Ascultă Radio România Constanța Live

iele

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”

Cea de-a doua zi de „Rusalii” este dedicată cinstirii Sfintei Treimi.

Tradiții de Rusalii. În imaginarul popular, sărbătoarea este cunoscută și sub denumirea de „Iele”

Publicat de Doina Sirbu, 31 mai 2026, 09:41

La cincizeci de zile de la Învierea Domnului, creștinii sărbătoresc „Pogorârea Sfântului Duh” sau „Cincizecimea”, unul dintre cele 12 mari praznice împărătești din an, care în popor poartă numele de „Rusalii”.

Numită în satul tradițional „Rusalii”, ziua se respectă prin nelucrare. În imaginarul popular, „Rusaliile” sau „Ielele” sunt fie niște fecioare foarte frumoase, îmbrăcate în alb, fie niște femei bătrâne și hâde, care umblă în cete prin aer, pe la fântâni, răspântii de drumuri, prin pomi și pe la streșinile casei. Ele se prind în văzduh în hore, iar cine le vede dansând așa rămâne pocit. Se zice că pământul deasupra căruia dansează „Ielele” rămâne ars, bătătorit și neroditor.

Se crede că cine nesocotește „Duminica Mare”, dar și celelalte două zile care îi urmează, este aspru pedepsit de „Rusalii”, prin pocire sau luarea minților. Singurul leac pentru aceste necazuri constă în jocul „Călușarilor”.

Pentru a nu le supăra pe „Iele”, țăranul român din satul tradițional nu le pronunța numele, ci vorbea despre „Rusalii” cu apelative menite să le îmbuneze: „Dânsele”, „Frumoasele”, „Mândrele”, „Doamnele”, „Șoimanele”, „Măiestrele”, „Puternicele”, „Milostivele” sau „Împărătesele Văzduhului”.

Pentru a se proteja de „Iele”, oamenii culeg încă din ajunul sărbătorii frunze de nuc și pelin, plante cu rol apotropaic. Acestea sunt duse la biserică în „Duminica Mare”, de „Rusalii”, pentru a fi sfințite, apoi se iau acasă și se pun la uși, la porți și la icoane și chiar sub perne, pentru a-i proteja pe cei ai casei.

Potrivit tradiției, frunzele de nuc culese în această zi amintesc de momentul în care Sfântul Duh s-a pogorât peste Sfinții Apostoli în chip de limbi de foc, dându-le harul de a tămădui și a vorbi în toate limbile pământului.

Cea de-a doua zi de „Rusalii” este dedicată cinstirii Sfintei Treimi.

Sursă: Muzeul de Artă Populară Constanța

„Sfânta Treime”, într-o icoană-prăznicar de Școala Rusă, pictată pe lemn în secolul al XVIII-lea

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:18

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre

La Constanța este în plină desfășurare o ședință de lucru convocată de președintele Nicușor Dan pentru analiza incidentului cu drone de...

Nicușor Dan prezent la Constanța: Ședință de lucru privind situația de securitate din zona Mării Negre
Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 14:07

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat

La data de 5 iunie 2026, în jurul orei 00:40, poliţiştii au identificat în trafic, pe DJ 222, în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, un...

Județul TULCEA: Prins la volan deși avea permisul suspendat
KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 13:16

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei. KMG International reafirmă respectarea...

KMG infirmă că drona care a explodat în port ar fi vizat un petrolier din flota fantomă a Rusiei
Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 12:56

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, sâmbătă, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de...

Cod galben de inundaţii pe cursurile de apă din Dobrogea!
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 10:55

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă, 6 iunie, o avertizare de cod galben pentru județele Constanța și Tulcea....

CONSTANȚA și TULCEA sub cod GALBEN! Averse torențiale, descărcări electrice, grindină
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:11

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative

Liga Navală Română filiala Mangalia organizează sâmbătă, 6 iunie, ediția cu numărul 20 a sărbătorii „Ziua Apelor”. Evenimentul se va...

MANGALIA: „Ziua Apelor” – competiții marinărești, demonstrații și activități educative
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:19

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis

Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis! În zilele de 6 și 7 iunie, una dintre cele mai animate zone ale Constanței va fi dedicată...

CONSTANȚA: Weekend dedicat pietonilor pe bulevardul Tomis
Actualitate sâmbătă, 6 iunie 2026, 08:17

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului

Asociația copiilor și tinerilor cu diabet din județul Constanța „Sweet Land”, în parteneriat cu Primăriile localităților Independența,...

Sănătate și distracție pentru comunitate: Selly și Teatrul „Căluțul de Mare” vin la Independența într-o campanie de testare gratuită și conștientizare a diabetului