AUDIO | Cercetătorul Emil Țîrcomnicu, invitat la Povești din Dobrogea
Cercetătorul Emil Țîrcomnicu a vorbit despre memoria, tradiția și graiul aromânilor și meglenoromânilor.
Publicat de Doina Sirbu,
10 noiembrie 2024, 11:55 / actualizat: 10 noiembrie 2024, 17:03
„Închide ușa, închide gura” sunt expresii folosite de aromânii din Albania în perioada comunistă și în anii în care s-au aflat sub dominație musulmană. În prezent, se recunosc doar după aceste expresii.
Graiul aromân rezistă cel mai bine încă, în România și Grecia, chiar dacă satele nu mai sunt rezervoare de populație aromână, din anii 1960-1970, atunci când a început industrializarea și s-au mutat la orașe. Preocupat de studierea aromânilor din afara României, Emil Țîrcomnicu, cercetător în cadrul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” din București a realizat o serie de cercetări în teren, în Albania, Grecia, Macedonia de Nord și Bulgaria. Ultima cercetare pe care a coordonat-o referitoare la aromâni și meglenoromâni a fost realizată în județul Tulcea și se numește: „Lecturi vizuale” etnologice la aromânii și meglenoromânii din România-județul Tulcea. La „Povești din Dobrogea”, ascultați astăzi un interviu realizat de Liliana Fustanela cu cercetătorul Emil Țîrcomnicu despre memoria, tradiția și graiul aromânilor și meglenoromânilor.
AUDIO | La nivelul judeţului Constanţa, aproape 1.300 de pensionari au depus cereri de revizuire a dosarelor. Interviu cu purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Constanța, Kristina Mutiș
Publicat de Doina Sirbu,
10 septembrie 2024, 15:37
Potrivit Ministerului Muncii și Solidarității Sociale la nivel național peste 3,8 milioane de pensionari primesc pensii mai mari din această lună și nicio pensie nu scade.
Cu toate acestea sute de pensionari se înghesuie la casele de pensii din toate județele, pentru revizuirea deciziilor primite.
În județul Constanța, aproape 1.300 de pensionari din cei 160 000 aflați în plată, au depus cereri de revizuire a dosarelor. Recalcularea pensiilor s-a realizat pe baza a trei componente: puncte de contributivitate, puncte de stabilitate și puncte asimilate. Punctele de contributivitate, determinate de valoarea contribuțiilor plătite pe parcursul carierei, au avut cea mai mare influență asupra cuantumului final al pensiei. Ce sunt punctele de stabilitate și asimilate? Care este formula de calcul a pensiilor, conform Legii nr. 360/2023 și ce trebuie să verificăm pe noile decizii explică astăzi, la Radio Constanța, purtătorul de cuvânt al Casei de Pensii Constanța, Kristina Mutiș.
TEMA ZILEI | Cum ne trăim viaţa şi cum ne pregătim pentru ce va urma, printre subiectele emisiunii de astăzi. Invitat a fost părintele Marius Moșteanu, preotul paroh al Bisericii Sfântul Nicolae Vechi din Constanța
„Frica morții îi ține în robie toata viața pe cei care nu au credință”, a spus Sf. Apostol Pavel, iar părintele Marius vorbind despre trecerea spre viața veșnică, a concluzionat că „așa cum unii se nasc prematur, așa unii pleacă mai devreme din această Lume”.
An de an, în această perioadă de intensitate spirituală, conștientizăm dualitatea Viață – Moarte, prin Învierea Domnului Iisus Hristos. În Săptămâna Mare, la „Tema zilei”, Liliana Fustanela a avut o discuție despre cum ne trăim Viața și cum ne pregătim pentru ce va urma, cu părintele Marius Moșteanu de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța.
Trăim într-o lume în care ne dorim succesul constant, gonim după fericire și sfârșim în depresie, ne temem de eșec, nu ne împăcăm cu ideea că succesul e o chestiune de suprafață. Cum facem să înțelegem că nu e un capăt de țară și dacă am eșuat în ceva? Răspunsul părintelui Marius, este că „ tot ce ni se întâmplă este în favoarea noastră. Logica lui Dumnezeu este una holistică: îl vede pe om nu numai azi, ci și ieri și mâine. Succesul nu e ceva fix, este o sămânță care dacă suntem în stare să o punem în pământ bun, să o udăm la bună vreme și să o ținem la Lumină, va da roade, dar în același timp, putem avea și un sac de semințe și care dacă din comoditate îl ținem într-o magazie și nu îl scoatem la Lumină, nu vom avea succes niciodată”, a mai spus astăzi, părintele Marius Moșteanu, la „Tema Zilei”.
În cadrul emisiunii, părintele a transmis și un canon către toți fiii săi duhovnicești: „pentru fiecare joc oferit copiilor introduceți cel puțin o oră de jucat cu copiii. Copilul are nevoie să simtă că îi pasă cuiva de el”.
Cuvintele sunt mărunte pentru consolarea unor părinți care și-au pierdut copiii, asemeni celor din accidentul de anul trecut la 2 Mai, provocat de un șofer drogat. Părintele Marius le alină sufletele spunând că „cea mai mare suferință este să trăiești fără moralitate. Cel care a plecat ne lasă să facem ceva în locul lui, să acționăm pentru ca astfel de situații să nu se mai repete. Cea mai mare tragedie, nu este cea a plecării prea devreme dintre noi a unei persoane dragi, este să îți vezi copilul trăind o viață rea”.
Cum să interpretăm necazurile din viața noastră? E suficient să ne mărturisim păcatele? Care este cel mai mare păcat? Care este diferența între religie și credință ? Răspunsurile le aflaţi în emisiunea ce poate fi ascultată aici:
INDUSTRIA JOCURILOR DE NOROC | Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis: “Dacă deschizi o sală de păcănele, nu ai nevoie de autorizație. România a scăpat de sub control această industrie a jocurilor de noroc”
Foto: Unsplash
Publicat de Doina Sirbu,
23 octombrie 2023, 15:47 / actualizat: 23 octombrie 2023, 17:14
În România, sute de mii de români au căzut în patima jocurilor de noroc. Conectați la aparate și deconectați de la viață, dependenții de „păcănele” ajung să joace și banii pe care nu îi au. Așa au apărut adevărate drame: familii destrămate și chiar sinucideri. În prezent, Oficiul Național al Jocurilor de Noroc (ONJN), este instituția de stat care monitorizează și aprobă funcționarea sălilor de jocuri, de pariuri sportive și cazinouri. Un proiect de lege care a trecut de Senat vizează ca acestea să fie deschise cu avizul primăriilor; la doar 15.000 de locuitori și doar la marginea localităților. Să fie posibil?
Cum stopăm fenomenul în online? Câte săli de jocuri de noroc sunt în prezent în Dobrogea? Câte ar putea dispărea prin viitoarea lege? Cum cad românii în capcana banului câștigat rapid? Se tratează această adicție? Care este limita între divertisment și dependență? Despre subiect a vorbit președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis.
Domnule deputat Alfred Simonis, sunteți inițiatorul unui proiect de lege care se referă la sălile de jocuri de noroc. În România, sălile de jocuri sunt la orice colț de stradă, concurează cu numărul farmaciilor. În ce constă proiectul de lege care a trecut de Senat și urmează să ajungă și la Camera Deputaților?
Da, a și ajuns la Camera Deputaților. De săptămâna viitoare vor începe dezbaterile în Comisiile de specialitate. În linii mari, această inițiativă își dorește să facă ceea ce a făcut mai toată Europa, chiar toată Europa, chiar toată lumea civilizată, să scoată să limiteze pe alocuri, au fost limitate în alte orașe, în alte țări, fel de fel de jocuri, de păcănele de pe raza localităților. A noastră este drastică. Legea pe care am depus-o este de drastică. Limitează, pe de o parte, limitează numărul de săli de jocuri la populație. La fiecare 15.000 de locuitori, să poate exista o astfel de sală de jocuri. Adică un oraș ca Timișoara sau ca de exemplu Constanța ar putea să aibă 20 de astfel de fel de jocuri. Dar, mai important, ele nu pot fi pe bulevardele importante, nu pot fi în interiorul localităților și trebuie să fie la marginea localităților, într-o limită de 50m de la graniță în interior. Asta ar fi cea mai abruptă măsură.
Se va putea realiza acest lucru? Vor putea fi mutate cele care există deja la marginea orașelor?
Păi, haideți să luăm o altă prevedere a legii care stipulează foarte clar că UAT-urile, primăriile vor trebui să autorizeze de acum înainte acest tip de activitate. Astăzi, în legislația românească nu e nevoie să obții autorizație de funcționare ca să deschizi o sală de jocuri. Dacă vrei să faci un butic în care să copiezi chei, trebuie să-ți iei autorizație de funcționare. Dacă deschizi o sală de păcănele, nu ai nevoie de autorizație. Asta se obține de la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Pe legea noastră, localitatea, Primăria trebuie să autorizeze acest tip de activitate. Deci, odată, cu încheierea anului, ele nu pot funcționa, cu excepția situației în care Primăria autorizează, și atunci, Primăria nu va avea cadru legal să autorizeze pe bulevarde, pentru că nu mai e, conform legii, voie, și dacă cineva dorește să deschidă, poate să facă la marginea orașelor. Sunt diferite discuții. Dacă în mall-uri, dacă în hoteluri ar trebui să existe aceste casino-uri. Se va dezbate Comisii. Cert este că după ce această lege va intra în vigoare, nu vom mai găsi în orașe niciun fel de sală de jocuri pe bulevard, pe lângă școli, lângă parcuri, în locurile în care copiii merg la școală, se întorc sau îşi desfășoară activitatea. O altă prevedere importantă este că sub 15.000 de locuitori nu mai ai voie deloc. Adică, dacă am stabilit că la fiecare 15.000 ai dreptul la o sală de jocuri, toate localitățile care au sub 15.000, eu estimez că peste 90% din localitățile din România se încadrează la sub 15.000 de locuitori, nu vor putea deschide deloc în acele localități, nici măcar în 50m la graniță. Deci, acest flagel, pentru că România a scăpat de sub control această industrie a jocurilor de noroc, a spus-o premierul cu alte ocazii. Mafia jocurilor noroc a stat la masă cu Guvernul în anii anteriori, a fost dată Ordonanță de Urgență în pandemie pentru eliminarea unor taxe, exonerarea de plată a unor taxe pentru această industrie, au fost foarte multe lucruri în neregulă. Iată că ne-am apucat de acest lucru, de un război, nu e ușor de purtat. Industria asta are foarte multe conexiuni și foarte mulți bani, dar e complicat pentru orice parlamentar care nu și-ar dori să voteze legea, să explice de ce nu o votează. Prin urmare, sunt extrem de încrezător că, într-o perspectivă de câteva săptămâni, oricum până la finalul sesiunii, vom adopta legea în Camera Deputaților și încet, încet, într-o perspectivă de trei luni, de șase luni, în funcție de dimensiunea UAT-ului, să se închidă toate aceste săli de jocuri.
Statul are nevoie de taxe în continuare. Ce interes are să scadă numărul jucătorilor, că pierde niște bani.
E o temă falsă. Și permiteți să vă contrazic. Statul încasează foarte puțin, procentual, din banii pe care jucătorii îi pierd la păcănele. Taxa e una paușală, nu se plătește proporțional cu pierderea. Puțin încasează statul față de cât pierd românii. Ori eu am mai pus întrebarea asta e retorică, bineînțeles, ce se întâmplă cu banii unui pensionar care astăzi, merge la o sală de jocuri din satul său și pierde toată pensia de 1.000 lei în câteva minute la păcănele? Ce-o să facă statul cu banii? Ce-o să facă omul cu banii ăia? O să meargă să-și cumpere alimente de ei. O să plătească TVA, impozit pe venit și vor intra în consum. Din punctul meu de vedere și nu doar punctul meu de vedere, că am stat de vorbă cu specialiști în finanțe, în fiscalitate, pe termen mediu, statul va încasa mai mult din închiderea acestor săli de jocuri decât încasează din taxele pe care le încasează pe jocuri, pe joc. Pierzi 1.000 lei la păcănele din care dai statului taxa la pauşal de 10 lei sau de 15 lei. Eh, mia aia de lei cu care cumperi pâine, mâncare, înseamnă numai TVA de 19%, plus impozit pe pe venit ș.a.m.d..
Mulțumim că statul pune preț pe viața noastră. Vreau să delimităm un pic divertismentul. Cât este dependență, că sunt foarte mulți care au devenit dependenți de jocuri de noroc. Credeți că dacă le mutăm la marginea orașelor, cei care într-adevăr sunt dependenți, nu se vor deplasa până acolo?
Păi, sunt două chestiuni total distincte. În primul rând, închise, închizându-le pe cele din sate și din comune, un segment de populație extrem de vulnerabil, România rurală, dar și tineretul din sate, care nu au în comune, în sate, nu există varietatea, diversitatea de activități pe care le ai în orașe, nu ai bazine, nu ai piscine, nu ai mall-uri, nu ai locuri de joacă, cum ai la oraș. În sate, singura distracție sunt păcănelele. Închizându-le, nu mai ai unde să mergi. În ceea ce privește cu adevărat dependenții și dacă le interzicem în România, nu avem garanția că n-o să mai joace, că pot pleca în altă țară, pot intra online. N-o să poţi interzice niciodată unui om să joace, dacă vrea s-o facă. Scopul acestei legi este să nu inviți copiii și oamenii vulnerabili să joace. Adică, atunci când tu pleci de la școală spre domiciliu și înapoi, ai trecut pe lângă două mașini luxoase cu fundă de cadou și cu un lingou de aur afișat, care spune intră, joacă și câștigi acel lingou sau această mașină, fiind și tânăr, te duci și spui “Domnule, hai să-mi încerc norocul, că poate prind lingoul”. Eh, nu vei mai putea face asta. Asta, evident, pentru că nu vei mai avea unde. Copiii nu vor mai trece pe lângă ele atunci când merg la şcoală. La sate, oamenii vulnerabili nu vor mai avea acces. Acum, cei care sunt, și legea are și niște măsuri pentru cei care sunt dependenți, are niște prevederi acolo, registrul unic într-o bază de date unică unde te poți introduce, te poți include și nu mai poți ridica interdicţia timp de șase luni după ce ţi-ai autoimpus această interdicție, există și măsuri pentru a preveni sau pentru a ajuta adicția. Însă, scopul legii nu este să nu mai joace nimeni, pentru că nu poți interzice asta. Scopul final sau cel mai important scop al legii este ca oamenii să nu mai fie invitaţi să meargă, dacă nu sunt dependenți. Evident, că în paralel cu asta trebuie să găsim cât mai multe metode, şi aici, statul trebuie să facă o evaluare. Guvernul trebuie să facă o evaluare cu privire la care e impactul real în societate, pentru că nu ştim. Toată lumea se gândește la bani. Am mai spus asta și scopul statului nu e să strângă bani cu orice preț. Așa, nu știu, de mâine, putem legaliza eu ştiu ce alte nebunii. Cu siguranță aducem sume mai importante la bugetul de stat, dar care sunt consecințele pentru sănătatea populației?
Trebuie să-i salvăm pe cei conectați la aparate, dar deconectați de la viață, ca să spunem așa. Ce ne spuneți despre valoarea amenzilor pe care le prevede legea?
Până la 100.000 lei la prima abatere, la a doua, ridicarea licenței pentru o lună și la a treia abatere, suspendarea licenței pentru tot anul. Sunt niște amenzi extrem de dure în raport cu cele câteva sute de lei pe care astăzi, le poate primi industria. Gândiți-vă că nimeni nu-și va mai permite, de exemplu, să primească minori în interior, chiar în cele limitate, câte vor fi ele la marginea orașelor, dacă, și asta e o nuanță importantă, dacă până astăzi noi nu știm cine e vinovat pentru că avem sute de păcănele la Timișoara, la mine e plin de păcănele la fiecare colț, la București, sunt convins că și la Constanța la fel, după ce legea va intra în vigoare, vom ști cine e vinovat pentru faptul că s-a deschis, s-au deschis 20 de săli de jocuri în Constanța. Primarul, pentru că a emis autorizația de funcționare. Astăzi, nu e primarul vinovat, că nu are nicio treabă el să intervină. Pur și simplu n-are niciun fel de mecanism să interzică. Eh, după intrarea în vigoare a legii, trebuie să dea sau nu autorizate de funcționare. Sunt convins că va fi o competiție între primari să emită o hotărâre de Consiliu Local cu privire la interzicerea acestui tip de activitate de pe raza localităților lor.
Vi se pare potrivit ca unele televiziuni să promoveze sportul și în același timp să aibă minute de publicitate cu trimiteri spre case de pariuri și săli de joc?
Nu mi se pare o inițiativă foarte bună și asta poate fi reglementată. Însă, încerc să privim cumva următoarea întrebare. E o problemă, sunt mai multe inițiative care interzic publicitatea, mă rog, restricționează timpii de publicitate pentru industrie. Sunt de acord că trebuie interzisă, limitată cum dorim, dar atâta timp cât la fiecare colț de stradă avem o mașină sau un lingou de aur și o reclamă luminoasă care te invită să joci înăuntru, iertați-mă, n-are nici o noimă să dau meciul de pe bloc, într-o intersecție în care sunt 10 săli de jocuri cu 10 reclame și două panouri publicitare, dacă dăm cele două panouri publicitare jos, am câștigat ceva. Şi rămânând cele 10 săli de jocuri acolo, fiecare cu reclamă ei? Nu, trebuiesc făcute concomitent. Eu am o teorie, cine Dumnezeu mai face reclamă la ceva ce e interzis? De ce să faci, că nu mai ai unde să mergi să joci. Se reglează de la sine.
Proiectul de lege prevede ceva și pentru stoparea fenomenului în online?
Are! În forma inițială la Senat, s-au depus amendamente ulterior. Avantajul este că a venit și Guvernul României, Guvernul Ciolacu, cu o Ordonanță de Urgență care a interferat cumva, a intervenit și a preluat chiar componente din legea pe care am depus-o la Cameră, deja în vigoare. S-a emis acea Ordonanță de Urgență. Primul pas care s-a făcut și e foarte important, este că într-un termen de șase luni, dacă nu mă înșel, toate licențele care operează pe teritoriul României trebuie să aibă punct de lucru în România. Și asta e foarte important, pentru că dacă până astăzi n-aveai unde să controlezi, n-aveai cum, n-aveai niciun fel de mecanism de control pentru cei din online, după ce vor avea punct de lucru în România, va fi mai ușor să să reglementezi și acea piață. Încă o dată vă spun, cred că minorii nu pot în online, pentru că nu au carduri bancare și nu se pot autentifica. N-au, n-ai voie să ai card dacă ești minor, poate cu acceptul părinților, dar dacă părintele te învaţă să joci la păcănele, e foarte complicat ca statul să facă ceva.
Să știți că au carduri și cei cu bursă!
Au carduri, dar în sunt monitorizați de cont comun cu părinții. Ori, în momentul în care copilul tău are un card cu sume care se evaporă în fiecare clipă, îți pui problema și întrebi ce au făcut și verifici contul și vezi că au fost făcute în online și poţi restricționa. Adică, pe de o parte, minorii în online n-au acces foarte ușor, pe de altă parte, nici vulnerabilii, bătrânii de la sate nu o să stea toată ziua în online. Industria asta sau dependenții nu sunt neapărat de jocuri online, mult mai dependenţi sunt, vă spun, atunci când văd lingourile, văd mașinile, văd luminile, văd sunetul aparatului, văd acea ambianță care-i creată cu specialiști, vă dați seama, prin care vând iluzia că, vezi Doamne, ai putea să te îmbogățești peste noapte. Mult mai periculoasă este industria fizică, dacă vreți, decât cea online.
Interviu realizat de Liliana Fustanela / Editor online: Doina Sîrbu / Foto: unsplash.com
„Suntem singura universitate care avem o astfel de specializare de licență – securitate cibernetică”. Interviu cu rectorul UMC, prof. univ. dr. ing. Violeta – Vali Ciucur
Mai puțin de 300 de candidați s-au înscris până astăzi (10 iulie 2023), pentru cele peste 1000 de locuri scoase la concurs pentru Admiterea 2023, la una dintre cele 13 specializări ale Universității Maritime Constanța (UMC).
Înscrierile se fac pe platforma online cu posibilitate de consiliere telefonică sau la sediul universității, de pe strada Mircea cel Bătrân, până miercuri, 13 iulie 2023. Dacă în urmă cu 10 ani, Universitatea Maritimă din Constanța avea 261 de absolvenți, la Facultatea de Navigație și Transport Maritim și Fluvial, în acest an au absolvit doar 52. Motivul: salarii mai atractive și pe uscat.
Liliana Fustanela a dialogat cu rectorul UMC, prof. univ. dr. ing. Violeta – Vali Ciucur, despre Admiterea 2023 și despre efortul de atrage absolvenții de liceu, cu noi specializări, precum ingineria mediului sau cibernetică, la UMC.
Două zile ne despart de examenul de admitere la Universitatea Maritimă din Constanța. Sunt două facultăți, mai multe specializări. Câți candidați s-au înscris până acum? Este un procent bun?
La Universitatea Maritimă din Constanţa, la cele 13 programe de studii de licență care au fost scoase la concursul de admitere din această sesiune din iulie, s-au înscris până în 300, 200 și ceva de candidați. Știți că înscrierile se fac pe o platformă pe care noi o avem special construită, deci o așa numită înscriere în online. Verificăm dosarele aici, în universitate, sunt și copii care vin și cer ajutorul pentru înscriere pe platformă. Universitatea are peste 1000 de locuri. Încă așteptăm candidați care să își dorească să fie studenții noștri. Așteptăm acei studenți care, pe de o parte vor să navige, să devină ofițeri, dar așteptăm oameni care își doresc să absolve şi să fie ingineri electronişti, ingineri în domeniul ingineria mediului şi, mai nou, în securitate cibernetică. Suntem singura Universitate care avem o astfel de specializare de licență. Este clar că, raportându-ne așa în anii anteriori, ritmul e cam același. Adică în primele zile până reușesc elevii de liceu să-și ridice diplomele sau adeverințele, nu din primele zile avem mulți candidați. Încă suntem optimiști că putem atrage candidați.
Aveți în față o situație statistică din ultimii 10 ani care arată că, de pildă, în 2013 erau 260 de absolvenți, iar în 2022 doar 52. Cum explicați aceste cifre?
Aceste cifre eu le-am scos pentru a le prezenta cumva în discursul meu de la absolvire. Deci, aceste cifre, cum să zic, nu sunt deloc îmbucurătoare. Într-adevăr, în perioada 2013, deci asta însemna studenți care au început studiile în 2009, atracția era foarte mare pentru UMC. Noi reușeam să completăm toate locurile cu taxă, fără taxă și chiar solicităm la Ministerul Educației suplimentarea locurilor. Dorința de a deveni, că vorbim despre specializările în urma cărora absolvenții puteau deveni ofițeri, dorința de a deveni ofițeri era atunci foarte mare. Salariile erau atractive pentru că pe uscat, cum spuneam, noi, salariile nu erau de acest nivel și nici la nivel apropiat sau jumătate din cât se oferea pentru a fi ofițer maritim. Numai că între timp am sesizat că apetitul pentru această profesie a scăzut. Nu știu de ce, nu-mi explic de ce a scăzut. Un motiv ar fi că salariile în alte domenii, cum ar fi ingineria electrică, eu știu, la centralele acesta eoliene, la centralele nucleare, și acolo au crescut salariile. Și poate că faptul că stau acasă, alături de familie este un motiv să nu-și mai dorească să devină ofițeri și să navige și să practice acele tipuri de voiaje. În orice caz, văzând această curbă, mă rog, descendentă, noi ne-am hotărât să ne dezvoltăm pe orizontal și cu alte domenii conexe. De aici ingineria mediului, de aici o inginerie electronică, unde am completat cu inginerie cibernetică. La fel este nevoie de specialiști. Declarațiile sunt peste tot, că e nevoie de foarte mulți ingineri, de aceea noi am încercat să ne dezvoltăm puțin și în domenii conexe, dar nu renunțăm la ceea ce ne caracterizează și suntem același simbol al orașului și al țării, acela de a fi absolvent de UMC și să navigi după aceea să vezi răsăritul și apusul de pe navă și îţi vine să te bucuri că ești acolo. Multă lume ar dori și poate nu reușeşte să fie pe navă.
S-a pus la un moment dat problema fuzionării cu Universitatea Politehnică. Nu s-a dorit acest lucru la Constanța. Era probabil și acesta unul din motive, faptul că numărul absolvenților e din ce în ce mai scăzut.
Nu era unul din motive. În primul rând că noi acolo, din păcate pentru mine, nu am înțeles nici astăzi ce mesaj trebuia să primim. Era un mesaj pe care ar fi trebuit să-l primim referitor la proiectul care s-ar putea dezvolta. Nu ne obliga nimeni în ziua aceea să ne unim, să fuzionăm, deci doar ne obliga să fim atenți și să reflectăm asupra unui unui proiect. Evident că o universitate mică, revenind acum la lucrurile serioase, o universitate mică se descurcă mai greu decât o universitate mare. Asta este clar, cu atât mai mult cu cât ești o universitate de nișă, cum ne place nouă să ne denumim și de fapt așa și suntem de atâția ani. Niciodată cei din Ministerul Educației nu s-au gândit să repartizeze un număr de locuri bugetate mai mari în domeniul naval și de aici suferim oarecum un pic. Dar taxele noastre nu sunt nici atât de mari. Comparând cu simplele taxe ale unui after school de exemplu, care pe lună e aproape cât taxa noastră pe un an de zile.
Ce taxe are UMC-ul?
UMC practică taxe în jur de 4.000 RON pe an, ori peste 2000 plătește un părinte astăzi pentru a avea un copil la un after school bun sau la o grădiniță. Eforturile de a supraviețui sunt mari. De multe ori îţi dorești un partener, dar cel mai important este că universitatea s-a dezvoltat și se va dezvolta în continuare într-un domeniu academic. Adică legislația din România a impus ca ofițerul naval să fie pregătit mai întâi ca inginer, nu vocațional, cum se întâmplă și în altă parte în lume. Considerăm că pregătirea aceasta este ceea ce trebuie unui ofițer, astfel încât să se distingă atunci când, așa cum s-a întâmplat și până acum, în lumea ofiţerilor de Marină. Aici, academic, am hotărât că așa vom rămâne, chiar dacă suntem și am ales să fim de sine stătători. Vom rămâne o universitate academică. Deci pregătim ofițerii cu 4 ani de studii, mai întâi ingineri, după acea ofiţeri.
Revenind la sesiunea de admitere din anul acesta, la cele două facultăți, Navigație și Electromecanică, unde este interesul mai crescut?
Evident, Navigaţia și în momentul ăsta are cei mai mulți înscriși, cei mai mulți candidați. Deci e clar că cei care au în familie sau care au vecini, prieteni care navigă, probabil că poveștile că la comandă și la punte e fain de tot, au reușit să prindă un pic de rădăcină acolo, știți, deci acolo sunt cei mai mulți care își doresc, după care vine Electrotehnica. Aici, nu neapărat că ei vor naviga toți. Știți că acum în domeniul ăsta, de inginerie electrică, sunt la fel, vă spuneam, angajați în niște companii de energie unde au nevoie de absolvenți de Electrică. E clar că legătura între absolvire, universitate și piața muncii, deja devine o legătură strictă și solidă. Nu ne lăudăm pe județ, pe oraș cu o zonă industrială în care să ne ducem absolvenții la practică și după aceea să colaborăm foarte mult cu angajatorii pentru ca ei să fie angajați în domeniu. Aici avem o problemă.
Câte locuri sunt bugetate?
Avem 130 de locuri bugetate pe Inginerie navală, la care se mai adaugă locuri pentru români de pretutinde, locuri pentru rromi, locuri pentru absolvenți de licee rurale, deci ne apropiem de 180 de locuri bugetare, prea puțin dintr-o cifră de şcolarizare de 1200.
Dintre cazurile acestea speciale, rromi, copiii de la țară, reușesc să ajungă la dvs.? Sunt absolvenți?
Categoric da, pentru că acești copii, absolvenți de licee rurale sau sau absolvenții din etnia romă, ei știu că au aceste locuri și automat vin la concurs și după aceea absolvă normal, fără discuție. În situația în care nu se ocupă locurile, ele pot fi repartizate în toamnă. Locurile sunt solicitate cel mai mult de către absolvenții români, dar ei știu și vin la examen.
S-au acordat premiile în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Elevi „APLAUZE”, ediţia a XIII-a. Evenimentul s-a desfăşurat în perioada 22-24 mai
Festivalul Internațional de Teatru pentru Elevi „APLAUZE”, reunește an de an liceeni pasionați de artă dramatică, precum și diverse personalități din domeniu.
Scopul său principal, pe lângă desfășurarea propriu-zisă a unui valoros schimb cultural, este reprezentat de crearea și consolidarea unor relații de prietenie și respect reciproc între participanți.
Doamna Luminița Radu, a XIII-a ediție a Festivalului „APLAUZE”. Au fost puternice aplauzele în cele două zile de festival?
“Da, așa cum ne-am și dorit, spectacole foarte apreciate de public dar și de juriu. Au venit trupe de la Baia Mare, Iași, Brașov, București și Constanța, evident, dar am avut bucuria unei trupe din Italia, de la un liceu cu care avem un parteneriat și prieteni foarte dragi și vechi de la Chișinău”, a spus Luminița Radu.
De aceea este un festival international! Cu ce s-a remarcat această ediție?
“Cu multă dorință de a nu ne opri atât pentru voluntari, cât și pentru piesele de teatru cu care au venit trupele anul acesta”, ne-a spus Andaluzia Arif.
Sunt două secțiuni? Teatru și film?
“Da, cea de film este la prima ediție, dar ne-am bucurat că au fost filme nu numai din Constanța, cât și din Italia, din Germania, din Serbia, care au pus pe tapet sentimentele, pentru că aceasta a fost tema secțiunii de film de anul acesta și le-au pus într-o manieră total diferită”, a mai precizat Andaluzia Arif.
Care este componența juriului?
“Juriul este format din doamna decan a Facultății de Teatru a Universității “Ovidius”, doamna Daniela Vitcu, din domnul Daniel Nițoi, președintele Asociației Culturale “PERFORM A.R.T” din București și din domnul Florin Kevorkian – președinte Asociația culturală de teatru și film “ARKA” din Bucureşti”, a mai spus Andaluzia Arif.
În total, câți elevi sunt prezenți la această ediție?
“120 de elevi-actori și tot cam atâţia elevi-voluntari”, a mai precizat Andaluzia Arif.
“Am participat de multe ori în juriul de la „APLAUZE”. Este o încântare să vezi elevi de liceu pasionați de teatru. Sunt preocupați de teatru, se străduiesc să facă destul de bine lucrurile, e într-adevăr o încântare. Majoritatea sunt pasionați de alte lucruri în perioada asta, calculatoare și chiar mă bucur, mă bucur foarte mult că sunt foarte mulți care sunt preocupați de teatru”, a declarat Daniela Vitcu, decana Facultăţii de Teatru a Universității “Ovidius”.
Așadar, merită toate aplauzele!
“Da, merită toate aplauzele și ei, și profesorii lor, și cei care organizează acest festival. Este foarte bine organizat, profesionist făcut. Aplauzele merg către toți”, a mai adăugat Daniela Vitcu.
Premiile Festivalului Internațional de Teatru pentru Elevi „APLAUZE”, ediţia a XIII-a
“Trupa Fara Nume” – Premiu pentru cele mai bune costume clasice
“Candelina Forsennata” Premiu pentru imaginatie
Premiu pentru cea mai vesela trupa
“Stefan Iordache” – Premiu pentru promovarea dramaturgiei romanesti
III “Noi” – Premiu pentru implicare sociala
“Amprente” – Premiu de originalitate
Victory Of Art
Premiu de interpretare colectiva –
Cuadro – Premiu pentru miscare scenica
II “Belea” – Premiu pentru imaginatie
“LMK Chisinau” Premiu pentru cea mai profunda drama
I “Shakespeare”
Premiu pentru cea mai buna comedie
“Alethea”
Premiu pentru cea mai buna voce Rebecca Onete
INTERPRETARE MASCULINĂ
Moraru Erich- Aletheia
David Gatejel – Amprente
Mihail Sima – Shakespeare
Dragos Prundeanu – Victory of Art
INTERPRETARE FEMININĂ
Ana Bandi Turtoi – Shakespeare
Alexandra Postolache – Noi
Daria Bugnar – Amprente
Leustean Atiseea – Aletheia
Iosif Maria Loredana – Belea
Catrinel Grosu – Juniors act
Mentiune – “Proscenium” – Baia Mare –
III “Noi” – CNMB
II “Belea” – Bucuresti
I “Shakespeare” – Bucuresti
Marele trofeu – Victory Of Art – Bucuresti –
Film – “Caut mama” – Premiul I
“It could” – II
“Lezione D’amore” – III
”Violența”, ultimul refugiu al incompetenței”, trupa Ephoria, Liceul ”Carmen Sylva” Eforie Sud, Constanța, România
”Caut mamă”, trupa ”Eroii sentimentelor”, regia și scenariul Leonard Gemănaru, Constanța, România
”Extraneous Dreams”, Philipp Opitz, Mediencollege, Berlin, Germania
”It could have been worse”, English Drama Club ”Isidora Sekulic” High School, Novi Sad, Serbia
”Lezioni d’amore”, Istituto ”G.B.Vaccarini”, Catania, Italia
“Bucătăria hoinară se gătește de plecare”, un album al artistului fotograf Răzvan Voiculescu
Publicat de Doina Sirbu,
27 martie 2023, 18:04 / actualizat: 28 martie 2023, 9:52
În anii `80, artistul fotograf Răzvan Voiculescu părăsea România, pentru Suedia și Danemarca, unde avea să învețe ce este fermitatea, seriozitatea, democrația. Sufletește însă, nu a părăsit niciodată România și, după ce a revenit în țară, a realizat 15 albume de fotografie despre locuri fascinante din toate zonele etnografice.
Pentru realizarea unui album călătorește în jur de 20.000 de Km, timp de doi ani, iar o ședință foto poate dura 5-6 ore. Este creator de poveste. Fiecare album are o hartă și oricine poate călători în locurile pe care el le fotografiază. Dobrogea a descoperit-o în anul 2003, mergând cu motocicleta. A revenit aici pentru a descoperi bucătării hoinare, oameni, locuri, emoție. Recent, a lansat la Constanța, cel de-al treilea volum despre gastronomie. Un interviu realizat de Liliana Fustanela.
L.F.: După volumele: „Bucătăria hoinară” și „Bucătăria hoinară se întoarce”, la Constanța ați lansat de curând, albumul: „Bucătăria hoinară se gătește de plecare”. Este cel de al 3-lea album de fotografie culinară. De peste 10 ani, călătoriți pentru a descoperi bucate aburinde și imagini ce trebuie imortalizate. Ne aduceți în fața ochilor imagini despre o lume care apune și de care multora dintre noi ne este dor, iar pentru cei tineri ar putea fi ceva de neînțeles, o altă dimensiune a României. Dobrogea nu lipsește din călătoriile dumneavoastră. Ba, dimpotrivă, este bine evidențiată prin locuri încă nealterate. Ce ne spuneți despre bucătăriile dumneavoastră hoinare?
R.V. Rog pe toată lumea să înțeleagă bine că nu sunt cărți de bucate, sunt albume de călătorie, călătorie printre personaje, care încă mai au în incinta casei, un colț de bucătărie autentică, adică nemodernizată, cu pământ pe jos, cu plită sau cuptor sau/și cu oale foarte vechi și fără termopane puse pe la geamuri și uși de plastic sau mai știu eu ce… Greu de găsit, de altfel, dar aceste 3 albume, într-adevăr puse toate împreună, au acoperit să zic așa, destul de echitabil teritoriul nostru al României în ideea de a le avea, de a le păstra. Iubitorii de călătorie în propria țară, în zone mai de profunzime, să zic așa, sunt bineveniți să meargă pe urmele mele pentru a identifica în albumele mele personajele și bucătăriile aferente.
L.F. Ce v-au fascinat mai mult? Oamenii, gastronomia, locurile?
R.V.: Oamenii. Albumul acesta pe care pe care tocmai l-am lansat la Constanța, „Bucătăria hoinară se gătește de plecare” se numește așa, pentru că este și ultima parte. Nu voi mai continua acest proiect, mă ocup de altele. Vorbesc, în general, despre oameni, pentru că întâlnirile cu ei pe mine mă îmbogățesc. Oamenii simpli sunt oameni dintr-o bucată, sunt oameni direcți, sunt oameni care e clar că muncesc de dimineață până seara în ograda lor. Își ajută părinții sau nepoții sau vecinii sau mai știu pe cine. Asta înseamnă că îi face să fie ca niște stâlpi. Munca în gospodărie, în ogradă, când ai și poate câteva animale, ai și pământ, ai și grădină și așa mai departe, este o muncă de practic 14 ore pe zi. Rezultatul este, de fapt, că poți să mănânci sănătos și nu trebuie să te duci la magazin decât pentru ce nu poți să faci în casă: sare, ulei, zahăr, lucruri de genul acesta, dar restul ei mănâncă din grădină, ceea ce este fabulos.
L.F.: Am apucat și eu acele vremuri în care mama îmi spunea:„ Du-te și adu niște leuștean, pătrunjel, un morcov, o ceapă, niște ardei, niște vinete și ieșea așa o tocăniță, o ciorbă, un ostropel, să te lingi pe degete.
R.V.: Da, așa este.
L.F.: Ați ajuns în Dobrogea: la Somova, la Cerna, la Jurilovca, la Casian, la Chilia Veche, sunt multe, multe locuri unde ați poposit cu aparatul foto. Am participat și eu la lansarea celui de al 3-lea album și am văzut și filmulețul acela realizat prin țară și așa cu mândrie o spun că Dobrogea era foarte bine evidențiată în filmulețul dumneavoastră, comparativ cu alte zone ale țării, de pildă Oltenia sau Ardealul sau Banatul. Mi s-a părut că ponderea a fost spre Moldova și Dobrogea.
R.V.: Da, a fost Țara Lăpușului, Bucovina și Dobrogea. N-am să ascund faptul că sunt mândru să spun că al 4-lea meu album (pentru că am 15 până acum), a fost lansat în 2007, despre Dobrogea, dar am albume dedicate și altor zone ale țării, însă nu se referă la gastronomie. „Dobrogea. Începutul Lumii”, este un album pe care l-am dedicat acestei părți a țării, o parte de Românie, foarte puțin cunoscută. Eu sunt născut la București, părinții mei tot la București s-au născut și bunicii la fel, eu nu am rădăcini din zona rurală, dar pentru că îmi place foarte mult să călătoresc cu aparatul agățat de gât, cum se spune, am descoperit undeva prin 2003, fiind pe două roți, pe motocicletă, Dobrogea. Atunci am simțit că Dobrogea e un loc cu o energie anume. Ăsta e un loc unde se întâlnesc atâtea etnii, se întâlnesc atâtea limbi, se întâlnesc atâtea obiceiuri, tradiții și așa mai departe, inclusiv arhitectură tradițională și am zis, eu trebuie să-i dedic un album. Doi ani, am lucrat la el și există acest album: „Dobrogea. Începutul Lumii”.
L.F.: Poate nu suntem începutul lumii, dar începutul creștinismului, prin faptul că aici a poposit prima dată Sfântul Andrei, ne face să fim mândri de aceste locuri.
R.V.: Așa este.
L.F.: Fotografia înseamnă artă în zilele noastre. Am aflat că pentru realizarea unui album parcurgeți în doi ani între 19.000 și 21.000 de Km, prin țară în căutarea de bucătării autentice. Cam cât durează să faceți o ședință foto?
R.V.: Se vor amuza în continuare cei care ne ascultă, când povestesc că, pentru o simplă mămăligă mie îmi ia 3-4 ore ca s-o fotografiez. Cred că multă lume zice că sunt nebun, dar fotografia de reportaj este diferită de fotografia de artă. Asta înseamnă că practic muți studioul foto, în locul unde lucrezi și observe care sunt luminile potrivite, care sunt modalitățile de a fotografia împreună bucătăriile hoinare, împreună cu personajele invitate, unde eu am fost onorat să intru la ei în bucătărie, în casă și i-am rugat să bucătărească în ritmul meu de fotografiere, nu ritmul normal pe care ar face-o, pentru că altfel n-ar fi ieșit ce a ieșit. Și atunci, normal că de multe ori, poate mămăliga s-a stricat și am luat-o de la început sau când am făcut, nu știu, un ostropel, cum bine ați spus mai devreme, ostropelul a fost făcut de câteva ori, ca într-un final să iasă cel bun. I-am rugat să bucătărească în ritmul meu de lucru, nu al lor. Atenție, când spun „bun” înseamnă pentru mine „fotografic” bun și nu gastronomic neapărat. Trebuie să spun, că de cele mai multe ori nu am gustat nimic din ce am fotografiat.
L.F.: Cea mai îndrăgită fotografie cu tematică pascală, pentru că suntem acum în apropierea Paștelui, unde ați realizat-o?
R.V.: Am mai multe albume care prezintă „rostul românesc”, care abordează alte teme din ruralul românesc, dar nu pot să spun că e una mai îndrăgită, pentru că, până la urmă, atunci când, de exemplu, se întâmplă, încondeierea ouălor sau vopsirea lor, e un proces de finețe, de liniște, de apropiere cu toate personajele din bucătăriile unde eu am fotografiat în Mehedinți, Moldova, Țara Lăpușului, Dobrogea.
L.F.: Oricum fotografiile dumneavoastră reușesc, să ne arate și cum miroase mâncarea pe care o imortalizați! Asta este deja artă și de aceea vă mulțumim pentru cum prezentați o lume ce apune din România!
Școala poartă numele poetului matematician Ion Barbu, așa că atât literatura, cât și matematica sunt motive de a derula proiecte educaționale, de-a lungul anilor. Profesionalism, mentalitate deschisă, activități diversificate, proiecte îndrăznețe și dotări sunt punctele forte cu care se mândrește această școală de pe strada Decebal din Constanța. Primul proiect al anului se adresează viitorilor elevi. Porțile școlii vor fi deschise pentru toți cei care au copii, ce se apropie de vârsta de 6-7 ani, indiferent dacă sunt sau nu sunt arondați, la această școală, este un eveniment dedicat comunității.
Vineri, 27 ianuarie 2023, între orele 12.00 și 16.00 și sâmbătă, 28 ianuarie 2023, între orele 9.00-13.00, Școala Generală Nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanța organizează „Ziua Porților Deschise”, pentru toți cei care au copii ce vor împlini anul acesta 6 -7 ani și vor să afle cum arată clasele în care ar putea învăța cei mici, dar și ce va însemna intrarea în clasa pregătitoare, spune directorul școlii, Constanda Moraru care menționează că acțiunea se adresează întregii comunități, nu doar celor care locuiesc în sectorul școlii, unul destul de mare, după ce în urmă cu câțiva ani, au fost desființate școlile Nr.2, 4 și 5 din această zonă a Municipiului Constanța.
„Pot deveni elevi ai acestei școli, cei care urmează să intre în clasa pregătitoare și locuiesc în sectorul școlii, dar la „Ziua Porților Deschise”, accesul este permis întregii comunități. Primim cu bucurie pe orice părinte și orice copil care dorește să devină elev, în școala noastră, în măsura în care avem locuri. Planul de școlarizare pentru anul 2022-2023, prevede 4 clase pregătitoare, câte 22 de elevi într-o clasă, deci 88 de locuri, cu posibilitatea de a merge până la maxim 25 de elevi într-o clasă, adică 100 în total. Dezvoltarea elevilor în această școală, este asigurată atât din punct de vedere al condițiilor materiale, fiecare clasă are dotări moderne, luminoase, spațioase, cu mobilier nou, modular, fiecare clasă este conectată la internet, are laptopuri, videoproiector, table smart, dar mai ales ne mândrim cu condițiile umane. Cadrele didactice sunt preocupate în permanență de perfecționare, suntem mereu prinși în proiecte educaționale, de dezvoltare, profesionale. De data aceasta, facem parte din proiectul „Școli cu mentalitate deschisă”, coordonat de Asociația Super Teach, unde deopotrivă profesori, elevi și părinți, cu toții suntem preocupați de dezvoltarea noastră mentală în primul rând, să avem o mentalitate deschisă, să primim cu bucurie tot ceea ce vine frumos și să participăm la frumosul și la dezvoltarea noastră”, spune directorul instituției, prof. Constanda Moraru.
Ce alte proiecte va mai derula Școala „Dan Barbilian”, în perioada următoare, aflați din interviul următor.
Să îmi dau copilul la școală anul viitor? Este pregătit sau nu pentru clasa pregătitoare? Cu siguranță, mulți dintre părinți se întreabă, de la câți ani este bine să îți dai copilul la școală. Copiii care împlinesc anul acesta 6 ani, până la 31 august, se vor putea înscrie în clasa pregătitoare. Și cei care împlinesc vârsta de 6 ani, între 1 septembrie – 31 decembrie, pot fi înscriși în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător. Dar la ce se referă acest nivel de dezvoltare? Atunci când va începe școala, un copil ar trebui să se îmbrace singur, să știe cum și cu ce, să se descurce singur cu toaleta, să poată amâna nevoile de bază: toaleta, foamea, setea, până la pauză. Părinții trebuie să țină cont de faptul că școala nu înseamnă doar momentul în care copilul acumulează sau nu cunoștințe, ci înseamnă un prim pas spre autonomia deplină a copilului, în lipsa părintelui și a oricărei persoane de îngrijire.
Din punct de vedere socio-emoțional, clasa pregătitoare sprijină copilul să capete încredere în forțele proprii, să-și sporească stima de sine, inițiativa și dorința de reușită. Profesor învățământ primar Doina David, de la Școala Gimnazială Nr.28 „Dan Barbilian” din Constanța, are o experiență la catedră de peste 38 de ani. La toamnă, va fi una dintre învățătoarele care se va ocupa de viitorii elevi. Am aflat de la Doina David câteva dintre caracteristicile dezvoltării sociale și emoționale ale copilului de 6-7 ani, pregătit să devină elev. Mai multe detalii aflaţi din interviul următor.
“De o lecție de istorie în aer liber, au avut parte constănțenii veniți astăzi, la evenimentul organizat la inițiativa lui Andrei Neagu, colecționar, pasionat de istorie și artă. Atmosfera zilei de 23 noiembrie 1878, când a fost instaurată administrația românească la Constanța, a fost readusă în această după–amiază în centrul vechi al Constanței, mulțumită Asociației Culturale “Tomis”. Îmbrăcați în uniforme de dorobanți și un ofițer călare, dar și ieniceri și spahii otomani, membrii acestei asociații au pornit într-o călătorie din fața Muzeului de Artă Populară, unde la 1878, era poarta de intrare în satul Kiustenge, spre Biserica Grecească, Piața Ovidiu, numită la acea vreme Piața Independenței și Moscheea Carol I. Călătoria s-a încheiat pe strada Arhiepiscopiei nr.19, unde a locuit Mihai Coiciu, unul dintre primarii Constanței și în memoria căruia a fost dezvelită astăzi o placă omagială. Tot aici, este deschisă până pe 4 decembrie, expoziția: „Kiustenge 1878 – Constanța 2022”.
Atmosfera zilei de 23 noiembrie 1878 a fost readusă în această după-amiază în centrul vechi al Constanței, mulțumită Asociației Culturale “Tomis” cu filialele din Constanța și Galați. Îmbrăcați în uniforme de dorobanți și un ofițer călare, dar și ieniceri și spahii otomani, membrii acestei asociații au pornit într-o călătorie din fața Muzeului de Artă Populară, unde la 1878, era poarta de intrare în satul Kustenge, localitate ce avea în jur de 4.500 de locuitori, din care doar 4-5 % erau români. Majoritari erau turcii, grecii, armenii, italienii. Călătoria a pornit de la Muzeul de Artă Populară pentru că aici, a fost o vreme, sediul primei primării din Constanța.
Pentru a înțelege reconstituirea istorică de astăzi, ne amintim de ziua de 14 noiembrie 1878, când Carol I trece Dunărea pe la Smârdan și citește la Tulcea, „Proclamația pentru dobrogeni”. Între 14 și 18 noiembrie, primele unități militare române se instalează la Babadag și Tulcea.
Constanța a trăit momentul sărbătoresc al primirii armatei române la 23 noiembrie 1878, momentul instaurării primei administrații românești. Peste 5.000 de persoane din Kustenge și din localitățile apropiate au participat la festivitatea care a început din fața Muzeului de Artă Populară de astăzi și a continuat cu o slujbă de cinstire a eroilor căzuți în Războiul de Independență 1877 – 1878, la Biserica grecească „Methamorfhosis”, singurul lăcaș de cult orthodox de la acea vreme și care alături de Moscheea Carol I sunt singurele clădiri ce au rămas în picioare, de atunci și până în prezent.
Reenactorii au continuat călătoria până în Piața Ovidiu care, la acea vreme, se numea Piața Indpendenței, iar ulterior avea să găzduiască, cel de-al doilea sediu al Primăriei Constanța.
Sunt multe clădiri de patrimoniu în această zonă a Constanței și acesta a fost un prilej foarte bun de a le cunoaște povestea. Traseul de reconstituire istorică a continuat la Moscheea Carol I, unde reprezentanții otomanilor i-au primit pe soldații români. Moscheea Carol I este o dovadă a bunei conviețuiri între etniile dobrogene în anii care au urmat și a faptului că Regele Carol a susținut dezvoltarea și menținerea lăcașurilor de cult specifice tuturor etniilor din Dobrogea.
Călătoria s-a încheiat pe strada Arhiepiscopiei nr.19, unde există casa în care a locuit unul dintre primarii Constanței. O placă omagială dedicată avocatului, filantropului și politicianului Mihail Coiciu (1842-1914), director al Prefecturii Constanța, primar al orașului Constanța în trei mandate: februarie 1886-septembrie 1888, aprilie 1892-1894 și 1894-1897 și președinte al Consiliului Județean Constanța în perioada 1904-1905, a fost dezvelită în această după amiază, de 23 noiembrie, cu puțin înainte de vernisajul expoziței „ Kiustenge 1878 –Constanța 2022”.
Expoziția cuprinde obiecte vechi și artă decorativă de epocă, piese specifice sfârșitului de sec. XIX și începutul secolului XX , vechi piese de port tradițional, cartofilie și documente Constanța Veche, piese cu semnificație istorică din trei colecții private, pictură veche ( Octav Băncilă, Iosif Rosenblut, Rodica Muller Stăncescu ) și lucrări de artă contemporană ale artiștilor Sorin Ilfoveanu – pictură, Sorin Purcaru – sculptură ,Elena Blaj – textile, Dorin Barbu – pictură, Ina Iordan – pictură, Alexandra Maciac-pictură, alături de lucrări ale regretaților maeștri Ioan Mătăsăreanu (n.1929- d.2015) și Constantin C. Constantinescu ( n.1897 – d.1967 ).
Impresionează un tablou cusut manual cu două fotografii suprapuse ce înfățișează chipul unui soldat căzut la datorie în Primul Război Mondial și mesajul „Spre aducere aminte”, tablou găsit alături de o proteză pentru un picior amputat, un exponat ce evocă sacrificiul celor care au contribuit la Marea Unire de mai târziu.
Expoziția este deschisă publicului până în data de 4 decembrie 2022, la sediul ArtAntik Gallery, programul de vizitare fiind 10.00 – 18.00 ( în cursul săptămânii ) și 12.00 – 20.00 ( în weekend).
Cei 3.600 de studenți ai Universității Maritime Constanța Constanța, ar putea studia la anul la Universitatea Națională de Științe și Tehnică Politehnică.
O noutate absolută pentru cei 3.600 de studenți ai Universității Maritime Constanța și surprinzătoare totodată și pentru cei 92 de profesori care trebuie să decidă printr-un referendum dacă doresc ca această instituție să devină parte integrantă a Universității Politehnice București.
Intenția le-a fost adusă la cunoștință profesorilor astăzi, 9 noiembrie 2022, în Aula UMC. Rectorul, Violeta Ciucur vede de asemenea o șansă de dezvoltare academică.
Rep.: Care este punctul dumneavoastră de vedere?
Violeta Ciucur: Punctul meu de vedere este acela de a fi prezent, eu ca și cadru didactic, de a fi prezent într-o structură care începe să se creeze de astăzi. Şi spun acest lucru pentru că întotdeauna mi-a plăcut să nu intru într-o stare de confort și să merg într-o zonă în care să reușesc să fac parte din echipe de cercetare, să fac parte din colective de la care să învăț, să fac schimb de experiență, să mă dezvolt chiar și la această vârstă, şi spun asta din punct de vedere personal. Din punct de vedere al funcției pe care o am astăzi, e clar că este o provocare, dar în același timp prefer să gândesc ce este mai bine pentru toată lumea, nu pentru faptul că eu știu, se schimbă structura aceasta de conducere. Cred că, eu sunt absolventă a Universităţii Politehnice București, şi poate că sunt puțin subiectivă, pentru că mi-e dragă această universitate, având în vedere că sunt absolventă din 89 din această universitate, dar, avantajele pe care astăzi le avem sau altfel spus, dezavantajele pe care astăzi le vedem, mi-aș dori să nu se ducă în zona de egoism, adică să se ducă într-o zonă în care fiecare se gândește: aș fi putut să am un avantaj, aș fi putut să fac altfel. Nu! trebuie să gândim ce este bine pentru o instituție în care am funcționat 20, 20 și ceva de ani aici și nimeni nu uită că a fost înființată în 90. Noi toți suntem aici, am muncit zilnic ca să aducem în această zonă, deci nu se pune astfel problema. Problema se pune să se dezvolte și să ne ducem într-o structură. Asta-i părea mea, că e bine să fim în această structură care acum se înființează. De ce? Pentru că întotdeauna o instituție mare este cea care atrage, este cea care poate, este cea care este vizibilă. O instituție mică, chiar dacă rămâne brand, s-ar putea să muncească mai greu ca să reușească câte ceva în astfel de condiții.
Rep.: Câți studenți are Universitatea în acest moment?
Violeta Ciucur: În acest moment are în jur de 3.600 de studenţi.
Rep.: Brandul acesta, Universitatea Maritimă Constanța, se va pierde. Vă încearcă un pic nostalgia?
Violeta Ciucur: Nu, brandul nu se pierde. Dacă nu se va numi UMC, se va numi Facultatea Maritimă sau ceva unde va rămâne asta denumire. De ce să se piardă un brand? Nu, noi suntem aceiași oameni care vom preda aceloraşi studenți, iar studenții care vor dori să navige, vor naviga în continuare. Nu se pune o astfel de problemă.
Studenții au aflat de schimbare pe treptele universității.
Rep.: Ce-ați aflat astăzi?
“Că se discută o înțelegere cu Facultatea Politehnică și nu știm ce concluzii vor fi. Așteptăm următoarele 10 zile pentru discuții”, ne-a spus un student la UMC.
Rep.: În ce an eşti? Şi te temi de acest lucru?
“În anul III. Nu, facultatea n-o să dispară. Secția pe care sunt eu de Navigație nu o să dispară, pentru că este nevoie pentru România și facultatea noastră este unică în România și nu cred că o să dispărem, că este nevoie”, a mai spus studentul.
Rep.: La ce ești studentă? Credeți că vă va afecta?
“La Navigație. Sincer, da! Aş crede că ne-ar afecta pentru că ne-ar afecta colaborările cu cei de aici, cum ar fi cu ANR”, spune o altă student la UMC.
Rep.: În ce an eşti?
“Tot anul III, dar tocmai ce am venit acum la facultate şi nu ştiu despre ce e vorba exact. Asta vorbeam și eu cu colegii să văd care ar fi treaba”, e de părere alt student.
Rep.: Este o noutate absolută, ca să zic așa.Ce părere aveți despre asta?
“Da, nu știu. Am auzit o chestie că ne-am uni cu Politehnica. Nu prea am înțeles. Mare lucru nu știu. Așteptăm termen de 10 zile să vedem când o să se pună întrebările și ce o să se discute atunci. Și atunci o să ne dăm o părere, că nu știm într-un final ce se întâmplă”, a mai spus acelaşi student.
Mai multe detalii despre referendumul de la Universitatea Maritimă Constanţa, puteţi citi aici.
Cei 3600 de studenți ai Universității Maritime Constanța (UMC), ar putea studia la anul la Universitatea Națională de Științe și Tehnică Politehnică.
Despre acest subiect a vorbit președintele senatului UMC, Cornel Panait.
Decizia fuzionării cui aparține?
Cornel Panait: Nu este fuzionare. Nu este fuzionare. Este o construcție a unei noi universități. Cine enunță termenul de fuziune înseamnă că nu înțelege. Noi nu fuzionăm. A fuziona creează niște relații de subordonare, iar aceste relații nu există. Deci, ne desființăm structurile anterioare și creăm o nouă structură pe principii de calitate. La Organizația Națiunilor Unite este și China, este și Rusia, sunt și Statele Unite, dar este și Linherstein, este și nu știu România și așa mai departe. Deci cu drepturi egal.
Spuneați mai devreme că de 9 luni v-a venit ideea aceasta? Colegii au știut?
Cornel Panait: Nu! N-a știut absolut nimeni până în acest moment și n-am avut niciun fel de interes a face publică o asemenea inițiativă dintr-un motiv simplu: starea de tensiune pe care ați auzit astăzi că o au unii dintre colegii mei ar fi fost mai veche cu 9 luni decât dacă începem de astăzi. Ori, noi nu dorim să lucrăm într-o stare de tensiune aici, ci într-o stare normală. La momentul ăsta se simte nevoia sau s-a simțit nevoia unei informări a tuturor, dintr-un motiv simplu, pentru că am intrat pe drumul scurt. Deci, inițiatorii acestui proiect, care sunt Universitatea Politehnică din București, Universitatea din Pitești, se pare că este acolo, Universitatea din Târgoviște, Universitatea din Petroșani și mai știu eu care o mai fi, d eci spun clar, noi trebuie până la sfârșitul sesiunii parlamentare din anul 2023 să înființăm această nouă structură, pentru că altfel nu putem da examen de admitere şi atunci mai pierdem un an. Ori pierderea unui an e foarte importantă în structura în care ne propunem ca printr-o asemenea universitate să reușim să intrăm, încă o dată spun, în elita mondială academică. Deci, e o chestie care este clară şi atunci nu mai avem timpul necesar să așteptăm, cum spune ONU, că să mai stăm un an. Astea sunt aiureli, sunt, necunoașteri ale unui mecanism care funcționează în această lume. În această lume mecanismele sunt simple și uneori radicale. Vrei să faci performanță, trebuie să fii cu noi, vrei să nu faci performanță, treaba ta, stai liniștit, că nimeni nu ne obligă astăzi. Eu cred că am fost foarte clar, nu ne obligă nimeni să intrăm în această structură. Vrem să intrăm, intrăm, nu vrem să intrăm, nu intrăm. Rămânem Universitatea Maritimă din Constanța, cu toate performanțele noastre, dar cu niște avantaje care s-ar putea să existe, s-ar putea să nu existe, nu știu, cu niște avantaje pe care nu le putem atinge. Dar, la momentul la care discutăm noi, acum, aici, pe apetitul Ministerului Transporturilor, pentru o asemenea structură universitară este foarte scăzut. Și acum, haideți să revenim la un lucru pe care n-am vrut să îl fac chiar așa de public aici. Care-i apetitul oraşului Constanţa față de mediul universitar și cu o adresabilitate directă – Universitatea Maritimă din Constanța? Care-i apetitul? Zero absolut! Consiliul Județean ne-a dat afară din sala de la Biblioteca Judeţeană pe care o aveam. Ne-a dat afară! E posibil așa ceva? Primăria a emis o hotărâre de Consiliu Local ilegală referitor la sala de sport de la Hidrotehnica. Noi trebuie să ne batem cu autoritatea locală aici. Păi, puterile universității noastre, apropo de autoritatea locală, sunt relativ mici. Dar, dacă nu te bagă nimeni în seamă, ce poți să faci? Nu te bagă. Când a fost să aibă Primăria o atitudine aproape identică cu Fondul Plastic și cu artiștii plastici, s-a mobilizat toată lumea din Constanța și Primăria a retras proiectul de hotărâre după ordinea de zi. Când a fost sala de sport, nu s-a mobilizat nimeni. Deci ce vrem noi? Noi vrem o chestie simplă – să fim vizibili! Ce vrem noi? Vrem să avem forță. Cum putem avea forță? Cu numărul de studenţi pe care îl avem, indiferent de competența noastră academică, indiferent de vizibilitatea internațională care e mai mare decât vizibilitatea națională, nu putem face mai mult.
Studenții vor participa la referendum sau doar profesorii?
Cornel Panait: Nu, studenţii, nu!
Repetați-ne un pic avantajele pe care le are această mișcare, să-i spunem așa, acest proiect!
Cornel Panait: Acest proiect are avantajul că ne introduce în cea mai mare universitate tehnică din România și intrăm pe ușa din față.
Şi dezavantaje?
Cornel Panait: Dezavantajele, fără să spună nimeni nimic, o parte mică din autonomia noastră de astăzi se va pierde. Asta e evident, pentru că atunci când discuți despre ce se va întâmpla cu nu știu ce proiect și are nevoie de votul Senatului, atunci, e evident că noi nu avem atâția membri în Senatul viitoarei universități, încât să ne putem impune punctul de vedere. Aici noi știm, probabil, mai bine ce ar trebui făcut și cum ar trebui făcut, dar depinde de noi ca să reușim prin contract și negocieri să avem o structură care, la nivelul Senatului noii universități, să fie luată în calcul printr-un vot local. Și asta presupun că se poate face.
Cum se va numi noua instituție, dacă referendumul va trece?
Cornel Panait: Nu, noua instituție se va numi la fel și dacă nu va trece și dacă va trece. Numai că noi vom fi parte sau nu vom fi parte a acestei noi instituții. Ea se numește Universitatea Națională pentru Știință și Tehnologie Politehnică.
De Sfinţii Arhangheli Mihail şiGavriil, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri, păzitorii oamenilor de la naştereşi până la moarte şi călăuze ale sufletelor spre Rai, aflăm povestea Capelei Militare, așa cum constănțenii o cunosc, de la preotul paroh, Nicușor Morlova.
Cu 90 de ani în urmă la marginea Constanței exista o garnizoană militară a cărei conducere decide să construiască o capelă militară. Inițiativa este acceptată cu bucurie de Episcopia Armatei, Episcopia Constanței și de autoritățile locale de la acea vreme, care desemnează la 28 iulie 1932, un comitet care să se ocupe de construirea actualei Biserici “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Constanța, cunoscută drept Capela Militară.
Comitetul alcătuit din generalul Nicolae Macici, maiorul Ion Ionescu și preotul militar Alexandru Soroceanu, confesorul garnizoanei, era condus de Preasfințitul Gherontie Nicolau, episcopul Constanței, și avea sarcina să strângă fonduri necesare începerii lucrărilor.
La 7 noiembrie 1932, a început împrejmuirea locului din curtea Regimentului 13 Artlierie, unde urma să înceapă ridicarea viitoarei biserici, iar piatra de temelie s-a pus, șase ani mai târziu, la 3 iulie 1938. In piatra de temelie, așa cum se obișnuiește se introduce un hrisov, iar pe cel din Biserica Sfinții Îngeri, stau scrise și numele Regelui Carol al II-lea, al primarului Constanței, de la acea vreme, magistrat C.Florescu, al prefectului col.Ion Spirea, al celor care au avut inițiativa ridicării lăcășului.
Arhitectura este în stilul bisericilor bizantine, cu o singură turlă impunătoare și cu coloane din piatră la intrare, ca simboluri naționale. Planurile de construcție poartă semnătura arhitectului șef al Patriarhiei Române, D.Ionescu Berechet. Meșteri militari și civili, dar și elevi de la Liceul Industrial din Constanța au lucrat într-un ritm alert și într-un an și jumătate, la sfârșitul anului 1939, biserica era gata. Sfințirea a avut loc însă, un an mai târziu, la 20 octombrie 1940, de doi ierarhi, Gherontie Nicolau al Constanței și PartenieCiopron, episcopul armatei.
Capela militară a servit nevoilor religioase ale soldaților, până la 1 septembrie 1948, când autoritățile comuniste decid desființarea preoților militari, a clerului în armată.
Capela militară devine Parohie cu hramul „Sfinților Îngeri”și pentru un timp funcționează drept catedrală a orașului, din pricina faptului că actuala Catedrală Arhiepiscopală „Petru și Pavel” se afla în reparații după bombardamentul aerian sovietic din 3 august 1941.
O perioadă însemnată a urmat între anii 1959-1961, când a fost realizată pictura în frescă în stil bizantin, cu culori vii, deschise, perfect armonizate, realizată de talentatul pictor Costin Ioanid din București. Ulterior, aceasta fost restaurată, între anii 2005 și 2011, iar la final pe 8 noiembrie 2011 a fost resfințită, de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Astăzi, în Parohia „Sfinții Îngeri”din Constanța sunt desfășurate diverse activități pastoral-filantropice, prin slujitorii săi: preotul paroh Nicușor Morlova, preotul Enache Drăguș, preotul Cornel Ciocan, preotul Eugen Tănăsescu, preotul Grigore Mihai și preotul Nicolae Cristescu.
Cea mai valoroasă icoană a bisericii este Icoana din argint a Sfântului Arhanghel Mihai, pe care constănțenii o socotesc ocrotitoare, ajutătoare și făcătoare de minuni.
La Mileştii Mici sunt 200 de km de galerii subterane, care adăpostesc cea mai mare colecţie de vinuri din lume – FOTO
Publicat de Doina Sirbu,
9 august 2021, 16:56 / actualizat: 9 august 2021, 18:28
Te poţi simţi ca acasă, dacă treci Prutul la fraţii basarebeni. O zi de vacanţă poate fi petrecută într-una din sutele de crame care există pe teritoriul Republicii Moldova. La Mileştii Mici sunt 200 de km de galerii subterane, care adăpostesc cea mai mare colecţie de vinuri din lume.
La intrarea în galerii, vinul curge din butoaie în imense pahare și un trenuleț te așteaptă pentru a porni călătoria pe străzi cu nume de vinuri, pânâ la „Copacul beției„. Cum a intrat această cramă în Cartea recordurilor a aflat Liliana Fustanela de la unul din ghizii săi.
Cum te numeşti?
“Mă numesc Victoria Bîrgău, aşa, ca munţii din Bistriţa”, spune Victoria Bîrgău.
Foarte frumos! De ce ar trebui să vină românii să viziteze Mileştii Mici?
“Pentru că este un loc cu totul special care îşi relevă istoria, deci, fiecare colţ îşi va spune o poveste şi aici şi străzile îşi poartă cu mândrie numele strugurilor de viţă de vie, atât cei autohtoni, cât şi cei internaţionali”, ne-a mărturisit Victoria Bîrgău.
Cum a luat fiinţă această vinărie?
“Cu mult timp în urmă. Cu 200 de ani în urmă, aici a început activitatea de extracţie de pietre de calcar. Ulterior, am început să depozităm vin, pentru că am creat condiţii naturale”, a mai dezvăluit Victoria Bîrgău.
Cea mai valoroasă sticlă de vin datează de când?
“Din 1973, de foarte mult timp. De când încă, din păcate, noi încă eram comunişti. Şi o sticlă din aia costă 1500 de euro”, a mai spus Victoria Bîrgău.
Sunt multe astfel de sticle aici depozitate precum cărţile într-o bibliotecă! Cum ştim că este un vin bun?
“Exista aşa o vorbă că cu cât este mai vechi vinul, cu atât este mai bun! Nu întotdeauna este cazul, că şi un vin mai tinerel este excepţional, însă, odată ce o să îl păstrăm în condiţii ideale la o temperatură constantă şi o umiditate relativă de 85-95%, o să avem un vin păstrat bine”, a mai precizat Victoria Bîrgău.
Ce temperatură este acum, aici?
“12-14 grade Celsius, condiţii ideale. Deci, în timpul verii o să fie mai rece, în timpul iernii o să fie invers, din cauza diferenţei de temperatură”, a mai spus Victoria Bîrgău.
Sunt multe galerii subterane şi însumează câţi km?
“În total, 200 de km. Putem să ajungem şi în România dacă am uni tot traseul, dar se vizitează doar 5 km”, declară Victoria Bîrgău.
Din 2005, aţi intrat în Cartea Recordurilor! Povestiţi-ne cum s-a întâmplat asta!
“Directorul de atunci a decis să încerce să înregistreze, de fapt, această colecţie pentru un record şi s-a determinat că aici se păstrează cea mai impozabilă colecţie de vinuri de pe pământ şi crama, bineînţeles”, a dezvăluit Victoria Bîrgău.
Şi aici există şi copacul beţiei? De ce?
“Să ştiţi că avem vreo 5 copii răspândite prin galerii şi toate au sculpturi diferite pe ele, pentru că oamenii se poartă diferit atunci când se îmbată, nu?”, a spus Victoria Bîrgău.
Spuneaţi că Gorbaciov are meritul de a fi înfiinţat această vinărie?
“Gorbaciov, de fapt, prin greşeala lui de a implementa o lege a prohibiţiei alcoolice care a fost ineficientă, bineînţeles!”, ne-a mai dezvăluit Victoria Bîrgău.
Publicat de Doina Sirbu,
29 ianuarie 2020, 10:43 / actualizat: 29 ianuarie 2020, 13:05
Agricultura tradițională, cu cereale și floarea-soarelui, este schimbată, pe ici, pe colo, cu alte culturi. Un cuplu din județul Tulcea a plantat lavandă pe un hectar și, după 3 ani, producția de flori a crescut semnificativ.În ultimii 4 ani, viața soților Steliana și Gigi Dumitru, din Dăeni, a devenit mov.
Când ați început să cultivați lavandă și de ce?
Steliana Dumitru – Acum patru ani! Am pornit, de fapt, dintr-o pasiune. Parfumul de lavandă pentru noi era ceva deosebit și am început mai întâi, să punem în curte. Câțiva butași ca să facem experiențe, să vedem dacă e clima bună, dacă e terenul bun, după care am cultivat un hectar. E mult de lucru, pentru că totul se face manual, însă, atât de drag ne este, încât, mergem mai departe chiar cu mare plăcere.
Ați cultivat un hectar în comuna Dăeni?
Steliana Dumitru – Da, în comuna Dăeni, județul Tulcea, o comună în care noi nu stăm de foarte mult timp. Stăm din 2012. Am accesat fonduri europene, pe măsura 6,1, „Tânărul fermier”, și chiar ne-au ajutat acele fonduri, ne-au dat startul, să spunem așa.
V-au trebuit mulți bani ca să începeți această afacere?
Steliana Dumitru – Da, au fost peste 5.000 de euro!
Și a meritat?
Steliana Dumitru – Pot să spun că a meritat. Abia acum putem să vedem roadele, pentru că timp de trei ani, lavanda nu îți poate oferi o producție atât de mare, încât să poți să ai un profit, dar acum se vede. Este foarte adevărat că lumea nu vorbește, nu știe prea multe despre lavandă, de aia noi ne și pregătim așa, cu fluturași, cu informații despre lavandă. Este vorba despre uleiul și apa de lavandă, în hârtiile pe care noi le scriem în general, nu neapărat produsele noastre, astfel încât, lumea să fie informată, pentru că lavanda e folosită din antichitate și, mai ales, strămoșii noștri foloseau lavandă. În săpunul de casă, bunica punea lavandă, flori de lavandă.
Unde valorificați produsele?
Steliana Dumitru – Prin târguri. Avem și câteva laboratoare care vin să ia mai mult, dar, în special, prin târguri.
Cele mai minunate produse pe care le aveți, care sunt?
Steliana Dumitru – Uleiul esențial de lavandă este extraordinar de bun pentru dureri de cap, pentru somn, pentru probleme de articulații, mai ales pentru aroma în casă. Apa de lavandă este extraordinar de bună pentru ten, pentru tenul cu acnee, bun demachiant, pentru păr, pentru calmarea mâncărimilor de la ciupiturile de insecte, bun dexinfectant, bun calmant. Apoi, crema de mâini este extraordinar de bună pentru orice anotimp, dar deosebită pentru anotimpul răcoros, parfumuri solide, unde folosim lavanda, uleiul esențial de lavandă în combinație cu alte uleiuri esențiale, în combinație cu alte uleiuri esențiale. Spre exemplu, noi avem lavandă-iasomie, lavandă-trandafir, lavandă-magnolie. Uleiul de corp, baza lui fiind uleiul din sâmburi de struguri, dar fiecare ulei din compoziția lui are efecte benefice asupra corpului și asupra pielii. Șampon de lavandă avem, oteț de lavandă, de uz extern pentru răceli. Mai avem o alifie cu care mă laud și mă mândresc, pentru că este făcută după rețeta buncii și conține untură, flori de lavandă, flori de gălbenele și, bineînțeles, uleiul esențial de lavandă. Toate cremele, noi le întărim cu ceară de albine. Sarea de baie este extraordinară pentru relaxare. Două linguri în cadă, indiferent câtă apă este, e sufiecient pentru relaxarea corpului. Iar pentru durerile de picioare, două lingurițe în doi litri de apă călduță, stați 10 minute cu picioarele și face extraordinar de bine. Avem lumânări parfumate, săculeți, săpun de casă cu lavandă. O grămadă de produse. Nu pot să spun că este unul anume preferatul meu, pentru că toate au efecte benefice asupra noastră, asupra corpului.
Am putea spune că în ultimii ani, viața dvs. a devenit mov!
Steliana Dumitru – Da, chiar încercăm să punem o pată de culore și peste movul acesta, dar, într-adevăr, dragostea asta a noastră pentru lavandă, se vede și acasă, pentru că pe ici, pe colo, există câte un mov, măcar să ne amintească – Uite, pe drumul ăsta am pornit și mergem cu drag mai departe!
ATELIER URBAN | Astăzi, ora 18:00, la Radio Constanța – Interviu cu profesorul Alexandru Mironov: „În următorii 15 – 20 de ani ne așteaptă zguduiri pe care cu greu le putem accepta și chiar imagina“
Publicat de ,
29 septembrie 2019, 11:59 / actualizat: 30 septembrie 2019, 10:41
Lumea se schimbă cu o viteză uriașă, iar în următorii 15-20 de ani vor fi zguduiri greu de acceptat și imaginat, a declarat profesorul Alexandru Mironov, într-un interviu realizat de Liliana Fustanela.
„Schimbarea este exponențială, ceea ce înseamnă că ritmul este dincolo de puterea noastră de a înțelege. Pentru cei mai mulți dintre noi, dar și cei care pot să înțeleagă cum ticăie mașinăria lumii, nu pot prelua decât pe felii . Un biolog, față de astronom, e la mare diferență, un matematician, față de un poet, care își schimbă și el felul de a vorbi, sunt diferiți unii cu alții. Suntem 7 miliarde 700 de milioane de oameni pe Planetă. Planeta Pământ a mers la școală în ultimul secol, iar asta ne schimbă complet societatea. Din păcate, a rămas o pătură specială profesionistă, în urma mersului societății, asta este pătura politicienilor și vă atrag atenția că ei nu se mai descurcă deloc pe pământ, în timp ce inginerul, care a cel care conduce planeta, dascălul – care este din ce în ce mai necesar, medicul și cel care se îngrijește de sănătate în general sunt cei care răspund de destinele lumii. Eu cred că suntem într-un moment special de schimbare a societății, că ne așteaptă în următorii 15 – 20 de ani zguduiri pe care cu greu le putem accepta și chiar imagina. Unul dintre ele, vă dau exemplu – 2031, după toate prognozele, va fi anul când inteligența artificială se va uni direct cu Homo sapiens și vom fi homo bionic. Spre 2030 probabil că deja s-a pus piciorul pe Marte și începe organizarea proiectelor de preluare și terraformare a planetei Marte. Pe lună vor fi deja 10 ani de când s-a început colonizarea. Speranța de viață, spre 2050, speranța de viață va fi deja de 88 – 90 de ani“, iată una dintre declarațiile profesorului Alexandru Mironov.
Nu ratați emisiunea „Atelier Urban“ de astăzi, după știrile orei 18.00, pentru a afla cum vom fi afectați de evoluția tehnologică.
„Îmi iubesc țara enorm. România se îmbină cu muzica”, spune Marica Pitu, la 83 de ani, într-un interviu în exclusivitate, pentru Radio Constanța.
O prezență discretă, caldă, o bunicuță blândă, cu mintea limpede și privirea încă strălucitoare, așa am întâlnit-o pe Marica Pitu la spectacolul ce s-a desfășurat de Buna Vestire, în comuna constănțeană Horia. Mai tânărul ei coleg de cântec, Aurel Sava era sărbătorit pentru 40 de ani de carieră.
Maria Pitu s-a născut la 10 august 1933, foarte aproape de Silistra, în Cadrilater, pământ românesc la acea vreme, într-o familie de aromâni fărșeroți. Părinții ei Anastasia și Spiru Pitu se născuseră în Grecia, mama la Katerini, iar tatăl, la Salonic. Și primii patru copii ai familiei Pitu s-au născut tot în Grecia, până să părăsească vechea Macedonie și să se stabilească în județul Durostor, la 3 km de Silistra.
După schimbul de populație din 1940, familia Pitu capătă statulul de coliniști în mai multe așezări din Călărași și din deltă, apoi ajunge în Banat, la Dudești. Cu cântecul dobrogean în suflet, Maria Pitu devine elevă a Liceului Pedagogic Timişoara. Atrasă fiind și de cântecele și doinele bănățene devine solista liceului. Talentul moștenit mai cu seamă de la tată fusese repede remarcat de profesori care au prezentat-o marelui taragotist Luţă Loviţă. Profesorul de muzică din liceu o vedea vedetă, încă de atunci și lui i se datorează numele de scenă, Marica Pitu. Așa a trecut-o sub fotografia din tabloul de final de liceu și de atunci numele său a început să fie cunoscut. Urmează cursuri de canto și de pian la Școala Populară de Artă și după anii de liceu urmați în Timișoara, ajunge la Constanța și creează piesa ei de rezistență în timp: ”Fată cu ochi măslinii”. Este prima piesă de folclor dobrogean și a compus-o pornind de la un cântec vechi aromân.
În 1959, este angajată ca solistă profesionistă a Ansamblului Brâulețul. Culege și cântă folclor dobrogean și aromân, până la desființarea sa, apoi devine instructor metodist, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța.
Urcă pe scenă în sute de spectacole, alături de nume mari: Maria Tănase, Maria Lătăreţu, Rodica Bujor, Mia Braia, Ioana Radu, Angela Moldovan și a colaborează cu dirijori vestiți: Ionel Budişteanu, Gheorghe Parnica, Victor Petrescu. Cele mai plăcute amintiri ale sale sunt legate de colaborarea cu Dan Moisescu şi Emil Gavriş, interpreţi, instrumentişti, dirijori şi totodată creatori de folclor în anii `60,`70.
A cântat oriunde a fost invitată și în țară și în afara ei. Cel mai mult îi place în Dobrogea, iar în afara țării i-a plăcut cum a susținut-o publicul din Italia. Marica Pitu a fost căsătorită cu un român de origine sârbă, deportat din Banat, cu care are un fiu inginer. Se mândrește și cu doi nepoți, oameni mari, așezați, dar care deși au voce, nu au urmat cariera muzicală. Se mândrește și cu costumul popular roșu ca focul, cusut de ea, cu peste 40 de ani în urmă.
În Fonoteca de aur a Radioului public și la Casa de discuri Electrecord există la loc de cinste cântecele ei dobrogene: „Am un voinicel“, „Ocheşică dobrogeană“, „Dunăre, cale bătrână“, „Cântecul marinarului“, „Aşa joacă dobrogencele“ , dar și cele armânești: „Bună dzua picurare“ (Bună ziua, păcurare), „Anli vinu ş`trecu“ (Anii vin şi trec), „Nu va dada s`mi mărită” (Nu vrea mama să mă mărite), „Ocliul`a masină laiă“ (Ochiul tău, măslină neagră) etc.
„Fată cu ochi măslinii”, „Hai, Dunărea mea” și „Lea mușata armână” sunt cântece fredonate de români din orice regiune a țării. „Fată cu ochi măslinii”, e melodia Măricăi Pitu și pentru asta îi mulțumim. Respect și recunoștință pentru promovarea folclorului autentic dobrogean.
Mai multe aflați în emisiunea „Seri de cântec românesc”, ediția din 27 martie, realizată de Liliana Fustanela.
Născut la 19 octombrie 1986, în comuna Icoana, județul Olt, Gabriel Lungu a urmat cursurile primare la școala din satul Floru, unde a copilărit, comuna Icoana. În anul 2001 pleacă din satul natal, pentru a urma cursurile Seminarului Teologic ”Sfântul Nicolae” din Râmnicu Vâlcea. În 2006, susține examenul de admitere la Conservatorul de muzică ”Ciprian Porumbescu” din București, iar în 2009 susține examenul de licență, finalizând, astfel, cursurile secției Pedagogie Muzicală (Muzică Religioasă). În vara anului 2011 absolvă studiile de Masterat,la secția Artă Muzicală.
Totodată, urmează și cursurile Școlii Populare de Artă, secția Canto Popular, clasa profesoarei Ana Piuaru. Studiile muzicale au fost împletite cu participări la concursuri de muzică populară unde a obținut premii valoroase.
În anul 2008 obținea premiul al II –lea la Pitești, la concursul de muzică lăutărească veche ”Zavaidoc” și premiul al II –lea la Brașov, la concursul ”Flori în Țara Bârsei”. În anul 2009, la Runcu (Gorj) obținea premiul I la concursul ”Maria Apostol” și premiul al III –lea, la Drobeta Turnu-Severin, la concursul ”Cântecele Românilor de pretutindeni” .
La Pitești, în anul 2011 la concursul de muzică lăutărească veche ”Zavaidoc” obține premiul al II-lea, iar la Tîrgoviște, în anul 2014 la Festivalul – concurs Ion Dolănescu, obține premiul Fundației Culturale Ion Dolănescu.
Gabriel Lungu își iubește cu nesaț glia străbună, satul natal și oamenii care i-au însoțit copilăria. Iubește animalele şi îi place să meargă pe jos, să admire natura și să socializeze.
În noiembrie 2011 a lansat pe piaţă primul său album intitulat: ”Prin Pădurea din Icoana”, un album care conține 16 cântece culese din zona din care provine, Oltenia. Albumul este produs de Casa de discuri Electrecord şi a fost realizat cu sprijinul Orchestrei Radio, dirijată de Adrian Grigoraș.
Cel de-al doilea disc este aparoape gata şi se va numi: „Mă gândesc, maică, la tine”.
Gabriel Lungu este redactor la Radio Lumina, radioul local al Episcopiei Severinului și Strehaiei, unde promovează cultura și valorosul tezaur folcloric românesc. Împletește această pasiune cu o altă chemare. Este dascăl la Catedrala din Drobeta Turnu Severin. Prin tot ceea ce face își dorește să aducă un strop de bucurie și de liniște sufletească românilor.
Urmăriţi Profil de interpret – Gabriel Lungu, în emisiunea de folclor: ”Seri de cântec românesc”, ediția 17 noiembrie, după știrile orei 18.00, cu Liliana Fustanela!
