Ascultă Radio România Constanța Live

controale cluburi

CONSTANȚA: 8 cluburi și discoteci, amendate din nou de pompieri!

Publicat de , 24 noiembrie 2016, 12:51

Pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legislative din domeniul incident situaţiilor de urgenţă, în zilele de 11 şi 12 noiembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a derulat o serie de acţiuni inopinate de verificare la obiective cu afluenţă de persoane din categoria cluburi şi discoteci.

La aceste activităţi în teren, derulate cu precădere, pe timpul nopții, după ora 23.00, au fost angrenaţi, alături de pompieri (inspectori de prevenire şi personal din subunităţile de intervenţie) şi reprezentanţi ai inspectoratelor de poliţie şi de jandarmi.

Astfel, în cele două zile s-au executat opt controale la operatori economici din categoria cluburi şi discoteci, unde au fost constatate 42 deficienţe, dintre care două au fost înlăturate pe timpul verificărilor. În urma acţiunilor de control preventive, au fost aplicate 42 sancţiuni contravenţionale (28 avertismente şi 14 amenzi), în cuantum de 29.500 lei.

Principalele nereguli au constat în: instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător, deficienţe de ordin organizatoric la nivelul obiectivelor controlate, neîntreţinerea instalaţiilor de stingere a incendiilor, neverificarea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor, neorganizarea corespunzătoare a instructajului în domeniul situaţiilor de urgenţă, neafişarea/neactualizarea planurilor de evacuare în caz de incendiu, neorganizarea intervenţiei la locul de muncă.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 10:04

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură...

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:33

Primăria Lumina a cerut sprijinul Poliției Rutiere, după ce localnicii au reclamat numeroase abateri în trafic. În perioada următoare, echipaje...

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:11

Piloții militari români au început ieri o nouă serie de zboruri de antrenament. Forțele Aeriene Române anunță că, până pe 16 iunie, vor...

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:56

Vespa Club Constanța organizează în data de 13 iunie, „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026”, în Constanța. „Evenimentul realizat cu...

Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:10

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța

Lucrează de 40 de ani în sistemul sanitar din România. A experimentat și munca în spitale din Franța, după criza din 2008, când salariul i-a...

Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 06:49

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba...

Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:56

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine la Constanța pentru instalarea noii conduceri a TNOB

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine miercuri, 10 iunie, la Constanța, pentru instalarea noului manager interimar al...

Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:44

Bugetul programului Rabla, majorat cu 100 de milioane de lei

Programul Rabla beneficiază în acest an de un buget majorat la 300 de milioane de lei, iar autovehiculele eligibile în cadrul acestuia sunt cele...

Cluburile de noapte luate la control. Nereguli depistate

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 7 septembrie 2016, 08:26

În cadrul operațiunii „Cronos”, inspectorii antifraudă din cadrul DRAF București au efectuat o acțiune de control operativ în intervalul 3 – 4 septembrie, în cadrul căreia au identificat în cazul a doar două cluburi de noapte din Capitală 24 de angajați care nu erau încadrați cu forme legale de muncă („muncă la negru”), societatea neînregistrând în evidența financiar-contabilă salariile achitate și obligațiile fiscale aferente.

În ambele situații, pe lângă transmiterea constatărilor Inspectoratului Teritorial de Muncă al Municipiului București, în vederea adoptării măsurilor legale, conform competențelor, inspectorii antifraudă vor înainta sesizări penale.

Subliniem faptul că operațiunea „Cronos”, derulată de inspectorii antifraudă din cadrul ANAF și inspectorii de muncă din cadrul Inspecției Muncii, este în desfășurare.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 10:04

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură...

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:33

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina

Primăria Lumina a cerut sprijinul Poliției Rutiere, după ce localnicii au reclamat numeroase abateri în trafic. În perioada următoare, echipaje...

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:11

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament

Piloții militari români au început ieri o nouă serie de zboruri de antrenament. Forțele Aeriene Române anunță că, până pe 16 iunie, vor...

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:56

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie

Vespa Club Constanța organizează în data de 13 iunie, „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026”, în Constanța. „Evenimentul realizat cu...

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:10

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța

Lucrează de 40 de ani în sistemul sanitar din România. A experimentat și munca în spitale din Franța, după criza din 2008, când salariul i-a...

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 06:49

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba...

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:56

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine la Constanța pentru instalarea noii conduceri a TNOB

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine miercuri, 10 iunie, la Constanța, pentru instalarea noului manager interimar al...

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine la Constanța pentru instalarea noii conduceri a TNOB
Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:44

Bugetul programului Rabla, majorat cu 100 de milioane de lei

Programul Rabla beneficiază în acest an de un buget majorat la 300 de milioane de lei, iar autovehiculele eligibile în cadrul acestuia sunt cele...

Bugetul programului Rabla, majorat cu 100 de milioane de lei

Niciunul ÎNCHIS. Baruri din Constanţa, amendate pe bandă rulantă de pompieri

Publicat de , 23 noiembrie 2015, 16:23

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă DOBROGEA al judeţului Constanţa a efectiat, în perioada 16 – 22 noiembrie 2015, 21 verificări inopinate la unităţile de alimentaţie publică şi mall-uri care îşi desfăşoară activitatea pe raza judeţului Constanţa. Conform datelor furnizate de Biroul de comunicare al ISU, au fost constatate 105 deficienţe, pentru care s-au aplicat sancţiuni constând în avertismente şi amenzi ce însumează aproximativ 345.000 lei.

Cele mai frecvente deficienţe constatate în timpul acţiunilor de control sunt:

lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu;
– deficienţe privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor;
– deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor;
– din punct de vedere al prevenirii situaţiilor de urgenţă, având caracter tehnic.

La Constanţa, controalele autorităţilor nu au reuşit să închisă vreun club, după tragedia de la Colectiv. Cu toate acestea, zeci de pub-uri şi-au tras obloanele de bună voie. Ceea ce nu mai solicită comentarii…

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 11:09

În cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al...

Nordul Dobrogei, sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 10:45

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare COD GALBEN valabilă miercuri, 10 iunie, în intervalul orar 12.00 – 21.00. În...

Nordul Dobrogei, sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 10:04

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură...

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 09:33

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina

Primăria Lumina a cerut sprijinul Poliției Rutiere, după ce localnicii au reclamat numeroase abateri în trafic. În perioada următoare, echipaje...

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 09:11

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament

Piloții militari români au început ieri o nouă serie de zboruri de antrenament. Forțele Aeriene Române anunță că, până pe 16 iunie, vor...

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 08:56

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie

Vespa Club Constanța organizează în data de 13 iunie, „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026”, în Constanța. „Evenimentul realizat cu...

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 08:10

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța

Lucrează de 40 de ani în sistemul sanitar din România. A experimentat și munca în spitale din Franța, după criza din 2008, când salariul i-a...

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 06:49

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba...

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

Inspectorii de muncă, în controale la cluburi şi restaurante din Constanţa

Publicat de , 19 noiembrie 2015, 13:11

După controalele pompierilor, inspectorii de muncă au luat la puricat cluburile şi restaurantele constănţene. Peste 100 de astfel de verificări au fost efectuate la agenţii economici, fiind vizate şi 60 de cluburi, restaurante şi cafenele.

Neregulile constatate au fost multe şi diverse, inspectorii aplicând 14 sancţiuni, în valoare de 170.000 de lei. Mai mult, în pofida aşteptărilor ca munca la negru să se reducă, inspectorii au constatat că numeroşi angajatori persistă în nerespectarea legii. 23 de persoane au fost descoperite fără forme legale de angajare.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 10:04

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură...

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:33

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina

Primăria Lumina a cerut sprijinul Poliției Rutiere, după ce localnicii au reclamat numeroase abateri în trafic. În perioada următoare, echipaje...

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:11

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament

Piloții militari români au început ieri o nouă serie de zboruri de antrenament. Forțele Aeriene Române anunță că, până pe 16 iunie, vor...

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:56

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie

Vespa Club Constanța organizează în data de 13 iunie, „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026”, în Constanța. „Evenimentul realizat cu...

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:10

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța

Lucrează de 40 de ani în sistemul sanitar din România. A experimentat și munca în spitale din Franța, după criza din 2008, când salariul i-a...

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 06:49

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba...

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:56

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine la Constanța pentru instalarea noii conduceri a TNOB

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine miercuri, 10 iunie, la Constanța, pentru instalarea noului manager interimar al...

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine la Constanța pentru instalarea noii conduceri a TNOB
Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:44

Bugetul programului Rabla, majorat cu 100 de milioane de lei

Programul Rabla beneficiază în acest an de un buget majorat la 300 de milioane de lei, iar autovehiculele eligibile în cadrul acestuia sunt cele...

Bugetul programului Rabla, majorat cu 100 de milioane de lei

CONSTANŢA: Controale OPC în restaurante şi cluburi. Peste 70%, găsite în neregulă

Publicat de Bogdan Comșa, 13 noiembrie 2015, 20:04

În perioada 06-07.11.2015, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa au desfăşurat acţiuni de control, ce au avut ca scop respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, în unităţi care prestează servicii de alimentaţie publică de tipul : cluburi, baruri, cafenele şi alte spaţii publice cu destinaţie similară.

Au fost verificaţi 56 de operatori economici, iar neconformităţi au fost constatate la 40 dintre aceştia, respectiv 71,4%.
S-a verificat, în special, respectarea prevederilor Legii 349 din 2002 privind combaterea efectelor consumului produselor din tutun.

La 17 operatori economici prestatori de servicii de alimentaţie publică de tipul celor menţionate mai sus s-a constatat că nu există spaţiu special amenajat pentru fumat care să reprezinte cel mult 50% din suprafaţa spaţiului închis destinat clienţilor.

S-a dispus măsura de oprire temporară a activităţii până la remedierea deficienţei. Ca modalitate de remediere pentru ridicarea măsurii, operatorii economici au decis interzicerea completă a fumatului până la crearea unui spaţiu pentru fumat conform legii. Totodată, s-a restrâns suprafaţa destinată clienţilor astfel încât să nu se depăşească 100 mp şi s-a dispus interzicerea fumatului la parterul unităţii, iar spaţiul pentru fumători a fost mutat la etaj, semnalizat şi dotat conform legii.

La mai mulţi operatori economici ale căror spaţii de servire destinate clienţilor erau sub 100 mp, s-a constatat neafişarea la loc vizibil a sintagmelor „ În această unitate fumatul este permis” sau „În această unitate fumatul este strict interzis”.
Totodată, inspectorii au constatat, în alte cazuri, că se utiliza carne de pui expirată de peste 30 zile.
Alte unităţi nu au putut să prezinte Registrului unic de control;

Pentru deficienţele constatate pe timpul acţiunilor de control s-au aplicat 38 de amenzi contravenţionale şi 3 avertismente.
În perioada următoare, CJPC Constanţava continua acţiunile de verificare a respectării prevederilor Legii 349 din 2002 privind combaterea efectelor consumului produselor din tutun în cluburi, baruri, cafenele şi restaurante.

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 11:09

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc

În cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al...

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc
Nordul Dobrogei, sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 10:45

Nordul Dobrogei, sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare COD GALBEN valabilă miercuri, 10 iunie, în intervalul orar 12.00 – 21.00. În...

Nordul Dobrogei, sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 10:04

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură...

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 09:33

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina

Primăria Lumina a cerut sprijinul Poliției Rutiere, după ce localnicii au reclamat numeroase abateri în trafic. În perioada următoare, echipaje...

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 09:11

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament

Piloții militari români au început ieri o nouă serie de zboruri de antrenament. Forțele Aeriene Române anunță că, până pe 16 iunie, vor...

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 08:56

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie

Vespa Club Constanța organizează în data de 13 iunie, „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026”, în Constanța. „Evenimentul realizat cu...

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 08:10

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța

Lucrează de 40 de ani în sistemul sanitar din România. A experimentat și munca în spitale din Franța, după criza din 2008, când salariul i-a...

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 06:49

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba...

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

36 de amenzi aplicate cluburilor din Constanţa. Niciunul ÎNCHIS !

Publicat de , 9 noiembrie 2015, 14:21

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a efectuat, în perioada 5 – 8 noiembrie 2015, un număr de 23 verificări inopinate la unităţile de alimentaţie publică cu aflux mare de public pe timpul nopţii, care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Constanţa, se arată într-un comunicat al Biroului de comunicare al ISU Dobrogea.

Toate acţiunile de control au avut loc în cooperare cu efective ale Inspectoratelor judeţene de Poliţie şi de Jandarmi Constanţa, iar dintre acestea 21 au fost efectuate pe timpul nopţii şi doar 2 pe timpul zilei.

Situaţia efectuării verificărilor este următoarea:
– la 9 unităţi de alimentaţie publică s-a finalizat acţiunea de control;
– la 6 unităţi de alimentaţie publică acţiunea de control este în curs de finalizare, întrucât la momentul controlului administratorii nu au putut prezenta toate documentele solicitate;
– la 8 unităţi de alimentaţie publică acţiunea de control nu s-a putut desfăşura, întrucât obiectivul era închis pentru public.

În urma verificărilor efectuate au fost constatate 36 deficienţe pentru care s-au aplicat tot atâtea sancţiuni constând în avertismente şi amenzi ce însumează aproximativ 215.000 lei.

Cele mai frecvente deficienţe constatate în timpul acţiunilor de control sunt:
– lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu;
– deficienţe privind organizarea activităţii de apărare împotriva incendiilor;
– deficienţe privind existenţa şi funcţionalitatea mijloacelor tehnice de apărare împotriva incendiilor. Activităţile de verificare/reverificare vor continua în perioada următoare.

*******

În conformitate cu prevederile Legii nr. 307/2006, cu modificările şi completările ulterioare, proprietarul ori beneficiarul construcţiei are obligaţia să solicite şi să obţină avizul înainte de începerea lucrărilor execuţie la construcţii noi, de modificare a celor existente şi/sau la schimbarea destinaţiei acestora. Totodată, proprietarul ori beneficiarul are obligaţia obţinerii autorizaţiei de securitate la incendiu înainte de punerea în funcţiune a clădirilor ori spaţiilor amenajate în clădiri care intră sub incidenţa HGR nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu, cu modificările şi completările ulterioare.
Astfel, potrivit normelor actuale, spaţiul trebuie autorizat din punct de vedere al securităţii la incendiu, în măsura în care:
– are destinaţia de alimentaţie publică şi o suprafaţă desfăşurată mai mare sau egală cu 200 mp;
– are funcţiunea de comerţ şi o suprafaţă desfăşurată mai mare sau egală cu 400 mp;
– este sală aglomerată (mai mult de 200 persoane la parter şi o suprafaţa ce revine unei persoane mai mică de 4 mp).

Totodată, potrivit prevederile art. 105 din Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin OMAI nr. 163/2007 statuează următoarele:
„Art.105
(1) Folosirea flăcării: lumânări, făclii, torţe şi altele asemenea pe timpul spectacolelor de teatru, operă, operetă, a festivităţilor desfăşurate în restaurante sau pentru ambianţă ori divertisment în restaurante, baruri, cluburi, discoteci etc. este interzisă.
(2) Pentru durate scurte, stabilite precis, se admite folosirea flăcării în situaţiile menţionate la alin. (1), cu condiţia asigurării condiţiilor de împiedicare a iniţierii şi propagării incendiului, după cum urmează:
a) evitarea amplasării în apropierea sau contactul cu materiale combustibile: decoruri, costume, haine, perdele etc.;
b) folosirea unor suporturi incombustibile;
c) prevenirea producerii unor incendii prin răsturnare, manevrare greşită etc.;
d) stingerea obligatorie a flăcărilor la terminarea evenimentului;
e) nominalizarea personalului propriu ce asigură supravegherea şi intervenţia în caz de incendiu;
f) asigurarea mijloacelor tehnice adecvate de apărare împotriva incendiilor;
g) anunţarea, după caz, a serviciului profesionist, voluntar sau privat, pentru situaţii de urgenţă, a cadrului tehnic sau a personalului de specialitate cu atribuţii în domeniul apărării împotriva incendiilor.”

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 11:09

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc

În cadrul Operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al...

Operațiunea JUPITER | Percheziții într-un dosar privind organizarea ilegală de jocuri de noroc
Nordul Dobrogei, sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 10:45

Nordul Dobrogei, sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare COD GALBEN valabilă miercuri, 10 iunie, în intervalul orar 12.00 – 21.00. În...

Nordul Dobrogei, sub atenționare meteorologică COD GALBEN de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 10:04

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură...

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 09:33

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina

Primăria Lumina a cerut sprijinul Poliției Rutiere, după ce localnicii au reclamat numeroase abateri în trafic. În perioada următoare, echipaje...

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 09:11

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament

Piloții militari români au început ieri o nouă serie de zboruri de antrenament. Forțele Aeriene Române anunță că, până pe 16 iunie, vor...

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 08:56

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie

Vespa Club Constanța organizează în data de 13 iunie, „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026”, în Constanța. „Evenimentul realizat cu...

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 08:10

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța

Lucrează de 40 de ani în sistemul sanitar din România. A experimentat și munca în spitale din Franța, după criza din 2008, când salariul i-a...

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța
Ştiri miercuri, 10 iunie 2026, 06:49

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba...

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

CONSTANŢA. Autorităţile discută despre controalele în cluburi

Publicat de , 9 noiembrie 2015, 11:09

La această oră (11.05), la nivelul Instituţiei Prefectului a început o întâlnire la care participă reprezentanţi ai ISU, OPC, Primăriei şi ai altor instituţii. Principala temă de disuţie o reprezintă controalele efectuate în ultima perioadă în cluburile din municipiul Constanţa.

Vom reveni cu amănunte.

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 10:04

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură...

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:33

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina

Primăria Lumina a cerut sprijinul Poliției Rutiere, după ce localnicii au reclamat numeroase abateri în trafic. În perioada următoare, echipaje...

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:11

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament

Piloții militari români au început ieri o nouă serie de zboruri de antrenament. Forțele Aeriene Române anunță că, până pe 16 iunie, vor...

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:56

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie

Vespa Club Constanța organizează în data de 13 iunie, „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026”, în Constanța. „Evenimentul realizat cu...

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:10

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța

Lucrează de 40 de ani în sistemul sanitar din România. A experimentat și munca în spitale din Franța, după criza din 2008, când salariul i-a...

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 06:49

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba...

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:56

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine la Constanța pentru instalarea noii conduceri a TNOB

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine miercuri, 10 iunie, la Constanța, pentru instalarea noului manager interimar al...

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine la Constanța pentru instalarea noii conduceri a TNOB
Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:44

Bugetul programului Rabla, majorat cu 100 de milioane de lei

Programul Rabla beneficiază în acest an de un buget majorat la 300 de milioane de lei, iar autovehiculele eligibile în cadrul acestuia sunt cele...

Bugetul programului Rabla, majorat cu 100 de milioane de lei

Continuă controalele la cluburile din Constanţa

Publicat de Bogdan Comșa, 3 noiembrie 2015, 19:25

Corpul de control al Primăriei Constanţa va verifica şi miercuri cluburile din oraş.

Conform declaraţiei şefului Corpului de Control, Ionuţ Pripiş, mai mulţi administratori de cluburi vor fi verificaţi în zilele următoare, deoarece nu au fost găsiţi la acţiunea de marţi.

Pripiş a precizat că cel puţin un club care funcţionează în Constanţa nu are autorizaţie, fiind semnalată Instituţia Prefectului:

Vă reamintim, însă, că localul Beirut din Constanţa, de pe bulevardul Tomis, unde trei tinere au murit în incendiul din aprilie 2014, nu avea actele în regulă nici de la Primărie, nici de la ISU.

La rândul său, prefectul Ion Constantin, a declarat că în cazul celor ce nu respectă normele în vigoare, se va ajunge la închiderea localurilor:

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 10:04

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei

În perioada 12 – 13 iunie 2026, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, sub egida Consiliului Județean Constanța, se alătură...

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța participă la Zilele Europene ale Arheologiei
Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:33

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina

Primăria Lumina a cerut sprijinul Poliției Rutiere, după ce localnicii au reclamat numeroase abateri în trafic. În perioada următoare, echipaje...

Controale masive și filtre radar în comuna constănțeană Lumina
Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 09:11

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament

Piloții militari români au început ieri o nouă serie de zboruri de antrenament. Forțele Aeriene Române anunță că, până pe 16 iunie, vor...

Până pe 16 iunie, piloții militari români vor desfășura o nouă serie de zboruri de antrenament
CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:56

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie

Vespa Club Constanța organizează în data de 13 iunie, „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026”, în Constanța. „Evenimentul realizat cu...

CONSTANȚA: „Deschiderea de Sezon Vespa pe Litoral 2026” are loc pe 13 iunie
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 08:10

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța

Lucrează de 40 de ani în sistemul sanitar din România. A experimentat și munca în spitale din Franța, după criza din 2008, când salariul i-a...

AUDIO | Veniturile a peste 60 la sută dintre angajații din sistemul de sănătate, afectate de noua lege a salarizării. Interviu cu Daniela Răvescu, asistent medical la Spitalul de Urgență Constanța
Actualitate miercuri, 10 iunie 2026, 06:49

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă

Prima sesiune a examenului de Bacalaureat continuă, miercuri, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba...

Bacalaureat/Elevii din partea minorităților naționale susțin proba de evaluare a competențelor în limba maternă
Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:56

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine la Constanța pentru instalarea noii conduceri a TNOB

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine miercuri, 10 iunie, la Constanța, pentru instalarea noului manager interimar al...

Ministrul demisionar al Culturii, Demeter András István, vine la Constanța pentru instalarea noii conduceri a TNOB
Actualitate marți, 9 iunie 2026, 19:44

Bugetul programului Rabla, majorat cu 100 de milioane de lei

Programul Rabla beneficiază în acest an de un buget majorat la 300 de milioane de lei, iar autovehiculele eligibile în cadrul acestuia sunt cele...

Bugetul programului Rabla, majorat cu 100 de milioane de lei

Statul începe controale drastice în cluburi şi discoteci

Publicat de , 1 noiembrie 2015, 17:30

Secretarul de Stat în MAI Raed Arafat a anunțat că de săptămâna viitoare vor începe controale în cluburi, discoteci, mall-uri și alte spații care presupun aglomerări de persoane.

Precizarea a fost făcută în urma reuniunii grupului de lucru de la Palatul Victoria, întrunit duminică, care a evaluat situația creată în urma incendiului din clubul Colectiv.

Arafat a menționat că pompierii vor fi însoțiți de polițiști și vor verifica dacă respectivele locații au planuri împotriva incendiilor și dacă acestea se respectă.