Federația SANITAS Din România a declanșat grevă japoneză în unitățile sanitare și de asistență socială din țară, fără întreruperea activității.
Participanții vor purta ecusoane cu însemnele SANITAS – Grevă Japoneză, ca semnal de alarmă față de forma actuală a proiectului noii legi a salarizării.
“Acest demers este doar o etapă a acțiunilor noastre. Dacă revendicările angajaților din sănătate și asistență socială vor continua să fie ignorate, SANITAS intenționează să declanșeze o grevă generală, cu întreruperea activității”, transmit reprezentanții SANITAS.
La nivelul județului Constanța sunt aproximativ 4500 de membri SANITAS.
Liderul SANITAS Constanța, Cristina RĂDULESCU, în dialog cu Larisa Calistru:
Însoțitorii de bord ai companiei aeriene germane Lufthansa au intrat în grevă la miezul nopții, a confirmat vineri o purtătoare de cuvânt a sindicatului UFO, transmite dpa.
Aproximativ 20.000 de însoțitori de bord au fost chemați să participe la grevă, până vineri, ora 22:00 (20:00 GMT).
Este a treia grevă majoră din acest an la cea mai mare companie aeriană din Germania, după două runde de greve ale piloților.
Lufthansa a anulat deja în avans sute de zboruri. La Frankfurt, cel mai mare hub al companiei aeriene, circa 75% din cele aproximativ 350 de plecări planificate ale Lufthansa au fost anulate, conform orarelor de pe aeroport. Aterizările au fost afectate în mod similar.
Oficial, sunt afectate doar plecările din Germania, inclusiv de la hub-urile din Munchen și Frankfurt și de la alte aeroporturi precum Leipzig/Halle, Berlin și Stuttgart, dar se așteaptă ca și multe zboruri de întoarcere din călătorii din vacanța de Paște să fie de asemenea afectate.
Reprezentanții Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au anunțat, marți, 10 martie, că simulările la examenele naţionale vor fi serios perturbate, în conextul în care peste 73.000 de angajaţi din învăţământ au decis să nu participe la aceste testări.
„În urma referendumului organizat de FSLI şi FSE Spiru Haret, rezultatele arată un nivel uriaş de nemulţumire în rândul angajaţilor din învăţământ. Peste 73.000 de angajaţi (peste 50% din profesorii membri de sindicat) au decis prin semnătură să nu participe la simulările examenelor naţionale. Peste 40.000 de colegi (aproximativ 28%) au optat direct pentru grevă în această perioadă!”, au transmis sindicaliştii.
Aceștia susțin că, în unităţile de învăţământ în care un număr mare de profesori au semnat pentru neparticipare, inspectoratele şcolare ar recurge la practici abuzive pentru a asigura organizarea simulărilor, prin creșterea nejustificată a numărului de elevi din săli şi reducerea membrilor din comisii, „încălcând flagrant procedurile”.
Sindicaliștii consideră că astfel de măsuri transformă simulările într-un proces pur formal, fără relevanţă reală.
„Este un efort suplimentar pentru zeci de mii de profesori deja sufocaţi de birocraţie, în contextul în care interesul elevilor pentru aceste testări este extrem de scăzut. (…) Respectăm şi susţinem decizia fiecărui coleg: atât a celor care trag un semnal de alarmă prin neparticipare, cât şi a celor care au ales să se implice în organizarea simulărilor.
Ministerul Educaţiei şi Guvernul României trebuie să înţeleagă: neparticiparea la simulări este doar pasul premergător unui protest de amploare programat la finalul anului şcolar, exact în perioada examenelor naţionale propriu-zise!”, au transmis reprezentanţii sindicatelor din învăţământ.
AUDIO | Adriana Păun: „Totul vine din iubirea pentru copii, e important să stai cu ei, să le oferi socializare și activități educative. Aici zâmbim, legăm prietenii și ne dezvoltăm”
Adriana Păun a terminat Facultatea de Drept, dar de 5 ani își dedică timpul copiilor. Este manager la Centrul Educațional „Ateliere...
Sindicaliștii din învățământ protestează miercuri în fața Palatului Cotroceni pentru a atrage atenția asupra faptului că salariații din sistemul de educație nu sunt de acord cu măsurile politice luate pentru diminuarea deficitului bugetar.
Alături de cadre didactice și personal din învățământ sunt prezenți și studenți de la Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România.
Sindicaliștii au afișat mesaje precum „Performanța se susține, nu se sancționează”, „Nu mai penalizați meritul pentru a acoperi impostura”, „Minister fără ministru, educație fără buget, Domnule președinte, ce mai faceți?”.
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret și Federația Națională Sindicală Alma Mater au anunțat că vor organiza o adunare publică pentru a atrage atenția asupra faptului că salariații din educație nu sunt de acord cu măsurile politice luate pentru diminuarea deficitului bugetar, pe motiv că influențează salarizarea, condițiile de muncă, statutul și demnitatea profesiei didactice.
La acțiune și-au anunțat participarea a 500 de persoane.
Trei sferturi dintre angajații din învățământ afirmă că sunt dispuși să participe la o grevă, relevă un sondaj realizat de Federația Sindicatelor din Educație Spiru Haret, în perioada 14 – 31 ianuarie.
Conform sondajului, 70,5% dintre respondenți consideră că măsurile guvernamentale impuse de Guvernul Bolojan au avut un impact foarte negativ asupra activității lor, iar 74,7% sunt dispuși să participe la grevă. De asemenea, 71,7% dintre subiecții cercetării sunt pregătiți să participe la protestele de stradă organizate local.
În prima etapă, programată pentru luna martie, având în vedere că 53,6% dintre cei dispuși să protesteze susțin acțiuni în perioada simulărilor examenelor naționale, Colegiul liderilor FSE Spiru Haret a decis declanșarea unui referendum național pentru neparticiparea la aceste activități/grevă.
Conform sursei citate, în cazul în care Guvernul nu va reveni asupra măsurilor „anti-educație” până în aprilie, federația intenționează să organizeze un referendum pentru declanșarea grevei generale în ultima decadă a lunii mai.
AUDIO | Adriana Păun: „Totul vine din iubirea pentru copii, e important să stai cu ei, să le oferi socializare și activități educative. Aici zâmbim, legăm prietenii și ne dezvoltăm”
Adriana Păun a terminat Facultatea de Drept, dar de 5 ani își dedică timpul copiilor. Este manager la Centrul Educațional „Ateliere...
Consiliul de Coordonare al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România, întrunit în data de 09 februarie 2026, a decis Notificarea Guvernului privind intenția de a declara greva generală în sectorul sanitar împotriva politicilor economice și sociale ale acestuia.
”Din punct de vedere juridic, motivul îl constituie proiectul de lege privind reducerea cheltuielilor salariale cu 10% inițiat de Guvern, care ar determina pierderea unor drepturi salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de sector sănătate.
Pierderi salariale cumulate care justifică suplimentar greva
Greva este justificată suplimentar de seria amplă de pierderi salariale pe care le suferă angajații din sănătate încă de anul trecut, care riscă să-i ducă până la sfârșitul acestui an la o scădere a salariilor reale cu aproximativ 30%. În discuție este efectul cumulat al mai multor factori:
– Inflația, care a determinat o scădere a salariilor reale cu aproximativ 10% doar anul trecut, urmând să se adauge cel puțin 5% în cursul acestui an;
– Eliminarea indemnizației de hrană, survenită la începutul acestui an pentru o bună parte dintre angajații din sănătate.
– Reducerea finanțării influențelor salariale, în condițiile în care intenția de reducere a nivelului finanțării influențelor salariale pentru spitalele publice ar afecta negativ aproximativ 162.000 de angajați din circa 312 spitale.
Tot acest val de reducere a salariilor survine în condițiile în care, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, angajaților din sănătate le sunt garantate salariile reale.
Pașii următori
În situația în care discuțiile cu Guvernul nu determină exceptarea angajaților din sănătate de la reducerea cu 10% a cheltuielilor salariale sau dacă acesta nu-și onorează obligația legală de dialog, acțiunile Federației „Solidaritatea Sanitară” din România vor continua, etapizat, astfel:
1. Declanșarea strângerii semnăturilor pentru grevă, în toate unitățile sanitare publice din țară;
2. Declararea grevei generale, după adoptarea actului normativ;
3. Declanșarea grevei, în termenul prevăzut de lege.
Dat fiind impactul acestei forme de protest asupra întregului sistem sanitar, ne exprimăm speranța că Guvernul va alege calea dialogului real și va înțelege că angajații din sănătate nu pot fi variabila de ajustare bugetară a politicilor sale economice.”
AUDIO | Primăriile din comune, în grevă de avertisment
Protestatarii vor să tragă un semnal de alarmă asupra măsurilor de austeritate propuse de Guvern.
Publicat de Doina Sirbu,
10 februarie 2026, 07:19 / actualizat: 10 februarie 2026, 11:04
Evitați să mergeți, astăzi, până la prânz, la primăriile din comune, dacă nu aveți o urgență majoră. În intervalul 10.00 – 12.00, angajații din cele mai multe primării din mediul rural sunt în grevă de avertisment. Ei vor să tragă un semnal de alarmă asupra măsurilor de austeritate propuse de Guvern.
Protestul are loc în timpul întâlnirii dintre premierul Ilie Bolojan și cei 500 de primari prezenți la Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România de la Palatul Parlamentului. Despre nemulțumirile angajaților din primării, ne vorbește Lucian Ciprian Puiu, președintele Federației Columna – SCOR (Sindicatul Național al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România). Mai multe detalii are Cătălina Radu:
Foto: SCOR Tulcea
Reprezentanții SCOR Tulcea anunță că la nivelul județului sunt în grevă angajații din 14 primării de comune și orașe: Măcin, Topolog, Horia, Baia, Ceatalchioi, Ostrov, Turcoaia, Casimcea, Grindu, Mihail Kogălniceanu, Murighiol, Hamcearca, Peceneaga și Somova.
Zile tulburi pe platforma Petromidia. Sindicaliștii au început strângerea de semnături pentru declanșarea conflictului de muncă
Propunerea conducerii, respinsă de sindicaliști.
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
3 februarie 2026, 16:09 / actualizat: 5 februarie 2026, 23:57
Sindicaliștii de la Petromidia au început strângerea de semnături pentru declanșarea conflictului de muncă.
Nemulțumiți de salarii, angajații au organizat un protest spontan la sfârșitul săptămânii trecute.
Într-un comunicat de presă, reprezentanții companiei au transmis că societatea se confruntă cu probleme financiare cauzate de regimul de impozitare pe cifra de afaceri în 2026.
Aceeași sursă precizează faptul că venitul mediu lunar calculat la nivelul platformei Petromidia depășește 10.900 de lei.
Prim-vicepreședintele Sindicatului Petrochimistul, Auraș Stănilă, spune că, de fapt, de aceste sume beneficiază doar o mică parte din personal:
Negocierile între sindicate și conducere au început în urmă cu mai mult timp. Sindicaliștii solicită creșterea salariilor cu 1.500 de lei net pentru fiecare angajat.
De cealată parte, conducerea a propus acordarea unui bonus de performanță pentru 2025, destinat tuturor angajaților, ca recunoaștere directă și echitabilă a contribuției fiecăruia la rezultatele excepționale din 2025. În același timp, acest bonus va compensa integral impactul estimat al inflației din 2026, protejând puterea de cumpărare deja de acum.
Cuantumul acestui bonus unic reprezintă în fapt 6,3% din salariul net anual al fiecărui angajat, mai spun reprezentanții companiei, care adăugă faptul că managementul propune și introducerea unui bonus recurent de Ziua Petrochimistului (8 noiembrie) în valoare de 500 de lei net, care să fie acordat anual, începând cu 2026, ca semn de apreciere constantă pentru munca și contribuția angajaților.
Propunerea conducerii a fost respinsă de sindicaliști, care strâng semnături pentru declanșarea conflictului de muncă.
În același comunicat de presă, conducerea companiei afirmă că societatea înregistra, la finele anului trecut, o datorie de peste 1,2 miliarde de dolari.
Cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Gh. Murgoci” din Măcin au decis să intre în grevă, după ce Inspectoratul Şcolar Judeţean Tulcea le-ar fi transmis că unitatea de învăţământ trebuie să renunţe la o clasă de a IX-a în anul şcolar 2026–2027.
Instituţia a precizat că nu a primit un document oficial care să motiveze această măsură, considerată „abuzivă”.
Inspectoratul Școlar Județean Tulcea a emis marți următorul comunicat de presă:
”În urma informațiilor apărute în presă privind o presupusă decizie de desființare a unei clase la Liceul Teoretic „Gheorghe Munteanu Murgoci” din Măcin, Inspectoratul Școlar Județean Tulcea precizează că nu a fost emisă nicio decizie de reducere sau desființare a vreunei clase la această unitate de învățământ.
Proiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027 se află în etapa de analiză și consultare, conform metodologiei în vigoare, iar toate punctele de vedere exprimate de unitatea de învățământ sunt analizate în cadrul procedurilor legale.
Orice decizie finală va fi adoptată doar după parcurgerea tuturor etapelor prevăzute de legislație și va fi comunicată oficial.”
Reamintim că Joi, 23 ianuarie, toate cadrele didactice de la Liceul Teoretic „Gh. Munteanu Murgoci” au refuzăt să intre la ore, în urma deciziei ISJ Tulcea.
De asemenea, cadrele didactice au transmis un memoriu Ministerului Educației, în care se subliniază:
”Liceul din Măcin este singurul liceu teoretic pe o rază de 50 km;
203 din cei 443 de elevi sunt navetiști;
Există 219 absolvenți de clasa a VIII-a în bazinul Măcin – suficienți pentru minimum patru clase de a IX-a;
Promovabilitatea la Bacalaureat este constant peste 83%;
Clasele sunt complete, cu 28 de elevi, conform legii;
Toate cadrele didactice sunt calificate și titulare;
Decizia de tăiere a clasei a fost cerută telefonic, fără adresă oficială;
Măcinul nu are niciun reprezentant în Consiliul de Administrație al ISJ Tulcea.”
AUDIO | Adriana Păun: „Totul vine din iubirea pentru copii, e important să stai cu ei, să le oferi socializare și activități educative. Aici zâmbim, legăm prietenii și ne dezvoltăm”
Adriana Păun a terminat Facultatea de Drept, dar de 5 ani își dedică timpul copiilor. Este manager la Centrul Educațional „Ateliere...
Toate abonamentele CT BUS valabile în zilele de 16, 17 și 18 decembrie vor fi prelungite cu numărul de zile aferent perioadei în care beneficiarii nu au putut folosi serviciul de transport public în comun.
Potrivit CT BUS, în consecință, valabilitatea abonamentelor va fi prelungită, după cum urmează:
• Abonamentele care au expirat pe 16 decembrie – prelungire cu 1 zi
• Abonamentele care au expirat pe 17 decembrie – prelungire cu 2 zile
• Abonamentele care au expirat pe 18 decembrie – prelungire cu 3 zile
• Abonamentele valabile la data curentă, achiziționate anterior zilei de 16 decembrie, vor fi prelungite automat cu 3 zile
Prelungirea se aplică automat, fără a fi necesară nicio solicitare din partea utilizatorilor.
În cazul abonamentelor subvenționate nu se poate aplica nicio prelungire.
”CT BUS nu poate efectua decontarea altor servicii de transport“ – informează CT BUS.
Protestul spontan declanșat astăzi la CT BUS S.A. nu respectă cadrul legal în vigoare privind organizarea conflictelor de muncă și nu a fost notificat conform prevederilor legale, motiv pentru care acesta poate fi calificat drept un protest ilegal, informează Primăria Constanța.
”Situația semnalată reprezintă o problemă de management la nivelul operatorului de transport public, iar responsabilitatea gestionării relațiilor de muncă, a politicilor salariale și a dialogului social revine conducerii CT BUS S.A., în conformitate cu atribuțiile stabilite prin contractul de delegare a gestiunii serviciului.
Municipalitatea subliniază că și-a îndeplinit integral obligațiile financiare față de operatorul de transport public pentru anul 2025. CT BUS S.A. a primit sumele prevăzute în buget, aprobate conform legii, fără întârzieri sau diminuări.
De asemenea, Primăria Municipiului Constanța a formulat recomandări clare, fundamentate pe concluziile unui audit extern independent, specializat și cu experiență, realizat în conformitate cu prevederile contractuale. Aceste recomandări vizează eficientizarea activității, echilibrarea cheltuielilor și îmbunătățirea managementului financiar și operațional al societății.
Printre măsurile recomandate se numără regândirea statului de funcții, având în vedere faptul că o parte dintre posturi se suprapun sau presupun activități și responsabilități similare. Totodată, este necesară echilibrarea structurii de personal pe categorii. Exemplele de bună practică arată că un operator bine administrat are o pondere a personalului TESA de aproximativ 5% din totalul numărului de angajați, în timp ce, în cazul CT BUS S.A., personalul TESA reprezintă aproximativ 11%, peste valorile recomandate. Prin urmare, o ajustare a organigramei este imperios necesară.
În ceea ce privește repartizarea cheltuielilor, auditul relevă faptul că, în mod normal, cheltuielile cu salariile ar trebui să reprezinte până la 50% din totalul cheltuielilor, comparativ cu aproximativ 70%, cât se înregistrează în prezent la CT BUS S.A. Din perspectiva unui operator eficient, acest procent este considerat foarte ridicat și neobișnuit de mare. În mod uzual, la nivel european și național, în condițiile unei bune administrări, cheltuielile cu personalul se situează între 30% și 50% din total.
Primăria Municipiului Constanța consideră inacceptabilă deturnarea nemulțumirilor interne către un scop politic, cu afectarea directă a cetățenilor municipiului, care depind zilnic de serviciul public de transport. Blocarea activității CT BUS S.A nu reprezintă o soluție și nu poate fi justificată în condițiile în care finanțarea a fost asigurată, iar cadrul de dialog instituțional există.
Municipalitatea rămâne deschisă dialogului, însă solicită respectarea legii, asumarea responsabilităților manageriale și protejarea interesului public.” – mai precizează reprezentanții Primăriei.
UPDATE | CONSTANȚA: Protest spontan la CT Bus. Reluarea activității, condiționată de demisia directorilor Fănel Popa și Inna Bela
Nerespectarea prevederilor CCM, neacordarea primelor și concedierile anunțate recent, printre nemulțumiri.
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
16 decembrie 2025, 07:30 / actualizat: 16 decembrie 2025, 14:41
UPDATE: Reluarea activității și ieșirea autobuzelor pe trasee sunt condiționate de demisia celor doi directori.
Avocatul Emil Tatu a anunțat că demisia directorului Fănel Popa și a directorului economic Inna Bela și renunțarea la concedieri sunt condițiile puse de angajați pentru reluarea activității CT Bus!
Directorul CT Bus a anunțat că nu demisionează.
______________
Angajații CT Bus au declanșat un protest spontan, în această dimineață. Niciun autobuz nu a ieșit pe traseu, transportul public din municipiu fiind paralizat.
Potrivit liderului Sindicatului Transportatorilor și Activităților Conexe, Gheorghe Bogdan, nemulțumirile angajaților sunt legate de nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă, negociat în această vară, de concedierile anunțate, dar și de lipsa pieselor de schimb și starea tehnică a parcului auto.
Angajații reclamă și neacordarea primelor, reducerea numărului de curse și lipsa de transparență a conducerii, solicitând demisia directorului Fănel Popa.
Liderul sindical a mai declarat că protestul de astăzi vine după acumularea nemulțumirilor în timp.
Directorul CT Bus, Fănel Popa, i-a chemat la discuții pe reprezentanții angajaților. Participă și reprezentanți ai Consiliului de Administrație.
Presa a fost rugată să iasă din sală de negocieri, dar angajații s-au opus.
În urma negocierilor, directorul Fănel Popa a anunțat ca prima de Crăciun va fi acordată în sumă de 300 de lei, față de 600 de lei, așa cum prevede CCM.
„Dați-vă demisia și noi ieșim acum pe traseu” a fost replica salariaților, care îl acuză pe director de management defectuos.
Potrivit avocatului Emil Tatu, conducerea CT Bus se consultă acum cu reprezentanții Consiliului de Administrație în privința unei eventuale demisii a directorului Fănel Popa.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Italiană că în perioada 2 octombrie, ora 21:00 – 3 octombrie, ora 21:00, este preconizată organizarea unei greve naţionale în sectorul transportului feroviar.
În context, sunt preconizate anulări şi modificări ale conexiunilor feroviare regionale şi de lung parcurs.
Pentru transportul regional vor fi menţinute serviciile esenţiale prevăzute de lege în caz de grevă, în zilele lucrătoare, în următoarele intervale orare: 06:00 – 09:00 şi 18:00 – 21:00.
Totodată, trenurile care se vor afla în mişcare la debutul grevei îşi vor continua parcursul până la destinaţia finală, dacă aceasta va putea fi atinsă în maximum o oră de la începutul protestului sindical, fiind posibilă oprirea trenurilor în staţii intermediare după depăşirea acestui termen, precizează Ministerul de Externe.
MAE recomandă consultarea paginii de internet a Ministerului Infrastructurii şi Transporturilor al Italiei: https://scioperi.mit.gov.it/mit2/public/scioperi pentru detalii suplimentare.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României în Republica Italiană: +39 06 835 233 44; +39 06 835 233 52; +39 06 835 233 58; +39 06 835 233 56; +39 06 835 233 69; +39 06 835 233 71; +39 06 835 233 74, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.
Totodată, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi următoarele linii telefonice de urgenţă, în funcţie de regiune:
* Consulatul General al României la Roma: +39 34 514 739 35
* Consulatul General al României la Milano: +39 36 610 814 44
* Consulatul General al României la Bologna: +39 32 480 351 71
* Consulatul General al României la Torino: +39 33 875 681 34
* Consulatul General al României la Trieste: +39 34 088 216 88â
* Consulatul General al României la Bari: +39 33 460 422 99
* Consulatul României la Catania: +39 32 096 531 37
Compania TAROM a anulat zborurile către şi dinspre Atena, programate pentru data de 1 octombrie, ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian din Grecia, a anunţat, vineri, operatorul aerian naţional.
‘Ca urmare a grevei controlorilor de trafic aerian din Grecia, compania TAROM anulează zborurile: RO 273 Bucureşti – Atena (01 octombrie 2025) şi RO 274 Atena – Bucureşti (01 octombrie 2025). Pentru a reduce impactul asupra planurilor de călătorie, TAROM va proteja pasagerii pe zborurile din 02 octombrie 2025: RO 273 Bucureşti – Atena, decolare la ora locală 16:15 şi RO 274 Atena – Bucureşti, decolare la ora locală 18:45’, se arată în anunţul companiei publicat pe pagina sa de socializare.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul naţional al României deţine o flotă de 15 aeronave şi are în portofoliul său un număr de peste 50 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi ‘code share’.
Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
Angajații primăriilor de comune şi oraşe mici intră, de vineri, în grevă pe termen nedeterminat, nemulţumiţi de măsurile de reformă pregătite de Guvernul Bolojan.
Reprezentanții Sindicatului SCOR – Solidaritatea Comunelor şi Oraşelor din România au anunțat că negocierile purtate timp de 7 săptămâni cu premierul Ilie Bolojan au eșuat, iar planul de reformă din administrația publică locală, prezentat de Guvern joi, va afecta grav funcționarea primăriilor de comune și a orașelor mici.
Potrivit SCOR, în condițiile în care primăriile comunale funcționează cu o medie de doar 9-10 angajați, noua reformă prevede o reducere suplimentară cu 25% a personalului, după ce anul trecut s-a aplicat deja o tăiere de 10%.
„Primăriile se închid începând de vineri, 29 august! La nivelul comunelor fiecare al treilea salariat trebuie să plece, deşi aceştia sunt cel mai prost plătiţi dintre toţi bugetarii”, transmite sursa citată.
Sindicaliştii susţin că, pe lângă aceasta, după ce a promis preluarea asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap la bugetul de stat, Guvernul a modificat proiectul de lege şi cei 60.000 de asistenţi personali rămân în sarcina Primăriilor.
„Dublând cheltuiala aparentă cu salariile, acest artificiu va face ca majoritatea primăriilor comunale să pară că nu-şi pot acoperi salariile din impozitele şi taxele locale, ducându-le la jignitoarea invenţie a premierului Ilie Bolojan – meniul pentru săraci, grila de salarizare specială numai pentru Primăriile cu buget redus. Consiliile judeţene sunt expres exceptate de la această regulă, deşi niciun Consiliu judeţean nu-şi acoperă salariile din veniturile proprii, ci doar din cotele defalcate din impozitul pe venit colectat în comunele şi oraşele judeţului”, susțin sindicaliștii.
Cea mai controversată măsură o reprezintă reducerea normei de lucru la jumătate pentru unii funcționari, considerată de SCOR drept „o formă de epurare politică”, cu efecte grave asupra legalității actelor administrative și a execuției bugetare.
Sindicaliștii și-au denumit ironic protestul „Azi nu zboară”.
„Modelul lui Ilie Bolojan – jumătatea de funcţionar public, presupune că o zi acesta va funcţiona la o Primărie, iar a doua zi la altă Primărie. Consătenii noştri trebuie să înţeleagă ce înseamnă acest model – vii la Primărie şi constaţi că Azi nu zboară!”.
SCOR transmite că Guvernul mai are timp până luni să revină asupra deciziilor și să renunțe la ceea ce primarii de comune numesc „abuzuri grosolane împotriva autorităților publice locale”.
Judecătorii instanţelor din ţară suspendă, de miercuri, soluţionarea cauzelor, cu unele excepţii, cerând retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor. Li s-au alăturat şi procurorii, care au anunţat că îşi suspendă activitatea, cu excepția cazurilor care vizează măsuri preventive privative de libertate sau emiterea de ordine de protecţie.
Toate cele 16 curţi de apel din ţară au solicitat Guvernului retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor, proiect inclus în pachetul 2 de măsuri fiscale, pentru care Guvernul vrea să-și asume răspunderea în Parlament.
Proiectul prevede ca magistraţii să se pensioneze la vârsta standard de 65 de ani şi ca pensiile să nu mai depăşească 70% din ultimul salariu net. În prezent, judecătorii şi procurorii se pot retrage din activitate la 47-49 de ani, cu o pensie de serviciu de aproximativ 80% din salariul brut, ceea ce în multe cazuri face ca pensia să fie mai mare decât salariul net în plată. Media acestor pensii trece de 25.000 de lei lunar.
Potrivit CSM, adunările judecătorilor „au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi încetarea campaniei agresive împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă”.
La rândul lor, procurorii solicită CSM-ului să avizeze negativ documentul, întrucât ei consideră că nu se impune nicio nouă intervenţie legislativă în acest moment, înainte de a evalua riguros impactul măsurilor deja adoptate în 2023.
Magistrații atrag, totodată, atenția asupra riscului major de destabilizare a sistemului judiciar generat de demersul normativ menţionat și spun că protestul va fi menţinut pe durată nedeterminată.
Disputa privind pensiile speciale va duce la întârzieri și mai mari în soluționarea proceselor și va bloca o parte importantă din activitatea sistemului judiciar, într-un moment în care Guvernul insistă că reforma este necesară pentru echilibrarea bugetului şi pentru eliminarea privilegiilor considerate excesive.
La şedinţa de ieri a coaliţiei de la Palatul Victoria a venit, pentru scurt timp, şi preşedintele Nicuşor Dan, care a discutat cu premierul Ilie Bolojan şi cu liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, tema fiind reforma sistemului de pensionare a magistraţilor. Preşedintele ar fi argumentat că este nevoie de o perioadă de tranziţie mai mare, probabil de 10 ani, pentru creşterea vârstei de pensionare a procurorilor şi judecătorilor. O altă temă abordată a fost aceea că, prin aplicarea modificărilor de calcul, ar rezulta un procent prea abrupt de tăiere a pensiilor magistraţilor.
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a reacționat, declarând că „orice categorie profesională are dreptul să-și manifeste nemulțumirea față de inițiative legislative, față de anumite politici ale Executivului sau Legislativului. Important e să fie respectată legea, se știe că în activitatea judiciară magistrații nu pot să facă grevă”. El a adăugat că ministerul este deschis la dialog, dar nu a primit niciun fel de înştiinţare oficială din partea magistraţilor privind acest protest, care nu ar trebui să afecteze cetăţenii.
Greva declanşată de magistraţi nu este fără precedent. Au mai fost acţiuni similare şi în 2009, 2016, 2019 şi acum doi ani.
Toate cele 16 curţi de apel din ţară au solicitat, în urma adunărilor generale ale judecătorilor organizate marţi, retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), adunările judecătorilor ‘au solicitat celorlalte două puteri ale statului retragerea de urgenţă a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi încetarea campaniei agresive împotriva autorităţii judecătoreşti, care afectează grav statul de drept, drepturile şi libertăţile cetăţenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiţie independentă’.
În acest context s-a hotărât ca, începând de miercuri, activitatea să se desfăşoare conform hotărârilor adunărilor generale ale judecătorilor, pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la riscul major de destabilizare a sistemului judiciar generat de demersul normativ menţionat.
La data de 26 august 2023, ora 11.00, la sediul Curții de Apel Constanța a avut loc şedința Adunării Generale a Judecătorilor, convocată de Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art.55 alin.(4) din Legea nr.304/2022 privind organizarea judiciară, având înscris pe ordinea de zi ca punct unic: Exprimarea unui punct de vedere referitor la proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraților și a independenței justiției.
Conform Curții de Apel Constanța, după dezbateri și supunere la vot, Adunarea Generală a Judecătorilor Curții de Apel Constanța, în temeiul dispozițiilor art.13 lit.(c) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin Hotărârea Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr.3243/2022 a hotărât:
„Art. 1. Cu unanimitate de voturi solicită ferm retragerea de urgență a proiectului de lege privind reforma pensiilor de serviciu ale magistraților.
Art. 2. Cu unanimitate de voturi solicită ferm reprezentanților puterii executive și puterii legislative să înceteze campania agresivă împotriva autorității judecătorești, care afectează grav statul de drept, drepturile și libertățile cetățenilor ce pot fi garantate efectiv doar de o justiție independentă.
Art. 3. Cu unanimitate de voturi începând cu data de 27.08.2025 și până la retragerea proiectului de lege, suspendă soluționarea cauzelor, cu excepția celor în care se exercită funcția de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală (art.3 alin.1 lit.b Cod proc. pen.), a cauzelor având ca obiect dispoziția asupra măsurilor preventive privative de libertate (în faza de cameră preliminară și în faza de judecată), suspendarea executării actelor administrative.
Art 4. Judecătorii își vor îndeplini atribuțiile administrative, cele privind motivarea hotărârilor, efectuarea procedurilor de verificare şi regularizare a cererilor, studiul individual și formarea profesională continuă, precum şi alte atribuții legale şi regulamentare (cu excepția judecării cauzelor, în afara cazurilor menționate în art.
Art.5- Prezenta hotărâre se comunică Consiliului Superior al Magistraturii.”
Conform magistraților, actul normativ va duce la o lipsă de previzibilitate şi stabilitate a statutului judecătorilor. Ei acuză punerea şi repunerea în discuţie, în ultimii şapte ani, a statutului judecătorilor prin modificarea substanţială a Legilor Justiţiei (în 2017-2018), prin adoptarea unor noi Legi ale Justiţiei (proiectul fiind lansat în 2020, iar legile adoptate în 2022), prin rediscutarea pensiilor de serviciu ale judecătorilor şi procurorilor (în proiectele de acte normative din 2019, 2020, 2021), prin adoptarea Legii nr. 282/2023 şi, apoi, prin reluarea dezbaterilor asupra pensiilor de serviciu ale magistraţilor în 2024, respectiv prin prezentarea şi punerea în dezbatere publică a unui nou proiect de lege în 2025.
Angajații de la CT Bus au ajuns la capătul răbdării.
După mai multe luni de negocieri eșuate între sindicaliști și conducere, luni va fi organizată o grevă de avertisment între orele 7.30 și 9.30.
Potrivit sindicaliștilor, nemulțumirile pornesc de la lipsa unui Contract Colectiv de Muncă și intenția conducerii de a tăia din drepturile prevăzute în vechiul contract.
Cum va decurge greva de avertisment aflăm de la președintele Sindicatului Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe, Bogdan Gheorghe:
Angajaţii din primării intră pe 30 iulie în grevă, nemulţumiţi că nu au fost consultaţi cu privire la măsurile care-i privesc şi care vor fi incluse în cel de-al doilea pachet fiscal anunţat de premier.
Sindicaliștii denunță printre altele și o „subfinanțare cronică” la nivelul comunelor.
Miercuri, 23 iulie, va fi declanșată greva de avertisment, iar miercuri, 30 iulie, se va ajunge la grevă generală.
Miercuri, timp de două ore primăriile din țară vor fi închise lucrului cu publicul, între orele 11:00 și 13:00, iar peste o săptămână se va intra în grevă generală dacă Guvernul nu se așează la discuții cu reprezentații administrației publice locale.
Din județul Constanța participă angajații primăriilor din Băneasa, Castelu, Cerchezu, Cuza Vodă, Siliștea, Topalu, Ion Corvin, Ciocârlia, 23 August, Saligny, Topraisar, Cumpăna, Negru Vodă și Mihai Viteazu.
Județul Tulcea: Ceatalchioi, Horia, Mihai Bravu, Grindu, Jurilovca, Topolog, Casimcea, Ostrov, Măcin, Niculițel, Hamcearca, Ceamurlia de Jos, Peceneaga și Turcoaia.
Luni, 28 iulie, șoferii de la CT Bus vor intra în grevă de avertisment, între orele 7.30 și 9.00.
În acest interval, timp de 80 de minute, autobuzele nu vor circula.
Angajații societății de transport în comun sunt nemulțumiți de lipsa unui Contract Colectiv de Muncă și de intenția conducerii companiei de a le tăia unele drepturi, potrivit acestora.
Dacă situația nu va fi rezolvată nici în urma acestui acestui gest, va urma greva generală care va fi organizată pe 5 august. În acest caz, autobuzele ar putea circula timp de 3 ore dimineața și alte 3 ore după amiaza.
Amintim că jurnaliștii Radio Constanța au încercat să obțină un punct de vedere și din partea conducerii CT Bus, dar directorul general interimar Fănel Popa nu a putut fi contactat.
S-a încheiat și ultima rundă de negocieri la CT Bus.
Sindicaliștii spun că și această întâlnire a fost una fără rezultate. Ei spun că de la începutul anului nu au un Contract Colectiv de Muncă și cer păstrarea drepturilor prevăzute în cel vechi.
Gheorghe Bogdan, liderul Sindicatului Transportatorilor și Activităților Conexe:
Dacă până la sfârșitul acestei săptămâni nu vor primi semnale favorabile din partea conducerii societății de transport în comun din Constanța, sindicaliștii sunt deciși să înceapă procedurile pentru declanșarea conflictului de muncă.
În plin sezon estival, este luată în calcul și greva:
Angajații Primăriei Municipiului Medgidia continuă greva începută, săptămâna trecută, din cauza neplății salariilor.
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, spune că Medgidia are, în acest moment, o mare problemă, care poate fi rezolvată doar la nivel guvernamental:
Acolo știu situația. În momentul când s-a făcut bugetul de stat, din păcate, din calculele care s-au făcut, are o mare problemă Medgidia. Dar sper să o rezolve, nu depinde de el, avem președinte de partid, avem deputați, avem președintele Comisiei de buget-finanțe, a luat act de această problemă și sper să se rezolve. Într-adevăr, este o mare problemă, pentru că și Spitalul Municipal este în subordinea Primăriei și acolo nu se poate descurca.
Președintele Comisiei pentru Buget, Finanțe și Bănci din Camera Deputaților este constănțeanul Bogdan Huțucă, lider al organizației PNL Constanța.
Sindicatul Salariaţilor din Primăria Medgidia „Pro Urbis“ Medgidia a declanșat greva marți, 18 iunie. Angajații municipalității au anunțat că vor asigura doar serviciile care îi vizează direct pe cetățeni. Într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului, sindicaliștii solicită alocarea fondurilor necesare funcționării Primăriei. Ei susțin că, an de an, Executivul a tăiat din sumele destinate municipiului.
11 aeroporturi germane, inclusiv marile hub-uri de la Frankfurt și Munchen, vor fi paralizate luni de o grevă de 24 de ore, în condițiile în care Sindicatul Verdi a cerut angajaților din sectorul public și personalului responsabil de serviciile de handling la sol să înceteze lucrul, transmite Reuters.
Verdi, care cere o majorare salarială de 8%, sau cel puțin 350 de euro pe lună, a decis să organizeze o grevă de avertisment după ce a doua rundă de negocieri colective a eșuat, luna trecută.
Printre aeroporturile care vor fi afectate de greva de luni se numără marile hub-uri de la Frankfurt și Munchen dar și aeroporturile din Stuttgart, Koln/Bonn, Duesseldorf, Dortmund, Hanovra, Bremen, Hamburg, Berlin și Leipzig-Halle. Asta înseamnă că activitatea tuturor marilor aeroporturi din Germania va fi perturbată luni.
Acțiunea de luni reprezintă o escaladare semnificativă în cadrul negocierilor, după ce Verdi a organizat mai multe proteste la unele aeroporturi din Germania, inclusiv o grevă de două zile la aeroportul din Munchen, luna trecută. Greve mai scurte pe aeroporturile din Duesseldorf și Koln/Bonn au dus la anularea a 280 de zboruri, ceea ce a afectat aproximativ 48.000 de pasageri.
Germania a fost afectată de o serie de greve în ultimele săptămâni pe măsură ce sindicatele încearcă să crească presiunea asupra Guvernului federal și municipalităților, înaintea celei de-a treia runde de negocieri pentru încheierea unui acord salarial colectiv care să acopere aproximativ 2,5 milioane de lucrători din sectorul public.
Sindicaliştii de la Oil Terminal SA au anuțat declanşarea unei greve, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei trenuleţ.
”FSLCP rotestează Împotriva OUG 156/202- Declanșarea Grevei la Oil Terminal SA
Federatia Sindicatelor Libere din Chimie și Petrochimie, federație reprezentativă la nivel național – în sectorul de activitate chimie și petrochimie, a luat cunoștință de prevederile OUG nr. 156/2024 și, analizând-o, constată gravele consecinte pe care la are aceasta în momentul aplicarii!
Federația Sindicatelor Libere din Chimie și Petrochimie a notificat Guvernul României privind declanșarea Grevei la nivelul Societății Comerciale Oil Terminal SA, împotriva Politicii Sociale și Economice promovate de către Guvernul României prin OUG nr. 156/2024 (Ordonanta Trenuleț).
Solicitam eliminarea articolelor care încalcă principiile dialogului social si drepturile colective si individuale ale salariaților, libertatea contractuală și independența negocierilor colective, normele constituționale, cât și angajamentele internaționale ale României!
FSLCP este deschisă negocierilor în vederea rezolvării favorabile a acestor revendicări.”
Ziua Feroviarului este sărbătorită anual pe data de 16 februarie și este declarată zi de sărbătoare legală pentru personalul feroviar.
„Această zi are o importanță deosebită pentru ceferiștii români, oameni pe care drumurile de fier i-au unit de-a lungul anilor. Tuturor membrilor acestei mari familii le doresc multă sănătate! La mulți ani, tuturor feroviarilor!”, transmite directorul Regionalei CFR Infrastructură Constanța, Dorin Maer.
În data de 16 februarie, se împlinesc 92 de ani de la greva ceferiștilor din Atelierele Grivița București. În urma represaliilor forțelor de ordine, 7 ceferiști au decedat și alți 30 au fost răniți. Tensiunile sociale au apărut în urma măsurilor luate de Guvernul României, în încercarea de a combate efectele marii crize economice mondiale, care a afectat și țara noastră la începutul anului 1933.
Măsura luată Guvernul român pentru a face față problemelor financiare a fost una drastică – reducerea salariilor muncitorilor cu 25%, iar în cazul ceferiștilor s-au făcut și concedieri temporare. Nemulțumiți, lucrătorii de cale ferată au declanșat greva generală în data de 16 februarie 1933, grevă care s-a transformat într-o revoltă soldată cu victime în rândul angajaților CFR.
Cu ocazia Zilei Feroviarului, în Gara Constanța va fi amenajată o expoziție foto cu imagini surprinse pe raza Regionalei CF Constanța care poate fi văzută în perioada 14 – 16 februarie 2025. Ulterior, fotografiile vor fi expuse la sediul SRCF Constanța.
Ceferiștii solicită repunerea în circulație, de la 1 februarie 2025, a trenurilor de călători anulate de CFR Călători și plata contribuției suplimentare pentru condiții de muncă speciale, în caz contrar fiind hotărâți să oprească activitatea, a anunțat, sâmbătă, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).
Potrivit sursei citate, ceferiștii, la mitingul de protest din 24 ianuarie 2025 organizat de FSTFR, SCMD și ROMIL, au tras un semnal de alarmă în legătura cu Ordonanța Trenuleț și au transmis Guvernului României, Ministerului Transporturilor, CFR Călători și CNCF ‘CFR’ SA că sunt hotărâți ‘să oprească spontan lucrul’ dacă nu se repun în circulație de la 1 februarie 2025 toate trenurile de călători anulate de CFR Călători la începutul acestui an.
‘Acum la început de an 2025, când se vrea ca la unitățile feroviare de stat să se facă concedieri colective nejustificate prin redimensionarea activității feroviare după anularea trenurilor de călători și când se anulează nejustificat trenuri de călători ale CFR Călători din Mersul de tren pe 2025 încă din prima lună a acestui an, ceferiștii sunt hotărâți să oprească spontan lucrul dacă nu se repun de la 1 februarie 2025 în circulație toate terenurile de călători anulate de CFR Călători, după mai puțin de o lună de la punerea în aplicare a Mersului de tren pe anul 2025 și dacă această repunere în circulație nu se face împreună cu aplicarea art 28.(1) litera l) din Legea nr 360/2023 privind sistemul public de pensii, care prevede de la 1 septembrie 2024 că unitățile feroviare de stat vor plăti contribuția suplimentară pentru condiții de muncă speciale ceferiștilor încadrați la Siguranța Circulației Feroviare’, se arată într-un comunicat al federației sindicale.
Ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, silvicultori, siderurgiști și alte categorii profesionale, dar și pensionari au protestat vineri, în Piața Victoriei, timp de trei ore, nemulțumiți de legislația în domeniul pensiilor, al salarizării și de legislația echivalentă pentru sistemul de apărare, siguranță și ordine publică, precum și de măsurile luate prin recenta ‘ordonanță a austerității’.
La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat Consiliul general anual al FSNPPC și SNPPC, activitate la care au luat parte liderii Birourilor Executive Centrale și ai celor 75 de organizații sindicale din compunerea FSNPPC, se arată într-un comunicat.
Timp de două zile, au fost dezbătute probleme de interes general vizând drepturile și interesele polițiștilor, personalului contractual și ale pensionarilor militari, dar și aspecte concrete, cum ar fi revendicările trimise oficial Guvernului și MAI în septembrie, când sindicaliștii au solicitat o întâlnire, în octombrie, pentru negocieri.
„- salarizarea precară din ultimii ani, urmare neaplicării, la termenele prevăzute, a Legii-cadru nr. 153/2017 – Anexele VI și VIII referitoare la militarii, polițiștii și personalul contractual din SAOPSN, act normativ prorogat, an de an, în defavoarea familiei noastre ocupaționale;
– acordarea, de mai mulți ani, a unor drepturi financiare diminuate (sporuri, indemnizații, compensații), prin raportarea acestora la un cuantum al salariului de funcție/de bază necorelat cu Legea 153/2017 și cu salariul minim brut pe economie; de exemplu, compensația pentru chirie se raportează la anul 2009 (în majoritatea cazurilor, suma primită este infimă, mai ales în municipii reședință de județ);
– actualizarea normei de hrană, prin raportare la valoarea actuală a indicilor prețurilor produselor de consum / utilităților și la datele statistice furnizate oficial de către INS (scriptic, este actualizată la 50 lei/zi, dar în plată se achită doar 34 lei/zi, fiind plafonată prin OUG „trenuleț” succesive, ultima din dec. 2023);
– deficitul de personal, de circa 20%, care are repercusiuni negative asupra eficienței serviciului polițienesc și impune efectuarea de ore/misiuni suplimentare de către angajații în activitate, și dotarea insuficientă cu mijloace și echipamente tehnice și tactice de intervenție polițienească și de protecție fizică a polițiștilor etc; după cum știm, cea mai gravă situație este întâlnită în mediul rural și în unele domenii ale muncii operative, unde încă mai există secții/posturi de poliție cu deficit care atinge și chiar și 50% ori sunt încadrate doar cu un singur lucrător, fapt care conduce la ineficiența serviciului polițienesc și la suprasolicitarea colegilor noștri;
– eliminarea inechităților din sistemul pensiilor militare de stat și actualizarea acestora prin raportare la valorile coeficienților aflați în plată pentru cadrele militare / polițiștii în activitate, dat fiind faptul că rezerviștii sunt una dintre cele trei categorii de Forțe Armate stipulate în Statutul cadrelor militare și în Legea 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, care au suportat riscuri, interdicții și incompatibilități profesionale de-a lungul întregii cariere, iar speranța medie de viață a militarilor și polițiștilor pensionați, conform datelor oficiale, este cu 10 ani sub speranța medie de viață în România.
De asemenea, în adresa FSNPPC, i-am reamintit prim-ministrului României că și-a asumat angajamentul, în luna ianuarie 2024, la sediul MAI – când s-a întâlnit personal cu sindicatele, în prezența întregii conduceri a Guvernului –, de a organiza o altă ședință de dialog social, în prima parte a trimestrului al treilea din acest an.
FSNPPC reiterează ideea că, în actualul context geopolitic și militar internațional, precum și în condițiile continuării, de peste doi ani și jumătate, a războiului de la granița României, este necesar să fie asigurată, de către Guvern și ministerul de resort, prin măsuri legislative și fiscal-bugetare, predictibilitatea în carieră, în salarizare și în pensionare a angajaților din cadrul MAI și, în general, din SAOPSN, pentru a consolida un serviciu eficient de ordine publică, apărare și securitate națională.
În concluzie: la Consiliul general FSNPPC/SNPPC am decis, prin votul liderilor noștri, că, în situația în care Guvernul și MAI nu vor da curs întâlnirii solicitate de noi, iar revendicările sus-menționate nu vor fi analizate, în vederea soluționării, în regim de urgență, ne rezervăm dreptul, conform legii, să organizăm manifestări sindicale de protest, în trim. IV a.c., inclusiv să nu asigurăm paza sectiilor de votare, la următoarele alegeri din acest an (dat fiind faptul că polițiștii nu au în fișa postului sarcini electorale), dar și să reluăm demersul privind dreptul la grevă al polițiștilor, pentru a ne asigura un echilibru de argumente și de „arme” sindicale, în lupta cu decidenții fiscal-bugetari.”
Peste 600 de muzeografi și bibliotecari au participat la protestul „Noapte în Muzeele din România”, desfășurat, aseară, în Piața victoriei din București.
Angajaţi din muzeele acreditate şi bibliotecile publice din România au participat la un protest împotriva „tratamentului discriminatoriu” la care au fost supuşi de toate guvernările de după 1989 şi împotriva subfinanţării domeniului.
„Această parte a culturii române, ce administrează peste 95% din bunurile încadrate în patrimoniul cultural naţional şi care reprezintă cel mai eficient şi vizibil ambasador cultural al României, datorită limbajului universal al patrimoniului cultural, refuză să mai fie privită ca o Cenuşăreasă a sistemului cultural românesc!”, a transmis Federaţia CulturMedia.
Participanţii la miting au purtat tricouri cu mesaje precum „Cultura contează” sau „Voluntar – Ion Marcel Ciolacu”, ori pancarte cu numele muzeelor din Capitală sau din ţară ai căror angajaţi au luat parte la protest, sau cu lozinci precum „Muzeele contează”, „Donez salariu pe o lună să trăiască Turcan o zi bună”, „Muzeele nu sunt cultură de rangul II”, „Muzeograf muzeu 5.793 lei grilă, învăţământ 7.151 lei”.
Organizat de Federaţia Naţională a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media CulturMedia – CNS Cartel Alfa, protestul, intitulat „Noapte în Muzeele din România”, a fost precedat de o pichetare a Ministerului Culturii. Aici, o delegaţie a participanţilor la miting a fost primită de secretarul de stat în Ministerul Culturii, Diana Baciuna.
Prim-vicepreşedintele Federaţiei, Decebal Vleja, a arătat că la mitingul din Piaţa Victoriei au participat circa 600 de oameni din Bucureşti, Iaşi, Botoşani, Constanţa, Sibiu, Slobozia, Braşov, Ploieşti, Piatra Neamţ, Timişoara, Bârlad, Olt, Slatina, Craiova.
Cu două zile în urmă, premierul Marcel Ciolacu afirma că a primit din partea Ministerului Culturii propunerile pentru creşteri salariale ale angajaţilor din muzee. Ministerul de Finanţe va face o analiză a acestor propuneri, iar săptămâna viitoare s-ar putea aproba majorări salariale.
Decebal Vleja: „Aşteptăm ziua de joi. Dacă după ziua de joi, cum a promis domnul Ciolacu, nu se va da această reparaţie, morală până la urmă, vom demara procedurile pentru declanşarea grevei de avertisment cerută de lege, după care se va ajunge la forma de protest cea mai dură, greva generală, cu toate consecinţele de rigoare”.
El a amintit că multe proiecte de infrastructură, dar și alte acţiuni, precum clasările sau expoziţiile internaţionale, nu se pot face fără expertizele realizate de specialiştii din muzee.
În urmă cu două săptămâni, sindicatele din domeniul protecţiei patrimoniului cultural au anunţat că vor protesta pe 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor, în faţa Guvernului, acuzând subfinanţarea în domeniu.
Acestea reclamă degradarea continuă a mediului de muncă în instituţiile cu rol în gestionarea patrimoniului cultural naţional, tratament discriminatoriu între instituţiile de spectacol şi muzee şi biblioteci, umilinţe şi ignorare a profesiilor legate de protejarea patrimoniului cultural naţional, politici culturale şi salariale inadecvate, în pofida complexităţii pregătirii profesionale şi a dificultăţii profesiilor specifice domeniului, condamnarea la extincţie prematură a specialiştilor din domeniu, ce ies din sistem cu pensii de mizerie, depopularea şi deprofesionalizarea dramatică a domeniului.
Nemulțumirea angajaților din muzeele și bibliotecile publice din România este din ce în ce mai mare. Cum revendicările lor nu au fost onorate încă, greva japoneză continuă.
La Constanța, anul acesta, de 1 mai și în a doua zi de Paște, când, de obicei, eram invitați la ateliere și expoziții, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța va fi închis, ne-a declarat arheologul Oana Grigoruță, președintele Sindicatului Ovidius al lucrătorilor din Muzee Constanța.
Oana Grigoruță participă, zilele acestea, la săpături arheologice preventive pe un șantier din oraș unde speră să găsească vestigii antice care să îmbogățească patrimoniul dobrogean.
Angajații din muzee și din biblioteci sunt astăzi în grevă japoneză.
La Constanța, reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeului de Artă, Muzeului de Artă Populară, Muzeului de Sculptură „Ion Jalea”, dar și cei ai Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” solicită salarii mai mari, care să le răsplătească efortul și care să le asigure un trai decent.
Iată care le sunt nemulțumirile, potrivit unui comunicat al Sindicatului „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța, semnat de Oana Grigoruță, președinte al Biroului Executiv:
În contextul neonorării promisiunilor făcute de Guvernul României în timpul negocierilor cu reprezentanții Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă „CulturMedia” și președintele CNS Cartel Alfa, domnul Bogdan Iuliu Hossu, privind eliminarea inechităților salariale apărute ca efect al OUG 128/2023, angajații din muzeele și bibliotecile publice sunt, din nou, umiliți, iar munca lor nerespectată. Ca răspuns la această atitudine, sindicatele îşi respectă de cuvânt dat membrilor și declanșează acțiuni de protest în toată țara, conform programului anunțat în a doua jumătate a lunii martie.
Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanța, afiliat Federației „CulturMedia” și Uniunii Sindicale Teritoriale Filiala Constanța a CNS „Cartel Alfa”, se alătură colegilor, declarând grevă japoneză în data de 4 aprilie 2024. Membrii sindicatului vor purta, în timpul programului de lucru, o banderolă albă, pe care îşi vor scrie nemulţumirile existente la nivelul ramurilor profesionale, afectate de bătaia de joc a guvernanților. Sindicaliştii de la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Muzeul de Artă Populară Constanța, Muzeul de Artă Constanța și Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța îşi vor face, astfel, cunoscute, doleanţele presante.
„NU ÎNGROPAŢI CULTURA! Noi existăm, muncim, luptăm pentru trecut, prezent și, mai ales, pentru viitorul tuturor”, se arată în închieierea comunicatului.
Angajații din muzeele și bibliotecile publice din România declanșează joi, 4 aprilie, seria de acțiuni de protest față de situația dramatică în care se află această categorie socio-profesională.
Federația Sindicală CULTURMEDIA afiliată Confederației Naționale Sindicale CARTEL ALFA atrage atenția asupra degradării cronice a mediului profesional în care își desfășoară activitatea salariații din muzeele și bibliotecile publice din România, un sector profesional ignorat, uitat și minimalizat de toate guvernările.
Acțiunile guvernului de la sfârșitul anului 2023, culminând cu emiterea OUG 128/2023, au avut ca efect discriminarea fățișă a tuturor salariaților din sistemul public al muzeelor și bibliotecilor din România, în ciuda complexității pregătirii personalului, performanțelor profesionale a acestuia, importanței strategice și utilității domeniului.
În aceste condiții Federația Sindicală CULTURMEDIA solicită măsuri de urgență pentru:
Remedierea discriminării morale și salariale generate de OUG 128/2023 și egalizarea, de urgență, în plată a funcțiilor similare din sistemul muzeelor și bibliotecilor publice;
Alocarea unui buget de 0.9 din PIB către sectorul cultural cu o justă repartizare către instituțiile muzeale și biblioteci;
Remedierea anomaliilor actuale din sistemul de salarizare a personalului din instituțiile culturale – egalizarea cu instituțiile de spectacol;
Indexarea anuală a salariilor personalului plătit din fonduri publice din instițuțiile de cultură, cu rata inflaţiei;
Plata suplimentară a personalului din unităţile/instituţiile de cultură implicat în activitățile generatoare de venituri la bugetul de stat (cercetări arheologice preventive, alte activități generatoare de venituri proprii) precum și a personalului din echipele de proiecte finanţate din fonduri europene;
Plata orelor suplimentare efectuate de personalul din muzee și biblioteci și compensații financiare pentru personalul care lucrează permanent în weekend și în timpul sărbătorilor legale;
Respectarea, consultarea și implicarea partenerilor legali de dialog social în activitatea de legiferare care este de natură să producă efecte în domeniu;
Contract colectiv de muncă unic, la nivel național pentru instituțiile muzeale și pentru biblioteci;
Pe data de 4 aprilie, membrii Federației Sindicale CULTURMEDIA, afiliată Confederației Naționale Sindicale CARTEL ALFA, vor protesta față de politicile salariale discriminatorii și față de neonorarea promisiunilor lansate în spațiul public de reprezentanții Guvernului.
Protestul se va desfășura la locul de muncă, în toate muzeele și bibliotecile publice și la toate punctele de lucru din cadrul șantierelor arheologice preventive organizate de instituțiile muzeale, prin purtarea unor banderole albe.
Protestul din data de 4 aprilie este primul în cadrul calendarului acțiunilor de protest național, ce vor culmina cu declanșarea Grevei Generale, în a doua decadă a lunii mai 2024, în paralel demonstrațiile de protest preconizate pentru Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Muzeelor.
De la ora 12.00 – la 13.00, membrii Federației Solidaritatea Sanitară vor ieși în fața unităților sanitare.
Medici, asistenți medicali și infirmieri cer creșterea salariilor de bază pentru toate categoriile de angajați din Sănătate cu cel puțin 25%, plata gărzilor cu tariful orar al normei de bază și acordarea indemnizației de hrană prin raportarea la salariul minim pe economie.
Greva de la Poșta Română se încheie, iar salariile angajaților vor crește, potrivit unui nou contract colectiv de muncă semnat marți seară.
Anunțul a fost făcut de ministrul digitalizării, Bogdan Ivan, la încheierea negocierilor cu sindicatele.
„Am stabilit clar care sunt drepturile nediscriminatorii ale fiecărui angajat al Companiei Naționale Poșta Română, iar mai mult, s-a stabilit în comun acord o creștere salarială care se apropie oarecum de ceea ce a solicitat sindicatul, într-o medie cuprinsă între 350 și 370 lei net, în două tranșe, la 1 iulie și la 1 septembrie.
„Iar mai departe, pe această temă, urmează ca miercuri dimineață, la prima oră, să fie înregistrat acest contract colectiv de muncă la ITM, iar în clipa în care este înregistrat la ITM, automat se consideră închis conflictul colectiv de muncă și se va relua activitatea la Compania Națională Poșta Română”.
La rândul lor, liderii de sindicat susțin că salariații Poștei Române sunt în continuare nemulțumiți și consideră că există multe lucruri de rezolvat în cadrul companiei.
Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical, prezent la discuții.
„Vom avea de la 1 iulie aproape 80% din salariați plătiți la salariul minim pe economie.
„În situația în care Guvernul va lua decizia ca prin hotărâre de guvern să majoreze acest salariu, vom avea de lucru pentru a repara ceea ce s-a stricat în ultimii ani de zile, pentru că acel fond de salarii pe care l-am prevăzut în contractul colectiv de muncă, semnat în urmă cu câteva minute, va trebui să fie redistribuit pe două mecanisme, pe de o parte, corecții salariale, pe de altă parte, acel spor de fidelitate, pentru că ajungem să călcăm în picioare niște reguli de bază prevăzute în legislația muncii în vigoare.
„Ne va lua probabil ani de zile să facem corecții, pentru că situația salarială, în opinia noastră, este departe de a fi fost rezolvată”.
Liderii Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România au analizat propunerea făcută de managementul Companiei Naționale „Poşta Română” şi Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, iar astăzi va fi comunicată decizia cu privire la continuarea sau oprirea grevei generale la Poşta Română.
Ieri, o delegaţie a Blocului Naţional Sindical, condusă de preşedintele Dumitru Costin, a participat la o şedinţă de negociere cu ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, şi reprezentanţii conducerii companiei.
În urma discuțiilor, a rezultat o propunere de nou contract colectiv de muncă, în care ar urma să fie inclusă o creştere salarială netă de aproximativ 370 de lei în două tranşe, de la 1 iulie şi de la 1 septembrie.
Propunerea a fost comunicată membrilor de sindicat din teritoriu, iar după ce vor fi consultaţi toţi membri SLPR, va fi comunicată decizia de a continua sau opri greva, spune BNS.
Reamintim, angajaţi ai Companiei Naţionale „Poşta Română” au intrat de luni în grevă, cerând creşterea cu 400 de lei net a salariilor angajaţilor, precum şi majorarea sporului de loialitate. Conform BNS, peste 7.000 de membri din 32 de judeţe din ţară au fost în grevă.
Sindicatul Lucrătorilor Poștali de la Poșta Română intră în grevă de luni, însă conducerea companiei de asigurări că nu vor exista întârzieri în plata pensiilor și nici în funcționarea tuturor celorlalte servicii.
Protestatarii cer majorarea salariilor cu 400 lei net și creșterea sporului de loialitate.
Conducerea Companiei Naționale „Poșta Română” a luat la cunoștință de decizia Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România de a declanșa conflictul colectiv de muncă sub forma unei greve generale în data de 01.04.2024.
Comunicatul Companiei Naționale „Poșta Română”:
”Compania Națională „Poșta Română” a pus la dispoziția salariaților toate posibilitățile financiare ale Companiei pentru evitarea acestui conflict colectiv de muncă. Compania a solicitat medierea, însă reprezentanții SLPR au refuzat acest lucru. În contextul în care negocierile intense purtate încă de la finalul anului trecut între Compania Națională „Poșta Română” și SLPR nu au ajuns la un rezultat, iar SLPR a decis declanșarea grevei generale a unei părți a angajaților, Poșta Română face următoarele precizări:
1. Compania Națională „Poșta Română” va asigura întocmai distribuirea, conform tuturor prevederilor contractuale și legale a trimiterilor și drepturilor sociale pentru toți clienții, iar o întârziere a acestora este exclusă. Asigurăm toți clienții, partenerii și instituțiile bancare de stabilitatea și funcționalitatea serviciilor, precum și de soliditatea politicilor de management aflate în curs.
Precizăm că escaladarea conflictului de muncă este una artificială, iar Compania Națională „Poșta Română” a luat toate măsurile pentru depășirea acestuia.
Asigurăm pe cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naționale „Poșta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu își primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate drepturile sociale vor fi livrate la timp, până pe 15 APRILIE, așa cum ne-am asumat angajamentul!
2. Compania Națională „Poșta Română” precizează că majoritatea covârșitoare, peste 80% dintre salariați, își va îndeplini atribuțiile de serviciu cu profesionalism, ca și până acum! La conflictul colectiv de muncă au aderat, în scris, aproximativ 20% din angajații Companiei.
“Vreau să îi asigur, în primul rând, pe toți cei peste 2 milioane de pensionari care primesc drepturile sociale prin intermediul Companiei Naționale „Poșta Română” că nu va exista nicio persoană care să nu își primească drepturile în termen, în luna aprilie! Toate pensiile vor fi distribuite la timp, până la 15 aprilie, așa cum ne-am angajat până acum! Informațiile cu privire la afectarea populației sunt false și sunt transmise cu rea-credință!”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.
Compania Națională „Poșta Română” a luat toate măsurile necesare, la nivelul conducerii și va depune în continuare toate eforturile pentru a depăși acest conflict colectiv de muncă. Acum ține doar de reprezentanții SLPR să ia cele mai bune decizii pentru angajații pe care îi reprezintă!”
Sindicaliştii Direcției Judeţene pentru Tineret şi Sport Tulcea intenţionează să amplifice protestul început săptămâna aceasta, din cauza salariilor mici şi a statutului juridic incert al instituţiei.
Reprezentantul sindicaliştilor din DJTS, Nicuşor Vorovenci, a declarat joi, în timpul şedinţei Comisiei de dialog social, organizată de Prefectura judeţului, că salariaţii pe care-i reprezintă cer lefuri majorate cu 25%, în contextul în care remuneraţiile acestora au rămas la cel mai mic nivel faţă de cele ale colegilor din minister.
Sunt discuţii cu restul colegilor, cu Blocul Naţional Sindical şi cu sindicatul naţional, pentru o grevă generală să reexpunem problemele şi în faţa Ministerului Familiei, şi în faţa Guvernului şi a Agenţiei Naţionale de Sport. Vom vedea ce vom obţine atunci şi în funcţie de ce vom obţine vom vedea care sunt paşii următori. Se poate ajunge la oprirea activităţii. Se poate opri activitatea într-un centru de agrement când încep taberele, a declarat reprezentantul sindicaliştilor din DJTS, Nicuşor Vorovenci.
De la începutul acestei săptămâni, angajaţii DJTS încetează activitatea timp de trei ore pe zi, protestul fiind pe perioadă nedeterminată.
Ei cer alinierea salariilor în teritoriu cu ale colegiilor din ministerul de resort, dar sunt nemulțumiți și de deficitul de personal, care nu le permite angajaţilor să-şi ia zile libere, precum şi de statutul juridic incert, după apariția actului normativ care stabilea ca Ministerul Familiei să preia componenta de tineret din cadrul DJTS şi Agenţia Naţională pentru Sport, pe cea dedicată încurajării sportului de masă, iar în ultima perioadă se vorbeşte ca direcţiile să fie preluate de consiliile judeţene.
Suntem în imposibilitatea de a avea tabere deschise, fiind şi slab finanţaţi. De solicitări nu ducem lipsă, dar în momentul de faţă, nu ştim cum să le onorăm. Nu ştim dacă deschidem. Avem o mare problemă. Ministerul de Externe doreşte din nou să desfăşoare programul ARC la noi. Am întrebat: „ne-aţi văzut şi pe noi pe la vreun buget, pentru că mai văruim?” Lipsă!, a adăugat reprezentantul sindicaliştilor din DJTS, precizând, totodată, că Direcția are buget de funcţionare până la finele lunii iunie.
De mai mulţi ani, Centrul de Agrement din Sulina, administrat de DJTS, găzduieşte programul guvernamental de tabere ARC, destinat tinerilor români din diaspora, organizat de Departamentul pentru românii de pretutindeni şi Ministerul Afacerilor Externe.
Consiliul de coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” a decis continuarea acţiunilor de protest cu o grevă de avertisment care va avea loc pe 3 aprilie în intervalul orar 12,00 – 13,00.
Potrivit unui comunicat transmis marţi, acţiunea de protest, declanşată ca urmare a nemulţumirilor legate de drepturile salariale, va fi organizată de sindicatele membre ale federaţiei în toate unităţile sanitare în care acestea au membri şi angajaţi care au semnat pentru grevă sau care vor semna până la momentul derulării ei.
„Pe site-ul dedicat coordonării publice a acţiunilor va fi publicată în curând şi lista unităţilor în care există angajaţi care ne-au comunicat public intenţia de a semna/participa la grevă”, au informat reprezentanţii federaţiei, care susţin că, în ultima perioadă, numărul angajaţilor care semnalează dorinţa de a alătura protestului semnat este într-o creştere „accelerată”.
Conform Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”, Guvernul şi Ministerul Sănătăţii au refuzat să dea curs solicitării de încheiere a unui acord privind procedura grevei în sectorul public de sănătate, „refuz ce are ca scop împiedicarea grevei în sănătate, respectiv restricţionarea acestui drept constituţional al angajaţilor din sănătate”.
„Este astfel evident că lupta trebuie dată inclusiv în zona modalităţii de transpunere în practică a dreptului la grevă”, au completat sindicaliştii.
Federaţia „Solidaritatea Sanitară” a explicat în comunicat că la organizarea grevei se adaugă necesitatea stabilirii detaliate a fiecărui pas procedural al acesteia astfel încât desfăşurarea ei „să nu pună în pericol viaţa şi sănătatea populaţiei”.
În a doua parte a lunii aprilie, după desfăşurarea grevei de avertisment, Consiliul de coordonare al Federaţiei „Solidaritatea Sanitară” se va întruni din nou pentru instructajul general specific grevei şi decizia privind declanşarea grevei generale propriu-zise, se arată în comunicat.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Salariaţii Poştei Române organizează grevă de avertisment miercuri dimineaţa. Următorul pas va fi greva generală
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
19 martie 2024, 10:34 / actualizat: 19 martie 2024, 12:51
Angajaţii Poştei Române vor intra în grevă de avertisment miercuri dimineaţa, timp de două ore, iar dacă situaţia negocierilor pe contractul colectiv de muncă nu se va remedia va fi declanşată greva generală, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Mircea Burlacu.
‘Scopul acestei conferinţe este să anunţăm că mâine, 20 martie, între orele 8:00 şi 10:00, va avea loc greva de avertisment în cadrul Companiei Naţionale Poşta Română, având în vedere situaţia conflictuală gravă din Poşta Română. Facem această precizare, pentru că dacă se va ajunge în situaţia grevei propriu-zise, a grevei generale, în cadrul companiei Poşta Română, aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui toate ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă. Nu în ultimul rând, ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate în cadrul ţării va fi una majoră’, a spus Burlacu.
Acesta a adăugat că, până la momentul de faţă, nu s-a ajuns la niciun consens pe tema contractului colectiv de muncă din cadrul Companiei Naţionale ‘Poşta Română’ (CNPR).
‘La momentul de faţă, peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie. Raportat la această situaţie, revendicările pe care le-am avut în cadrul negocierilor colective, a fost vorba despre o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%. Restul a fost să se menţină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile şi obligaţiile părţilor prin contractul de muncă. Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de faţă. Conducerea Poştei Române, prin directorul general Valentin Ştefan, nu a fost niciodată interesată de negocierea colectivă, nu şi-a dorit încheierea unui contract colectiv de muncă cu rolul de a stabili pacea socială în cadrul Poştei Române. Nu a participat la niciuna dintre şedinţele de negociere colectivă din cadrul companiei, trimiţând acolo nişte persoane fără mandat, cu precizarea că la niciuna dintre şedinţe directorul general Valentin Ştefan nu a prezentat mandatul dat de Consiliul de Administraţie pentru negocierea colectivă’, a afirmat liderul sindical.
Potrivit acestuia, în cazul în care lucrurile nu vor fi rezolvate, faza următoare a protestelor va fi greva generală.
‘În paralel, vizavi de faptul că negocierea colectivă la nivel de unitate este o obligaţie de la care nu se poate sustrage nici angajatorul şi nici lucrătorii în toate formele lor de organizare, directorul general Valentin Ştefan nu a dat curs acestei obligaţii prevăzute imperativ în lege, în timp ce a negociat în paralel un alt tip de act juridic nelegal, cu o organizaţie sindicală care nu avea capacitatea juridică de a negocia colectiv, organizaţie sindicală care a fost constituită cu concursul a doi directori general ai Poştei Române – fostul şi actualul – cu scopul de a nu mai avea un contract colectiv de muncă în unitate. De altfel, directorul general s-a exprimat public spunând că un contract colectiv de muncă la nivel de unitate nu este necesar, lucru care a fost transmis şi salariaţilor. Aşadar, în momentul de faţă suntem în faza în care am declarat greva de avertisment pentru data de mâine (miercuri, 20 martie, n.r.), urmând ca, într-un termen rezonabil între 2 şi 5 zile, să declanşăm greva propriu-zisă care va presupune oprirea lucrului în compania Poşta Română’, a subliniat Mircea Burlacu.
În data de 27 februarie 2024, Compania Naţională ‘Poşta Română’ (CNPR) a transmis, într-un comunicat de presă, că, în urma discuţiilor avute cu Sindicatul Naţional Poştă Curierat (SNPC), s-a stabilit semnarea unui acord privind salariile, condiţiile de muncă şi alte drepturi care decurg din relaţiile contractuale, precum şi un calendar de creşteri salariale pe întreg anul 2024.
Astfel, este vorba despre creşterea valorii pachetului salarial cu 250 de lei, dar şi despre reluarea discuţiilor privind o nouă majorare salarială în luna noiembrie 2024.
De asemenea, s-a agreat angajarea pe o perioadă determinată a până la 500 de înlocuitori, pentru a suplini personalul operaţional, posturi unice din zona rurală, reprezentând o cheltuială suplimentară din bugetul CNPR, în valoare de două milioane de lei. În plus, cuantumul de bonusare va creşte de la 50 de bani la un leu, pentru încasare facturi utilităţi.
Totodată, s-a stabilit un calendar pentru acordarea de uniforme după cum urmează: în prima jumătate a lunii martie se va acorda primul kit care va conţine şapcă, pelerină şi pantaloni; în luna mai, se va acorda al doilea kit compus din tricou şi cămaşă; în funcţie de rapiditatea procesului de licitaţie, vor fi acordate, până la sfârşitul anului 2024, salopetă, eşarfă, vestă şi genţi poştale.
Nu în ultimul rând, reprezentanţii CNPR s-au angajat să eficientizeze procedurile poştale pentru realizarea de economii, ‘având în vedere că instrucţiunile poştale din prezent au fost implementate la nivelul anului 1965’, precum şi să deruleze un program pentru renormarea activităţilor poştale.
În replică, reprezentanţii BNS şi cei ai Sindicatului Lucrătorilor Poştali din România (SLPR) au precizat că acordul convenit între conducerea Poştei Române şi SNPC este ‘netemeinic, nelegal şi abuziv’, deoarece directorul general al companiei, Valentin Ştefan, nu are mandat din partea Consiliului de Administraţie pentru un astfel de document.
Totodată, liderii celor două organizaţii sindicale au atras atenţia asupra faptului că SNPC nu are reprezentativitate şi nu poate negocia colectiv şi, totodată, prin încheierea acestui acord, se urmăreşte limitarea şi constrângerea unor drepturi şi libertăţi fundamentale – dreptul la negociere colectivă, dreptul la grevă, dreptul la liberă exprimare, dreptul la asociere etc. – dar şi acoperirea ‘managementului dezastruos şi plin de încălcări ale legii al lui Valentin Ştefan, SLPR fiind singurul opozant la toate abuzurile manageriale administrate de acesta şi echipa lui’.
Compania Naţională ‘Poşta Română’ este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu
După protestele din Capitală, Federația Solidaritatea Sanitară a desfășurat, la finalul săptămânii, un referendum pe tema declanșării grevei generale.
Toți angajații din sistemul sanitar au fost invitați să evalueze relevanța și impactul creșterii salariilor de bază asupra venitului salarial individual și să decidă în privința declanșării grevei, respectiv participării la grevă. Angajații au avut la dispoziție Calculatorul Veniturilor Salariale, care permite stabilirea impactului pe care îl are creșterea salariilor de bază asupra veniturilor.
Sindicaliștii sunt hotărâți să continue acțiunile revendicative, a declarat, astăzi, liderul Sindicatului Solidaritatea Sanitară Tulcea, Angela Atanasov:
Având în vedere că în urma mitingurilor repetate și a ultimului miting al Solidarității de pe 11 martie, nu au fost soluționate revendicările noastre, singurul instrument care ne rămâne la îndemână este greva. Noi, fiind în sănătate, avem o serie de restricții în ceea ce privește declanșarea grevei. O să începem printr-o grevă de avertisment, dar și această grevă de avertisment trebuie hotărâtă de către Consiliul de Coordonare al Federației Solidaritatea Sanitară.
Revendicările sunt legate de sporurile primite:
Medicii au un contract pentru gărzi, plata acestor gărzi este făcută la salariul pe care îl aveau înainte de aplicarea Legii 153. Asistentele medicale nu-și primesc suplimentul de bani pentru turele de noapte și pentru turele de sâmbătă – duminică, program care trebuie să asigure continuitatea activității în sănătate, la salariul din ianuarie 2018. Colegii noștri infirmieri, brancardieri, îngrijitoare primesc inclusiv sporul pentru condiții periculoase, vătămătoare, și sporul de ture de noapte, și sporul de sâmbete – duminici și sărbători legale la salariul din 2018 dinaintea aplicării legii salarizării.
În aceeași situație se află și personalul TESA. O altă problemă este neactualizarea indemnizației de hrană, a mai spus reprezentantul sindicaliștilor.
Ședința Consiliului de Coordonare al Federaţiei Solidaritatea Sanitară, organul colectiv abilitat să ia o decizie în privința grevei, se va întruni astăzi, la ora 15.30.
Redactor: Adrian Băncilă/ Redactor online: Adina Sîrbu
Mai multe sindicate din sectorul bugetar anunţă proteste şi ameninţă cu greva generală.
În primăriile de comune, angajaţii din administraţia locală intră, de astăzi, în grevă de avertisment pentru două ore zilnic, timp de o săptămână.
Membrii Sindicatul Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România revin la calendarul protestelor după ce a expirat suspendarea acestora convenită cu Guvernul, în aşteptarea majorării salariale promise de 500 de lei brut. Pentru că nu s-a aplicat angajaţii din primăriile de comune vor înceta lucrul, dar vor protesta și prin exces de zel.
Tot astăzi, conducerea Federaţiei Solidaritatea Sanitară se întrunește pentru a lua o decizie în privința declanşării grevei generale, după ce, în weekend, membrii de sindicat au fost consultați în această privință.
Sindicaliştii din sănătate consideră insuficientă creşterea cu 20% a salariilor, aprobată deja de Executiv, și sunt nemulțumiți că valoarea sporurilor şi a orelor de gardă nu a fost actualizată.
Și angajaţii din Comerţ vor protesta, astăzi, în intervalul orar 11.00 – 13.00, în faţa Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.
Președintele Federației Sindicatelor din Comerț, Vasile Gogescu, a declarat pentru Radio Constanța că revendicările principale sunt renunțarea la suprataxarea tichetelor de masă și de vacanță și indexarea salariilor din mediul privat cu rata inflației:
Protestăm pentru impozitarea excesivă a tichetelor de masă și a tichetelor de vacanță. Prin acel salariu minim pe economie li se scade și impozitul, și CASS-ul. Înloc să ia 2.000 de lei, iau 1.800 -1.900 de lei. S-au găsit bani pentru majorări salariale în alte locuri, de 20-35%, luând de la gura celor mai săraci.
Proteste și grevă generală anunță și personalul din muzee şi biblioteci, care acuză discrepanţe salariale între angajaţi cu aceleaşi atribuţii. Reprezentanţii sindicali aşteaptă până la finalul lunii aplicarea unei majorări salariale promise şi speră la o decizie în această săptămână, dar nu exclud declanşarea tuturor formelor legale de protest.
Și tot în martie este anunţat şi un posibil protest al poliţiştilor, legat, de asemenea, de o promisiune guvernamentală neonorată privind recuperarea unor drepturi salariale.
Angajaţii primăriilor de comune vor începe luni acţiunile de protest, având în vedere că Guvernul nu a ţinut cont de solicitările acestora privind salarizarea, a anunţat joi liderul Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România – SCOR, Dan Cârlan.
Mai exact, salariaţii vor ţine o grevă de avertisment de două ore, zilnic, iar în restul programului vor fi în grevă japoneză, prin metoda excesului de zel.
„Astăzi am depus notificare către guvern prin care anunţăm că luni dimineaţa expiră suspendările convenite de comun acord, reintrăm în calendarul de grevă. Începând de luni, întreaga suflare din primăriile comunelor din România va fi în acţiune de protest. Vom începe cu o săptămână de greve de avertisment de câte două ore, zilnic. Nu vă pot spune o oră la care se va desfăşura acţiunea, pentru simplul fapt că nu vrem să fie o oră fixă. În fiecare zi va fi o altă oră la care încep cele două ore de protest”, a precizat Cârlan, în cadrul unei declaraţii de presă.
El a menţionat că de săptămâna viitoare se va intra şi în „grevă japoneză cu exces de zel”, ceea ce înseamnă că salariaţii vor rezolva petiţiile şi solicitările, dar la limita termenului prevăzut de lege.
„Sunt lucrări pentru care termenul prevăzut de lege este de 30 de zile, sunt lucrări pentru care termenul este de 15 zile. La limita termenului prevăzut de lege vom elibera toate lucrările. Vom munci la fel ca şi până acum, dar dacă se va simţi o presiune în comunitatea locală, asta va însemna că întreaga suflare din primării în momentul de faţă îşi desfăşoară activitatea într-un parteneriat deplin cu cetăţenii din satele noastre şi că dacă astăzi dăm orice adeverinţă în două ore sau, cel târziu, a doua, a treia zi – un certificat de urbanism sau o autorizaţie de construcţie – înseamnă că noi suntem alături de comunitatea locală. În momentul în care vom trece la rezolvarea lucrărilor în termenul maxim prevăzut de lege, se va simţi diferenţa. Ca să nu ne mai înjure lumea că suntem mulţi, puturoşi şi bine plătiţi. Toate aceste trei calificative sunt jignitoare şi sunt nelalocul lor. Dar le întâlnim pe stradă, în fiecare zi”, a spus el.
Dan Cârlan a declarat că acţiunile de protest sunt demarate în contextul în care în luna aprilie Guvernul ar urma să analizeze execuţia bugetară pentru trimestrul întâi şi va stabili dacă poate acorda creşterile salariale solicitate. El a mai precizat că angajaţii primăriilor de comună sunt singurii din sistemul bugetar care au rămas cu salarizarea la nivelul anului 2021.
Potrivit acestuia, 60.000 de angajaţi de la nivelul primăriilor de comună „aşteaptă mila Guvernului” pentru o majorare salarială promisă, de 500 de lei brut. El a menţionat că în urmă cu şase săptămâni liderii sindicali au mai fost la Palatul Victoria pentru a notifica Guvernul cu privire la declanşarea grevei generale şi că în acest interval „nu s-a întâmplat absolut nimic”.
„Două zile mai târziu, am semnat o minută cu guvernul, prin care ne-au solicitat două săptămâni, în vederea calculării impactului bugetar pentru cerinţele de natură salarială pe care le-am avut şi pentru a iniţia actul normativ care rezolvă problema, cu promisiunea că lucrurile se vor rezolva amiabil. Promisiunea a fost reiterată de către domnul prim-ministru după două săptămâni, în faţa a 350 de primari prezenţi la Adunarea Generală a ACoR, cum că ‘săptămâna viitoare, gata, ne organizăm şi rezolvăm problema’. Au mai trecut patru săptămâni de atunci şi nu s-a întâmplat absolut nimic. Impactul financiar a fost calculat din prima întâlnire de către colegii de la Ministerul Finanţelor – este unul infim, sunt 315 milioane de lei”, a spus Dan Cârlan.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Federaţia Solidaritatea Sanitară anunţă sâmbătă, că a înregistrat la Guvern şi la ministerele responsabile proiectul de Acord privind Procedura de grevă în sistemul public de sănătate, subliniind că angajaţii din sănătate sunt astfel cu un pas mai aproape de greva generală, având acum o procedură de grevă ca referinţă organizatorică.
”Demonstraţiile pe care le organizăm luni, 11 martie, în capitală, şi proiectul de Acord privind procedura de grevă constituie ultimele acţiuni prealabile grevei generale. Reamintim că acţiunile de protest sunt desfăşurate pentru susţinerea revendicărilor înaintate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară” pentru apărarea drepturilor angajaţilor din sănătate. Chiar dacă Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din sănătate prevede o serie de creşteri ale salariilor de bază pentru angajaţii din sănătate, ea este o Ordonanţă a inechităţii şi nedreptăţii”, afirmă sindicaliştii.
Tensiunile între sindicaliști și conducerea Companiei Naționale „Poșta Română” rămân la cote înalte, după ce angajații membri ai Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) au anunțat continuarea protestelor, nemulțumiți de salariile mici și de lipsa contractului colectiv de muncă.
Pe de altă parte, conducerea companiei susține că s-a încheiat conflictul de muncă, prin semnarea unui acord detaliat cu Sindicatul Național Poștă și Curierat (SNPC). Ionel Oțelea, liderul Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, reprezentativ în companie și afiliat BNS, spune, însă, că la Poșta Română sunt 5 sindicate, iar acordul a fost semnat doar cu unul.
În baza acordului cu SNPC, conducerea companiei a trimis Adresa cu nr. 101/659/04.03.2024, prin care directorii ar fi primit sarcina de serviciu să-i identifice pe membrii sindicatului semnatar al documentului, pentru a le oferi doar acestora beneficiile negociate:
Într-un comunicat, Blocul Național Sindical susține că acordul încheiat între conducerea companiei și Sindicatul Național Poștă și Curierat este ilegal:
Această prezentare necesită JavaScript.
Ionel Oțelea, președintele interimar al Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România, a declarat, totodată, că acordul nu va duce la oprirea protestelor, aflate în faza incipientă, de consultare a tuturor angajaților, indiferent din ce sindicat fac parte, întrucât oamenii sunt nemulțumiți:
La Poștă, în momentul ăsta, aproape jumătate din salariați sunt în jurul salariului minim pe economie sau puțin peste acest nivel. Suntem în negocierea contractului de mai mult de 45 de zile. Am început în luna ianuarie și nu am reușit să abordăm de niciun fel subiectul ăsta la un mod aplicat și la un mod serios, pentru că, la ce am venit noi cu solicitări, compania ne-a răspuns cu o promisiune de creștere salarială aplicabilă din 2025.
Doriți să rămână textul contractului colectiv de muncă așa cum este în acest moment?
Noi am avut contractul de muncă negociat cu aceeași formulă de management ca și acum, în urmă cu 12 luni. Atunci am discutat articol cu articol, l-am argumentat, l-am întemeiat, l-am dezbătut. El ca formă nu are ce să mai aducă în plus. Din acest motiv, considerăm că ce am convenit o dată pe text poate să rămână așa.
Solicitați o creștere salarială cel puțin în cuantum de 400 de lei net pe salariat?
Asta este cererea noastră, 400 de lei net pe salariat, și vă spun și care sunt motivele: odată că noi suntem cu majoritatea salariaților care vin de ani de zile pe minimul pe economie. Este o prevedere legală, care de anul ăsta e în vigoare, care zice că mai mult de 2 ani nu poți să ții un salariat la salariul minim pe economie. Pe de altă parte, având aproape jumătate din personal salarizat pe o plajă foarte îngustă, de 100 – 200 de lei, nu mai poți să faci diferențe în privința salarizării pe responsabilități,
Vorbiți-ne și despre sporul de loialitate
Un spor de loialitate se aplică pentru salariații care au vechime semnificativă în Poștă, deci 10, 15, peste 25 de ani. Acum avem acest spor la maxim 14%, iar cererea noastră este să creștem de la 14 către 25%.
Directorul general al CN „Poșta Română”, Valentin Ștefan, a transmis SLPR punctul de vedere al conducerii companiei în privința revendicărilor:
Această prezentare necesită JavaScript.
Reamintim, pe 26 februarie, lucrătorii poștali au organizat un protest în Capitală. Liderii Blocului Naţional Sindical spuneau atunci că peste 60% dintre angajaţii Poştei Române sunt plătiţi cu salariul minim pe economie.
Conducerea companiei a transmis un comunicat în replică, în care preciza că „la Poşta Română nu există angajaţi care să încaseze, în acest moment, salariul minim pe economie”. Mai mult, CN Poșta Română spunea că venitul mediu brut în luna ianuarie a fost de 5.000 de lei, iar toate drepturile salariale şi de altă natură ale angajaţilor sunt achitate la timp.
La 31 ianuarie, a expirat contractul colectiv de muncă, iar negocierile începute de peste o lună nu au dus la niciun rezultat, după ce salariaţii au cerut o mărire de 400 de lei, care însă nu a fost acceptată.
Cinci cetăţeni ucraineni, membri ai echipajului navei fluviale Argo, sub pavilion Germania, încărcată cu 1.000 tone de grâu, care a sosit marţi în Portul Constanţa, au intrat în grevă pentru că nu şi-au primit salariile din luna noiembrie, a anunţat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălciou.
Nava este la ancoră, în rada portului, iar marinarii au oprit lucrul și au refuzat să acosteze la o dană portuară.
Potrivit reprezentantului SLN, echipajul navei Argo, sub pavilion Germania, format din cinci membri, toţi din Ucraina, au declarat grevă pentru neplata salariilor de mai multe luni, suma depăşind 29.000 de euro.
Un membru al echipajului a declarat că familia lui trece prin momente groaznice, nu au bani pentru procurarea celor necesare, s-au împrumutat pentru a supravieţui. Acum trebuie să achite împrumuturile. Agentul din portul Constanţa, totodată şi broker, aşteaptă marfa încărcată pe această navă cu maximă urgenţă, a declarat Mihălcioiu, care este şi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor România.
Conform acestuia, armatorul navei a fost contactat de ITF: Armatorul a spus că încearcă să negocieze cu echipajul pentru a introduce nava la descărcare. Referitor la plata salariilor restante, acesta a spus că aceste timpuri sunt foarte dificile pentru a plăti salariile angajaţilor.
Reprezentantul ITF atrage atenţia că, în ultima perioadă, în Portul Constanţa se înregistrează destul de multe nave maritime, dar în special fluviale, care nu satisfac standardele acceptate, echipajele sunt practic părăsite pe nave, în frig, fără apă şi alimente şi cu salarii neachitate de luni de zile.
Nava Argo aparţine societăţii Saduni Cargo Ship DOO şi transportă cereale pentru un charter important din domeniul agriculturii. Marinarii fluviali au probleme serioase în acest sector şi pe cale de consecinţă, nivelul de calitate a scăzut drastic în această industrie, a subliniat Adrian Mihălcioiu.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie anunţă că sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru declararea acţiunilor de protest.
Sindicaliştii precizează într-un comunicat, că au solicitat Guvernului adoptarea unor măsuri urgente în sprijinul salariaţilor din administraţia publică locală şi că au cerut convocarea la discuţii, iniţierea şi adoptarea unor măsuri legislative urgente.
Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie spune că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, există premise reale ca anul electoral 2024 să fie perturbat de numeroase greve la care vor participa salariaţii din administraţia publică locală şi cei ai unor instituţii cu rol în organizarea şi gestionarea proceselor electorale.
Anul trecut, în decembrie, angajații Direcțiilor Județene de Statistică din țară, inclusiv din Constanța, au protestat zile la rând, în semn de nemulţumire faţă de salarizarea discriminatorie îndelungată, iar pe 11 decembrie, au oprit total activitatea.
Blocarea activității pentru cel puțin o zi este rezultatul ignorării de către decidenții politici a semnalelor trase de statisticieni în ultimii ani și reprezintă doar un avertisment al salariaților în contextul anului electoral 2024, când, fără aportul INS, alegerile nu pot fi organizate – se arăta în comunicatul trimis atunci de către DJS Constanța
Astăzi, 8 decembrie 2023, în intervalul 11.00-12.00, salariații din cadrul Direcției Județene de Statistică Constanta, continua protestul în fața instituției.
”Publicarea variantei definitive a Raportului misiunii de evaluare a Eurostat (de tip Peer Review) la Institutul Național de Statistică a adus si mai multa nemulțumire în rândul angajaților: https://ec.europa.eu/eurostat/web/quality/peer-reviews/current-round-2021-2023#expand-ro-1702024487892
Echipa de evaluare a făcut, printre altele, și următoarea recomandare: „Autoritatea guvernamentală relevantă ar trebui sa rezolve nealinierea remunerației dintre personalul Institutului Național de Statistică si personalul altor autorități guvernamentale pentru a sprijini recrutarea și a păstra personalul calificat.”
Reamintim că Guvernul a recunoscut încă din luna iulie a anului 2022 ca exista o problema de salarizare la nivelul INS și a direcțiilor teritoriale, dar nu a întreprins nimic pentru a transpune în legislație Memorandumul semnat la acea dată – precizează sindicaliștii.
Continuăm protestele spontane zilnic, între orele 11.00 – 12.00, până la soluționarea revendicărilor.
Dacă revendicările noastre nu vor fi soluţionate, vom declanşa greva generală și nu vom asigura datele statistice necesare realizării Programului Statistic Naţional şi transmiterii la EUROSTAT!
Angajații caselor de pensii și-au suspendat greva. Premierul a cerut ca pensiile şi drepturile salariale pentru luna decembrie să fie plătite fără întârziere
Protestul angajaţilor din casele de pensii a fost suspendat, ca urmare a unui acord cu reprezentanţii Guvernului în ceea ce priveşte alinierea salarizării angajaţilor din Casele Judeţene de Pensii la nivelul Casei Naţionale de Pensii Publice.
”Procesul de corectare a inechităţilor salariale va continua prin soluţii pe care le vom stabili de comun acord în noua lege a salarizării sistemului public” – a afirmat premierul Marcel Ciolacu, în cadrul întâlnirii de la Palatul Victoria cu reprezentanţii angajaţilor din Casa Naţională de Pensii Publice, ministrul Finanţelor, Ion Marcel Boloş, şi ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, pe tema protestului angajaţilor.
În urma acordului, greva generală a angajaților din casele de pensii se suspendă:
”Rezolvarea inechităţilor salariale din prezent va aduce creşteri cuprinse între 330 lei şi 1.500 lei net pentru aproximativ 3.000 de salariaţi. Veniturile acestora ar urma să fie majorate de la 01 ianuarie 2024. Soluţia va fi inclusă într-o Ordonanţă de Urgenţă. Astfel, cele două părţi au stabilit ca luni, 04 decembrie 2023, să aibă loc o nouă întâlnire de lucru la Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru definitivarea actului normativ ce urmează a fi adoptat de Guvern. Protestul angajaţilor din casele de pensii se suspendă”– au anunţat reprezentanţii BNS.
Șeful Executivului a cerut ca pensiile şi drepturile salariale pentru luna decembrie să fie plătite fără întârziere.
Sindicaliștii din Casa Județeană de Pensii Constanța, dar și din celelalte instituții subordonate Ministerului Muncii sunt pregătiți să intre, mâine, în grevă generală.
Negocierile de vineri au eșuat, iar altele nu au mai avut loc în acest weekend, spune Steliana Brighiu, lider de sindicat la Casa Județeană de Pensii Constanța.
La acest moment nu ni s-a transmis nicio noutate în privința discuțiilor care au avut loc cu reprezentanții Guvernului. Așadar, de mâine sindicaliștii intră în grevă începând cu ora 8:00. În weekend au mai fost discuții, normal, am tot sperat, dar nu am primit nimic. Posibil de luni încolo să ia alte măsuri, dar noi nu nu cedăm.
Angajații caselor de pensii, agențiilor de plăți și inspecție socială, celor de șomaj, dar și cei ai inspectoratelor teritoriale de muncă solicită majorarea salariilor, plata orelor suplimentare și îmbunătățirea condițiilor de lucru.