Deși a condus cu nouă goluri, HC Dobrogea Sud Constanța a suferit prima înfrângere din campionat
Publicat de Catalin Donose, 10 octombrie 2020, 12:11
Etapa a 8-a din Liga Națională de handbal masculin a programat sâmbătă la Sf. Gheorghe, meciul dintre HC Dobrogea Sud Constanța și SCM Politehnica Timișoara.
Constănțenii au dominat clar primele 50 de minute, la Sepsi Arena din Sfântu Gheorghe și au condus autoritar în fața bănățenilor, în ciuda unui start foarte bun al adversarilor.
De la 2-5, în minutul 10, handbaliștii dobrogeni au întors spectaculos scorul, la 9-5, în minutul 15 și au rezistat 9 minute fără gol primit.
Cu o apărare agresivă și flexibilă, pe care antrenorul Djordje Cirkovic a schimbat-o permanent din 5+1, cu Buricea avansat, în 4-2, echipa noastră i-a obligat pe timișoreni să greșească și a lovit necruțător pe contraatac. După alte 10 minute fără gol primit, ne-am dus la 16-8, iar la pauză scorul a devenit 16-9.
Dobrogea Sud a avut 18-9, în minutul 35, 19-10 în minutul 37, apoi a apărut o ușoară relaxare, de care Fenici, Sadoveac și compania aveau să profite. Au ieșit Șandru și Komogorov, au intrat Onur Ersin și Ilie. Poli a redus din diferență, dar Iancu a reușit să blocheze echipa lui Vlad Caba să se apropie și mai mult la 20-15, în minutul 45.
Paradele sale nu au fost suficiente, însă, pentru că în atac au apărut erorile. Cu doar 3 goluri marcate în ultimele 15 minute, echipa noastră a fost aspru pedepsită de un Sadoveac necruțător, care a tras după el echipa spre o victorie incredibilă. Au revenit pe final, prea târziu, Șandru și Komogorov.
Poli s-a impus cu 25-23 și a obținut trei puncte nesperate.
HC Dobrogea Sud (Djordje Cirkovic): Iancu, Vasile – Șandru 6 goluri, Nistor 4, Chikovani 3, Radojevic 3, Susanu 2, Chiuffa 1 (1x7m), Nikolic 1, Onur Ersin 1, Andrei 1 (1), Simovic 1, Buricea, Ilie, Komogorov .
Poli Timișoara (Vlad Caba): Tcaciuc, Pal – Sadoveac 9 goluri (4x7m), Barros 6, Șomlea 3, Baican 2, Neamțu 2, Fenici 1, Câmpan 1, Năstăsie 1.
Duminică, HC Dobrogea Sud va juca ultimul meci la turneul 2 de la Sfântu Gheorghe, cu Steaua București, de la ora 16.30, în direct la TVR1.
Cătălin Donose
Foto – HCDS