Ascultă Radio România Constanța Live

autoritatea navala romana

Acțiune de control pe Dunăre: 17 exemplare de cegă capturate ilegal, redate mediului

Publicat de Adina Sîrbu, 13 octombrie 2024, 09:02

În perioada 23 septembrie – 6 octombrie 2024, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Direcţia de Poliţie Transporturi, în cooperare cu Inspectoratul General al Poliţiei Frontieră, Autoritatea Navală Română şi Garda Naţională de Mediu, a iniţiat şi organizat operaţiunea „CLEAN WATERS 2024”.

Activităţile comune de verificare şi control au avut ca scop creşterea siguranţei navigaţiei pe fluviul Dunărea, protejarea ecosistemului de pe tot cursul Dunării, combaterea evaziunii fiscale, prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal şi a migraţiei ilegale.

Au fost efectuate peste 500 de acţiuni şi controale, în urma cărora au fost verificate 1.850 de persoane şi testaţi cu aparatul alcooltest 32 de membri personal navigant. Totodată, au fost verificate 50 de societăţi comerciale, 776 de autorizaţii/licenţe/permise de pescuit şi 316 nave.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, au fost constatate, 48 de infracţiuni, pentru care sunt cercetate 45 de persoane.

Din totalul infracţiunilor constatate, 31 sunt prevăzute de Legea nr.176/2024 privind pescuitul şi protecţia resursei acvatice vii. De asemenea, au fost constatate 6 infracţiuni la Legea nr.191/2003 privind transportul naval. Totodată, în urma verificărilor, au fost constatate 6 infracţiuni prevăzute de Legea Apelor nr. 107/1996, având ca obiect executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcţii ori instalaţii pe ape, fără avizul legal al Administraţiei Naţionale „Apele Române”.

Au fost aplicate 175 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 480.965 de lei şi au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 3 ambarcaţiuni, un motor de ambarcaţiune, un autovehicul, 31 de unelte de pescuit, 552 de kilograme de produse piscicole și alte produse.

Exemple:

La data de 25 septembrie 2024, poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Tulcea, în cooperare cu lucrători din cadrul Oficiului de Căpitănie Măcin, au depistat, în zona km. 64 al fluviului Dunărea, un bărbat, domiciliat în localitatea Gârliciu, judeţul Constanţa, în timp ce conducea o şalupă, în convoi cu un bac de trecere, efectuând o trecere din malul stâng la malul drept, fără a deţine brevet sau certificat capacitate corespunzător. Totodată, s-a constatat că o persoană, administratorul societăţii care ar fi avut în proprietate nava, ar fi încredinţat, cu ştiinţă, conducerea navei unei persoane fără brevet sau certificat capacitate corespunzător.

În cauză, a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau certificat capacitate corespunzător şi fapta comandantului sau a unei alte persoane care încredinţează cu ştiinţă conducerea navei unei persoane fără brevet sau certificat capacitate corespunzător.

La data de 27 septembrie 2024, poliţiştii Biroului de Poliţie Transporturi Navale Galaţi, împreună cu reprezentanţii Comisariatului Judeţean de Mediu Galaţi, au identificat, amplasată în fluviul Dunărea, o plasă de pescuit de tip setcă din fir textil şi sintetic, de aproximativ 100 de metri lungime, în care au fost capturate 17 exemplare de cegă, specie de sturion, în stare vie, interzis la pescuit. Cele 17 exemplare vii de cegă au fost redate mediului acvatic, iar plasa de tip setcă sus-menţionată a fost indisponibilizată, în vederea depunerii acesteia la Camera de Corpuri Delicte.

A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de pescuitul, deţinerea, transportul, comercializarea sturionilor capturaţi pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale, precum şi a produselor şi subproduselor obţinute din aceştia.

Sursă: AGERPRES/ Redactor: Adina Sîrbu/ Foto: ilustrativă, Pixabay

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

“Sos! Vesta de salvare salvează vieți”, o nouă campanie derulată de Autoritatea Navală Română

Publicat de Doina Sirbu, 17 iulie 2023, 09:31

De astăzi şi până pe 15 septembrie, Autoritatea Navală Română desfășoară campania de informare și conștientizare “Sos! Vesta de salvare salvează vieți”. 

“În zonele de agrement nautic din toată țara, pe lângă activitatea de control pe care colegii nostri o desfășoară, aceștia stau de vorbă cu cei care dețin ambarcațiuni de agrement, dar și cu cei care sunt pasageri în astfel de ambarcațiuni și le explică pericolele la care se expun dacă aleg să nu poarte vesta de salvare”, potrivit unul comunicat al Autorităţii Navale Române.

În acest sens vor fi împărţite şi pliante, iar pe pagina de Facebook a Autorității Navale Române vor fi postate materiale referitoare la siguranţă, atunci când sunt practicate sporturi pe apă.

Datele centralizate din Registrul Matricol al Ambarcaţiunilor de Agrement şi în Registrul de Evidenţă al Ambarcaţiunilor de Agrement, arată că în momentul de față sunt înmatriculate, respectiv înscrise în evidenţă, un număr total de 12.611 ambarcaţiuni de agrement.

Toți cei care sesizează nereguli în ceea ce privește purtarea vestei de salvare sunt rugați să contacteze căpitănia de port din zona în care se află. Lista completă cu numerele de telefon ale căpităniilor din întreaga țară se regăsește pe pagina web a Autorității Navale Române, secţiunea Căpătănii.

Redactor online: Doina Sîrbu / Foto: Autoritatea Navală Română

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Platformă online la dispoziţia navigatorilor

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 octombrie 2022, 10:20

O nouă platformă online îi va ajuta pe navigatori să afle informaţii legate de căile navigabile şi traficul din 13 ţări, a anunţat Autoritatea Navală Română (ANR).

Platforma EuRIS (Serviciile europene de informare fluvială) este disponibilă gratuit începând cu 29 septembrie şi include cele şapte coridoare navigabile principale: Rin, Dunăre, Elba, Moselle, Dunkerque – Scheldt, Amsterdam – Anvers – Liege, Amsterdam – Anvers – Bruxelles.

ANR a informat pe pagina de Facebook că România, prin intermediul Autorităţii Navale Române, alături de Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Franţa, Germania, Ungaria, Luxemburg, Ţările de Jos, Serbia şi Slovacia, a proiectat un sistem transfrontalier de comunicaţii care înseamnă de fapt un ghişeu unic pentru toate informaţiile relevante legate de căile navigabile şi trafic, combinând datele din 13 ţări pe o singură platformă, www.eurisportal.eu.

‘Pentru comandanţi şi partenerii logistici, informaţiile actualizate sunt indispensabile pentru planificarea eficientă a rutei şi a călătoriei. Accesul la informaţii statice şi dinamice care oferă 24/7 o imagine actuală a situaţiei căilor navigabile este de o mare importanţă. Utilizatorii pot colecta în orice moment informaţii despre situaţia reală a traficului şi blocajele severe pe ruta lor de navigaţie, care constituie principala cauză a întârzierii călătoriilor. Platforma EuRIS, realizată cu fonduri europene, pune la dispoziţie servicii de informare personalizate pentru întreaga rută pe care un comandant intenţionează să o utilizeze’, a precizat ANR.

Conform sursei citate, utilizatorii căilor navigabile interioare pot aduce chiar ei o contribuţie majoră la succesul EuRIS şi astfel pot profita şi mai mult de pe urma platformei.

‘Pe lângă informaţiile publice partajate de cele 13 autorităţi de căi navigabile, comandanţii şi transportatorii aleg entităţile care pot avea acces la datele lor. De exemplu, un comandant poate să transmită clientului său poziţia navei sau chiar îi poate permite să urmărească întreaga călătorie. Mediul protejat EuRIS se asigură că proprietarul informaţiilor este întotdeauna cel care hotărăşte cui şi pentru cât timp acordă accesul la acestea’, a menţionat Autoritatea Navală Română.

Redactor – Daniel Țăndăreanu

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Sarcinile ANR, mai ușor de îndeplinit după ce au fost finalizate reparațiile la remorcherul Hercules

Publicat de Arantxa Catană, 27 decembrie 2018, 18:45

În cazul unor evenimente navale, toate intervențiile sunt coordonate de către  Autoritatea Navală Română. Sarcinile ANR vor fi mai ușor de îndeplinit, deoarece, în sfârșit, reparațiile la remorcherul Hercules, care este și spargător de gheață, au fost finalizate.

Avem toată aparatura în funcțiune, avizăm toate navele în cazul apariției unor fenomene meteorologice deosebite și avem și cu cine să lucrăm acum. ARSVOM-ul a reușit și a pus la punct remorcherul Hercules; avem protocoale de colaborare și de regulă acestea au mers foarte bine cu GSP-ul și cu celelalte companii posesoare de remorchere pentru intervenție în caz de nenorociri”, a menționat directorul ANR, comandant Alexandru Mezei.

În 2018 nu s-au înregistrat incidente navale majore, însă altele au fost provocările cu care s-a confruntat Autoritatea Navală, mai spune Alexandru Mezei.

Acesta este singurul punct bun, că nu am avut incidente majore, în rest dacă a fost un an bun sau un an rău este greu de evaluat. Poate și cu reducerile acestea de personal care au loc în tot sistemul bugetar, poate puțin legat și de restricțiile financiare – dar să sperăm că la anul o să fie puțin mai ușor din acest punct de vedere, pentru că contrar tuturor așteptărilor Autoritatea Navală Română se confruntă cu o lipsă mare de personal și mai ales personal de specialitate”, a completat directorul ANR.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Autoritatea Navală Română, parteneră într-un proiect european transfrontalier pentru creşterea siguranţei navigaţiei pe Dunăre

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 noiembrie 2018, 13:24

Autoritatea Navală Română (ANR) a organizat marţi conferinţa de lansarea a Proiectului Danube Safety Net, finanţat cu 5,6 milioane de euro prin Fondul European de Dezvoltare Regională, prin care, împreună cu Administraţia Maritimă Bulgară, va realiza un sistem integrat de răspuns în cazul situaţiilor de urgenţă pe Dunăre.

În deschiderea evenimentului, coordonatorul din partea ANR, Laurenţiu Zanfir, a anunţat că Proiectul Danube Safety Net vizează crearea unui sistem optim de reacţie şi intervenţie în cazul incidentelor sau accidentelor de navigaţie pe sectorul comun bulgaro-român al fluviului Dunărea, în vederea îmbunătăţirii siguranţei transportului naval.

‘Obiectivul nostru este îmbunătăţirea siguranţei navigaţiei pe întreaga lungime a fluviului Dunărea între România şi Bulgaria, prin dezvoltarea unui sistem comun de informare geografică pentru situaţii de urgenţă şi, din punct de vedere al obiectivelor, Danube Safety Net este subsecvent proiectelor IRIS Europe, RIS şi IRIS Europe II’, a declarat Zanfir.

Oficialul ANR a mai precizat că Proiectul Danube Safety Net are în vedere crearea unor centre de date localizate la Turnu Măgurele şi Nicopole, achiziţionarea de către parte română a două şalupe de mare viteză pentru acţionare rapidă şi amenajarea de către partea bulgară a două barje remorcate, ca centre mobile de intervenţie la dezastre, dotate cu echipamente de stingere a incediilor, recuperarea din apă a sinistraţilor şi acordarea de ajutor medical.

‘Proiectul are o perioadă de implementare de 36 de luni şi un buget general de 5.640.627 euro, din care ANR primeşte 2.623.304 euro şi se prevede ca, la finalizare, în 2021, capacitatea de reacţie a beneficiarilor, în cazul situaţiilor de urgenţă, să fie de cinci minute la alarmare’, a declarat Laurenţiu Zanfir.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

SLN: Agențiile de crewing care pretind bani de la navigatori riscă să rămână fără autorizație

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 25 iulie 2018, 09:07 / actualizat: 25 iulie 2018, 11:06

Sindicatul Liber al Navigatorilor (SLN)  ia atitudine față de practicile ilegale ale anumitor agenții de crewing care pretind navigatorilor diverse sume de bani pentru a-i recruta. Demersul SLN ar putea lăsa multe firme de crewing fără autorizație!

Sindicaliștii au început deja să strângă plângerile transmise de navigatori, urmând ca apoi să înceapă demersurile către Ministerul Transporturilor și Autoritatea Navală Română (ANR)  pentru ridicarea autorizațiilor agențiilor care comit astfel de abuzuri. În mod normal, ar trebui ca navigatorii care se confruntă cu astfel de situații să contacteze personal ANR și să prezinte dovezi care să însoțească sesizarea. Din varii motive însă, foarte puțini marinari ajung să depună astfel de plângeri către autorități. O explicație ar fi aceea că oamenii s-au obișnuit cu această pratică și o consideră normală, chiar dacă ea contravine normelor legislative.

„În conformitate cu HG 83/2003 și MLC 2006, este interzis a se cere orice formă de plată în schimbul angajării navigatorului. Singurele documente pe care navigatorul trebuie să și le obțină pe cheltuiala proprie sunt documentele naționale, cum ar fi pașaportul, carnetul de marinar, vizita medicală obligatorie, etc.“, a precizat conducerea Sindicatului Liber al Navigatorilor.

Conform MLC 2006, li se interzice celor care oferă servicii de recrutare și plasare a navigatorilor „să recurgă la mijloace, mecanisme sau liste pentru a împiedica sau a face navigatorii să-şi schimbe hotărârea de a obţine un loc de muncă pentru care posedă calificările cerute; să interzică facturarea unor onorarii sau altor cheltuieli navigatorilor, direct sau indirect, în totalitate sau în parte, pentru recrutarea, plasarea sau obţinerea unui loc de muncă, în afară costurilor pe care navigatorii trebuie să şi le asume pentru obţinerea unui certificat medical naţional obligatoriu, a carnetului de marinar şi a paşaportului sau altui document personal similar de călătorie, în afară costurilor de viză, care trebuie să fie suportate de armator”, mai informează SLN.

Au existat totuși multe situații în care navigatorilor li s-a cerut să achite contravaloarea biletelor de avion sau costul cazării, fapt care i-a determinat pe reprezentanții SLN să dea startul unei campanii prin care să pună capăt acestor practici nefirești. Așadar, marinarii cărora li s-a cerut bani sub diverse pretexte sunt invitați să înregistreze plângerile la sindicat.

„Sindicatul Liber al Navigatorilor înregistrează plângeri de la navigatori cu privire la comportamentul abuziv al unor agenții de crewing de a cere bani în vederea angajării. Toate plângerile vor fi confidențiale, dar în baza acestora, cu păstrarea confidențialității celui care a făcut plângerea, SLN va face demersurile necesare către Ministerul Transporturilor și către ANR pentru a cere ridicarea autorizațiile acelor agenții care comit abuzuri“, explică președintele SLN, Adrian Mihălcioiu.

În România sunt înregistrați aproximativ 30.000 de navigatori și peste 100 de agenții de crewing.

O altă soluție pentru eliminarea practicilor ilegale în domeniul navigației este introducerea contractului colectiv de muncă, spun reprezentanții SLN.

Aceștia menționează că au făcut demersuri în acest sens, dar intenția nu a fost pe placul agențiilor de crewing. Sindicaliștii nu renunță la idee, mai ales că implementarea acestui contract colectiv de muncă este impusă de MLC 2006. Urmează, așadar, noi demersuri pe lângă autoritățile statului.

„Iată încă un pas pentru a înlătura abuzurile și condițiile de angajare sub standard folosite de unii armatori cu concursul unor agenții de crewing care, pe lângă faptul că cer româneasca «șpagă», total împotriva legii, mai oferă și condiții improprii sănătății și ocrotirii vieții navigatorilor de la bord“, a mai spus Adrian Mihălcioiu.

Contractele Colective de Muncă negociate de sindicate afilate ITF asigură condiții decente de muncă la bordul navelor,  asistență medicală corespunzătoare, elimină abuzurile, discriminările și agresiunile de orice natură, creează un cadru social corespunzător desfășurării meseriei fiecărui navigator.

„Constientizați că viața fiecăruia dintre voi poate fi în pericol și siguranța familiei voastre este periclitată din cauza contractelor substandard“, mai atrage atenția conducerea SLN.

  •  Spuneți NU SPĂGILOR ! O campanie inițiată de ITF și Sindicatul Liber al Navigatorilor!
Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Alexandru Mezei a revenit la conducerea Autorității Navale Române

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 30 mai 2018, 10:45

Mihai Andrei nu mai este de astăzi directorul Autorității Navale Române (ANR), locul său fiind luat de deja experimentatul Alexandru Mezei, cel care a mai deținut funcția și în trecut.

De altfel, Mihai Andrei ajunsese la șefia ANR în febuarie anul acesta, înlocuidu-l în funcție chiar pe Mezei.

Informația despre noua rocadă de la șefia instituției a fost confirmată pentru Radio Constanța chiar de actualul director. Acesta nu a făcut însă precizări referitoare la decizia care a dus la revocarea lui Andrei.

De menționat este și faptul că din 2012, la conducerea ANR au avut loc 15 schimbări.

judecator instanta, judecatorie - foto - unsplash
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați
Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

Autoritatea Navală Română ia măsuri pentru evitarea incidentelor pe vreme rea

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 27 februarie 2018, 11:44

Autoritatea Navală Română a luat măsurile necesare pentru navele aflate în porturile maritime, pe timp de furtună, a declarat pentru Radio Constanţa, directorul Mihai Andrei.

Şi Căpităniile Zonale supraveghează traficul și evoluția vremii pentru evitarea unor accidente.

Cât priveşte scoaterea pescadorului scufundat sâmbătă în dana 3 a Portului Constanţa, epava va fi scoasă când se va îmbunătăți vremea.

Proprietarul, care a fost amendat cu 9.000 de lei, a angajat deja o firmă care să execute ranfluarea navei.

„Navele care au avut probleme au fost introduce înăuntru, s-au luat măsuri şi la Căpitănia Zonală să fie totul în regulă. Cerem celor care au mijloace, fie că sunt companii de stat sau companii particulare şi dacă sunt în stare să participle, le cerem să facă intervenţiile necesare. În larg, acolo, pe o vreme ca aceasta, singurul care poate ieşi este GSP-ul, care are o navă“, a precizat Mihai Andrei.

Conform Centrului INFOTRAFIC din cadrul Poliţiei Române, în judeţul Constanţa, au fost închise porturile Constanţa Nord, Constanţa Sud Agigea, Midia şi Mangalia.

De asemenea, în judeţul Tulcea, a fost închisă Bara Sulina.

Redactor: Cristina ILIUŢĂ

judecator instanta, judecatorie - foto - unsplash
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați
Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

Nicolae Chioibaș va fi noul director adjunct al Autorității Navale Române

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 3 noiembrie 2017, 10:26

Astăzi, în cadrul şedinţei desfăşurate la Ministerul Transporturilor, membrii Consiliului de Administrație al ANR au aprobat numirea în funcția de director adjunct al Autorității Navale Române a lui Nicolae Chioibaș.

Directorul general al ANR Alexandru Mezei a declarat că luni Chioibaş își va prelua atribuțiile de director adjunct. Acesta a mai deținut această funcţie și în anul 2015, actualmente fiind la Inspectoratul Tehnic din cadrul ANR. Ordinul de numire urmează să fie semnat și de ministrul Transporturilor, Felix Stroe.

Un material realizat de Dana LEBED

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

ARBDD: Sistem RADAR pentru bărcile care circulă cu viteză în DELTĂ

Publicat de Arantxa Catană, 23 septembrie 2017, 11:06

Guvernatorul ARBDD a retras propunerile privind noile reguli de circulaţie a navelor în Delta Dunării.

Acesta voia să impună limite în ceea ce priveşte puterea motorului ambarcaţiunilor, în zonele cu limite de viteze.

Propunerea a atras numeroase critici din partea agenţilor economici şi a pescarilor.

Acum, proiectul a fost retras de pe site-ul ARBDD, iar pe 3 octombrie, în cadrul unei dezbateri publice, acesta va fi discutat din nou.

Guvernatorul Mălin Muşatescu a declarat pentru Radio Constanţa că nu renunţă la proiectele menite să protejeze Delta.

El a precizat că săptămâna viitoare va avea întâlniri cu cei de la Autoritatea Navală şi de la Poliţia Rutieră pentru a aplica în Deltă, un sistem similar radarelor de pe şosele, pentru a putea monitoriza viteza ambarcaţiunilor.

Alternativa nu este decât una singură: de a monitoriza bărcile așa cum sunt monitorizate mașinile pe șosele. Este puțin mai dificil. Săptămâna viitoare voi avea întâlniri cu cei de la Autoritatea Navală Română și cu cei de la Poliția Rutieră din Tulcea și voi discuta cu ei pentru a vedea exact cum putem să punem în acțiune un corp de control care să monitorizeze traficul de bărci, vitezele cu care bărcile circulă în Deltă. Vreau să le spun tuturor celor care iubesc Delta și care încă speră că Delta va putea fi văzută așa cum este ea și de generațiile viitoare, că vom face tot ce ne stă în putință pentru a o proteja”, a declarat pentru Radio Constanța guvernatorul Mălin Muşatescu.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Alexandru Mezei noul director interimar al Autorității Navale Române

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 20 iulie 2017, 12:11

Noul director general al ANR este Alexandru Mezei. El nu este definitiv, ci a preluat atribuțiile, începând de ieri. Până acum, funcția a fost ocupată interimar de Răzvan Trandafir, după ce fostul director, Laurențiu Cazan a fost suspendat.

Acum, Răzvan Trandafir a revenit pe funcția de bază, director tehnic.

Din aprilie 1995, comandantul Alexandru Mezei a ocupat diverse funcții de conducere în cadrul Căpităniei Zonale Constanța, iar din 2001 până ieri a fost directorul Căpităniei Zonale Constanța.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

CONSTANȚA: Reguli noi pentru marinarii electricieni

Publicat de Arantxa Catană, 4 aprilie 2017, 16:47

Toţi electricienii nebrevetaţi trebuie să faca dovada absolvirii sau înscrierii la un curs de specialitate, până la finele acestui an, potrivit standardelor minime de competenţă pentru marinari.

„Electricienii nebrevetați care până în 2014 aveau deja certificate de capacitate trebuie să facă un curs de actualizarea cunoștințelor în conformitate cu noile amendamente aduse convenției STCV. Pentru cei care vor să acceadă acum la obținerea certificatului de electrician o calificare, în specializarea profilului electric, electrotehnic, electronic sau energetic, fac un curs de specializare la CERONAV, după care vor susține examen la ANR”, a declarant pentru Radio Constanța Cătălina Coval, şef serviciu examinări în cadrul Autorităţi Navale Române.

În România, electricienii care pleacă pe mare pot apela doar la varianta absolvirii facultăţilor de profil.

În Marea Britanie, cei cu experienţă de minimum 12 luni pe mare, pot urma cursuri de scurta durata pentru a deveni ofiţeri în Registrul Maritim al Marii Britanii.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Autoritatea Navală Română anunță lista cursurilor OBLIGATORII pentru navigatori din 2017

Publicat de Cristina Sîmbeteanu, 14 decembrie 2016, 08:18 / actualizat: 14 decembrie 2016, 10:07

Începând cu 1 ianuarie 2017 vor intra în vigoare următoarele cursuri obligatorii pentru prelungirea/emiterea brevetelor sau certificatelor de capacitate.

Comandanții și ofițerii de punte secunzi vor avea nevoie de următoarele cursuri:
– folosirea ECDIS (dacă a fost efectuat după 01.07.2013, rămâne valabil și doar se va preschimba cartonul la CERONAV)
– managementul resurselor umane şi aplicarea principiilor de conducere şi muncă în echipă în compartimentul punte nivel managerial (HELM)
– certificat de operator GMDSS GOC (rămâne valabil până la expirare)
– program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă
– competenţă în utiliz. mijl. de suprav. şi a bs, altele decât brs (dacă a fost efectuat după 01.07.2013, rămâne valabil până la expirare)
– prevenirea și lupta contra incendiilor (dacă a fost efectuat după 01.07.2013, rămâne valabil până la expirare)
– asistenţă medicală (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil până la expirare și doar se va preschimba cartonul la CERONAV)
– familiarizare de Securitate sau Ofiţer cu securitatea navei (dacă SSO a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil și doar se va preschimba cartonul la CERONAV)
– actualizarea brevetului.

Ofițerii de punte vor avea nevoie de:
– managementul resurselor umane şi aplicarea principiilor de conducere şi muncă în echipă în compartimentul punte nivel operaţional (HELM)
– folosirea ECDIS (dacă a fost efectuat după 01.07.2013, rămâne valabil și se va preschimba cartonul la CERONAV), certificat de operator GMDSS GOC (rămâne valabil până la expirare)
– program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă, competenţă în utiliz. mijloacelor de supraviețuire şi a bs, altele decât brs (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil până la expirare)
– prevenirea si lupta contra incendiilor (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil până la expirare)
– prim ajutor medical (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil și se va preschimba cartonul la CERONAV)
– familiarizare de Securitate sau Ofiţer cu securitatea navei (dacă SSO a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil și se va preschimba cartonul la CERONAV)
– actualizare brevet.

Șef mecanic și ofițer mecanic secund:
– managementul resurselor umane şi aplicarea principiilor de conducere şi muncă în echipă în compartimentul maşină nivel managerial (HELM)
– familiarizare de Securitate sau Ofiţer cu securitatea navei (dacă SSO a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil și se va preschimba cartonul la CERONAV)
– program de pregatire de bază pentru siguranţa maritimă
– competenţă în utiliz. mijl. de suprav. şi a bs
– altele decât brs (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil până la expirare)
– prevenirea și lupta contra incendiilor (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil până la expirare)
– asistenţă medicală (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil și se va preschimba cartonul la CERONAV)
– actualizare brevet.

Ofițer mecanic:
– managementul resurselor umane şi aplicarea principiilor de conducere şi muncă în echipă în compartimentul maşină nivel managerial (HELM)
– familiarizare de Securitate sau Ofiţer cu securitatea navei (dacă SSO a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil și se va preschimba cartonul la CERONAV)
– program de pregatire de bază pentru siguranţa maritimă
– competenţă în utilizarea mijloacelor de supraviețuire şi a bs, altele decât brs (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil până la expirare)
– prevenirea și lupta contra incendiilor (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil până la expirare)
– prim ajutor medical (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil până la expirare și se va preschimba cartonul la CERONAV)
– actualizare brevet.

Ofițer electrician:
– familiarizare de Securitate sau Ofiţer cu securitatea navei (dacă SSO a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil și se va preschimba cartonul la CERONAV)
– program de pregatire de bază pentru siguranţa maritimă, competenţă în utilizarea mijloacelor de supraviețuire şi a bs, altele decât brs (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil până la expirare)
– prevenirea și lupta contra incendiilor (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil până la expirare)
– prim ajutor medical (dacă a fost efectuat după 01.07.2013 rămâne valabil până la expirare și se va preschimba cartonul la CERONAV)
– actualizare brevet.

Pentru certificatele de capacitate marinar, timonier, șef timonier, motorist, ajutor ofițer mechanic, șef echipaj, fitter și pompagiu:
– program de pregatire de bază pentru siguranţa maritimă, familiarizare de Securitate (rămâne valabil)
– limba engleză (dacă a fost efectuat după 01.07.2013, rămâne valabil și se va preschimba cartonul la CERONAV).

Electrician:
– program de pregătire de bază pentru siguranţa maritimă, familiarizare de Securitate (rămâne valabil)
– limba engleză (dacă a fost efectuat după 01.07.2013, rămâne valabil și se va preschimba cartonul la CERONAV)
– actualizarea certificatului de capacitate.

Grefierii suspendă protestele, dar se pregătesc de grevă generală
Social marți, 9 iunie 2026, 15:18

Grefierii suspendă protestele, dar se pregătesc de grevă generală

Grefierii din instanţe şi parchete suspendă protestul faţă de noua lege a salarizării bugetare şi anunţă revenirea la normal a activităţii...

Grefierii suspendă protestele, dar se pregătesc de grevă generală
TULCEA: Protest al angajaților Casei de Pensii față de proiectul legii salarizării unitare
Social marți, 9 iunie 2026, 15:17

TULCEA: Protest al angajaților Casei de Pensii față de proiectul legii salarizării unitare

Angajaţii Casei Judeţene de Pensii Tulcea au suspendat activitatea, marţi dimineaţa, timp de o oră, nemulţumiţi de proiectul de lege privind...

TULCEA: Protest al angajaților Casei de Pensii față de proiectul legii salarizării unitare
CONSTANȚA: Sindicaliștii SANITAS au intrat în grevă japoneză
Social marți, 9 iunie 2026, 09:15

CONSTANȚA: Sindicaliștii SANITAS au intrat în grevă japoneză

Federația SANITAS Din România a declanșat grevă japoneză în unitățile sanitare și de asistență socială din țară, fără întreruperea...

CONSTANȚA: Sindicaliștii SANITAS au intrat în grevă japoneză
BNS cere retragerea imediată a proiectului Legii salarizării
Social sâmbătă, 6 iunie 2026, 15:33

BNS cere retragerea imediată a proiectului Legii salarizării

BNS cere retragerea imediată a proiectului Legii salarizării. O reformă construită netransparent, fără date reale și împotriva principiilor...

BNS cere retragerea imediată a proiectului Legii salarizării
Social sâmbătă, 6 iunie 2026, 09:23

Spectacol caritabil la Constanța pentru dotarea Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol

Sâmbătă, 6 iunie 2026, Fundația Scheherazade organizează începând cu ora 10 în Parcul Arheologic din Constanța un eveniment caritabil pentru...

Spectacol caritabil la Constanța pentru dotarea Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol
Social joi, 4 iunie 2026, 19:39

NĂVODARI: Primăria a lansat programul Trusoul Bebelușului

Pentru a veni în sprijinul tinerelor familii, Primăria Năvodari a lansat programul Trusoul Bebelușului. Prin acest proiect, părinții pot...

NĂVODARI: Primăria a lansat programul Trusoul Bebelușului
Social joi, 4 iunie 2026, 15:43

Scriitoarea de cărți pentru copii Veronica Iani are nevoie de ajutorul nostru!

Un apel la solidaritate pentru un prieten drag al Bibliotecii Județene Constanța! Scriitoarea de cărți pentru copii și colaboratoarea noastră,...

Scriitoarea de cărți pentru copii Veronica Iani are nevoie de ajutorul nostru!
Social miercuri, 3 iunie 2026, 15:10

Sindicaliştii de la Sanitas cer retragerea proiectului noii legi a salarizării

Proiectul noii legi a salarizării unitare i-a scos în stradă pe sindicaliștii de la Sanitas. Lucrători din sănătate și asistență socială...

Sindicaliştii de la Sanitas cer retragerea proiectului noii legi a salarizării

Autoritatea Navală Română scoate la concurs câteva zeci de posturi. Vezi ce se caută

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 noiembrie 2016, 10:17

Autoritatea Navală Română scoate la concurs 35 de posturi.

Astfel, se caută un referent specialitate, gradul II la Direcția Afaceri Europene și Relații Internaționale, la Biroul Coordonare Programe; referent specialitate gradul IA și referent specialitate gradul II la Compartimetul Management Fonduri Europene.

În cadrul Direcției Inspecții Siguranță și Securitate Navală, la Serviciu Inspecții Mărfuri Periculoase se va da concurs pentru postul de inspector specialitate gradul II, la Biroul Inspecții Terminale și Gas Free un inspector specialitate gradul IA, iar la Serviciul PSC/FSC un inspector specialitate gradul IA.

În cadrul Direcției Tehnice, la Serviciul Avizări Produse Navale Industriale și Supraveghere Piață se caută un inspector specialitate gradul IA, la Serviciul Comunicații și IT un tehnician treapta IA, la Inspectoratul Tehnic Constanța un inspector specialitate gradul IA, ia la Inspectoratul Tehnic Galați un inspector specialitate gradul IA și un inspector specialitate gradul III.

Se caută un referent specialitate gradul III în cadrul Biroului Managementul Calității, și un consilier juridic gradul III în cadrul Biroului Juridic și Contencios.

Probele scrise pentru posturile de mai sus vor avea loc pe data de 16 decembrie la ora 10:00, iar interviul va avea loc pe data de 20 decembrie la ora 13:00.

În cadrul Căpităniei Portului Constanța, la Serviciul Siguranța Navigației- Zona Nord se caută doi căpitani port gradul I și un căpitan port treapta II la Serviciul Siguranța Navigației- Zona Sud.

Pentru Căpitănia Portului Mangalia s-au scos la concurs posturile de căpitan port specialist și conducător șalupă, la Căpitănia Portului Midia postul de căpitan port gradul I.

La Căpitănia Portului Cernavodă posturile de căpitan port treapta II și căpitan port specialist. Probele scrise vor avea loc pe data de 15 decembrie la ora 10, iar interviurile vor avea loc pe data de 19 decembrie la ora 13:00.

Autoritatea Navală Română mai angajează în cadrul Căpităniei Drobeta-Turnu Severin un căpitan port debutant la Serviciul Siguranța Navigației, Poluare și VTMIS, un căpitan port debutant la Compartimentul Înmatriculări Nave și Personal Navigant, un referent specialitate gradul II la Serviciul Financiar Contabilitate Administrativ, și un căpitan port debutant și căpitan port treapta II la Oficiul Căpitănie Moldova Veche.

În cadrul Căpităniei Portului Galați se caută un căpitan port specialist, căpitan port treapta II și un căpitan port debutant.

La Căpitănia Potului Hârșova un căpitan port treapta II, la Oficiul Căpităniei Bicaz un căpitan port treapta II, iar la Căpitănia Portului Brăila un căpitan port debutant.

În cadrul Căpităniei Portului Sulina, ANR caută un căpitan port gradul I și un căpitan port treapta II, iar la Oficiul Căpităniei Mahmudia un căpitan port treapta II.

Probele scrise se vor da pe data de 15 decembrie la ora 10, iar interviurile vor avea loc pe data de 19 decembrie la ora 13:00

Data limită pentru depunerea dosarelor este de 8 decembrie 2016.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Interesați de o plimbare cu gondola pe mare?

Foto: [ File # csp0329403, License # 1461501 ] Licensed through http://www.canstockphoto.com in accordance with the End User License Agreement (http://www.canstockphoto.com/legal.php) (c) Can Stock Photo Inc. / davinci

Publicat de Bogdan Comșa, 20 iulie 2016, 14:02

Dacă v-ați plictisit de plimbările cu trăsura prin Mamaia, alt mijloc de locomoție special, în afară de telegondolă, nu prea aveți la dispoziție la mal de mare.

Pentru că unica gondolă veneţiană autentică din România nu poate fi exploatată turistic, întrucât proprietarul ei nu a făcut dovada securităţii şi stabilităţii ambarcaţiunii, a declarat directorul interimar al Autorităţii Navale Române, Răzvan Trandafir.

Răspunsul ANR i-a fost oferit proprietarului chiar luna trecută, iar reprezentanții instituției au comunicat şi paşii pe care acesta trebuie să-i urmeze pentru utilizarea gondolei în scop comercial.

“Nu există niciun document privind stabilitatea gondolei, proiectarea şi exploatarea ei, iar înainte de a pleca pe mare cu turişti trebuie făcute probe de stabilitate”, a precizat, pentru Radio Constanţa, Răzvan Trandafir.

Pe de altă parte, proprietarul bărcii a declarat pentru AGERPRES că a cumpărat gondola de la Veneţia şi că de mai bine de 3 luni nu este lăsat să o folosească.

”Condiţiile de la Veneţia nu sunt aceleaşi ca pe Marea Neagră, iar la mijloc este siguranţa pasagerilor”, a replicat directorul ANR.

Vom urmări cazul cu atenție, pentru a vedea dacă ANR se va confrunta cu astfel de solicitări și din partea celor veniți cu pluta la mare.

Gondola este o ambarcațiune folosită pe canalele Veneției, lipsite, practic, de valuri.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Vă deranjează skijet-urile? Vreți să semnalați eventuale abuzuri sau pericole? TELVERDE pentru turiști si localnici

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 17 iunie 2016, 10:04

Începând cu această lună, Autoritatea Navală Română derulează pe durata sezonului estival, o campanie de informare publică privind activitățile de agrement nautic.

Campania este susținută de către ofițerii de căpitănie din cadrul serviciilor de siguranța navigației din căpităniile de port cu zone de jurisdicție pe apele interioare navigabile și se adresează atât practicanților de agrement nautic, cât și furnizorilor de servicii din acest domeniu.

În cadrul campaniei de informare se vor desfășura activități de informare și conștientizare publică, prin acordarea de asistență și furnizarea de informații celor interesați asupra utilizării echipamentelor de salvare, prin postare de afișe în locuri cu vizibilitate mare și difuzare de materiale de informare.

Practicanții și furnizorii de servicii vor fi informați în ceea ce privește:
 obligațiile prevăzute de lege pentru cei care practică agrementul nautic;
 riscurile de accidente de navigație;
 înmatricularea și luarea în evidență a ambarcațiunilor de agrement;
 zonele de navigație și tipurile de certificate de conducător de ambarcațiune de agrement necesare;
 zonele de agrement nautic;
 prevederile legale privind amenajarea posturilor de salvare și de prim ajutor;
 măsurile obligatorii de siguranță pe timpul navigației.

Pentru publicul interesat, Autoritatea Navală a pus la dispoziție o linie telefonică de tip TELVERDE – 0800 500 100, cu apelare gratuită, unde se pot semnala:
 încălcări ale regulilor de navigație;
 existența unor pericole pe calea navigabilă;
 activități de agrement sau sportive ale unor persoane care pun în pericol alte persoane;
 abuzuri ale personalului care efectuează controale sau inspecții pe linia siguranței navigației și protecția mediului acvatic.

Campania de informare publică are ca scop reducerea numărului evenimentelor de navigație și al accidentărilor care pot avea consecințe nefaste.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

PNL încearcă să recucerească Primăria Cernavodă cu un căpitan

Publicat de Bogdan Comșa, 31 martie 2016, 17:58

Biroul Politic Local al Organizației Cernavodă a Partidului Național Liberal, a decis joi, cu unanimitate de voturi, validarea lui Liviu Negoiță în funcția de președinte interimar al PNL Cernavodă, precum și desemnarea acestuia drept candidat la funcția de primar în alegerile locale din luna iunie.

Decizia membrilor BPL al PNL Cernavodă vine ca urmare a pierderii calității de membru al Partidului Național Liberal a fostului primar Gheorghe Hânsă, care a fost condamnat la închisoare cu executare.

Noul președinte al PNL Cernavodă s-a născut la data de 10 iunie 1968, este căsătorit și are un copil. Liviu Negoiță a urmat Facultatea de Științe Juridice și Administrative a Universității de Stat din Sibiu, pe care a absolvit-o în anul 1992.

În ultimii 25 de ani a lucrat ca specialist al Autorității Navale Române, în prezent ocupând funcția de căpitan șef de port adjunct în cadrul aceleiași instituții.

La ședința Biroului Politic Local al PNL Cernavodă a participat și președintele Filialei Constanța a Partidului Național Liberal, deputatul Gheorghe Dragomir.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

O constănțeancă, director la ANR, rănită în atacurile teroriste de la Bruxelles

Publicat de Bogdan Comșa, 22 martie 2016, 18:33 / actualizat: 22 martie 2016, 19:43

În atacurile teroriste de marți, de la Bruxelles, a fost rănită și o constănțeancă.
Este vorba despre directorul economic al Autorității Navale Române, Cristina Călințaru, după cum ne-a declarat șeful ANR, Aurelian Cazan.

Cristina Călințaru a fost rănită la un picior, însă nu grav și a fost internată la Spitalul Militar, la 20 de kilometri de capitala Belgiei.

Directorul economic al ANR se afla pe Aeroportul din Bruxelles, unde urma să plece spre Lisabona, la o conferință a Agenției Europene de Siguranță Maritimă.

Femeie spune că, initial, a fost în stare de șoc, dar că acum se simte bine.
Ea a fost contactată în cursul zilei de astăzi de personalul Ambasadei României.

judecator instanta, judecatorie - foto - unsplash
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați
Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

Semne de întrebare – Cât de bine pregătite sunt noile generaţii de marinari?

Publicat de Bogdan Comșa, 23 decembrie 2015, 21:20

În ultimul an s-a vehiculat ideea că pregătirea marinarilor români nu s-ar mai ridica la nivelul generaţiilor anterioare.

Directorul Direcţiei Personal Navigant din cadrul Autorităţii Navale Române, Liviu Grigore, linişteşte apele şi afirmă că relevante sunt calificativele foarte bune obţinute de marinarii români:

Liviu Grigore admite, totuşi, faptul că au existat şi plângeri din partea agenţiilor de crewing, legate de noii absolvenţi de Marină, pentru că nu toţi au aptitudini pentru această meserie, chiar dacă la teorie stau bine.

judecator instanta, judecatorie - foto - unsplash
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 19:03

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați

La Tribunalul Constanța, a avut loc astăzi, un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva angajaților care au participat...

La Tribunalul Constanța a avut loc un nou termen în dosarul civil deschis de conducerea CT BUS împotriva mai multor angajați
Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Ştiri vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

Nou director general la Autoritatea Navală Română

Publicat de , 30 septembrie 2015, 19:32

Liviu Aurelian Cazan revine pe funcţia de director general al Autorităţii Navale Române. El îl înlocuieşte pe Paul Brânză. Ordinul de numire de la Ministerul Transporturilor a sosit miercuri la Constanţa. Cazan a mai fost director general, o perioadă, în anul 2014.

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:54

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac

Comitetul Politic al USR a decis să nu susțină guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac, a anunțat vineri seara președintele Uniunii...

Dominic Fritz: USR a decis să nu susțină Guvernul Tomac
Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 18:14

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța

Zilele Europene ale Arheologiei sunt marcate în acest weekend și la Constanța. Evenimente au început astăzi cu ateliere interactive pentru cei...

Zilele Europene ale Arheologiei, sărbătorite la Constanța
CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:58

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România

A fost lansat programul DARIA – „Depistare Activă, Responsabilitate, Informație și Acces”, unul dintre cele mai ample proiecte de screening...

CONSTANȚA: A fost lansat unul dintre cele mai ample proiecte de screening din România
Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 17:11

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE

Președintele Nicușor Dan a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii privind aprobarea OUG privind instituirea Instrumentului...

Președintele Nicușor Dan a promulgat OUG privind programul SAFE
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:57

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare

ARAS Salvage, contractorul responsabil de operațiunea de ranfluare, a anunțat amânarea pentru săptămâna viitoare a etapelor finale ale...

MMT: Operațiunea de ranfluare a remorcherului Astana, amânată pentru săptămâna viitoare
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 16:21

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers

Astăzi, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la producerea unui accident...

Mașina implicată în accidentul de pe A2, în zona orașului Cernavodă, era condusă de un șofer de 70 de ani. Bărbatul ar fi pierdut controlul direcției de mers
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:54

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism

La Constanța s-a finalizat Campionatul Național de Navomodelism, organizat de Federația Română de Modelism și Clubul Sportiv Farul Constanța....

CONSTANȚA: S-a încheiat Campionatul Național de Navomodelism
Actualitate vineri, 12 iunie 2026, 15:24

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

În vara anului 1927, pentru mulți dintre constănțeni o deplasare la plajă în Mamaia era un adevărat lux. Drumul dura două ore, iar un bilet...

Calendar istoric MINAC: 12 iunie – O plajă disputată între pescari și iubitorii băilor de mare

Veşti bune pentru proprietarii de ambarcaţiuni

Publicat de Bogdan Comșa, 20 iunie 2015, 09:32 / actualizat: 20 iunie 2015, 12:36

Proprietarii de ambarcaţiuni din România pot răsufla uşuraţi.
Negocierile cu reprezentanţii Autorităţii Navale Române şi ai Ministerului Transporturilor au avut ca rezultat renunţarea la noile taxe şi la cursurile CERONAV.

În urma discuţiilor purtate, s-au desfiinţat atestatul, cursurile, examenele şi vizitele medicale solicitate pentru transport persoane.

Reprezentanţii turismului din Delta Dunării au reuşit să convingă autorităţile că ambarcaţiunile pentru pescuit pot fi folosite şi pentru transportul persoanelor, iar inspecţiile tehnice să se facă o singură dată la 5 ani.

Singurele condiţii pe care proprietarii de ambarcaţiuni din Deltă trebuie să le respecte pentru transportul persoanelor în scop comercial sunt să aibă o barcă înmatriculată, vârsta minimă de 18 ani şi adeverinţă de la medicul de familie