Calendar istoric MINAC: 14 aprilie – Isis, marea zeiță a Egiptului, adorată la Tomis în epoca romană
Bustul său din marmură albă, datat în a doua jumătate a secolului III p. Chr., este una dintre cele mai frumoase piese ale Tezaurului de Sculpturi, descoperit la 1 aprilie 1962.
MINAC ne prezintă astăzi o altă divinitate a Tomisului antic – zeița Isis.
Bustul său din marmură albă, datat în a doua jumătate a secolului III p. Chr., este una dintre cele mai frumoase piese ale Tezaurului de Sculpturi, descoperit la 1 aprilie 1962.
Piesa s-a păstrat exemplar și conține toate elementele care contribuie la identificarea divinității. Astfel, părul foarte bogat este pieptănat într-o manieră specifică, fiind despărțit la mijloc de o cărare care se prelungește în spate până aproape de ceafă. Pe creștet se află unul dintre simbolurile specifice zeiței – semiluna, frecvent întâlnită în reprezentările sale din antichitate.
Zeița poartă un himation (manta), ale cărui colțuri sunt legate laolaltă într-un nod cunoscut sub numele de „nod isiac”. Divinitate de origine egipteană, populară și în epocă romană imperială, Isis era soția Marelui Osiris (ulterior numit și Serapis), zeiță a vieții și a morții, magică vindecătoare a suferinzilor și a muribunzilor, patroană a dragostei pure, a căsătoriei și a armoniei matrimoniale, dar și divinitate a fecundității, a vegetației și a grânelor.
Popularitatea ei a depășit granițele Egiptului, fiind adorată în întreaga lume greco-romană.
Adorarea sa la Tomis este dovedită de monumente și inscripții și este una firească, ținând cont de faptul că în orașul vest-pontic locuiau, în secolele I-III p. Chr., numeroși orientali: negustori, soldați, coloniști și sclavi. O inscripție atestă chiar existența la Tomis a unui oikos (casă de comerț, companie) format din armatori egipteni, originari din Alexandria și stabiliți în orașul vest-pontic. Cultul zeiței Isis, acceptat într-o lume romană tolerantă din punct de vedere religios, a fost preluat însă și de persoane de alte origini decât cele orientale. Se cunoaște astfel faptul că la Tomis aveau loc sărbători isiace, în cinstea zeiței, adevărate festivaluri publice în cadrul cărora aveau loc procesiuni, banchete, parade și spectacole.
Reclama zilei: Pe Bulevard, opriți-vă pentru o clipă la Hala de Bere Nicu Ionescu, peste drum de Cazino, unde găsiți Cele mai bune fripturi reci și la grătar, Bere la ghiață și orice alte băuturi și gustări. (Ghidul ilustrat Constanța și Tekirghiolul, 1924).
Notă: Hala de bere funcționa în clădirea de mai târziu a Acvariului Constanța. Bulevardul menționat era General Averescu (în anii 20), astăzi Faleza Cazinoului.
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Duminica Floriilor, celebrată astăzi de creștinii ortodocși, este considerată cea mai importantă sărbătoare din timpul Postului Mare al Paștelui. Întreaga săptămână dinaintea Săptămânii Patimilor stă sub semnul renașterii naturii, iar Sâmbăta lui Lazăr și Duminica Floriilor sunt sărbători ale veseliei, marcate de obiceiuri în care protagoniști sunt, adesea, copiii.
MINAC dedică fila de 5 aprilie din calendarul istoric „Astăzi la Constanța” sărbătorii renașterii naturii și continuității unor tradiții vechi.
Duminica Floriilor amintește de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, întâmpinat de mulțimea care își așternea hainele în calea lui și ridica ramuri înverzite, aclamând „Osana”. În tradiția românească, simbolul acestei zile este salcia, primul arbore care înverzește. În această zi, în biserici sunt sfințite ramuri de salcie și cele dintâi flori de primăvară, iar apoi sunt duse acasă și păstrate, existând credința că peste an vor oferi protecție, sănătate și belșug.
Sărbătoare a renașterii naturii și a etalării splendorilor vegetale, a armoniei și iubirii, această zi cu incontestabile semnificații creștine a avut un corespondent festiv în Antichitate, puncta Narcisa Alexandra Știucă în lucrarea „Sărbătoarea noastră cea de toate zilele. (vol II) – sărbători în cinstea primăverii”. Este vorba despre Floralia, sărbătoare dedicată zeiței Flora, divinitatea plantelor înflorite, a fertilității, primăverii și a înmuguririi.
Flora le-ar fi dăruit oamenilor mierea și ar fi alinat mânia Junonei, ajutând-o să îl conceapă, din mireasma unei flori miraculoase, pe zeul Mars (Marte), patronul celei dintâi luni de primăvară. Figură minoră comparativ cu alte zeițe ale Imperiului, ea a fost introdusă în panteonul roman în timpul regelui sabin Titus Tatius. Potrivit unor relatări, ea era căsătorită cu Favonius, zeul vântului, cunoscut și sub numele de Zephyr, și, în unele credințe, era asociată cu Ceres, zeița romană a recoltei și a grâului.
Despre Flora și sărbătoarea ce i-a fost dedicată, Floralia, a scris Atanasie Marian Marienescu în volumul „Cultul păgân și creștin. Sărbătorile și datinile romane vechi”: Flora e zână de origine veche italică și a fost venerată între zeii lui T. Tati și îndeosebi în Italia de mijloc. Flora este zâna florilor și a înfloririi; oriunde pe câmp și pe munte înflorește ceva, toate sunt prin puterea Florei și pentru aceasta a fost mult venerată ca și Flora Mater, mama de primăvară, și născătoare de vegetațiune. Flora a fost și zâna înfloririi tinereților, a speranței bune a femeilor, asemenea Venerei. În înțelesul popular a fost asemenea zânelor pământului.
Templele dedicate zeiței se aflau în locuri importante ale Romei, precum colina Quirinal sau în apropierea Circului Maxim. Sărbătoarea ei, Floralia, se desfășura inițial într-o singură zi, pe 29 aprilie, iar mai târziu timp de mai multe zile, între 28 aprilie și 3 mai. În cadrul acestor festivități, oamenii se împodobeau cu flori, își decorau locuințele și mesele, iar femeile purtau veșminte viu colorate, celebrând abundența, bucuria și libertatea naturii reînnoite.
Imaginea Florei a traversat secolele și a rămas prezentă în artă, unde apare ca simbol al grației, frumuseții și primăverii. Una dintre reprezentările celebre este o frescă descoperită în Villa Arianna (Vila Ariadna), reședință aristocratică din orașul Stabiae, situat lângă Pompei. Fresca este datată în secolul I d.Hr., iar în prezent este păstrată la Museo Archeologico Nazionale di Napoli. Această operă impresionantă, intitulată „Flora” și considerată una dintre cele mai elegante reprezentări feminine din arta romană antică, a supraviețuit erupției vulcanului Vezuviu din anul 79 d.Hr. Paradoxal, ceea ce a fost o tragedie pentru lumea romană a dus la conservarea acestei opere de artă, deoarece a fost acoperită de un strat gros de cenușă vulcanică.
Reclama zilei: Încântător este un obraz fin curat, o înfățișare fragedă și trandafirie, o piele albă, catifelată și un teint strălucitor. Toate acestea le produce Săpunul Lapte de Crin din Radebeul al Casei Bermann & C-ie. Bucata lei 1.50 (Constanța, 20 aprilie 1903)
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Educația copiilor se construiește pe doi piloni esențiali: familia și școala. Dezbaterile actuale se poartă în termeni moderni, precum inteligență emoțională și autonomie, iar școala nu mai este privită ca un loc de acumulare a cunoștințelor, ci așteptările părinților și ale societății în general sunt ca aceasta să fie un mediu incluziv, creativ și motivant.
Aceleași preocupări, surprinzător de actuale, animau însă și reflecțiile pedagogice din urmă cu un secol, după cum regăsim într-un articol publicat în ziarul Marea Neagră din 28 februarie 1924, sub semnătura învățătorului Virgil Pelic.
Intitulat Educatorul și elevul. Mijloace întrebuințate astăzi în educație, articolul cuprinde idei care sunt relevante și în prezent, aducând în atenția cititorilor rolul echilibrului emoțional al profesorului, educația prin respect și iubire, nu prin frică, precum și ideea că școala este un spațiu de dezvoltare socială și morală, unde se formează caracterul și valorile copiilor.
E bine să se înțeleagă, că a face educație nu-i tot una cu a slei copiilor puterile nervoase, îngrămădindu-le la cunoștințe cu nemiluita. Și nici să creadă că s-ar putea numi educator acel ce ar proceda astfel; cu atât mai mult, dacă ar căuta să asimileze în mințile elevilor aceste cunoștințe prin mijloace barbare, nedemne de timpurile în care trăim. Bătaia, sfânta bătaie, pe care o aplică acești pedagogi, credeți că va forma caractere? Idialul către care tinte educația? Nu, niciodată.
De altfel, nici să ne închipuim că acești oameni ar putea să formeze caractere, căci, chiar acțiunile lor, îs cea mai bună dovadă că nu au un caracter. Și din ce nu au, cum să le pretinzi să dea și altora? Prin bătaie putem face dresaj; nu însă educație, transmite învățătorul constănțean.
Chiar dacă limbajul și contextul sunt de epocă, principiile fundamentale din articol sunt de actualitate: Să iubim din suflet copiii, făcându-i să învețe din dragoste către noi și către obiectul pe care am reușit ca printr-o expunere frumoasă, sau prin alt mijloc să-l facem interesant elevilor noștri. Să ne gândim că ei sunt cei ce ne vor urma nouă, și, după cum au reușit a-i face mai buni cetățeni și oameni, așa vom fi mai în siguranță că ne vor păstra neștearsă amintirea și roadele muncei noastre. «Noi iubim copilul; dar în copil iubim pe omul de mâine, de anul viitor». Deci, să ținem seamă în misiunea pe care o avem de acest lucru; și mai ales să nu uităm niciodată, că pentru a fi educator, să cere imperios să avem caracter, să avem suflet echilibrat. Dacă nu suntem așa, cred că am apucat pe drum rău și ne-am greșit cariera, cum zice Românul.
Educația familială precede și completează educația școlară, iar conceptele moderne subliniază că sprijinul părinților și implicarea lor afectivă influențează în mod direct dezvoltarea emoțională a copilului. Aceeași idee se regăsește și într-un articol semnat de Efrosina I. Moțoi, publicat în numărul din februarie 1900 al revistei științifice și literare Ovidiu. Se impune precizat că aceasta a fost prima revistă literară dobrogeană, apărută la Constanța în perioada 1898 – 1910, al cărei director fondator a fost Petru Vulcan, fiind tipărită la Tipografia Aurora, sub egida Cercului literar „Ovidiu”.
Articolul Rolul mumelor în educația familială le vorbește cititorilor despre importanța tactului în aplicarea recompenselor și pedepselor (concept preluat astăzi în ideile de disciplină pozitivă și parenting), precum și despre încurajare, stabilirea unor limite clare și colaborarea activă cu mediul școlar.
Educația școlară se va servi, în cele mai multe acte, de cea familiară; căci ea nu va perfecționa numai partea intelectuală, cum se crede de obiceiu, ci va căuta să desvolte și partea morală și fisică, pe basele puse de familie. Treptat, dar, trebuie să vedem, în ce mod educația familiară își îndeplinește rolul ei.
În educație ca mai în toate actele se cere inteligență căci aplicate sistemului educativ întocmai conform individualităței copilului, de sigur pe lângă tact și voință, cere și inteligență.
Tactul pedagogic va servi mamei în multe împrejurări cum de ex.: în darea pedepselor și recompenselor. Multe mame greșesc în acest punct, care de alt-fel are un însemnat rol în educația familiară. Așa bunioară, părinții obișnuiesc a recompensa pe copiii lor prin lucruri de mâncare, care în afară de alte rele efecte mai are și pe acela de a progresa desvoltarea poftelor, de a-i face lacomi și interesanți, precizează autoarea articolului.
Reclama zilei: Autobuzul Oppel va face curse regulate Constanța – Tulcea și vice-versa. Având calorifer și fiind bine închis, călătorii vor fi întotdeauna adăpostiți și feriți de vreme rea. Se primesc transporturi de bagaje și mărfuri până la 1500 de kg, precum și orice comisioane. Mărfurile vor fi acoperite cu mușamale. Locuri pentru 36 de persoane. Plecări din Constanța, din fața Grădinei Publice, la orele 8 dimineața. Opriri – Canara, Tariverdi, Cogealac, Hamamgia, Babadag și Enichioi. Prețurile foarte reduse. Proprietar Zaharia Naidu Ilie. (Marea Neagră 1925)
Mențiune – Canara este numele vechi al localității Ovidiu, Hamangia este astăzi Baia, iar Enichioi este vechiul nume al comunei Mihail Kogălniceanu din județul Tulcea.
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Publicul constănțean interbelic era la fel de interesat de cancanuri precum este și cel de astăzi. Dramele amoroase erau gustate din plin de cititorii gazetelor, iar intrigile de acest gen își găseau spații generoase în paginile jurnalelor cotidiene. Într-o zi de februarie a anului 1930, localnicii discutau, prin restaurantele și prăvăliile urbei, despre un caz care stârnise mare vâlvă în ultima jumătate de an și ajunsese, în cele din urmă, la un deznodământ așteptat.
Știrea zilei era următoarea: Curtea cu jurați o condamnase definitiv la cinci ani de muncă silnică pe Maria Dumitrescu, rezidentă în localitate. Ea fusese acuzată că, în urmă cu cinci luni, îl ucisese pe concubinul său, căpitanul aviator Petre Gheorghe. Trebuie specificat faptul că, în acei ani, crimele – fapte penale deosebit de grave – se pedepseau cu muncă silnică, formă ce prevedea închisoare și muncă forțată în mine, saline și stabilimente penitenciare speciale ce aparțineau statului.
Regimul acestui tip de pedeapsă era unul extrem de aspru, iar mulți dintre condamnați își pierdeau viața în timpul muncii forțate. Pedeapsa la muncă silnică era prevăzută de articolele 10-14 din Codul Penal din 1864 (în vigoare din 1 mai 1865). Acest cod, cunoscut drept „Codul lui Cuza”, realizat după modelul francez, a fost aplicat (cu unele modificări și completări suferite de-a lungul timpului) până în 1936, când a fost înlocuit cu un nou Cod Penal.
Maria Dumitrescu a fost, așadar, condamnată la muncă silnică pentru săvârșirea unei crime. Gazetarii de la Dobrogea Jună au publicat periodic o serie de articole despre acest caz, oferind detaliile ample ale intrigii amoroase, încheiate tragic. Într-unul dintre articolele finale se specifica: Împrejurările deosebit de interesante cari au precedat și urmat drama merită să fie împrospătate în memoria cititorilor și de aceea, în rândurile ce urmează vom reda pe scurt această sângeroasă dramă sentimentală…
În stilul clasic și melodramatic al știrilor de gen ne este prezentată întreaga „sângeroasă afacere sentimentală”: Maria trăia de vreo 15 ani în concubinaj cu căpitanul aviator Petre Gheorghe… când s-au cunoscut ea nu avea decât 16 ani și el 19… S-au iubit… Ea era lucrătoare la un atelier, el învăța carte, dar fiind lipsit de mijloacele cari le reclama instrucțiunea lui, fata l-a întreținut din leafa ei, în ultimul an de liceu, în școala militară și mai târziu, până a ajuns locotenent.
Bărbatul și-a terminat școala, a devenit locotenent, apoi căpitan, și a fost detașat de la București la Constanța, fiind urmat aici de iubita sa. În urbea de la malul mării, povestea celor doi a luat însă un alt curs:
La Constanța, sosiți de câteva luni, Petre Gheorghe, de curând avansat în grad, este anturat (n.a. cunoaște alte persoane, își formează un anturaj) și primește atențiuni din partea unor reprezentante ale sexului frumos… Maria, fire geloasă, începe să sufere și într-o bună zi, după multe scene făcute concubinului, ia o hotărâre funestă…
După ce s-au certat ca de obicei, pe când căpitanul se odihnea pe o canapea la domiciliul lor din strada Tache Ionescu, Maria puse mâna pe revolverul căpitanului, asupra căruia trage două focuri…
Urmează tragedia: căpitanul moare în urma rănilor provocate la piept. Iubita sa realizează ce a făcut și decide să se sinucidă. Fuge pe faleza Cazinoului și se aruncă de pe digul cel mare în apele reci ale Mării Negre, într-o zi de toamnă târzie. Este însă salvată de doi barcagii, care o transportă la spital. „După o oră (n.a. de la internare), când comisarul de serviciu a venit să îi ia declarația și să îi stabilească identitatea, s-a dovedit că această candidată la sinucidere era chiar ucigașa căpitanului”.
Maria Dumitrescu a plătit pentru crima sa. În tot timpul detențiunii preventive a sperat că judecătorii o vor achita, iluzie spulberată când a auzit din gura primului jurat și a prezidentului Curții condamnarea ei la muncă silnică.
Nu știm ce s-a întâmplat cu Maria Dumitrescu după pronunțarea sentinței, dacă a supraviețuit detenției și condițiilor îngrozitoare din penitenciarele vremii. Povestea tragică a celor doi nu s-a pierdut însă, fiind păstrată în paginile gazetelor constănțene de acum aproape un veac…
Reclama zilei:Cabinet dentar C. Șreiber, diplomată la Facultatea de Medicină a Universității din Kiev. Execută orice lucrare în arta dentară. Extracțiuni fără durere. S-a mutat în strada Carol, colț cu Cuza Vodă 28. lângă Cinema Majestic. Consult de la 8-6. Pentru funcționari de la 8-9 și de la 12-3.
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Pe 11 februarie 1924 a avut loc o întrunire a unui cerc artistic din localitate, numit Ion Băjenaru, o organizație afiliată la societatea de cultură Astra Dobrogeană. Despre cele discutate în acea zi aflăm mai multe din ziarul Marea Neagră (numărul din 12 februarie), sub titlul Viața artistică: În urma frumosului succes obținut cu Lăutarul din Cremona, președintele cercului artistic, dl Dimitriu-Codru a luat în studii cu domnii membri frumoasa comedie în trei acte, Plicul, de Liviu Rebreanu. Să sperăm că reușita obișnuită a spectacolelor date de tânărul cerc de diletanți (n.n. a se citi artiști amatori, nu în sensul jignitor de astăzi) va oferi o nouă ocazie dlui Dimitru-Codru pentru a fi admirat în artisticele domniei sale creațiuni, despre care totuși s-a vorbit atât de puțin la noi.
Cercul literar purta numele regretatului Ion Băjenaru (1863-1921), tenor român din perioada de început a operei din România, care însă nu avusese niciodată o legătură directă cu orașul Constanța. Se pare că numele cercului fusese ales de către conducătorul lui, Constantin Gheorghe Dimitriu Codru, originar din județul Dorohoi, fost actor la Teatrul Național Iași și la Teatrul de Operetă. Elev al lui Constantin Nottara, Dimitriu-Codru s-a stabilit în 1918 la Constanța, unde s-a angajat ca funcționar public la Primărie. A fost și publicist, poet și regizor, implicându-se activ în mișcarea culturală locală, reușind să conducă trupe de artiști amatori, cărora le-a insuflat dragostea pentru scenă. În 1927 era președintele Casei de Citire „Ion Creangă”, un cerc literar foarte important, iar în 1928, în calitate de înalt funcționar al Prefecturii, a fost numit director al Expoziției Semicentenarul Dobrogei. Asociațiile și societățile din care a făcut parte Dimitriu-Codru au contribuit decisiv, în anii interbelici, la dezvoltarea culturală a urbei noastre.
Tot pe data de 11 februarie 1924, Serviciul Sanitar al Constanței a dispus (pentru a doua oară) închiderea definitivă a fântânilor din oraș. O astfel de decizie fusese luată cu câteva luni înainte, însă modul de aplicare a hotărârii fusese defectuos. Aflăm din ziarul Marea Neagră, de la un gazetar cu pseudonimul Spartacus (!), următoarele: Din cauză că exploatatorii fântânilor din oraș, neținând seama de dispozițiunile ce li s-au ordonat, ca o condiție sine qua non a redeschiderii acestora, Serviciul Sanitar a dispus din nou închiderea definitivă a acestor fântâni. Între alte abateri ale acestor fântânari este și aceea gravă că au procurat apă brutarilor ce au întrebuințat-o pe aceasta la fabricarea pâinii. Măsura serviciului este binevenită, deși tardivă și nădăjduim că va fi definitivă. E în joc sănătatea publică, cu care nu este îngăduit să ne jucăm. Pentru apărea unor interese, oricât de mari ar fi ele, ale unor persoane, așa se pot compromite interesele generale, mai ales când este vorba de sănătate publică.
Așa cum am arătat și într-un material din luna ianuarie, apa de calitate era o problemă în anii ’20, la Constanța. Fântânarii menționați în articol, cei de pe strada Mangaliei și din Anadolchioi, nu extrăgeau și nici nu depozitau apa în condiții de igienă, ceea ce ducea la riscul unor îmbolnăviri grave. Fântânile au fost închise timp de câteva luni, fântânarii sancționați și obligați să respecte anumite reguli și să remedieze unele deficiențe. În cele din urmă, fântânile au funcționat din nou, însă problema a continuat să existe și în următorii ani.
Reclama zilei: Philips Radio precum și toate produsele Philips se găsesc la Reprezentanța Generală pentru întreaga Dobroge – Dr. Ing. Suren Cedighian, Strada Ștefan cel Mare no.60. Au sosit toate tipurile (1933)
Mențiune: Suren Cedighian a fost un om de știință de origine armeană, născut la Constanța pe 17 martie 1902. Este cunoscut ca fiind cel care a produs în România primele contoare de măsurare a energiei electrice. Specializat în electrotehnică și comunicații, cu studii de specialitate în Germania, la Dresda. A decedat pe 9 martie 1995, la vârsta de 93 de ani.
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
În luna februarie a anului 1933, Școala de gospodărie și îndeletniciri casnice din Anadolchioi (inaugurată pe 22 ianuarie) și-a făcut public regulamentul de funcționare. În următorii șapte ani, acest regulament a fost respectat cu sfințenie, iar școala a avut câteva sute de absolvente ce proveneau din familii sărace sau modeste, până în 1940, când și-a încetat activitatea. Instituția de învățământ funcționa în fostul orfelinat Grănicerul Mușat și fusese înființată de Asociația feministă din Constanța, care o întreținea din propria cheltuială și din subvenții venite de la diverși terți.
Ziarul Dacia a publicat detalii despre modul de organizare al școlii, astfel că vom cita câteva fragmente interesante: Săli spațioase de cursuri și ateliere pentru rufărie, țesături, croitorie, bucătărie, grădină spațioasă pentru flori, zarzavat și pomi roditori. (Sunt primite) eleve absolvente a patru clase primare, care în trei ani vor termina trei clase primare complementare predate de doi învățători… (studiile) se completează și cu cursuri făcute cu alte profesoare la disciplinele: franceză, desen după natură, desen decorativ și stilizat, religie, cor religios, teoria rufăriei, croitorie, țesătorie, economie casnică. Fetele trec prin rotație din atelier în atelier. Gospodărirea școlii, gătitul mesei, totul este făcut de eleve pentru că școala nu are personal de serviciu, decât un om pentru curte și treburi grele. După trei ani, absolventele devin bune gospodine, inițiate în toate îndeletnicirile casei și se întorc, unele în familie – pentru a-și ajuta părinții, iar altele intră ca lucrătoare în ateliere unde, prin meseria învățată, își câștigă existența în mod onorabil. Se primesc interne fiice de săteni care găsesc în această școală gratuită cea mai bună îndrumare și educație sănătoasă.
Asociația Feministă din Constanța reușea să obțină fonduri pentru școală prin organizarea a numeroase evenimente: concerte caritabile, baluri și matineuri dansante, spectacole și conferințe cu invitați din capitală, toate sumele încasate fiind folosite pentru întreținerea acesteia. Doamnele din Asociație făceau parte din înalta societate, iar soții lor ocupau funcții de vază în conducerea și administrarea orașului. Primăria sprijinea școala din Anadolchioi, asigurând reparații sau materiale necesare. Spre exemplu, pe 21 februarie 1933, Consiliul Municipal acorda școlii un ajutor de 5.000 de lei pentru procurarea de lemne, iar pe 5 decembrie, în același an, accepta ca, împreună cu Asociația, să organizeze pe 20 ianuarie 1934, în saloanele Palatului Municipal (primăria, astăzi sediul MINAC, din Piața Ovidiu), un ceai dansant, în beneficiul Școlii de gospodărie și îndeletniciri.
Asociația Feministă din Constanța era condusă de profesoara Maria Dimitriu Castano, o personalitate feminină remarcabilă ale acelor vremuri. Doamna Aurelia Lăpușan a cercetat cu minuțiozitate activitatea acesteia, iar grație demersului său avem astăzi date biografice bogate, pe care le-am preluat și le transmitem cu această ocazie. Astfel, am aflat că Maria Dimitriu-Castano a fost prima femeie jurnalist din Constanța și printre primele din țară. Soțul său, Gheorghe I Dimitriu, era magistrat la Curtea de Apel Constanța (la un moment dat chiar președintele instituției) și a fost și consilier municipal.
Maria Dimitriu Castano a înființat și a condus, în calitate de redactor șef,Ziarul Nostru, o gazetă bilunară, „o publicație a femeilor pentru femei”, cu sediul pe strada Decebal nr. 26, care a funcționat în anii 1925-1929, respectiv 1930-1937. Ea a fost, de asemenea, prima femeie din Constanța care a candidat pe listele unui partid politic și a ocupat funcția de consilier municipal pentru o scurtă perioadă de timp. Din această poziție, a inițiat un proiect de regulament pentru funcționarea Asistenței Sociale în municipiu. Președinta Asociației Feministe a luptat intens pentru emanciparea femeii, a condus Legiunea de Străjere din județul Constanța, a înființat un orfelinat la Mangalia și a organizat tabere de vară la Mamaia. Pe 22 iunie 1930 ea a organizat la Teatrul Tranulis (viitorul Fantasio) ședința de constituire a Asociației pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeii Române. A inițiat numeroase alte evenimente de anvergură, la unele dintre acestea participând și regina Maria. (surse informații bibliografice – Aurelia Lăpușan).
Reclama zilei:Vizitați Magazinul Bringer, Ștefan cel Mare 37 – Bine asortat în permanență cu ceasornice de precisiune și bijuterii fine în aur, argint și Duble, verighete de aur 14 karate, marcate de Stat. Cadouri și schimburi pentru logodne și nunți. Servicii de masă în argint de China. Vinde cu prețuri mai eftin ca oriunde! (ziarul Marea Neagră, 1924).
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Orașul Constanța avea o viață socio-culturală intensă în anii ’20, existând numeroase asociații și fundații implicate în ajutorarea copiilor și familiilor defavorizate.
Trebuie să ne amintim că urbea încerca încă să își revină de pe urma rănilor provocate de Primul Război Mondial și după ocupația germano-bulgară din 1916-1918, care lăsase de asemenea urmări grave. Dacă bărbații din înalta societate se implicau în activități umanitare din postura funcțiilor administrative pe care le ocupau, soțiile și fiicele lor își aduceau contribuția prin organizarea de evenimente culturale la finalul cărora se obțineau sponsorizări pentru locuitorii mai vitregiți de soartă și care aveau nevoie de hrană, îmbrăcăminte, sau educație (obținerea de burse).
Un astfel de exemplu este Balul Asistenței Publice care se organiza anual la Constanța, în primul deceniu al epocii interbelice. Pe 8 februarie 1922, această asociație a organizat un bal la care au participat reprezentanți de seamă ai orașului, din diverse domenii de activitate, împreună cu soțiile sau fiicele lor. Din ziarul Dobrogea Jună aflăm următoarele detalii: Se zice că acolo unde sunt două femei laolaltă, este și discordie. Nu două, ci patru doamne muncesc împreună pentru alinarea suferințelor micilor copilași – am numit pe doamnele dr. Al. Pilescu, Eufrosina Erbiceanu, Erna Jurim și Lily Radovici…
Trebuie să facem câteva completări: Al. Pilescu era de fapt dr. Alexandra Pilescu, cea care a avut unul dintre cele mai căutate cabinete medicale (de boli interne, de copii și de femei) din Constanţa interbelică. Ea își avea cabinetul de consultații pe strada Grigore Cantacuzino, la nr. 26. A fost o figură feminină proeminentă, fiind implicată în numeroase campanii de ajutorare a copiilor şi persoanelor cu nevoi. Ea a deținut funcția de preşedinte al Societăţii pentru ajutorarea celor lipsiţi de mijloace şi a copiilor, societate care organiza acest Bal al Asistenței Publice.
Familia sa a construit o clădire emblematică a Constanţei (ctitor – medic Nicolae Pilescu, primar în anul 1926), Casa Pilescu (ridicată în 1903), monument ce poate fi admirat şi astăzi pe bulevardul Elisabeta (fost sediu al Băncii Cerealiştilor şi, mai nou, locuinţă arhiepiscopală).
A doua doamnă menționată ca organizator al Balului este Eufrosina Erbiceanu (născută Popovici-Bâznoșanu, dintr-o familie veche de boieri) soția marelui inginer Laurențiu Erbiceanu. Acesta a fost elev al lui Anghel Saligny, a lucrat la modernizarea Portului Constanța și a fost director al Portului. Inginerul Erbiceanu a fost și cel care a construit în 1909, pentru Regina Elisabeta a României, Pavilionul Regal (Cuibul Reginei) din Portul Constanța. Despre celelalte două doamne implicate în Bal nu am reușit (încă) să aflăm informații. Pe lângă aceste patru doamne s-au implicat și multe altele (de ex. Dna Papalanopol, directorul clinicei infantile a Spitalului Comunal, condus de Nicolae Pilescu)
Ne mai spune ziarul Dobrogea Jună următoarele: …(cu toate) au dovedit că acolo unde există voință, există armonie și deci, se poate lucra cu spor. Balul organizat de numitele doamne a fost o revelație în viața mondenă a Constanței și am putea spune că de mulți ani nu s-a mai văzut o asemenea voioșie între asistență. Nu a fost un bal public, a fost un bal la care fiecare se simțea ca la el acasă. Sala (n.n. nemenționată și neidentificată de noi), splendid decorată cu covoare naționale. Cotilionul (n.n. cotillon – dans popular în epocă) cu surprize nu se mai isprăvea și nu a rămas nimeni care să nu fi plecat măcar cu o amintire…. Au fost prezenți și mulți domni de seamă, precum Mircea Solacolu Troian (mare moșier, senator și fost primar al orașului în anii 1912-1913), doctorul Nicolae Pilescu, Sever Movilă, fiul marelui boier Ioan I Movilă, întemeietorul stațiunii Techirghiol Movilă (Carmen Sylva, apoi Eforie Sud). Sever Movilă a construit în Carmen Sylva prima școală, un dispensar mare și modern, precum și o statuie a tatălui său.
Balul din 1922 s-a încheiat cu donații serioase din partea participanților, în acest fel fiind adunate sume mari, capabile să ajute în mod real copiii săraci din orașul Constanța.
Reclama zilei: Acordor și reparator de piane, Luigi Marighetto – Primul acordor de armonici în România. Repară, cumpără, vine orice instrumente muzicale. Reprezentantul celor mai bune Fabrici Italiene de Armonici, Str. Mircea 62. (1933)
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Pe data de 5 februarie 1924 constănțenii au luat cu asalt Cinema Arena Grand, de pe bulevardul Ferdinand, pentru a asista la un eveniment inedit, un film documentar despre o călătorie în jurul lumii.
Producția de câteva ore se numea With Car and Camera Around the World (Cu mașina și camera în jurul lumii) și era realizată de un aventurier american pe nume Walter (Cap) Wanderwell. Supranumit Căpitanul, datorită uniformei de ofițer și a caschetei pe care le purta tot timpul, acesta era prezent în cinema-ul Constanței alături de doi tovarăși, mecanicii Eddie Sommers și Stefan Javerchi. Filmul prezenta imagini realizate de către Wanderwell în ultimii doi ani, de-a lungul călătoriei făcute prin lume, la bordul unor autoturisme Ford T adaptate. La finalul proiecției cei trei au fost aplaudați la scenă deschisă.
Ce anume căutau însă ei în sala Arena Grand? Aflăm mai multe din ziarul Dacia, chiar din numărul din 5 februarie, în articolul Turiști americani în localitate: Eri (n.n. 4 februarie) a sosit în oraș căpitanul Wanderwell, celebrul turist american, împreună cu cei doi însoțitori ai săi, venind din București. Numitul a plecat din Statele Unite în 1919 într-un voiaj în jurul lumei, fără niciun ban, având doar automobile speciale pentru turism, cu care străbate continentele. În călătoriile sale căpitanul cinematografiază cele mai interesante aspecte, combinând cu încetul un film, despre toate țările și obiceiurile lumii. Au parcurs până acum 176.000 km…”. În articol se menționează că până în acel moment, Wanderwell parcursese următorul traseu: America de Nord – Hawai – Mexic – America Centrală – America de Sud – Cuba – Anglia – Franța – Italia – San Marino – Elveția – Spania, Maroc – Tanger – Liberia – Portugalia – Belgia – Olanda – Germania și România. După cele două zile petrecute la Constanța, grupul urma să se îmbarce spre Turcia, iar de acolo să își continue călătoria atingând Persia, India, China, Japonia, Alaska și apoi, într-un final, din nou Statele Unite.
Cheltuielile de călătorie ale celor trei erau susținute din banii adunați din proiectarea filmului, așa cum s-a întâmplat și la Arena Grand. Walter Wanderwell era cetățean american, dar se născuse în 1897, la Thurn, în Polonia, iar numele său real era Valerian Johannes Piecynski. A fost cineast, scriitor și automobilist înfocat și susținea că face această călătorie pentru a transmite un mesaj de pace în întreaga lume. Filmul său a fost finalizat abia în anul 1929, astfel că publicul constănțean a văzut doar o parte din statele traversate. Din echipa prezentă la Constanța a lipsit (nu cunoaștem motivul), soția sa Aloha Wanderwell (născută Idris Galcia Hall), și ea cineastă și aventurieră, prima femeie din lume care a condus în jurul lumii un automobil. Ea i se alăturase în 1922 și l-a însoțit pe soț în cele mai multe dintre călătoriile sale. La câțiva ani după popasul de la Constanța, Wanderwell și-a încheiat călătoria și a devenit celebru. Din păcate, a decedat în decembrie 1932, fiind ucis prin împușcare pe iahtul său The Carma, ancorat în portul Long Beach. Autorul nu a fost niciodată identificat, iar împrejurările crimei rămân și astăzi necunoscute.
Prezența la Constanța a aventurierului american a fost unul dintre cele mai apreciate momente ale acelor ani.
***
Pe 5 februarie 2019, s-a stins din viață, „discret și prea repede”, Maria Bărbulescu (1941 – 2019), personalitate științifică remarcabilă, cu o activitate prolifică desfășurată atât în cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța, cât și al Universității „Ovidius” Constanța. Printre contribuțiile sale notabile se numără participarea la reorganizarea și conceperea tematică a marilor expoziții muzeale de la Constanța, Adamclisi și Histria, precum și implicarea în organizarea noului Muzeu Callatis și a Antiquarium-ului de la Capidava. A publicat zeci de studii, articole, rapoarte de cercetare arheologică și note de specialitate. Dintre lucrările sale de referință amintim volumul monografic bilingv Tomis și Inscriptions de Scythie Mineure. Vol VI. 2, Viața rurală în Dobrogea romană (sec. I-III p. Chr.) și Albești. Monografie arheologică (în coautorat cu Livia Buzoianu).
„Domeniul predilect de cercetare era epigrafia; o inscripție nouă era o provocare. Se regăsea în munca migăloasă de la birou, în fața hârtiei de scris, a cărților și dicționarelor. Se bucura pentru orice descoperire nouă: o inscripție nouă, o accepție mai potrivită pentru un termen controversat; o informație bibliografică recentă pentru o investigație în curs. Iar investigația era una riguroasă, informată și logică și, în final, perfectă. De altfel, rigoarea științifică și perfecțiunea sunt elemente de bază de care a ținut seama întreaga viață”, a descris-o elogios Livia Buzoianu într-un articol dedicat, publicat în Pontica 52 Supplementum VI (2019).
***
Reclama zilei – Bristol – Variete, Cabaret, Dancing – Constanța, Piața Independenței no.8, Direcțiunea artistică CE Scarimbas, Contesa Rita de Gaterborg – stea dansatoare, Trupa Elizarow – celebrii dansatori din Georgia, acrobații de saalon Duo Korda, dansatoarele Maria Antuaneta și Mia, Comicul româno-rus Zalski, Lelia și Marcela – jocuri naționale din Regat. Jazz Band Original – The Schonbrun Six Boys – Se servesc soupeuri artistice. (1923)
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Ziarul Marea Neagră era în anii ’20 unul dintre cotidienele Constanței și yse diferenția de cele două gazete rivale, Dacia și Dobrogea Jună, prin faptul că publica știri scurte, la obiect, mai puține editoriale sau articole ample dispuse pe mai multe coloane. Cu toate acestea, atunci când detaliile unui caz erau numeroase și deosebit de interesante, gazetarii de la Marea Neagră făceau excepții, alocând unui astfel de subiect un amplu spațiu.
Așa s-a întâmplat și cu articolul Jefuirea unui magazin din centru, care făcea referire la un eveniment petrecut în ziua de 1 februarie 1928. Era vorba despre Au printemps de Bucarest (La primăvara din București), un magazin de modă, pe vremuri foarte apreciat, care în ultimii doi ani pierduse lupta cu concurența acerbă, dăduse faliment și fusese sigilat de către creditori. Interesant este că porțile imobilului de pe strada Carol fuseseră sigilate de portărei, însă în interior rămăseseră multe mărfuri de calitate, care urmau să fie scoase la licitație pentru satisfacerea masei credale.
De situația aceasta s-a gândit să profite un faimos spărgător al urbei, pe nume Moses Stern. Acesta devenise celebru în urmă cu un an și jumătate, întrucât fusese creierul unei bande specializate în lovituri de tip „cufărul misterios”. Ingenioși, Stern și tovarășii săi expediau un cufăr cu trenul, de la Constanța la București. Ce nu știau cei de la CFR era faptul că unul dintre hoți se ascundea în cufăr și, după ce trenul pleca, ieșea din el și jefuia tot ce era de preț în vagonul de marfă. La capătul călătoriei, hoțul (adesea chiar Moses Stern) revenea în cufăr, împreună cu prada, iar în Gara de Nord lada misterioasă era preluată de acoliții din bandă, ce se dădeau comisionari cinstiți, veniți să își preia coletul. Totul se încheia rapid, iar cei de la CFR descopereau prea târziu jefuirea celorlalte bunuri transportate.
În cele din urmă, procedeul „cufărul misterios” a fost depistat, iar membrii bandei au fost arestați. Moses Stern a executat un an de pușcărie, a ieșit din închisoare la finele lui 1927, iar în scurt timp s-a decis să dea o nouă lovitură, de această dată la magazinul de pe strada Carol.
Hoțul s-a gândit că va putea opera nestingherit. Dis-de-dimineață, când încă nu era lumină afară, a intrat prin gardul de lemn ce împrejmuia prăvălia, a ajuns în spatele clădirii, a urcat la etaj cu o scară de frânghie, a forțat o ușă și a intrat în edificiu. S-a plimbat liniștit în pivniță, la parter și la etaj, și-a ales mărfurile cele mai scumpe (haine și materiale din mătase) și chiar a mâncat tacticos un sandwich pe care și-l adusese. Marea sa greșeală a fost că și-a lăsat restul de sandwich pe marginea balconului ce dădea înspre strada Traian. Soarta a făcut ca în acea dimineață, pe strada Traian să treacă unul dintre proprietarii magazinului, iar acesta a observat restul alimentar. Și-a dat seama că ceva se întâmplă și s-a dus glonț la poliție.
După scurt timp, la prăvălie și-au făcut apariția comisarii Tabacu și Grigore și soldatul Stoica. Cei trei au intrat în imobil tocmai când Stern se pregătea să plece cu prada. A urmat o urmărire ca în filme prin edificiu, pe scările dintre etaje. Încolțit, hoțul s-a refugiat și baricadat în pod, dar polițiștii au spart ușa și, sub amenințarea pistolului, l-au forțat să se predea. Știrea jafului eșuat a făcut deliciul publicului constănțean în acel început de februarie 1928.
Reclama zilei – Ați auzit?
La Varietéul Familiar Carpați, cu începere de la 1 februarie, program bogat, cu artiști și artiste aduși cu mari sacrificii: Trupa Marioara Munte, compusă din șase persoane, Surorile Kazacianskaia – dansatoare superbe, Duetul Cici și Eliza, Trupa Botez, acrobații de salon și dansuri fantastice. Veritabila chinezoaică Kue Iin, nemaivăzută la Constanța. Bufet bine asortat. Nu pierdeți ocazia, mergeți la Carpați, căci numai acolo vă distrați. (1927)
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Pe prima pagină a ziarului Dobrogea Jună, pe 26 ianuarie 1919, este publicată o Scrisoare Deschisă adresată Maiestății Sale Reginei Maria și semnată de asociația Orfanii de război din Dobrogea, ai cărei membri se declarau „ultimii dezmoșteniți ai soartei din lumea întreagă”.
Trebuie înțeles contextul istoric: Primul Război Mondial se încheiase, România suferise pierderi considerabile (umane și materiale), dar făcea parte din tabăra învingătorilor. Basarabia, Bucovina și Transilvania se uniseră cu Regatul României (Vechiul Regat), iar la Paris începuse Conferința de Pace ce avea să redeseneze harta politică și administrativă a Europei. Casa Regală a României și membrii Guvernului făceau vizite în orașele tricolore, mult încercate în Marele Război. Printre urbele vizitate s-a numărat și Iașiul, capitală a Moldovei și, totodată, centrul țării în timpul conflagrației mondiale, când Bucureștiul fusese sub ocupație germană.
Ținând cont de aceste aspecte, redăm materialul din ziar: Profitând de pompa cu care a fost înconjurată vizita Maiestății Voastre în cea de a doua capitală a țării,… Excelența sa George Mârzescu, ministru al trebilor dinăuntru, a ținut să comunice, urbi et orbi, însemnata danie ce urmează a se face, pe provincii, orfanilor de război. Prin gura excelenței sale, vitejii morți din Moldova, Muntenia, Ardeal, Oltenia, Basarabia și Bucovina au primit asigurări că se pot odihni liniștiți: guvernul României Mari are toată solicitudinea pentru urmașii lor, lipsiți fără de vreme de sfatul și sprijinul părintesc. Dar Dobrogea, Majestate, n-a făcut ori nu mai face parte din teritoriul României? Sufletul și graiul nostru, biserica și școala noastră, până și jocurile noastre, ne-au spus întotdeauna că suntem, ne-au învățat neîntrerupt ca să fim români iar părinții noștri au murit ca atare, pentru o cauză de a cărei sfințenie ei s-au îndoit, Măria Ta, mai puțin decât oricare altul… În timp ce Românimea întreagă sărbătorește această isbândă a dreptății veșnice, în ziua în care România Mărită acoperă cu aripile ei protectoare pe fiii săi cei mai depărtați – noi, orfanii de peste Dunăre, ai căror părinți au contribuit, cu viața lor și cu norocul nostru, la făurirea acestei bucurii naționale, noi suntem îndepărtați până și de la mila publică… Nu jinduim la belșugul îmbuibaților… Ținem numai, Majestate, să afirmăm înaintea Tronului și a României întregi, dreptul nostru la existență. o existență demnă, meritorie și românească.
Scrisoarea este impresionantă și scoate în evidență situația tragică în care se aflau numeroase familii din Dobrogea (județele Constanța, Tulcea, Caliacra și Durostor). Trebuie să facem câteva completări. Pe 1 decembrie 1917, la Iași, s-a înființat Societatea pentru ocrotirea orfanilor de război, iar apoi, pe 22 aprilie 1918, Guvernul României a aprobat Dispozițiile generale referitoare la despăgubirea orfanilor de război. Primarii tuturor comunelor urbane și rurale au fost obligați să identifice toți copiii orfani de război și să îi înregistreze ca atare.
În această categorie intrau cei cu tați decedați în timpul și din cauza războiului, cei cu tații invalizi de război – internați sau în neputință de a se îngriji de ei, cei orfani de tată și cu mama fără posibilitatea de a-i crește și cei cu tați dispăruți în timpul conflagrației. În 1920 s-a stabilit că pe teritoriul existau 296.000 de orfani de război, dintre care 127.135 doar în Muntenia și Dobrogea.
Nemulțumirea publicată pe 26 ianuarie 1919 în Dobrogea Jună a pornit de la faptul că ministrul de interne, Mârzescu, nu a menționat explicit Dobrogea în discursul său de la Iași. Omiterea a fost fie o greșeală, fie a rezultat din considerarea provinciei pontice ca fiind laolaltă cu Muntenia (ambele făceau parte din Vechiul Regat). Dobrogea nu a fost însă exceptată de la despăgubiri, iar orfanii de război de aici au beneficiat de aceleași drepturi ca și cei din alte provincii.
Scrisoarea deschisă, despre care nu știm dacă a ajuns să fie citită de Regina Maria, rămâne totuși un document de natură să prezinte situația extrem de dificilă în care se aflau mii de familii din județul nostru, în acei primi ani de după Primul Război Mondial.
***
La 26 ianuarie 1984, într-o cercetare întreprinsă de către E. Bârlădeanu într-o necropolă plană de la Mangalia, anticul Callatis, a fost documentat un mormânt de inhumație feminin, din al cărui inventar făceau parte și o pereche de cercei din aur.
Bijuteriile sunt păstrate fragmentar în colecțiile Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța și sunt încadrate tipului de cercei de formă verigă cu pandantiv. Acesta din urmă este lucrat din tablă de aur, cu o formă tronconică, fațetat și din interiorul căruia iese un fir de aur, înnodat la capăt. Pe acesta a fost probabil fixată o mărgică din sticlă, o perlă sau o piatră prețioasă, astăzi pierdută.
Întregul mormânt, împreună cu inventarul său funerar a fost datat între secolele IV-V d. Chr.
Astfel de bijuterii ne amintesc întotdeauna că frumusețea este fragilă, însă în condițiile potrivite, ea poate rezista trecerii timpului.
***
Reclama zilei:Aprovizionați-vă de pe acum cu Cărbuni englezești Cardif. Se vinde cu prețuri cari desfid orice concurență. La cantități mari se fac reduceri. M. Embiricos&Comp – Str. Lascăr Catargiu no.28 Constanța. (1924).
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Luna ianuarie a pus mereu probleme, vremea rea dând bătăi de cap autorităților portuare. Pe 21 ianuarie 1930, valurile bătrânului Pont Euxin au lovit cu putere digul de larg, provocând stricăciuni foarte serioase; în unele locuri, plăcile din structura platformelor de protecție fiind rupte și scufundate în adâncuri. Serviciile portuare au intervenit de urgență, încercând să repare zona afectată și să evite, astfel, alte eventuale pagube. Nu doar portul avea probleme serioase atunci când Constanța se afla sub cod de furtună. Rețeaua telefonică avea și ea de suferit, cu precădere circuitele București – Constanța. Urbea lui Ovidius se modernizase, iar acest serviciu telefonic (intern și extern) era extrem de important pentru buna desfășurare a activităților cotidiene.
Ziarul „Dacia” scria următoarele în acea zi: În repetate rânduri, prin coloanele acestui ziar, am relevat calamitatea ce o reprezintă situația deplorabilă a circuitelor telefonice București – Constanța. E suficient ca vântul să își mărească intensitatea pentru ca orașul și întreaga regiune a Dobrogei să fie complect izolate de restul țării. Incontestabil, faptul nu este numai alarmant, dar și ridicol în același timp. Pe un traseu de cca. 300 de km, distanța aproximativă dintre capitală și orașul nostru, nu se pot obține convorbiri pe motiv că-i firul deranjat. În fond, există două circuite dintre care unul rezervat exclusiv centralei București. În consecință, cererile de convorbiri locale trebuie satisfăcute de un singur fir. Totuși, din cauze multiple și acest ultim fir nu este în măsură a face față cerințelor de prim ordin, întrucât funcționează în mod detestabil.
Gazetarii prezintă și cauzele acestei situații de fapt. Organele poștale folosesc materiale de rulment de calitate inferioară și, implicit, au loc dese întreruperi de fiecare dată când se întețește vântul. Se specifică faptul că o ploaie urmată de un îngheț sau o furtună (obișnuită la noi în zilele de iarnă) sunt de ajuns pentru a face imposibile convorbirile. În Constanța anului 1930 există zilnic, în medie, aproximativ 500 de cereri de convorbiri, iar dintre acestea cele mai multe nu pot fi realizate din cauza deselor întreruperi. Acest lucru afectează sectorul economic, tranzacțiile comerciale, dar și transmiterea știrilor și a informațiilor de tot felul către capitală și restul țării. Din cauza rețelei telefonice slabe, orașul este practic izolat de restul țării, la nivel informațional, la fiecare furtună mai serioasă. Ziariștii de la „Dacia” propun și soluția salvatoare – realizarea unui cablu subteran între urbe și capitală, evitându-se astfel orice contact cu intemperiile. Furtunile Dobrogei afectau nu doar telefoanele, ci și transportul poștal, scrisorile (din și spre Constanța) ajungând iarna la destinație cu mari întârzieri.
În ciuda problemelor prezentate mai sus, viața cotidiană își continuă cursul. Gazetele prezintă adesea cancanuri din vremuri de furtună, ca să le spunem așa: Domnul DC Marcu, din strada GE Grigorescu nr.3 s-a prezentat poliției reclamând că a dispărut de acasă soția sa, în împrejurări misterioase. Rezultatul cercetărilor a fost surprinzător pentru dezolatul soț: consoarta a fost găsită în compania unui tânăr, anume Ghe. Ionescu, cu care intenționa să o șteargă din oraș. Probabil vremea rea din a noastră Dobroge i-a împiedicat pe cei doi „porumbei” să prindă, la timp, un tren salvator, așa că nu au apucat să evadeze și au fost obligați să suporte oprobriul public!
Reclama zilei: Teatrul Cinema Arena Grand– Cu începere de astăzi și până joi, pe lângă bogatul program de cinema, cu Distrugerea Parisului, se va reprezenta și cele ce urmează. Deci respectați sacrificiile! Trupa de Liliputani, care s-a produs cu un succes formidabil la cele mai mari localuri din lume (1926).
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Calendar istoric MINAC: 14 ianuarie 1930 – Înmormântarea prefectului Constantin Pariano
A 14-a filă din calendarul istoriei orașului tomitan, în cadrul proiectului „Astăzi la Constanța”, este dedicată uneia dintre personalitățile marcante ale urbei de la începutul secolului XX.
Când te plimbi astăzi pe Bulevardul Elisabeta, nu poți să nu te oprești preț de o clipă pentru a admira clădirea Muzeului de Sculptură „Ion Jalea”, instituție ce adăpostește lucrări deosebite ale marelui artist dobrogean și care funcționează în această locație din anul 1968. Din păcate, este mai puțin cunoscut faptul că edificiul poartă și numele de Casa Pariano, după o importantă personalitate a orașului de la începutul secolului XX.
Politician de marcă și prefect al orașului, Constantin Pariano (1846-1930) a fost și un mare latifundiar, un vizionar care a fost numit, pentru acțiunile sale, patriarhul agriculturii moderne dobrogene. Pe 14 ianuarie 1930, Constanța se afla în doliu și îl conducea pe ultimul său drum. La înmormântare au participat câteva mii de oameni. A fost un impresionant cortegiu: sicriul a fost dus de funcționarii Prefecturii până la Catedrala Episcopală, unde a avut loc serviciul divin, după care s-a mers la cimitir. Au participat înalte oficialități ai județului, reprezentanți ai principalelor instituții locale, dar și simpli locuitori. Din partea Senatului României a luat cuvântul Ioan N. Roman, fost primar și bun prieten al defunctului. Împreună, în trecut, cei doi luptaseră pentru drepturile politice și civile ale dobrogenilor, care până în 1909 avuseseră un regim special, excepțional și discriminatoriu față de românii din restul țării.
Grec de origine, Pariano s-a născut la Comișani, Dâmbovița, și a învățat meserie pe moșiile deținute de familia sa în Vlașca. În 1893 s-a stabilit în Dobrogea, la Hasancea (astăzi Valu lui Traian), unde deținea o moșie de 2.000 de hectare, o celebră herghelie de cai, turme de vite și peste 11.000 de oi. S-a remarcat ca un pionier în agricultură și zootehnie, implementând concepții moderne și folosind utilaje agricole pe măsură. A introdus rase noi de ovine și a adus inovații în exploatarea pământului, strategii ulterior preluate și de alți agricultori.
Ca politician, a făcut parte din comisia de încetățenire care a acordat acest drept unui număr de peste 21.000 de locuitori ai orașului. A deținut funcția de prefect al județului Constanța în anii 1904-1905, 1911-1912 și 1921-1922, precum și pe cea de senator. A scris două lucrări importante: Dobrogea și dobrogenii și Din suferințele administrative ale dobrogenilor și a publicat numeroase articole în ziarele locale precum Constanța, Farul sau Dacia.
Casa Pariano, în care funcționează în prezent Muzeul de Sculptură „Ion Jalea”, a fost construită între anii 1913 și 1920 de către cunoscutul arhitect Victor G. Stephănescu, cel care a realizat numeroase edificii emblematice din orașul nostru. Dintre acestea, amintim trei: Palatul Comunal (actualul Muzeu de Istorie Națională și Arheologie Constanța din Piața Ovidiu nr.12), Marea Moschee Carol I (în colaborare cu Gogu Constantinescu) și Cazinoul Mamaia.
Iubit și respectat de către cei care l-au cunoscut, Pariano rămâne una dintre personalitățile marcante ale județului și ale urbei.
Reclama zilei: Vizitați nou atelier de mode și croitorie de dame La Principesa Elena, Str. Ștefan Mihăileanu no.38, trecut sub conducerea d-nei Constanța Constantinidi. Serviciu conștiincios și mai eftin ca oriunde. Vizitați și vă veți convinge (1925).
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
AUDIO | „Astăzi la Constanța”, 365 de texte semnate de istoricul Cristian Cealera, noul proiect al MINAC
Scriitorul Cristian Cealera mărturisește că experiența sa de jurnalist l-a ajutat să readucă la lumină poveștile fascinante de acum un veac ale orașului de la malul mării.
Încă din prima zi a anului 2026 a început, la țărmul mării, un proiect ambițios și unic al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie, intitulat „Astăzi la Constanța” și care reunește 365 de file din istoria orașului.
Istoricul și scriitorul Cristian Cealera documentează și redactează textele cu parfum de epocă. Aventura sa editorială va dura 365 de zile, timp în care vom citi articole, pe site-ul instituției, despre cum se îmbrăcau oamenii în urmă cu un veac, ce probleme aveau și cum erau acestea reflectate în presa vremii, dar și care era pulsul vieții culturale.
Cristian Cealera ne-a mărturisit, într-un interviu realizat de Silvia Pascale, că experiența de jurnalist l-a ajutat mult în a scotoci în arhive și în a prezenta publicului fapte din trecut, de mare interes și astăzi.
Astăzi vă propunem un fragment din interviul integral ce va fi prezentat în cadrul emisiunii „Povești din Dobrogea”.
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie continuă proiectul editorial „Astăzi la Constanța”, cu episodul „12 ianuarie – Anatole Magrin, fotograful Dobrogei”.
Tărâmul dintre Dunăre și Mare a fost și este patria multiculturalității, locul în care au conviețuit în pace, secole de-a rândul, oameni de numeroase și diverse etnii și confesiuni religioase. La sfârșitul secolului al XIX-lea, Dobrogea era pentru mulți un tărâm încă învăluit de mister, despre care nu se cunoașteau foarte multe. Cineva a vrut însă să arate lumii cum este cu adevărat Dobrogea, cine sunt locuitorii ei. Acel cineva a fost Anatole Magrin (1858-1928), primul mare fotograf al provinciei și al Constanței, francez prin naștere, dar român prin devenire. Moștenirea lăsată de el surprinde și astăzi prin complexitate, pasiune și talent, el având o contribuție deosebită la dezvoltarea și imaginea regiunii și a orașului nostru.
Pe data de 12 ianuarie 1928, Magrin a încetat din viață la Constanța, orașul în care a trăit 50 de ani, unde s-a căsătorit și a avut cinci copii. A iubit urbea cu o pasiune extraordinară, ori acest lucru se reflectă și astăzi în fotografiile sale, fie că sunt acestea portrete sau imagini cu locurile din oraș. Stabilit la Constanța chiar în 1878, anul instaurării administrației românești, el a fost un antreprenor de succes și un filantrop. S-a îndrăgostit iremediabil de aceste locuri, și-a deschis imediat un prim atelier (pe strada Traian), iar de-a lungul deceniilor a avut mai multe case în zona peninsulară. A fost pe rând vice-consul onorific al Franței (din 1882), apoi consul onorific și chiar în exercițiu, ajutând astfel la relațiile Constanței cu lumea Hexagonului. Pentru aportul său, Magrin a fost decorat cu diverse distincții de către regii României, Carol I și apoi Ferdinand.
A fost cumnatul medicului britanic Abraham Irwin Bolton, un doctor deosebit de respectat în oraș care, la rândul său, a devenit fiu al Constanței, care i-a fost a doua casă. Decesul lui Anatole Magrin a fost deplâns de întreaga localitate, iar marele pionier al fotografiei a fost înmormântat în parcela franceză a actualului Cimitir Central. În prezent, un cenotaf (mormânt simbolic) al său se află în curtea Catedralei romano-catolice Sfântul Anton de Padova de pe strada Nicolae Titulescu.
Alte evenimente
Pe data de 12 ianuarie 1932, mai mulți constănțeni și câțiva ofițeri cantonați în orașul lui Ovidius au fost implicați într-un eveniment inedit pentru acele timpuri: un duel! Bibliograful Ionel Alexe (Biblioteca Județeană I.N. Roman Constanța) a cercetat cazul și ne-a oferit detalii. Astfel, duelul a avut loc în Pădurea Murfatlar și i-a avut ca principali protagoniști pe sublocotenentul O. Pița de la Regimentul 34 Infranterie și civilul M. Angelescu, fiecare dintre aceștia având câte doi adjuncți, ofițerii Popa și Dobrescu, respectiv avocatul Dan Alecu și inginerul Gheorghiu. A existat și un conducător al duelului, locotenent-colonelul Cârjan, și au fost prezenți și doi medici, Torosian și Holban, pregătiți să intervină. Cauza duelului nu se mai cunoaște. Se știe că cei doi au schimbat inițial câte un foc de pistol, apoi, conform regulilor, încă câte unul. Nu a fost nimeni rănit, amândoi și-au spălat onoarea, iar conflictul a fost închis.
Reclama zilei – Program nou la Cabaretul Britania (Paradisul Constanței). De remarcat, pentru prima oară în Constanța: Duo Helios, dansatori caucazieni, orchestra rusă de balalaice, Domnișoarele Lisse D’Ivan, Renne, Madra, Jaqueline de la Varuna și Lola Czemy Subretta – chanteuze franceze de la Teatrul Alhambra din București, profesor Harold & Garden duett monden de la Paris, Eljvounne& Robert – american step dancers, Duetul Arizona – simplaticul publicului constănțean (1926).
Mențiune – Cabaretul variete Britania a fost creat în 1909 de antreprenorul Mișu Georgescu și a funcționat pe strada Nicolae Titulescu (fostă Lascăr Catargiu), nr.7, vizavi de Casa cu Lei, dar pe partea cu Hotel Intim.
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
MINAC: Populația Constanței în 1926, tema unui nou episod din istoria orașului
Detalii despre proiectul editorial „Astăzi la Constanța”, derulat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, aflați luni,12 ianuarie, de la istoricul și scriitorul Cristian Cealera, intervievat de Silvia Pascale.
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă proiectul editorial inedit „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”, un calendar conceput să aducă zilnic în atenție fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei, care spun, discret dar convingător, povestea trecutului local.
În episodul de astăzi, aflăm câți locuitori avea municipiul tomitan în urmă cu un secol.
10 ianuarie – D’ale urbei. Populația orașului Constanța în anul 1926
– Din inițiativa domnului prefect Luca Ionescu, secondat cu cea mai mare stăruință de dl. Bănescu, inginerul județului, s-au strâns prin subscripție publică o sumă de lei care a fost împărțită pe timpul sărbătorilor la o sumă de familii sărace din oraș, sumele distribuite prin diverși șefi de servicii variind între 5-20 de lei. Au mai distribuit ajutoare la sărăcime, ca în toți anii, Societatea Francmasonilor, peste 700 de lei și Societatea Românilor Macedo-Albanezi, înființată abia acum câteva luni prin zelosul român dl. Petru Vulcan și distinsul filantrop, dl.Tănasă G. Dabo (ziarul Constanța, 1898).
– Pe 10 ianuarie 1926, ziarul Dacia a publicat articolul Bilanțul Constanței. Redăm un amplu fragment: După statistica încheiată la finele recensământului din 1921 – ultimul din zilele noastre, Constanța ar fi locuită de 65-70.000 de locuitori. Dacă ținem însă seama de numărul mare de muncitori și meseriași ce s-au stabilit aci în ultimii patru ani, trebuie să socotim această cifră cu mult depășită. După o apreciere sumară, consultând și registrele biroului populației, credem a știi că orașul nostru e locuit de aproximativ 80.000. În anul 1925 au fost 990 născuți…709 decese.. numărul căsătoriilor extrem de redus…50 de divorțuri… Prostituția și adulterul stau pe roze, dacă se poate spune astfel.
– Doamna Elisabeta Dordea din Bulevardul Regina Maria no.3 a reclamat pe un chiriaș al său, anume Ion Frunză, care a dispărut astă-noapte furând bijuterii de mare valoare și suma de 20.000 de lei (Dobrogea Jună, 1930)
– La inspectoratul muncii s-a prezentat azi dimineață o delegație de lucrători brutari cerând a se lua măsuri contra patronilor abuzivi care nu respectă prevederile legii repausului duminical. Ca o urmare a acestei declarații din partea autorității sesizate s-a provocat o anchetă, pentru punerea la punct a acestei chestiuni (Dobrogea Jună, 1930)
– În seara de 10 ianuarie 1930 a încetat din viață Ștefan Iorgulescu, fost judecător al ocolului urban Constanța, cu grad de consilier de curte de apel, unul din cei mai vechi magistrați constănțeni. Judecător corect, cetățean onest, Ștefan Iorgulescu lasă regrete unanime în rândurile acelora cari l-au cunoscut (Dobrogea Jună, 1930)
Reclama zilei – Ceasornicăria Hagi P. Șapira, Str. Carol 22 – Anunț prin aceasta că mi-au sosit mărfurile cumpărate cu ocazia voiajului făcut în străinătate. Cadouri pentru logodne și nunți. Ceasornice, inele, cercei, brățări, broșe, pandantive, service de ceai, cafea și liquere, fructiere, bomboniere, tacâmuri de masă, deșteptătoare, pendule și tot felul de ceasuri de perete. Verighete de logodnă. Ochelari de toate felurile. Profitați de prețurile reduse și vizitați cu toții Magazinul Șapira. Cereți Catalogul care se trimite gratis și franco.
***
Detalii despre proiectul „Astăzi la Constanța”, derulat de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța pe toată durata anului 2026, aflați luni, 12 ianuarie, de la istoricul și scriitorul Cristian Cealera, intervievat de Silvia Pascale.
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța continuă proiectul editorial inedit „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului”, ce aduce zilnic în atenție fragmente din istoria Constanței și a Dobrogei, cu un nou episod: tragedia de la bordul vaporului Dacia din urmă cu un secol.
8 ianuarie 1924 – Dezastrul din port
Vaporul de pasageriDacia a fost unul dintre vapoarele comerciale ale Serviciului Maritim Român (SMR), construit în șantierul naval Saint Nazaire, situat în vestul Franței, pe țărmul Atlanticului. Prima sa călătorie a avut loc în anul 1907 pe ruta Constanța – Constantinopol – Pireu – Alexandria (Egipt). A continuat rutele din Mediterana până la izbucnirea Primului Război Mondial, când a fost transformat în crucișător auxiliar și preluat forțat de armata imperială rusă. După încheierea conflagrației mondiale, în 1918, vasul a fost returnat României și a reintrat în serviciul SMR.
Pe data de 8 ianuarie 1924, vaporul Dacia a fost scena unui accident grav, ale cărui detalii au fost publicate în ediția din ziua următoare a ziarului constănțean „Dacia” (!) sub titlul „Vaporul Dacia, distrus de incendiu. Pagube de peste 50 de milioane lei – Arși de vii!”. Nava pasager venise la Constanța de doar câteva zile, după ce fusese supusă, timp îndelungat, unor reparații în șantierul Fernik din Galați. Reparațiile costaseră peste 30 de milioane de lei. Gazetarii Constanței au scris următoarele: Flăcările au izbucnit cu violență din cabina intendentului Zaharia și s-au propagat cu repeziciune pe întreg bordul vasului. Camerierul Anghel și soția acestuia, Iuliana, știind că intendentul venise cu puțin timp înainte din oraș, se repeziră spre cabina acestuia. Din mijlocul flăcărilor însă ei nu au mai auzit decât gemete, ceea ce denotă că nefericitul intendent și-a găsit moartea. Marinarul Selejan Pavel, strecurându-se în mijlocul flăcărilor pentru a salva de asemenea pe intendent, a dispărut. Se crede că și acesta a fost carbonizat….
Focul s-a extins rapid și a distrus cabinele de clasa I, restaurantul, comanda vasului și camera hărților. Autoritățile au intervenit prompt, iar echipe de pompieri civili și militari, precum și de grăniceri, au acționat alături de șalupa de incendiu a portului și de remorcherul Julieta. La fața locului au sosit numeroși oficiali, membri ai administrației, ai parchetului și ai poliției, care au declanșat o anchetă. S-a aflat că intendentul Zaharia se întorsese foarte beat din oraș și aprinsese o lumânare care, odată căzută, a provocat incendiul. A fost arestat marinarul Radu, acuzat de rea credință, căci, fiind de serviciu, declarase că nu-l văzuse pe Zaharia urcând la bord.
Au fost evaluate toate pagubele: În afară de puntea consumată de incendiu, vasul Dacia mai prezintă grave avarii din pricina spărturilor ce i s-au făcut cu ocazia localizării focului. Cu aproximație se evaluează pagubele la 50 de milioane de lei (Dacia, 9 ianuarie 1924).
Incendiul și dubla tragedie au făcut ca Dacia să fie la un pas de a-și încheia povestea. Uimitor însă, vasul a fost salvat, reparat și repus pe linia de plutire în decembrie 1925. A navigat iar în Mediterana până în 1927, când, potrivit surselor, a fost iar victima unui incendiu. A revenit pe mare în 1930, total refăcut, și și-a continuat serviciul până la începutul celui de Al Doilea Război Mondial. În 1941 a fost rechiziționat de armată, transformat în Puitor de Mine, iar după trei ani a fost confiscat de Marina Sovietică. Pe 10 octombrie 1944, s-a scufundat lângă coasta Caucazului, după ce a lovit o mină germană, astfel terminându-se povestea sa de aproape patru decenii.
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
Început la 1 ianuarie 2026, proiectul MINAC „Astăzi la Constanța – 365 de file din istoria orașului” continuă cu un nou episod: 6 ianuarie – Boboteaza, Repausul Duminical și problemele de pe mare.
Una dintre cele mai importante sărbători legale din România este și astăzi Boboteaza, care celebrează Epifania (Arătarea Domnului), momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos a fost botezat în apele Iordanului de către Sfântul Ioan Botezătorul. Și în urmă cu un veac, pe 6 ianuarie, această sărbătoare era ținută cu sfințenie în întreaga Românie și, bineînțeles, și la Constanța. Cu o zi înainte, de Ajun (5 ianuarie), credincioșii țineau post, pentru ca a doua zi să poată primi cum se cuvine apa sfințită – Agheasma Mare. Ca și astăzi, în Ajun, preoții mergeau din casă în casă, iar enoriașii ortodocși sărutau icoana cu botezul Domnului. Pe 6 ianuarie avea loc sărbătoarea propriu-zisă, prilej pentru organizarea mai multor evenimente religioase și tradiționale.
Un astfel de exemplu este serbarea Bobotezei din 6 ianuarie 1929, organizată de Primăria Municipiului Constanța, condusă la acea vreme de Francisc Sachetti, politician țărănist, comerciant și jurnalist de etnie italiană, fost prefect al județului (ianuarie – martie 1920) și timp de mulți ani consilier comunal. Fiu de cioplitor în piatră, Sachetti s-a născut la Topalu, în 1874, și până la intrarea în politică s-a remarcat ca un foarte bun organizator, în perioada în care a deținut funcția de director al Fabricii belgiene de Ciment din Cernavodă. Aici, a fost iubit și respectat de angajați, cărora le oferea gratuit materiale de construcție pentru case, precum și sfaturi utile privind înființarea de micro-ferme și cooperative agricole.
Serbarea de Bobotează a început la ora 9.30, când la Catedrala Episcopală s-a oficiat Sfânta Liturghie, în prezența autorităților locale, a unor invitați din capitală și a numeroși cetățeni. După slujbă, participanții s-au deplasat pe Bulevardul de Jos, astăzi Faleza Cazinoului, la acea vreme numit și Bulevardul General Averescu. Această arteră aflată la nivelul Cazinoului Municipal era numită „De Jos”, pentru a nu fi confundată cu celălalt bulevard paralel, Regina Elisabeta.
Cortegiul religios s-a oprit lângă micul golf din apropierea Cazinoului, unde episcopul Gherontie a oficiat Sfințirea Apelor. Civilii și numeroși soldați prezenți au umplut ambele bulevarde și parcul ce le despărțea. Episcopul a aruncat în ape Sfânta Cruce, iar fanfara a intonat imnul național „Trăiască Regele” (oficial între 1881 și 1947), moment urmat de salve de tun. A urmat parada militară, trupele defilând prin fața tribunei oficiale amplasate în dreptul Cazinoului.
Sărbătoarea de Bobotează de la Constanța, din 6 ianuarie 1929, a fost una impresionantă, așa cum merita un oraș balnear în maximă dezvoltare și care ajunsese să aibă o populație de 63.000 de locuitori.
Un aspect interesant: 6 ianuarie 1929 a picat într-o duminică. Cei care ar fi vrut să meargă pe la magazine, imediat după ceremonia religioasă de la Cazino, nu ar fi avut prea multe opțiuni, întrucât era în vigoare Legea pentru reglementarea Repausului Duminical și a sărbătorilor legale, normă emisă în 1925. Astfel, erau închise majoritatea prăvăliilor. Erau deschise toată ziua cofetăriile – în înțelesul strict al cuvântului –, bufetul de la gară, agențiile pentru vânzări de bilete de tren și vapoare. Restaurantele și hanurile puteau funcționa, însă nu aveau dreptul de a servi băutură decât în timpul prânzului și al cinei, în anumite intervale orare. De asemenea, erau deschise cafenelele, plăcintăriile și ceainăriile care nu comercializau băuturi alcoolice, chioșcurile de jurnale, expozițiile și atelierele fotografice. Măcelăriile, mezelăriile, brutăriile, zarzavageriile și pescăriile au fost deschise doar între orele 7.00 și 10.00 dimineață.
Legea din 1925 a îmbunătățit și completat norme mai vechi ale repausului duminical, și anume cele emise în 1897 și în 1910. Pentru unii era o zi destul de tristă. Însuși marele Caragiale spunea: N-am văzut ceva mai urât pe lume decât un oraș mare în zilele de repaus duminical. Ce somn… Peste tot închis! Să vrei să te spânzuri și n-ai de unde să cumperi un ștreang!
Mai trebuie să spunem că cei care au participat la Sfințirea Apelor pe 6 ianuarie 1929 au dat dovadă de curaj și s-au îmbrăcat gros pentru că a fost o zi mohorâtă. Mult mai greu a fost însă pentru cei aflați pe mare, pentru că au avut parte de o ceață foarte deasă și de hulă. Vasul Principesa Maria, din cadrul Serviciului Maritim Român (SMR), a plecat de la Constantinopol și s-a rătăcit în zona Capului Caliacra, unde a fost la un pas de a eșua în apă puțin adâncă. A reușit să se refugieze în larg, unde a ancorat pentru zece ore. Abia a doua zi a pornit iar la drum și a ajuns în Portul Constanța la ora 13.00. Un alt vas, Campidoglio, al agenției Lloyd Triestino, aflat în drum spre Odessa, a sosit în Portul Constanța cu o întârziere de peste șase ore. Unele vase aflate pe Marea Neagră au suferit și defecțiuni, dar nu s-au înregistrat decât pagube materiale și deloc victime umane.
Reclama zilei: Stop la Bodega și Restaurantul Jubileu, strada Carol 47, peste drum de Poștă. A adus un transport de vinuri speciale de Odobești și Streine – Bufet asortat – Mâncăruri calde și reci la orice oră din zi și din noapte (1927; a picat într-o zi de joi).
Mențiune: În anii ’20, Jubileu a fost un restaurant de categoria I, situat pe str. Carol (astăzi Bd. Tomis), vizavi de Poșta Veche, actualul Muzeu de Artă Populară și fost sediu de primărie în perioada 1896–1906. Prețuri de categoria I: cotlet de porc – 22 lei, șnițel vienez – 20 lei, chiftele prăjite – 10 lei, mici – 4 lei bucata, șalău rasol – 18 lei, crap prăjit – 14 lei, guvid prăjit – 14 lei, ciorbă de crap – 8 lei, supă de fasole – 5 lei.
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică...
