Ascultă Radio România Constanța Live

evenimente radio romania

România, vedeta ediției de anul acesta a Târgului Internaţional „Gaudeamus Carte de Învăţătură“

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 8 noiembrie 2018, 18:16

Peste 300 de expozanţi, care propun aproape 900 de evenimente, vor participa la cea de-a 25-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus Carte de Învăţătură, organizat de Radio România în perioada 14 – 18 noiembrie.

Preşedintele – director general al Radio România, Georgică Severin: „Anul acesta nu am vrut să avem un invitat de onoare în sensul obișnuit. Ne-am dorit ca toată activitatea să se concentreze în jurul acestui eveniment reprezentat de 100 de ani de la Marea Unire. Nu putem să spune că România este invitatul de onoare, dar am schimbat un pic paradigma. Am avut această discuție cu colegii încă de anul trecut… ce vom face? Și tuturor ni s-a părut normal ca anul acesta să ne concentrăm și să dăm posibilitatea culturii române să se manifeste și să nu fie invitat, ci vedetă. Anul acesta vedeta este România, cel puțin asta îmi place să cred“.

Tema centrală a ediţiei din acest an este ”România Centenar”.

Aceasta va fi ultima ediţie care se va desfăşura în Pavilionulcentral de la Romexpo. Din 2019, târgul se va muta în cele două pavilioane mari din acest spaţiu. Ediţia din acest an îl va avea ca preşedinte de onoare pe şeful Academiei Române, academician Ioan Aurel Pop şi se va desfăşura sub Înaltul Patronaj al Guvernului.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:39

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:08

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:02

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:57

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj

La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial...

Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:56

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă

Pentru realizarea lucrărilor de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul...

Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:48

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc

Primăria orașului Murfatlar a organizat astăzi, la un hotel din Mamaia, o sesiune comună de evaluare a stadiului lucrărilor de implementare a...

Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:23

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Ce preocupa Constanța interbelică într-o zi de 15 mai? Presa dobrogeană surprindea o urbe plină de contraste: oameni care cereau ajutor pentru...

Cea mai veche orchestră radio din lume va cânta la RadiRo

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 8 noiembrie 2018, 13:40

MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania), cea mai veche orchestră radio din lume, va susţine două concerte extraordinare la Bucureşti în cadrul Festivalului RadiRo (18 – 25 noiembrie), unicul festival de pe mapamond dedicat orchestrelor radio, eveniment organizat şi produs o dată la 2 ani de Radio România! Fondată în 1923, orchestra îşi are rădăcinile într-o regiune impregnată de arta unor compozitori de geniu, ca Johann Sebastian Bach, Felix Mendelssohn, Richard Wagner, Robert Schumann, Franz Liszt sau Kurt Weill.

În cadrul celei de-a IV-a ediţii a festivalului, alături de alte câteva mari ansambluri europene, MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra (Germania) va concerta la Sala Radio sub bagheta lui Robert Trevino, unul dintre cei mai apreciaţi tineri dirijori americani ai momentului. Artistul a activat ca dirijor asociat al New York City Opera (2009-2011) şi al Orchestrei Simfonice din Cincinnati (2011-2015). Promotor al muzicii contemporane, Robert Trevino a dirijat în premieră mondială lucrări ale unor renumiţi compozitori precum André Previn, Phillip Glass, Jennifer Higdon, Sofia Gubaidulina. În prezent este director muzical al Orchestrei Naţionale Basce, fiind desemnat recent şi dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Malmö.

Luni, 19 noiembrie (ora 19:00), concertul de la Sala Radio susţinut de MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra o va aduce în faţa publicului din România pe apreciata violonistă olandeză Simone Lamsma, care cântă pe vioara de patrimoniu universal Stradivarius Mlynarski (1718)! Violonista olandeză stăpâneşte un repertoriu uluitor, incluzând mai mult de 60 de concerte şi, de asemenea, o bogată literatură camerală. Cu apariţii aplaudate pe marile scene ale lumii şi cronici elogioase, Simone Lamsma a făcut cunoştinţă anul trecut cu publicul din România, în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, în programul ansamblului Les Siècles, condus de François-Xavier Roth. Programul serii cuprinde Concertul nr. 1 pentru vioară şi orchestră semnat de Max Bruch şi Simfonia a V-a, creaţie a lui Gustav Mahler.

Marţi, 20 noiembrie (ora 19:00), concertul susţinut de MDR Leipzig Radio Symphony Orchestra îl aduce pe scena Sălii Radio pe tânărul pianist român Mihai Ritivoiu, laureat al Concursului Internaţional George Enescu, secţiunea pian, în 2011. În cadrul concursului iniţiat de Radio România Muzical – Discurile Anului 2018, albumul de debut al lui Mihai Ritivoiu (cu lucrări de Cesar Franck, George Enescu şi Franz Liszt), lansat în luna martie la casa de discuri Genuin din Leipzig, conduce în acest moment în top-ul voturilor publicului! Mihai Ritivoiu a susţinut concerte de cameră şi recitaluri în România, Anglia, Franţa, Portugalia, Elveţia şi Italia, în săli ca Ateneul Român, St Martin-in-the-Fields, Wigmore Hall, Barbican Centre, West Road Concert Hall şi Ernest Ansermet Studio. În 2015 a câştigat Medalia de Aur din partea Beethoven Piano Society of Europe din Londra. La Sala Radio va interpreta Concertul nr. 3 pentru pian şi orchestră de Serghei Prokofiev. În a doua parte a serii veţi asculta poemul simfonic O viaţă de erou – Richard Strauss.

Toate concertele festivalului sunt transmise live de Radio România, înregistrate şi difuzate ulterior de Televiziunea Română şi difuzate, de asemenea, de toate radiodifuziunile membre ale Uniunii Europene de Radio.

Alte informaţii legate de RadiRo 2018, pe www.radirofestival.ro

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la Casa de bilete a Sălii Radio.

Producător: Radio România. Coproducător: Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. Coproducător artistic: TVR, TVR 3. Organizator: Artexim.

Parteneri: Primăria Capitalei prin ARCUB şi MNAR (Muzeul Naţional de Artă al României).

Transportator oficial: Dacia.

Cu sprijinul: British Council, Instituto Cervantes, Institut Francais, Goethe Institut, Librăriile Humanitas, Florăria IRIS, Aqua Carpatica, PRO Estetica.

Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Cariere, Adevărul, Dilema Veche, Historia, Unica, Avantaje, TV Mania, Psychologies, Eva.ro

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:57

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj

La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial...

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:56

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă

Pentru realizarea lucrărilor de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul...

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:48

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc

Primăria orașului Murfatlar a organizat astăzi, la un hotel din Mamaia, o sesiune comună de evaluare a stadiului lucrărilor de implementare a...

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:23

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Ce preocupa Constanța interbelică într-o zi de 15 mai? Presa dobrogeană surprindea o urbe plină de contraste: oameni care cereau ajutor pentru...

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Radio România lansează primul sitcom radiofonic autentic românesc: „Undeva în 28“ – o comedie despre nașterea teatrului radiofonic

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 18 octombrie 2018, 08:01

De la 1 noiembrie Teatrul Naţional Radiofonic şi Radio România Actualităţi vă invită să ascultați pe frecvențele Radio România Actualități, în fiecare sâmbătă și duminică, de la ora 12.15, comedia în serial „Undeva în 28“,  de Ilinca Stihi.

Primul episod se va difuza joi, 1 noiembrie, de la ora 12.15 la Radio România Actualități.

Mari actori ai scenei românești dau viață personajelor reale și imaginare care au contribuit la nașterea unui nou gen artistic, teatrul radiofonic.

Îi reîntâlniți în distribuție pe Cristi Iacob, Maia Morgenstern, Medeea Marinescu, Răzvan Vasilescu, Gheorghe Visu, Mirela Zeța, Șerban Pavlu, Andi Vasluianu, Manuela Ciucur, Rodica Mandache, Dan Condurache și mulți, mulți alții. Sitcomul se bucură de participarea extraordinară a actorilor Valentin Teodosiu și George Mihăiță.

Undeva în 28“, o comedie în serial ce îmbină divertismentul cu fapte extrase din istoria României centenare.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:57

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj

La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial...

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:56

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă

Pentru realizarea lucrărilor de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul...

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:48

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc

Primăria orașului Murfatlar a organizat astăzi, la un hotel din Mamaia, o sesiune comună de evaluare a stadiului lucrărilor de implementare a...

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:23

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Ce preocupa Constanța interbelică într-o zi de 15 mai? Presa dobrogeană surprindea o urbe plină de contraste: oameni care cereau ajutor pentru...

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Radio România Muzical prezintă Festivalul de pian „Moştenitorii României muzicale“

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 10 octombrie 2018, 17:20

Florian Mitrea, Adela Liculescu şi Mara Dobrescu: trei nume ale unor excepţionali tineri pianişti români, care vor apărea pe scena Sălii Radio între 16 şi 18 octombrie, în Festivalul de pian Moştenitorii României muzicale, organizat de Radio România Muzical.

În anul sărbătoririi Centenarului României este important să ne raportăm la valorile autentice, cele care ne reprezintă ca naţiune. Ideea de la care s-a pornit în alegerea artiştilor a fost de a-i prezenta la Bucureşti pe muzicienii care au lansat anul acesta discuri promovate la nivel internaţional pe care se regăseşte muzică românească şi, de asemenea, de a oferi publicului ocazia de a-i asculta pe muzicieni români tineri, de mare valoare, care nu apar regulat pe scenele româneşti. Programul recitalurilor include atât muzică românească, dar şi opusuri din repertoriul universal. Evenimentul este unul dintre proiectele prin care Radio România Muzical, singurul post românesc dedicat muzicii clasice şi o garanţie a calităţii în media autohtonă, onorează Centenarul Marii Uniri, dar şi aniversarea Radio România 90, dincolo de emisiunile speciale concepute cu acest prilej.

Cei trei muzicieni aleşi sunt nume cu adevărat rezonante pentru pianistica românească de astăzi, cu o experienţă internaţională de cel mai înalt nivel.

Pianistul Florian Mitrea (29 ani) a lansat în ianuarie 2018 albumul Following the River cu un interesant concept repertorial care reuneşte lucrări scrise de compozitori din ţările de pe malurile Dunării: printre ei, Sigismund Toduţă, Paul Constantinescu şi Radu Paladi. Florian Mitrea locuieşte din 2008 în Marea Britanie, unde şi-a şi definitivat studiile şi este câştigător al unor importante concursuri internaţionale. Florian Mitrea va cânta în cadrul Festivalului pe 16 octombrie, de la ora 19:00. În program lucrări de Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Sigismund Toduţă, Franz Liszt, Radu Paladi şi Paul Constantinescu.

Adela Liculescu (25 ani) şi-a definitivat studiile la Viena, oraş unde locuieşte. Este laureata unor importante concursuri internaţionale, cu o carieră în plină ascensiune. În 25 aprilie 2018, ea şi-a lansat albumul de debut, pe disc regăsim şi selecţiuni din Suita op.10 de George Enescu, un omagiu adus de această pianistă ţării sale natale. Adela Liculescu va susţine un recital la Sala Radio pe 17 octombrie, ora 19:00, cu lucrări de Christoph Willibald Gluck, Domenico Scarlatti, Franz Liszt, George Enescu, Enrique Granados şi Igor Stravinski.

Mara Dobrescu este un nume rezonant românesc în peisajul cultural francez de astăzi. O prezenţă pianistică plină de rafinament şi sensibilitate, interpretează cu precădere repertoriul francez şi românesc, cu accent şi pe creaţia contemporană. În ianuarie 2018, Mara Dobrescu a lansat discul Soleils de nuit, pe care a cântat şi lucrări de Dinu Lipatti şi George Enescu. Alături de pianistul Florian Mitrea, Mara Dobrescu va interpreta la Sala Radio, pe 18 octombrieora 19:00, o lucrare pentru două piane de George Enescu foarte rar abordată. În program se regăsesc şi alte lucrări de George Enescu, alături de opusuri de Philippe Hersant, Claude Debussy, Frédéric Chopin şi Dinu Lipatti.

Festivalul se bucură de sprijinul Rotary Club Pipera, acesta fiind un prim eveniment dintr-o serie multianuală care îşi propune să-i aducă la Sala Radio pe Moştenitorii României muzicale. De 110 ani, Rotary, cu cei peste 1,2 milioane de membri profeşionişti din toate vocaţiile, este o reţea globală de lideri care doresc să contribuie la în comunităţile din întreaga lume şi care îşi propun să inspire oamenii de pretutindeni pentru o societate sustenabilă.

Biletele pentru Festivalul de pian Moştenitorii României muzicale sunt disponibile în reţeaua www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate bilete.ro şi la casa de bilete a Sălii Radio din str. General Berthelot nr. 60-64. Festivalul este inclus în stagiunea Orchestrelor şi Corurilor Radio România, abonamentele fiind valabile. Recitalurile se desfăşoară fără pauză şi durează, cu aproximaţie, până la ora 20.30.

10 Mai – Ziua Regalității – zi cu mai multe semnificații istorice
Cultură duminică, 10 mai 2026, 11:23

10 Mai este marcată în România ca fiind Ziua Regalității, o zi cu mai multe semnificații istorice care au în prim plan ideea de monarhie....

Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition
Cultură duminică, 10 mai 2026, 10:50

Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța confirmă, încă o dată, valoarea învățământului artistic constănțean prin...

Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Cultură duminică, 10 mai 2026, 10:07

Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...

Istoricul Cristian Cealera vă invită să descoperiți Constanța de altădată în turul ghidat „Constanța regală”
Cultură duminică, 10 mai 2026, 08:34

Cu ocazia zilei de 10 Mai, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța marchează împlinirea a 160 de ani de la urcarea pe tron a...

Cultură sâmbătă, 9 mai 2026, 14:45

Scriitoarea Gabriela Dobre, invitată la Povești din Dobrogea

„Fantastica aventură japoneză”, scrisă de Gabriela Dobre, este un volum de poezie pentru copii care transformă lectura într-o călătorie...

Cultură sâmbătă, 9 mai 2026, 11:21

Piesa de patrimoniu | Capodopera „Bătaie cu flori la șosea”, semnată de pictorul Ștefan Luchian – cea mai frumoasă acuarelă din arta românească

Lucrarea semnată de marele pictor român Ștefan Luchian, sugestiv intitulată „Bătaie cu flori la șosea”, considerată de critici drept cea...

Cultură joi, 7 mai 2026, 15:53

Volumul „Constanța și împrejurimi”, semnat de Adrian Siea, va fi lansat, duminică, la Cazinoul din Constanța

Constanța are locurile ei spectaculoase, poveștile ei ascunse, lumina ei specială și un fel unic de a se așeza între mare, istorie și viața...

Cultură joi, 7 mai 2026, 11:49

„Constanța regală” – tur ghidat gratuit, susținut de istoricul Cristian Cealera duminică, 10 mai

Duminică, 10 Mai, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța marchează împlinirea a 160 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului...

Vino să admiri expoziția „Eu aleg România 100“, în Constanța

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 septembrie 2018, 13:01 / actualizat: 24 septembrie 2018, 14:01

De astăzi, în Parcul Arheologic Constanța, poate fi vizitată expoziția Eu Aleg România- 100 de momente esenţiale din istoria românilor, pentru 100 de ani de la făurirea României Mari. 

Cu dragoste de țară și profundă recunoștință pentru înaintașii noștri,  reconstruim  povestea momentelor definitorii pentru Centenarul României. Redescoperim împreună 100 de evenimente importante, care au marcat destinul țării și care continuă să rămână exemple de măiestrie și referințe importante ale istoriei centenare.

Evenimentul inaugural al expoziției va avea loc vineri, 28 septembrie, de la ora 15:00, printr-un spectacol artistic, organizat de Radio Constanța, în colaborare cu Primăria Municipiului Constanța  și susținut de ansamblurile artistice Româncuța și cele ale minorităților naționale din Dobrogea: Ansamblul Elpis, Ansamblul Cansu, Ansamblul Vanghelizmo. Pe scenă vor mai urca și interpreții: Ciprian Roman, Petrică Mâțu Stoian, Mituța și Dumitru Ridescu și Alexandru Moldoveanu.

Radu Covaliu și Asociația Culturală Tomis au pregătit și o paradă a uniformelor militare din Primul Război Mondial.

Cele 100 de momente esențiale din istoria românilor sunt redate  în scurte documentare video, realizate de Radio Constanța și celelalte posturi publice terioriale și locale din  rețeaua Radio România și pot fi accesate pe site-ul eualegromania.ro și pe canalul YouTube  al proiectului.

România 100 – Eu Aleg România este un proiect cultural Radio România susţinut de Guvernul României, prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, care se desfăşoară în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Reşiţa, Târgu Mureş, Timişoara, Arad, Sibiu și  Sighetu Marmaţiei.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:57

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj

La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial...

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:56

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă

Pentru realizarea lucrărilor de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul...

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:48

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc

Primăria orașului Murfatlar a organizat astăzi, la un hotel din Mamaia, o sesiune comună de evaluare a stadiului lucrărilor de implementare a...

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:23

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Ce preocupa Constanța interbelică într-o zi de 15 mai? Presa dobrogeană surprindea o urbe plină de contraste: oameni care cereau ajutor pentru...

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

România 100 – Eu Aleg România | Vino să redescoperi 100 de momente esenţiale din istoria românilor

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 septembrie 2018, 10:45

Bucureşti FM, postul public de radio al Capitalei, te aşteaptă sâmbătă, 15 septembrie, în Centrul Istoric (zona Băncii Naţionale), la deschiderea oficială a expoziţiei România 100 – Eu Aleg România, pentru a redescoperi 100 de momente esenţiale din istoria românilor.

Vei afla despre 100 de momente esenţiale din Istoria românilor, 100 de evenimente ce au determinat construirea unei naţiuni unite, puternice, demne şi independente, 100 de momente definitorii din istoria românilor pentru Centenarul României.

Expoziţia România 100 – Eu Aleg România va fi deschisă cu parada Asociaţiei 6 Dorobanţi, primul grup de reconstituire istorică din România, care va prezenta arme şi uniforme din Primul Război Mondial, precum şi istoria drapelului.

Nu uita! Istoria prinde viaţă sâmbătă, 15 septembrie, de la ora 16:00, în Centrul Istoric (pe strada Lipscani, segmentul cuprins între strada Eugen Carada şi strada Smârdan), la un eveniment marca Bucureşti fm, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti. Expoziţia în aer liber va fi deschisă până pe 10 noiembrie.

România 100 – Eu Aleg România este un proiect cultural Radio România susţinut de Guvernul României prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, care se desfăşoară în Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Reşiţa, Târgu Mureş, Timişoara, Arad, Sibiu, Sighetu Marmaţiei.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:57

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj

La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial...

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:56

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă

Pentru realizarea lucrărilor de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul...

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:48

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc

Primăria orașului Murfatlar a organizat astăzi, la un hotel din Mamaia, o sesiune comună de evaluare a stadiului lucrărilor de implementare a...

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:23

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Ce preocupa Constanța interbelică într-o zi de 15 mai? Presa dobrogeană surprindea o urbe plină de contraste: oameni care cereau ajutor pentru...

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Caravana Gaudeamus a pășit cu dreptul la Brașov

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 3 septembrie 2018, 10:53

Ediția inaugurală a Târgului GAUDEAMUS Brașov s-a încheiat duminică, 2 septembrie, în prezența unui public încă numeros. 30 de participanți, peste 7.500 de vizitatori și zeci de mii de titluri prezente timp de cinci zile în pavilionul Gaudeamus – Radio România, amplasat în Piața Sfântul Ioan din Brașov, reprezintă doar câteva dintre reperele extrem de încurajatoare ale acestei prime ediții.

Derulat într-un context aniversar fără precedent – Centenarul Marii Uniri, 90 de ani de Radio România, 25 de ediții ale Târgului Internațional Gaudeamus și 50 de ani de la prima ediție a Festivalului Cerbul de Aur, Târgul Gaudeamus Brașov a fost organizat de Radio România, prin echipa Gaudeamus și Radio România Târgu Mureș, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov.

Preşedintele de onoare al acestei ediţii a fost prof. pr. Vasile Oltean, directorul Muzeului Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului, membru fondator și vicepreședinte al Despărțământului Cultural Astra Brașov.

Premiile GAUDEAMUS Brașov 2018 decernate în cadrul festivităţii care a avut loc duminică, 2 septembrie, la ora 17.00, sunt următoarele:

Trofeele GAUDEAMUS acordate expozanţilor prin Votul Publicului

  • Trofeul GAUDEAMUS: locul 3 – Editura RAO, locul 2 – Grupul Editorial ART şi locul 1 – Editura Humanitas;
  • Cea mai râvnită carte a ediţiei a fost desemnat volumul „Un bărbat pe nume Ove” de Fredrick Backman, publicat de Grupul Editorial Art;
  • Trofeul Presei, pe secţiunile TV și online, a revenit Televiziunii Române și website-ului bizbrasov.ro.
  • Premiul Miss Lectura, oferit de Radio România și Lily Blue Cosmetics, a fost câştigat de domnişoara Anamaria Glogoviceanu, elevă la Colegiul de științe ale Naturii „Emil Racoviță” din Brașov.

Proiecte derulate sub sigla GAUDEAMUS – Radio România

  •  Standul Centenar România, care a reunit volume cu această tematică, sau publicate în onoarea acestui moment istoric, publicate de editurile Litera, Rao, Humanitas și Carminis;
  •  dezbaterea „Limba română, limba Unirii’’, organizată de Radio România Cultural vineri, 31 august, în onoarea Zilei Limbii Române, la care au participat scriitorul și criticul literar Adrian Lăcătuș, decanul Facultații de Litere din Brașov, Dan Mircea Cipariu, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale, poetul Robert G. Elekes și poeta Naomi Ionică. La finalul dezbaterii, cei patru scriitori au citit câte un scurt fragment din creația proprie.
  • Tombola Gaudeamus, organizată zilnic din 90 în 90 de minute pe tot parcursul evenimentului, pe baza buletinelor de vot al publicului. Cele câteva zeci de premii acordate brașovenilor iubitori de carte și turiștilor aflați în zonă în aceste zile, au fost oferite de sponsorii ediției: Emex (vouchere pentru achiziționarea de produse ale companiei, în valoare de câte 300 de lei), HidroProtect (2 imprimante) și sportpartner.ro (articole sportive – seturi de badmington, mingi de volei și de fotbal).
  • Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care are ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Cele circa 500 de volume donate la Târgul Gaudeamus Brașov 2018 pentru acest proiect, vor ajunge în localitatea Sânpetru din județul Brașov. Datorită interesului major manifestat de către brașoveni, donațiile de carte vor continua și după încheierea târgului.

Târgul Gaudeamus Brașov – un eveniment Radio România, organizat în parteneriat cu Primăria Brașov.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:57

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj

La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial...

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:56

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă

Pentru realizarea lucrărilor de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul...

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:48

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc

Primăria orașului Murfatlar a organizat astăzi, la un hotel din Mamaia, o sesiune comună de evaluare a stadiului lucrărilor de implementare a...

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:23

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Ce preocupa Constanța interbelică într-o zi de 15 mai? Presa dobrogeană surprindea o urbe plină de contraste: oameni care cereau ajutor pentru...

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

GAUDEAMUS LITORAL | Atmosferă autentică de sărbătoare în prima zi a celei de-a X-a ediţii a Târgului estival de Carte de la Mamaia

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 11 august 2018, 23:00 / actualizat: 12 august 2018, 14:15

Număr mare de participanți încă din prima seară a  Târgului de carte Gaudeamus Litoral 2018. Reprezentantii editurilor au spus că evenimentul se simte ca o  sărbătoare, atât pentru ei, cât și pentru turiștii care au de unde să-și aleagă volumele preferate la preţuri accesibile.

Redactor: Silvia PASCALE

Muzica Militară a Forțelor Navale Române a creat o atmosferă de sărbătoare la malul mării. Târgul Gaudeamus Litoral a fost animat imediat după deschidere de turiști îndrăgostiţi de lectură. Printre ei și Amina, o adolescentă din Râmnicu Vâlcea care a vrut să-și programeze vacanța de vară pe litoral în funcție de acest eveniment.

„Datorită târgului am venit la mare în perioada aceasta și chiar e o ocazie minunată. Vin din Râmnicu Vâlcea. Bine, desigur, îmi comand și de pe internet, dar altfel este atunci când vezi volumele la  fața locului“, ne-a spus Amina.

Această prezentare necesită JavaScript.

Ediția cu numărul zece a Târgului Gaudemus Litoral  a debutat cu o mare de vizitatori ne-a  spus  Mariana Tănăsie, reprezentanta unei importante edituri.

„Ca într-o zi de sărbătoare! Lumea este foarte, foarte fericită, foarte relaxată, foarte curioasă să intre în acest cort să vadă ce se întâmplă, ce noutăți sunt. De altfel, după cum vedeți și dumneavoastră cortul este aproape plin, la ora aceasta  CHIAR DACĂ ESTE FOARTE, FOARTE CALD. Ne întoarcem  încet, încet la bucuria de a răsfoi o carte, și chiar am văzut copii mici care abia ajung la masă și care își băgă năsucul între file pentru că vor să simtă mirosul de carte nouă“, crede Mariana Tănăsie.

Această prezentare necesită JavaScript.

Și la Tombola cu premii organizată la fiecare 90 de minute, în onoarea celor 90 de ani de Radiodifuziune,  s-au dat deja primele premii.  Norocoșii pot câștiga, de la  volume interesante până la un zbor deasupra litoralului românesc.

foto: Alexandru DOLEA/Radio România

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:57

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj

La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial...

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:56

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă

Pentru realizarea lucrărilor de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul...

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:48

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc

Primăria orașului Murfatlar a organizat astăzi, la un hotel din Mamaia, o sesiune comună de evaluare a stadiului lucrărilor de implementare a...

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:23

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Ce preocupa Constanța interbelică într-o zi de 15 mai? Presa dobrogeană surprindea o urbe plină de contraste: oameni care cereau ajutor pentru...

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Târgul de Carte GAUDEAMUS LITORAL 2018 se deschide astăzi, în Piațeta Perla din Mamaia

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 11 august 2018, 11:21

Târgul de Carte Gaudeamus Litoral, care îşi deschide astăzi porţile, în Mamaia,  împlineşte un deceniu de existenţă.

Un târg de carte aşezat în drumul turiştilor a fost o idee îndrăzneaţă, dar succesul primei ediţii i-a convins pe organizatorii Radio România – echipa Gaudeamus şi Radio Constanţa, că evenimentul  este o formulă de succes.

Prima ediţie a avut ca temă multiculturalitatea Dobrogei.

În 2010, Gaudeamus Litoral a avut titlul sugestiv „Incă Există“, fiind vorba de piaţa de carte care a supravieţuit crizei financiare.

O temă la fel de  interesantă a fost şi în 2011, „SOS Cazinoul“.

Colega noastră, Steliana Bajdechi, a fost implicată în organizarea tuturor ediţiilor târgului de la malul mării.

„Mai sunt târguri de carte, aici, la malul mării, dar acesta, Gaudeamus Litoral, are ceva deosebit și nu pentru că este organizat de Radio România, ci pentru că are o tematică, este coerent în ceea ce prezintă. A avut o tematică încă de la înființarea sa, evident, în București,  la Pavilionul Expozițional și a avut o tematică și aici pe litoral din primul an. Este un târg național, este un târg de vacanță și în același timp dovedește că litoralul nu înseamnă numai cluburi de noapte, înseamnă și o dragoste de lectură“, este de părere realizatorul Radio Constanța, Steliana  Bajdechi.

În 2013, au fost sărbătoriţi 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România şi tot atunci a început colaborarea cu Fanfara Marinei Militare Române şi cu Fanfara RAJA – Muzica Apelor.

În 2017 am celebrat Anul Ovidius şi 50 de ani de Radio Vacanţa, iar în acest an, a 10-a ediţie a estivală Gaudeamus va sărbători Centenarul Marii Uniri şi 90 de ani de radiofonie românească.

Conferenţiar universitar Daniel Citirigă, prodecanul Facultăţii de Istorie şi Ştiinţe Politice din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa este  preşedintele de onoare al Târgului:

„Între Centenarul Marii Uniri, Târgul Gaudeamus şi Radiodifuziune, după părerea mea, există o legătură directă şi aceasta este dată de dorinţa de libertate, de aflare a adevărului, pentru că adevărul îl putem afla doar prin lecturi intense, doar prin libertate de exprimare, iar radioul este o instituţie care depinde direct de această libertate, iar această libertate, trebuie să recunoaştem că noi am dobândit-o de-a lungul celor 100 de ani prin multe sacrificii“, afirmă conf.univ. dr. Daniel Citirigă – președintele de onoare al Gaudeamus Litoral 2018.

Deschiderea oficială a târgului Gaudeamus are loc astăzi, de la ora 17:00, şi va fi urmată, potrivit tradiţiei, de un recital susţinut de fanfara Marinei Militare.

Până pe 15 august inclusiv vor fi zeci de evenimente editoriale, concursuri cu premii, dezbateri şi concerte.

Intrarea va fi liberă, iar programul de vizitare,  zilnic, între orele 15:00 şi 23:00.

Iată câteva dintre atracţiile ediţiei, pe restul vă aşteptăm să le descoperiţi singuri la faţa locului:

  • mii de titluri la preţuri extra-sezon, pentru toate gusturile, preferinţele şi bugetele, numai bune de luat la plajă;
  • Tombola Gaudeamuş cu zeci de premii extrem de generoase, pe care le oferim zilnic, la fiecare 90 de minute, celor mai norocoşi participanţi
  • Un program de evenimente variaţ care va culmina cu spectacolul extraordinar susţinut de Orchestra de Muzică Populară Radio, marţi, 14 august între orele 20:00 şi 22:00, pe scena amplasată în Piaţeta Perla;
  • concursul Miss Lectura, având ca premiu o tabletă;
  • Standul Centenar, care reuneşte o selecţie generoasă de volume cu această tematică.

Evenimentul este organizat de Radio România, în colaborare cu Primăria Municipiului Constanţa.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:57

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj

La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial...

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:56

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă

Pentru realizarea lucrărilor de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul...

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:48

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc

Primăria orașului Murfatlar a organizat astăzi, la un hotel din Mamaia, o sesiune comună de evaluare a stadiului lucrărilor de implementare a...

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:23

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Ce preocupa Constanța interbelică într-o zi de 15 mai? Presa dobrogeană surprindea o urbe plină de contraste: oameni care cereau ajutor pentru...

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

GAUDEAMUS LITORAL | Cartea face valuri, în fiecare vară, de 10 ani, la malul mării

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 10 august 2018, 10:56

Târgul de Carte Gaudeamus Litoral împlinește mâine, 10 ani de existență. Despre începurile  târgului, tematicile alese de-a lungul vremii, dar și care au fost cele mai emoționante clipe trăite de echipa Radio România Constanta, în cadrul acestei manifestari culturale de importanță națională,  ne împărtășește colega noastră Steliana Bajdechi, în următorul reportaj.

  • Redactor: Silvia PASCALE

Un târg de carte așezat în drumul turiștilor către mare, șezlonguri, terase și cluburi a fost o ideea îndrăzneață, dar succesul primei ediții i-a convins pe organizatorii Radio România – echipa Gaudeamus și Radio Constanța – că acest eveniment este o formulă de succes. Explicația este simplă: Cartea se îmbină perfect cu marea, acest spațiu nesfârșit al aventurii. Prima ediție a avut ca temă dialogul multietnic, o ediție pilot care a prezentat Dobrogea în toată frumusețea sa oferită de multiculturalitate. În 2010, tema Gaudeamus Litoral a avut titlul sugestiv „Încă Există“. S-a vorbit despre existenta unei pieței de carte în contextul unei crizei financiare acerbe. Tot atunci s-a inițiat proiectul „Cărțile se întorc casă“. O temă la fel de  interesantă a fost și în 2011, „SOS, Cazinoul“.

„Mai sunt târguri de carte, aici, la malul mării, dar acesta, Gaudeamus Litoral are ceva deosebit și nu doar pentru că este organizat de Radio România, echipa Gaudeamus și Radio Constanța, ci pentru că are o tematică, este coerent în ceea ce face. A avut o tematică încă de la înființarea sa, evident, în București, la Pavilionul Expozițional. Și a avut și o tematică, aici, pe litoral, din primul an. Este un târg național, este un târg de vacanță și dovedește, în același timp că Litoralul nu înseamnă doar cluburi de noapte, ci și un loc de lectură“, afirmă realizatorul Radio Constanța, Steliana Bajdechi, implicată în organizarea edițiilor Gaudeamus.

În 2012 a urmat ediția Gaudeamus Litoral „Tinerii și lecturile lor“, în 2013 au fost sărbătoriți cei 85 de ani de la prima transmisiune a Radio România și tot atunci a început colaborarea cu Fanfara Marinei Militare și cu Fanfara RAJA. În 2014 Târgul Gaudeamus Litoral i-a celebrat pe scriitorii dobrogeni, iar în 2015, în atenția tuturor a fost „Dobrogea sentimentală –  în imagini și în pagini scrise“. Au urmat temele „Cărțile vin pe mare“ în 2016, iar în 2017 am celebrat „Anul Ovidius“ și 50 de ani de Radio Vacanța. Pentru fiecare ediție în parte s-a muncit enorm, dar au fost și satisfacții pe măsură.

„Momentul emoționant este cel de final când întreaga echipă care a muncit din greu și din zori la realizarea acestui târg  a desfăcut o șampanie și s-a bucurat. Sentimentul acesta că împreună am realizat ceva este deosebit și, în același timp, nu-mi plac neapărat statisticile, dar atunci când privesc aceste lucruri sunt încântată pentru că sunt vânzări foarte mari, aici, la malul mării, iar asta înseamnă că lumea citește!“, a mai spus Steliana Bajdechi.

Anul acesta, la ediția aniversară, Târgul Gaudeamus Litoral va celebra Centenarul Marii Uniri și cei 90 de ani de Radiodifuziune.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:57

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj

La data de 14 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial...

CONSTANȚA: Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă, corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale și șantaj
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:56

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă

Pentru realizarea lucrărilor de conectare și punere în funcțiune a noilor rețele la sistemul centralizat de alimentare cu apă din municipiul...

CONSTANȚA: Locuitorii din zona Piața Chiliei rămân fără apă
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:48

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc

Primăria orașului Murfatlar a organizat astăzi, la un hotel din Mamaia, o sesiune comună de evaluare a stadiului lucrărilor de implementare a...

Proiect european pentru dezvoltarea comunității din Siminoc
Actualitate vineri, 15 mai 2026, 14:23

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Ce preocupa Constanța interbelică într-o zi de 15 mai? Presa dobrogeană surprindea o urbe plină de contraste: oameni care cereau ajutor pentru...

Calendar istoric MINAC: 15 mai. D-ale urbei: de la gesturi caritabile la averi puse sub sechestru

Al treilea aur pentru Exploziv, la New York Festivals World’s Best Radio Programs 2018, categoria Drama Best Special

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 19 iunie 2018, 09:07

În fruntea listei laureaţilor Best Radio Programs a New York Festivals 2018, la categoria Drama Best Special, se află Exploziv de Elise Wilk, în regia lui Mihnea Chelaru. Producţia de teatru radiofonic a Radio Romania, Exploziv, a fost desemnată luni, 18 iunie, câştigătoarea medaliei de aur de către Marele Juriu al Festivalului.

Exploziv primeşte confirmarea pe trei continente. După Grand Prix Maruliç, categoria Drama, în 24 mai 2018 la Hvar (Croaţia) şi Premiul ABU (Asia-Pacific Broadcasting Union), secţiunea Drama, în decembrie 2017 la Chengdu (China), Exploziv este recompensată acum în Statele Unite ale Americii cu locul I, Gold Radio Winner, la categoria Best Drama Special, de către un juriu format din peste 100 de profesionişti ai domeniului.

Juriul internaţional, format din specialişti de pe toate continentele, a decis câştigătoarea dintre cele şase producţii finaliste: Form Eden (RTE 1, Irlanda), Exploziv (Radio România, România), The Murder’s Ape (Swedish Radio, Suedia), Donjon – Duck Heart (SRF Elveţia), Blood on Satan’s Claw (Bafflegab Productions, UK ) şi The Hours (Corporation For Independent Media, SUA). Concursul a aliniat în acest an sute de producţii din 27 de ţări din întreaga lume.

New York Festivals reuneşte sub aceeaşi umbrelă 6 festivaluri concurs dedicate celor mai valoroase realizări în domeniile media (radio, televiziune, publicitate) şi comunicare. Dintre acestea, New York Festivals World’s Best Radio premiază începând din 1982 cele mai valoroase programe radiofonice din lume, din toate categoriile de producţii, fără limită de cronometraj sau format, realizate de posturi de radio, reţele sau producători independenţi. Concursul se extinde în fiecare an cu noi categorii ce acoperă noi realităţi tehnologice şi creative ale comunicării sonore. Producţii radiofonice, podcast sau audiobook, toate formele comunicării audio sunt urmărite şi recompensate pentru creativitate în secţiunile festivalului.

Amănunte despre câştigătorii New York Festivals World’s Best Radio şi despre Gala de premiere din 18 iunie de la New York găsiţi pe www.newyorkfestivals.com/radio/

Producţia de teatru radiofonic Exploziv de Elise Wilk este destinată publicului tânăr, iar regizorul Mihnea Chelaru revine la dramaturgia Elisei Wilk şi explorează dimensiunea sonoră a acestei reinterpretări în cheie contemporană a mitului Bacantelor. După Pisica verde, precedenta producţie a regizorului (premiată în 2016 la New York Festivals Drama Best Special cu medalia de argint),  Exploziv de Elise Wilk reia problematica vârstei formării şi a trecerii pragului maturizări. Elise Wilk plasează personajele piesei într-un liceu din zilele noastre, iar relaţiile mamă-fiu, profesori-elevi descriu dificultăţile de adaptare şi autocunoaştere specifice adolescenţei. Calitatea artistică a producţiei impune prin explorarea polifonică a multiplelor paliere sonore ale relaţiilor dintre personaje şi excepţionala interpretare a întregii distribuţii, ce redă frisonant confruntarea cu conştiinţa morţii.

În distribuţie: Daniela Ioniţă, Adriana Trandafir, Vlad Bîrzanu, Alexandru Voicu, Răzvan Ursuleanu, Ana-Maria Bălescu, Adrian Dima, Silvana Mihai, Marcela Nistor, Alin Potop, Alexandra Răduţă şi copilul Vlad Stanciu.

Regia de studio: Janina Dicu. Sound design: Mihnea Chelaru. Înregistrări de teren: Bogdan Dumitrescu. Manager de locaţie: Simona Vasiliu. Redactor: Oana Cristea Grigorescu. Regia artistică: Mihnea Chelaru.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:52

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:47

Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică...

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:37

Clubul Sportiv Municipal Constanța a luat act de Hotărârea Comitetului Executiv nr. 26 din 15.05.2026 prin care s-a dispus suspendarea campioanei...

Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:50

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că a sesizat autoritățile statului în urma acuzelor...

Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

100% Romantic – Concertul de închidere a stagiunii de la Sala Radio

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 18 iunie 2018, 16:13

Vineri, 22 iunie (ora 19:00), Orchestra Naţională Radio închide stagiunea de concerte (2017-2018) de la Sala Radio printr-un eveniment special pe care nu trebuie să îl rataţi!

Sub bagheta dirijorului vienez Sascha Goetzel – care a colaborat cu artişti celebri precum Plácido Domingo, José Carreras, Anna Netrebko, Renée Fleming, Joyce DiDonato, veţi asculta un concert 100% romantic, cu două dintre emoţionantele capodopere ale romantismului muzical: Ceaikovski – Concertul nr. 1 în pentru pian şi orchestră şi Brahms – Simfonia nr. 1. Cunoscuta lucrare semnată de Ceaikovski va fi un prilej deosebit de a o aplauda pe Dana Borşan – solistă a Orchestrelor şi Corurilor Radio – pianistă cu o activitate artistică foarte variată ce înseamnă peste 900 de concerte şi recitaluri în ţară, dar şi în Germania, Franţa, Irlanda, Norvegia etc.

Povestea concertului de pian creat de Ceaikovski este una foarte controversată. Respins iniţial de pianistul şi dirijorul rus Nikolai Rubinstein, căruia se spune că Ceaikovski ar fi dorit să îi dedice lucrarea sa, concertul a devenit ulterior una dintre cele mai cunoscute şi mai des interpretate partituri pentru pian compuse vreodată. În mod ironic, lucrarea care i-a produs poate cea mai mare suferinţă s-a dovedit a fi una dintre creaţiile care i-au asigurat posteritatea lui Ceaikovski. Din cauza respingerii iniţiale a concertului, compozitorul a dedicat lucrarea pianistului şi dirijorului german Hans von Bülow, care a interpretat premiera absolută a lucrării în 1875, la Boston, în SUA.

În partea a doua a serii veţi asculta Simfonia nr. 1 semnată de Brahms, despre care creatorul ei spunea că 21 de ani s-au scurs între primele schiţe şi definitivarea lucrării, în 1876. Acelaşi Hans von Bülow, de care se leagă premiera concertului lui Ceaikovski, a denumit simbolic partitura lui Brahms ca a X-a simfonie de Beethoven. Există o strânsă legătură între tema principală din finalul simfoniei lui Brahms şi cea din finalul Simfoniei a IX-a a lui Beethoven, fapt care nu este o întâmplare şi nicidecum un plagiat, ci o intenţie declarată a lui Brahms de a aduce un omagiu marelui Beethoven.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

10 Mai – Ziua Regalității – zi cu mai multe semnificații istorice
Cultură duminică, 10 mai 2026, 11:23

10 Mai – Ziua Regalității – zi cu mai multe semnificații istorice

10 Mai este marcată în România ca fiind Ziua Regalității, o zi cu mai multe semnificații istorice care au în prim plan ideea de monarhie....

10 Mai – Ziua Regalității – zi cu mai multe semnificații istorice
Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition
Cultură duminică, 10 mai 2026, 10:50

Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition

Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța confirmă, încă o dată, valoarea învățământului artistic constănțean prin...

Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Cultură duminică, 10 mai 2026, 10:07

Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”

Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...

Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Istoricul Cristian Cealera vă invită să descoperiți Constanța de altădată în turul ghidat „Constanța regală”
Cultură duminică, 10 mai 2026, 08:34

Istoricul Cristian Cealera vă invită să descoperiți Constanța de altădată în turul ghidat „Constanța regală”

Cu ocazia zilei de 10 Mai, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța marchează împlinirea a 160 de ani de la urcarea pe tron a...

Istoricul Cristian Cealera vă invită să descoperiți Constanța de altădată în turul ghidat „Constanța regală”
Cultură sâmbătă, 9 mai 2026, 14:45

Scriitoarea Gabriela Dobre, invitată la Povești din Dobrogea

„Fantastica aventură japoneză”, scrisă de Gabriela Dobre, este un volum de poezie pentru copii care transformă lectura într-o călătorie...

Scriitoarea Gabriela Dobre, invitată la Povești din Dobrogea
Cultură sâmbătă, 9 mai 2026, 11:21

Piesa de patrimoniu | Capodopera „Bătaie cu flori la șosea”, semnată de pictorul Ștefan Luchian – cea mai frumoasă acuarelă din arta românească

Lucrarea semnată de marele pictor român Ștefan Luchian, sugestiv intitulată „Bătaie cu flori la șosea”, considerată de critici drept cea...

Piesa de patrimoniu | Capodopera „Bătaie cu flori la șosea”, semnată de pictorul Ștefan Luchian – cea mai frumoasă acuarelă din arta românească
Cultură joi, 7 mai 2026, 15:53

Volumul „Constanța și împrejurimi”, semnat de Adrian Siea, va fi lansat, duminică, la Cazinoul din Constanța

Constanța are locurile ei spectaculoase, poveștile ei ascunse, lumina ei specială și un fel unic de a se așeza între mare, istorie și viața...

Volumul „Constanța și împrejurimi”, semnat de Adrian Siea, va fi lansat, duminică, la Cazinoul din Constanța
Cultură joi, 7 mai 2026, 11:49

„Constanța regală” – tur ghidat gratuit, susținut de istoricul Cristian Cealera duminică, 10 mai

Duminică, 10 Mai, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța marchează împlinirea a 160 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului...

„Constanța regală” – tur ghidat gratuit, susținut de istoricul Cristian Cealera duminică, 10 mai

Gaudeamus Oradea 2018 la ora bilanţului

Gaudeamus Oradea 2018 la ora bilanţului

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 mai 2018, 11:41

Ediţia cu numărul 5 a Târgului Gaudeamus Oradea, găzduită de Piaţa Unirii în perioada 9 – 13 mai, s-a încheiat ieri. Spre bucuria orădenilor iubitori de carte, programul de vizitare din ultima zi a târgului a fost prelungit, datorită numărului foarte mare de vizitatori prezenţi în incintă. Evenimentul, derulat sub semnul Centenarului României, a fost organizat de Radio România, una dintre cele mai longevive instituţii mass-media din România, care în acest an împlineşte 90 de ani, în colaborare cu Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune.

Oferta editorială bogată, interesul în creştere al orădenilor şi vremea frumoasă de care ne-am bucurat pe tot parcursul târgului, au transformat Gaudeamus Oradea pentru cinci zile în punctul de atracţie al vieţii culturale şi sociale ale oraşului. Peste 18.000 de vizitatori, 20 de evenimente extrem de atractive, 60 de expozanţi şi o suprafaţă record a standurilor (peste 450 de mp) confirmă, şi la această ediţie, notorietatea şi statutul pe care evenimentul le-a câştigat după numai cinci ediţii. Preşedinte de onoare al acestei ediţii a fost prof. univ. dr. Sorin Şipoş.

Premiile Târgului Gaudeamus Oradea 2018, stabilite prin Votul Publicului şi decernate în cadrul festivităţii care a avut loc duminică, 13 mai, la ora 13:00, sunt următoarele:

  • Trofeul Gaudeamus, acordat expozanţilor a revenit: Grupului Editorial Art – locul 1, Editurii Corint – locul 2 şi Editurii Polirom – locul 3;
  • Cea mai râvnită carte a ediţiei a fost desemnată, din nou la Gaudeamus Oradea, seria Harry Potter de J. K. Rowling, publicată de Grupul Editorial Art;
  • Trofeul Presei, pe secţiunile publicaţii, radio, TV şi online a revenit cotidianului Jurnal Bihorean – secţiunea print, postului Magic FM – secţiunea radio, postului Digi 24 Oradea – secţiunea TV şi websiteurilor bihon.ro şi eBihoreanul.ro – secţiunea online.
  • Premiul Miss Lectura a fost câştigat de Vanessa Ghiaţă, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu. Premiul, constând în produse cosmetice, a fost oferit de Avon România.

Proiecte Radio România – Gaudeamus

  • Spaţiul Centenar România, amenajat în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor şi cu Muzeul Ţării Crişurilor, în cadrul căruia a fost expusă o colecţie de volume cu această tematică, publicate de către editurile participante (Litera, Şcoala Ardeleană, Humanitas, Saeculum I.O., Mega, Argonaut, Carminis şi Evdokimos).
  • Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, proiect prin care Radio România promovează şi recompensează performanţele obţinute pe plan internaţional de către cei mai tineri reprezentanţi de top ai învăţământului românesc. La Gaudeamus Oradea elevi premiaţi la olimpiade internaţionale la diferite discipline au fost: Árva Norbert Ákos, Divin Judit (Liceul Teoretic Ady Endre), Kun Edua – Boroka (Liceul Reformat Norantffy Zsuzsanna) şi Sebastiana Ana-Maria Papai (Liceul Teoretic Onisifor Ghibu). Premiile au fost oferite de Radio România.
  • Cărţile se întorc acasă, campanie care are ca principal obiectiv constituirea, prin donaţii din partea expozanţilor şi a vizitatorilor, a unui fond de carte care are ca beneficiari biblioteci ale unor comunităţi subfinanţate din acest punct de vedere. Cele circa 500 de volume care au fost donate la Gaudeamus Oradea 2018, pentru acest proiect, vor avea ca destinaţie localitatea Marghita din judeţul Bihor.
  • Tombola Gaudeamus, organizată pe baza buletinelor pentru Votul Publicului Premiile au constat în pachete de produse cosmetice oferite de Avon România, Marele Premiu fiind suma de 300 de lei, oferită de Asociaţia Club Lions 22 Oradea.

Participanţii care au contribuit la proiectele Radio România, derulate cu prilejul Târgului Gaudeamus Oradea 2018, sunt: Grupul Editorial ART, Getmusic.ro, Editura Niculescu, Editura Polirom, Editura Paralela 45 şi Editura Nomina.

Un eveniment organizat de Radio România (prin Echipa Gaudeamus şi Radio Cluj), Primăria Oradea şi Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:52

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:47

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța

Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică...

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:37

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan

Clubul Sportiv Municipal Constanța a luat act de Hotărârea Comitetului Executiv nr. 26 din 15.05.2026 prin care s-a dispus suspendarea campioanei...

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:50

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că a sesizat autoritățile statului în urma acuzelor...

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

La Mulţi Ani, Radio Timişoara!

La Mulţi Ani, Radio Timişoara!

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 4 mai 2018, 11:45

Jozef Chrena expune la 63 de ani de ziua Radio Timişoara. Unul dintre cei mai cunoscuţi pictori contemporani din Slovacia, Jozef Chrena, expune la Timişoara, de ziua Radio Timişoara. Expoziţia, care însumează peste 20 de lucrări, este deschisă începând de astăzi, la sediul studioului teritorial, de pe strada Pestalozzi numărul 14 A.

Jozef Chrena, în vârstă de 70 de ani, are o colecţie de peste 3.700 de lucrări – tablouri, schiţe şi acuarele, pe care le-a expus în toată lumea, dar este pentru prima dată când îşi prezintă operele în România. Expoziţia de la Timişoara poate fi vizitată non-stop până luni, 7 mai.

Tot astăzi, între orele 9:00 şi 13:00, Radio Timişoara îşi deschide porţile pentru ascultătorii care doresc să îi cunoască pe cei pe care îi ascultă zilnic, realizatori de emisiuni sau prezentatori de ştiri.

Ziua de 5 mai 1955 rămâne una de referinţă, marcând ieşirea în eter a primei emisiuni a studioului teritorial Radio Timişoara. Adevărata renaştere a radiofoniei bănăţene a venit însă în decembrie 1989, odată cu Revoluţia, după o ”tăcere” impusă de aproape 5 ani a posturilor regionale din întreaga ţară. Trecerea în noul mileniu a însemnat modernizarea radicală, transformând radioul într-o adevărată aventură multimedia, la care nimeni nu visa. O puteţi descoperi în fiecare zi ascultând Radio Timişoara, folosind aplicaţia smartphone sau pe internet, la www.radiotimisoara.ro!

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:52

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:47

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța

Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică...

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:37

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan

Clubul Sportiv Municipal Constanța a luat act de Hotărârea Comitetului Executiv nr. 26 din 15.05.2026 prin care s-a dispus suspendarea campioanei...

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:50

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că a sesizat autoritățile statului în urma acuzelor...

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Alexandru Tomescu, din nou la Sala Radio

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 3 aprilie 2018, 12:25

Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius Elder -Voicu îşi dau o nouă întâlnire cu publicul la Sala Radio joi, 5 aprilie, de la ora 19:00, într-un concert de excepţie alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului japonez Naoto Otomo. Concertul va debuta într-o notă muzicală inspirată din repertoriul japonez contemporan, cu lucrarea Triptyque pentru orchestră de coarde, de Yasushi Akutagawa. Va urma în program Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră, op. 47, de J. Sibelius, al cărui protagonist va fi Alexandru Tomescu şi vioara lui de poveste. Concertul se va încheia cu Simfonia nr. 8 în sol major, op. 88, de A. Dvořák.

Dirijor japonez foarte apreciat atât pe scena muzicală locală cât şi internaţională, Naoto Otomo a studiat sub îndrumarea lui Seiji Ozawa, a dirijat de-a lungul carierei prestigioase orchestre şi a colaborat, între alţii, cu José Carreras, Hèlène Grimaud, Jean-Yves Thibaudet sau Cristina Ortiz, pentru a cita doar câteva nume.

Cu o carieră naţională deja consolidată şi cu o expunere internaţională în plină ascensiune, Alexandru Tomescu cântă din 2007 pe vioara care i-a aparţinut lui Ion Voicu. A realizat Turneul Stradivarius, concertând în zeci de localităţi, cu programe care au cuprins câteva integrale-eveniment pentru viaţa muzicală românească şi care i-au conturat reputaţia de a fi, astăzi, unul dintre cei mai bine cotaţi violonişti români.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

10 Mai – Ziua Regalității – zi cu mai multe semnificații istorice
Cultură duminică, 10 mai 2026, 11:23

10 Mai – Ziua Regalității – zi cu mai multe semnificații istorice

10 Mai este marcată în România ca fiind Ziua Regalității, o zi cu mai multe semnificații istorice care au în prim plan ideea de monarhie....

10 Mai – Ziua Regalității – zi cu mai multe semnificații istorice
Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition
Cultură duminică, 10 mai 2026, 10:50

Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition

Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța confirmă, încă o dată, valoarea învățământului artistic constănțean prin...

Trei premii I pentru Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, la Iași Music Competition
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Cultură duminică, 10 mai 2026, 10:07

Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”

Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...

Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Istoricul Cristian Cealera vă invită să descoperiți Constanța de altădată în turul ghidat „Constanța regală”
Cultură duminică, 10 mai 2026, 08:34

Istoricul Cristian Cealera vă invită să descoperiți Constanța de altădată în turul ghidat „Constanța regală”

Cu ocazia zilei de 10 Mai, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța marchează împlinirea a 160 de ani de la urcarea pe tron a...

Istoricul Cristian Cealera vă invită să descoperiți Constanța de altădată în turul ghidat „Constanța regală”
Cultură sâmbătă, 9 mai 2026, 14:45

Scriitoarea Gabriela Dobre, invitată la Povești din Dobrogea

„Fantastica aventură japoneză”, scrisă de Gabriela Dobre, este un volum de poezie pentru copii care transformă lectura într-o călătorie...

Scriitoarea Gabriela Dobre, invitată la Povești din Dobrogea
Cultură sâmbătă, 9 mai 2026, 11:21

Piesa de patrimoniu | Capodopera „Bătaie cu flori la șosea”, semnată de pictorul Ștefan Luchian – cea mai frumoasă acuarelă din arta românească

Lucrarea semnată de marele pictor român Ștefan Luchian, sugestiv intitulată „Bătaie cu flori la șosea”, considerată de critici drept cea...

Piesa de patrimoniu | Capodopera „Bătaie cu flori la șosea”, semnată de pictorul Ștefan Luchian – cea mai frumoasă acuarelă din arta românească
Cultură joi, 7 mai 2026, 15:53

Volumul „Constanța și împrejurimi”, semnat de Adrian Siea, va fi lansat, duminică, la Cazinoul din Constanța

Constanța are locurile ei spectaculoase, poveștile ei ascunse, lumina ei specială și un fel unic de a se așeza între mare, istorie și viața...

Volumul „Constanța și împrejurimi”, semnat de Adrian Siea, va fi lansat, duminică, la Cazinoul din Constanța
Cultură joi, 7 mai 2026, 11:49

„Constanța regală” – tur ghidat gratuit, susținut de istoricul Cristian Cealera duminică, 10 mai

Duminică, 10 Mai, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța marchează împlinirea a 160 de ani de la urcarea pe tron a domnitorului...

„Constanța regală” – tur ghidat gratuit, susținut de istoricul Cristian Cealera duminică, 10 mai

Violistul Daniel Vagner, invitat la Sala Radio

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 20 februarie 2018, 16:06

Miercuri, 21 februarie, de la ora 19:00, Orchestra de Cameră Radio aduce în prim-plan viola la Sala Radio, avându-l ca invitat pe violistul de origine română Daniel Vagner. Fost membru, în studenţie, al Orchestrei Studenţilor din Ţările de Est, condusă de Sir Yehudi Menuhin, şi format ulterior la Conservatorul Superior de Muzică şi Dans din Paris, Daniel Vagner este în prezent solist în Orchestra Filarmonică a Radio France.

La pupitrul dirijoral se va afla Lubnan Baalbaki, dirijor, compozitor, violonist şi un remarcabil interpret al lăutei. A studiat vioara la Conservatorul din Liban, iar ulterior a ales România ca destinaţie pentru formarea sa ca dirijor, la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca şi la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Din 2012 este dirijor permanent al Orchestrei Filarmonicii din Liban.

Seara va debuta cu Uvertura în stil italian în do major de Fr. Schubert, urmată de Andante e Rondo ungarese, op. 35, de Carl Maria von Weber. Următoarea lucrare în program va fi Sonata per la Grand Viola, de N. Paganini, iar seara se va încheia cu Simfonia nr. 6 în do major, de Fr. Schubert.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:52

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:47

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța

Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică...

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:37

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan

Clubul Sportiv Municipal Constanța a luat act de Hotărârea Comitetului Executiv nr. 26 din 15.05.2026 prin care s-a dispus suspendarea campioanei...

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:50

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că a sesizat autoritățile statului în urma acuzelor...

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Concert de colinde cu Corul de Copii Radio, la Sala Radio

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 8 decembrie 2017, 10:02

Sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 19:00, Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, invită publicul de toate vârstele la un concert extraordinar de colinde de Crăciun din toate colţurile lumii.

Conceput ca o călătorie magică în jurul lumii prin cântul coral tradiţional de Crăciun, programul concertului va cuprinde un mix de colinde româneşti (între care Peisaj de iarnă, de Vasile Timiş, După datini, colindăm, de Alexandru Paşcanu, sau Cetiniţă, cetioară, de Gheorghe Cucu) şi melodii tradiţionale de Crăciun din folclorul bulgar, grec, german, francez, polonez, ucrainean, spaniol, venezuealan şi afro-american. Programul va oferi şi surpriza ascultării pieselor Salvator Mundi, de William Mathias, acompaniată la pian de Maria Munteanu, dar şi Triptic de Crăciun, în aranjamentul semnat de S. Sarchizov, în care va evolua ca solistă Ana Mihăilescu.

Concertul va fi acompaniat la pian de Magdalena Faur, Răzvan Rădos va fi dirijor invitat, Alexandru Anastasiu va realiza elementele de percuţie, iar eventimentul va fi prezentat de Delia Nartea.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

Corul de Copii Radio

Înfiinţat în 1945, Corul de Copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Fondatorul său, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicică şi Eugenia Văcărescu Necula, au contribuit decisiv la destinul artistic al ansamblului, făcând din acesta o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii. Aici şi-au deschis calea carierei artistice Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Maria Hurduc, Cornelia Angelescu, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Dan Dumitrescu, Roxana Briban, Roxana Constantinescu, Cristina Radu şi mulţi alţii.

Performanţele corului sunt permanent valorificate în emisiuni de radio şi televiziune, în înregistrări radiofonice speciale şi în apariţii discografice. Recitalurile, concertele a cappella, contribuţiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice, alături de Orchestra Naţională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Filarmonica din München, Orchestra de Stat Bavareză, sub bagheta unor dirijori români de notorietate ca Iosif Conta, Ludovic Bács, Horia Andreescu, Christian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta, au dezvăluit calităţile interpretative de excepţie ale formaţiei. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din U.E., a titlului de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.

În ultimii ani, ansamblul explorează noi forme de expresie artistică, îndreptându-se către manifestări conceptuale şi de cooperare culturală ca Songbridge, Brundibar, Les Instants Sacrés, Amadeus, Adiemus, Strălucirile apei, Amprente, Instantanee moderne şi contemporane şi Esther. În 2008, Corul de Copii Radio a fost invitat să prezinte spectacolul multimedia Romanian Roots la Simpozionul Mondial de Muzică Corală, organizat la Copenhaga de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale. În cadrul Festivalului Internaţional George Enescu din 2011, formaţia a prezentat în premieră un program a cappella cu proiectul For the Beauty of the Earth. Concertele-spectacol Salut voios de pionier şi În lumea lui Walt Disney, alături de tradiţionalele concerte de Crăciun şi de alte evenimente speciale, au îmbogăţit aria repertorială a formaţiei.

În anul 2015 Corul de Copii Radio a susţinut concertul de deschidere al Festivalului Evmelia din Volos (Grecia) şi s-a calificat în finala prestigioasei competiţii corale internaţionale Let the Peoples Sing, organizată la München sub auspiciile Uniunii Europene de Radio şi Televiziune. Cu acest prilej, ansamblul a concertat la Sala de Concerte a Universităţii de Muzică şi Teatru din München şi în Studioul 1 al Radiodifuziunii Bavareze. Corul de Copii Radio a participat în cadrul Festivalului George Enescu, unde formaţia corală de copii radio a participat la trei dintre concertele care au dat substanţă evenimentului. Tot pe agenda de toamnă a ansamblului din 2015 s-au aflat concertul de gală al Concursului Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul şi concertul aniversar al Corului Academic Radio, un moment special care a adus împreună, pe scena Sălii Radio, cele două ansambluri corale ale radioului public.

Corul de Copii Radio a dat startul concertelor dedicate sărbătorilor de iarnă, organizate în cadrul Bucharest Christmas Market de Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti – CREART, cu un concert de colinde şi cântece internaţionale de Crăciun. În cadrul Festivalului Alt Crăciun, organizat de ARCUB, Corul de Copii Radio a susţinut concerte primite cu mult entuziasm de public, ca de fiecare dată. Cu prilejul celebrării Zilei Naţionale a României, invitaţia de a participa la Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, a adus ansamblului un succes răsunător.

Pentru a celebra sărbătorile pascale, Corul de Copii Radio a fost invitat sa evolueze în cadrul concertului din 4 aprilie 2017, oferit de Primăria Municipiului Bucureşti, la Ateneul Român.

Voicu Popescu

Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, a început activitatea dedicată artei corale ca membru al Corului Naţional de Cameră Madrigal, condus de Maestrul Marin Constantin. Ulterior, a colaborat cu această formaţie în calitate de maestru de cor, dirijor principal şi director artistic. În 1994 a înfiinţat corul SOUND şi apoi Fundaţia Culturală SOUND, prin care a organizat în România festivaluri, simpozioane şi masterclass-uri corale şi a participat la evenimente artistice în ţară şi străinătate.

Voicu Popescu a venit la Corul de Copii Radio din 1988, mai întâi ca dirijor secund, iar apoi, din 2004, ca dirijor principal. La conducerea Corului a realizat înregistrări speciale pentru Fonoteca Radio, a participat la stagiunile de concerte cu programe vocal-simfonice şi a cappella. Cele peste 50 de prezenţe la turnee artistice, festivaluri şi concursuri internaţionale i-au adus aprecierea criticii de specialitate şi numeroase medalii şi premii. Este membru în Consiliul Coral Olimpic, organizator al Olimpiadei Mondiale Corale şi preşedinte al Biroului naţional al Federaţiei Corurilor din Uniunea Europeană. Totodată, Voicu Popescu a scris articole în publicaţii de specialitate din ţară şi străinătate, a fost invitat să susţină workshop-uri la Torino, Milazzo, Barcelona şi Chişinău, şi a fost membru al unor jurii naţionale şi internaţionale (Bulgaria, Grecia, Macedonia, Italia, Republica Moldova).

Menţionări despre activitatea sa artistică apar în volumele Constelaţia Madrigal – Marin Constantin în dialog cu Iosif Sava, Madrigalul sau magia sunetelor şi Primăvara muzicii, de Grigore Constantinescu, The Contemporary Who’s Who, editat de American Biographical Institute, Enciclopedia personalităţilor din România, Sinteze privind arta şi tehnica dirijorală în muzica românească, de Mariana Popescu, şi 20 de ani de SOUND, de Dana Irina Stanculea.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:52

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:47

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța

Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică...

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:37

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan

Clubul Sportiv Municipal Constanța a luat act de Hotărârea Comitetului Executiv nr. 26 din 15.05.2026 prin care s-a dispus suspendarea campioanei...

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:50

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că a sesizat autoritățile statului în urma acuzelor...

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Spectacol-poveste cu 2 Vibes Symphony, Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 7 noiembrie 2017, 10:38

Orchestra de Cameră Radio şi Corul Academic Radio vor concerta cu casa închisă, în premieră alături de duo-ul 2 Vibes Symphony, la Sala Radio, miercuri, 8 noiembrie, de la ora 19:00. La pupitrul dirijoral se va afla dirijorul Constantin Adrian Grigore, iar Corul Academic Radio va fi condus de Ciprian Ţuţu.

În total, 100 de muzicieni vor urca pe scenă, într-un spectacol-poveste care, pe lângă partea muzicală, a pregătit şi un show de lumini şi de video mapping pe orga din Sala Radio, elemente vizuale rar întâlnite în spectacolele simfonice din România. Programul serii va cuprinde un mix de muzică clasică, piese pop şi muzică contemporană, adaptate pentru voce solo, orchestră şi ansamblu coral.

Concertul va avea o invitată specială din Statele Unite: Laura Bretan, tânăra de origine română care a uimit juriul de la America’s Got Talent şi a câştigat concursul Românii au talent. Laura Bretan vine la Bucureşti după un recital foarte apreciat la Vancouver, în Canada, în cadrul unei gale la care au participat vedete ca Oprah Winfrey, Goldie Hawn, David Foster, Steven Tyler (Aerosmith), Carly Rae Jepsen, Jay Leno, Robin Thicke, The Tenors sau Matteo Bocelli. După spectacolul din 8 noiembrie, Laura Bretan va pleca la Vatican, unde va participa la o ceremonie organizată de Sanctitatea Sa, Papa Francisc.

2 Vibes Symphony este un proiect unic în România: duo-ul este compus din Ciprian Rogojan (licenţiat al Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca, fondator al formaţiei Sistem, locul 3 la concursul Eurovision în anul 2005) şi Alexandru Anastasiu, doctor în muzică, percuţionist în cadrul Orchestrei Naţionale Radio, câştigător al bursei Yamaha şi organizator al primului Festival internaţional de vibrafon, numele său regăsindu-se pe celebrele baghete Mike Balter.

Spectacolul este prezentat de Telekom şi Radio România, fiind organizat în parteneriat cu Roton Music, sprijinit de Borsec, Trends by Adina Buzatu şi Mike Balter (producător de accesorii pentru instrumente de percuţie).

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro şi www.romania-muzical.ro.

Biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se pot achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziţiona şi la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro şi în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio, pe www.orchestreradio.ro.

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:52

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:47

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța

Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică...

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:37

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan

Clubul Sportiv Municipal Constanța a luat act de Hotărârea Comitetului Executiv nr. 26 din 15.05.2026 prin care s-a dispus suspendarea campioanei...

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:50

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că a sesizat autoritățile statului în urma acuzelor...

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Editura Casa Radio la Festivalul Enescu 2017 – şase noi albume muzicale

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 4 septembrie 2017, 13:15

Editura Casa Radio a pregătit pentru debutul lunii septembrie, o lună în care sărbătorim valorile culturii muzicale româneşti şi universale prin concertele şi recitalurile Festivalului George Enescu, şase albume muzicale în format compact-disc ce pun în prim-plan compozitori şi interpreţi români, înregistrări mai vechi şi mai noi din Fonoteca Radio România.

Primul dintre noile titluri se intitulează George Enescu – Compozitor şi este un dublu-cd ce grupează patru creaţii simfonice enesciene: Simfonia a III-a, Poemul Isis şi Simfoniile a IV-a şi a V-a. Înregistrările acestui album – realizate în perioada 1994-1998, beneficiază de versiuni interpretative de reală calitate: dirijorii Horia Andreescu, Camil Marinescu şi Corneliu Dumbrăveanu, tenorul Florin Diaconescu, Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio.

De menţionat este şi prezentarea albumului, comentariile realizate de compozitorul şi muzicologul Pascal Bentoiu în calitate de semnatar al aranjamentul orchestral pentru trei dintre cele patru lucrări ce compun albumul şi totodată muzicianul care a reuşit să descrie splendorile capodoperelor enesciene atât la nivelul înalt al cercetării ştiinţifice, cât şi printr-o abordare accesibilă publicului larg.

Tot creaţia enesciană face legătura cu cel de-al doilea album prezentat de Editura Casa Radio, întrucât una dintre cele două lucrări de pe CD-ul intitulat Marin Cazacu – Dvořák, Enescu este Simfonia concertantă op. 8 pentru violoncel şi orchestră, o lucrare superbă ce evidenţiază latura romantică a lui Enescu, mai ales în interpretarea inspirată (din 1995) a reputatului violoncelist Marin Cazacu, alături de Orchestra Naţională Radio dirijată de Horia Andreescu. Cealaltă lucrare oferită pe disc este Concertul op. 104 pentru violoncel şi orchestră de Antonin Dvořák, o înregistrare realizată în anul 2000 de Marin Cazacu împreună cu aceeaşi orchestră, condusă însă de Emil Simon.

De la violoncel trecem la harpă, prin cel de-al treilea album, intitulat Elena Ganţolea – De la Vivaldi la jazz şi dedicat celei care, după studiile urmate sub pregătirea Lianei Pasquali, devenea în 1970 solistă a Orchestrei Radio şi îşi desfăşura, atât în ţară cât şi în străinătate, o impresionantă carieră interpretativă.

Fie în lucrări instrumentale solo, fie alături de Orchestrele de Cameră şi Naţională Radio dirijate de Cristian Brâncuşi, Iosif Conta şi Paul Popescu, harpista Elena Ganţolea evidenţiază, prin aceste înregistrări realizate în perioada 1978-1992, diversitatea stilistică a repertoriului pentru harpă, prin opusuri semnate Antonio Vivaldi, Arcangelo Corelli, Marcel Grandjany, Marcel Tournier, Paul Constantinescu, Ede Terényi.

Una dintre propunerile editoriale adresate Editurii Casa Radio este cea a violonistului Sherban Lupu, un adevărat ambasador al culturii româneşti în întreaga lume. Propunerea se referea la valorificarea, prin apariţie pe CD, a unui ciclu de lucrări concertante aparţinând regretatului compozitor Theodor Grigoriu. Astfel, a fost editat albumul cuprinzând Cele patru anotimpuri (Anotimpuri româneşti) – Patru concerte pentru vioară şi orchestră de Theodor Grigoriu.

Astfel, Sherban Lupu, împreună cu Orchestra de Cameră Radio dirijată de Ludovic Bács, dă o replică, în ethos românesc, celebrelor Anotimpuri de Vivaldi, prin această serie de înregistrări realizate în anul 2002 şi oferite acum publicului.

Înscris la capitolul Profil interpretativ, unul dintre cele şase albume este cel intitulat Răzvan Suma. Haydn, Schumann – Concerte pentru violoncel.

Fost elev al lui Marin Cazacu, Răzvan Suma a devenit la rândul lui unul dintre numele importante ale artei interpretative româneşti actuale: concerte şi recitaluri în ţară şi în străinătate, înregistrări şi transmisiuni în direct la posturi de radio şi televiziune, diverse serii de turnee, de asemenea activitatea pedagogică desfăşurată în cadrul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti.

În albumul care îi este dedicat, Răzvan Suma propune publicului două lucrări concertante pentru violoncel, înregistrări realizate în vara anului 2016 împreună cu Orchestra Naţională Radio condusă de Cristian Oroşanu: Concertul nr. 1 în Do major de Joseph Haydn şi Concertul op. 129 în la minor de Robert Schumann.

Cel de-al şaselea album prezentat de Editura Casa Radio îl aduce în prim-plan pe pianistul Gheorghe Halmos, printr-o serie de înregistrări istorice din Arhiva Radio România (anii 1959-1983), mai exact printr-o selecţie de sonate pentru pian de Ludwig van Beethoven. Selecţia este grupată pe două cd-uri şi începe cu Sonata op. 2 nr. 3 pentru a încheia cu monumentala Sonată op. 106 Hammerklavier.

Astfel, Gheorghe Halmos. Beethoven – Sonate pentru pian este un album ce îşi propune să evidenţieze rolul pe care reputatul interpret l-a avut în consolidarea şcolii pianistice româneşti.

Toate discurile vor fi disponibile pe site-ul Editurii Casa Radio (www.edituracasaradio.ro) şi la standul din str. Temişana nr. 31, Bucureşti, unde vor putea fi achiziţionate la preţurile de producător. Pe perioada Festivalului George Enescu (2-24 septembrie), Editura Casa Radio va avea un stand propriu în foaierul Sălii Mari a Palatului şi în Piaţa Festivalului. Discurile Editurii Casa Radio se găsesc în magazinele de specialitate (librăriile Humanitas şi Cărtureşti).

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 17:05

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)

Procurorul Gigi Valentin Ștefan, reținut de Parchetul General într-un dosar în care este acuzat de corupție, ar fi susținut că ar avea...

Procurorul constănțean Gigi Ștefan promitea că poate influența judecători de la ICCJ să dea o soluție favorabilă într-un dosar (referat)
CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:52

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de...

CONSTANȚA: Rețea de traficanți de droguri, destructurată de BCCO
Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:47

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța

Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța, în parteneriat cu Inspectoratul Județean Constanța și Direcția de Sănătate Publică...

Concursul ”Educație pentru sănătate” la Colegiul Național de Arte Regina Maria Constanța
CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 16:37

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan

Clubul Sportiv Municipal Constanța a luat act de Hotărârea Comitetului Executiv nr. 26 din 15.05.2026 prin care s-a dispus suspendarea campioanei...

CSM susține că suspendarea Cameliei Voinea este un abuz grosolan
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:50

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că a sesizat autoritățile statului în urma acuzelor...

Federația Română de Gimnastică a suspendat-o pe antrenoarea Camelia Voinea și a anunțat că sesizează autoritățile statului
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:39

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda naţională s-a depreciat vineri în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 5,2088 lei, în urcare cu...

Leul s-a depreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:08

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai

În perioada 18 – 24 mai, programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare” este următorul: MIERCURI, 20.05.2026, ORA 10:00...

Programul Teatrului pentru Copii și Tineret „Căluţul de Mare”, în perioada 18 – 24 mai
Ştiri vineri, 15 mai 2026, 15:02

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Guvernul a aprobat recent, la propunerea Ministerului Muncii, un proiect de lege care stabilește că beneficiarii pensiilor de serviciu sau ai...

Un proiect de lege adoptat de Guvern pentru a reglementa cumulul pensie-salariu în sectorul public, criticat de sindicaliștii de la Cartel Alfa

Festivalul Richard Wagner de la Bayreuth, în direct la Radio România Muzical

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 23 iulie 2017, 12:47

În perioada 25 iulie – 3 august, Radio România Muzical transmite în direct şapte spectacole din cadrul Festivalului Richard Wagner de la Bayreuth, unul dintre cele mai importante festivaluri de operă din lume şi un punct de referinţă pentru toţi iubitorii muzicii lui Wagner. Transmisiunile directe pot fi ascultate şi la Radio România Cultural.

Seria de transmisiuni directe debutează în 25 iulie cu spectacolul Maeştrii cântăreţi din Nürnberg, cu dirijorul elveţian Philippe Jordan, care revine la Bayreuth cu această producţie după Parsifalul dirijat în 2012. Rolul Hans Sachs va fi interpretat de bas-baritonul Michael Volle, un cântăreţ care a obţinut succese importante în roluri wagneriene jucate în cele mai importante teatre de operă din lume.

În 26 iulie poate fi ascultată opera Tristan şi Isolda, cu trei celebri cântăreţi în rolurile principale: Stephen Gould, Petra Lang şi René Pape. Dirijor va fi, ca şi în ediţia trecută, reputatul Christian Thielemann. Urmează ultima dramă muzicală compusă de Richard Wagner, Parsifal, în 27 iulie, cu tenorul Andreas Schager în rolul titular, un cântăreţ care şi-a început cariera cântând în operete, dar care a evoluat până la statura de astăzi, când este considerat un extraordinar tenor wagnerian.

Între 29 iulie şi 3 august poate fi ascultată tetralogia Inelul nibelungului, punctul de reper al creaţiei wagneriene, o epopee care a inspirat ulterior numeroase alte lucrări literare şi dramatice, cu reverberaţii până în prezent, dacă ne gândim, de exemplu, la seria cinematografică Stăpânul inelelor. Nume importante de cântăreţi vor evolua sub bagheta dirijorului care a condus şi la Bucureşti, în cadrul festivalului Enescu din 2013, aceeaşi tetralogie: Marek Janowski.

Festivalul de la Bayreuth a fost înfiinţat în 1876 chiar de Richard Wagner şi se desfăşoară la Festspielhaus, clădire concepută chiar de compozitor pentru a adăposti punerea în scenă a dramelor sale muzicale. După moartea lui Wagner, festivalul a fost condus de descendenţi direcţi ai lui Richard Wagner şi reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din viaţa muzicală germană şi internaţională. În prezent, director al festivalului este Katharina Wagner (39 ani), strănepoată a lui Richard Wagner; ea semnând regia spectacolului Tristan şi Isolda pus în scenă la Bayreuth în 2017.

Spectacolele transmise în direct între 25 iulie şi 3 august, graţie colaborării cu Uniunea Europeană de Radio, sunt:
– 25 iulie, orele 16:50-24:00 – Maeştrii cântăreţi din Nurnberg, cu: Michael Volle, Günther Groissböck, Tansel Akzeybek, Johannes Martin Kränzle, Daniel Schmutzhard, Paul Kaufmann, Christopher Kaplan, Stefan Heibach, Raimund Nolte, Andreas Hörl, Timo Riihonen, Klaus Florian Vogt, Daniel Behle, Anne Schwanewilms, Wiebke Lehmkuhl, Karl-Heinz Lehner, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Philippe Jordan. Comentează Luminiţa Arvunescu şi invitata ei, muzicolog Irina Paladi.

– 26 iulie, orele 16:50-23:15 – Tristan şi Isolda, cu Stephen Gould, René Pape, Petra Lang, Iain Paterson, Raimund Nolte, Christa Mayer, Tansel Akzeybek, Kay Stiefermann, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Christian Thielemann. Comentează Luminiţa Arvunescu şi invitata ei, muzicolog Irina Paladi.

– 27 iulie, orele 16:50-23:15 – Parsifal, cu: Ryan McKinny, Karl-Heinz Lehner, Georg Zeppenfeld, Andreas Schager, Derek Walton, Elena Pankratova, Tansel Akzeybek, Timo Riihonen, Alexandra Steiner, Mareike Morr, Paul Kaufmann, Stefan Heibach, Netta Or, Katharina Persicke, Bele Kumberger, Sophie Rennert, Wiebke Lehmkuhl, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Hartmut Haenchen. Comentează Irina Cristina Vasilescu şi invitatul ei, compozitorul Matei Gheorghiu. În pauză, interviuri cu ES Tamar Samash, Ambasadoarea Israelului la Bucureşti şi Lucian Sinigaglia, cercetător specializat în istoria spectacolului de operă.

– 29 iulie, orele 18:50-22:00 – Aurul Rinului, cu: Iain Peterson, Markus Eiche, Daniel Behle, Roberto Saccà, Tanja Ariane Baumgartner, Caroline Wenborne, Nadine Weissmann, Albert Dohmen, Andreas Conrad, Günther Groissböck, Karl-Heinz Lehner, Alexandra Steier, Stephanie Houtzeel, Wiebke Lehmkuhl, Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Marek Janowski. Comentează Anca Ioana Andriescu. În pauză, interviu cu dirijorul Camil Marinescu.

– 30 iulie, orele 16:50-23:00 – Walkiria, cu: Christopher Ventris, Georg Zeppenfeld, John Lundgren, Camilla Nylund, Catherine Foster, Tanja Ariane Baumgartner, Caroline Wenborne, Dara Hobbs, Stephanie Houtzeel, Nadine Weissmann, Christiane Kohl, Mareike Morr, Simone Schröder, Alexandra Petersamer, Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Marek Janowski. Comentează Anca Ioana Andriescu.

– 1 august, orele 16:50-23:15 – Siegfried, cu: Stefan Vinke, Andreas Conrad, Thomas J. Mayer, Albert Dohmen, Karl-Heinz Lehner, Nadine Weissmann, Catherine Foster, Ana Durlovski, Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Marek Janowski. Comentează Irina Cristina Vasilescu.

– 3 august, orele 16:50-23:30 – Amurgul zeilor, cu: Stefan Vinke, Markus Eiche, Stephen Milling, Albert Dohmen, Catherine Foster, Allison Oakes, Marina Prudenskaya, Wiebke Lehmkuhl, Stephanie Houtzeel, Christiane Kohl, Alexandra Steiner, Corul şi Orchestra Festivalului de la Bayreuth, dirijor Marek Janowski. Comentează Anca Ioana Andriescu.