Ascultă Radio România Constanța Live

lege

Guvernul a aprobat proiectul care interzice cumulul pensiilor speciale cu salariile în sectorul public

Sunt vizați 20.000 de bugetari - foști militari, polițiști, jandarmi, dar și de foști angajați la Parlament sau la Curtea de Conturi.

Guvernul a aprobat proiectul care interzice cumulul pensiilor speciale cu salariile în sectorul public

Publicat de Adina Sîrbu, 30 aprilie 2026, 14:22

Bugetarii care aleg să rămână în sistem și după pensionare vor trebui să renunțe la 85% din pensie, urmând să păstreze salariul și doar 15% din rentă, prevede proiectul de lege adoptat în ședința extraordinară de Guvern de astăzi.

Premierul Ilie Bolojan a declarat că „Acest proiect de lege va fi trimis Parlamentului cu solicitarea să fie adoptat în procedură de urgență, în așa fel încât să rezolvăm o problemă care ține de echitate, o problemă care ține de economii în sectorul public și, de asemenea, una care ține de posibilitatea de a crește în cursul anului viitor, într-o anvelopă rezonabilă, salariile în sectorul public”.

Măsura se aplică doar pensiilor de serviciu și celor militare, nu și celor contributive, fiind vizați 20.000 de bugetari – foști militari, polițiști, jandarmi, dar și de foști angajați la Parlament sau la Curtea de Conturi.

Sunt exceptați aleșii locali, care în acest moment nu primesc pensii speciale, dar și de cadrele didactice din domeniul justiției și cel militar.

Proiectul prevede că angajații din sectorul public pot continua activitatea până la 70 de ani, cu acordul anual al angajatorului. În același timp, cumulul pensiei cu salariul este restricționat.

Actul normativ prevede că persoanele care încasează atât pensie, cât și salariu de la stat vor fi obligate să aleagă între a renunța la locul de muncă și a încasa pensia integral ori a continua să lucreze și să încaseze doar 15% din pensie.

Sursă: TVR Info

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

Microciparea câinilor și pisicilor din UE devine obligatorie, a decis Parlamentul European

Vânzătorii, crescătorii și adăposturile de câini și pisici au la dispoziție 4 ani să microcipeze animalele.

Microciparea câinilor și pisicilor din UE devine obligatorie, a decis Parlamentul European
Foto: Freepik

Publicat de Adina Sîrbu, 29 aprilie 2026, 14:14

Parlamentul European a adoptat un proiect de lege care urmărește să oprească practicile abuzive, să reducă actele de cruzime și să protejeze sănătatea pisicilor și câinilor din spațiul comunitar.

Cu 558 de voturi pentru, 35 împotrivă și 52 abțineri, eurodeputații au dat undă verde primelor standarde ale UE pentru reproducerea, adăpostirea, trasabilitatea, importul și manipularea pisicilor și câinilor.

Noul regulament introduce obligația ca toți câinii și pisicile deținute în UE, inclusiv cei aflați în proprietate privată, să poată fi identificați cu microcipuri și înregistrați în baze de date naționale interoperabile.

Vânzătorii, crescătorii și adăposturile vor avea la dispoziție 4 ani de la intrarea în vigoare a legii să microcipeze animalele, iar pentru proprietarii care nu vând animale, obligația va intra în vigoare după 10 ani pentru câini și după 15 ani pentru pisici.

Vor fi interzise prin lege: reproducția între părinți și pui, bunici și nepoți, precum și între frați și frați vitregi;  reproducția câinilor sau a pisicilor pentru a le conferi trăsături exagerate sau excesive care conduc la riscuri semnificative pentru sănătate, precum și mutilarea câinilor și pisicilor pentru spectacole, expoziții sau concursuri.

Legarea unui câine sau a unei pisici de un obiect, cu excepția cazului în care este necesară pentru tratament medical, precum și utilizarea zgărzilor de forță pentru dresaj și a zgărzilor strangulante fără mecanisme de siguranță încorporate, vor fi, de asemenea, interzise.

Câinii și pisicile importate din țări din afara Uniunii Europene pentru vânzare vor trebui să fie microcipate înainte de a intra în UE și apoi înregistrate într-o bază de date națională.

Proprietarii de animale de companie care intră în UE vor fi obligați să își înregistreze în prealabil animalul microcipat într-o bază de date cu cel puțin cinci zile lucrătoare înainte de sosire, cu excepția cazului în care animalul este deja înregistrat într-o bază de date a unei țări din spațiul comunitar.

Sursă: Radio România

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Președintele Nicușor Dan a promulgat legile bugetului

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu cele două proiecte, stabilind că actele normative sunt constituţionale.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 martie 2026, 18:49

Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu cele două proiecte, stabilind că actele normative sunt constituţionale.

Alianţa pentru Unirea Românilor a contestat la Curtea Constituţională legile bugetului pentru anul 2026, solicitând ”oprirea intrării în vigoare a unor acte normative profund viciate şi sancţionarea derapajelor unei guvernări care legiferează împotriva propriilor cetăţeni”.

Cele două legi au fost adoptate în şedinţa comună a Parlamentului din 20 martie.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri dimineață legea privind pensiile magistraților

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 februarie 2026, 09:13

Președintele Nicușor Dan a promulgat vineri dimineață legea privind pensiile magistraților, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale.

”Recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, așteptat de societatea noastră. Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate de societate devin realitate.
Îi asigur pe magistrați că munca lor este respectată, iar importanța lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută. Voi susține măsurile legislative și administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condițiilor în care își desfășoară activitatea.”
– a precizat șeful statului.

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Decizia CCR pe reforma pensiilor magistraților, publicată în Monitorul Oficial. Legea merge la promulgare

Curtea Constituțională a publicat, astăzi, motivarea deciziei din 18 februarie prin care a stabilit că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților este constituțional.

Decizia CCR pe reforma pensiilor magistraților, publicată în Monitorul Oficial. Legea merge la promulgare

Publicat de Adina Sîrbu, 26 februarie 2026, 21:10

Decizia Curții Constituționale nr. 153 din 18 februarie 2026 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a unor dispoziții din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, precum și a legii în ansamblul său, a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

Legea urmează să ajungă pe masa președintelui Nicușor Dan pentru promulgare.

Pe 18 februarie, Curtea Constituțională a României a respins sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților și a stabilit că actul normativ este constituțional.

Decizia a fost luată după cinci amânări.

Noul proiect de modificare a pensiilor magistraților adoptat de Guvern prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani, iar cuantumul pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate. Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii și procurorii au solicitat ca pensia lor să fie aproape la același nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.

După decizia CCR, șeful statului Nicușor Dan a transmis că aceasta reprezintă un gest de echitate, așteptat de societatea noastră.

Curtea Constituțională a României publicat, astăzi, motivarea deciziei din 18 februarie prin care a stabilit că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților este constituțional.

După publicarea motivării în Monitorul Oficial, legea merge la președintele Nicușor Dan pentru promulgare.

Sursă: AGERPRES

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

DIALOGURI LA ZI | Carmen Paraschivescu, psihoterapeut și expert tehnic judiciar, despre Legea femicidului

Poate doar legislația controla aceste cazuri extreme sau trebuie înțelese și abordate pluridisciplinar mecanismele violenței?

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 februarie 2026, 15:52 / actualizat: 10 februarie 2026, 18:01

Senatul a adoptat la începutul lunii februarie proiectul de lege privind prevenirea şi combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced.

Definiție: „Femicidul este uciderea cu intenţie a unei femei, precum şi moartea unei femei survenită ca urmare a loviturilor sau vătămărilor cauzatoare de moarte, ori a altor infracţiuni săvârşite cu violenţă, indiferent dacă faptele sunt comise de un membru al familiei sau de o terţă parte”.

Inițiativa are ca scop alinierea legislației la o realitate îngrijorătoare: abuzul asupra femeilor și actele grave de violență care le periclitează viața.

În 2025, aproape 60 de femei au murit în urma agresiunilor partenerilor de cuplu.

Cazul cutremurător al crimei din Cenei, în care un copil de 15 ani a fost ucis de prietenii lui, arată dimensiunea fenomenului de violență și ar putea duce la modificarea Codului Penal în privința răspunderii minorilor pentru infracțiuni grave.

Poate doar legislația controla aceste cazuri extreme sau trebuie înțelese și abordate pluridisciplinar mecanismele violenței?

Soluția eficientă poate veni doar de la integrarea soluțiilor parțiale – psihologice, sociale, educative, juridice și medicale – afirmă specialiștii.

Carmen Paraschivescu, psihoterapeut și psiholog judiciar, este invitata Mihaelei Andrei în emisiunea „Dialoguri la zi”:

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Ministrul Culturii retrage proiectul de lege care normează munca artiștilor

„Retragem propunerea colegilor și le mulțumim pentru tot efortul prin care după 2 luni de munca le-au elaborat. Mai lucrăm până găsim o formă”, a declarat ministrul András Demeter.

Ministrul Culturii retrage proiectul de lege care normează munca artiștilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 februarie 2026, 15:35

Ministrul Culturii, Andras Demeter, a anunțat în timpul protestului de astăzi al actorilor Teatrului Național I.L Caragiale din București că va retrage proiectul pilot ce avea ca scop normarea muncii artiștilor.

Acesta a mai precizat faptul că pontarea orelor de muncă nu este o inițiativă a Ministerului Culturii, ci o obligație impusă de Curtea de Conturi începând cu anul 2023.

Scopul ei nu era de a controla creația, ci de a crea un sistem corect, care să reducă frustrările și tensiunile dintre artiștii care muncesc mai mult, dar ajung să fie plătiți mai prost decât cei care au un volum de muncă mai mic, a mai spus Ministrul Culturii, Andras Demeter.

Redactor – Silvia Pascale

Elevele Colegiului Național de Arte Regina Maria, premiate la Olimpiada Națională de Arta Actorului
Cultură sâmbătă, 16 mai 2026, 13:00

Elevele Colegiului Național de Arte Regina Maria, premiate la Olimpiada Națională de Arta Actorului

Elevele Colegiului Național de Arte Regina Maria din Constanța au trăit cele mai mari emoții, dar și cea mai mare fericire la Olimpiada...

Elevele Colegiului Național de Arte Regina Maria, premiate la Olimpiada Națională de Arta Actorului
Cazinoul din Constanța găzduiește expoziția „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, un proiect semnat de Kira Hagi
Cultură sâmbătă, 16 mai 2026, 11:58

Cazinoul din Constanța găzduiește expoziția „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, un proiect semnat de Kira Hagi

Cazinoul din Constanța găzduiește expoziția „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, un proiect semnat de Kira Hagi. Expoziția vorbește...

Cazinoul din Constanța găzduiește expoziția „AGAPI – o jumătate de secol de iubire”, un proiect semnat de Kira Hagi
Cazinoul constănțean va fi gazdă în această toamnă a primei ediții a unui festival de muzică de cameră
Cultură vineri, 15 mai 2026, 19:50

Cazinoul constănțean va fi gazdă în această toamnă a primei ediții a unui festival de muzică de cameră

Cazinoul constănțean va fi gazdă în această toamnă a primei ediții a unui festival de muzică de cameră. “Cazino Music Festival” se va...

Cazinoul constănțean va fi gazdă în această toamnă a primei ediții a unui festival de muzică de cameră
TULCEA: A început concursul internaţional de interpretare muzicală ‘George Georgescu’
Cultură joi, 14 mai 2026, 19:39

TULCEA: A început concursul internaţional de interpretare muzicală ‘George Georgescu’

Tulcea găzduieşte, începând de joi seara, concursul internaţional de interpretare muzicală ‘George Georgescu’, evenimentul dedicat...

TULCEA: A început concursul internaţional de interpretare muzicală ‘George Georgescu’
Cultură miercuri, 13 mai 2026, 09:59

Festivalul „FILMMIC” a ajuns la cea de a XVIII-a ediție

Liceul Teoretic „Traian” continuă tradiția de a aduce în prim-plan tineri talentați, proiecte originale și povești care merită...

Festivalul „FILMMIC” a ajuns la cea de a XVIII-a ediție
Cultură duminică, 10 mai 2026, 14:43

„Carol I și Dobrogea” – expoziție organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

„Carol I și Dobrogea” este titlul evenimentului organizat, săptămâna aceasta, de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și...

„Carol I și Dobrogea” – expoziție organizată de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța
Cultură duminică, 10 mai 2026, 11:23

10 Mai – Ziua Regalității – zi cu mai multe semnificații istorice

10 Mai este marcată în România ca fiind Ziua Regalității, o zi cu mai multe semnificații istorice care au în prim plan ideea de monarhie....

10 Mai – Ziua Regalității – zi cu mai multe semnificații istorice
Cultură duminică, 10 mai 2026, 10:50

Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition

Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța confirmă, încă o dată, valoarea învățământului artistic constănțean prin...

Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition

Raport de admitere în comisiile parlamentare privind Legea femicidului

Aproape 60 de femicide înregistrate în 2025 în România.

Raport de admitere în comisiile parlamentare privind Legea femicidului
Foto: pixabay.com

Publicat de Adina Sîrbu, 26 ianuarie 2026, 15:21

Adoptarea legii prin care conceptul de femicid este introdus pentru prima dată în legislaţia românească este în atenţia Parlamentului în noua sesiune.

Depus în vara anului trecut la Senat, ca prim for legislativ, proiectul s-a aflat astăzi pe agenda comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor şi Senat în domeniul legislaţiei privind prevenirea, combaterea şi sancţionarea violenţei domestice.

Comisia specială parlamentară „România fără violență domestică” și Comisia juridică din Senat au acordat, luni, raport de admitere cu amendamente proiectului de lege privind prevenirea și combaterea femicidului și a violențelor care le preced.

„2025 a fost un an negru. Vorbim de aproape 60 de femei ucise și majoritatea dintre ele în acel context de violență domestică. Aceste crime împotriva femeilor nu sunt crime accidentale. Sunt femei care au suportat un lanț de violențe, care au trecut prin control din partea partenerului și, de cele mai multe ori, printr-o lipsă de reacție eficientă din partea statului. Prin această lege, statul român își asumă pentru prima dată o abordare extrem de clară, structurată și în sensul prevenirii femicidului. Proiectul pornește de la o realitate simplă, dar dură. Femicidul este previzibil și este prevenibil. Nu e un accident, nu e o dramă de familie și atât. În lipsa unei definiții juridice, cum a existat până acum, și a unor date centralizate și a unor instrumente clare de analiză, statul a reacționat de foarte multe ori tardiv și nu arăt cu degetul spre cineva anume sau spre anumite instituții, ci pur și simplu putem constata cu toții că de multe ori s-a intervenit după tragedie”, a afirmat, luni, președinta Comisiei parlamentare „România fără violență domestică”, Alina Gorghiu.

Potrivit acesteia, „proiectul corectează aceste vulnerabilități și mută responsabilitatea de la victimă pe umerii și în responsabilitatea statului”.

Iniţiat de reprezentantele partidelor din arcul guvernamental, proiectul vine ca un răspuns la o realitate statistică alarmantă privind creşterea violenţei împotriva femeilor, care în cazuri extreme culminează cu omorul, cele mai multe fiind victime ale propriilor parteneri.

Documentul prezintă o definire a femicidului şi a tipurilor acestuia ca formă de violenţă bazată pe gen, un fenomen distinct şi extrem de periculos, cea mai gravă manifestare de violenţă împotriva femeilor şi fetelor. Sunt prezentate cele trei tipuri de femicid: intim când ucigaşul este partenerul sau fostul partener, non-intim şi indirect.

Totodată, proiectul propune crearea unor mecanisme de colectare a datelor, prezentarea anual de raportări publice şi monitorizarea transparentă a cazurilor de către poliţie, instituţii judiciare şi de medicină legală, toate acestea pentru o evaluare corectă a fenomenului.

Nu în ultimul rând sunt prevăzute majorări ale pedepselor pentru violenţa în familie, hărţuire şi ameninţare, infracţiuni care preced femicidul. Iar pentru prevenirea fenomenului, iniţiatoarele propun includerea în programele şcolare a unor teme privind etica relaţiilor familiale: egalitate de gen şi respectul reciproc.

Sursă: RRA

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Control de constituționalitate pentru legea privind utilizarea plajei de la Marea Neagră

Atribuirea în folosință gratuită a cel mult 20% din plajele turistice autorităților locale contravine dispozițiilor constituționale, susține peședintele în sesizarea depusă la CCR.

Control de constituționalitate pentru legea privind utilizarea plajei de la Marea Neagră

Publicat de Adina Sîrbu, 21 ianuarie 2026, 09:03

Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan asupra legii privind utilizarea plajei Mării Negre.

În luna noiembrie a anului trecut, şeful statului a trimis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă.

Actul normativ supus controlului de constituţionalitate stabileşte ca titularul dreptului de proprietate a plajelor să atribuie în folosinţă gratuită autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, o cotă de până la 20% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, cu destinaţia de plajă publică.

Noua soluţie legislativă instituie posibilitatea ca titularul dreptului de proprietate a plajelor să atribuie în folosinţă gratuită autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile riverane Mării Negre, la solicitarea acestora, o cotă de până la 20% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, cu destinaţia de plajă publică, arată sesizarea.

Titularul dreptului de proprietate este statul, întrucât faleza şi plaja mării sunt prevăzute în lista bunurilor care aparţin domeniului public al statului, se menţionează în sesizare.

Nicuşor Dan subliniază că în ceea ce priveşte entităţile care vor avea posibilitatea de a primi în folosinţă gratuită o cotă de până la 20% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic care sunt situate pe raza lor administrativ-teritorială, autorităţile administraţiei publice locale nu au capacitatea de a primi, întrucât acestea nu reprezintă instituţii de utilitate publică.

Astfel, soluţia legislativă ce vizează atribuirea în folosinţă gratuită autorităţilor administraţiei publice locale din localităţile riverane Mării Negre a unei cote de până la 20% din suprafaţa plajelor utilizate în scop turistic contravine dispoziţiilor articolului 136 alineatul 4, teza finală din Constituţie, întrucât aceste entităţi nu reprezintă instituţii de utilitate publică.

Sursă: AGERPRES

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Legea privind vaccinarea anti-HPV gratuită a fetelor și băieților până la 26 de ani, promulgată

Documentul prevede și analize medicale gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin.

Legea privind vaccinarea anti-HPV gratuită a fetelor și băieților până la 26 de ani, promulgată

Publicat de Adina Sîrbu, 18 ianuarie 2026, 10:12

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care asigură în continuare vaccinarea anti-HPV gratuită pentru fetele și băieții cu vârste cuprinse între 11 și 26 de ani.

Documentul prevede, totodată, analize medicale gratuite pentru depistarea cancerului de col uterin, cauzat în aproape toate cazurile de infecția cu HPV.

Screeningul și controalele gratuite reprezintă principala modalitate de prevenție, afirmă președintele, care consideră că accesul cât mai larg la acest tip de analize compensate de la buget trebuie să rămână un obiectiv important al oricărei politici de sanătate.

Încurajez toate femeile să profite de aceste servicii medicale gratuite și să includă testarea periodică în grija pentru propria sănătate, afirmă Nicușor Dan.

Date oficiale ale Institutului Național de Sănătate Publică arată că România continuă să înregistreze cea mai ridicată incidență și mortalitate prin cancer de col uterin dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Incidența este de două ori și jumătate mai mare decât media europeană, iar mortalitatea, aproape de trei ori mai mare.

Sursă: RRA

CONSTANȚA: Se deschide cabinetul de Stomatologie din Urgența SCJU
Sănătate luni, 11 mai 2026, 16:28

CONSTANȚA: Se deschide cabinetul de Stomatologie din Urgența SCJU

O durere de dinți în toiul nopții sau în zilele de sărbătoare nu va mai presupune căutări disperate după un cabinet stomatologic. La...

CONSTANȚA: Se deschide cabinetul de Stomatologie din Urgența SCJU
Anumite categorii de pacienți vor beneficia de plata primei zile de concediu medical
Sănătate miercuri, 22 aprilie 2026, 14:02

Anumite categorii de pacienți vor beneficia de plata primei zile de concediu medical

Prima zi de concediu medical va fi plătită pentru pacienții cronici, pentru cei care sunt incluși în programele naționale de sănătate, pentru...

Anumite categorii de pacienți vor beneficia de plata primei zile de concediu medical
CONSTANȚA: Brățări care urmăresc parcursul pacienților la Spitalul Județean de Urgență
Sănătate marți, 21 aprilie 2026, 12:53

CONSTANȚA: Brățări care urmăresc parcursul pacienților la Spitalul Județean de Urgență

După sistemul de monitorizare live din Urgență, brățări care să urmărească parcursul pacienților până la externare. Sunt etape din...

CONSTANȚA: Brățări care urmăresc parcursul pacienților la Spitalul Județean de Urgență
CONSTANȚA: Mai mult de un sfert din autospecialele SAJ ajung, zilnic, în service
Sănătate vineri, 17 aprilie 2026, 13:58

CONSTANȚA: Mai mult de un sfert din autospecialele SAJ ajung, zilnic, în service

Mai mult de un sfert din autospecialele Serviciului de Ambulanță Județean Constanța ajung, zilnic, în service, nu la pacienți! Managerul SAJ...

CONSTANȚA: Mai mult de un sfert din autospecialele SAJ ajung, zilnic, în service
Sănătate vineri, 17 aprilie 2026, 13:21

TULCEA: Progres vizibil pe șantierul Spitalului Județean

Progresul de pe șantierul Spitalului Județean de Urgență Tulcea devine tot mai vizibil, fiecare zi de lucru aducând proiectul tot mai aproape de...

TULCEA: Progres vizibil pe șantierul Spitalului Județean
Sănătate joi, 16 aprilie 2026, 11:13

Deficit de 40 de medici de familie în județul Constanța. CAS a lansat o nouă rundă de contractare

Potrivit datelor Casei de Asigurări de Sănătate, 7 comune constănțene nu au niciun medic de familie, iar la nivelul întregului județ, este...

Deficit de 40 de medici de familie în județul Constanța. CAS a lansat o nouă rundă de contractare
Sănătate luni, 13 aprilie 2026, 10:41

Prof. univ. dr. Vasile Sârbu: „Am vrut mereu să pun pe harta lumii Constanța noastră, Dobrogea noastră”

„Am vrut mereu să pun pe harta lumii Constanța noastră, Dobrogea noastră.” Acesta este țelul prof. univ. dr. Vasile Sârbu, șeful Secției...

Prof. univ. dr. Vasile Sârbu: „Am vrut mereu să pun pe harta lumii Constanța noastră, Dobrogea noastră”
Sănătate joi, 9 aprilie 2026, 12:40

CONSTANȚA: Undă verde pentru Departamentul de Stomatologie din cadrul Urgenței Spitalului Județean

Undă verde pentru Departamentul de Stomatologie din cadrul Urgenței Spitalului Județean Constanta. Consiliul Județean Constanța anunță că a...

CONSTANȚA: Undă verde pentru Departamentul de Stomatologie din cadrul Urgenței Spitalului Județean

Prima etapă a programului de armată voluntară începe în februarie-martie

Legea prevede posibilitatea ca tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani să facă în mod voluntar un stagiu militar de 4 luni.

Prima etapă a programului de armată voluntară începe în februarie-martie
Foto: BABADAG TRAINING AREA, Romania – During foreign weapons familiarization for Romanian troops, Cpl. Nicholas D. Porter, Amarillo, Texas native and a rifleman with Black Sea Rotational Force 11, shows the safety features of the M16A4 Assault Rifle to a Romanian s

Publicat de Adina Sîrbu, 14 ianuarie 2026, 12:20

Prima etapă a programului de armată voluntară se va desfășuraîn perioada februarie-martie, a anunțat ministrul Apărării, Radu Miruță, după ce legea privind pregătirea populației pentru apărare a fost promulgată.

Documentul asigură cadrul legal pentru ca tinerii să facă benevol un stagiu militar plătit, în urma căruia și-ar putea chiar redefini parcursul profesional.

Programul va debuta anul acesta cu aproximativ 1.000 de militari voluntari, iar în perioada imediat următoare, prin ordin de ministru vor fi stabilite condițiile de pregătire și unitățile în care se va desfășura acest program.

Legea privind pregătirea populației pentru apărare prevede posibilitatea ca tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, bărbați și femei, să facă în mod voluntar un stagiu militar de 4 luni, după care vor fi înscriși în rezerva operațională a Armatei, spunea ministrul Apărării.

După aceste 4 luni, au următoarele variante: fie să rămână în sistem ca militari plătiți, fie să se ducă la o școală de pregătire în continuare, poate unii își găsesc vocația, le-a plăcut ce au văzut acolo și vor să-și continue cariera, fie să rămână în acea categorie de rezerviști voluntari ai Armatei Române care să fie mobilizați în cazul în care consideră că este necesar”, a declarat Radu Miruță.

Potrivit legii, pe timpul pregătirii se asigură cazarea, hrana și asistența medicală, iar la finalul stagiului se va acorda o indemnizație echivalentă cu trei câștiguri salariale medii brute.

Sursă: RRA

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Instanța supremă se pregătește să atace din nou la CCR legea de modificare a pensiilor

Primul proiect al reformei pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de CCR pe 20 octombrie, ca urmarea a unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 decembrie 2025, 10:12

Judecătorii de la Instanța supremă au fost convocați, vineri, în cadrul Secțiilor Unite, pentru a discuta despre sesizarea Curții Constituționale în legătură cu proiectul Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.

‘La data de 5 decembrie 2025, ora 12:00, a fost convocată ședința Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. b) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, având ca obiect al ordinii de zi sesizarea Curții Constituționale în vederea exercitării controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, asupra Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (PL-x nr. 522/2025). În cadrul ședinței Secțiilor Unite se va analiza textul actului normativ în raport de atribuțiile stabilite în temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și art. 15 alin.(1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale’, anunță Instanța supremă într-un comunicat de presă.

Săptămâna trecută, Guvernul a aprobat noul proiect de modificare a pensiilor magistraților, care prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani. Cuantumul pensiei nu poate depăși 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.

Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Judecătorii și procurorii au solicitat ca pensia lor să fie aproape la același nivel cu ultimul salariu încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a insistat ca pensia să nu fie mai mare de 70% din ultimul salariu net încasat.

Primul proiect al reformei pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de CCR pe 20 octombrie, ca urmarea a unei sesizări depuse de Înalta Curte de Casație și Justiție.

CCR a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat, în intervalul de timp prevăzut de lege, aviz de la CSM, chiar dacă acesta este consultativ.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Nicușor Dan: Legea privind combaterea extremismului – trimisă la reexaminare; riscăm amplificarea tensiunilor

Potrivit cererii președintelui, statul român trebuie să acționeze cu fermitate pentru a preveni și pentru a combate incitarea la ură, la xenofobie, la discriminare de orice fel.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 5 decembrie 2025, 07:58

Legea privind combaterea extremismului a fost trimisă la reexaminare de către președintele Nicușor Dan, acesta apreciind că actuala formă a actului normativ ar putea duce la ‘amplificarea tensiunilor’.

‘Am transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică OUG 31/2002 privind combaterea extremismului. Statul român are datoria de a acționa ferm împotriva urii, xenofobiei și incitării la discriminare. Totuși, această datorie poate fi îndeplinită doar prin legi clare, previzibile și echilibrate. În caz contrar, riscăm efectul opus, amplificarea tensiunilor într-o societate deja polarizată și adâncirea neîncrederii în instituțiile statului’, a scris pe Facebook șeful statului.

El subliniază că, în forma actuală, legea este insuficient de clară în definirea unor infracțiuni.

‘Unele articole pot fi interpretate abuziv, ceea ce ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul. De exemplu, noua lege prevede pedepse cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru distribuirea oricărui material care conține idei xenofobe, fără a face diferența între materiale de propagandă extremistă și opere literare sau texte istorice. România are nevoie atât de fermitate, cât și de echilibru. Ambele sunt esențiale pentru apărarea democrației’, adaugă președintele.

Potrivit cererii președintelui, statul român trebuie să acționeze cu fermitate pentru a preveni și pentru a combate incitarea la ură, la xenofobie, la discriminare de orice fel.

‘Dacă nu o face însă într-o manieră echilibrată, efectul va fi contrar. Societatea românească este puternic polarizată, încrederea în autoritățile statului este redusă și orice acțiune a statului care se referă în mod dezechilibrat la această polarizare crește tensiunea socială și neîncrederea în autorități. Legea trimisă la promulgare nu îndeplinește condițiile de previzibilitate în ceea ce privește chiar conținutul constitutiv al infracțiunilor pe care le instituie. Operează cu categorii juridic penale insuficient definite, care pot duce la interpretări neunitare și chiar abuzive’, arată șeful statului.

Acesta abordează faptul că legea încadrează ca infracțiune transmiterea oricăror materiale care conțin idei antisemite sau xenofobe, inclusiv opere clasice.

‘Literatura clasică românească sau străină cuprinde numeroase opere care conțin idei xenofobe (Ion Budai-Deleanu, Nicolae Filimon, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Mihai Eminescu, William Shakespeare, Christopher Marlowe, Walter Scott, Charles Dickens, Joseph Conrad). Cele două norme citate încadrează ca infracțiune, pedepsită cu închisoare de la unul la cinci ani, transmiterea unor astfel de opere’, spune Nicușor Dan.

De asemenea, el susține că legea încadrează ca infracțiune aderarea la o organizație cu caracter legionar, fără să definească precis noțiunea.

‘Una este o organizație care își propune glorificarea Mișcării Legionare și alta este o asociație care se ocupă de promovarea mișcării de rezistență anticomunistă din Munții Făgăraș, unde o parte dintre luptători făcuseră parte din Mișcarea Legionară, sau o asociație care se ocupă de memoria închisorilor comuniste, unde au fost întemnițați și membri ai Mișcării Legionare, sau o asociație care își propune promovarea operei științifice a lui Mircea Eliade, care a avut și scrieri cu caracter legionar. Este necesar ca legea să definească ce este o organizație cu caracter legionar, pentru care prevede ca infracțiune, pedepsită cu închisoare de la trei la zece ani, apartenența la o astfel de organizație’, detaliază șeful statului.

Totodată, el evocă neclaritatea sintagmei ‘cultul persoanelor care au făcut parte din conducerea unor organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe’, din mai multe perspective.

‘Nu este clar ce este o organizație legionară. Una este Mișcarea Legionară însăși sau o organizație de glorificare a acesteia, alta este o asociație de promovare a rezistenței din Munții Făgăraș sau a memoriei închisorilor comuniste. În al doilea rând, nu este clar ce înseamnă noțiunea de conducere a unei astfel de organizații. Conducerea națională sau conducerea locală? Formalizată prin înscrierea în registre sau de notorietate publică?’, adaugă președintele în cererea de reexaminare.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Bolojan: Va fi aprobat proiectul privind pensiile magistraților; marți, cel mai probabil, angajarea răspunderii în Parlament

El a arătat elementele de bază ale proiectului.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 noiembrie 2025, 18:00

Guvernul va aproba proiectul de lege privind pensiile de serviciu ale magistraților și urmează, cel mai probabil, să-și angajeze răspunderea în Parlament marți, pe 2 decembrie, a anunțat premierul Ilie Bolojan.

‘Proiectul de lege privind pensiile magistraților este justificat de trei aspecte. Pe de-o parte, pe aspectul de accesare a fondurilor europene, de o minimă justiție socială prin corectarea unor nedreptăți, o pensionare prea rapidă și o pensie cât tot salariul. Și, de asemenea, pentru a pune sistemul de pensii pe baze sustenabile în anii următori’, a declarat Ilie Bolojan, vineri, în cadrul ședinței de guvern.

El a arătat elementele de bază ale proiectului.

‘Elementele de bază al acestui proiect sunt legate de stabilirea pensiei la un maxim de 70% din ultimul salariu net, creșterea vechimii în muncă de la 25 de ani, cât este acum, la 35 de ani, și de asemenea creșterea vârstei de pensionare de la 48-50 de ani, cât este astăzi, la 65 de ani, într-o perioadă de tranziție de aproximativ 15 ani’, a explicat Bolojan.

Premierul a adăugat că marți Guvernul urmează să-și angajeze răspunderea pe acest proiect în Parlament.

‘Vom demara, astăzi, procedura de angajare a răspunderii Guvernului. Estimarea este că cel mai probabil marți, în data de 2 decembrie, vom trece la finalizarea acestei proceduri prin prezentarea în Parlament, după ce vom primi eventualele amendamente’, a afirmat Bolojan.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

De Crăciun, fii mai bun! NU da cu petarda-n drum!

Foto: Pixabay

Publicat de Adina Sîrbu, 25 noiembrie 2025, 20:33

În fiecare prag de iarnă, petardele împart românii în două tabere. Una care-și vrea timpanele gâdilate de decibelii în exces și una care și-ar dori să facă o călătorie în timp, să-l găsească pe cel care a inventat petardele, să-i ia schițele și să… le facă pierdute.

După ani întregi în care oftalmologii și medicii de la UPU și-au răcit gura de pomană, spunând că petardele sunt periculoase (riști să-ți iasă mai puține degete la inventar după Revelion sau să nu mai vezi viitorul cu ochi buni), iată că anul acesta autoritățile au decis să facă ceva. Au dat o lege. O lege care îți interzice să mai pui mâna pe petarde dacă la tine în cartea de muncă nu scrie PIROTEHNICIAN. S-a luat această măsură din motive de siguranță, atât pentru mânuitorii petardelor, cât și pentru cei nevoiți să îndure șocurile sonore, pe care unii le numesc distracție.

Unde-i lege nu-i tocmeală, spune înțeleptul român. Dar să vedem cum o aplicăm, când internetul e plin de site-uri care se întrec în oferte la petarde, spectaculos de zgomotoase. Te întâmpină cu un mesaj, de ochii lumii, prin care te întreabă dacă ai peste 16 ani. Tu spui că da, iar ei te cred. Apoi, pentru prețul potrivit îți poți cumpăra doza de zgomot cu care să terorizezi oameni, animale și păsări, pe raza a 2-3 cartiere. Sau pe unde te mai poartă pașii.

Aici vine legea și zice STOP.

Bucurie mare în rândul celor care vor sărbători liniștite. Necaz mare în rândul petardiștilor, care invocă tradiția. Tradiția de a alunga duhurile rele, provocând zgomote puternice, desigur. Se pare că, mai nou, duhurile sunt surde, de simt unii nevoia să le alunge cu zgomote atât de asurzitoare, încât rivalizează cu artileria de război.

Dacă bine ne amintim, tradiția era cu zurgălăi, talăngi sau câte-un pocnet de bici. Nicidecum cu bubuituri care rivalizează cu zgomotele de pe front. Îl mai știți pe Creangă, ăl mic? Cum alunga el duhurile rele și făcea rost și de colaci, doar cu puterea decibelilor din glas…

Dar să revenim la zilele noastre, că pe unii îi ia amețeala dacă privesc prea mult în urmă, spre trecut. Și să facem un exercițiu de imaginație. Fără note, ca la școală. Doar cu apel la buna înțelegere.

Dacă distracția ta – cetățean cu petarda în mână (indiferent că ești copil-copil sau copil cu barbă) este aducătoare de palpitații pentru cardiaci, provocatoare de crize pentru copiii cu autism sau generatoare de teroare pentru bietele animale, atunci înseamnă că nu e bucuria sărbătorilor. E mai degrabă sadism.

Iar sărbătorile sunt despre a fi mai buni și a ne gândi și la cei de lângă noi. Așadar, „De Crăciun, fii mai bun! NU da cu petarda-n drum!”

Semnat, un om care crede că bucuria nu înseamnă zgomot!

Autor: Florentina Stan

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Stelian Ion: Legea care reglementează pensiile magistraților și vârsta la care aceștia pot ieși din activitate nu este îndreptată împotriva judecătorilor și procurorilor

Deputat USR de Constanța.

Stelian Ion: Legea care reglementează pensiile magistraților și vârsta la care aceștia pot ieși din activitate nu este îndreptată împotriva judecătorilor și procurorilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 21 noiembrie 2025, 20:08

Legea care reglementează pensiile magistraților și vârsta la care aceștia pot ieși din activitate nu este îndreptată împotriva judecătorilor și procurorilor, a declarat astăzi, într-o conferință de presă, Stelian Ion, deputat USR de Constanța.

El a adăugat că demersul legislativ vine să răspundă unor așteptări reale ale societății:

Stelian Ion a precizat că este important ca discuțiile despre Justiție să aibă în vedere și îmbunătățirea acestui domeniu de activitate, nu doar pensiile magistraților:

Redactor – Bogdan Comșa

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Lege promulgată: Polița RCA devine obligatorie pentru trotinetele și bicicletele electrice

Proprietarii de vehicule cu o viteză mai mare de 25 km/h, care cântăresc peste 25 kg, vor fi obligați să încheie polițe.

Foto: unsplash.com

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 noiembrie 2025, 16:59

Asigurarea RCA devine obligatorie pentru trotinetele și bicicletele electrice, după ce legea a fost promulgată de președintele Nicușor Dan.

Proprietarii de vehicule cu o viteză mai mare de 25 km/h, care cântăresc peste 25 kg, vor fi obligați să încheie polițe.

Totodată, și trotinetele cu o greutate mai mare, dar care nu pot atinge decât 14 kilometri pe oră, vor fi supuse taxării.

Potrivit noilor modificări, asigurarea RCA în cazul mașinilor va putea fi suspendată pe perioada în care autovehiculul nu este utilizat.

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Legea privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome – promulgată de președinte

Legea face parte din pachetul doi de reformă pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.

Foto: captură

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 3 octombrie 2025, 16:12

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome, care prevede restructurarea ANRE, ASF și ANCOM.

Legea face parte din pachetul doi de reformă pentru care Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament.

Actul normativ a fost promulgat după ce Curtea Constituțională a respins, în 24 septembrie, sesizările de neconstituționalitate depuse de partidele AUR, S.O.S. și POT.

Legea prevede că, până la data de 30 octombrie 2025, conducerile executive ale Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) vor prezenta în cadrul comisiilor parlamentare reunite de buget-finanțe și muncă, din Senat și Camera Deputaților, un raport care să prevadă o nouă organigramă a autorităților, precum și o notă de informare către Guvern.

Noua organigramă se va realiza cu reducerea cu 10% a posturilor de specialitate și cu 30% a posturilor din structurile care oferă suport administrativ, logistic și operațional, pentru desfășurarea activității principale, de specialitate, prevăzute în organigramele și statele de funcții la data de 1 ianuarie 2025.

De asemenea, până la data de 31 decembrie 2028, membrii Comitetului de reglementare al ANRE, membrii Consiliului ASF, președintele și vicepreședinții ANCOM nu vor beneficia de bonusuri sau prime.

Reducerea numărului de posturi se va realiza în baza unei analize funcționale efectuate de către fiecare dintre aceste autorități asupra structurii organizatorice existente, urmărindu-se cu prioritate identificarea suprapunerilor de atribuții, a redundanțelor și a compartimentelor ce au o contribuție redusă în îndeplinirea obiectului de activitate specific autorității.

Organigramele se vor realiza cu respectarea regulilor privind normativul de personal, conform dispozițiilor art. XLVII alin. (4) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, precum și a următoarelor criterii: a) numărul posturilor din structurile organizatorice care asigură suportul autorităților autonome să reprezinte cel mult 20% din numărul total de posturi; b) să fie interzisă includerea unor posturi care nu au corespondent în Clasificarea ocupațiilor din România (COR); c) atribuțiile posturilor de directori generali să nu poată dubla activitatea prestată de vicepreședinți.

De asemenea, actul normativ mai prevede că personalul cu funcții de conducere, eliberat din funcția de conducere deținută ca urmare a reorganizării, va beneficia de drepturile prevăzute de lege. Dacă nu există o funcție de conducere vacantă corespunzătoare postului ocupat, acesta va putea ocupa o funcție de execuție care corespunde studiilor și vechimii în specialitate a funcționarului de conducere.

Totodată, până la data de 30 octombrie 2025, conducerile executive ale acestor autorități vor prezenta un raport în cadrul comisiilor parlamentare de buget-finanțe și muncă reunite și o notă de informare către Guvern cu o grilă de salarizare care să prevadă o reducere de 30% a nivelului salariilor de bază și/sau indemnizațiilor personalului din statele de funcții la data de 1 iulie 2025.

Începând cu data la care vor intra în vigoare noile organigrame, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2026, pentru membrii Comitetului de reglementare al ANRE, membrii Consiliului ASF și președintele și vicepreședinții ANCOM, nivelul brut al salariului/remunerației/indemnizației (după caz) se va reduce cu 30% față de nivelul înregistrat în luna iulie 2025.

Valoarea cumulată a bonusurilor/primelor anuale ale acestora nu ca putea depăși un cuantum egal cu nivelul a de două ori cuantumul brut lunar al indemnizației stabilite de lege pentru funcția de ministru.

În vederea asigurării transparenței instituționale, aceste autorități autonome vor publica pe site-ul propriu organigrama, nivelul remunerațiilor și indemnizațiilor totale aferente calității de membru al Consiliului/Comitetului și grilele de salarizare ale personalului. Noile state de funcții și niveluri de salarizare se vor aplica începând cu data la care vor intra în vigoare noile organigrame, dar nu mai târziu de 1 ianuarie 2026.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

CCR discută miercuri sesizarea Înaltei Curți în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.

CCR discută miercuri sesizarea Înaltei Curți în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 septembrie 2025, 20:38

Curtea Constituţională a României dezbate, miercuri, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament.

La începutul lunii septembrie, Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie au decis sesizarea Curţii Constituţionale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraţilor.

‘Prin votul exprimat, judecătorii Instanţei supreme transmit un ‘nu’ răspicat oricărei tentative de a slăbi independenţa justiţiei şi statutul constituţional al magistraturii. Independenţa justiţiei nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiţie fundamentală a democraţiei şi a statului de drept’, se precizează într-un comunicat al ICCJ.

Potrivit sursei citate, legea încalcă ‘nu mai puţin’ de 37 de decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale şi numeroase principii fundamentale ale statului de drept.

‘Principalele motive de neconstituţionalitate vizează încălcarea principiului statului de drept, al independenţei justiţiei, al securităţii juridice, al legalităţii şi neretroactivităţii legii, al încrederii legitime, crearea de discriminări fără justificare raţională şi obiectivă, nesocotirea unor obligaţii legale imperative, cum ar fi solicitarea avizului obligatoriu al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la forma finală a legii, nesocotirea prevederilor constituţionale substanţiale referitoare la condiţiile în care guvernul îşi poate asuma răspunderea, precum şi a numeroase decizii obligatorii ale Curţii Constituţionale, cât şi normele de tehnică legislativă’, subliniază Instanţa supremă.

Premierul Ilie Bolojan afirma, în cadrul şedinţei plenului reunit al Parlamentului pentru asumarea răspunderii pe proiectele de lege din pachetul doi de reformă, că magistraţii români ies la pensie la 48-49 de ani, iar o pensie medie în magistratură depăşeşte 24.000 de lei. Totodată, numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000-40.000 de lei, în mod special pentru magistraţii care au avut şi funcţii de conducere.

‘Prin reforma pe care o propunem, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârşitul căreia pensionarea magistraţilor se va face la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în România. Vechimea în muncă necesară pensionării va creşte de la 25 de ani la 35 de ani, aşa cum este cazul pentru ceilalţi cetăţeni. Până acum, cuantumul pensiei era de 100% din ultima remuneraţie netă, am plafonat acest procent la 70% din venitul net pe ultima lună. Chiar şi cu această scădere, pensiile magistraţilor rămân considerabile. E greu să afirme cineva că o pensie medie de 14.000-15.000 de lei nu asigură independenţa şi respectul de care un magistrat are nevoie, conform normelor internaţionale sau Constituţiei’, spunea premierul.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului

La 7 noiembrie 2011, președintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea legii.

23 august – Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 august 2025, 09:47

În România, în fiecare an, la 23 august este marcată Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului, stabilită prin Legea nr. 198/2011.

Un proiect de lege privind declararea zilei de 23 august ”Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului” și a zilei de 21 decembrie ”Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România” a fost inițiat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în primăvara anului 2010. ”El asigură coerența unei politici de memorie la nivelul statului român, oferind posibilitatea constituirii unei pedagogii destinate să educe tinerele generații în spiritul respectului profund față de toate victimele regimurilor totalitare”, se menționa într-un comunicat de presă al IICCMER din 21 decembrie 2011.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat la 12 octombrie 2011 proiectul de lege privind declararea datei de 23 august ”Ziua comemorării victimelor fascismului și comunismului” și a celei de 21 decembrie drept ”Ziua memoriei victimelor comunismului în România”. Decizia a fost luată cu 120 de voturi favorabile, 94 împotrivă și opt abțineri, conform site-ului www.cdep.ro. Proiectul de lege a fost respins la 30 mai 2011 de Senat, însă Camera Deputaților a fost for decizional în acest caz.

La 7 noiembrie 2011, președintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 23 august ”Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului” și a zilei de 21 decembrie ”Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România”, informa un comunicat de presă al Președinției din 7 noiembrie 2011.

Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011 privind declararea zilei de 23 august ”Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului” și a zilei de 21 decembrie ”Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România” a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 799 din 11 noiembrie 2011, menționa comunicatul de presă al IICCMER din 21 decembrie 2011.

”Această lege reflectă recomandările Raportului Final al Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, asumate de către Președintele României în discursul său de condamnare a regimului comunist, rostit în plenul camerelor reunite ale Parlamentului din 18 decembrie 2006. Totodată, legea reprezintă o sincronizare a comemorării victimelor fenomenului totalitar în secolul XX din România cu demersurile similare pe plan european, în spiritul Declarației de la Praga privind Memoria și Conștiința Europeană din 9 iunie 2009 și al recomandărilor Parlamentului European și Consiliului Europei privind omagierea memoriei victimelor totalitarismului. (…) În același timp, legea privind declararea zilei de 23 august ‘Ziua Comemorării Victimelor Fascismului și Comunismului’ și a zilei de 21 decembrie ‘Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România’ este parte integrantă a contribuției IICCMER în cadrul Platformei Memoriei și Conștiinței Europene, asociație internațională din care fac parte 21 de instituții europene specializate în analiza și memoria regimurilor comuniste și fasciste”, se mai precizează în comunicatul IICCMER.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Guvernul a adoptat legea pensiilor private: Retragere de 30% din suma totală, restul eșalonat în 8 ani

Creșterea sumei care poate fi retrasă într-o tranșă de la 25% la 30% și reducerea perioadei de la 10 ani la 8 ani pentru restul sumei.

Guvernul a adoptat legea pensiilor private: Retragere de 30% din suma totală, restul eșalonat în 8 ani

Publicat de Adina Sîrbu, 21 august 2025, 14:30

Executivul a adoptat, joi, proiectul de lege privind plata banilor din pensiile private. Potrivit proiectului de lege adoptat de Guvern, contribuitorii la Pilonul II de pensii private vor putea retrage într-o tranșă doar 30% din suma totală, restul sumei urmând să fie plătită eșalonat lunar, timp de 8 ani.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a anunțat că proiectul a fost adoptat de Executiv „după două săptămâni de dezbateri”.

Dan Armeanu, vicepreședinte ASF, a declarat într-un interviu pentru Radio România Actualități că proiectul respectă standardele și bunele practici din UE și OCDE.

„Este un proiect care, practic, definitivează cadrul legislativ şi arhitectura sistemului de pensii private. Până acum am avut o legislaţie care s-a referit la perioada de acumulare. Această perioadă de acumulare reprezintă cam prima parte dintr-un ciclu de 35 de ani de contribuţii normale. În partea a doua încep plăţile, iar aceste plăţi nu mai puteau fi efectuate ca până acum, pentru că legea financiară prevedea o modalitate temporară de plată pentru activele mici, pentru că erau, practic, o excepţie de la produsul standard de tip pensie. Un produs standard de tip pensie presupune plăţi eşalonate pe o lungă perioadă de timp sau chiar pe toată durata vieţii şi reprezintă o suplimentare a venitului la pensie”, a spus Dan Armeanu, vicepreşedinte al ASF.

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Sindicatele din Educaţie îi cer preşedintelui să nu promulge legea asumată de Guvern în Parlament

Dacă vor fi pune în practică, măsurile stabilite de Executiv vor afecta grav sistemul educațional, susțin sindicaliștii.

Sindicatele din Educaţie îi cer preşedintelui să nu promulge legea asumată de Guvern în Parlament
Foto: FSLI

Publicat de Adina Sîrbu, 24 iulie 2025, 15:16

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” şi Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater” îi solicită preşedintelui Nicuşor Dan să nu promulge legea privind unele măsuri fiscal-bugetare în forma asumată în faţa Parlamentului de către Guvern.

„Nu fiţi părtaş la distrugerea învăţământului românesc! (…) Măsurile în domeniul învăţământului preuniversitar şi superior stabilite de Executiv, dacă vor fi puse în practică, vor afecta grav atât angajaţii, cât şi beneficiarii educaţiei”, au transmis sindicaliştii, potrivit unui comunicat.

Sindicatele din Educaţie susţin că actuala norma didactică de predare este la nivelul mediu al UE şi „nicidecum în mod diversionist ‹cea mai mică›”, aşa cum a afirmat public ministrul Educaţiei, Daniel David, iar, prin majorarea normei didactice cu două ore, România se va plasa peste media înregistrată la nivel european.

Potrivit acestora, creşterea numărului de elevi la clasă va aduce deservicii atât actului didactic, cât şi beneficiarilor primari ai educaţiei, iar aglomerarea claselor va conduce la o scădere a rezultatelor elevilor, inclusiv la evaluările internaţionale, aşa cum rezultă şi din studiile internaţionale TIMSS şi PIRLS.

„Considerăm că este obligatoriu ca preşedintele României să retrimită Parlamentului Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare şi să solicite eliminarea articolelor care vor afecta grav sistemul educaţional pe termen lung. Sperăm ca măcar acum, în al doisprezecelea ceas, măsurile contra educaţiei să fie stopate”, arată sursa citată.

Vineri, la ora 11.00, o delegaţie a celor trei federaţii sindicale va depune şi un material în acest sens la preşedintele României.

Sursă: AGERPRES

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Legea care prevede pedepse mai aspre pentru antisemitism, fascism, legionarism și rasism, adoptată de Parlament

Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România: „Extremismul, indiferent de formă, reprezintă un pericol pentru democrație și cetățenii României”.

Legea care prevede pedepse mai aspre pentru antisemitism, fascism, legionarism și rasism, adoptată de Parlament
Foto: Silviu Vexler, Facebook

Publicat de Adina Sîrbu, 12 iunie 2025, 13:11

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, legea prin care sunt pedepsite cu până la 10 ani de închisoare, inițierea sau sprijinirea organizațiilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.

Între 1 și 5 ani de închisoare și interzicerea unor drepturi, riscă și cei care pun la dispoziția publicului, prin orice mijloace, inclusiv online, astfel de materiale, iar promovarea cultului unor persoane vinovate de genocid sau negarea Holocaustului vor fi pedepsite cu până la 3 ani de închisoare.

Proiectul a generat dezbateri aprinse în plen, unde a fost susținut de PSD, PNL, USR, UDMR, alături de grupul minorităților naționale și criticat de AUR, SOS România și POT, care au susținut consideră că astfel se îngrădește libertatea de exprimare, se reinstaurează cenzura și se adâncește scindarea în cadrul societății.

Într-un interviu la RRA, inițiatorul proiectului de lege, deputatul Silviu Vexler, președintele Federației Comunităților Evreiești din România, a declarat că documentul vizează conferirea unei viziuni integratoare şi coerente a textelor de incriminare a infracţiunilor motivate de ură, ca reacţie la amploarea situaţiilor de acest fel din mediul online.

Au existat două argumente principale. În primul rând, răspândirea masivă în cadrul societății și mai ales în mediul online a materialelor antisemite, de promovare în mod excesiv a criminalilor de război din perioada Holocaustului ca eroi naționali și, în același timp, creșterea alarmantă a incidentelor cu caracter antisemit în plan național. În paralel, au fost sesizate o serie de disfuncționalități ale legislației care exista deja în vigoare și care erau proiecte normative vechi de peste 20 de ani care pur și simplu nu erau adaptate la situația actuală.

Nu văd absolut nicio îngrădire a libertății de exprimare; inclusiv în numeroase cazuri care s-au aflat în fața Curții Europene a drepturilor omului, s-a stabilit foarte clar că ceea ce înseamnă antisemitism și promovarea cultului criminalilor de război, restricționarea acestor lucruri care afectează societăți întregi, care afectează democrația în sine nu reprezintă o restricționare a libertății de exprimare.

Țin să subliniez, așa cum am subliniat și acolo, că nu este vorba de interzicerea niciunui scriitor, nu este vorba de interzicerea unor cărți, nu e vorba de interzicerea unor opere de artă și alte astfel de dezinformări care au circulat în ultimele zile și am observat că circulă foarte mult și pe internet. Nu acesta este scopul proiectului de lege. Dar promovarea mișcării legionare, promovarea unor personaje istorice cu un impact negativ major asupra României, nu doar asupra evreilor sau asupra minorităților, cum au fost Corneliu Zelea Codreanu sau Ion Antonescu, sunt o problemă reală. Iar legea prevede foarte clar diferențierea între cultul unor persoane responsabile de comiterea Holocaustului din România, spre exemplu, și ceea ce înseamnă artă, cultură, știință, educație și așa mai departe.

Extremismul este un pericol, indiferent de tipul extremismului; că e antisemitism sau este de altă natură, este un pericol pentru democrație în sine și pentru fiecare cetățean al României.

Nu poate fi denumită libertate de exprimare (situaţia) când iei un om care este responsabil de zeci de mii de morți și îl prezinți liber, în orice mod posibil, ca un erou național. Nu poate fi libertate de exprimare atunci când folosești crimele din perioada Holocaustului, când folosești memoria victimelor Holocaustului pentru a promova acest lucru ca un efect pozitiv.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 199 de voturi pentru, 99 împotrivă și 2 abțineri și va fi trimis acum la promulgare.

Sursă: RRA

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Parlamentarele social-democrate – inițiativă privind introducerea infracțiunii de femicid

Social-democratele evidențiază astfel necesitatea îmbunătățirii legislației și întăririi mecanismelor de prevenție și cer un răspuns urgent, clar și ferm din partea statului.

violenta in familie. voollenta femeie - foto - pixabay
Foto: pixabay.com

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 iunie 2025, 14:39

Deputatele și senatoarele Partidului Social Democrat au anunțat, marți, lansarea unei inițiative legislative care vizează îmbunătățirea cadrului legislativ privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor, prin introducerea infracțiunii de femicid ca infracțiune distinctă în Codul Penal.

‘Această inițiativă legislativă pornește de la o realitate alarmantă și inacceptabilă: în România, la fiecare 12 minute, o persoană devine victimă a violenței, iar 66% dintre faptele de violență raportate sunt îndreptate împotriva femeilor. În plus, 80% dintre copiii abuzați sexual sunt fete. Cazuri precum cel al Teodorei, femeia însărcinată împușcată pe stradă în plină zi, șochează opinia publică, dar nu mai pot fi tratate ca simple excepții tragice’, se arată într-un comunicat transmis de PSD.

Social-democratele evidențiază astfel necesitatea îmbunătățirii legislației și întăririi mecanismelor de prevenție și cer un răspuns urgent, clar și ferm din partea statului.

‘Femeile parlamentar din PSD își asumă angajamentul de a propune și susține un cadru legislativ adaptat acestei realități dramatice, care să ofere o protecție reală drepturilor femeii, să asigure sancțiuni proporționale și adecvate și să crească gradul de siguranță a victimelor. În acest sens, este analizată oportunitatea reglementării explicite a infracțiunii de femicid, în acord cu prevederile Convenției de la Istanbul, ratificată de România, precum și cu bunele practici europene’, precizează comunicatul PSD.

În perioada următoare, va fi organizată o consultare extinsă, interinstituțională, care va reuni factori decizionali din cadrul Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Public, Ministerului Sănătății, precum și reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic, specialiști în drept penal și experți în violență domestică. De asemenea, vor fi invitate parlamentare din toate grupurile politice, ‘în spiritul unui dialog constructiv, transpartinic și orientat spre soluții eficiente’.

‘Considerăm că este momentul ca România să facă un pas hotărât înainte în combaterea violenței împotriva femeilor. Incriminarea distinctă a femicidului în Codul Penal nu este doar un gest simbolic – este un semnal de responsabilitate, de asumare și de solidaritate instituțională. Această propunere legislativă reflectă voința parlamentarelor PSD de a construi un cadru legal coerent, previzibil și aplicabil, în care noțiunea de ‘femicid’ să fie clar definită și sancționată distinct, în recunoașterea gravității și caracterului discriminatoriu al acestei forme extreme de violență de gen. Inițiativa este inspirată și de reformele adoptate în state membre ale Uniunii Europene, precum Croația, Cipru și Malta, care au introdus în legislație infracțiunea de femicid – ca semnal al unei noi paradigme juridice în apărarea drepturilor fundamentale ale femeilor’, se arată în comunicatul PSD.

La finalul acestor consultări, parlamentarele PSD urmăresc să contureze o legislație care să nu mai permită ambiguități sau lacune, care să ofere instrumente clare și eficiente autorităților și instanțelor și care să demonstreze că statul român își asumă cu fermitate obligația de a garanta fiecărei femei dreptul la viață, demnitate și siguranță.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Camera Deputaților/Măsuri de prevenire și combatere a antisemitismului, xenofobiei, discursului instigator la ură în mediul online – adoptate

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional.

camera deputatilor agerpres
Foto: AGERPRES

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 iunie 2025, 13:55

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și a discursului instigator la ură, inițiat de președintele Federației Comunităților Evreiești din România, deputatul Silviu Vexler.

Deputații au adoptat, cu 199 de voturi ‘pentru’, 99 ‘împotrivă’ și două abțineri proiectul de lege pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid contra umanității și de crime de război, precum și pentru modificarea Legii nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea antisemitismului.

Proiectul de lege vizează conferirea unei viziuni integratoare și coerente a textelor de incriminare a infracțiunilor motivate de ură, ca reacție la amploarea situațiilor de acest fel din mediul online.

Pentru prevenirea și combaterea incitării la ură națională, rasială sau religioasă, la discriminare și la săvârșirea de infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, actul normativ reglementează interzicerea organizațiilor, simbolurilor, materialelor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, prevede un amendament.

‘Prin Mișcarea Legionară se înțelege o organizație fascistă din România care a activat în perioada 1927 – 1941 sub denumirile de Legiunea Arhanghelul Mihail, Garda de Fier și Partidul Totul pentru Țară’, stipulează un alt amendament.

Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, în orice mod, prin intermediul unui sistem informatic, de materiale rasiste și xenofobe constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unul la 5 ani. Dacă această faptă este comisă prin intermediul unui sistem informatic limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a genocidului, a crimelor contra umanității și a crimelor de război, astfel cum sunt definite în dreptul internațional, în Statutul Curții Penale Internaționale și în Carta Tribunalului Militar Internațional înființat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, și recunoscute ca atare printr-o hotărâre definitivă a Curții Penale Internaționale, a Tribunalului Militar Internațional înființat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, a Tribunalului Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, a Tribunalului Penal Internațional pentru Rwanda sau a oricărui altui tribunal penal internațional înființat prin instrumente internaționale relevante și a căror competență este recunoscută de statul român ori a efectelor acestora se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului pe teritoriul României ori a efectelor acestuia se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani și interzicerea unor drepturi.

Săvârșirea acestor fapte prin intermediul unui sistem informatic constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi.

Se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de crime de război, precum și al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe unor străzi, bulevarde, scuaruri, piețe, parcuri sau altor locuri publice. De asemenea, se interzice acordarea sau menținerea numelor persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni de genocid, contra umanității și de război, precum și al persoanelor care au făcut parte din conducerea organizațiilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, unor organizații, cu sau fără personalitate juridică, potrivit unui alt amendament.

Distribuirea sau punerea la dispoziția publicului, prin orice mijloace, de materiale antisemite constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la unul la 5 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă fapta prevăzută este comisă prin intermediul unui sistem informatic limitele speciale ale pedepsei se majorează cu jumătate.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Lege promulgată: Vaccinarea gratuită anti-HPV – extinsă la fete și băieți până la 26 de ani

vaccin anti-HPV
Foto: colegiulpacientilor.org

Publicat de Doina Sirbu, 6 iunie 2025, 17:34

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani.

Actul normativ are ca obiect de reglementare extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și de Centrul Național de Vaccinologie, contribuind astfel la reducerea semnificativă a incidenței cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate HPV, precum și creșterea acoperirii vaccinale prin compensarea integrală a vaccinului pentru adolescenți și tineri.

‘Screening și vaccinare împotriva infecției cu HPV, în vederea reducerii incidenței cancerului de col uterin și a altor afecțiuni asociate acestui virus, se asigură gratuit pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani, în cadrul Programului Național de Vaccinare’, prevede legea.

În prezent, vaccinul HPV este gratuit în România pentru fetele și băieții cu vârsta între 11 și 18 ani.

Sursă: AGERPRES

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

AUDIO | Horia Constantinescu, șeful CJPC, declarație de presă după protestul comercianților de pe litoral

Vor fi aplicate în continuare măsuri ferme, pentru ca magazinele alimentare sezoniere să respecte legea, a spus Horia Constantinescu.

AUDIO | Horia Constantinescu, șeful CJPC, declarație de presă după protestul comercianților de pe litoral

Publicat de Adina Sîrbu, 6 iunie 2025, 14:22 / actualizat: 6 iunie 2025, 16:11

Zeci de comercianți de pe litoral au protestat astăzi, în fața Prefecturii Constanța, nemulțumiți de activitatea comisarului șef adjunct al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, Horia Constantinescu.

Aceștia îl acuză de controale abuzive îndreptate împotriva micilor comercianți, care sunt amendați și forțați să închidă. Ei au reclamat și aplicarea discriminatorie a HG 559/2001, în baza căreia funcționarea magazinelor alimentare sezoniere în stațiunile turistice nu este permisă.

În replică, Horia Constantinescu a susținut o declarație de presă, în care a explicat că un act normativ aflat în vigoare trebuie respectat, indiferent de vechimea lui.

„Avem acte normative în vigoare încă mai vechi decât cel pe care îl luau în discuție, și anume HG 559 din 2001, vizând comercializarea unor anumite produse în stațiunile turistice, toate lucrurile acestea ar trebui cumva aduse la normalitate. Normalitatea este că atunci când un act normativ este în vigoare, acesta trebuie respectat.

Șeful CJPC a subliniat că vor fi aplicate în continuare măsuri ferme, pentru ca magazinele alimentare sezoniere să respecte legea în privința dotărilor și categoriilor de produse ce pot fi vândute.

„Avem un act normativ care spune că nu se poate? Nu se poate!”

Redactor: Adrian Băncilă

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

ATENȚIE, șoferi! S-au schimbat condiţiile pentru cei care vor să-și recupereze mai repede permisul, după ce le-a fost reținut

Legea modifică un articol dintr-o ordonanţă privind circulaţia pe drumurile publice.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 mai 2025, 14:55

O lege promulgată de preşedintele interimar Ilie Bolojan, schimbă condiţiile pentru cei care vor să-și recupereze mai repede permisul, după ce le-a fost reținut.

Astfel, şoferilor care prezintă dovada că au achitat amenda li se reduce cu o treime perioada de suspendare a permisului.

Legea modifică un articol dintr-o ordonanţă privind circulaţia pe drumurile publice.

Actul normativ prevedea deja faptul că, pentru reducerea suspendării, este necesară şi promovarea testului privind regulile de circulaţie, dar şi deţinerea permisului de conducere de cel puţin un an.

Decizia de reducere a suspendării revine şefului Poliţiei Rutiere din judeţul sau municipiul unde a avut loc fapta, ori, după caz, şefului Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Legea privind controlul spațiului aerian, promulgată de Ilie Bolojan

Actul normativ permite doborârea dronelor care pătrund ilegal în spațiul aerian al României.

Legea privind controlul spațiului aerian, promulgată de Ilie Bolojan

Publicat de Adina Sîrbu, 19 mai 2025, 13:05

Legea privind controlul spaţiului aerian naţional şi cea privind desfăşurarea pe timp de pace de misiuni de apărare în România au fost promulgate de președintele interimar Ilie Bolojan. 

Primul act normativ, care permite inclusiv doborârea dronelor care pătrund ilegal în spațiul aerian al României, are ca obiect de reglementare o serie de măsuri pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, stabilind autorităţile şi instituţiile care au competenţe în luarea măsurilor de prevenire şi contracarare a utilizării spaţiului aerian naţional de către aeronave, sisteme de aeronave fără pilot la bord şi alte vehicule aeriene.

Astfel, se va crea un nou cadru de cooperare şi coordonare la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care au competenţe în gestionarea şi monitorizarea spaţiului aerian naţional, precum şi de asigurare a respectării regulilor de utilizare a acestuia, ceea ce contribuie la creşterea siguranţei şi securităţii aviaţiei.

Potrivit legii, se constituie situaţii în care o aeronavă utilizează neautorizat spaţiul aerian naţional şi următoarele:

unităţile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere şi control utilizare spaţiu aerian primesc informaţii referitoare la producerea unui act de intervenţie ilicită la bordul aeronavei, chiar dacă se respectă autorizarea primită;

unităţile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere şi control utilizare spaţiu aerian primesc informaţii referitoare la existenţa la bordul aeronavei a unor substanţe sau materiale periculoase, care ar putea fi folosite într-un act de terorism;

unităţile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere şi control utilizare spaţiu aerian primesc informaţii cu privire la existenţa la bordul aeronavei a unor bunuri sau persoane care, conform obligaţiilor, angajamentelor asumate de România prin tratatele internaţionale la care este parte sau sancţiunilor internaţionale instituite prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare, fac obiectul unor restricţii privind utilizarea spaţiului aerian naţional.

Persoanele de drept public şi privat care au în proprietate, operează sau administrează obiective care necesită măsuri de protecţie contra ameninţărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord au obligaţia de a implementa şi de a menţine măsuri de protecţie a acestor obiective, prevede actul normativ.

Conform legii, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se stabilesc: obiectivele care necesită măsuri de protecţie contra ameninţărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord prevăzute în proiect; cerinţele tehnice generale ale echipamentelor şi sistemelor prevăzute, la propunerea structurilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază aprobă ordinele comune referitoare la cadrul de cooperare general privind măsurile dispuse în situaţii de utilizare neautorizată a spaţiului aerian naţional, aspectele procedurale privind coordonarea prevăzută la art. 6 şi 24, precum şi standardele tehnice şi operaţionale specifice pentru echipamentele şi sistemele tehnice necesare implementării măsurilor de protecţie, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Tot astăzi, președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, luni, legea care reglementează desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului român atunci când nu este instituită starea de urgență, de asediu de mobilizare ori de război.

Potrivit actului normativ, structurile desemnate din Armata României, în funcție de necesitățile operaționale, vor putea fi transferate, pentru perioade determinate de timp, sub diferite grade de autoritate, în relația cu comandantul forțelor armate străine care conduce o operație militară pe teritoriul statului român.

Cele două documente legislative au fost contestate la Curtea Constituţională a României de suveraniștii AUR, POT şi S.O.S. România, dar la finalul lunii martie, CCR a stabilit că legile sunt constituționale.

Sursă: AGERPRES

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Pacienţii pot face donaţii unităţilor sanitare unde au fost îngrijiţi

Donațiile pot fi făcute doar către spitale, nu către medici sau personalul unității.

Pacienţii pot face donaţii unităţilor sanitare unde au fost îngrijiţi
Foto: ilustrativ

Publicat de Adina Sîrbu, 8 aprilie 2025, 11:45

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, marţi, legea potrivit căreia pacienţii pot face donaţii unităţilor sanitare în care au fost îngrijiţi, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie.

Actul normativ vizează eliminarea posibilităţii ca pacienţii să ofere plăţi suplimentare şi donaţii angajaţilor spitalelor în care au fost îngrijiţi, dar să menţină opţiunea acestora de a oferi donaţii unităţilor sanitare.

Potrivit expunerii de motive, „oferirea unui cadou medicului reprezintă o constantă în comportamentul pacientului român, prins la mijloc în lupta dintre dreptul la recunoştinţă şi implicaţiile penale ale unui astfel de gest”.

Iniţiatorii precizează că, de-a lungul anilor, această practică „a primit varii interpretări din partea diferitelor segmente de populaţie, iar cadrul legislativ, deşi a suferit câteva modificări, nu oferă un răspuns pe deplin clar”.

„Dincolo de aspectele menţionate, nu ne dorim completa anulare a dreptului la recunoştinţă al pacientului. El poate fi veridic în anumite situaţii, motiv pentru care susţinem ca acesta să se manifeste doar prin donaţiile transmise către unitatea medicală în care pacientul a fost îngrijit, nu şi către medici sau alţi angajaţi ai centrelor sanitare”, se arată în expunerea de motive.

La dezbaterile din Camera Deputaţilor, for decizional, deputatul USR Emanuel Ungureanu, unul dintre iniţiatori, a precizat că prin acest proiect „nu se legalizează şpaga”.

„Medicii sunt cei responsabili să le spună pacienţilor care vor să sprijine un spital ca formă de recunoştinţă pentru actul medical de calitate de care au beneficiat că acest lucru se poate face doar printr-o donaţie legală către unitatea sanitară. Orice altă formă de recunoştinţă din partea pacienţilor faţă de medici sau alţi angajaţi ai spitalului sunt interzise prin lege”, a declarat Ungureanu.

Sursă: AGERPRES

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Proiectul legislativ privind controlul utilizării spaţiului aerian – adoptat de Senat, în calitate de for decizional

S-au înregistrat 81 de voturi 'pentru', 12 'împotriva' și două abțineri.

Senatul Romaniei - foto - facebook
Foto: facebook.com

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 26 februarie 2025, 20:29

Plenul Senatului a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, proiectul legislativ privind controlul utilizării spaţiului aerian.

S-au înregistrat 79 de voturi ‘pentru’, 11 voturi ‘împotrivă’ şi două abţineri.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare o serie de măsuri pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, stabilind autorităţile şi instituţiile care au competenţe în luarea măsurilor de prevenire şi contracarare a utilizării spaţiului aerian naţional de către aeronave, sisteme de aeronave fără pilot la bord şi alte vehicule aeriene.

Astfel, se va crea un nou cadru de cooperare şi coordonare la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care au competenţe în gestionarea şi monitorizarea spaţiului aerian naţional, precum şi de asigurare a respectării regulilor de utilizare a acestuia, ceea ce contribuie la creşterea siguranţei şi securităţii aviaţiei.

Potrivit unui amendament, se constituie situaţii în care o aeronavă utilizează neautorizat spaţiul aerian naţional şi următoarele:
* unităţile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere şi control utilizare spaţiu aerian primesc informaţii referitoare la producerea unui act de intervenţie ilicită la bordul aeronavei, chiar dacă se respectă autorizarea primită;
* unităţile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere şi control utilizare spaţiu aerian primesc informaţii referitoare la existenţa la bordul aeronavei a unor substanţe sau materiale periculoase, care ar putea fi folosite într-un act de terorism;
* unităţile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere şi control utilizare spaţiu aerian primesc informaţii cu privire la existenţa la bordul aeronavei a unor bunuri sau persoane care, conform obligaţiilor, angajamentelor asumate de România prin tratatele internaţionale la care este parte sau sancţiunilor internaţionale instituite prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările şi completările ulterioare, fac obiectul unor restricţii privind utilizarea spaţiului aerian naţional.

Persoanele de drept public şi privat care au în proprietate, operează sau administrează obiective care necesită măsuri de protecţie contra ameninţărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord au obligaţia de a implementa şi de a menţine măsuri de protecţie a acestor obiective, prevede un alt amendament.

Potrivit proiectului, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se stabilesc: obiectivele care necesită măsuri de protecţie contra ameninţărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord prevăzute în proiect; cerinţele tehnice generale ale echipamentelor şi sistemelor prevăzute, la propunerea structurilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază aprobă ordinele comune referitoare la cadrul de cooperare general privind măsurile dispuse în situaţii de utilizare neautorizată a spaţiului aerian naţional, aspectele procedurale privind coordonarea prevăzută la art. 6 şi 24, precum şi standardele tehnice şi operaţionale specifice pentru echipamentele şi sistemele tehnice necesare implementării măsurilor de protecţie, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Camera Deputaţilor a votat proiectul de lege care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian naţional

Foto: Radu Hossu

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 februarie 2025, 17:46

Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare măsuri pentru controlul utilizării spațiului aerian național, stabilind autoritățile și instituțiile care au competențe în luarea măsurilor de prevenire și contracarare a utilizării spațiului aerian național de către aeronave, sisteme de aeronave fără pilot la bord și alte vehicule aeriene. Astfel, se va crea un nou cadru de cooperare și coordonare la nivelul autorităților și instituțiilor care au competențe în gestionarea și monitorizarea spațiului aerian național, precum și de asigurare a respectării regulilor de utilizare a acestuia, ceea ce contribuie la creșterea siguranței și securității aviației.

Potrivit unui amendament, se constituie situații în care o aeronavă utilizează neautorizat spațiul aerian național și următoarele: unitățile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere și control utilizare spațiu aerian primesc informații referitoare la producerea unui act de intervenție ilicită la bordul aeronavei, chiar dacă se respectă autorizarea primită; unitățile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere și control utilizare spațiu aerian primesc informații referitoare la existența la bordul aeronavei a unor substanțe sau materiale periculoase, care ar putea fi folosite într-un act de terorism; unitățile de trafic aerian sau serviciile militare de supraveghere și control utilizare spațiu aerian primesc informații cu privire la existența la bordul aeronavei a unor bunuri sau persoane care, conform obligațiilor, angajamentelor asumate de România prin tratatele internaționale la care este parte sau sancțiunilor internaționale instituite prin actele prevăzute la art. 1 alin. (1) din OUG nr. 202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 217/2009, cu modificările și completările ulterioare, fac obiectul unor restricții privind utilizarea spațiului aerian național.

Persoanele de drept public și privat care au în proprietate, operează sau administrează obiective care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord au obligația de a implementa și de a menține măsuri de protecție a acestor obiective, prevede un alt amendament.

Potrivit proiectului, prin hotărâre a Consiliului Suprem de Apărare a Țării se stabilesc: a) obiectivele care necesită măsuri de protecție contra amenințărilor specifice sistemelor de aeronave fără pilot la bord prevăzute în proiect; cerințele tehnice generale ale echipamentelor și sistemelor prevăzute, la propunerea structurilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Serviciul de Protecție și Pază aprobă ordinele comune referitoare la cadrul de cooperare general privind măsurile dispuse în situații de utilizare neautorizată a spațiului aerian național, aspectele procedurale privind coordonarea prevăzută la art. 6 și 24, precum și standardele tehnice și operaționale specifice pentru echipamentele și sistemele tehnice necesare implementării măsurilor de protecție, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deputata AUR Ramona-Ioana Bruynseels a făcut un apel către deputați că ‘nu decredibilizeze armata’.

‘Dragi colegi, mai devreme se spunea că armata este una dintre puținele instituții care au rămas credibile. Așa este și respectăm armata. Haideți atunci să nu facem în așa fel încât chiar noi să o decredibilizăm. Pentru că dacă venim cu astfel de PLX-uri care în final prezintă riscuri de decredibilizare la adresa armatei române, nu rezolvăm absolut nimic, dimpotrivă. Ați spus că aceste reglementări sunt absolut necesare. Suntem de acord cu dumneavoastră, sunt absolut necesare, însă ați avut doi ani la dispoziție, timp în care le-ați fi putut gândi foarte bine, le-ați fi putut analiza, să respectați logica juridică, să aliniați reglementările Constituției și să veniți în fața noastră cu niște proiecte de lege care stau în picioare și care oferă garanții cetățenilor români că le vor fi respectate drepturile și libertățile, indiferent de cine ajunge la guvernare și ce s-ar putea întâmpla în țara noastră’, a declarat deputata.

Deputatul S.O.S. România Nicolae-Mirel Ion a precizat că, în esență, este vorba despre doborârea dronelor și și-a exprimat temerea că se poate crea cadrul legislativ pentru ca armata să fie scoasă în stradă ‘împotriva oricăror primejdii sau amenințări care se consideră a fi’.

‘Și acum eu vin și vă întreb: la trei ani de la izbucnirea războiului din Ucraina, noi nu avem o legislație care să ne permită să doborâm dronele? Promovăm o astfel de legislație când s-ar putea că acest război se mai țină poate câteva luni? Și dacă, da, o promovăm despre viitor? (…) Nu se arată duplicitatea pe care partidele de guvernământ o au promovând aceste proiecte? (…) Când am cerut explicații, reprezentantul Ministerului Apărării mi-a spus: ‘Dom’le, păi armata iese în stradă numai când spune CSAT-ul’. Păi n-am văzut ce a făcut CSAT-ul numai acum două luni, când a anulat turul doi al alegerilor. Nu CSAT-ul a făcut treaba asta? Câtă încredere putem să avem noi în acest CSAT sau cel puțin în CSAT-ul care provine din actuala guvernare, ca noi să votăm astfel de legi?’, a afirmat deputatul.

Potrivit deputatului S.O.S. România Dumitru Coarnă, ‘problema de fond este atacul la Constituție’. ‘Rămâneți în aceeași paradigmă a dictaturii’, a adăugat el.

Deputatul USR Bogdan Rodeanu a susținut că ceea ce se vede de la tribuna Parlamentului ‘nu este decât o manifestare a unui atac hibrid în formă continuată manifestată prin declarații politice care nu servesc interesul statului român și care vor să genereze neîncredere totală în statul român’.

‘Le monitorizăm (sistemele anti-aeriene) și doar atât și anunțăm – se poate prăbuși și acolo și acolo. Și nu putem apăsa pe buton. Asta este situația din momentul de față. Și să vă mai spun și ce simt suveraniștii și naționaliștii de carton, care sunt aici în sală, și ne-au spus-o astăzi în Comisia de Apărare: ‘Sunteți nebuni, dacă vreți să deranjați o putere nucleară’. Nu suntem nebuni, suntem români și ne apărăm țara’, a arătat deputatul USR.

Venit la microfon, deputatul AUR Dan Tanasă a susținut că parlamentarii formațiunii sale doresc o astfel de lege, dar cu respectarea Constituției.

‘Nu știu dacă să râd sau să plâng să-i văd pe apărătorii curcubeului că ne vorbesc nouă de apărarea României. Voi nu v-ai hotărât încă dacă sunteți fetițe sau băieței și voi ne vorbiți nouă de apărarea României? Voi care stați, în timp ce noi stăm cu icoane și cu portretul lui Ștefan cel Mare și al lui Mihai Viteazul și voi stați cu curcubeul, ne povestiți nouă de suveranitate, de istorie și de apărarea statului român?’, a afirmat Tanasă.

În replică, liderul deputaților USR, Ionuț Moștenu, a dat asigurări că USR este un partid pro-european, pro-euroatlantic și va rămâne așa.

‘Voi, prin tot ce faceți, vreți să fim mai slabi și asta servește unui singur interes: interesului lui Putin. N-o să vă permitem. (…) N-o să puteți să-i păcăliți pe toți tot timpul și zăpăceala vostră o să se termine în mai și o să intrați la coșul de gunoi al istoriei’, a spus Moșteanu.

‘De-abia aștept transformarea ‘soroșiștilor’ în ‘putiniști”, a replicat lidera deputaților POT, Anamaria Gavrilă.

Președintele de ședință, social-democratul Daniel Suciu, i-a întrebat pe cei care au votat contra dacă sunt deranjați de faptul că există o ‘poliție aeriană externă’ care apără România.

‘Ce vreți, stimați colegi din opoziție, care vorbiți de transfer de suveranitate și nu este adevărat, și nu este despre acest lucru? Ce vreți, să ne cadă dronele pe școli, să ne cadă dronele în orașe și să dați din umeri după aceea că Parlamentul nu și-a făcut treaba? Exact asta se întâmplă acum. E o discuție dacă mai târziu sau mai devreme se putea vota acest lucru. (…). Vă deranjează că avem poliția aeriană externă care apără România? Să știți că această retorică nu este la vestul României, ci este la estul României. Și, chiar dacă maxima, și am auzit-o zilele acestea, ‘când puterea are dreptate, dreptatea pierde puterea’, în acest caz, să știți că am făcut ceea ce trebuia. Dumneavoastră ați făcut împotriva Românei, asumați-vă acest lucru!’, a transmis Daniel Suciu.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Proiect adoptat – Pedepse majorate în cazul celor care conduc fără permis şi comit accidente

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal va fi supusă dezbaterii şi votului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 11 noiembrie 2024, 18:50

Pedepsele privative de libertate cuprinse între 4 şi 8 ani pentru încredinţarea vehiculului unei persoane fără permis, în urma căruia s-a produs un accident, şi între 5 – 10 ani, dacă accidentul s-a soldat cu victime, cresc cu o treime, iar cei care se urcă la volan fără permis vor fi obligaţi să execute pedeapsa, indiferent dacă produc sau nu accident, prevăd două amendamente admise la proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, adoptat luni de Senat.

„Cred că în momentul ăsta, împreună cu Legea ‘Anastasia’, cu legea care pedepseşte consumul de droguri şi consumul, această lege întregeşte practic scutul de apărare împotriva celor care săvârşesc accidente datorită faptului că în mod voit şi cu bătaie de joc faţă de lege ignoră ideile de siguranţă (…). În momentul în care instanţele de judecată nu vor mai putea aplica pedepse cu suspendare şi în momentul în care cine se urcă la volan beat, drogat, fără permis sau cine încredinţează un autovehicul unei persoane bete sau fără permis, ştiu că nu mai e cale de învoială cu nimeni, cu siguranţă vor deveni mai responsabili, vor deveni mai atenţi la respectarea legii”, a transmis, în plen, senatorul PNL Daniel Fenechiu, iniţiator al acestui proiect legislativ alături de senatorul PSD Robert Cazanciuc.

Un alt amendament admis vizează eliminarea din lege a articolului care se referea la răspunderea celor care încredinţează maşina.

„La ultimul articol care a fost eliminat, articolul se referea la răspunderea celor care încredinţează maşina. Articolul a fost eliminat pentru că există text acoperitor şi, altfel, am fi avut două texte care spun acelaşi lucru. Pe motive de paralelism, s-a eliminat. Pentru că, văzând mai multe texte, există în momentul de faţă acoperire legală pentru aceste situaţii. Cel care încredinţează un autovehicul primeşte o pedeapsă asemenea celui care conduce fără să aibă drept”, a detaliat Cazanciuc.

În opinia senatorului PSD, legislaţia trebuie să atragă atenţia celor care „mai au această uşurinţă” de lăsa cheile de la maşină nesupravegheate.

„Textele în vigoare acoperă această situaţie. Eficienţa va fi legată strict de modul în care instanţele vor aplica acest text. În momentul în care ştii că nu mai poţi primi decât o pedeapsă cu executare, s-ar putea să fii mult mai responsabil când te urci la volan”, a susţinut Cazanciuc.

Totodată, rămâne nemodificat articolul din proiectul de act normativ potrivit căruia „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani”.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal va fi supusă dezbaterii şi votului Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Toţi comercianţii sunt obligaţi să accepte plata cu cardul

Publicat de Adina Sîrbu, 17 iunie 2024, 10:05

Toţi comercianţii, indiferent dacă sunt persoane juridice, fizice, autorizate sau întreprinderi individuale ori de familie, sunt obligaţi să accepte plata cu cardul.

Ieri a intrat de ieri în vigoare o Lege care reglementează cardurile bancare. Actul normativ prevede că toate persoanele fizice sau juridice înregistrate în Registrul Comerţului au obligaţia de a asigura implementarea şi de a accepta cel puţin un instrument de plată fără numerar.

În plus, comercianţii pot oferi serviciul de avans în numerar la terminalele de plată, în sumă maximă de 500 lei.

Legea mai prevede ca plata salariilor, pensiilor şi a altor indemnizaţii să se poată face atât cash, cât şi pe card.

Sursă: RRA/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Tații salariați vor avea dreptul la concediu paternal, au decis deputații

Publicat de Adina Sîrbu, 29 mai 2024, 11:38

Concediul paternal se va acorda tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, potrivit unui proiect de lege adoptat, marţi, cu majoritate de voturi, în Camera Deputaților, ca for decizional.

Principalele măsuri adoptate implică acordarea concediului paternal şi a indemnizaţiei aferente acestuia tuturor taţilor care au calitatea de salariat în baza unui contract de muncă sau a unui raport de muncă, încheiat conform legii, şi eliminarea prevederilor care fac trimitere la calitatea de asigurat a titularului în cadrul sistemului asigurărilor sociale de stat, precum şi la introducerea unei prevederi prin care se asimilează salariaţilor şi următoarele categorii de persoane: cele care au încheiate contracte de activitate sportivă, convenţii de muncă individuale, contracte de mandat, contracte de management, cele care desfăşoară activităţi ca urmare a unei funcţii de demnitate publică şi cele care au contracte de management şi de administrare, încheiate conform Legii nr. 95/2006.

Totodată, legea extinde durata actuală a concediului paternal, de la 5 până la 10 zile lucrătoare, și interzice concedierea salariatului pe perioada efectuării concediului paternal, fiind introduse amenzi pentru nerespectarea noilor prevederi.

Indemnizaţia pentru concediul paternal este egală cu salariul corespunzător perioadei respective şi se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii sau, după caz, prin bugetele ministerelor şi instituţiilor din sectorul de Apărare, Ordine şi Siguranţă naţională, mai prevede documentul care merge, acum, la promulgare.

Sursă: Radio România/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

AUDIO: Noua lege a salarizării din sectorul bugetar riscă să perpetueze niște nedreptăți și să rateze, astfel, obiectivul mult așteptat de angajații de la stat: o retribuție corectă

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 mai 2024, 13:27

Noua lege a salarizării din sectorul bugetar riscă să perpetueze niște nedreptăți și să rateze, astfel, obiectivul mult așteptat de angajații de la stat: o retribuție corectă și la un nivel rezonabil – atrag atenția sindicaliștii de la Cartel Alfa.

Aceștia susțin că situația este cauzată de lipsa unui dialog mai consistent dintre conducerea Ministerului Muncii și sindicate, în condițiile în care autoritățile de la București s-au concentrat pe comunicarea cu Bruxelles-ul.

Care pot fi efectele concrete ale acestei situații? Răspunsul, în interviul realizat de Bogdan Comșa cu președintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu:

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

TEMA ZILEI | Paradisul „păcănelelor”, spulberat prin Legea care intră în vigoare din 27 aprilie?

tema zilei noua

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 19 aprilie 2024, 06:39

Industria jocurilor de noroc are o piaţă de câteva miliarde de euro, cu săli de jocuri și pariuri sportive amplasate în cartierele marilor orașe. Parlamentarii au votat recent excluderea lor doar din localitățile mici. Va fi paradisul „păcănelelor” spulberat prin Legea care intră în vigoare din 27 aprilie?

După mai bine de opt luni de la apariția inițiativei legislative, avem prima lege împotriva industriei de păcănele. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, 17 aprilie, legea prin care păcănelele sunt interzise în localități cu populație mai mică de 15.000 de locuitori. Este o primă înfrângere pentru această industrie faptul în peste 90% dintre localitățile României nu vor mai exista săli, aparate de jocuri de noroc și case de pariuri din 27 aprilie. nu uităm, însă, cele mai multe dintre acestea sunt în orașele mari. Le zărești pe marile bulevarde la fel de des precum farmaciile și casele de amanet, chiar dacă, în prima fază, proiectul inițiat de deputatul Alfred Simonis, președintele interimar al Camerei Deputaților, prevedea sălile de jocuri de noroc vor fi mutate la marginea localităților, indiferent de numărul de locuitori. În Dobrogea vom mai întâlni așa-numitele „păcănele” în orașele Constanța, Mangalia, Mergidia, Cernavodă, Năvodari și la Tulcea. Cele mai importante localități din Dobrogea de unde vor dispărea sunt Eforie Nord, Eforie Sud, Hârșova, Valul lui Traian, Agigea, Techirghiol și Cumpăna. 

Potrivit datelor oficiale, 100.000 de români ar fi dependenți de jocurile de noroc, persoane care ar fi şi cerut ajutor pentru a scăpa de această patimă. Însă numărul lor ar putea fi mult mai mare, dat fiind că în marile oraşe sunt numeroase astfel de săli de joc. Reprezentanţii operatorilor de jocuri de noroc consideră că noua lege care interzice sălile de jocuri de noroc în localităţile mici nu va rezolva problema dependenţei de păcănele, deoarece în continuare există alternative, precum jocurile online.

O analiză între ce s-a propus inițial în lege și ce s-a votat în final va face, astăzi, la „Tema zilei”, Liliana Fustanela și invitații săi.

Redactor: Adina Sîrbu

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Legea păcănelelor, promulgată. Sălile de jocuri de noroc nu pot funcționa în localități cu mai puțin de 15.000 de locuitori

Foto: Unsplash

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 aprilie 2024, 18:11

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi legea care conţine prevederi ce limitează activitatea sălilor de jocuri, aşa-numitele păcănele.

Este vorba despre interdicţia ca acestea să poată funcţiona în localităţile cu mai puţin de 15 mii de locuitori, ceea ce înseamnă marea majoritate a localităţilor din ţară.

Sunt zone în care doar municipiile reşedinţă de judeţ îndeplinesc această cerinţă, dar există şi câteva comune în proximitatea unor mari oraşe care trec de 15 mii de locuitori.

Legea, adoptată în Parlament la începutul săptămânii trecute, include şi amenzi semnificative pentru încălcarea noilor reguli: de la 100 la 200 de mii de lei.

Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial şi apoi va intra efectiv în vigoare după 10 zile.

Sursa – RRA / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Distribuirea energizantelor către minori, interzisă prin lege

Publicat de Adina Sîrbu, 21 februarie 2024, 06:17

Legea pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de energizante de către populaţie, prin care se interzice vânzarea sau distribuirea gratuită către minori de astfel de băuturi, a trecut de votul decisiv al deputaților și merge la șeful statului pentru promulgare.

Documentul prevede amenzi între 5.000 şi 20.000 lei pentru vânzarea sau oferirea cu titlu gratuit, inclusiv prin automate comerciale, a băuturilor energizante către minori, iar amenzile pot ajunge până la 30.000 lei dacă sunt comercializate în incinta unei instituţii de învăţământ, de sănătate sau destinate ocrotirii unor persoane cu nevoi speciale. Mai mult, dacă interdicţia este încălcată în mod repetat, magazinele sau restaurantele riscă suspendarea activităţii pentru 30 de zile.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, fenomenul consumului de băuturi energizante a luat amploare, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor. Astfel, într-un studiu EFSA care datează încă din anul 2013 se arată că 30% dintre adulţi, 68% dintre adolescenţi şi deja 18% dintre copii cu vârsta sub 10 ani consumă diverse tipuri de băuturi energizante.

Comercianţii de băuturi cu efecte nocive asupra stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor au pus pe piaţă diferite produse derivate care conţin atât concentraţii de alcool, cât şi de cafeină, taurină, carnitină, fără ca aceste substanţe să fie evidenţiate expres pe etichetele produselor şi fără să fie menţionate efectele devastatoare asupra sistemului nervos central sau muscular.

În acelaşi timp, INSP atrage atenţia asupra faptului că acest consum de băuturi energizante în combinaţie cu alcoolul este deosebit de periculos, deoarece efectul stimulant neutralizează reacţiile organismului la o cantitate mare de alcool şi, astfel, intervine subestimarea stării de ebrietate.

Medicii atrag atenția că persoanele care consumă astfel de energizante au risc inclusiv pentru morți subite și pentru tulburări de ritm cardiac, dar și că, în cazul tinerilor sub 21 de ani, efectele energizantelor consumate în exces sau în combinație cu alcoolul sunt catastrofale.

Sursă: RRA/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: Pixabay

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Parlamentul a adoptat legea pentru reducerea risipei alimentare

Publicat de Adina Sîrbu, 21 februarie 2024, 05:58

Consumatorii vor beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării şi va fi simplificată procedura prin care organizaţiile neguvernamentale vor primi alimente care nu au grad mare de perisabilitate, potrivit legii pentru reducerea risipei alimentare, adoptate, ieri, în Parlament.

Iniţiativa vizează organizarea la nivel naţional a activităţii tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar şi măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România, potrivit raportului comisiei de specialitate.

Sunt prevăzute măsuri pentru magazine, restaurante, cantine, autorităţi, de reducere a risipei alimentare, cel puţin două măsuri implementate înainte să ajungă alimentele la groapa de gunoi, printre care să reducă preţul alimentelor înainte de expirare, să doneze alimentele, să le dea pentru a fi folosite pentru mâncarea animalelor, să fie folosite la compost etc. ONG-urile vor putea prelua mai uşor alimentele greu perisabile. Va exista o platformă digitală creată de Ministerul Agriculturii unde operatorii economici vor raporta date cu privire la risipa alimentară, a spus deputatul USR Diana Buzoianu, unul dintre inițiatorii proiectului.

Proiectul prevede măsuri pentru direcţionarea produselor de origine animală devenite improprii consumului uman către utilizatori înregistraţi pentru hrana animalelor din adăposturi, precum şi măsuri pentru direcţionarea produselor agroalimentare devenite improprii consumului uman sau animal în vederea valorificării lor prin transformare în compost sau biogaz.

Potrivit legii, operatorii economici vor lua măsuri de informare şi responsabilizare pentru salariaţi pentru diminuarea risipei alimentare pe lanţul agroalimentar, începând cu producţia, procesarea, depozitarea, distribuţia şi comercializarea alimentelor, inclusiv în sectorul de industrie hotelieră şi al serviciilor alimentare.

Operatorii economici din industria ospitalităţii vor facilita consumatorilor finali să ia, fără costuri suplimentare şi în condiţii corespunzătoare de ambalare, alimentele pe care nu le-au consumat, la finalul meselor servite, şi vor informa despre această posibilitate în mod clar şi vizibil în meniu, mai prevede actul normativ.

Sursă: AGERPRES/ Foto: Pixabay /Redactor: Adina Sîrbu

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Școala de natație de la Palatul Copiilor Constanța pregătește mari campioni. Matei Silivestru este unul dintre ei

Publicat de Adina Sîrbu, 22 ianuarie 2024, 14:37

Singurul sportiv din înotul românesc care a cucerit titlul de campion național la toate probele de liber, Matei Silivestru, sportiv al CSS Palatul Copiilor Constanta, profesor coordonator Octavian Tileagă, și-a îmbunătățit performanțele personale la competiția din Slovenia, la care a participat la sfârșitului lui 2023.

Directorul instituției, Roxana Mitan ne vorbește despre performanțele obținute de elevi, care sunt cele mai căutate cursuri la Palatul Copiilor, dacă mai sunt locuri disponibile, dar și ce părere are despre viitoarea trecere a instituției pe care o conduce în administrarea Consiliului Județean Constanța.

Care sunt cele mai noi performanțe pe care le-au atins copiii de aici?

Vreau să vă spun că am încheiat anul 2023 cu rezultate deosebite. Astfel, la Campionatul Național de Cadeți, Matei Silivestru, component al grupei de performanță, a reușit să devină singurul sportiv din înotul românesc care a cucerit titlul de campion național la toate probele de liber. Astfel, a reușit să-și îmbunătățească și performanța, și să obțină un record național la probele la care a  concurat.

De câți ani muncește ca să își atingă aceste obiective?

Cred că sunt mai mult de 7 ani de când este implicat în activitatea de performanță de la natație. A plecat de la grupa de inițiere de aici, unde s-a format, a promovat în grupele superioare și, astfel, Matei Silivestru a făcut parte și din lotul național pe natație și a reprezentat România la concursurile internaționale.

Din ceea ce ne spuneați dumneavoastră  anul trecut, știm că sunt anumite clase la care există și o listă de așteptare. Și-au găsit toți copiii loc în clasele la care doresc să facă performanță?

Odată ce copiii s-au retras de la activitate, au făcut loc altor copii. În continuare sunt activități care se desfășoară fără posibilitatea de a mai înscrie elevi noi, deoarece toate locurile sunt ocupate, și cât s-a putut, am încercat să ne pliem pe programul copiilor pentru a participa. Din păcate, nu putem să avem ore doar în weekend, așa cum și-ar dori foarte mulți părinți.

Care sunt atelierele „sold-out” ?

Locuri disponibile nu prea mai sunt la nicio activitate. Pot să vă spun doar că cercurile și secțiile sportive, unde există o solicitare foarte mare, sunt baschetul, șahul, cercul de dans modern, dar și cercul de design vestimentar, de  teatru. Aici sunt locurile și solicitările cele mai multe.

Ce ne puteți spune despre posibilitatea ca Palatul Copiilor să treacă pe viitor în administrarea Consiliului Județean Constanța? Ce știți despre acest subiect?

Conform legii fiscalității, se pare că Palatele Copiilor vor trece în subordinea consiliilor județene. Deocamdată, așteptăm o lege care să să reglementeze transferul activității către autoritățile publice județene. În prezent nu știm nimic. Așteptăm să vedem  ce va prevede legea elaborată de Ministerul Educației privind preluarea personalului și a patrimoniului care se va transfera către autoritățile publice județene.

Despre acest ultim subiect, am cerut și un punct de vedere inspectorului general al IȘJ Constanța, prof. Sorin Mihai.

Potrivit acestuia, contextul legislativ care prevede că palatele copiilor și cluburile elevilor vor trece în subordinea consiliilor județene este cel prevăzut în Secţiunea a 5-a din Legea nr. 296 din 26 octombrie 2023 – privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, precum și în Legea nr. 198 din 2023 – legea învățământului preuniversitar.

Inspectorul şcolar general prof. Sorin Mihai, a spus, însă, că nu știe cât vor fi puse în aplicare prevederile legale.

El a subliniat, cităm: nu pot să discut din perspectiva avantajelor sau a dezavantajelor, acestea fiind abordări subiective, iar rolul nostru este acela de a aplica legislația, ceea ce vom și face.

Şeful IŞJ Constanţa a mai explicat că instituţia va rămâne în coordonarea metodologică a Ministerului Educaţiei, asemenea şcolilor, iar preluarea personalului, a patrimoniului, activitățile și responsabilitățile transferate, fondurile necesare care urmează a fi alocate se vor face prin lege, la propunerea Guvernului și inițiativa Ministerului Educaţiei, conform Legii 296/2023.

Redactor: Silvia Pascale/ Redactor online: Adina Sîrbu/ Foto: arhivă

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Reguli noi pentru utilizatorii de trotinete electrice. Legea merge la promulgare

Foto: pexels.com

Publicat de Adina Sîrbu, 29 noiembrie 2023, 18:58

Poliţia Locală va putea aplica sancţiuni utilizatorilor de trotinete electrice pentru abateri la regimul de circulație. Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional. Actul normativ va fi trimis preşedintelui pentru promulgare. 

Modificarea vine să rezolve o lacună în legislaţie: până acum, singurii care puteau constata contravenţiile şi aplica sancţiuni pentru utilizatorii de trotinete electrice erau poliţiştii rutieri, poliţiştii locali având competenţe doar în cazul pietonilor, bicicliştilor, conducătorilor de mopede şi de căruţe.

Potrivit Codului Rutier, trotinetele electrice sunt interzise pe trotuare şi pot fi folosite doar pe pistele de biciclete, iar în cazul în care acestea nu există, pe drumurile publice.

Vârsta admisă pentru circulaţia pe drumurile publice este de cel puţin 14 ani, cu obligaţia ca tinerii să poarte cască de protecţie până la 16 ani.

Este interzis transportul pasagerilor pe trotinete electrice, iar circulaţia pe timpul nopţii este condiţionată de echiparea cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente.

Sursă: RRA/ Foto: pexels.com

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Lege promulgată/Termenul de valabilitate a certificatului de handicap pentru persoanele într-un stadiu ireversibil – permanent

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 noiembrie 2023, 13:28

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea care prevede că termenul de valabilitate a certificatului eliberat persoanelor cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare este permanent, fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluări periodice.

‘Pentru persoanele cu handicap a căror afecţiune a generat deficienţe funcţionale şi/sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare, Comisia de evaluare este obligată să stabilească un termen permanent de valabilitate a certificatului fără a fi necesară prezentarea acestora la reevaluările periodice’, prevede actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Autorităţile publice responsabile cu elaborarea criteriilor de evaluare şi încadrare în grad de handicap au obligaţia stabilirii afecţiunilor medicale care întrunesc caracter ireversibil. Nerespectarea dispoziţiilor se sancţionează cu amendă de la 30.000 lei la 100.000 lei.

‘În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, autorităţile publice emitente au obligaţia de a actualiza în mod corespunzător: a) Ordinul ministrului Muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului Sănătăţii publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, cu modificările şi completările ulterioare; b) Ordinul ministrului Sănătăţii şi al ministrului Muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice nr. 1.306/1.883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilităţi în grad de handicap şi a modalităţilor de aplicare a acestora, cu modificările şi completările ulterioare’, mai stipulează actul normativ.

Sursa – Agerpres

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Telemuncă pentru salariații cu copii de până la 11 ani în întreținere

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 20 iulie 2023, 18:20

Legea care prevede că salariații care au în întreținere copii de până la 11 ani pot beneficia de patru zile de telemuncă pe lună a fost promulgată joi de președintele Klaus Iohannis.

Potrivit actului normativ, acest drept poate fi obținut la cerere și doar unul dintre părinți sau reprezentanți legali ai copilului poate beneficia de el într-o anumită perioadă.

Salariații care își desfășoară activitatea în aceste condiții au obligația să dispună de toate mijloacele necesare îndeplinirii atribuțiilor care le revin potrivit fișei postului.

Sursa – RRA

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Publicitatea pentru jocurile de noroc va fi interzisă în Belgia. În România, legea se află în Camera Deputaților

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 9 martie 2023, 12:23

Guvernul belgian a decis joi să interzică publicitatea pentru jocurile de noroc pe mai multe platforme, începând cu data de 1 iulie, în încercarea de a combate dependenţa şi îndatorarea, urmând ca la o dată ulterioară să intre în vigoare şi alte interdicţii privind publicitatea pentru jocurile de noroc pe stadioane şi sponsorizarea cluburilor sportive, transmite Reuters.

‘Guvernul este profund îngrijorat cu privire la impactul volumului mare de publicitate pentru jocurile de noroc asupra societăţii noastre. Iar pentru cei care vor să scape de dependenţa de jocurile de noroc, tsunami-ul de publicitate la jocurile de noroc este o problemă suplimentară’, a declarat ministrul belgian al Justiţiei, Vincent Van Quickenborne.

Potrivit Executivului de la Bruxelles, publicitatea pentru jocurile de noroc va fi interzisă la televiziune, radio, cinematografe, reviste, ziare şi spaţii publice. De asemenea, va fi interzisă publicitatea online pe site-uri web şi social media.

Începând cu data de 1 ianuarie 2024 vor intra în vigoare noi interdicţii cu privire la publicitatea pentru jocurile de noroc pe stadioane iar începând de la 1 ianuarie 2028, companiile de jocuri de noroc nu vor mai putea sponsoriza cluburi sportive profesioniste, precum echipe de fotbal.

Guvernul belgian susţine că decizia de interdicţie a publicităţii pentru jocurile de noroc vine după ce studiile ştiinţifice au demonstrat că publicitatea încurajează dependenţa de jocurile de noroc şi contribuie la acumularea de datorii pentru jocuri de noroc.

Conform noilor reguli, cheltuielile de sponsorizare nu vor mai fi deductibile pentru companiile care organizează jocuri de noroc.

În România, săptămâna trecută, Senatul a adoptat, în plen, proiectul care vizează limitarea publicităţii audiovizuale pentru jocurile de noroc şi pentru pariurile sportive. Senatorii au votat pentru permiterea reclamelor între orele 23:00 şi 6:00, iar reclamele outdoor nu pot depăşi 30 de metri pătraţi. Proiectul de act normativ pentru completarea art. 29 din Legea 504/2002 a audiovizualului şi pentru modificarea şi completarea Legii 148/2000 privind publicitatea va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Legea care reglementează bacşişul a fost promulgată

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 23 decembrie 2022, 13:24

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/ 1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, prin care bacşişul este stabilit la maxim 15% din valoarea consumaţiei şi se evidenţiază pe bonul fiscal.

Legea reglementează bacşişul, stabilind că nivelul oferit va fi de maxim 15% din valoarea consumaţiei, va putea fi plătit pe card şi va fi impozitat.

Actul normativ prevede definirea bacşişului în vederea evidenţierii acestei sume pe bonul fiscal, cu scopul delimitării clare a acesteia de veniturile încasate de către operatorii economici pentru livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor direct către populaţie şi asigurării fiscalizării bacşişului.

Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici care desfăşoară activităţi corespunzătoare codurilor CAEN: 5610 – „Restaurante”, 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.

Bacşişul nu poate fi asimilat, din punctul de vedere al TVA, unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.

Pentru operatorii economici, bacşişul încasat de la clienţi se evidenţiază pe bonul fiscal, indiferent de modalitatea de încasare a acestuia.

Operatorii economici au obligaţia de a înmâna clientului o notă de plată, în prealabil emiterii bonului fiscal, în care sunt prevăzute rubrici destinate alegerii de către client, a nivelului bacşişului oferit, între 0% şi 15% din valoarea consumaţiei. Nota de plată trebuie să conţină şi o altă rubrică, în care clientul să poată înscrie suma oferită drept bacşiş, în valoare absolută, dacă acesta optează pentru acest mod de stabilire a valorii bacşişului acordat.

Este interzis operatorilor economici să condiţioneze, sub orice formă, livrarea de bunuri sau prestarea de servicii de acordarea bacşişului.

Prin excepţie, pentru livrarea produselor la domiciliul clienţilor, operatorii economici nu au obligaţia de a evidenţia bacşişul pe bonul fiscal.

Bacşişul se evidenţiază distinct pe acelaşi bon fiscal cu bunurile livrate/serviciile prestate şi este introdus în baza de date a aparatelor de marcat electronice fiscale sub formă de articol, cu denumirea „bacşiş”.

În situaţia în care, la solicitarea clienţilor, utilizatorii eliberează acestora şi factură, bacşişul se evidenţiază distinct şi pe aceasta. Sumele reprezentând bacşiş, astfel evidenţiate în factură, se înregistrează în contabilitatea operatorilor economici sau altor entităţi plătitoare pe seama cheltuielilor de protocol şi au regimul fiscal al acestora, în limita nivelului de deductibilitate stabilită prin Codul fiscal.

Sumele provenite din încasarea bacşişului se înregistrează în contabilitatea operatorilor economici pe seama conturilor de datorii, folosind un analitic distinct şi se distribuie integral salariaţilor, pe baza unei evidenţe nominale a acestora. Operatorii economici stabilesc printr-un regulament intern procedura şi modalitatea de distribuire către salariaţi a sumelor provenite din încasarea bacşişului. Din punct de vedere fiscal, sumele provenite din încasarea bacşişului de la client de către operatorul economic, nu pot fi asimilate unui element de natura veniturilor pentru acesta din urmă, iar distribuirea acestora către salariaţi nu poate fi asimilată unui element de natura cheltuielilor.

Sumele provenite din încasarea bacşişului de către salariaţi sunt calificate ca venituri din alte surse şi se supun regimului fiscal prevăzut de Titlul IV – Cap. X din Legea nr. 227/2015, nefiindu-le aplicabile prevederile Titlului V – Contribuţii sociale obligatorii – din acelaşi act normativ. Impozitului pe venit datorat de salariat se reţine la sursă la momentul distribuirii bacşişului de către plătitorii de venituri şi se achită la bugetul de stat, potrivit art. 115 din Codul fiscal. Aceste sume nu pot fi reîncadrate fiscal ca venituri salariale sau asimilate salariilor.

Dispoziţiile prezentei legi intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.

Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Proiect de lege: Câinii și pisicile de companie ar putea avea acces în transportul în comun și în instituții publice

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 4 noiembrie 2022, 10:43

Mai mulți parlamentari PNL au depus un proiect de lege pentru a permite accesul animalelor de companie în instituții publice și în mijloacele de transport în comun.

Proiectul este inițiat de parlamentarii PNL Marcel Vela, Gheorghe Pecingină, Raluca Turcan, Maria – Gabriela Horga, George Șișcu și George – Cristian Tuță și prevede ca accesul să fie permis „animalelor de companie, câini și pisici, indiferent de talie și de rasă, în instituții publice (…) dacă acestea sunt însoțite de un adult”.

De asemenea, „este permis accesul în mijloacele de transport în comun cu animale de companie, atâta timp cât nu pun în pericol siguranța călătorilor”.

Mai multe detalii, AICI.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Legea privind prevenirea risipei alimentare, adoptată de Senat

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 12 octombrie 2022, 10:50

Iniţiativa legislativă privind prevenirea şi reducerea risipei alimentare a fost adoptată de Senat, anunţă USR.

Conform proiectului de lege, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va realiza o platforma naţională online pentru raportarea de către operatorii economici a datelor privind risipa alimentară.

Ministerul va publica, de asemenea, pe website-ul propriu, date relevante anuale cu privire la progresele făcute pentru prevenirea şi diminuarea risipei alimentare şi va realiza strategia naţională de prevenire şi reducere a risipei alimentare care va fi actualizată o dată la cinci ani.

‘Autorităţile administraţiei publice vor avea, pentru prima dată în legislaţie, obligaţia să ia măsuri împotriva risipei alimentare. Operatorii economici vor avea obligaţia să depună toate eforturile necesare pentru a încheia contracte prin care să doneze produsele alimentare înainte de expirare. Se vor stabili condiţii mai puţin birocratice pentru organizaţiile care preiau alimentele neperisabile de la magazine şi lanţuri alimentare’, se arată într-un comunicat al USR.

Proiectul a fost depus de deputata USR Diana Buzoianu alături de peste 160 de parlamentari din toate partidele.

‘România este ţara cu peste o treime din populaţie în risc de sărăcie şi excluziune socială, conform statisticilor oficiale. În acelaşi timp, în România se aruncă anual 2,55 milioane de tone de mâncare. Pe scurt, pierdem zilnic cantităţi considerabile de alimente, în timp ce o mare parte a populaţiei nu îşi permite accesul la alimente de bază. Această realitate trebuie schimbată, iar proiectul de faţă îşi propune să facă paşi importanţi în acest sens’, a precizat Diana Buzoianu.

Sursa – Agerpres / redactor – Daniel Țăndăreanu

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Taxiurile vor trebui să aibă geamuri securizate, potrivit normelor europene

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 22 februarie 2022, 11:28

Taxiurile vor trebui să aibă geamuri securizate, potrivit normelor europene, altfel nu vor obţine certificatul RAR, potrivit proiectului pentru modificarea art.67 din Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi, adoptat de Camera Deputaţilor.

S-au înregistrat 279 de voturi în favoarea proiectului, un vot voturi împotrivă şi 13 abţineri, scrie Agerpres.

Astfel, prevede proiectul, în cazul taxiurilor, pentru eliberarea certificatului de agreare de către RAR, vor fi aplicabile prevederile Regulamentului nr.43 al Comisiei Economice pentru Europa a Organizaţiei Naţiunilor Unite (CEEONU) – Dispoziţii uniforme privind omologarea materialelor pentru geamurile din sticlă securizată şi instalarea acestora pe vehicule.

În caz contrar, RAR nu va elibera certificatul de agreare.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect, care a fost adoptat de Senat.

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:50

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii

Crucea Roșie – Filiala Constanța a instalat astăzi, în incinta Casei Județene de Pensii, de pe strada Decebal nr. 13C, primul defibrilator...

Crucea Roșie Constanța a instalat un defibrilator semi-automat extern la Casa Județeană de Pensii
Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
Actualitate marți, 19 mai 2026, 12:12

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate

CNAIR a identificat în mediul online portalurile www.rovinietadigitala.ro și www.tollvignettes.com, ce aparțin Roadwise Group B.V. (Țările de...

Atenție de unde vă cumpărați rovinieta! CNAIR a identificat încă două portaluri neautorizate
CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:52

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local

Record nedorit la Cernavodă: proiectul privind reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, conform Ordonanței nr. 7, ajunge, astăzi,...

CERNAVODĂ: Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, a cincea oară pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local
Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:14

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic

ANM a emis astăzi o informare de instabilitate atmosferică, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului valabilă până...

Avertizări de ploi și vijelii, până sâmbătă. Dobrogea, vizată de un COD GALBEN de vânt puternic
Actualitate marți, 19 mai 2026, 11:01

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor

Organizația Salvați Copiii România a transmis un punct de vedere cu privire la propunerea legislativă pentru completarea Ordonanței Guvernului...

Organizația Salvați Copiii România își manifestă opoziția față de propunerea legislativă privind finanțarea ONG-urilor
Actualitate marți, 19 mai 2026, 10:22

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat

Senatul a adoptat, luni, proiectul de lege propus de Alianța pentru Unirea Românilor care obligă organizațiile neguvernamentale să publice anual...

Inițiativa AUR privind transparența finanțării organizațiilor neguvernamentale, adoptată în Senat
Actualitate marți, 19 mai 2026, 07:27

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului

În dimineața zilei de marți, 19 mai, forțele ruse au reluat atacurile cu drone  asupra obiectivelor civile și de infrastructură din Ucraina,...

TULCEA: Noi atacuri cu drone rusești în apropierea frontierei fluviale. Mesaj RO-Alert pentru nordul județului
Actualitate luni, 18 mai 2026, 21:49

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al OMD Județul Constanța –...

CONSTANȚA: În perioada 29-31 mai, are loc cea de-a IV-a ediție a Festivalului Tradițiilor și Gastronomiei Pescărești

Accesul animalelor de companie pe plajele Mării Negre va fi PERMIS, numai cu respectarea unui set de reguli

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 15 februarie 2022, 11:39

Accesul pe plajă al animalelor de companie se va face numai cu respectarea unui set de norme menit să asigure curăţenia mediului înconjurător şi siguranţa tuturor celor aflaţi pe plajele Mării Negre, prevede un proiect de lege adoptat marţi de plenul Camerei Deputaţilor.

Deputaţii au adoptat astfel proiectul de lege pentru modificarea şi completarea OUG 19/2006 privind utilizarea plajei Mării Negre şi controlul activităţilor desfăşurate pe plajă. S-au înregistrat 284 de voturi „pentru”, un vot împotrivă şi 11 abţineri.

Deputata USR Cristina Rizea, iniţiator, a amintit că legislaţia actuală interzice accesul animalelor de companie pe plajă, cu toate acestea mulţi posesori de animale de companie merg pe plajă şi de multe ori deşeurile produse de acestea nu sunt colectate de proprietari.

„Deşi există reglementare expresă privind sancţionarea persoanelor care vin pe plajă însoţite de animale de companie, realitatea arată că autorităţile îndreptăţite nu aplică niciun fel de sancţiune. În urma unei întrebări parlamentare, adresate Ministerului Afacerilor Interne, am aflat că în ultimii ani nu s-a dat niciun fel de sancţiune pentru proprietarii de animale care se plimbă cu căţeii pe plajă. Realitatea e că oamenii nici nu ştiu că este interzis, Astfel, se impune modificarea cadrului normativ, în sensul reglementării accesului pe plajă al animalelor, cu respectarea unui set de norme menit să asigure curăţenia mediului înconjurător şi siguranţa tuturor celor aflaţi pe plajă”, a explicat depuata.

Potrivit proiectului, accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis oricând în afara sezonului estival. Pe durata sezonului estival, accesul persoanelor fizice însoţite de animale de companie, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis numai cu acordul operatorilor de plaje, cu condiţia ca animalele de companie să fie ţinute în zgardă sau ham şi lesă.

Accesul cu animale de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis, indiferent de perioada din an, cu condiţia ca animalele de companie să fie ţinute în zgardă sau ham şi lesă.

Posesorii de animale de companie au obligaţia de a deţine asupra lor pungi pentru strângerea dejecţiilor produse de acestea, de a curăţa zona respectivă şi de a le arunca la gunoi, mai prevede proiectul.

Indiferent de perioada din an, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic este permis accesul câinilor utilitari aparţinând persoanelor cu dizabilităţi. Prin excepţie de la prevederile proiectului, pe durata sezonului estival, accesul câinilor din dotarea Ministerului Afacerilor Interne şi al câinilor utilitari aparţinând persoanelor cu dizabilităţi, pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, este permis fără acordul operatorilor de plaje.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 1.000 lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a ţine animalele de companie în zgardă sau ham şi lesă pe toată perioada prezenţei pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei nerespectarea de către persoanele fizice a obligaţiei de a strânge dejecţiile produse de animalele de companie pe plajele litoralului Mării Negre utilizate în scop turistic, de a curăţa zona respectivă şi de a le arunca la gunoi.

În funcţie de tipul contravenţiilor, constatarea acestora şi aplicarea sancţiunilor se realizează de către: persoane anume desemnate din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, persoane anume desemnate din cadrul autorităţii publice centrale pentru turism, ofiţerii şi agenţii de poliţie din cadrul Poliţiei Române, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Jandarmeriei Române şi poliţiştii locali.

Camera Deputaţilor este for decizional în cazul acestui proiect de lege care a fost adoptat de Senat.

Sursa-Agerpres