O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite, miercuri, pe DN 22, în zona Gura Dobrogei, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
Cercetările polițiștilor au relevat că primul impact s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat de 73 de ani, care se deplasa dinspre Tulcea către Constanța, și un alt autoturism, condus de un bărbat de 70 de ani, care circula din sens opus.
„Ulterior impactului, primul autoturism a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 23 de ani, care circula dinspre Constanța către Tulcea. În urma accidentului, a rezultat decesul, la fața locului, a unui bărbat, de 35 de ani, pasager în cel de-al treilea autoturism, precum și vătămarea corporală a primului și celui de-al treilea conducător auto și a unui pasager din cel de-al treilea autoturism, de 31 de ani”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Constanța.
Potrivit sursei citate, niciunul din șoferii implicați în eveniment nu consumase alcool.
„În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, au mai precizat polițiștii.
Traficul în zonă a fost blocat timp de aproape trei ore.
Cunoaștem astăzi, un loc de poveste cu floră și faună deosebite, cu multe grote și stânci bătrâne, dar și încărcat de sfințenie, amplasat în Rezervația Naturală Gura Dobrogei: Mănăstirea Sf. Dionisie cel Mic și Sf. Efrem cel nou.
În jur de 10 peșteri se află în zona Rezervației naturale Gura Dobrogei, cele mai cunoscute fiind, peșterile Liliecilor și La Adam. Intr-una din ele s-au găsit dovezi ale vieții creștine din Scythia Minor cum se numea în antichitate, Dobrogea. Iarna când vegetația nu este bogată, din dreptul Peșterii Liliecilor se zăresc ruinele Cetății Ester Abad (în traducere Orașul grădinilor, atestat documentar în 1538, după ce Suleiman Magnificul a trecut pe aici, în drum spre Moldova) care a avut și o basilică creștină. Interesant este că se află la aceleași cote cu actualul lăcaș de cult.
„Dumnezeu a lucrat atât de frumos, încât Cetatea Ester are o soră geamănă. Altarul actual se află la aceeași cotă cu cel al basilicii creștine din Cetatea Ester, spune părintele Ghenadie.
În acest cadru pitoresc, părintele Ghenadie și Maica Evghenia au depus eforturi pentru a ridica un lăcaș de cult, cu imboldul dat de părintele Arsenie Papacioc. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2011, pe valea pârâului Visterna, iar construcția a început în anul 2013. În 2019, mânăstirea era aproape gata, rămânând de efectuat doar lucrările de pictură de pe tavan. În 2022, toate lucrările erau încheiate și biserica era târnosită, mulțumită minunilor săvărșite de papucelul Sf. Efrem cel Nou din Trikala, primit de la Mânăstirea Nea Makri din Grecia, dar și Maicii Evghenia, fostă absolventă a Facultății de Automatică din cadrul Universității Politehnice București (1987-1992), olimpică la matematică și pasionată să rezolve probleme din Gazeta Matematică. Calculele sale privind materialele folosite în construcție au redus pierderile, astfel că după fiecare beton turnat, nu se rămânea mai mult de o găleată nefolosit.
Maicile din această mănăstire l-au visat pe Sfântul Efrem întrebând: „Mie ce îmi dați de făcut aici ?” și ulterior, toate au mers strună. Papucelul Sf. Efrem cel nou a adus bucurie în 270 de familii care s-au ales cu prunci, după ce au urmat o rânduială față de acest sfânt.
„În secolul consumerismului, oamenii fug de Dumnezeu. Sf. Efrem cel Nou îi ajută pe cei dependenți de droguri, pe cei aflați în nevoie ”, mai spune părintele Ghenadie.
Cinci maici conduse de maica stareță Stavrofora Evghenia Arău, întrețin lăcașul cu multe flori și liniște divină. Doar trilurile păsărilor se aud atunci, când nu sunt slujbe. Drumul comunal de circa 4 km de la Drumul Județean și până la mănăstire este unul anevoios, dar destinația finală este premiul pentru chinul prin care cei care ajung acolo, parcurg drumul cu mașina.
Două hramuri întru slava sfinților
Primul hram, Dionisie Exiguul sau Dionisie cel Smerit, a fost dat pentru slava acestui sfânt dobrogean care a slujit întru Hristos la Roma, într-un mod ilustru, dar smerit și care este autorul calendarului bisericesc. Cel de-al doilea hram, este drept mulțumire pentru minunile săvărșite de Efrem cel Nou în ridicarea acestui lăcaș și pentru ajutorul acordat credincioșilor. În 2013, au ajuns la Mănăstirea de la Gura Dobrogei, papucelul drept al sfântului, după ce Maica Evghenia (Elena Arău) a ajuns în Grecia, în pelerinaj la Mânăstirea Nea Makri. În prezent se află aici și o parte din lemnul dudului pe care a fost răstignit, veșmintele sfântului, o parte din mâna dreapta și o părticică din moaștele Sf. Macaria cea care l-a descoperit în anul 1950.
Să reziști până la sfârșit „Sunt momente în care monahul este încercat la nivel de gând, de săgeți ispitire, ca dorul de casă, de părinți, dar fiecare zi este o școală a luptei să reziști până la sfârșit. Rânduiala bisericii noastre este să nu renegăm familiile noastre, ținem legătura cu ei, ne rugăm, maica stareță are o altă ideologie asupra monahismului. Nu este pentru monahismul dur, când rupi cu totul legătura cu familia. Astfel, poți să fii apostol sau misionar exact în sânul familiei tale, îndrumând și membrii familiei spre Dumnezeu, spre spovedanie și viață creștină. Îi așteptăm pe cei care vor să ni se alăture”, spune părintele Ghenadie, cu vocea caldă și mereu cu un sfat bun pentru credincioși.
Mănăstirea din Gura Dobrogei este deschisă tuturor zilnic, mai puțin între orele 13.00 și 16.00, când măicuțele se retrag în chilii pentru studiu duhovnicesc și liniște sufletească.
Ce sfinte odoare se află la mănăstirea din Gura Dobrogei, ce legende despre acest colț de rai există și de ce să ajungeți în acest loc de poveste din Dobrogea cu floră și faună deosebite, aflați mai multe din interviul realizat de Liliana Fustanela, cu părintele Ghenadie (Gabriel Mogoi, în vârstă de 34 de ani).
Jandarmii constănțeni au avut, ieri, o activitate în zonele Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei, unde au aplicat 10 sancțiuni ca urmare a constatării unor contravenții la Legea 54/ 2012 privind desfășurarea activităților de picnic.
Amenzile au fost aplicate unor persoane care, deși știau că este ilegal, au ales să intre cu autovehiculele în pădure și să desfășoare activități de picnic în zone care nu sunt special amenajate în acest sens.
Jandarmii îi sfătuiesc pe toți cetățenii județului să desfășoare astfel de activități numai în spațiile special amenajate și să nu afecteze zonele forestiere sau protejate intrând cu autovehiculele în afara căilor publice de acces.
Reamintim, potrivit legislației în vigoare, activitățile de picnic se pot derula doar în zone special amenajate, dotate cu utilități și facilități pentru astfel de activități și în care aprinderea focului este permisă. Cei care încing grătarele în afara zonelor special amenajate riscă amenzi de până la 5.000 de lei, amenda pentru aruncarea de țigări, chibrituri sau obiecte aprinse ajunge la 3.000 de lei, iar aruncarea gunoiului în afara spațiilor amenajate este sancționată cu o amendă maximă de 2.000 de lei.
Și pompierii le atrag atenția amatorilor de picnic și grătar la iarbă verde că este interzisă utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu și pe timp de vânt, iar în zonele de agrement, focul se poate aprinde doar în locuri special amenajate, în condiţii și la distanţe de siguranţă, care să nu permită propagarea la vecinătăţi. De asemenea, focul trebuie supravegheat permanent, în locul în care se face grătarul trebuie să fie amplasat un stingător de incendiu sau o găleată cu apă, iar înainte de plecare, focul trebuie stins și cenușa acoperită cu pământ.
Sursă și foto: IJJ Constanța/ Redactor: Adina Sîrbu
CONSTANŢA: Accident rutier grav, pe DN22. Intervine elicopterul SMURD
Publicat de ,
27 decembrie 2022, 11:09 / actualizat: 27 decembrie 2022, 13:09
Un accident rutier grav a avut loc, în urmă cu puţin timp, pe DN22, în zona localităţii Gura Dobrogei. Conform primelor informaţii, au fost implicate trei autoturisme.
Una dintre maşini s-a răsturnat, o alta – a ieşit din decor, iar cea de-a treia a rămas pe carosabil. Salvatorii de la ISU Dobrogea au identificat cinci victime. „Din autoturismul răsturnat, barbatul de 54 de ani şi femeia de 26 de ani sunt asistate medical de SMURD B2 Palas, iar femeia de 55 ani este asistată medical de medicul de pe elicopterul SMURD. Din autoturismul ieşit în decor, a rezultat o victimă, o femeie în vârstă de 35 ani, care refuză momentan îngrijri medicale, iar din autoturismul rămas pe carosabil a rezultat o victimă, un bărbat în vârstă de 50 de ani, care primește îngrijiri medicale de la SMURD B2 Midia. Intervenţia este în dinamică“, au transmis reprezentanţii ISU Dobrogea.
Două victime au fost transportate la UPU Constanța de catre elicopterul SMURD, respectiv SMURD B Midia. Celelalte trei persoane au refuzat transportul la spital, au precizat reprezentanţii ISU.
Președintele Klaus Iohannis a postat pe Facebook un mesaj pentru familiile militarilor din echipajul elicopterului care s-a prăbușit miercuri seara în zona localității Gura Dobrogei.
Iată mesajul integral:
„În această noapte tragică pentru aviația din România, gândurile mele se îndreaptă către familiile îndoliate ale militarilor de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu care și-au pierdut viața în zona localității Gura Dobrogei, în timp ce executau o misiune de salvare și recuperare. Elicopterul în care se aflau s-a prăbușit în timp ce căuta o aeronavă MiG 21 LanceR, dispărută de pe radar.“
Potrivit ultimei informări a Ministerului Apărării Naționale, „în accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul IAR 330-Puma, miercuri, 2 martie, şi-au pierdut viaţa 7 militari. Pe lângă cei cinci membri ai echipajului comunicați inițial, urcaseră la bord și doi salvatori pe mare din cadrul Forțelor Navale Române (…). Reamintim că elicopterul militar, tip IAR 330-Puma al Bazei 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, decolase de urgență în misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR. Elicopterul a pierdut legătura radio cu baza în jurul orei 20.44 şi s-a prăbuşit în zona localității Gura Dobrogei, județul Constanța, la aproximativ 11 km de aerodrom. Operațiunile de căutare –salvare a pilotului aeronavei MiG 21 LanceR sunt încă în desfășurare. Ministrul apărării naţionale și șeful Statului Major al Apărării îşi exprimă profundul regret pentru tragicul eveniment şi este alături de familiile celor militarilor“, mai anunță MApN.
Potrivit, unui comunicat al MApN, elicopterul IAR 330-Puma, decolat, miercuri, 2 martie, în jurul orei 20.21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei Mig 21 LanceR, a pierdut legătura radio cu turnul de control și a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44.
Pilotul raportase condiții de vreme nefavorabilă și primise ordin să se întoarcă la bază.
Ultima poziție cunoscută a elicopterului, care avea la bord un echipaj format din cinci militari, este zona localității Gura Dobrogei, la aproximativ 11 km de aerodrom. Nu se cunoaște starea echipajului sau a aeronavei. Și în acest caz s-au declanșat operațiunile de căutare-salvare.
Nu sunt încă informații certe, la acest moment, nici despre pilotul sau aeronava MiG 21 LanceR.
Vom reveni cu detalii.
CONSTANȚA: O femeie a murit într-un accident rutier ce a avut loc pe DN22
Publicat de ,
4 iulie 2019, 07:41
O femeie a murit aseară, într-un accident rutier ce a avut loc pe DN 22, în apropierea localităţii Gura Dobrogei. Potrivit IPJ Constanța, autoturismul în care se afla a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat pe câmp.
Şoferul autovehiculului, un bărbat de 54 de ani, din municipiul Tulcea, a frânat brusc pentru a nu intra în coliziune cu microbuzul care circula în faţa sa și a pierdut apoi controlul volanului.
„Un bărbat de 54 de ani a condus un autoturism pe DN 22, dinspre Sibioara către Piatra, şi ajungând la km 261 + 400 m (zona localităţii Piatra) din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, curbă la stânga, carosabil umed şi a nepăstrării distanţei în mers, a frânat brusc pentru a nu intra în coliziune faţă – spate cu microbuzul care circula în faţa sa, a pierdut controlul direcţiei către stânga sensului de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe câmp“, se arată în comunicatul IPJ.
În urma accidentului rutier, o femeie în vârstă de de 79 de ani, din Tulcea, pasageră aflată pe bancheta din spate a maşinii, a decedat pe loc.
Foto: Racla de la Mânăstirea Sf. Efrem cel Nou, Gura Dobrogei
Publicat de Liliana Fustanela,
7 mai 2019, 12:56 / actualizat: 7 mai 2019, 21:51
Racla cu moaștele și veșmintele Sfântului Efrem cel Nou rămân spre închinare la foișorul din curtea Mănăstirii Efrem cel Nou și Dionisie cel Mic, toată săptămâna. Ele au fost scoase din mânăstire, sâmbătă, 4 mai 2019, când au început manifestările religioase dedicate unuia dintre cei doi ocrotitori ai lăcașului de cult situat în Rezervația Naturală Gura Dobrogei.
„ Sf.Efrem cel Nou este puțin cunoscut în România, dar se face tot mai cunoscut la noi în țară prin minunile săvârșite de acesta. A trăit în secolul al XIII-lea. S-a născut în Trikala, din centrul Greciei, un oraș cu mulți aromâni și se crede din acest motiv, că și el este aromân. Provine dintr-o familie numeroasă de 8 frați, fiind cel mai mare dintre frați. Auzind că, Baiazid I îi amenință pe cei tineri cu luarea în armata sa, își face bocceluța și pleacă spre Mânăstirea Buna Vestire din zona Attika, Atena. Este primit ca „frate” și urcă treptele monahale. La vârsta de 40 de ani este prins de turci și chinuit 8 luni de zile, să spună unde sunt averile mânăstirii și să treacă la credința musulmană. 5 mai este data morții sale martirice, fiind ucis de turci după ce a fost spânzurat cu capul în jos, de un dud, și i-a fost străpuns pântecul, cu un tăciune încins. 500 de ani nu s-a mai știut nimic de mânăstire, până când Maica Macaria hotărâște să ridice o nouă mânăstire și în ruinele mânăstirii din localitatea Nea Macri, găsește intact trupul Sf.Efrem cel Nou”, a povestit la Radio Constanța, în emisiunea „Viața-n cântec și poveste”, protosinghel Ghenadie, slujitor și duhovnic la Mânăstirea Sf.Efrem cel Nou și Dionisie cel Mic.
Sf. Efrem cel Nou a fost ales să fie ocrotitor al mânăstirii de la Gura Dobrogei, după ce părintele Ghenadie și Maica Evghenia s-au rugat la Mânăstirea Sf.Efrem cel Nou din localitatea Nea Macri, Grecia. Au primit de la Maica Teodosia, de la această mânăstire, papucelul sfântului care i-a ajutat să ridice mânăstirea de la Gura Dobrogei foarte repede, comparativ cu alte lăcașuri de cult din Dobrogea.
Sf.Efrem cel Nou
Manastirea Sf.Efrem cel Nou
Manastirea Sf.Efrem cel Nou
Manastirea Sf.Efrem cel Nou
Racla Sf.Efrem cel Noua
Manastirea Sf.Efrem cel Nou
Manastirea Sf.Efrem cel Nou
O filoxenie, o primire foarte bine pusă la punct a oaspeților, știe să pună în practică, Maica Evghenia, folosind modelul grecesc. De pildă, în Noaptea de Înviere, credincioșii care au participat la Cântarea Canonului Învierii, au primit pe mâini, „bune miresme”, așa cum mironosițele l-au tratat pe Issus.
Liniștea și buna organizare îi ajută pe tot mai mulți credincioși să-și găsească pacea sufletească, aici.
„Fiecare om care își găsește menirea lui pe acest pământ, este fericit”, spune maica stareță Evghenia, de la Mânăstirea Efrem cel Nou de la Gura Dobrogei.
Elena Arău din Constanța era în copilărie, o fată care mai degrabă juca fotbal, decât să se joace cu păpușile. Era pasionată de matematică și rezolva cu ușurință probleme din Gazeta matematică. A fost chiar olimpică la această disciplină. A găsit armonie în geometrie, dar armonie a găsit și în prima mânăstire vizitată în timp ce era studentă la Facultatea de Automatică, din cadrul Universității Politehnice București (1987-1992). La Mânăstirea Dintr-un Lemn din județul Vâlcea după ce se roagă în fața Icoanei făcătoare de minuni, i se arată Maica Domnului cu îndemnul de a se îndrepta spre viața monahală. Nu a luat o decizie imediat, dar după terminarea facultății îi mărturisește părintelui Arsenie Papacioc ce are de gând să facă și acesta o încurajează: „Du-te eroino!” și dusă a fost. A ajuns la Mânăstirea din Bistrița, județul Vâlcea și a găsit o bucurie imensă în toate „ascultările” ce avea să le facă în această mare obște călugărească. Tatăl îi dă binecuvântarea de la început, dar se roagă ca fiica să revină în Dobrogea și să își continue viață monahală mai aproape de casă. Mama îi înțelege chemarea cerească mult mai târziu.Urmează cursuri de muzică psaltică în Grecia, apoi Facultatea de Teologie la Universitatea Ovidius și astfel revine acasă pentru a preda câțiva ani, religia. Devine Maica Evghenia în anul 2002, iar în 2013 începe să lucreze la ridicarea mânăstirii din Gura Dobrogei, unde Arhiepiscopul Tomisiului, IPS Teodosie, pusese piatra de temelie în 2011. Matematica avea să o ajute la tot ce însemna un șantier, de pildă, la calcularea cubajului de beton, spre surprinderea constructorilor. În 2019, mânăstirea este aproape gata, rămânând de efectuat doar lucrările de pictură de pe tavan.
Mânăstirea are două hramuri: „Dionisie cel Smerit” și „Efrem cel Nou”și adăpostește o raclă cu veștminte și părticele din moaștele Sf. Efrem cel Nou – cunoscut ca Sfântul Fulger, pentru rapiditatea cu care îndeplinește rugile celor aflați în dificultate. Părticele din moaștele Sf.Efrem cel Nou – făcător de minuni, au fost aduse din localitatea Nea Makri, din Grecia.
Mânăstirea Sf.Efrem cel Nou Gura Dobrogei
Sf.Dionisie cel Smerit sau Dionisie cel Mic este sfânt dobrogean pregătit să slujească lui Hristos de Sf.Petru. A trăit în sec. al IV-lea și a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, în anul 2008. Sfântul Efrem cel Nou este prăznuit de Biserica Ortodoxă de două ori: în data de 3 ianuarie – ziua aflării Sfintelor sale Moaște și pe 5 mai – ziua morții sale martirice. Sfintele Moaște ale Sfântului Efrem cel Nou se află întregi în Mânâstirea Bunei-Vestiri a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de pe Colina Neprihăniților din orășelul Nea Makri din Attica, Grecia. Mănăstirea „Sf. Efrem cel Nou și Sf. Dionisie cel Smerit” se află pe drumul comunal dintre localitățile Gura Dobrogei și Târgușor, foarte aproape de Peștera Liliecilor din Rezervația Naturală Gura Dobrogei. Este construită pe locul fostei Cetăți Ester, o cetate cu trei basilici, unde s-a slujit întru Hristos .
În ridicarea Mânăstirii de la Gura Dobrogei, Maicii Evghenia, acum în vârstă de 50 de ani, i-au fost alături de la început, părintele Ghenadie, un tânăr ce are azi, doar 28 de ani și fratele său geamăn. Avea doar 20 de ani când s-a pus piatra de temelie și împreună cu maica Evghenia s-au rugat la multe icoane făcătoare de minuni din țară, să le înlesnească voința de a clădi un lăcaș monahal. Credința în Dumnezeu i-a fost insuflată copilului Gabriel Mogoi, azi protosinghel, slujitor și duhovnic al mânăstirii pe nume Ghenadie, de bunica Rada. A fost atras de viața monahală încă din clasele primare, găsind armonie în icoanele din biserici. E fericit că îi slujește lui Issus și chiar dacă a mai trecut prin încercări, dacă ar fi să o ia de la capăt, tot asta ar face.
Astăzi, 31 ianuarie 2019, de la ora 18.00, la Mânăstirea de la Gura Dobrogei, va avea loc o procesiune cu moaștele Sf.Trifon, prăznuit de Biserica Ortodoxă, la 1 februarie, și sărbătorit în viața tradițională pentru recolte bogate în grădini, livezi și podgorii.
Sf.Trifon – moaște la mânăstirea din Gura Dobrogei
Mai multe despre ce înseamnă viața monahală veți afla astăzi, 31 ianuarie 2019, în emisiunea „ Stil de viață”, după știrile orei 18.00, pe toate frecvențele Radio Constanța( 100,1 FM, 90,8 FM, 909 AM, 1530 AM) și on line pe radioconstanta.ro, secțiunea ascultă live.
Un grav accident rutier a avut loc marți seara în localitatea constănțeană Gura Dobrogei. Impactul a avut loc între două autoturisme, iar potrivit primelor informații, în urma coliziunii au rezultat două victime în comă și o a treia rănită ușor.
La fața locului s-au deplasat de urgență două echipaje SAJ Constanța, unul C2 și unul de tip B2, dar și două autospeciale ale ISU Constanța – una de descarcerare și una de stingere cu modul de descarcerare. De asemenea, la fața locului se deplasează de urgență și un SMURD C.
Potrivit primelor informații, cele două victime încarcerate au fost scoase din unul din autoturisme în comă și preluate de medicii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Constanța.
În urma coliziunii a mai rezultat o victimă din cea dea doua mașină, aceasta fiind rănită ușor.
Reprezentanții poliției spun că din primele informații se pare că autoturismul Dacia a efectuat viraj la stânga, moment în care din spate a venit un autoturism marca Ford care a vrut să îl depășească.
UPDATE
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Constanța, Claudia Tatarici, susține că în urma impactului au rezultat trei victime. Un bărbat din a doua mașină, care refuzay transportul la spital și doi bărbați din Dacie care sunt în comă profundă. Cei doi de aproximativ 60 ani, au fost preluați de echipaj Saj C2 și echipaj Smurd C, ambii cu traumatisme craniene.
Reprezentanții IPJ Constanța susțin că accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanței în mers, iar în timp ce conducătorul auto din Dacie a oprit în intersecție, cu intenția de a vira la stânga, a fost lovit din spate de celalalt autoturism.
FOTO – „Seri de cântec românesc”: Mănăstirea Sf. Efrem cel Nou
Publicat de ,
4 mai 2017, 14:36
Sf. Efrem cel Nou a fost canonizat în anul 2011 și de atunci a uimit lumea creștinească cu minunile sale. S-a născut în sec.al XIII-lea în orașul Trikala din Grecia într-o familie cu 7 copii, el fiind cel mai mare, cu numele de Constantin. La 18 ani a plecat de acasă noaptea, fără să știe nimeni, pentru a nu ajunge soldat în oștile otomane. Numele de Efrem l-a primit după ce a ajuns la Mânăstirea „Buna Vestire” din Nea Makri. A fost singurul supraviețuitor în urma unei invazii turcești, spune părintele duhovnic Ghenadie Mogoi. Sfintele Moaște ale Sfântului Efrem cel Nou se află întregi în Mânâstirea Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, de pe Colina Neprihăniților din orășelul Nea Makri din Attica, Grecia, unde au fost descoperite în anul 1955 de maica Macaria.
De ce Mănăstirea de la Gura Dobrogei îi poartă numele?
Pentru că ctitorii mânăstirii au fost surprinși de câte minuni a săvârșit sfântul în vindecarea unor boli grave sau în rezolvarea unor probleme de ordin juridic, după ce au citit o carte despre acest sfânt.
Veștminte și părticele din moaștele Sf. Efrem cel Nou – cunoscut ca Sfântul Fulger, pentru rapiditatea cu care îndeplinește rugile celor aflați în în dificultate, se află la Mânăstirea Sf.Efrem cel Nou amplasată în Rezervația Naturală Gura Dobrogei, pe drumul comunal ce leagă localitățile Târgușor de Gura Dobrogei. Când a fost adus aici, în urmă cu trei ani papucul acestuia, o măicuță l-a visat înconjurând fundația lăcașului de cult și zicând : „Mie ce îmi dați de făcut? Și în doi ani, clădirea fost gata ”. Mai sunt de finalizat picturile interioare. În curte se află Izvorul Sf.Dionisie cel smerit – Dionisie cel Mic , sfânt dobrogean pregătit să slujească lui Hristos, de Sf.Petru. A trăit în sec. al IV-lea și a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, în anul 2008. Dionisie cel Smerit sau Dionisie Exiguul s-a născut în anul 470, în Sciția Minor, Dobrogea de astăzi și este prăznuit în fiecare an la 1 septembrie. Este cunoscut pentru propunerea numărării anilor începând cu anul nașterii lui Isus Hristos, sistem de numărare utilizat atât în calendarul iulian, cât și în calendarul gregorian.
Sfântul Efrem cel Nou este prăznuit de Biserica Ortodoxă de două ori: în data de 3 ianuarie – ziua aflării Sfintelor sale Moaște și pe 5 mai – ziua morții sale martirice. Piatra de temelie a mânăstirii a fost pusă în anul 2011, dar lucrările propriu-zise au început în urmă cu trei ani.
Mânăstirea este înconjurată de o pădure de salcâmi care acum au înfrunzit. Pe deal bujorii , stânjeneii și alte flori de primăvară încântă privirea celor ce se încumetă să urce până la peșterile Liliecilor și La Adam și chiar mai sus pentru a privi spre „pădurea de eoliene”sau spre lăcașul de cult înconjurat de pârăul Visterna ce izvorâște din satul Mireasa. Acoperișul portocaliu al mânăstirii e ca o floare între varietatea de verde din jur.
Slujbele în cinstea Sf.Efrem cel Nou încep vineri 5 mai, de dimineață cu Acatistul Sf.Efrem și Sf.Liturghie, apoi la ora 18.00 – Vecernia și Paraclisul Sf.Efrem, cu deschiderea raclei . Sâmbătă 6 mai , la marele praznic, va sluji și IPS Teodosie , Arhiepiscopul Tomisului , iar după Sfânta Liturghie va avea loc o agapă frățească.
O icoană a Maicii Domnului, numită „Grabnic Ascultătoare”se află aici, veștimentele și o părticică din mâna dreaptă a Sf.Efrem cel Nou – făcător de minuni, de la Nea Makri, Grecia, se odihnesc în racla sfințită anul trecut de Paști , în această mânăstire.
Mănăstirea „Sf. Efrem cel Nou care mai poartă numele și Sf. Dionisie cel Smerit” a fost construită pe locul fostei Cetăți Ester, o cetate cu trei basilici, unde s-a slujit întru Hristos . ”Strămoșii au cerut un altar de jertfă și așa se face că s-a ridicat aici, un loc unde vin pelerini, mai ales vara la slujbele duminicale.
Sfântul Efrem cel Nou – Marele Mucenic din Nea Makri este mare Tămăduitor, a vindecat mulți oameni de diabet, paralizie, epilepsie, orbire, dureri de ochi, de cap, de oase, de stomac si de articulații, boli ale inimii si ale creierului, chiar și pe cele incurabile. Este mare făcător de minuni și grabnic ajutător în toate nevoile.
Rezervația Naturală Gura Dobrogei – un loc unde constănțenii se retrag pentru o zi sub cerul liber, cu aer curat, iarbă verde și reculegere la mânăstire!
Un interviu realizat de Liliana Fustanela cu părintele-duhovnic Ghenadie Mogoi puteți asculta astăzi, în emisiunea de folclor și viață rurală: „Seri de cântec românesc”, la Radio Constanța, pe 909 sau 1530 khz, on line: radioconstanta.ro, secțiunea ascultă live/AM, ora 19.15.
Păpușile vintage cu chip de înger din colecția istoricului Lavinia Dumitrașcu pot fi admirate la Biblioteca Județeană Constanța în acest început de vară
Zeci de păpuși din porțelan, cu chipuri delicate și rochițe prețioase, ce amintesc de vremurile pline de farmec ale străbunicilor noștri, pot...
Mulți dintre turiști și constănțeni au ales să petreacă de 1 Mai la iarbă verde.
Unul dintre locurile frecventate este Rezervația Naturală Gura Dobrogei.
Pe drumul către Rezervație poate fi observată Mănăstirea Sfântul Efrem cel Nou, al cărei hram se va sărbători pe 6 mai. Așezământul este construit pe spațiul fostei cetăți medievale Ester.
Bujorii sunt înfloriți.
Peisajul este completat de pârâul Visterna, dar și de pădurea de salcâmi.
Potrivit reprezentanților RAJDP Constanța, un TIR a blocat drumul timp de minute bune traficul în zona Gura Dobrogei, drumul spre Tașaul, intersecția dintre drumul național și cel comunal.
În tot acest timp cât TIR-ul a fost blocat, s-au format cozi uriașe de mașini.
UPDATE
„Din cauza unor TIR-uri neechipate corespunzător, goale, fără cauciucuri de iarnă, drumul s-a blocat. Lucrătorii de la drumuri naționale împreună cu cei de la Serviciul Rutier Constanța au deblocat un TIR, l-au tras și dirijat corespunzător către zonele unde se circulă. Astfel, DN 22 în prezent este deblocat”, a declarat Aurică Drogeanu, seful de la Drumuri Națioanle Constanța pentru Radio Constanța.
Vineri la amiază, mai multe utilaje lucrează pentru deszăpezire la ieșirea din Constanța spre Valu lui Traian.
Reprezentanții RAJDP Constanța susțin că au început să intre în oraș mașini care au fost blocate.
Șenilata din Topraisar a reușit să strângă toți oamenii de pe ruta Negru Vodă – Mangalia și Arsa. De asemenea, se întoarce pe ruta Pecineaga – Amzacea.
Wolla din Tariverde a reușit să recupereze trei persoane blocate pe DN aproape de Gura Dobrogei.
Sunt mașini blocate la 2 km de Corbu spre Năvodari, se îndreaptă spre oameni o autoutilitară a armatei.
Pe legătura A2 – Ciocârlia au intervenit utilaje drumuri naționale pentru deblocarea a două mașini.
Datorită potențialului eolian dobrogean, în anul 2012, cu sprijinul partenerului principal, CEZ Group și al furnizorului de echipamente al Parcului Eolian CEZ, GE Energy, Centrul Medical Cogealac și-a extins activitatea de la 12 ore la servicii medicale de 24 de ore din 24, devenind centru de permanență.
Atunci s-a deschis și o secție de balneofizioterapie, cu aparatură medicală de ultimă generație donată de CEZ și cabinetului de medicină generală.
În urma lucrărilor de extindere, în cadrul centrului medical funcționează și unitatea de ambulanță județeană, care asigură serviciul de intervenție în caz de urgență pentru zona de nord a județului Constanța.
”Aici se lucrează și în zilele de sărbători și se fac tratamente complexe și de lungă durată, de recuperare, în ce privește afecțiunile reumatice, ale sistemului nervos, cardio-vasculare, afecțiuni respiratorii, ale aparatului digestiv, uro-genital, ORL, afecțiuni dermatologice și unele tulburări endocrine. Astfel, de parteneriate, ca cel dintre CEZ, GE și Centrul medical de la Cogealac poate îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor din zonele arondate: Tariverde, Cogealac, Râmnicu de Sus, Râmnicu de Jos, Gura Dobrogei, Fântânele, Nuntași și Mihai Viteazu. Am avut pacienți și turiști, dintre cei care vizitează Gura Dobrogei. Poate fi considerat cu adevărat centru medical european”, spune dr. Elena Caraiani.
Obiective istorice în traseele turistice din Dobrogea
Publicat de Carmen Secuiu,
28 iunie 2015, 18:16 / actualizat: 29 iunie 2015, 7:20
Turiștii care vin pe litoral ar trebui să știe că la ţărmul Mării Negre s-au adunat de-a lungul secolelor, vestigii şi monumente de la toate etniile care s-au perindat la un moment dat prin aceste locuri.
Este vorba despre destinații în care și cadrul natural este special.
Stepa se îmbină cu dunele marine, cu peşterile răcoroase, cu pădurile de stejari, dar şi cu lacurile.
Printre cele mai intersante locuri culturale din Dobrogea se numără Cetatea Histria, Cetatea Enisala, Monumentul Tropaeum Traiani de la Adamclisi, unde se poate ajunge din toate stațiunile de la malul mării: Mamaia, Eforie, Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter sau Saturn, precum și din Delta Dunării, aflată în mare parte în Dobrogea, România, dar și parțial în Ucraina și care este a doua ca mărime și cea mai bine conservată dintre deltele europene.
”Un loc mirific, unde am întâlnit o faună și o floră unice, pe canalele interioare ale brațului Sulina al Dunării, unul din punctele incluse în foarte multe dintre traseele turistice, dedicate vizitării Rezervației Biosferei Delta Dunării”, ne-a spus una dintre turistele din Dobrogea.
Păpușile vintage cu chip de înger din colecția istoricului Lavinia Dumitrașcu pot fi admirate la Biblioteca Județeană Constanța în acest început de vară
Zeci de păpuși din porțelan, cu chipuri delicate și rochițe prețioase, ce amintesc de vremurile pline de farmec ale străbunicilor noștri, pot...