Victorie în deplasare pentru CSU Neptun Constanța
Publicat de Catalin Donose, 9 martie 2022, 15:13
Publicat de Catalin Donose, 9 martie 2022, 15:13
Publicat de Catalin Donose, 8 martie 2021, 06:53
În Divizia A de handbal feminin, CSU Neptun Constanța a încheiat turneul de la Slobozia cu două victorii și o înfrângere.
Handbalistele antrenate de Ion Ivan și Lăcrămioara Ilie s-au impus duminică în ultimul meci în fața celor de la Danubius Călărași cu 34-28.
Pentru CSU Neptun au marcat: Pintilie 8, Moldoveanu 8, Dulceață 7, Căldare 6, Pal Ceandani 2, Bari 1, Negoiță 1, Mihăilă 1.
Formația constănțeană a câștigat prima partidă a turneului de la Slobozia, 32-23 cu CSM II București și a pierdut-o pe următoarea, cu liderul clasamentului, Știința București, scor 21-25.
Pe primul loc al clasamentului este Știința București cu 28 de puncte, urmată de CSU Neptun Constanța cu 19 puncte.
Cătălin Donose
Foto – CSU Neptun
Publicat de Catalin Donose, 3 martie 2021, 07:19
După un turneu reușit în deplasarea de la Râmnicu Vâlcea, unde CSU Neptun Constanța a obținut trei victorii din tot atâtea meciuri, pentru fetele antrenate de Ion Ivan și Lăcrămioara Ilie urmează meciuri importante cu primele două clasate și Danubius Călărași.
În perioada 5-7 martie, turneul 3 al returului Diviziei A, Seria C, se va desfășura la Slobozia în organizarea clubului HCM Slobozia iar CSU Neptun va susține trei meciuri în trei zile: vineri, 5 martie, ora 15:40, CSU Neptun Constanța – CSM II București, sâmbătă, 6 martie, ora 13:40, CSU Neptun Constanța – Știința București, duminică, 7 martie, ora 13:40, Danubius Călărași – CSU Neptun Constanța.
Formația constănțeană se află pe poziția a 3-a în Seria C, la egalitate de puncte (13) cu CSM II București, dar despărțite de golaveraj, iar pe primul loc este Știința București cu 19 puncte.
Toate meciurile turneului 3 vor fi transmise în sistem pay per view pe tv.frh.ro.
Cătălin Donose
Foto – Arhivă
Publicat de Catalin Donose, 14 aprilie 2019, 16:13
Sala Sporturilor din Constanța a găzduit duminică după-amiază, meciul contând pentru etapa a 19-a din Divizia A de handbal feminin dintre CSU Neptun și HCF Piatra Neamț.
Gazdele au făcut un meci foarte bun și s-au impus fără probleme cu 32-23 (20-9) reușind calificarea la turneul semifinal de promovare.
CSU Neptun Constanța se află pe locul al doilea cu 41 de puncte, iar joi, 18 aprilie va întâlni în deplasare penultima clasată, Știința Bacău, iar rezultatul nu mai poate schimba clasamentul în partea superioară.
Pe o rețea de socializare, clubul constănțean a postat următorul mesaj: „CSU Neptun se impune cu HCF Piatra Neamț după un meci categoric, scor final 32 – 23.
Cu un joc colectiv eficient, CSU Neptun a dat de înțeles de la pauză că singura variantă pentru echipă este victoria iar tabela arăta 20-9 pentru constănțence.
Fetele antrenate de Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie se califică la Turneul Semifinal, ultima etapă din deplasare fiind și ultimul meci din sezonul regulat, meci care nu mai poate schimba clasamentul grupei. Cu Oprică, Ciucanu, Pintilie, Căldare în zi ofensivă excepțională dar și o poartă în care fetele noastre au făcut un meci mare, CSU Neptun atinge un obiectiv important susținută de suporteri. Mulțumim tuturor pentru încurajări și susținere. Constanța joacă handbal!”
Publicat de Catalin Donose, 14 octombrie 2018, 17:37
Sala Sporturilor din Constanța a găzduit duminică, meciul contând pentru etapa a 5-a din Divizia A de handbal feminin, dintre CSU Neptun și Știința Bacău.
Formația antrenată de Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie a făcut un meci bun și a reușit a doua victorie din actuala ediție de campionat, scor 36-28 (22-10).
Cu acest succes, CSU Neptun se află pe locul al 3-lea cu 7 puncte, iar în prima etapă a returului va juca, tot la Constanța cu Dunărea Brăila, formație care în tur s-a impus greu cu 27-26.
Publicat de Catalin Donose, 7 octombrie 2018, 16:20
În cadrul etapei a 4-a din Divizia A de handbal feminin, duminică după-amiază, CSU Neptun Constanța a întâlnit în deplasare pe HCF Piatra Neamț.
După un meci echilibrat și foarte disputat, scorul final a fost 27-27, după ce la pauză, formația constănțeană a condus cu 12-11.
Formația antrenată de Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie se află pe locul al 4-lea cu 4 puncte, având o victorie, un egal și două înfrângeri.
Etapa viitoare, duminică, 14 octombrie, CSU Neptun va juca la Constanța cu ultima clasată, Știința Bacău.
Publicat de Catalin Donose, 14 martie 2018, 15:29
Sala Sporturilor din Constanța a găzduit miercuri după-amiază, partida restantă contând pentru etapa a 22-a din Divizia A de handbal feminin dintre CSU Neptun Constanța și ACS Școala 181 București, amânată luna trecută din cauza condițiilor meteo nefavorabile.
Echipa gazdă antrenată de Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie a dominat meciul și s-a impus fără probleme cu 33-22 (16-11).
CSU Neptun Constanța se află pe locul al doilea cu 57 de puncte, după liderul clasamentului, SCM Gloria Buzău cu 66 de puncte.
Etapa viitoare, formația constănțeană va juca în deplasare cu Danubius Călărași, formație aflată în subsolul clasamentului.
Antrenorul Ionuț Pușcașu a declarat după meci: „Mai avem cinci meciuri și putem spune că locul doi este al nostru. Vrem să mergem la baraj, nu avem nimic de pierdut și este o experiență bună pentru noi.”
Publicat de Catalin Donose, 10 martie 2018, 06:33
Ambele echipe dobrogene prezente în Divizia A de handbal feminin vor evolua sâmbătă, 10 martie pe teren propriu, în cadrul etapei a 24-a.
Sala Sporturilor din Constanța va găzdui de la ora 14, meciul dintre CSU Neptun Constanța, aflată pe locul al doilea cu 51 de puncte și echipa Centrului Național Olimpic de Tineret Iași, ocupanta poziției a 10-a cu 23 de puncte.
După succesul reușit etapa trecută la Piatra Neamț, cu 23-22, gazdele antrenate de Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie pornesc cu prima șansă.
Tot sâmbătă, dar de la ora 17, CSS Tulcea (locul 6 cu 43 de puncte) va întâlni pe Danubius Călărași (locul 13 cu 12 puncte).
Etapa trecută, CSS Tulcea a terminat la egalitate, 32-32, în deplasare cu echipa Centrului Național Olimpic de Tineret Iași.
Publicat de Catalin Donose, 6 octombrie 2017, 15:16
Sala Sporturilor din Constanța a găzduit vineri după-amiază, meciul contând pentru etapa a 4-a din Divizia A de handbal feminin, dintre CSU Neptun și Știința Bacău.
Formația gazdă, pregătită de Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie a dominat partida și s-a impus fără probleme cu 37-24 (22-12).
Cu această a treia victorie, CSU Neptun a urcat pe primul loc al clasamentului cu 9 puncte, având cea mai bună ofensivă din campionat cu 146 de goluri marcate în patru meciuri, iar etapa viitoare va întâlni în deplasare pe Dinamo București.
Cealaltă formație dobrogeană din Divizia A, CSS Tulcea va evolua sâmbătă, 7 octombrie de la ora 17, în Sala Polivalentă din Tulcea cu Dinamo București.
Publicat de Catalin Donose, 29 septembrie 2016, 18:29
Sala Sporturilor din Constanța a găzduit în această seară, meciul contând pentru etapa a 3-a din Divizia A de handbal feminin, dintre CSU Neptun Constanța și HM Buzău.
Partida nu a avut o spectaculozitate deosebită, dar a menținut interesul publicului prin scorul strâns, gazdele lăsând impresia că ar putea reuși un rezultat pozitiv.
La pauză, formația oaspete a condus cu 13-9, iar în partea secundă, CSU Neptun s-a apropiat de mai multe ori la un gol, ultima oară în minutul 52, scor 20-21.
A urmat o cădere pe final de meci a handbalistelor antrenate de Ionuț Pușcașu și Lăcrămioara Ilie, scorul final fiind 27-22 pentru HM Buzău.
Imediat după meci, directorul executiv al clubului constănțean, Silviu Băiceanu le-a convocat pe jucătoare la o ședință în sală.
Pentru CSU Neptun au marcat: Andreea Pintilie – 11, Bianca Căldare – 4, Mariana Filip – 3, Adriana Mușat – 2, Delia Radu, Denisa Bari – 1.
Publicat de Catalin Donose, 22 martie 2016, 08:30
Sala Sporturilor din Constanța va găzdui miercuri, 23 martie, de la ora 15,30 o interesantă partidă din Divizia A de handbal feminin.
CSU Neptun Constanța (aflată pe locul al 9-lea cu 9 puncte) va întâlni pe Danubius Galați (a doua clasată cu 43 de puncte) echipa oaspete aflându-se în lupta pentru promovare.
Etapa trecută, CSU Neptun a învins în deplasare pe Știința Bacău cu 30-25 și constănțencele au un moral foarte bun.