pe durata a patru ore, precizează sursa citată.

Sursa – agerpres

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Elevii şi preşcolarii intră în vacanță

Elevii şi preşcolarii intră în vacanță

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 iunie 2018, 12:31

Elevii şi preşcolarii vor termina cursurile anului şcolar vineri, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, anul şcolar 2018-2019 va începe pe 10 septembrie şi însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni): semestrul I – 10 septembrie 2018 – 1 februarie 2019; semestrul al II-lea – 11 februarie 2019 – 14 iunie 2019.

Vacanţele elevilor din toate ciclurile de învăţământ sunt programate astfel: vacanţa de iarnă, în perioada 22 decembrie 2018 – 13 ianuarie 2019, vacanţa intersemestrială între 2 şi 10 februarie 2019, vacanţa de primăvară, între 20 aprilie şi 5 mai 2019 şi vacanţa de vară, din 15 iunie până în 15 septembrie 2019.

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie – 4 noiembrie 2018.

Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasa a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Evaluare Naţională: Absolvenţii de gimnaziu susțin ultima probă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 14 iunie 2018, 08:00

Absolvenţii de clasa a VIII-a aparţinând minorităţilor naţionale susţin joi proba de Limba şi literatura maternă din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 120 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev.

Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, până la ora 12,00, iar în aceeaşi zi se pot depune contestaţii (în intervalul orar 14,00 – 19,00). Rezultatele finale vor fi afişate pe 23 iunie.

Probele sunt monitorizate audio-video.

Potrivit metodologiei în vigoare, este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc., candidaţii având obligaţia de a le lăsa în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/ centrul de examen în acest scop.

Totodată, candidaţii care refuză să depoziteze obiectele respective în sala desemnată de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen.

De asemenea, este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor), precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare: stick-uri de memorie, telefoane, tablete.

Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor şi schemelor şi instrumente de desen la Matematică.

Potrivit metodologiei, cazurile de fraudă şi tentativă de fraudă sunt sancţionate cu excluderea din examen şi acordarea notei 1.

Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţie şi o linie TELVERDE pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Astfel, numărul 0800801100 va fi disponibil în perioada 11 – 14 iunie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 15 iunie, între orele 8,00 – 14,00.

Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.

Sursa – agerpres

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a sunt aşteptaţi să participe la Evaluarea Naţională

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 iunie 2018, 07:59

Peste 150.000 de absolvenţi de clasa a VIII-a sunt aşteptaţi să participe la sesiunea din acest an a Evaluării Naţionale.

„Conform datelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (99,69%), până sâmbătă, 9 iunie, ora 12,00, în aplicaţia informatică figurau 150.130 de candidaţi înscrişi la Evaluarea Naţională pentru elevii claselor a VIII-a (EN VIII)”, precizează sursa citată.

Examenul începe luni, 11 iunie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română. Miercuri, 13 iunie, este programată proba la Matematică, iar joi, 14 iunie, proba de limba şi literatura maternă.

Primele rezultate vor fi afişate pe 19 iunie, până la ora 12,00, iar în aceeaşi zi se pot depune contestaţii (în intervalul orar 14,00 – 19,00).

Rezultatele finale vor fi afişate pe data de 23 iunie.

Probele încep la ora 9,00, moment în care, în fiecare sală, vor fi distribuite subiectele. Accesul elevilor în săli este permis până la ora 8,30. Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de 120 de minute, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev, se menţionează în comunicat.

MEN reaminteşte că probele sunt monitorizate audio-video.

„Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc., candidaţii având obligaţia de a lăsa obiectele menţionate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia din unitatea de învăţământ/ centrul de examen în acest scop. Candidaţii care refuză să depoziteze obiectele respective în sala desemnată de comisie în acest scop nu sunt primiţi în examen”, arată comunicatul MEN.

De asemenea, MEN precizează că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări (manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor), precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare: stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.

„Candidaţii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate şi instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor şi schemelor şi instrumente de desen la Matematică”, subliniază sursa citată.

Potrivit metodologiei de organizare şi desfăşurare a EN VIII, cazurile de fraudă şi tentativă de fraudă sunt sancţionate cu excluderea din examen şi acordarea notei 1.

Ministerul Educaţiei Naţionale pune la dispoziţie şi o linie TELVERDE pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naţionale. Astfel, numărul 0800801100 va fi disponibil în perioada 11 – 14 iunie, între orele 8,00 – 16,00, iar vineri, 15 iunie, între orele 8,00 – 14,00.

Media generală obţinută în cadrul EN VIII are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a de liceu.

Sursa – agerpres

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Evaluarea Naţională: Elevii de clasa a VI-a susţin joi proba la Matematică şi Ştiinţele naturii

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 24 mai 2018, 07:47

Elevii de clasa a VI-a vor susţine joi proba la Matematică şi Ştiinţele naturii din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Testele sunt elaborate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, au un format asemănător cu cel al evaluărilor internaţionale şi trebuie să aibă un nivel mediu de dificultate.

Durata alocată rezolvării acestora este de 60 de minute pentru fiecare test.

Testele sunt evaluate în cadrul unităţii de învăţământ, în termen de cel mult şapte zile.

Rezultatele individuale obţinute la aceste evaluări nu se afişează/ nu se comunică public şi nu se înregistrează în catalogul clasei.

MEN precizează că rezultatele sunt valorificate strict la nivelul unităţii de învăţământ prin elaborarea planurilor individualizate de învăţare, acolo unde este cazul, respectiv informarea elevilor şi a părinţilor/ reprezentanţilor legali asupra stadiului formării şi dezvoltării competenţelor evaluate.

Sursa – agerpres

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

A început înscrierea copiilor la grădiniţă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 mai 2018, 12:01

Înscrierea copiilor nou-veniţi în grădiniţe a început luni, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei Naţionale.

Prima etapă de înscriere este cuprinsă între 21 mai şi 8 iunie, iar până la 21 iunie se vor face analiza cererilor şi procesarea acestora.

Cea de-a doua etapă este cuprinsă între 25 iunie şi 27 iulie pentru cei care nu au prins loc în grădiniţa aleasă, iar în cea de-a treia etapă 30 iulie – 31 august se face repartizarea pe locurile rămase libere, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.

Potrivit MEN, ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, astfel: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani).

În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale şi criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existenţa unui document care dovedeşte că un copil este orfan de ambii părinţi (situaţia copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situaţiei copilului orfan de ambii părinţi), existenţa unui document care dovedeşte că este orfan de un singur părinte, existenţa unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învăţământ respectivă, existenţa unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului.

Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar, aprobate de Consiliul de administraţie al acesteia şi avizate de inspectoratul şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti până la data de 18 mai) nu pot fi discriminatorii şi nu pot include liste de preînscrieri. De asemenea, criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.

Pentru asigurarea transparenţei procesului de reînscriere/înscriere, conducerile unităţilor de învăţământ preşcolar vor afişa, la vedere, pentru toţi cei interesaţi, următoarele informaţii: capacitatea instituţiei (numărul de copii pentru care a fost proiectată), numărul de locuri aprobat prin planul de şcolarizare pentru anul şcolar 2018 – 2019 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare), criteriile generale şi criteriile specifice pentru înscrierea copiilor, numărul de copii reînscrişi/înscrişi zilnic (în perioada stabilită) din totalul disponibil.

Potrivit MEN, unităţile particulare de învăţământ preşcolar au şi obligaţia afişării la loc vizibil a informaţiilor privind statutul acestora, respectiv dacă sunt autorizate să funcţioneze provizoriu sau sunt acreditate de Agenţia pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Preuniversitar (ARACIP).

Sursa – agerpres

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

CONSTANȚA: Concurs Național „MADE FOR EUROPE”, etapa județeană

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 martie 2018, 12:26

Ministerul Educaţiei Naționale a lansat cea de-a XII-a ediţie a Concursului Naţional „Made for Europe”.

Această competiție are drept obiective valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive acumulate de unităţile de învăţământ preuniversitar în derularea proiectelor finanţate prin programele europene din domeniul educației și formării profesionale.

La etapa judeţeană, care se va desfăşura vineri, 23.03.2018, începând cu ora 12.00, la Biblioteca Judeţeană „I. N. Roman”, participă patru unități de învățământ din județul Constanța. Cu această ocazie, va fi realizată o expoziţie cu produsele finale intrate în competiţia judeţeană.

Câştigătorii vor participa la etapa naţională ce va avea loc în perioada, 11-14 aprilie 2018, la Constanța.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Ministerul Educației a aprobat metodologia şi calendarul de înscriere pentru învăţământul primar

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 24 februarie 2018, 15:06

Ministerul Educaţiei Naţionale a anunţat metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2018-2019, prima fază a completării şi depunerii cererilor de înscriere urmând a se defăşura între 8 şi 26 martie.

„În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2018, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2018, inclusiv, pot fi înscrişi dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. Evaluarea dezvoltării psihosomatice se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean/al Municipiului Bucureşti de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE/CMBRAE) în perioada 1 – 23 martie”, se informează Ministerul Educaţiei printr-un comunicat transmis sâmbătă.

Prima fază a procesului de completare şi depunere a cererilor de înscriere a copiilor în învăţământul primar se desfăşoară între 8 şi 26 martie şi va fi urmată de o a doua etapă, programată între 12 şi 18 aprilie, rezervată părinţilor copiilor care nu au fost înscrişi în prima etapă sau care nu au participat la această etapă, cererile fiind completate din nou, în funcţie de locurile disponibile.

Afişarea în fiecare unitate de învăţământ a planului de şcolarizare propus şi a numărului de clase pregătitoare se realizează în data de 1 martie.

Cererea-tip se poate completa online sau la secretariatul unităţii de învăţământ la care părintele doreşte înscrierea copilului, în perioada calendarului aprobat, validarea cererii-tip fiind obligatorie în şcoala la care părintele doreşte înscrierea, în prezenţa acestuia şi a cel puţin unuia dintre membrii comisiei, zilnic, între orele 8,00 – 18,00, de luni până vineri.

Potrivit metodologiei aprobate, unităţile de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare au obligaţia să organizeze Ziua porţilor deschise într-una din zilele din intervalul 1 – 12 martie.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Sindicaliștii din Educație amenință cu greva generală și boicotarea examenului de Bacalaureat

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 15 februarie 2018, 11:05

Sindicaliştii din Educaţie ameninţă cu greva, dacă problemele salariale nu se rezolvă în cel mai scurt timp. O delegaţie a angajaţilor din învăţământ a mers în această dimineaţă la Ministerul Educaţiei şi a cerut o întâlnire cu ministrul Valentin Popa. Oamenii spun că au ajuns la capătul răbdării şi că nu mai cred în promisiunile guvernanţilor.

Ministrul Educației Valentin Popa ar fi plecat din țară, așa că sindicaliștii au fost primiți de secretarii de stat la discuții.

Sindicaliștii sunt foarte supărați din cauza întârzierilor de la plata salariilor și se tem că aceste întârzieri ar putea deveni o regulă. De asemenea, sindicaliștii se gândesc inclusiv la o grevă generală și la boicotarea examenului de Bacalaureat, dacă problemele nu vor fi rezolvate.

În fața Ministerului Educației s-au adunat zeci de profesori care protestează spontan. Este a doua lună în care profesorii nu și-au primit banii la timp. Dacă în luna ianuarie, profesorii au înțeles că salariile au fost întârziate deoarece s-a schimbat data la care se fac plățile, în februarie salariile au iar întârzieri. Sunt doar câteva unități școlare unde banii pentru salarii au intrat în această dimineață.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Prof. Gabriela Bucovală are cale liberă să revină la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Constanța

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 30 ianuarie 2018, 08:57

Fostul inspector general, Gabriela Bucovală, s-ar putea întoarce în fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa.

Instanța i-a dat câștig de cauză fostei șefe a ISJ Constanța în procesul pe care aceasta îl intentase Ministerului Educaţiei, după ce a fost demisă din funcție printr-un fax. Gabriela Bucovală a cerut judecătorilor anularea ordinului de demitere de la conducerea ISJ.
Odată cu Gabriela Bucovală, alţi 12 inspectori şcolari din ţară şi-au pierdut funcţia.

Petrică Miu, actualul inspector şcolar general, a declarat pentru Radio Constanța că se va întoarce la catedră.

„După întoarcerea doamnei Bucovală a șefia inspectoratului, în urma procesului, eu mă duc înapoi la catedră unde sunt titular, la Liceul Tehnologic «Virgil Madgearu». Obiectivele nu le-am atins pentru că era și perioada scurtă, dar unele dintre ele da. Începe examenul de balacalaureat, sunt olimpiadele acum în fazele locale, județene, dar în perioada de primăvară vor fi și câteva olimpiade naționale la Constanța, respectiv Olimpiada Națională de Agricultură, Olimpiada Națională de Limba Engleză“, a precizat actualul șef al ISJ Constanța, Petrică Miu, pentru Radio Constanța.

Revenirea Gabrielei Bucovală la conducerea ISJ ar putea produce şi schimbări în rândul inspectorilor.

„Nu pot ști această chestiune. Probabil că unii pleacă, unii rămân, depinde acum și de cum va stabili doamna Bucovală. R: Ce se va întâmpla la liceul „Virgil Madgearu“ cu fosta doamnă director? Este posibil să revină? Din câte știu și doamna a acționat în instanță, așadar tot instanța va hotărî chestiunea acesta. Nu știu exact când are termen și când se va rezolva această problemă“, a mai afirmat prof. Petrică Miu.

Am încercat să obţinem un punct de vedere şi de la fostul inspector şcolar general, Gabriela Bucovală, dar nu am reuşit până la această oră.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Deși legea obligă… În foarte multe școli din România nu există cabinet medical sau medic

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 27 august 2017, 07:45

În România sunt şcoli fără un cabinet medical iar, acolo unde există, sunt cazuri în care un medic trebuie să deservească mai multe unităţi de învăţământ, atrag atenţia specialiştii.

Vicepreşedintele Societăţii Medicilor din Colectivităţile de Copii şi Tineret, Daniela Raica, a apreciat că reţeaua de cabinete medicale are nevoie de implicarea Ministerului Sănătăţii, deşi, în urma descentralizării acestea au trecut în subordinea autorităţilor locale:

„Nu se știe exact nici numărul medicilor școlari, numărul asistentelor medicale, cu atât mai puțin numărul cabinetelor medicale din școli. În mod normal, legea prevede ca în fiecare școală să existe un cabinet medical autorizat. Acest lucru însă nu se întâmplă. La nivel național ar trebui o coordonare făcută de către Ministerul Sănătății pentru că, prin descentralizare, prin apartenența noastră la structuri ale consiliilor locale, partea profesională a medicinei școlare a scăzut foarte mult și resurse, dar nu foarte importante, ar trebui doar voință și un pic de organizare mai bună a rețelei“, este de părere Daniela Raica.

Între măsurile avute în vedere se află înfiinţarea unei comisii de specialitate pentru medicină şcolară în cadrul Ministerului Sănătăţii, mai spune Daniela Raica.

Aceasta va putea elabora ghiduri şi protocoale de practică a medicinei şcolare.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Încep simulările examenelor naționale

Încep simulările examenelor naționale

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 martie 2017, 06:51

Ministerul Educației Naționale (MEN) va organiza de luni și până vineri, la nivelul întregii țări, simularea evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a și a probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat, la acestea fiind așteptați să participe peste 450.000 de elevi.

Potrivit unui comunicat de presă al MEN, obiectivele simulărilor sunt familiarizarea elevilor cu rigorile evaluărilor pe care le vor susține la finalul anului școlar, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum și optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare.

Luni vor fi susținute proba scrisă de Limba și literatura română (clasa a VIII-a) și proba E)a) — bacalaureat (clasele a XI-a și a XII-a), iar marți, proba scrisă de Limba și literatura maternă (clasa a VIII-a) și proba E)b) — bacalaureat (clasele a XI-a și a XII-a) de către elevii aparținând minorităților naționale.

Potrivit calendarului aprobat de MEN, joi vor avea loc proba scrisă la matematică (clasa a VIII-a) și proba E)c) — proba obligatorie a profilului — bacalaureat (clasele a XI-a și a XII-a), iar vineri, proba E)d) — proba la alegere a profilului și specializării — bacalaureat (exclusiv pentru elevii clasei a XII-a).

Rezultatele vor fi comunicate elevilor în data de 31 martie.

„Notele obținute nu se trec în catalog. În situația excepțională în care se dorește acest lucru, elevul trebuie să solicite profesorului consemnarea notelor în catalog. În urma analizei rezultatelor, inspectoratele școlare județene vor lua măsuri de monitorizare și control, dar și de remediere a problemelor, acolo unde acest lucru se impune”, precizează MEN.

Subiectele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, și sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacitățile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen și parcurse până la această dată.

Corectarea lucrărilor va fi făcută, în baza unor bareme care asigură unitatea și obiectivitatea evaluării și notării la nivel național, de doi profesori din unitățile de învățământ în care elevii susțin simularea.

Anul trecut, rata de prezență la simularea evaluării naționale a fost de 90,71% (169.632 de elevi participanți), iar procentul mediilor peste 5 s-a situat la 30,58%.

În ceea ce privește simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat, rezultatele din 2016 indică o rată de promovare (medie generală peste 6 și note peste 5 la toate probele) de 28,51% la clasa a XI-a, respectiv 38,39% la clasa a XII-a.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Profesorii constănţeni colaborează cu omologii lor din Turcia

Publicat de Bogdan Comșa, 21 august 2015, 17:35

O delegaţie formată din profesori de limba turcă, reprezentanţi ai ISJ Constanţa şi ai MEN au participat în perioada 13-19 august, la Manavgat, Turcia, la o serie de întrevederi cu responsabili pentru proiecte europene din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale din Republica Turcia.

Delegaţia a fost condusă de inspectorul de specialitate din cadrul MEN, prof. Vildan Bormambet şi s-a aflat în Republica Turcia la invitaţia Asociaţiei de Cercetare şi Dezvoltare în Educaţie din Europa şi Asia.

Discuţiile au vizat proiectele europene din domeniul educaţiei de tipul Erasmus şi Comenius, identificarea posibilităţilor de diversificare şi de creştere a numărului de proiecte încheiate între instituţii de învăţământ din România şi Turcia.

Conform declaraţiei reprezentantului Asociaţiei de Cercetare şi Dezvoltare în Educaţie din Europa şi Asia, Tuncer Demirci prin intermediul organizaţiei sale unităţile de învăţământ din Turcia au derulat proiecte în care au fost implicaţi elevi şi profesori din 13 ţări printre acestea numărându-se Germania, Austria şi România.

„ În acest an, au vizitat România 4 grupuri de elevi şi au fost aprobate alte 6 proiecte educaţionale cu fonduri europene care implică unităţi de învăţământ din Bucureşti şi Constanţa”, a declarat prof. Tuncer Demirci.

Responsabilul cu proiectele europene din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale din Turcia, prof. Recep Altın a subliniat faptul că tineretul reprezintă viitorul unei ţări şi din acest motiv proiectele educaţionale constituie o prioritate pentru politica statului turc, de formare a elevilor şi studenţilor.

Prezent la discuţii, preşedintele Osman Fedbi a declarat:„ proiectele educaţionale constituie o preocupare permanentă a conducerii UDTR. Din acest motiv dorim să ne implicăm permanent în diverse proiecte care vizează învăţământul.

Proiectele educaţionale europene, parteneriatele educaţionale cu Republica Turcia sunt benefice atât pentru elevii de etnie turcă dar şi pentru cei români şi contribuie la dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre România şi Turcia.”

Schimbul de experienţă al cadrelor didactice din România a fost organizat de comisia de învăţământ a UDTR şi a fost coordonat de preşedintele comisiei, prof. Vildan Bomambet.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

120.000 elevi au ascultat muzică clasică la şcoală. Un proiect Radio România Muzical

Publicat de Bogdan Comșa, 26 iunie 2015, 16:39

Începând cu anul şcolar 2014-2015, odată cu semnarea unui protocol de colaborare între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Radio România, Ascultă 5 minute de muzică clasică, proiect derulat de Radio România Muzical, a devenit program naţional în şcoli.

Radio România Muzical a pus la dispoziţia şcolilor şi liceelor din România, prin inspectoratele din fiecare judeţ, 68 lucrări din muzica clasică, însoţite de scurte explicaţii pe înţelesul copiilor; scopul a fost acela de a-i familiariza pe elevi cu valorile muzicii clasice nu doar în mod teoretic, ci în mod practic, prin audiţia efectivă.

Conform informaţiilor puse la dispoziţia Radio România Muzical de inspectoratele din ţară, la acest proiect au participat un număr record de aproximativ 120.000 de elevi din toate ciclurile de învăţământ preuniversitar, preponderent din ciclul gimnazial. Fişierele audio au fost ascultate în orele de muzică, de dirigenţie sau în pauzele dintre ore.

Câteva opinii ale elevilor:

„Îmi doresc să pot avea parte de aceste 5 minute şi anul viitor”.

„Ce au însemnat pentru mine 5 minute de muzică clasică? Au însemnat 5 minute de bucurie sufletească, 5 minute de relaxare. Consider că muzica clasică este baza muzicii din zilele noastre şi că fără aceşti mari compozitori nu am fi avut parte de noile stiluri.”

„Radio România Muzical, am doar cuvinte de laudă la adresa dumneavoastră şi aştept cu nerăbdare proiectul şi la anul.”

„Vă mulţumesc pentru aceste 5 minute superbe!”

„Chiar a fost un lucru nou şi plăcut. Ar putea fi mai mult de cinci minute. După asta, mai ascult uneori. Mă ajută să mă relaxez.”

„Acest proiect mi s-a părut foarte interesant şi foarte bun pentru vârsta noastră. Pentru mine, muzica clasică este ceva deosebit. Mi s-a părut extraordinar şi recomand şi altor copii să încerce pentru că nu au nimic de pierdut.”

Câteva opinii ale profesorilor:

„Acest proiect este foarte util. Sigur, avem şi noi posibilitatea să căutăm pe diverse medii, pe CD-uri sau online muzică clasică. Din păcate, nu găseşti ce doreşti. De asemenea, explicaţiile care sunt oferite la sfârşit sunt foarte utile. Copii s-au obişnuit, întreabă de multe ori, le place. Este un proiect foarte, foarte bun. Sperăm să continue.”

„Prin acest proiect se aduce mult mai aproape marea muzică de mintea lor fragedă şi îi influenţează foarte mult în bine pentru că, în momentul în care vor să asculte o simfonie sau o altă lucrare amplă, îi sperie durata. Fiind doar câteva minute şi fiind foarte bine alese fragmentele, accesibile pentru vârsta lor, le este mult mai uşor să asculte. Iar faptul că este şi un concurs îi şi stimulează; intervine aici o anumită concurenţă. Mie mi se par foarte interesante şi explicaţiile de la sfârşitul pieselor, pentru că fiecare are un tâlc anume şi te ajută să reţii piesa mult mai mult decât dacă ai fi ascultat-o fără explicaţii. Am observat că dorinţa lor de a asculta muzică clasică a crescut.”

Proiectul a avut şi o componentă activă pentru elevi, sub forma unui concurs derulat pe site-ul proiectului (www.romania-muzical.ro/5minute). Pe parcursul a 34 de săptămâni, între octombrie 2014 şi iunie 2015, Radio România Muzical a premiat câte 10 copii care au răspuns corect la cele două întrebări săptămânale referitoare la lucrările muzicale ascultate în cadrul proiectului. În total s-au oferit 340 premii constând în CD-uri oferite de Editura Casa Radio şi Universal Music România.

Pe site-ul proiectului s-au realizat şi alte arhive audio utile: Biblioteca profesorului de muzică (cu lucrări solicitate de profesori, existente în programa şcolară) şi Biblioteca tânărului interpret (cu lucrări solicitate de elevii din liceele de artă).

Conform protocolului încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Radio România, programul Ascultă 5 minute de muzică clasică se va derula şi pe parcursul următorilor doi ani şcolari.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Luni începe sesiunea specială a BAC-ului

Publicat de , 16 mai 2015, 13:27

211 elevi s-au înscris pentru susținerea examenului de Bacalaureat în sesiunea specială, conform datelor furnizate de Ministerul Educației. Ei sunt sportivi și olimpici la diferite materii de studiu. Elevii vor susține proba orală la Limba română și/sau la Limba Maternă în 18 și 19 mai. În 20 și 21 mai, olimpicii vor susține evaluarea competențelor digitale, conform calendarului aprobat de minister.

Zilele de 22 și 23 mai sunt rezervate evaluării competențelor într-o limbă străină, iar din 25 mai încep probele scrise. În 25 mai, elevii vor susține proba scrisă la Limba română, în 26 mai, proba scrisă obligatorie a profilului (Istorie sau Matematică), iar în 27 mai, proba scrisă la alegere.

În 28 mai, olimpicii își vor verifica cunoștințele scrise la Limba maternă. În aceeași zi, vor fi afișate rezultatele, până la ora 18.00. Între 18.00 și 20.00, elevii vor putea depune contestațiile, iar rezultatele finale vor fi publicate în 29 mai.

TULCEA: Peste 1.200 de candidați așteptați să susțină examenul de bacalaureat
Educație luni, 8 iunie 2026, 15:39

TULCEA: Peste 1.200 de candidați așteptați să susțină examenul de bacalaureat

Prima sesiune a examenului naţional de bacalaureat 2026 a început astăzi, luni, 8 iunie, cu probele de evaluare a competenţelor. În...

TULCEA: Peste 1.200 de candidați așteptați să susțină examenul de bacalaureat
Absolvenții de gimnaziu se pot înscrie la examenul de evaluare națională
Educație luni, 8 iunie 2026, 12:21

Absolvenții de gimnaziu se pot înscrie la examenul de evaluare națională

Înscrierile pentru Evaluarea Naţională au început luni și se desășoară până pe 12 iunie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Absolvenții de gimnaziu se pot înscrie la examenul de evaluare națională
CONSTANȚA: Peste 5.000 de absolvenți de liceu s-au înscris la prima sesiune de bacalaureat
Educație luni, 8 iunie 2026, 10:06

CONSTANȚA: Peste 5.000 de absolvenți de liceu s-au înscris la prima sesiune de bacalaureat

Peste 5.000 de absolvenți ai claselor a XII-a și a XIII-a din județul Constanța s-au înscris la examenul național de bacalaureat, sesiunea...

CONSTANȚA: Peste 5.000 de absolvenți de liceu s-au înscris la prima sesiune de bacalaureat
Pianista Inya Cutova, de la Colegiul de Arte Constanța, o nouă interpretare de excepție la un prestigios festival internațional
Educație luni, 8 iunie 2026, 09:57

Pianista Inya Cutova, de la Colegiul de Arte Constanța, o nouă interpretare de excepție la un prestigios festival internațional

Inya Cutova, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, a obținut un nou succes internațional, fiind invitată să...

Pianista Inya Cutova, de la Colegiul de Arte Constanța, o nouă interpretare de excepție la un prestigios festival internațional
Educație luni, 8 iunie 2026, 07:33

Examenul de bacalaureat începe cu probele de evaluare a competenţelor

Prima sesiunea a examenului de bacalaureat începe, luni, cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română –...

Examenul de bacalaureat începe cu probele de evaluare a competenţelor
Educație marți, 2 iunie 2026, 11:00

Au început înscrierile pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat

Elevii au revenit marți în clase, însă doar pentru trei zile, întrucât vineri, 5 iunie, de Ziua Învățătorului, vor avea din nou liber. Tot...

Au început înscrierile pentru prima sesiune a examenului de bacalaureat
Educație luni, 1 iunie 2026, 16:25

AUDIO | Adriana Păun: „Totul vine din iubirea pentru copii, e important să stai cu ei, să le oferi socializare și activități educative. Aici zâmbim, legăm prietenii și ne dezvoltăm”

Adriana Păun a terminat Facultatea de Drept, dar de 5 ani își dedică timpul copiilor. Este manager la Centrul Educațional „Ateliere...

AUDIO | Adriana Păun: „Totul vine din iubirea pentru copii, e important să stai cu ei, să le oferi socializare și activități educative. Aici zâmbim, legăm prietenii și ne dezvoltăm”
Educație luni, 1 iunie 2026, 16:16

CONSTANȚA: Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” a organizat a 25-a ediție a Concursului de matematică „N.N. Mihăileanu”  

Sub coordonarea profesorilor Gabriela Constantinescu și Cătălin Zîrnă, joi, 28 mai, s-a desfășurat cea de-a XXV-a ediție a Concursului...