Ascultă Radio România Constanța Live

harta municipiu

TULCEA: S-a încheiat prima etapă de cartografiere a intravilanului din municipiu

Informațiile au fost culese în urma a 80 de zboruri cu drona deasupra orașului, pentru realizarea hărții municipiului.

TULCEA: S-a încheiat prima etapă de cartografiere a intravilanului din municipiu

Publicat de Adina Sîrbu, 20 octombrie 2025, 11:33

Prima etapă a proiectului de cartografiere a intravilanului municipiului Tulcea s-a încheiat, iar următoarea, pe baza căreia autorităţile vor putea interveni în situaţii de urgenţă, se va încheia peste şase luni, a declarat directorul societăţii care execută lucrarea pentru administraţia publică locală, Robert Ledenyi.

În prima etapă, societatea privată a realizat 80 de zboruri cu drone deasupra oraşului, iar în etapa următoare realizarea hărţii intravilanului municipiului presupune adunarea de date referitoare la străzile din municipiul Tulcea, dar şi proiectele de infrastructură realizate până în prezent, astfel încât primăria să poată stabili exact cuantumul impozitelor datorate de persoanele fizice şi juridice, iar instituţiile care intervin în sprijinul populaţiei să poată interveni în cel mai scurt timp în situaţii de urgenţă.

„În ţările nordice, cartografierea a început în anul 1985. Practic, încep să aibă date cu ce au oamenii în casă. Pentru noi, ar fi o paranoia maximă. Pentru ei, nu, fiindcă dacă arde casa, pompierul ştie când intră unde este masa, scaunul, dulapul, din ce material este făcut dulapul, dacă sunt bătrâni, să ştie de unde să-i ia. În România, noi nici măcar nivelul zero nu l-am terminat, care înseamnă cadastrare”, a afirmat directorul Robert Ledenyi.

El a amintit că, în România, Legea cadastrului a fost adoptată în anul 1996, însă în momentul de faţă doar 40% din suprafaţa României este cadastrată.

„În 2016, vine hotărârea de Guvern nr 777 care zice ia acea nomenclatură stradală şi introdu-o într-o platformă digitală, ca să o putem lega la serviciile de urgenţă. Suntem în 2025, iar jumătate din ţară nu are nici măcar nomenclator stradal, darămite să fie încărcată şi în platformă, fiindcă în lege nu sunt prevăzute şi amenzi mari”, a afirmat Ledenyi.

Firma pe care o conduce a realizat până acum cartografierea a circa 600 de comune din România.

În ceea ce priveşte Registrul electronic al spaţiilor verzi, Robert Ledenyi a amintit că realizarea şi actualizarea acestuia sunt foarte importante pentru comunităţile locale, cu atât mai mult cu cât unele fonduri europene pot fi accesate doar dacă localităţile au acest registru.

„Municipiile au aceste registre neactualizate în principiu. Dacă autorităţile ar avea un asemenea registru, ar şti că au un copac bolnav. Condiţiile din acest registru sunt să măsori circumferinţa arborelui, înălţimea, vitalitatea lui şi specia. Toate accidentele cu copaci căzuţi pe maşini ar putea fi evitate”, a mai spus Robert Ledenyi.

În momentul de faţă, firma execută lucrări atât în România, cât şi în străinătate, unul dintre proiecte fiind destinat unei societăţi feroviare din Ungaria, având ca scop asigurarea siguranţei transportului feroviar, prin supravegherea infrastructurii cu ajutorul inteligenţei artificiale.

„Am făcut testul şi a mers perfect. Ca idee, vor fi senzori conectaţi la un sistem care în timp real va detecta orice problemă’, a mai afirmat Robert Ledenyi.

Sursă AGERPRES

CONSTANȚA: Cherestea fără documente de proveniență, descoperită de polițiști în port
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 18:15

CONSTANȚA: Cherestea fără documente de proveniență, descoperită de polițiști în port

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Portuară Cargoscan, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Forestiere București, au identificat, la...

CONSTANȚA: Cherestea fără documente de proveniență, descoperită de polițiști în port
AUR va vota numai un premier propus de AUR și un guvern din care să facă parte
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 17:27

AUR va vota numai un premier propus de AUR și un guvern din care să facă parte

Președintele AUR, George Simion, declară că parlamentarii partidului vor susține doar un premier propus de Alianța pentru Unirea Românilor și...

AUR va vota numai un premier propus de AUR și un guvern din care să facă parte
CONSTANȚA: Statuile vivante dau întâlnire publicului în Piața Ovidiu
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 16:16

CONSTANȚA: Statuile vivante dau întâlnire publicului în Piața Ovidiu

După reprezentația care a adus ropote de aplauze pe strada Ștefan cel Mare, seria „Spectacolelor stradale cu statui vivante” continuă în...

CONSTANȚA: Statuile vivante dau întâlnire publicului în Piața Ovidiu
USR nu va putea să susţină un guvern din care face parte PSD
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 15:20

USR nu va putea să susţină un guvern din care face parte PSD

USR nu va putea să susţină un guvern din care face parte PSD, a afirmat, marţi, preşedintele USR, Dominic Fritz, după consultările de la...

USR nu va putea să susţină un guvern din care face parte PSD
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 15:02

DIALOGURI LA ZI | Monica Mihail, medic cu pregătire în sănătate publică, nutriționist și doctorand în Științe Medicale, invitată în emsiunea de astăzi

Credem că mâncăm puțin, dar ronțăitul este un obicei pe care mulți oameni îl practică fără să realizeze impactul potențial al acestuia...

DIALOGURI LA ZI | Monica Mihail, medic cu pregătire în sănătate publică, nutriționist și doctorand în Științe Medicale, invitată în emsiunea de astăzi
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 14:41

Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu reprezentanții USR

Președintele Nicușor Dan discută, marți, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanții USR, în cadrul noilor consultări convocate de șeful statului...

Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu reprezentanții USR
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 14:24

Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu reprezentanții PNL

UPDATE Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat marți, după consultările cu președintele Nicușor Dan, că un Pact pentru România reprezintă...

Consultări la Cotroceni/ Președintele Nicușor Dan discută cu reprezentanții PNL
Actualitate marți, 23 iunie 2026, 14:13

Eforie Colorat ajunge la cea de-a VI-a ediție

Vara la Eforie Sud înseamnă seri petrecute în Grădina Cinemascop. Eforie Colorat deschide un nou sezon de evenimente culturale și timp petrecut...

Eforie Colorat ajunge la cea de-a VI-a ediție