Muzeul de Artă Constanța vă invită să sărbătorim Ziua Internațională a Copilului printr-un atelier special dedicat imaginației, creativității și bucuriei de a descoperi arta.
Evenimentul are loc sâmbătă, 30 mai 2026 la ora 11:00, iar participarea este gratuită.
În cadrul workshop-ului „Muzeul copilăriei”, copiii vor porni într-o călătorie creativă prin muzeu, de la trecut spre prezent, descoperind povești, lucrări de artă și idei care le pot stimula imaginația.
Atelierul va include:
– o parte teoretică, cu un scurt ghidaj în muzeu și discuții interactive;
– o parte practică, în care copiii vor realiza lucrări artistice inspirate de propria lor viziune asupra clădirii Muzeului de Artă Constanța în viitor.
Prin acest atelier, transformăm muzeul într-un spațiu viu, prietenos și creativ, în care copiii să se apropie de artă.
Vă așteptăm cu drag să descoperim împreună universul artei moderne și contemporane și să celebrăm copilăria prin culoare, imaginație și dialog creativ.
Inya Cutova, elevă la la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” – calificată în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù”
Prin această performanță, Inya Cutova continuă să reprezinte cu succes România și Colegiul Național de Arte „Regina Maria”.
Inya Cutova, elevă, clasa a X-a, la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța, a obținut o nouă performanță artistică remarcabilă prin calificarea în finala celei de-a 34-a ediții a Concursului Internațional de Pian și Orchestră „Città di Cantù” („34th International Piano and Orchestra Competition – Città di Cantù”), desfășurat în Italia, în perioada 6–10 mai 2026.
Competiția, organizată în colaborare cu Nuova Scuola di Musica di Cantù, una dintre instituțiile muzicale de prestigiu din Italia, a reunit tineri muzicieni talentați din mai multe țări, iar accederea în etapa finală reprezintă o importantă recunoaștere a valorii artistice, a disciplinei și a pregătirii susținute demonstrate de eleva colegiului.
Prin această performanță, Inya Cutova continuă să reprezinte cu succes România și Colegiul Național de Arte „Regina Maria” pe scenele competiționale internaționale, consolidând prestigiul instituției constănțene și confirmând nivelul ridicat al învățământului artistic românesc.
Directorul Colegiului Național de Arte „Regina Maria” din Constanța, prof. Anca Iuliana Dragomir, a transmis un mesaj de apreciere pentru rezultatul obținut: „Prezența Inyei Cutova în finala acestei competiții internaționale confirmă talentul, seriozitatea și nivelul artistic atins de tinerii muzicieni formați în cadrul Colegiului Național de Arte “Regina Maria” Constanța. Ne bucurăm să vedem că munca, pasiunea și dedicarea elevilor noștri sunt apreciate și recunoscute în competiții și pe scene internaționale de prestigiu.”
Nuova Scuola di Musica di Cantù este recunoscută pentru promovarea excelenței muzicale și pentru susținerea tinerilor artiști prin proiecte educaționale și competiții internaționale dedicate noilor generații de interpreți.
Colegiul Național de Arte „Regina Maria” Constanța continuă astfel să susțină performanța artistică și dezvoltarea elevilor cu rezultate remarcabile în domeniul muzicii clasice.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
„Metanoia” este titlul expoziției de artă sacră vernisată astăzi la Universitatea „Ovidius” din Constanța, un eveniment găzduit la Galeria de Artă a instituției de învățământ.
„Expoziția propune un parcurs vizual complex, unde rigoarea și spiritualitatea icoanei pe lemn, coexistă armonios cu interpretările moderne ale simbolismului creștin, realizate în tehnici mixte,” a afirmat criticul de artă lect. univ. dr. Cristina Gelan.
La expoziție participă studenți ai specializării Pedagogia Artelor Plastice și Decorative și masteranzi de la specializarea Studii Interdisciplinare în Arte Vizuale.
Curatorii expoziției „Metanoia” sunt conf. univ. dr. Sînziana Romanescu și asist. univ. drd. Claudiu Argeșanu.
Intrarea la expoziție este liberă, cu respectarea programului UOC.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
După 35 de ani de absență pe scena expozițională din România, pictorul Miron Agafiței și-a expus opera, în premieră, la Muzeul de Artă din Constanța.
La vernisajul expoziției sale numite „Ferestre către o lume interioară” , artistul a explicat ce semnificație are pentru el orașul Constanța:
La eveniment a participat și bunul său prieten, Principele Șerban Dimitrie Sturdza, cel care a făcut posibilă reîntoarcerea în România a pictorului Miron Agafiței și organizarea acestei expoziții.
Expoziția „Ferestre către o lume interioară” va rămâne deschisă până pe 5 martie la Muzeul de Artă Constanța.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
Proiect în premieră la Muzeul de Artă din Constanța.
Din 7 februarie vor începe atelierele de bijuterie. O dată la două săptămâni, sâmbătă, de la ora 14:00, constănțenii care vor să exploreze bijuteria, atât ca obiect de artă, cât și ca expresie personală vor fi îndrumați de specialiștii muzeului.
Cursanții vor avea la dispoziție materii prime din natură, iar accentul nu o să cadă pe tehnică, ci pe experiment, proces și exprimare autentică, au anunțat organizatorii.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
„Povești din Dobrogea” – proiect unic în România, intitulat „Mica Artă Constanța”
În emisiunea realizată de Larisa Calistru îi vom cunoaște și pe doi tineri talentați și implicați în acest proiect: Sânziana Ștefania Baciu și Eric Simion.
„Dacă societatea ar ști să pună bunele exemple acolo unde le este locul, copiii ar putea să crească într-un mediu mult mai sănătos. Viața este atât de frumoasă încât merită trăită cu bucurie și sinceritate, fără a pune o mască falsă. Atunci când porți zâmbetul pe chip și când faci totul cu pasiune, visul tău se va împlini” a declarat la „Povești din Dobrogea” poetul Mihăiță Macoveanu, inițiatorul unui proiect unic în România, intitulat „Mica Artă Constanța”.
Acesta a venit în studioul nostru împreună cu profesoara Alina Oprean, coordonatoarea proiectului, de la care am aflat că 2025 a fost un an plin de realizări.
”Copiii noștri și cei care vor veni trebuie să simtă că aparțin unei comunități calde, frumoase, pline de sinceritate. Iar în anul următor intenționăm să ne facem cunoscută vocea și în alte localități din Dobrogea” a precizat Alina Oprean.
În emisiunea realizată de Larisa Calistru îi vom cunoaște și pe doi tineri talentați și implicați în acest proiect: Sânziana Ștefania Baciu și Eric Simion.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
Muzeul de Artă din Constanța este valoros nu doar prin patrimoniul cultural imens pe care îl deține, ci și prin una dintre clădirile istorice, monument de clasa A, ce găzduiește acest muzeu.
Iată principalul motivul pentru care reprezentanții acestei instituții de cultură, în parteneriat cu CJ Constanța, au gândit un proiect nou numit „Muzeul ca școală a viitorului. Susținerea performanței în educație și cultură”, finanțat de Institutul Național al Patrimoniului.
Elevii Colegiul de Arte Regina Maria din Constanța vor avea un rol esențial. Vor fi invitați la mai multe ateliere, iar lucrările lor, inspirate, vor pune în valoare această clădire istorică ce a fost, cândva, prima școală din Constanța numită Școala Principele Ferdinand și Principesa Maria. Educatorul muzeal, Cristina Gelan, coordonatorul acestui proiect, ne oferă detalii în cadrul unui interviu realizat de Silvia Pascale.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
TULCEA: Se încheie Tabăra de Sculptură și Pictură DeltArt Camp
Cele mai reușite lucrări realizate de copii și tineri în tabără vor fi premiate, cu sume între 600 și 100 de lei, pe categorii de vârstă și vor fi expuse în spațiile publice din oraș.
Satul Pescăresc de la marginea orașului Tulcea a găzduit, pentru al doilea an consecutiv, Tabăra de Sculptură și Pictură DeltArt Camp.
10 artiști din România au participt la ediția din acest an a taberei, organizată de Primăria municipiului Tulcea, în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici – Filiala Tulcea.
La finele acesteia, patrimoniul obiectivului turistic se va îmbogăţi cu sculpturi în piatră şi picturi semnate de artiştii participanţi la eveniment.
Potrivit Primăriei Tulcea, la tabăra DeltArt 2025, participă sculptorii Marcel SLEZINGER, Daniel DAN, Joan THIMEL, Eugen PETRI, Gheorghe MUNTEANU (coordonator), iar la secțiunea Pictură – Consuela IORGULESCU, Magdalena PELMUȘ, Bogdan PELMUȘ, Adrian PAL Jr., Doru LUCHIAN (coordonator).
Pe lângă artiștii profesioniști, tinerii și copiii pasionați de artele vizuale au au parte de ateliere de lucru gratuite, sub îndrumarea unor artiști profesioniști.
Tabăra de Sculptură DeltArt se încheie pe 6 septembrie, cu vernisajul expoziţiei de lucrări într-un eveniment inclus în programul Noaptea Muzeelor la Sate.
Totodată, cele mai reușite lucrări realizate de copii și tineri în tabără vor fi premiate, cu sume între 600 și 100 de lei, pe categorii de vârstă și vor fi expuse în spațiile publice din oraș.
În perioada 2 iulie – 30 septembrie 2025, la Muzeul de Artă Constanța, va avea loc cea de a treia ediție a Bienalei Naționale de Pictură, Constanța – 2025, realizată cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Pe simeze se regăsesc 100 de lucrări semnate de 100 artiști, care au fost selectați dintr-un număr de peste 250 de artiști înscriși pentru a participa la eveniment.
În deschiderea Bienalei, vineri 4 iulie 2025, începând cu ora 16.00, publicul este invitat la un eveniment special în care muzica și artele vizuale își dau întâlnire într-un dialog subtil al formelor și emoțiilor: „Sonorități muzicale în roșu cadmiu” este un concert cameral ce reunește lucrări rafinate din repertoriul instrumental și vocal. Programul muzical va cuprinde lucrări instrumentale camerale din creația compozitorilor Jules Massenet, Reinhold Glière, Claude Debussy și Nikolai Rimski-Korsakov, alături de cântece și arii vocale de muzică de cameră, compuse de Tiberiu Brediceanu, Francesco Paolo Tosti și Ernesto de Curtis.
Protagoniștii evenimentului muzical sunt: Mirela Voicu, soprană, cadru didactic la Facultatea de Arte, Universitatea „Ovidius” din Constanța; George Bijacu, tenor, masterand în cadrul programului de studii Arta Spectacolului Liric al Facultății de Arte, Universitatea „Ovidius”, clasa prof. asociat Daniela Vlădescu; Rodica Nurla, violonistă, concert-maestru al Orchestrei Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”; Cristina Dinescu, violonistă, membră a Orchestrei TNOB „Oleg Danovski”; Andreea Bratu, pianist concertist, cadru didactic la Facultatea de Arte, Universitatea „Ovidius” din Constanța.
„Încă de la prima sa ediție, Bienala Națională de Pictură Constanța s-a bucurat de o participare impresionantă din rândul artiștilor. Ediția de anul acesta beneficiază de prezența artiștilor plastici din județele Alba Iulia, Arad, Bacău, Brăila, București, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Piatra Neamț, Târgu Mureș, Timișoara și Vrancea. Suntem recunoscători celor care ne-au sprijinit în realizarea acestui eveniment: Consiliul Județean Constanța, UAPR și partenerii noștri media” – Lelia Rus Pîrvan, directorul Muzeului de Artă Constanța.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța, al Uniunii Artiștilor Plastici din România și este sponsorizat de Crama Trantu.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
TULCEA: Proiect de artă susţinut de cercetători, în Delta Dunării
Lucrările realizate în cadrul proiectului vor putea fi vizitate de public în perioada 26 august-18 septembrie, în Bucureşti, în perioada 2-12 octombrie, la Festivalul Simultan, Timişoara, respectiv 3-4 septembrie, în Linz, Austria.
Centrul de inovare comunitară Ivan Patzaichin din satul Mila 23, Delta Dunării, găzduieşte săptămâna aceasta o rezidenţă la care participă artişti din România şi Regatul Ţărilor de Jos, lucrările care vor fi realizate urmând să fie prezentate publicului în România şi Austria.
Rezidenţa se desfăşoară în cadrul proiectului ‘Coding Drops’, iniţiat de asociaţia Qolony – Colonia pentru artă şi ştiinţă, iar în timpul acestuia Ioana Vreme Moser, Mark IJserman şi Floriama Cândea vor colabora cu cercetători ştiinţifici şi teoreticieni pentru a crea instalaţii menite să surprindă atât ecologii fragile, cât şi fenomene sociale invizibile.
‘Proiectul Coding Drops reprezintă o continuare a activităţilor interdisciplinare propuse de Qolony încă de la înfiinţare, implicând artişti care au colaborat şi anul trecut în cadrul proiectului AfterLand, o cercetare artistică a apei focalizată asupra spaţiilor definite de ea şi de relaţia tensionată dintre nevoile oamenilor şi cele ale naturii, ca de pildă Delta Dunării. Anul acesta, accentul cercetării şi creaţiei cade pe interpretarea unor metode cibernetice alternative construite în jurul proprietăţilor apei, computere fluidice, senzori fluidici, procese biologice şi biomimetice’, se arată într-un comunicat al asociaţiei Qolony.
Activităţile în cadrul proiectului au început în luna mai şi sunt susţinute Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării şi de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, prin explorarea unor teme complexe care implică discipline ca filosofia, ştiinţa, sociologia şi antropologia, lucrările artiştilor urmând să conteste cel mai probabil paradigme existente şi să stimuleze dialogul critic în cadrul societăţii.
Lucrările realizate în cadrul proiectului vor putea fi vizitate de public în perioada 26 august-18 septembrie, în Bucureşti, în perioada 2-12 octombrie, la Festivalul Simultan, Timişoara, respectiv 3-4 septembrie, în Linz, Austria.
Proiectul ‘Coding Drops’ este cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi realizat în parteneriat cu Ambasada Regatului Ţărilor de Jos în Romania, /SAC, Servus.at, Simultan, Institutul Naţional pentru Fizica Laserilor, Plasmei şi Radiaţiei, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării, Obsolete Studio, Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23 şi Climatosfera.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
Filiala Constanța Unu a Uniunii Artiștilor Plastici din România anunță deschiderea expoziției aniversare „60. Repere și orizonturi”, un eveniment cultural major dedicat artei contemporane locale. Vernisajul va avea loc miercuri, 04 iunie 2025, la ora 17:00, la Muzeul de Artă Constanța
Expoziția marchează un moment semnificativ, celebrând 60 de ani de creație artistică și evoluție culturală a Filialei Constanța Unu a Uniunii Artiștilor Plastici din România. Prin intermediul unei selecții impresionante de lucrări, evenimentul își propune să ofere o retrospectivă amplă și o viziune prospectivă asupra peisajului artistic local, reunind diverse expresii plastice care au marcat și continuă să definească arta autohtonă. Publicul este invitat să exploreze o bogată paletă de lucrări din domenii variate, incluzând pictură, sculptură, ceramică, grafică și tapiserie. Fiecare lucrare expusă este o mărturie a talentului, inovației și perseverenței artiștilor, contribuind la construirea unui dialog vizual complex și captivant.
Lista invitaților la eveniment reunește nume consacrate ale scenei artistice românești: Petru Lucaci, Marius Barb Barbone, Liviu Nedelcu, Gheorghe Dican și Gheorghe Pogan.
Un aspect emoționant al expoziției este prezența unor lucrări semnate de artiști care, deși nu mai sunt printre noi, au fost membri valoroși ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Constanța Unu, și a căror moștenire artistică rămâne vie. Lucrări semnate de Daniel Suciu, Daniela Țurcanu, Gheorghe Firica, Mihai Vatamanu, Mircea Enache, Petre Grăjdeanu, Petre Manea, Vasile Gheorghiu sau Wilhelm Demeter pot fi admirate în cadrul expoziției.
Întregesc expoziția lucrări semnate de membri activi ai Filialei Constanța Unu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, anume: Adelina Firica, Adina Dogaru, Adriana Bida, Alexandru Isopescu, Alexandru Nestorescu, Alexandru Șerbănescu, Alfred Ipper, Alma Parasca, Ana Maria Ceară, Andreea Rădulescu, Angela Bocu, Anca Fătu, Anca Caba, Anca Georgescu, Anca Pașa Deaconu, Carmen Dordea, Carmen Ionescu, Cosmin Grosu, Cristina Costea, Cristina Munteanu, Cristina Tudorache, Constantin Gheorghe, Constantin Papadopol, Daniela Gherghe, Daniela Tomozei, Diana Darea, Dorin Barbu, Elisabeth Martoncsak, Eugen Mărgărit, Eugeniu Albu, Eusebio Spînu, Florentin Sîrbu, Florentina Simininschi, Gabriela Gheorghe, Gabriela Pârvuleț Aramă, Gabriel Brajboiu, Gheorghe Caruțu, Gheorghe Fărcașu, Ioana Maier, Iuliana Mara, Lacme Ifrim, Laura Armeanu, Laura Macri, Laura Turda, Lidia Coraldi, Luminița Catalui, Maria Koiciu, Mariana Constantinescu, Mihaela Onesa, Mihaela Roca, Mariana Samoilă, Monica Rus, Nicolae Mira, Oana Călinescu, Oana Sfetcu, Răzvan Lipan, Sînziana Romanescu, Sabina Voinea Maurer, Silviu Sosoiu, Ștefan Firica, Vaporetto, Vasile Filip, Vasilică Lazăr, Vasilică Grigorov.
Expoziția este curatoriată de Florentin Sîrbu, iar în deschiderea evenimentului va vorbi criticul de artă Cristina Gelan.
În cadrul evenimentului va avea loc și lansarea albumului „Artiști vizuali în spațiul dobrogean”, o publicație esențială pentru studiul și înțelegerea artei din regiune, semnată de Alexandrina Macarov, Alexandra Lavinia Istratie-Macarov și Florentin Marian Sîrbu.
Invităm publicul larg, iubitorii de artă și media să ni se alăture la vernisaj și să viziteze această expoziție memorabilă, o celebrare a continuității și inovației în arta românească locală. Lucrările expoziției vor putea fi admirate până la data de 23 iunie 2025.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
La Muzeul de Artă Constanța va avea loc, miercuri, 30 aprilie, de la ora 16.00, vernisajul expoziției de sculptură ,,Eu și împrejurările mele“.
În spațiul de la parter dedicat expozițiilor temporare, expun sculptori aflați la vârsta deplinei maturități artistice, membri ai corpului profesoral de la Departamentul de Sculptură al Universității Naționale de Arte din București.
,,Am considerat că aserțiunea eu sunt eu și împrejurările mele poate constitui firul roșu ce leagă puternicele personalități ce expun, cu această ocazie, la Constanța. Ortega y Gasset, autorul acestui aforism, consideră că identitatea fiecăruia dintre noi este rodul contextului spațio-temporal în care ne naștem, că perspectiva noastră este puternic influențată de libertate, dar și de limitele ei, iar deciziile noastre sunt perpetuu determinate de particularitățile mediului care ne conține.
Am legat, astfel, Pasărea metonimică a lui Adrian Ilfoveanu cu racheta plină de activism și poezie a lui Cristian Răduță. Din covoarele și elementele ready – made ale lui Mihai Rusen am creat context pentru sărutul imponderabil propus de Cătălin Bădărău. Colecția de căști cazone, etalate de Elena Bobi Dumitrescu și Titi Cojocaru parcurge etapele istoriei, în timp ce intervenția media adusă de Reka Csapo Dup ne aduce abrupt cu picioarele pe pământ.
Câți sculptori, tot atâtea manifestări, plasate într-un continuu conflict între idealism și realism. Nume mari ale artei românești actuale ne provoacă o reflecție asupra propriei noastre condiții, clar circumscrisă de context. Vă invităm, așadar, să vă puneți, măcar pentru scurt timp, în centrul preocupărilor voastre”, spune curatorul Mădălina Mirea.
Expoziția va putea fi vizitată până la data de 1 iunie a.c..
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
95 de lucrări de grafică, semnate de regretata artistă Alma Ștefănescu Schneider, cunoscută drept povestitoarea de oameni și de iubire, pot fi văzute până la sfârșitul lunii aprilie pe simezele Muzeului de Artă Constanța.
Ele vor rămâne la malul mării pentru că tablourile au fost donate instituției de cultură de către familia artistei.
Sunt opere vibrante, realizate în culori vesele, care ne invită la un permanent dialog cu noi înșine, ne spune conservatorul Smaranda Tulea.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
Muzeul de Artă Constanța va sărbători Ziua Națională Constantin Brâncuși, prin prezența la cea de-a 5-a editie aniversară a celui mai important eveniment dedicat sculpturii din România – Luna Sculptorilor Români, cu o serie de lucrări de sculptură din patrimoniul său.
Organizat de Ateneul Național din Iași, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, începând cu data de 19 februarie 2025, evenimentul marchează cei 149 de ani de la nașterea marelui artist Constantin Brâncuși și promovează sculptura ca formă de manifestare artistică.
Muzeul de Artă Constanța va fi prezent la Iași cu 13 lucrări de sculptură, semnate de mari nume ale sculpturii românești: Ion Jalea, Dimitriu Bârlad, Boris Caragea, Ion Pârvan, Alexandru Călinescu, Leonard Răchită, Aurel Contraș și Richard Hette.
Lucrările expuse la Iași de instituția de cultură contănțeană fac parte din proiectul „Muzeul din depozit”, realizat anual de Muzeul de Artă din Constanța și aflat anul acesta la cea de-a zecea ediție. Prin acest proiect instituția constănțeană și-a propus valorificarea fondului de lucrări care, din lipsă de spaţiu, nu pot fi prezente în expoziția permanentă. De aceea, expoziţiile temporare în care lucrările sunt aduse din depozit şi expuse publicului reprezintă momente de mare însemnătate pentru iubitorii de artă.
Asadar, vineri 21 februarie 2025, de la ora 15.00, la Muzeul Unirii din Iași, va avea loc vernisajul expoziției „Orizonturi postbelice”, parte din proeictul instituției constănțene „Muzeul din depozit”. Expoziția este curatoriată de Maria Bilașevschi și Lelia Rus-Pîrvan.
Aflat la cea de-a cincea ediție, evenimentul Luna Sculptorilor Români va aduce în atenția publicului 53 de opere de artă, care vor fi amplasate temporar în spațiu liber, transformând orașul Iași într-un veritabil circuit cultural. Maeștri ai artei, alături de creatori tineri, reprezentanți ai școlii românești de sculptură, curatori și operatori din sfera culturii vor prezenta publicului ieșean creații reprezentative într-un efort susținut de radiografiere și documentare a fenomenului sculpturii moderne și contemporane.
Spațiile de expunere din Iași sunt: Galeria Ateneului Național, Palatul Culturii, Muzeul Mitropolitan, CIAC Baia Turcească, Muzeul Unirii, Palatul Roznovanu, Muzeului Municipal, Palatul Braunstein, Casa Universitarilor (UAIC), Muzeul Literaturii, Galeria Facultății de Arhitectură și Aeroportul din Iași.
Expoziții speciale vor fi organizate în spațiile UAPR Filiala Iași, precum Galeria Pallady, Galeria Drossu, Galeria Octav Băncilă, Galeria La Geam, Arcada Central Art Space, cât și în cadrul galeriei private Arteast.
Grădina Palas, Esplanada Palatului Culturii, Palas Campus, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, Piața Unirii, Str. Lăpușneanu, Bulevardul Carol I vor găzdui timp de o lună sculpturi monumentale, invitând publicul larg la introspecție, într-un demers educativ și interactiv de familiarizare cu estetica artei contemporane.
În primele zile ale evenimentului, publicul va avea ocazia să îi întâlnească pe invitații speciali – Dinu Câmpeanu (București), Elena Ilash (Cluj Napoca), Virgil Scripcariu (București), Gabriela Drinceanu (Iași), să participe la expoziții, workshop-uri și acte performative, alături de curatori remarcabili, precum Maria Bilașevschi, Ioan Răducea și Cristina Simion. Academicianul Valeriu Matei, alături de prof. Eugen Târcoveanu vor vorbi despre importanța Ecorșeului lui Brâncuși, în cadrul unei conferințe, organizate la Universitatea de Medicină.
Invitatul de excepție al Ediției din 2025 a Lunii Sculptorilor Români este maestrul Aurel Vlad, care va fi prezent la Iași cu o expoziție personală, organizată la CIAC Baia Turcească și cu o serie de lucrări în spațiu public.
Numeroasele manifestări culturale organizate sub semnul Luna Sculptorilor Români 2025 exprimă pasiunea neîngrădită pentru frumos și inovație și promovează genialiatea și diversitatea creativă a artiștilor plastici români.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
Prin proiectul „Ghidul meu este limba turcă” Muzeul de Artă din Constanța va putea fi accesibil de acum și în limba turcă.
Din 7 decembrie 2024 site-ul, precum și codurile QR din muzeu sunt traduse în limba turcă.
Ceremonia de deschidere a proiectului „Ghidul meu este limba turcă”, derulat în colaborare cu Ministerul Culturii din România și Institutul Yunus Emre, a avut loc sâmbătă 7 decembrie 2024, la Muzeul de Artă din Constanța, în prezența domnului Mustafa Yıldz, Director al Institutului Yunus Emre, cu participarea Consulului General al Republicii Türkiye la Constanța, domnul Ozan Çakır și doamna Lelia Ioniță – Şef Serviciu, Secretariatul General al Guvernului, Serviciul pentru suport strategic şi cooperare cu mediul asociativ.
Expoziția de pictură „Culori din Balcani”, deschisă cu acest prilej, a artistului de la Istanbul, Akın Ekici, curatoriată de doamna Yıldız Ibram, va rămâne deschisă timp de o săptămână la parterul muzeului, în Sala de Secol XIX.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
Punguțele pentru păstrarea tutunului, banilor și ceasului sunt daruri tradiționale oferite mirelui și cavalerilor de onoare ai acestuia, de către mireasă, în cadrul ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni.
Aceste accesorii au fost lucrate în forme, tehnici și din materiale diferite: croșetate din bumbac sau brodate în relief pe satin și catifea, cu fir metalic, paiete și mătase policromă.
Punguțele de tutun prezentate („tutun kisesî”) sunt o categorie de piese mai rustice, croșetate din bumbac mercerizat, având un repertoriu motivistic divers: varianta florală a pomului vieții, reprezentarea păsărilor plasate pe ram și vița-de-vie cu ciorchini de struguri – simboluri ale vitalității, fertilității și bunei însoțiri a cuplului.
Delicatețea lucrului cu croșeta este sporită de realizarea cu acul a ciucurilor din dantelă.
Conform uzanțelor ceremonial, punguțele se ofereau separat sau fixate în mijlocul batistelor brodate, alcătuind categoria de daruri numite „kiselî șewre”.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
Constănțenii și turiștii sunt invitați în această perioadă la o expoziție dedicată ceremonialului de nuntă la tătarii dobrogeni, organizată la Muzeul de Artă din Constanța.
La parterul instituției sunt expuse zeci de obiecte valoroase, unele, vechi de peste un secol.
Muzeograful Mirela Stângă:
Expoziția poate fi vizitată până pe data de 8 decembrie.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
Peste 20 de specialişti din 16 instituţii de cultură din România participă, începând de joi, la Tulcea, la sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice ‘Patrimoniul şi educaţia în muzeele de artă’.
Evenimentul organizat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale ‘Gavrilă Simion’ (ICEM) în parteneriat cu Asociaţia de dezvoltare ‘Aegyssus’ este găzduit de Muzeul de artă şi a debutat cu o lucrare semnată de Mihaela Ion, cercetător independent, pe tema practicilor de prezentare artistice şi curatoriale pentru cercetările vizuale.
‘La eveniment, participă de câţiva ani şi cadre didactice pentru a vedea perspectiva aceasta a relaţiei dintre învăţământ şi educaţia formală şi cea informală din muzee, ce poate aduce muzeul în plus mai ales pe partea de educaţie de patrimoniu. Avem o arie destul de largă, pentru că educaţia muzeală nu se aplică doar în muzeele de artă. De aceea avem şi comunicări din partea specialişti din muzee de istorie, de ştiinţele naturii, ceea ce ne ajută foarte mult, pentru că putem integra mai multe discipline în programe educaţionale’, a declarat pentru AGERPRES reprezentanta ICEM, Alice-Georgiana Fănaru.
Sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice va continua vineri dimineaţa, iar la ora 14.30 participanţii vor asista la vernisajul expoziţiei organizate în cadrul Bienalei naţionale de grafică Constantin Găvenea, eveniment la care participă lucrări semnate de 153 de artişti din Republica Moldova, România şi Spania.
‘Grafica este o parte a artelor plastice foarte bogată în tehnici, fie că vorbim de creion, de acuarelă, tempera, pastel, tehnici mixte, totul este eclectic, variat. Practic, fiecare vizitator va găsi ceva care să-i placă în această expoziţie’, a menţionat reprezentanta ICEM.
Lucrările în cadrul bienalei vor fi jurizate în următoarele două săptămâni de specialişti ai Muzeului de artă din Constanţa, iar cele mai bune dintre ele vor fi premiate în timpul finisajului care va avea loc pe data de 14 noiembrie.
Bienala naţională de grafică Constantin Găvenea este organizată de Consiliul Judeţean, Liceul de artă George Georgescu, ICEM şi Complexul muzeal de patrimoniu nord-dobrogean Muzeul de artă-Casa Avramide.
Valoarea totală a premiilor care se alocă de la bugetul judeţului pentru acest concurs naţional este de 10.000 de lei.
Marți, 1 octombrie 2024, la Muzeul de Artă Tulcea, a avut loc vernisajul expoziției din cadrul primei etape a Proiectului Cultural „LOTCA”, curator Iulia Mihalcea, eveniment organizat de Asociația Culturală FAAD.
Instalația de artă, realizată din elementele unui ponton și plase pescărești, avea să se dezvăluie personaje misterioase ce aveau să fie parte a performance-ului.
Lotca este pântecul ce ne poartă de-a lungul vieții, ne pregătește nașterea, apoi trecându-ne vama Celuilalt Tărâm, ne întoarce în pântecul pământului.
Luminile și muzica lui Ovidiu Lipan Țăndărcă, din coloana sonoră Geneza, ne-au condus în mirifica lume a tărâmului miturilor. Ca o invocație-descântec, la intrarea într-un spațiu mitic, Iulia Mihalcea a interpretat două fragmente din poeziile lui Ion Pillat și Nicolae Labiș, pășind pe ,,ponton’’, traversând ,,scena’’ constituită în holul mare al Muzeului de Artă, ca o diafană zână a apelor. La trecerea ei, imaginând învolburarea apelor, personajele din plase se mișcau (interpretate fiind de elevii de la Liceul de artă ,,George Georgescu’’, clasa profesor Cristian Naum), revenind apoi la calmul luciului de apă. Actorul Mihai Gălățan a traversat din nou, interpretând un fragment din ,,Meșterul Manole” de Lucian Blaga. Dintr-o altă încăpere un sunetul sacru de toacă a umplut spațul. Însoțind sunetul toacei, publicului li s-au oferit mini-prescuri, fapt care a făcut ca performance-ul să devină interactiv. Sunetul, deopotrivă personaj al performance-ului, luminile ce sincronizau rostirea, mișcarea scenică și muzica, s-au integrat într-un autentic spectacol multimedia.
Grupul vocal ,,Lodka’’ constituit din doamnele Olimpia Ursaru, Olimpia Macarov, Pelaghia Ivanov au interpretat cântece populare lipovenești în scena construită printr-o altă alcătuire a luminilor, în timp ce împleteau plasele pescărești. Reconstituiau astfel un spațiu cultural cu origini mitice, o îngemănare a curgerii Dunării cu curgerea vieții. Armonia binecunoscută a cântecelor populare a făcut ca vizitatorilor să li se ofere o altă fațetă a spațiului de imersie.
Pe un perete din spațiul expozițional din stânga intrării, pe o velă cu destinația de ecran, se proiecta în buclă arta video ,,Lotca’’,în care mâinile unor pescari descurcau deasemenea plase de pescuit, o reflexie a performance-ului. Constituinc armonic sppațiul era completat de lucrările grafice, de pictură și instalație de artă expuse. Într-un spațiu din partea dreaptă, deasemenea într-o reflexie a performance-ului o altă artă video, descria procesul de frământare al aluatului și de coacere a mini-prescurilor.
Transformați în instalații de artă, peștii uscați, ca imagine a imemorialului, au însoțit cu prezența lor ca un laitmotiv, în diferite forme. De la coșul cu pește prezentat la intrare, pe scările muzeului, astfel încât să fie vizibil trecătorilor, până la diferitele forme imaginative pe care le poate oferi forma peștelui. Am putea denumi acest experiment al Iuliei Mihalcea ca artă ihtiologică, având rădăcinile în modul de viață al oamenilor de pe țărmurile fluviului, până la simbolistica sa milenară.
Publicistul Mihai Hurezeanu a fascinat auditoriul printr-o istorie esențializată a simbolului Lotcii (a ambarcațiunii), traversând istoria culturală, alături cu un sintetic studiu antropologic, prezentate mai pe larg în eseul său care s-a constituit ca parte a expoziției.
Picturile profesorului Gheorghe Caruțiu, reprezentând o lotcă, o prezentau într-o perspectivă care trecea dintr-un spațiu real într-unul abstract. Formele lotcii reale, inspirate din cele ale valurilor, se prelungeau spre un orizont aparținând altui spațiu, printr-o geometrie transdimensională.
Lucrările profesoului Oancea redau o stare a grupului de femei dintr-un sat imaginar și totodată aflat pretutindeni în acest spațiu cultural, păstrând într-o milenară capsulă a timpului, cutumele mitice.
Lucrările de grafică ale profesorului Ion Tițoiu creau un ritm propriu al simbolului, printr- o repetiție ce eluda tiparele iterației.
Dipticul pictorului Ignat Ștefanov crea o vie stare a străbaterii apei, mediu deopotrivă germinal și abstract. Culorile aparent reci ne trimeteau spre o trezire, spre o conștiență și conștiință pe care să le descoperim în acest sacru mediu lichid.
Sculptura lui Darie Dup, într-o formă de expresie antică, parcă descoperită de curând pe fundul Mediteranei, părea a fi pășirea unui om ce merge pe apă.
Ca estimare a impactului expoziției vizitatorii au antamat discuții, nu de puține ori cu puncte de vedere diferite, care au condus la o evaluare estetic evolutivă.
Expun: MARIUS BARB BARBONE, AUREL BULACU, GHEORGHE CARUȚIU, DARIE DUP, OVIDIU FELIPOV, CĂTĂLIN GUGUIANU, DORU LUCHIAN, FLAVIA LUPU, IULIA MIHALCEA, TRAIAN OANCEA, ALEXANDRU RANGĂ, LELIA RUS – PÎRVAN, FLORIN STOICIU, IGNAT ȘTEFANOV, ION TIȚOIU.
Curator : IULIA MIHALCEA
Interpretează membrii ansamblului ,,LODKA”, OLIMPIA URSARU, OLIMPIA MACAROV, PELAGHIA IVANOV, ANA MITAN, participă elevii Liceului de Artă Tulcea ,,George Georgescu”, clasa prof. CRISTIAN NAUM și a actorului MIHAI GĂLĂȚAN.
Eseu: MIHAI HUREZEANU
Muzica: ODIDIU LIPAN ȚĂNDĂRICĂ
Proiect finanțat de Primaria Municipiului Tulcea
Organizator Asociația Culturală FAAD
Facultatea de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa organizează, în perioada 02 – 08 septembrie 2024, cea de-a doua ediţie a Consorţiului Universitar ARTE.
Tema evenimentului din acest an, organizat cu sprijinul Centrului de Cercetare Ştiinţifică şi Creaţie Artistică „Euxin” este „FRAGMENTARIUM – Paradigma culturală a Antichităţii în contemporaneitate”, o temă ce iniţiază un dialog cultural dinamic, teoretic şi practic, între trecut şi prezent, între diferitele generaţii de studenţi şi profesori, între domenii şi concepte, conturând percepţii şi înţelegeri şi generând conţinuturi creative.
Evenimentul este găzduit de Facultatea de Arte la sediile din bulevardul Mamaia nr. 124.
Practic, la Constanţa, peste 70 de studenţi, însoţiţi de profesorii lor coordonatori, vor lucra, timp de şase zile, pe specializări (teatru, coregrafie, arte plastice, muzică), în cadrul mai multor work-shop-uri, pe o temă dată, iar la final, produsele eforturilor lor artistice şi intelectuale vor fi prezentate într-un spectacol de tip performing.
Aceasta este, în fapt, şi misiunea Consorţiului Universitar ARTE, din care fac parte toate şcolile de arte din România: de a realiza conexiuni între oamenii implicaţi în acest domeniu, de a dezbate problematicile complexe ale prezentului, de a genera idei şi schimburi culturale, de a deschide noi orizonturi pentru studenţi şi de a identifica noi oportunităţi de studiu şi creaţie.
„Ne bucură mult această întâlnire şi vreau să le mulţumesc pe această cale tuturor participanţilor. Tema FRAGMENTARIUM – Paradigma culturală a Antichităţii în contemporaneitate a fost aleasă ţinând cont de specificul oraşului nostru şi de paradigma evolutivă – nu există viitor dacă nu ne cunoaştem trecutul. Această întâlnire reprezintă o oportunitate de cunoaştere şi schimb de experienţă pentru toţi partenerii actului educaţional, studenţi şi cadre didactice deopotrivă”, a declarat decanul Facultăţii de Arte din Constanţa, prof.univ.dr. Daniela Vitcu.
JazzUP Sea Fest On Tour, o serie de evenimente muzicale ce vor transforma judeţul Constanţa într-un hub cultural vibrant, are loc în perioada 23 – 28 iulie, în municipiul Constanţa, Murfatlar, Istria, Năvodari şi Eforie Sud.
Festivalul, organizat de Asociaţia Culturală CultART, cu sprijinul Consiliului Judeţean Constanţa, „aduce pe scenă artişti de renume internaţional, care vor încânta publicul cu un repertoriu variat, de la muzică clasică şi jazz până la fusion şi experienţial. Locaţii emblematice, precum Casa de Cultură Murfatlar, Cetatea Histria, Liceul Tehnologic Ion Podaru din Ovidiu, Parcul Ion Dobre din Năvodari, Piaţa Ovidiu din Constanţa şi Cinemascop din Eforie Sud, vor găzdui spectacole memorabile, oferite gratuit comunităţilor locale”.
În timp ce JazzUP Sea Fest îşi desfăşoară reprezentaţiile artistice la Constanţa, între 17 şi 21 iulie, JazzUP Sea Fest On Tour îşi propune să extindă această experienţă culturală vibrantă către comunităţile din judeţul Constanţa.
Potrivit organizatorilor, această extensie a festivalului principal aduce acelaşi nivel de excelenţă artistică şi diversitate muzicală în locaţiile selectate, oferind publicului local oportunitatea de a se bucura de magia muzicii live, în propriile lor oraşe.
„JazzUP Sea Fest On Tour este o mişcare culturală care aduce arta şi muzica aproape de comunităţi, transformând spaţii emblematice în scene vibrante de creaţie şi inspiraţie. Continuând succesul JazzUP Sea Fest, ne dorim să extindem aceste manifestaţii artistice în toată regiunea, demonstrând că muzica uneşte oamenii şi-i conectează cu rădăcinile lor culturale locale. Suntem recunoscători Consiliului Judeţean Constanţa că s-a alăturat misiunii noastre de a oferi publicului larg manifestări culturale de înaltă calitate, accesibile tuturor”, declară Valentin Ştefan Ştefăniţă, preşedintele Asociaţiei Culturale CultART şi fondatorul conceptului JazzUP.
Ajuns la cea de-a șasea ediție, JazzUP Sea Fest include, anul acesta, şi seria de evenimente vizuale ArtUP, transformând spaţiile publice din Constanţa şi adâncurile Mării Negre în galerii de artă vibrante.
Fiecare zi a Festivalului JazzUP Sea Fest vine cu noi experiențe și perspective, iar accesul este gratuit.
Iară programul evenimentului:
18 iulie, Muzeul de Artă Constanța:
17.00 – 19.00 – JazzUP Young
19.00 – 21.00 – Concert și experiență senzorială cu Eliza Puchianu și Sabin Penea.
19 iulie, Farul Genovez Constanța:
17.00 – 19.00 – JazzUP Young
19.00 – 21.00 – Jazz & Bossanova by the sea cu Cristina Radu și Joco Orosz-Pal.
20 iulie, Casa cu Lei Constanța:
17.00 – 19.00 – JazzUP Young
19.00 – 21.00 – Live looping & soundscapes cu AmbienTales.
21 iulie, Cazinoul din Constanța:
17.00 – 19.00 – JazzUP Young
19.00 – 21.00 – Modern fusion jazz cu AmphiTrio.
Pentru siguranța participanților la acest eveniment se vor lua măsuri specifice, sensul asigurării unui climat de siguranță. Astfel, în data de 20 iulie, în intervalul orar 10.00 – 22.00, va fi restricționat accesul auto pe străzile Gheorghe Dumitrașcu și Nicolae Titulescu. Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța.
Pregătirile pentru mult așteptatul Festival de Artă din Techirghiol sunt în plină desfășurare. Programat să aibă loc între 8 și 11 august, Festivalul promite să fie un eveniment de referință, axat pe implicarea activă a comunității și pe dimensiunea socială a artei.
Festivalul din acest an va include patru campanii sociale esențiale:
1. Găsește-ți Pasiunea – Ateliere gratuite din diverse domenii artistice dedicate copiilor, menite să descopere și să cultive talentele ascunse ale celor mici.
2. Iubește-ți Orașul – Inițiativă de responsabilizare socială care pune accent pe valorizarea patrimoniului local și atragerea unui turism responsabil. Activitățile includ intervenții artistice în spații neconvenționale cu o încărcătură istorică semnificativă.
3. Intervenție Civică prin Artă – Evenimente desfășurate în locuri neconvenționale din Techirghiol, care vor aduce în prim-plan povești și elemente din istoria orașului, îmbinând trecutul cu prezentul prin intermediul artei.
4. Arta în Educație – Program destinat apropierii tinerilor de estetic, emoție și creativitate, prin diverse activități educative și artistice.
Pe lângă aceste campanii, festivalul oferă o gamă variată de evenimente la care invită publicul larg să se înscrie.
Astfel:
– dacă sunteți pasionat de gastronomie puteți participa în calitate de expozant la degustarea de artă culinară locală – o competiție ce oferă premii consistente;
– pasionații de regie pot să își înscrie scurtmetrajele în competiția de anul acesta;
– tinerii artiști sunt invitați să se înscrie la secțiunea fringe a Festivalului de Artă, unde vor beneficia de sprijin tehnic și logistic oferit gratuit;
– iubitorii de artă pot să se implice în programul de voluntariat destinat tuturor persoanelor cu vârste de peste 14 ani;
– pasionații de fashion pot deveni modele pentru o zi defilând în cadrul paradei de costume teatrale, Festivalul reprezintă o platformă de promovare pentru tinerele talente, studenți și absolvenți ai facultăților de artă din întreaga țară, oferindu-le ocazia să-și expună creațiile și să interacționeze cu publicul.
„Ne dorim ca Festivalul de Artă din Techirghiol să devină un punct de întâlnire pentru toți cei care iubesc arta și toți cei care doresc să se exprime activ într-un context creativ ce poate aduce plus valoare litoralului românesc. Este un prilej extraordinar de a descoperi noi talente, de a celebra patrimoniul cultural și de a implica activ locuitorii în viața orașului,” a declarat Doriana Tăut, organizator principal al festivalului.
Intrarea la majoritatea evenimentelor este liberă!
„Veți fi pe litoralul românesc în 8-11 august? Nu ratați această ocazie unică de a face parte dintr-un eveniment care promite să dea naștere unei mișcări cultural-artistice! Fiți parte din schimbare!” au mai transmis organizatorii.
Sursă și foto: Comunicat de presă/ Redactor: Adina Sîrbu
Muzeul de Artă Constanța găzduiește expoziția de pictură AGORAFOBIA a artistului Ion Anghel. Vernisajul expoziției va avea loc vineri, 7 iunie 2024, ora 14.00.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 7 iunie – 1 iulie 2024.
AGORAFOBIA
„O, Suflete în lacrimi, putea-voi sparge, oare,
Greu insultat de monstru, acest cristal fratern
Și,-n gol, cu două aripi în veci nezburătoare
Să sar, fie și dacă ar fi să cad etern?„
Stéphane Mallarmé
”Prin intermediul iluzoriilor ferestre, picto-obiecte sau obiecte-interpretate, pun la îndoială anumite valori aflate la modă și aplaud principiile culturale ascunse în opera de artă, încercând să descifrez ipoteza conform căreia nonconformismul artistic, ca formă de exprimare ori atitudine, conține o armonie spirituală mascată și nu frivolă. Dincolo de aceasta, este o împotrivire față de diletantismul în artele vizuale, al gândirii de masă, comună, permisivă, general valabilă și unde se confundă acceptarea față de cei care au neajunsuri cu acceptarea față de cei care produc neajunsuri. Filotinia nu este simililară cu încurajarea necondiționată, ci o investiție în cei fără șansă care demonstrează dorința de evoluție bazată pe muncă. Este și face trimitere la studiu, chibzuință, introspecție, documentare, raportare, neliniște creatoare și inteligență plastică.
Arta nu are rol demonstrativ. Ea este rezultatul unui amalgam de situații comune care se întâlnesc în sufletul creatorului într-un moment magic și este relevată doar în scopul comunicării, pe baze științifico-emoționale, aidoma adevărului filozofic. Cei care au alt scop se pot bucura doar pe sine. Astfel, din punct de vedere social consider că toți avem drepturi egale dar nu și merite. Totul depinde de valoarea implicării comunitare, nu de interesul personal.
Prin geam, văzând mulțimea cum se încaieră, fiecare suindu-se pe celălalt spre a ajunge în vârf pentru nimicul etern și concretul efemer, mă îndrăgostesc pe zi ce trece de idolii mei adormiți, care pentru a deveni universali s-au însingurat, știind să facă diferența dintre popularitate și celebritate.
Ferestrele mele par a fi vitralii opace, invadate de gloata de catrafuse din atelierul meu, obiecte fade, a căror claustrofobie se luptă pentru eliberare, sau măcar să ajungă pe partea exterioară a geamului, acolo unde se află privitorul. Odată cu câștigarea independenței, ele nu vor mai fi povara mea, ci a celorlalți. Spirituală…”
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
Seria lucrărilor de artă distruse continuă la malul mării.
Săptămâna trecută, în stațiunea Mamaia, lucrarea de artă decorativă amplasată pe peretele sudic al fostei piscinei olimpice aparținând hotelului „Parc” a fost distrusă, se menționează pe pagina Eforie Colorat.
Compoziția volumetrică de mari dimensiuni, placată cu mozaic din marmură și calcar, a fost realizată de artiștii Ethel Lucaci-Băiaș și Silviu Băiaș în anii ’70 și reprezenta un punct de atracție în stațiune.
CONSTANȚA: Arta, teatrul, mitologia și istoria se vor întâlni, din nou, în vechea cetate a Tomisului
Publicat de Adina Sîrbu,
13 septembrie 2023, 15:47 / actualizat: 14 septembrie 2023, 12:11
Săptămâna aceasta se desfășoară la Constanța un proiect cultural internațional co-finanțat de Uniunea Europeană, prin programul Europa Creativă, ce a început în anii trecuți în Italia.
Directorul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie din Constanța, arheologul Aurel Mototolea, a declarat pentru Radio Constanța că instituția pe care o conduce va fi partener în acest proiect la care participă alte trei țări: Grecia, Macedonia de Nord și Italia.
Ce își propun organizatorii este să ia contact cu oamenii și tradițiile locului și, împreună cu actorii de la Teatrul de Stat Constanța și actorii străini, pe 23 septembrie, să prezinte un spectacol la Constanța care va avea ca subiect principal istoria acestor meleaguri.
Vineri, de la ora 12.00, suntem invitați la o conferință de presă la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, pentru a afla toate detaliile acestui proiect.
Festivalul de Artă din Techirghiol 2023 – expoziții, filme, spectacole și ateliere creative
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
21 august 2023, 12:07 / actualizat: 21 august 2023, 14:52
Festivalul de Artă din Techirghiol este un eveniment cultural independent care va avea loc între 24 și 27 august, ce își propune să pună în valoare efervescența artistică pe litoral.
Organizatorii au construit mai mult decât un festival, inițiind două proiecte realizate cu implicarea activă a comunității și cu sprijinul Primăriei Techirghiol.
„Artă în educație“ este o inițiativă importantă, ce implică zece formatori din domenii artistice diferite (film, dans, handmade, teatru, instrument, design vestimentar, fotografie etc.), care lucrează cu copiii din localitate în mod gratuit, urmărind să stimuleze și să dezvolte creavitatea și curiozitatea lor pentru lumea artelor, dar și ajutându-i să își descopere pasiuni sau poate chiar vocații.
„Iubește-ți orașul“ este un alt proiect inedit, ce vizează readucerea la viață a vechilor clădiri prin artă, în încercarea de a arunca o nouă lumină asupra patrimoniului cultural și de a aduce comunitatea mai aproape de istoria și frumusețea orașului. În cadrul acestui proiect, publicul larg va putea participa, în perioada 24-27 august, la un tur ghidat gratuit, prin câteva dintre cele mai frumoase locații din oraș.
Aceste proiecte nu sunt restricționate doar la durata festivalului, ci reprezintă un angajament pe termen lung, pentru a insufla în Techirghiol și în locuitorii săi valoarea, bucuria și puterea transformării sociale prin artă. În acest fel, Festivalul de Artă din Techirghiol transcende granițele unui eveniment tradițional și devine o mișcare culturală și socială vibrantă, care dă viață orașului și comunității sale.
Pentru această ediție, publicul va fi invitat să participe, între 24 și 27 august, la o gamă variată de evenimente: spectacole pentru copii, Competiția Internațională de film independent, spectacole de stradă, proiecție de lungmetraje, întâlniri cu personaje de poveste, ateliere de film, concerte, expoziții de pictură, artă culinară locală, artă fotografică și creații de tip handmade. Festivalul va aduce în fața publicului nume sonore ale scenei muzicale, precum Grigore Leșe, Nicolae Voiculeț, Maria Răducanu, împreună cu Chris Dahlgren, dar și pe renumitul Marian Râlea.
Inspirat de misterul și farmecul trecutului, Festivalul de Artă din Techirghiol va oferi o călătorie fascinantă prin istoria locală, în cadrul evenimentului “Paradă de costume dobrogene”, realizat în colaborare cu grupul Zestre Dobrogeană, alcătuit din artiști pasionați: Iulian Mitran, Simona Niculescu, Ionuț Daniel Arămitu și Ștefania Luzinschi. Ei vor păși pe scenă în costume tradiționale românești de la sfârșitul secolului XIX – începutul secolului XX, prezentând frumusețea și complexitatea acestei perioade istorice.
Cu fiecare detaliu al costumelor lor, ei vor dezvălui influențele balcanice ce definesc zona culturală dobrogeană. Haideți să cunoaștem împreună trecutul, să ne bucurăm de prezent și să ne inspirăm pentru viitor.
Radio România Constanța este partener media al Festivalului. Redactor – Daniel Țăndăreanu
Complexul Muzeal de Patrimoniu Cultural Nord-dobrogean din cadrul Institutului de Cercetări Eco-muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea anunță desfășurarea la Muzeul de artă Tulcea a expoziției-atelier intitulată „Fabrica de gravură Ion Tițoiu”.
Ion Tițoiu (născut în jud. Constanța, pe 21 august 1949) este întemeietorul primei școli de gravură din Dobrogea (21 august 1978) iar deschiderea oficială a expoziției va avea loc vineri, 4 august, începând cu ora 13:00, la parterul Muzeului de artă Tulcea, din str. Grigore Antipa nr. 2.
Cuprinzând un spațiu amenajat similar unui atelier de gravură, cu două prese și plăci de gravură realizate de către artistul Ion Tițoiu pe parcursul carierei sale, evenimentul va include și debutul editorial al curatoarei expoziției, artista Iulia Mihalcea, care își va lansa volumul „Bric à brac”.
Invitați de onoare ai maestrului sunt artiștii Nicolae Alexi, Marieta Besu și Aurel Bulacu, alături de criticul de artă Ana Amelia Mădălina Dincă.
De asemenea, va fi prezent pentru o vizită de lucru și maestrul grafician Leonte Năstase.
Alături de alți invitați surpriză, artști și critici de artă, evenimentul promite a fi unul de înaltă ținută.
Ion Tițoiu a debutat în anul 1972 la Galeria „Dalles” din București. În 1978 a absolvit Institutul de Artă „N. Grigorescu” din București, unde i-a avut profesori pe Eugen Popa și Gheorghe Ivancenco. În 1980 devine membru al UAP România, Filiala Constanța iar în 1992 membru al Asociației Internaționale de Arte Plastice (AAIAP) – UNESCO, Paris.
În anul 2001 avea să devină cetățean de onoare al orașului Techirghiol iar în 2009 al municipiului Constanța. Cariera sa, desfășurată pe parcursul mai multor decenii, a fost marcată de numeroase expoziții personale și colective, atât în țară cât și în străinătate.
Expoziția „Fabrica de gravură Ion Tițoiu” va putea fi vizitată la Tulcea până la finalul lunii august, de marți până duminică, între orele 9:00-17:00 (ultima intrare la 16:30).
CONSTANȚA: Două evenimente care nu trebuie ratate. SEAS 2023 și SEAStreet
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
25 iulie 2023, 12:36 / actualizat: 25 iulie 2023, 15:11
Cea de-a doua ediție a Stagiunii Estivale a Artelor Spectacolului, SEAS, o adevărată sărbătoare a teatrului românesc, continuă la Constanța.
Despre sutele de oameni care și-au cumpărat bilete până acum, despre ce spectacole putem vedea în continuare, dar și despre debutul primei ediții a Festivalului SEASTREET la Constanța, perioada 28-30 iulie, ne-a vorbit directorul Teatrului de Stat Constanța – Erwin Șimșensohn.
Atmosfera a fost una excepțională la acest început de stagiune estivală. A fost, de altfel, mai bine decât ne așteptam. Anul trecut a mers destul de greu în primele două-trei săptămâni, până a început să se afle din ce în ce mai mult. Și anul acesta a mers bine de la primele reprezentații. Oamenii s-au înghesuit să vadă spectacolele. Nu pot spune că ne bucură foarte tare ideea de coadă. Cumva, am rămas traumatizați ca popor de ideea de a sta la coadă. Din păcate, cozile sunt generate strict de chestiuni de ordin logistic, fie de modul cum începe spectacolul, fie de repetiţiile, probele de sunet și lumini, fie de scanările de bilete. Dar ideea în sine, că e foarte multă lume care vine la teatru în sezonul estival, e un lucru care ne bucură foarte, foarte tare. E un public eterogen, dar senzația mea este că ponderea cea mai mare, în continuare, o reprezintă constănțenii, ceea ce e un lucru foarte important, pentru că în cele din urmă activitatea pe care noi o desfășurăm se adresează în special comunității locale. Pot să vă spun că la spectacolele de la Teatrul de Vară Soveja, la reprezentațiile de acolo am avut între 300 și 600 de spectatori, iar la cele din parc a fost absolut full de fiecare dată, ceea ce înseamnă în jur de 220 de spectatori la fiecare reprezentație, cele de la Parcul Arheologic. Astăzi încep reprezentațiile de la Sala Studio. Avem și reprezentanții indoor, este elementul de noutate față de anul trecut. Sunt mai puține locuri, dar sunt spectacole cu totul speciale, care nu pot fi jucate outdoor și au un tip de intimitate. Sunt spectacole puternice și astăzi și mâine. Spectacole de la Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu în această seară, un spectacol în coproducție cu Compania Independentă, Un Teatru București.
Redactor: O vom putea vedea pe Ofelia Popii, una dintre cele mai îndrăgite și mai premiate actrițe…
E adevărat, e o actriță minunată, dar întreaga distribuție a spectacolului din această seară este o distribuție foarte bună. Vorbim de doi actori sibieni, Ofelia Popii și Marius Turdeanu, și doi actori bucureșteni, Mihaela Trofimov și Richard Bovnoczki, patru actori absolut excepționali. O echipă minunată. Au lucrat spectacole multe împreună.
Redactor: Bucuria de la SEAS va fi completată de bucuria de la SEAStreet, la sfârșitul săptămânii vom putea vedea acest festival la debutul lui, aici, la Constanța.
O inițiativă pe care am avut-o anul trecut. Am propus-o domnului viceprimar Ionuț Rusu, care a fost foarte încântat. E un eveniment major care se va întâmpla în oraș, ceva cu adevărat spectaculos. Nu este prima dată când se întâmplă în Constanța, au mai existat astfel de evenimente, dar din păcate nu s-au mai întâmplat, cam de 6 ani să aibă într-adevăr o formă de festival și vă pot spune că am invitat o parte dintre cele mai bune trupe și companii de teatru stradal din Europa. Avem invitați din Spania, din Franța, din Italia și chiar și din Columbia, o trupă de batucada, pe acei percuționiști stradali absolut spectaculoși. Sunt columbieni, locuiesc în Spania în această perioadă, dar sunt columbieni. Bineînțeles li se alătură și minunații marionetiști ai Teatrului Țăndărică din București, care vor face o serie de spectacole stradale pentru copii, freestyle puppetry, spectacole libere cu păpuși. Vor fi trei seri foarte frumoase. Sunt spectacole care se adresează tuturor, accesul este absolut liber, deci sunt trei seri de teatru stradal așa cum putem vedea în marile orașe din Europa.
Reprezentațiile FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE STRADĂ SEASTREET, de la sfârșitul acestei săptămâni – vor avea loc în Piața Ovidiu, iar paradele se vor desfășura pe bulevardul Tomis – traseul dintre kilometrul zero al Constanței și statuia Lupa Capitolina – și pe faleza Cazinoului din Constanța.
Accesul la spectacole este liber, fără nicio restricție de vârstă.
Redactor – Silvia Pascale / redactor online – Daniel Țăndăreanu
O expoziție de arte vizuale este organizată astăzi, la sediul CFR Infrastructură Constanța. Zeci de lucrări ale artiștilor amatori din cadrul Regionalei sunt expuse în sala de conferințe a instituției.
Lucrările de artă sunt realizate de Roxana Voicu, Gabriala Pîslaru, Alina Tudor, Paula Stanciu și Ioan Lucian Asaftei, angajați ai CFR Infrastructură Constanța, care iubesc arta și, în timpul liber, se exprimă prin diferite metode plastice.
Cinci artiști, cinci limbaje de exprimare artistică, într-o expoziție ce reunește lucrări pe diferite tipuri de suport.
Paula Stanciu: „Eu am deschis drumul, acum doi ani, când am expus mai multe lucrări și mi-am dorit să vină și alți colegi alături de mine. Se vede, astăzi, după multitudinea de stiluri, de lucrări, de frumusețe, de bucurie. Pentru această expoziție am adus doar 14 lucrări, pentru că nu este spațiu suficient.
Eu îmi prezint picturile, întotdeauna, ca pe niște stări, pentru că fiecare tablou are o poveste în spate, indiferent că este mai frumos, mai complicat sau mai simplu. Îmi place foarte mult să lucrez în ulei, iar atunci când pictez îmi pun sufletul pe pânză, gândesc și vreau să iasă totul bine. Toate aceste tablouri le-am realizat într-un an și un pic, ținând cont că, printre altele, mai cochetez cu hand-made, cu poezia, dar îmi fac timp și pentru pictură”.
Mihaela-Roxana Voicu: „Această expoziție este foarte importantă, nu numai pentru mine, pentru toată Regionala Constanța, deoarece demonstrează că, salariații, în timpul liber pe care îl au, se ocupă și cu altceva, pentru plăcerea sufletului. Sunt artist plastic amator din anul 1990 și am participat inclusiv la expoziții internaționale, la Brașov, la Galați, la Galeriile Amfora din Constanța, unde am fost și membru. Printre picături mai fac și tablouri. La această expoziție am 12 picturi, în care sunt reprezentate atât imagini abstracte, cât și icoane sau flori, lucrări realizate în ulei, pe sticlă”.
Alina Tudor: „Colegii mei au venit cu această inițiativă și au fost drăguți că m-au invitat și pe mine să-mi expun lucrările, alături de ale lor. Ideea cu lutul este o modalitate de a mă exprima artistic. Iubesc lutul de când eram copil, dar de 8 luni am început să lucrez cu lut cu uscare rapidă. Astfel, mi-a venit ideea de a recicla toate paharele și vazele uitate în diferite locuri din casă și să le dau altă viață. Vreau să transmit că orice lucru care și-a pierdut din frumusețe și din utilitate, se poate întoarce la viață. Am început cu vazele și am continuat cu o căsuță pentru chei, cu potcoavele care aduc noroc, am realizat copacul vieții, dar și bijuterii din lut polimeric. Eu scriu de la 8 ani, am o parte artistică, dar cu lutul este o modalitate de a mă exprima altfel, mai vizual”.
Gabriela Pâslaru: „Particip la această expoziție cu 20 de lucrări de pictură în acrilic și cu bijuterii hand-made, toate făcute din nevoia de relaxare și de uitare a unor probleme personale. În momentul în care le fac, vreau să transmit o stare de liniște. În general am lucrat cu nuanțe mai închise, dar folosesc și culori, în funcție de starea de spirit. Pictez din anul 2014 și îmi place să mă exprim astfel”.
Lucian Asaftei: „Lucrările mele reprezintă diferite peisaje, dar sunt și cu natură statică. Sunt tablouri realizate cu vopsea acrilică sau ulei, în cuțit și în pensulă. Mă inspiră nevoia de creare a frumosului. Am mai pictat în urmă cu peste 20 de ani și am reînceput să mă exprim artistic, pe pânză, din februarie 2021, iar de atunci pictez încontinuu”.
Eforie Colorat – publicul are intrare liberă la filme, concerte și vernisaje
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
4 iulie 2023, 09:10 / actualizat: 4 iulie 2023, 11:25
Cea mai veche staţiune de pe litoralul românesc, Eforie Sud, mizează pe cultură, în procesul de reabilitare, spun organizatorii celei de-a treia ediții a Festivalului de artă contemporană “Eforie Colorat”.
Până în septembrie, publicul are intrare liberă la filme, concerte, vernisaje şi acţiuni de ecologizare. Pe lângă filmele de animaţie, la Grădina Cinemascop, copiii sunt așteptați, în fiecare seară, cu jocuri și ateliere creative.
Am nimerit întâmplător, am auzit muzica și plimbându-ne pe faleză am venit să vedem. Te simți ca în vacanță, aici ajungi, te așezi și te simți turist. Pentru mine foarte relaxant după 2 zile de muncă. Frumos, e bine când copiii sunt implicați în ceva bun, atunci când au posibilitatea să se manifeste, să se dezvolte minunat.
Proiectul cultural Eforie Colorat, care tocmai a debutat la Eforie Sud, adună mai multe manifestări artistice sub același acoperiș: filme și spectacole la Grădina de vară Cinemascop, Arhivele Litoralului și Un metru pătrat de artă. Despre surprizele actualei ediții ne-a vorbit managerul proiectului, Emil Ghiță:
Grădina de vară Cinemascop și-a deschis porțile pentru a 3-a ediție. Anul acesta am avut trupa de teatru a Liceului Carmen Silva, un concert de muzică live Rosta și Sidonia și un calup de scurt metraj oferit de partenerii Short Film Breaks. Anul acesta am pornit un proiect pilot prin care încercăm să dedicăm câte un weekend retrospectivei unui regizor român și vom începe cu Alexandru Solomon, Andrei Crețulescu și Victoria Lipan.
Festivalul a debutat cu spectacolul de teatru ‘Ultimul Clopoţel’, susţinut de elevii Liceului ‘Carmen Sylva’. Scenarista și protagonista spectacolului, Antonia Mândru, povestește cum i-a venit ideea de a așeza sub lumina reflectoarelor emoțiile ultimei ore de dirigenție:
Am luat secvențe din viața de liceu, am construit anumite tipologii de elevi tocilarul, derbedeul, i-am numit noi fetele din fundul clasei și i-am introdus în scenetă în diverse situații. Ultimul clopoțel numele spectacolului vine de la ultima scenă care surprinde ultima oră de dirigenție.
Pe durata celor două luni de vară, la Grădina de vară Cinemascop, pe faleza orașului Eforie Sud, vor fi programate sute de proiecţii în aer liber ale celor mai interesante pelicule de Hollywood, filme europene, documentare, scurtmetraje și filme de animație. Programul festivalului cultural Eforie Colorat este de găsit pe paginile de socializare dedicate evenimentului.
Radio Constanța este partener media al manifestării.
Redactor – Cristina Ghelasie / Redactor online – Daniel Țăndăreanu / foto – Alexandra Dumitrescu (Eforie Colorat)
Grădina Cinemascop din Eforie Sud își reia misiunea de a arăta filme bune pe toată durata verii.
În fiecare seară, până la sfârșitul sezonului, sunt programate proiecții în aer liber ale celor mai interesante producții actuale, de la succese de Hollywood, la filme europene, documentare, scurt metraje sau filme experimentale. În fiecare seară de marți, secțiunea CineShort, dezvoltată în parteneriat cu Short Film Breaks, aduce în fața publicului cele mai interesante scurtmetraje ale momentului. Filmul clasic e rege în fiecare miercuri, în secțiunea RetroCinema, iar cel documentar în secțiunea Kinedok. Serile de joi sunt rezervate poveștilor copilăriei, care au și mai mult farmec la Marea Neagră. Secțiunea CineKids va încânta familiile cu cele mai apreciate animații, de-abia scoase din cutiuța fermecată cu povești. Zilele de vineri și sâmbătă sunt dedicate filmului european, iar secțiunea CineHit propune, în fiecare duminică, blockbustere internaționale.
Un punct important în programul verii este proiecția, în avanpremieră, a celui mai nou film al regizorului Alexandru Solomon, un road movie documentar care merge pe urmele lui Arsenie Boca. Este un fel de pelerinaj pus în scenă de un regizor care-și asumă o perspectivă sceptică. Pelerinii și regizorul refac miracole atribuite părintelui, le dezbat și se confesează. Prin ochii acestor personaje, filmul surprinde, de fapt, modul în care se reflectă societatea românească în legenda părintelui Arsenie Boca, o poveste care – spun autorii – umple, de fapt, golul lăsat de deziluziile ultimilor 30 de ani. Proiecția va avea loc, în prezența echipei, pe 25 august 2023 și va fi urmată de o sesiune Q&A.
“Așa cum spune și titlul, filmul vorbește despre cum se vede societatea românească prin oglinda icoanei lui Arsenie Boca, deci nu este un portret sau o biografie a omului. E un film despre viața lui de apoi printre noi. Și despre cum, în această icoană (sau icon?) – cu zecile ei de chipuri -, se reflectă aspirațiile, necazurile și frustrările oamenilor printre care trăim. Mă bucur foarte mult că filmul va fi proiectat la Eforie Colorat, într-o grădină de vară la malul mării. Pentru că icoana lui Arsenie este ea însăși una viu colorată, enigmatică și plină de contradicții. Ea promite tot felul de lucruri; și unde altundeva decât în vacanță, pe malul mării, suntem mai dispuși să visăm, dar și să ne resetăm un pic viața, să ieșim din rutina încrâncenată și deseori irațională a existenței de zi cu zi din restul anului?” Alexandru Solomon, Regizor și scenarist
Ateliere organizate de Muzeul Național al României. MNAR aduce culoare pe litoral și invită publicul la o serie de ateliere de pictură.
ARTĂ CONTEMPORANĂ ȘI CONCERTE
Expoziții de artă contemporană vor fi vernisate pe toată durata verii la Eforie, un program dezvoltat în parteneriat cu Galeria E T A J artist run Space din București, dar și cu instutele diplomatice partenere sau cu centre culturale locale. Programul verii include și câteva expoziții de fotografie, de la artă publicitară spaniolă, la o suită de declarații vizuale press cartoons despre războiul din Ucraina. Programul este îmbogățit de sesiuni performative, momente artist talk – la care vor participa personalități ale momentului, printre care Reka Csapo Dup, Darie Dup, Mugur Grosu sau Lumi Mihai. Recitalurile de poezie sau expozițiile de fotografie întregesc oferta culturală a ediției, alături de seri cu muzică experimentală și alternativă. Invitat special este, anul acesta, Faust Live Band, o trupă cu muzicieni desăvârșiți, de la Adi Neacsu (bass) și Lucas Contreras (chitara), la Horia Stanciu (tobe) și Denis Negulescu (DJ). Cât despre Faust.. Un muzician rebel, care a trecut printr-o serie de trupe interesante, de la Subcarpați și Celula de Criză, la U.N.D.E și sr71, înainte de a imagina o nouă formulă de show, un proiect cu influențe jazz, soul, funk, hip-hop și drum and bass.
Reabilitarea Arhivelor Carmen Sylva. Lansat anul trecut, proiectul interdisciplinar Arhivele litoralului continuă și anul acesta să-și spună poveștile. Sunt istorii despre jocurile de pe plajă din anii 1960-1970, “când spațiul era cumva mai vast, mai neîngrădit, când puteai să fugărești mingea pe nisip de capul tău, fără să te întâlnești cu nimeni. În întâlnirile de peste an s-a povestit despre anii de viscol năprasnic, când îngheța marea, despre invaziile de străini, nemți, suedezi cărora copiii se grăbeau să le care bagajele. S-au spus povești despre veselia din restaurante și despre nopțile cu dans și clar de lună. Sau despre fotografii sezonieri care, odată cu deschiderea sezonului, își făceau veacul pe faleză, în preajma teraselor, la cazino”. Toate acestea, alături de fotografii vechi, din colecții particulare, vor deveni, până la finalul acestui an, primul muzeu digitalizat al litoralului românesc.
Eforie Colorat pentru copii. Pe lângă filmele de animație, copiii sunt așteptați la Grădina Cinemascop în fiecare zi, cu spații de joacă, mese de ping-pong, lego sau fussball, printre multe altele. Părinții au la dispoziție și o bibliotecă pop-up, cu titluri hot, rupte din arșița verii, dar și o zonă de merch cu tot felul de surprize.
“Cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc mizează pe cultură în procesul de reabilitare. Deschidem spații alternative, în care comunitățile creative își întâlnesc publicul și folosesc arta și dialogul ca modalități de chestionare a societății. Este o încercare de a vorbi despre simplitate și natură într-o eră în care tehnologia schimbă totul, de la rolul și sensul actului artistic, la materia sensibilă cu care acesta operează.”. Emil Cristian Ghiță, co-organizator al festivalului
Festivalul debutează marți, 3 iulie, de la ora 19:00, cu spectacolul de teatru “Ultimul Clopoțel”, susținut de elevii Liceulului local “Carmen Sylva”. Urmează vernisajul instalației “Inflatable Concrete” | Mircea Modreanu | Etaj on Wheels. Seara continuă cu o proiecție de scurtmetraje Short Film Breaks.
Litoralul este, poate, cel mai vulnerabil punct în fața viziunilor comerciale. Grăbite să exploateze cele trei luni cu soare dintr-an, orășelele de la Marea Negră se transformă într-un mozaic de bunuri de consum, în timp ce natura însăși devine pentru mulți un simplu decor instagramabil. Calitatea ofertei sezoniere este pusă adesea în discuție de cei care și-ar dori alternative în fața tumultului turistic sezonier. Eclipsate în viteza estivală, legendele locului își așteaptă rândul la celebritate.
Puțini mai știu că Eforie Sud, în trecut denumită Carmen Sylva, este, de fapt, prima stațiune de pe litoralul românesc, un loc imaginat cândva cu gust și cu o preocupare deosebită pentru estetică, construit de cei mai buni arhitecți ai vremii, pentru a atrage oaspeți din protipendada europeană. La începutul secolului, Eforie Sud era una dintre cele mai vizitate stațiuni din Europa, căutată de artiști și scriitori interesați de relaxare, terapii marine, cazinouri sau săli de bal. Alături de alte centre cu tradiție de pe litoral, Eforie Sud a rămas un loc marginalizat, aproape abandonat în cursul aventurii consumeriste. Neglijat în ultimele decade, orașul și-a afirmat identitatea prin același arsenal de artefacte insolite care clădesc, în fiecare an, lumea efemeră care urmează să fie devorată sub semnul exaltării sezoniere: colaci de plastic, inorogi, flamingo, dragoni, rățuște, rechini, peștișori, umbreluțe, hamsie la grătar, nămol, piscină sau shaorma.
Festivalul Eforie Colorat a început, în 2021, prin a reda comunității un centru uitat, fosta Grădină de Vară Cinemascop, cândva cel mai mare spațiu cultural de la Marea Neagră. Un loc părăsit și deteriorat în cursul ultimelor decade, care și-a recăpătat identitatea de centru cultural și spațiu de întâlniri comunitare. Ecranul – cel mai mare de pe litoral – și-a reluat și el o misiune veche, aceea de a arăta filme bune întreaga vară.
“Apărut din necesitatea de a oferi o alternativă într-un sector dominat de oferte comerciale, festivalul Eforie Colorat și-a asumat misiunea de vector comunitar, vorbind despre revitalizarea spațiilor culturale abandonate și despre modelele de bune practici necesare dezvoltării locale. Comunitățile de aici mizează pe efectele unora dintre cele mai generoase concepte contemporane, de la ecologie, exploatarea etică a potențialului turistic și dezvoltare sustenabilă, la egalitate de șanse sau oportunități de creștere prin cultură. Un festival important stimulează dezvoltarea unei comunități. Mai ales pentru că devine o destinație, un punct de întâlnire pentru artiști, pentru formatorii de opinie sau pentru public. Un mare festival poate stimula turismul local, generând creștere economică prin consumul înregistrat în industria ospitalității. Beneficiază de un astfel de eveniment restaurantele, magazinele și alte afaceri locale. De asemenea, un festival își asumă, de regulă, și misiunea de a susține cultura și arta locală, promovând patrimoniul cultural și natural al zonei și contribuind la creșterea vizibilității și reputației stațiunii” Alexandra Dumitrescu, Reprezentant al Asociației Forumul Artelor Vizuale, organizator al festivalului
Festivalul Eforie Colorat a fost lansat, în anul 2021, ca un program cultural complex, dedicat atât turiștilor și membrilor comunității locale, cât și comunității artistice sau grupurilor de ecologie la nivel național. Cu toții au la dispoziție, anual, o serie de rezidențe creative și educative la Eforie Sud. Organizat de Asociația Forumul Artelor Vizuale, în parteneriat cu Centrul Ceh, Primăria Orașului Eforie și Radef România Film, programul Eforie Colorat își propune revitalizarea spațiilor culturale de la malul Mării Negre prin artă contemporană. Festivalul este o platformă de dialog pentru comunitatea artistică, decidenții din administrațiile locale și centrale, sau pentru grupurile activiste, într-un efort comun de a formula soluții actuale de reabilitare și dezvoltare, pentru a-i oferi stațiunii Eforie Sud o alternativă în oferta culturală și încă un motor de dezvoltare.
Primăria Municipiului Constanţa găzduieşte, în perioada 29 iunie – 15 august 2023, sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Constanţa UNU, expoziția de pictură „Dialoguri cromatice”.
Expoziția reunește o serie de lucrări grupate într-un dialog cromatic, lucrări ce pun în valoare 8 stiluri diferite ale unor artiști vizuali constănțeni: Turan Babagian, Anca Caba, Lidia Coraldi, Carmen Dordea, Anca Georgescu, Vasile Lazăr, Andreea Rădulescu și Monica Rus.
Lucrările expoziției relevă amprenta originală a fiecărui expozant, particularizând viziunile lor artistice creative. Ele surprind trăiri estetice, stări de spirit, gânduri, sentimente, într-o serie de compoziții figurative sau abstracte, din care transpar structuri vegetale, peisaje, peisaje marine, peisaje urbane, naturi statice, reprezentări antropomorfe, portrete. Un dialog al compunerilor insolite ale formelor și descompunerilor acestora, instituit printr-o paletă largă de diversități stilistice, personalizează discursul artistic al celor opt expozanți.
Apetența pentru figurativ, care se regăsește în portretele semnate de Anca Caba, în structurile vegetale pe care le propune Carmen Dordea, în naturile statice ale Ancăi Georgescu, în peisajele, cu predilecție marine, semnate de Vasile Lazăr sau în reprezentările antropomorfe de tipul cariatidelor, care înnobilează cu succes un cadru arhitectural, propuse de Andreea Rădulescu se împletește cu cea pentru abstract, exprimată de lucrările artiștilor Lidia Coraldi, Monica Rus și Turan Babagian. Acestea din urmă trădează preocuparea asiduă a celor trei artiști pentru compoziții în care motivele sunt filtrate de transfigurări interioare profunde, din care uneori mai transpar rămășițe ale figurativului.
Expoziția este curatoriată de Florentin Sîrbu, artist vizual și cadru didactic la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” și la Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” din Constanța, cu o intensă activitate artistică și pedagogică.
Expoziţia „Dialoguri cromatice” este organizată sub egida Uniunii Artiştilor Plastici din România, filiala Constanţa UNU, şi este susţinută de Primăria Constanţa, care a pus la dispoziţie spaţiul necesar pentru organizarea acesteia.
Vineri, 10 martie 2023, începând cu ora 14.00, la Muzeul de Artă Constanța, va avea loc un triplu eveniment cultural: vernisajul lucrărilor de artă care au fost donate instituției constănțene de pictorul Dimitrie Grigoraș, lansarea albumului monografic „Dimitrie Grigoraş. Ordinea clasică a privirii”, autor Eduard Andrei, și moment coregrafic „Mișcare și culoare”, semnat de coregrafa Stela Cocârlea.
La începutul anului 2023, pictorul Dimitrie Grigoraș, din București, a donat Muzeului de Artă Constanța patru lucrări în ulei pe pânză: o amplă compoziție cu personaje – Vizita II (realizată în 2012), un Portret de bărbat cu barbă (realizat în 1994) și două peisaje marine – Peisaj din Constanța cu Vila Suțu II (realizat în 1992) și Plajă la Marea Neagră (realizat în 2009). Lucrările vor fi expuse pentru prima dată la Muzeul de Artă Constanța, în prezența autorului lor. La vernisaj vor lua cuvântul dr. Lelia Rus-Pîrvan, manager al Muzeului de Artă Constanța, și dr. Eduard Andrei, istoric și critic de artă.
Dimitrie Grigoraș (n. 15 septembrie 1934, Cârligi, jud. Bacău) este artist plastic profesionist, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, din anul 1963, Secţia Pictură – filiala Bucureşti. În anii 1954–1960 a studiat pictura la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din Bucureşti, sub îndrumarea profesorilor Rudolf Schweitzer-Cumpăna şi Eugen Popa. În 1957 a debutat la Bucureşti, la Expoziția Tineretului, iar din 1961 expune constant pictură la toate expoziţiile de stat (anuale, bienale), municipale, saloane, şi participă la o serie de expoziţii de grafică şi artă decorativă. A avut expoziții personale la București, Galeria Orizont (1968) și Galeria Artelor – Cercul Militar Naţional (1999, 2022), precum și la Veneția, Istituto Romeno di Cultura e Ricerca Umanistica (1997). În perioada 1957–1992 a participat la expoziții internaționale de artă românească în străinatate, organizate la Moscova, Torino, Tel Aviv, Budapesta, Padova, Beirut, Viena, Varşovia, Leningrad, Praga, Geneva, Atena, Bratislava, Innsbruck, St. Anton, Mäder, Galtür, Seefeld. A fost asistent universitar la Institutul Pedagogic din Iaşi, în perioada 1960–1965. Picturi ale sale se află la București, în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României și al Muzeului Național de Artă Contemporană, precum și în muzeele de artă din Iaşi, Galaţi, Botoşani. A executat și lucrări de artă monumentală – mozaic, sgraffito, frescă, tapiserie – în Bucureşti, Iaşi, Drobeta-Turnu Severin, Piteşti, Deva. A fost distins cu mai multe premii, între care: Premiul pentru pictură la Expoziţia Tineretului, Bucureşti (1957) și Premiul pentru artă monumentală acordat de Uniunea Artiştilor Plastici din România pentru lucrarea în mozaic „Geneza Poporului Român” (1988, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”). În prezent locuieşte şi lucrează în Bucureşti.
Referindu-se la eveniment, dr. Lelia Rus-Pîrvan a declarat: „Ne bucurăm că patrimoniul Muzeului de Artă Constanța s-a îmbogățit cu patru picturi în ulei pe pânză, grație generoasei donații a pictorului Dimitrie Grigoraș, cu atât mai mult cu cât două dintre acestea sunt chiar peisaje pictate pe țărmul Mării Negre, la Constanța. În cadrul evenimentului de azi, cele patru pânze sunt expuse în premieră pentru publicul muzeului nostru, în semn de recunoștință pentru donația pictorului”.
Evenimentul va continua cu lansarea albumului monografic „Dimitrie Grigoraş. Ordinea clasică a privirii”, autor Eduard Andrei, apărut la Editura Paideia, București, în anul 2021.
În prefața monografiei dedicate artistului, dr. Eduard Andrei scria: „Pictorul Dimitrie Grigoraș se înscrie în acea pleiadă a artiștilor pentru care frumusețea eternă a lumii nu este un concept filosofic abstract, ci se oferă privirii sale sensibile la tot pasul: în oameni și locuri, în obiecte și natură. Pictura sa este „clasică”, în sensul în care contemplarea vizuală se confundă cu bucuria de a trăi, artistul căutând armonia și echilibrul, pe care le transmite semenilor săi prin lumină și culoare. Pentru el pictura a devenit de mult un „modus vivendi” (într-o dublă accepție – atât ca mod existențial, cât și ca împăcare a sinelui cu universul): artistul se duce la atelier zi de zi, așa cum alții merg la serviciu, cu o regularitate de ceas elvețian, respectându-și cu sfințenie programul de lucru. Pictează la fel cum respiră, penelul său este o prelungire organică a mâinii și a minții, iar pasta de culoare se așterne pe pânză cu parcimonie, aproape cu religiozitate, urmând un ritm intern în consonanță cu marile cicluri cosmice ale naturii”.
Publicul prezent la eveniment va fi încântat și de momentul coregrafic „Mișcare și culoare”, regizat de coregrafa Stela Cocârlea și având în distribuție studenți ai Specializărilor Artele Spectacolului – Actorie și Coregrafie, anul I, de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța: Alina Ștefania Mocanu, Evelin-Andreea Ruga, Andreea Steoleacă, Andreea Bureschi, Nicolae Chiriac, alături de artistul instrumentist Marian Gănescu.
Dedicată marelui sculptor român, Ziua Brâncuşi este sărbătorită în fiecare an la 19 februarie, data aniversării lui Constantin Brâncuşi.
Personalitate marcantă în mişcarea artistică a veacului al XX-lea şi unul dintre cei mai mari sculptori ai acestei perioade, Constantin Brâncuşi face parte dintre artiştii de seamă care au modificat gândirea plastică, având o contribuţie esenţială în transformarea sculpturii tradiţionale în sculptură modernă. Criticul de artă Mircea Deac aminteşte, în volumul „Constantin Brâncuşi” (Editura Meridiane, 1966), de cuvintele unuia dintre biografii artistului, David Lewis, care spunea că „dintre sculptori, Brâncuşi a fost primul care a făcut o ruptură radicală cu trecutul imediat. (…) Formele sale simple, liniştite, ieşite din comun, totuşi pregnante şi aproape abstracte, reflectă o serie de atitudini creatoare care au devenit fundamentale în dezvoltarea artei plastice moderne.’
Iniţiativa instituirii unei zile dedicate marelui artist român a aparţinut scriitorului Laurian Stănchescu, preşedinte al Fundaţiei Ideea Contemporană, care, încă de la 2 februarie 2015, a solicitat, printr-o scrisoare publică adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Puterii şi Opoziţiei, şi transmisă AGERPRES, să declare Ziua Naţională Constantin Brâncuşi, pe data de 19 februarie: „Vă cer în numele memoriei lui Constantin Brâncuşi să declaraţi ziua de 19 februarie ‘Ziua Naţională Constantin Brâncuşi’ „. În opinia sa, ziua de naştere a sculptorului Constantin Brâncuşi, 19 februarie 1876, „este înscrisă în Calendarul Culturii Universale ca o dată biblică, se năştea cel care avea să fie ‘Patriarhul şi Părintele Sculpturii Moderne’, ‘Titanul din Hobiţa’, Constantin Brâncuşi, gorjeanul care ne-a dus în universalitatea lumii şi ne-a înrudit cu Dumnezeu”.
Propunerea legislativă privind instituirea acestei zile a fost iniţiată de mai mulţi parlamentari, care, în expunerea de motive, publicată pe site-ul www.cdep.ro, susţineau că declararea datei de 19 februarie drept „Ziua Brâncuşi” – sărbătoare naţională legală lucrătoare, reprezintă „o reparaţie morală faţă de refuzul şi umilirea sculptorului de către statul român atunci când a vrut să doneze toată opera sa poporului nostru”. „Constantin Brâncuşi ne-a dus în universalitatea lumii făcând din naţiunea română o mitologie. Drept urmare, este datoria noastră pentru a nu fi mai prejos de omagiul pe care îl aduce lumea contemporană lui Brâncuşi să declarăm ziua lui de naştere sărbătoare naţională. (…) Această iniţiativă onorează spiritul nostru şi în acelaşi timp arată dragostea şi recunoştinţa noastră faţă de valoarea lui Brâncuşi”.
La 16 iunie 2015, propunerea legislativă a fost respinsă de Plenul Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată, după ce Comisia pentru cultură dăduse un raport de respingere, motivând că „a institui prin lege o nouă sărbătoare naţională, în condiţiile în care există deja o Zi a Culturii Naţionale în cadrul căreia pot fi omagiate toate personalităţile culturii române, ar putea duce lucrurile în derizoriu”. Câteva luni mai târziu, însă, la 4 noiembrie 2015, proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, iar la 27 noiembrie 2015, legea prin care data de 19 februarie a fost declarată Ziua Brâncuşi ca sărbătoare naţională a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Potrivit Legii nr. 305/2015, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza şi/sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile.
* * *
Născut la 19 februarie/2 martie 1876, la Hobiţa, judeţul Gorj, Constantin Brâncuşi a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova (1894-1898), Şcoala de Belle-Arte din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1902, apoi a plecat spre Paris, unde a luat concursul de admitere la École Nationale Supérieure des Beaux-Arts şi a lucrat în atelierul lui Antonin Mercié. A fost angajat de Rodin ca practician, dar nu a rămas aici mult timp, convins fiind că ”La umbra marilor copaci nu creşte nimic” (”Rien ne pousse a l’ombre des grands arbres”), notează site-ul centrulbrancusi.ro. Şi-a închiriat un spaţiu pe strada Montparnasse, unde şi-a amenajat propriul atelier.
Constantin Brâncuşi a lăsat posterităţii o operă impresionantă, de o mare complexitate tematică, lucrările sale numărându-se, în prezent, printre marile creaţii artistice ale lumii. Încă din primul an de studenţie, respectiv în 1898, lucrarea sa ”Bustul lui Vitellius” obţine ”menţiunea onorabilă”, în 1900 ”Capul lui Laocoon” îi aduce artistului medalia de bronz, iar ”Studiu”, din 1901, câştigă medalia de argint. Beneficiind de sprijinul doctorului Dimitrie Gerota, în perioada următoare (1900-1902), realizează ”Ecorşeu”, un studiu pentru reprezentarea corpului omenesc, operă distinsă cu o medalie de bronz şi folosită, ulterior, în şcolile româneşti de medicină. A realizat apoi bustul medicului Carol Davila, care avea să fie aşezat în curtea Spitalului Militar Central din Bucureşti, în 1912, reprezentând singurul monument public al lui Brâncuşi din Bucureşti, potrivit site-ului www.crestinortodox.ro. În 1907, realizează, în atelierul său din Paris, „Sărutul” (1907), temă ce avea să fie reluată de mai multe ori până în 1940, când finalizează ”Poarta sărutului”, amplasată în Parcul Central din Târgu Jiu. Tot în 1907, a primit comanda unui monument funerar pentru cimitirul din Buzău, lucrare pe care o va numi „Rugăciunea”.
După 1908, Brâncuşi dă o nouă expresie sculpturii, originală, proprie lui, preocupare ce va fi strâns legată de alegerea materialului în care lucrează. Într-un timp relativ scurt, artistul elimină detaliile din sculpturile sale, făcând trecerea către o artă sintetică, intelectualistă, cu forme aproape abstracte. În această evoluţie a artei sale se înscriu lucrări precum „Muza adormită”, „Sărutul”, „Cuminţenia pământului”, „Domnişoara Pogany”, „Prinţesa X” sau „Pasărea măiastră”. Vorbind despre „Muza adormită”, Mircea Deac aminteşte de pictorul belgian Michel Seuphor, care scria, în „La peinture abstraite” (1962), că „A fost începutul unui lucru când Brâncuşi, plictisit de „a face cadavre” concepe „Muza adormită”, care se transformă puţin câte puţin în ovoid simplu; a fost începutul unui lucru când nu era nimic.”
Anul 1915 marchează o premieră în cariera artistului, primele lucrări în lemn: „Cariatide”, „Fiul risipitor” şi altele. A realizat apoi „Vrăjitoarea”, „Himera”, „Cariatidă” şi „Adam” şi primele versiuni în lemn ale „Coloanei fără sfârşit” (1918), aşa cum îi plăcea artistului să o numească. În 1938, a finalizat ansamblul artistic din Târgu Jiu, alcătuit din „Masa tăcerii”, „Scaunele”, „Poarta sărutului” şi „Coloana infinitului”, închinat eroilor români care, la 14 octombrie 1916, au căzut în bătălia de la Jiu împotriva nemţilor.
După ce, în 1909, a expus lucrări atât la Paris, cât şi la Bucureşti, artistul organizează prima sa expoziţie în America, într-o galerie de artă din New York, în anul 1914. În 1919, apare, la Paris, volumul „La Roumanie en Images”, cuprinzând cinci reproduceri după operele sale. Brâncuşi începe să-şi expună lucrările în cele mai celebre galerii de artă din Franţa, Anglia, America, Elveţia şi Olanda, fiind elogiat în numeroase publicaţii din întreaga lume. În 1931, a fost decorat, la propunerea lui Nicolae Iorga, cu ordinul „Meritul cultural pentru artă plastică”. Până în 1940, activitatea creatoare a lui Brâncuşi s-a desfăşurat în toată măreţia ei, din această perioadă datând operele din ciclul ”Pasărea în văzduh”, ciclul ”Ovoidului”, precum şi sculpturile în lemn.
Cu toate că se bucura deja de recunoaştere artistică în lumea întreagă, Constantin Brâncuşi şi-a dus viaţa ca un simplu ţăran român, sursa sa de inspiraţie fiind, de altfel, chiar elementul popular, folcloric, natural. Lucrările sale au o puternică încărcătură spirituală, provenită din viaţa satului românesc, artistul reuşind să îmbine simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Brâncuşi renunţă la elementele secundare prezente până atunci în sculpturi, în favoarea evidenţierii esenţei lucrurilor. Este artistul care a asimilat în opera sa ”toată istoria sculpturii pe care a dominat-o şi a depăşit-o”, după cum remarca criticul de artă Mircea Deac, în volumul „Constantin Brâncuşi” (Editura Meridiane, 1966).
Artistul a murit la 16 martie 1957, cu sufletul întristat pentru că nu se putea întoarce în ţara natală, iar la 19 martie a fost înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris.
În România, în epoca socialistă, Brâncuşi a fost contestat, fiind considerat „un reprezentant al burgheziei decadente”, se arată pe site-ul webcultura.ro. Abia în 1964, Brâncuşi a fost ”redescoperit” în ţara natală, iar ansamblul monumental de la Târgu Jiu a putut fi restaurat, după ce fusese abandonat şi aproape dărâmat. La 3 iulie 1990, a fost ales membru post-mortem al Academiei Române. La aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului, anul 2001 a fost declarat, prin hotărâre a Guvernului României, Anul Brâncuşi, sărbătorit şi în cadrul UNESCO.
Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate sculptorului român în ultimele decenii a fost expoziţia „Brâncuşi. Sublimarea formei”, principalul eveniment din cadrul celei de-a 27-a ediţii a Festivalului de artă Europalia, organizat la Bruxelles în perioada 2 octombrie 2019 – 2 februarie 2020, la care România a avut statutul de ţară invitată de onoare. Expoziţia dedicată acestuia a abordat ambele direcţii ale lucrărilor sale, respectiv sculptura şi fotografia, proiectul cuprinzând opere importante de la muzee şi din colecţii private din jurul lumii, incluzând „Muza adormită”, „Sărutul” sau „Leda”. Pe lângă sculpturi, fotografii şi documente extraordinare ale lui Brâncuşi, au fost expuse şi opere ale contemporanilor săi, cum ar fi Marcel Duchamp, Medardo Rosso sau Auguste Rodin. „Brâncuşi. Sublimarea formei” a cuprins peste 25 de sculpturi expuse pe o suprafaţă de 1.500 mp, alături de alte 200 de obiecte, fotografii, documente.
În acest an, o amplă expoziţie intitulată „Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale” va fi deschisă, în parteneriat cu Institutul Francez din România, la Muzeul Naţional de Artă Timişoara, în cadrul programului „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii”, în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024.
De asemenea, Institutul Cultural Român a lansat un apel la candidaturi pentru bursele „Constantin Brâncuşi” care se vor desfăşura în 2023. În cadrul acestui program, doi artişti plastici/artişti vizuali români vor primi câte o bursă, sub forma unui stagiu de trei luni la Cite internationale des arts din Paris. Programul de burse „Constantin Brâncuşi” are loc în perioadele mai – iulie 2023, respectiv noiembrie 2023 – ianuarie 2024.
Sursa – Agerpres / redactor online – Daniel Țăndăreanu
”Peisajul dobrogean în arta decorativă” este titlul expoziției ce va fi vernisată astăzi, de la ora 16. 00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” din Constanța.
Lucrările au fost realizate de cursanții Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, timp de 10 zile, sub coordonarea Anei-Maria Ceară, expert în cadrul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Secția Cultural Educativă, catedra Arte Vizuale.
Prof. Ceară Ana-Maria: ”Proiectul a fost constituit sub forma unui work-shop ce a prezentat tehnica realizării unui mozaic pe panou mobil. Astfel, în urma procesului de execuție au rezultat cele șase panouri decorative mobile inspirate din arta mozaicului venețian”.
Expoziția marchează în avans Ziua Culturii Naționale, ce va fi sărbătorită duminică,15 ianuarie, atunci când se împlinesc 173 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.
Redactor – Silvia Pascale / redactor online – Daniel Țăndăreanu
Festivalul de Artă din Techirghiol, 1 – 4 septembrie, este o inițiativă culturală independentă ce își propune să dea naștere unui context de exprimare a efervescenței de creație pe litoral.
Anul 2022 este anul de debut al festivalului, tematica primei ediții atât prin conținut, cât și prin idee conceptuală este cea ‘RETRO’ precum un omagiu adus Techirghiolului de odinioară, orașul boem și plin de povești numit “acasă” de unii dintre marii artiști ai țării precum Constantin Tănase, Jean Constantin și alții. Tema aleasă provocând participanții la sentimentul de nostalgie și interes față de frumosul de altădată, o retrăire a farmecului timpurilor de demult.
Născut din nevoia de a promova arta și cultura atât în rândul localnicilor, cât și în rândul turiștilor, Festivalul de Artă din Techirghiol propune o serie de evenimente originale adaptate spațiilor neconvenționale pe care orașul le oferă. Fundația Abracadabra, Asociația Drag de Artă și Primăria Orașului Techirghiol au pregătit o serie de evenimente unicat, concepute special pentru spațiile alese să găzduiască cele 4 seri de festival.
Astfel vizitatorii sunt invitați la proiecții de film în teatrul de vară, spectacole de teatru pe faleză, concerte de chitară, seri de poezie, expoziții, ateliere de teatru de improvizatie si film, târg de produse handmade, întâlniri cu personaje de poveste film și multe alte suprize și multe alte surprize care sunt deconspirate puțin câte puțin pe paginile Festivalului de Artă din Techirghiol.
Surpriza acestui festival o constituie gradul de implicare al comunității pentru a face posibilă această inițiativă pornită de la un grup de 4 tineri pasionați de artă, înarmați cu dorința de a determina atât localnicii, cât și turiștii să îndrăgească și să respecte locurile frumoase de pe litoral, care pot găzdui forme artistice atât de diverse, fiecare aducându-și propria contribuție pentru realizarea acestuia.
Important de menționat este faptul că artiștii participanți dau reprezentații benevole tocmai pentru a putea oferi publicului intrarea liberă la majoritatea evenimentelor.
Prima zi de toamnă lansează și prima ediție a Festivalului de Artă din Techirghiol, o inițiativă culturală independentă.
Până pe 4 septembrie, locuitorii din orașul bătrânului Techir, dar și turiștii se pot bucura de film, teatru, spectacole pentru copii, competiție de scurtmetraje produse independent, spectacole de stradă, proiecție de lungmetraje vechi, ateliere de improvizație, ba chiar și întâlniri cu personaje de poveste.
Unul dintre organizatori, Doriana Memet, a declarat pentru Radio Constanța că diminețile vor fi dedicate atelierelor cu activități pentru copii și adolescenți, iar după-amiezile vor sta sub semnul filmului.
DORIANA MEMET: Lucruri minunate se întâmplă în micul orășel de la marginea ghiolului. În prima zi de Festival încep atelierele destinate copiilor și tinerilor cu vârste de peste 16 ani și tot astăzi, Grădina Botanică va găzdui două concerte- unul de Opera hybrid și un concert de chitară. În această seară, Teatrul de Vară găzduiește proiecția filmului BD- în acțiune. Desigur, înainte de proiecția acestui film de lung-metraj, de la ora 19.00 vă așteptăm să urmăriți scurt-metrajele înscrise în competiție. Festivalul de Artă din Techirghiol propune o competiție de scurt-metraje în care s-au înscris peste 2500 de filme, din toată lumea, iar 46 au intrat în competiție.
Acest Festival de Artă de la Techirghiol, care este o inițiativă independentă, a apărut din dorința lui Paul Sichigea, un dobrogean ambițios, să readucă atmosfera culturală într-un oraș cu tradiție în acest sens.
PAUL SICHIGEA: Toți artiștii care participă în Festival fac asta benevol, fapt pentru care le suntem recunoscători, noi ca organizatori și publicul. Această primă ediție a festivalului de Artă de la Techirghiol poartă tema retro, ca o aducere aminte asupra Techirghiolului de altădată, atunci când se organizau tabere de cultură, când exista Vila Scena, care era dedicată artiștilor și funcționa ca o rezidență de creație.
Vineri seara, în a doua zi de festival, locuitorii din Techirghiol și turiștii sunt invitați la Băile reci. Aici va avea loc evenimentul Techirghiolul de altădată. Vor putea fi văzute fotografii ale unor costume dobrogene de o frumusețe rară, dar și o colecție de fotografie veche care aparține lui George Stănescu, autorul unei monografii a orașului Techirghiol.
Redactor – Silvia Pascale / Redactor online – Daniel Țăndăreanu
Festivalul de Artă de la Techirghiol: Teatru pe faleză, proiecții de film, concerte de chitară, seri de poezie, târg de produse hand-made și spectacole interactive pentru copii
Au mai rămas 10 zile până la deschiderea primei ediții a Festivalului de Artă de la Techirghiol, dar organizatorii fac pregătiri la foc continuu.
În orașul Bătrânului Techir vor avea loc, în primele zile din luna septembrie spectacole de teatru pe faleză, proiecții de film în Teatrul de Vară, concerte de chitară, seri de poezie, târg de produse hand-made și spectacole interactive pentru copii. Va fi o atmosferă culturala efervescentă, ne asigură organizatorii Doriana Memet și Paul Sichigea, prezenți astăzi la matinalul „Bună dimineața!” de la Radio Constanța.
Doriana Memet: Am pregătit multe surprize! Publicul este așteptat să ia parte la o serie de activități cu specific artistic. Țin să menționez că există activități pentru toate vârstele, de la ateliere pentru copii, întâlniri cu zâna poveștilor, ateliere hand-made, diferite tehnici (ceramică, pictură), până la ateliere destinate tinerilor. Există ateliere de teatru și de film care au ca public țintă tinerii de peste 16 ani, tineri care poate sunt curioși să afle mai multe despre ei înșiși sau despre lumea teatrului, a filmului, despre cum să editezi un film, cum să scrii un scenariu.
Cui i-a aparținut ideea organizării unui Festival de Artă la Techirghiol?
Paul Sichigea: A fost unul dintre marile mele visuri să realizez un festival de film în prumul rând în Dobrogea, ceva ce mie mi-a lipsit mult timp. Am avut plăcearea și onoarea să o cunosc pe Doriana Memet la începutul acestui an și de aici s-a născut ideea unui festival de artă care cuprinde mai multe rubrici, mai multe ramuri ale artei, pe noi ne încântă foarte mult ideea și sperăm ca și publicul să fie alături de noi.
Erați în căutare de voluntari pentru acest festival. I-ați găsit?
Doriana Memet: Am găsit! Ne-am fi dorit să găsim mai mulți, dar suntem siguri că la anul tinerii vor fi inspirați de reușita programului de anul acesta și se vor alătura inițiativei noastre în număr mai mare. Anul acesta avem în programul de voluntariat în jur de 10 tineri foarte activi care au reușit să ne ajute în tot ceea ce privește manufactura unor obiecte de promovare sau chiar și promovarea online, redactare. Și-au pus în mișcare toate abilitățile și ne-au fost de folos în multe domenii.
Este greu „să pui la cale” un astfel de festival?
Paul Sichigea: Este destul de dificil, dar când îți face plăcere nu simți cum trece timpul. Pentru noi este o mare plăcere și o onoare să putem realiza acest lucru în Techirghiol, un oraș plin de cultură în care au locuit foarte multe personalități și ne simțim și noi „de-ai casei”, cu atât mai bine!
Care va fi programul festivalului?
Doriana Memet: Vor fi 4 zile pline de surprize, între 1 și 4 septembrie. Cele mai interesante activități vor începe în jurul orei 11. Deschidem ziua cu atelierele, în primul rând cu atelierele destinate celor mici(pentru că ei trebuie „să facă nani” la prânz). După ateliere, în jurul orei 18 se activează spațiul pe care noi îl numim „grădina artiștilor”. Este un spațiu splendid în care Primăria Techirghiol, partener al acestui festival, a investit resurse iar noi sperăm să investim calitatea de spațiu-gazdă a unor evenimente artistice. Acolo, pe lângă faptul că vor fi tot timpul preparate delicioase din fructe de mar, vor avea loc și evenimente de tip concert, seară de poezie, concert de operă hibridă, concert de chitară clasică, un bal mascat în seara de 3 septembrie la care vă așteptăm pe toți, cu mic, cu mare, în grădina botanică! Dacă nu aveți costume veți putea închiria la fața locului.Există o tombolă a cărei extragere va avea loc tot în seara de 3 septembrie, o tombolă cu obicte de artă din podul bunicii. Sunt de fapt obiecte vechi strânse de la oamenii de peste tot, care s-au alăturat într-un fel inițiativei noastre și pe această cale ne dorim să încurajăm consumul responsabil, să arătăm faptul că fiecare obiect, chiar dacă este vechi, poate să spună o poveste, poate să redevină frumos, poate să fie refolosit poate în alt scop. Suntem dornici în ultima perioadă de evenimente culturale, poate din cauza pandemiei, poate datorită faptului că viața în România a devenit mai bună și avem în sfârșit timp să ne concentrăm și pe nevoile noastre de autorealizare respectiv nevoia de frumos. Și oamenii simt nevoia să se dezvolte, să evolueze. Iar prin artă este cea mai ușoară cale de a te descoperi pe tine!
Avem și proiecții de filme vechi, românești…
Paul Sichigea: Această primă ediție are ca temă „retro” și am considerat oportun să proiectăm filme vechi românești, Totul se petrece în România și de aceea noi ținem mult la aceste filme. Proiecțiile vor avea loc în fiecare zi, sunt 4 filme vechi foarte frumoase care au inspirat și modelat cariera mai multor regizori români. Iar în competiția de scurt metraj am avut în total 2556 de filme, am selectat 46, adică acelea care vor fi și proiectate, „finalistele” să spunem. Dat fiind faptul că este o competiție internațională pot spune că au fost filme foarte bune, eu și membri juriului am fost foarte plăcut surprinși să vedem că tinerii de pretutindeni muncesc și își dedică viața filmului.
A stârnit interes această primă ediție a evenimentului?
Doriana Memet: Feed-back-ul pe care noi l-am primit de la toată lumea a fost foarte bun, comunitatea locală s-a activat și a stat alături de noi. Pe această cale chiar aș vrea să le mulțumesc locuitorilor din Techirghiol(care au avut toată disponibilitatea pentru a găzdui acest festival) și artiștilor. Avem 44 de artiști care joacă ”pro bono”, doar pentru a pune umărul la ceea ce noi numim un proiect de renaștere urbană prin artă. Noi ne gândim deja la ediția a doua de anul viitor, avem o listă întreagă cu tot ceea ce vrem să facem în 2023, știm care sunt direcțiile în care vrem să ducem lucrurile însă anul acesta este o ediție decisivă în care noi testăm publicul și încercăm să ne dăm seama care sunt gusturile ce pot fi dezvoltate și educate. Pentru că Festivalul de Artă este mai mult decât un festival pur și simplu, noi ne dorim să învățăm turiștii să iubească puțin mai mult litoralul, să respecte locurile în care vin și își petrec timpul liber, pentru că aceste locuri splendide au o istorie și merită să fie respectate!
Radio Constanța este partener media al Festivalului de Artă de la Techirghiol.
Interviu realizat de Larisa Calistru / Redactor online – Daniel Țăndăreanu
„Cât din viața fiecăruia încape într-o valiză?” Iată titlul expoziției itinerante, inspirate de războiul din Ucraina și de suferința refugiaților țării vecine.
Lucrările de artă, majoritatea semnate de artiștii constănțeni, au ajuns la Berlin, după un prim popas la Paris. Expoziția va merge și în Austria, apoi în Ungaria și, în cele din urma, în România, realizând, în revers, drumul refugiaților, de data aceasta un drum al reîntoarcerii acasă.
Ce-am putea lua într-o valiză într-un moment critic din viața noastră, când în jur sună sirenele amenințătoare sau când vântul aduce atât de aproape de casele noastre mirosul pulberii și al războiului? Este o încercare grea pe care au simțit-o și încă o trăiesc vecinii noștri din Ucraina. În semn de solidaritate, mai mulți artiști din Constanța au refăcut simbolic drumul refugiaților ucrainieni și au expus mai întâi la Paris, iar apoi la Berlin lucrări reunite în expoziția – O viața într-o valiză.
Inițiatorii proiectului, artista Iulia Mihalcea și regizorul Iulian Furtună, consideră că expozitia itinerantă are ca idee centrală conceptul de DRUM, iar această călătorie este uneori chiar mai importantă decât destinația. Dacă traseul refugiaților a pornit din Ucraina prin vama Isaccea, tranzitând România, Ungaria, Austria, Germania și până în Franța, expoziția reprezintă o metaforă a drumului ÎN REVERS. Așadar expoziția apare ca o profeția a ÎNTOARCERII ACASĂ, a mai subliniat Iulia Mihalcea.
Expozitia de artă contemporană, film, poezie, muzică și instalație de artă este un jurnal de bord în traversarea Europei pe vreme de război și pace. Lucrările vor putea fi văzute de publicul berlinez până pe 29 august, urmând ca acestea să poposească în Austria, la Viena, apoi în Ungaria și România, la Vama Isaccea.
Iaia Ferodin – artistul inspirat de dragostea față de Dobrogea
Publicat de ,
27 mai 2022, 14:42
Lucrările pictorului dobrogean de etnie tătară Iaia Ferodin au ca sursă de inspiraţie dragostea față de Dobrogea, Mangalia, faţă de satul natal, de locurile pe unde a trecut și a trăit clipe frumoase.
Lucrările realizate de artist sunt îmbrăcate în culori calde, ocrotitoare, temele abordate sunt în special portretele, ocupațiile vechi ale tătarilor, peisaje mirifice din călătoriile artistului repere exprimate vizual, dar şi lăcașuri de cult musulmane.
Autoportret
Încă din copilărie a fost fascinat de magia culorilor. Mai târziu și-a dezvoltat talentul de pictor urmând cursurile liceului „Nicolae Toniza” din București, promoția 1976.
Este născut în localitatea Independența din județul Constanța, un sat tipic tătăresc, cu case tradiționale și cișmele, cu energie pozitivă, care și-a pus amprenta în dezvoltarea creativității pictorului. Inspirat fiind de locurile natale, de peisajele cu încărcătură pozitivă, în lucrările sale, artistul dă viață unor lucrări de exceptie și originale.
Stilul abordat de Iaia Ferodin este realizat prin culori echilibrate, printr-o nostalgie luminoasă și mai ales prin puterea de a pătrunde în sufletul privitorului. Gama cromatică are la bază culorile oranj și roșu cărămiziu, culori dinamice, iar celelealte culori – albastrul, de exemplu, dau nota aceasta de senin, de echilibru, și, evident, culorile acromatice, din care griul și, foarte puțin, negrul, dar, mai ales, albul. La geamii, care este locul de rugăciune al credincioșilor musulmani, nu culoarea este esențială, ci tonurile și luminile. Artistul este inspirat, parcă, de Ștefan Luchian, care spunea: „Noi vedem cu ochii, dar pictăm cu sufletul!”
Primele amintiri de început a picturii sunt legate de creioanele colorate, artistul povestește că, înainte de a vorbi a început să coloreze, să picteze. Talentul său a fost cultivat de mama sa, care era învăţătoare. A absolvit Liceul de Arte Plastice „N. Tonitza” din Bucureşti, promoţia 1976 (denumită şi promoţia de aur). Absolvenţii acestei promoţii, la finalul liceului au organizat o expoziţie de grup la Grădina Iconei din capitală. A avut numeroase expoziții personale, a participat la expoziții colective în țară, dar și la tabarele de pictură. Are tablouri în colecții particulare din țară și străinătate, Bulgaria, Turcia, Franța, Spania, Geneva și SUA. Este inclus în albume de artă.
Pictorul Nicolae Toniza, considerat „sacrul picturii” de către artistul tătar, l-a marcat într-o mare măsură. Această viziune autonomă s-a conturat și în portretele de copii. „Ochii lui Tonitza”, ochii copiilor pictați de el, ne privesc astăzi cu o nostalgică inocență, cu o amară melancolie și candoare. Ochii aceștia mari, rotunzi și expresivi sunt inconfundabila pecete a stilului său de o unică poezie în arta plastică românească, ceea ce se reflectă și în portretele realizate de Ferodin Iaia.
Recent, Biblioteca Judeţeană Constanţa a găzduit vernisajul expoziţiei de pictură „Salonul de primăvară”. Evenimentul a fost organizat de Asociația „Artiști Dobrogeni”, sub coordonarea preşedintelui fondator al asociaţiei, Mirela Iuliana Turtoi, unde au fost prezinte pe simeze 58 de lucrări realizate de cei 22 artiști plastici expozanți. Expoziţia artiştilor dobrogeni vine în susținerea necesităţii de dezvoltare a sentimentului de apartenenţă la un popor cu istorie culturală, pe meleaguri cu peisaje inedite, sentiment completat cu emoţia şi sensibilitatea pe care o transmit artiştii prin creaţiile lor. Printre artiștii dobrogeni se află și pictorul Ferodin Iaia. Publicul poate admira aceste lucrări până pe 26 mai.
Redactor: Ghiulșen I. Ismail / Foto: Arhiva personală și arhiva pictorului I.F.
CONSTANȚA: Vila Șuțu va putea fi vizitată în cadrul evenimentului cultural One Night Gallery
Publicat de Daniel Țăndăreanu,
2 august 2021, 10:43 / actualizat: 2 august 2021, 19:59
Vila Șuțu din Constanța va fi redeschisă publicului, pentru evenimentul One Night Gallery, după mai bine de 20 de ani.
Misiunea ??? ????? ??????? este de a plasa new media art – tehnologii emergente aplicate în artă – ca parte din Industriile Culturale și Creative, de a transforma galeriile de artă în show-uri imersive prin inovație și de a crea o punte între patrimoniul cultural și noile modalități de exprimare.
Evenimentul va avea loc pe ?? ??????, de la ??? ??.??.
A 17-a ediție One Night Gallery prezintă lucrările lui ????, un studio de design care experimentează la intersecția dintre arhitectură, tehnologie și comunicare. Fondat în 2013 de un arhitect și un specialist în comunicare și multimedia, studioul explorează diverse căi pentru a transmite emoția prin intermediul tehnologiei. Cei doi artiști au conceput o experiență captivantă, îmbinând natura și tehnologia pentru a celebra inovația și designul, dar și pentru a pune în valoare natura.
Sub conceptul “????????”, expoziția va prezenta 9 instalații interactive de artă, în care cele 4 elemente primordiale: focul, apa, pământul și aerul comunică cu cele 4 elemente esențiale de proiectare: punct, linie, plan și formă.
?????? va fi reprezentată de 5 instalații, oferind șansa vizitatorului de a fi transportat într-o lume a simțurilor. Printre instalațiile expuse se numără: o instalație arhitecturală cinetică, o instalație cu vapori de apă care se joacă prin culoare, o instalație cu lumină care se modifică în funcție de mișcările făcute de vizitatori, o reinterpretate vizuală a focului printr-o construcție arhitecturală, o instalație interactivă care va permite publicului să se joace cu ideea de comuniune a apei cu focul, un discurs despre complementaritatea organică a lumii. În paralel, ??????-ul va fi alcătuită din 4 instalații, care compun o experiență multisenzorială prin lumină, culori și mișcare.
Vila Șuțu este o construcție excentrică, amplasată pe o stâncă ce privește Marea Neagră, construită în stil maur.
Farmecul oriental va augementa instalațiile arhitecturale și va oferi vizitatorilor o experiență unică.
Publicul va avea ocazia să descopere, pe lângă creațiile prezentate de RIZI, această locație specială, un monument istoric de categoria A, ridicat în 1899, care a aparținut prințului Mihail Șuțu și a fost construit de arhitectul Grigore Cerchez.
O clădire cu o istorie bogată, pe parcursul celor 122 de ani de existență, a fost casa privată a prințului și a familiei sale, apoi a fost folosită ca punct de observație în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ulterior devenind consulatul Republicii Cehoslovace și Curtea de Apel.
Oaspeții vor beneficia de tururi ghidate realizate de către voluntarii de la asociația Constanța Capitala Tineretului care vor prezenta o scurtă istorie pusă la punct de către profesorii de la Universitatea Ovidius.
Competiția „#ComeToUpgradeYourCity – Concurs de artă stradală”, desfășurată în cadrul programului „Constanța – Capitala Tineretului din România 2021-2022” care a vizat direcția #ComeToSEAusArtsy și care a fost organizată de Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret din Constanța (FONT CT), în parteneriat cu Banca Comercială Română (BCR), Primăria Municipiului Constanța, Tomis Marina și Administrația Portului Constanța a adus în fața comunității doi dintre tinerii artiști talentați ai Constanței.
Câștigătorul concursului este tânărul Alexandru ANTONESCU, cel care a propus juriului o lucrare inovativă, care a respectat cel mai bine tema propusă. La realizarea lucrării acesta a colaborat cu un bun prieten și coleg de-al său, Andrei FELEA.
Alexandru ANTONESCU este ilustrator și designer grafic, recent absolvent al Universității Naționale de Arte din București. Stilul său și semnătura artistică pentru care este recunoscut sunt reprezentate de paleta cromatică specifică folosită în lucrările sale, construcția personajelor și conceptele bine gândite. Lucrările sale de multe ori au o tentă umoristică, sunt viu colorate și atrag privirea, dar în același timp au și o prezență puternică și o simbolistică bine definită în spatele acestora. Arta sa a pătruns pe piața intercontinentală; de la etichete de sticle de vin, artă murală, afișe pentru stațiile de autobuz, până la ilustrații pentru identitatea orașului Quebec din Canada.
Andrei FELEA este artist visual și a absolvit recent Universitatea Națională de Arte din București. Are universul visual propriu și este plin de imaginație. Lucrările sale te pun pe gânduri, iar mesajul acestora poate avea diverse interpretări, în funcție de cine privește. Mereu în căutare de cunoaștere și de ceva nou, apreciază abordările istorice, sociale și culturale. Dorește să oprească clipa și să surprindă.
Concursul și-a propus promovarea tinerilor artiști și susținerea, respectiv valorificarea artei urbane constănțene, prin realizarea unor proiecte și activități legate de manifestarea artistică în spațiul public. Competiția a fost dedicată exclusiv tinerilor cu o vârstă de până în 25 de ani și s-a desfășurat în perioada 1 mai-30 iunie, miza acestuia fiind un premiu în valoare de 500 euro.
Galeria de artă colaborativă este parte integrantă a proiectului de amenajare urbană ce urmează a fi implementat în Portul Turistic Tomis. Acesta are ca scop dezvoltarea unei piațete moderne destinată tinerilor, comunității constănțene și nu în ultimul rând turiștilor care vizitează orașul Constanța.
CONSTANŢA: Campania „ARTĂ = UMANITATE” se va încheia în data de 22 mai
Publicat de ,
9 mai 2020, 14:33
Cadrele didactice şi studenţii Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii „Ovidius” Constanţa au pornit un demers umanitar prin care, alături de toţi constănţenii iubitori de frumos, se implică în lupta împotriva Covid-19.
Aceştia organizează o campanie intitulată „Artă = Umanitate”, prin care îşi doresc să sprijine două mari unităţi sanitare din judeţul nostru, Spitalul Clinic Judeţean de urgenţă Constanţa „Sfântul Apostol Andrei” şi Spitalul Militar de Urgenţă Constanţa.
Profesorii şi studenţii Facultăţii de Arte s-au gândit să doneze 27 de lucrări şi să organizeze o expoziţie cu vânzare online, unde acestea pot fi cumpărate la preţurile propuse sau cu sume mai mari. Banii vor fi viraţi în contul Fundaţiei „Metamorphosis” a Universităţii „Ovidius” şi, de acolo, direcţionaţi către cele două unităţi medicale.
Campania „Artă = Umanitate” a fost lansata vineri, 8 mai, la ora 19.00, în mediul online, şi se va încheia în data de 22 mai, la aceeaşi oră. Lucrările sunt numerotate şi expuse pe canalul de Youtube şi pe pagina de Facebook a Facultăţii de Arte – Facultatea de Arte UOC, în cadrul unei prezentări video.
Astfel, doritorilor nu le rămâne decât să noteze numărul lucrării pe care vor să o achiziţioneze, şi să scrie un mesaj. Imediat, vor primi răspuns dacă lucrarea nu este vândută şi le va fi rezervată 24 de ore, până când cumpărătorul va transmite ordinul de plată. Din acel moment, lucrarea va pleca spre el. La primirea coletului, va trebui achitata contravaloarea serviciului de curierat. De altfel, toate informaţiile şi detaliile de plată le găsiţi pe pagina de socializare a facultăţii.
Lucrările prezentate aparţin artiştilor Ovidiu Felipov, Florin Sîrbu, Sînziana Romanescu, Lelia Rus, Alexandru Şerbănescu, Alina Cristea, Carmen Dordea, Corina Şerban, Cristina Munteanu, Lidia Corladi, Maria Seceleanu, Maria Teodorescu, Mina Tompe, Andreea Rădulescu, Viorel Ungureanu şi Lazăr Vasile. Preţurile diferă, în funcţie de dimensiunea lucrării, şi pleacă de la 200, 300 de lei şi pot ajunge până la 3.400 de lei.
Fiecare dintre noi are un hobby, o activitate care îl relaxează și îl ajută. O tânără din Constanța are ca pasiune desenul. Realizează portrete, deși nu a făcut niciun curs de desen. Intenționează să își cultive talentul și să urmeze o facultate de arte.
Meseria de economist și pasiunea pentru desen și pictură nu au aparent nimic în comun. Și totuși… O tânără de 24 de ani din Constanța, Loredana Mincă, le îmbină. A studiat Finanțe-Bănci la Universitatea Ovidius, Facultatea de Științe Economice. Desenează de 9 ani, din pură plăcere. La 13 ani a avut o revelație și și-a descoperit calități nebănuite.
Loredana ne-a vorbit despre visul artistic pe care îl are:
„Undeva prin clasa a șasea a șaptea am început să desenez. Până atunci nu am avut nicio treabă cu desenul. Bunica mea are înclinații artistice și îmi făcea ea mereu desenele pentru la școală. Nici măcar nu încercasem vreodată să desenez. Treceam printr-o perioadă mai grea și din plictiseală, am început să desenez. În general am desenat portrete, am desenat și peisaje(dar mai rar), am încercat să desenez și persoane cunoscute și actori. Eu am avut o viață destul de zbuciumată până acum. Pot într-un fel, prin desen, să îmi arăt experiențele și trăirile mele. Aș vrea să încep și o școală, prima dată pe pictură. Mi-am făcut recent și o pagină de Facebook, specială pentru a realiza portrete. Aș vrea să mă axez pe realizarea portretelor la comandă, la un moment dat, sper eu, și picturi. Îi încurajez pe tineri să deseneze, să picteze, să facă absolut tot ce îi face fericiți.În ziua de azi contează foarte mult lucrul acesta.”
CONSTANȚA: Mozaic intercultural al spațiului dobrogean, la Muzeul de Artă
Publicat de Doina Sirbu,
26 septembrie 2019, 11:37
La Centrul pentru Educație Interculturală Constanța, aflat în incinta Muzeului de Artă Constanţa, va avea loc, astăzi, de la ora 17.00, vernisajul expoziției Mozaic intercultural al spațiului dobrogean.
Evenimentul face parte din proiectul Dobrogea, edificii cu mozaic: credința, cultura, cetatea, implementat de Asociația Eurocult, în parteneriat cu Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța și Biblioteca Județeană „I. N. Roman” din Constanța și este finanțat prin Departamentul pentru Relații Interetnice din cadrul Secretariatului Guvernului României, în cadrul Sesiunii de selecție a proiectelor interetnice, de promovare a identității culturale, lingvistice, religioase și a drepturilor cetățenilor aparținând minorităților naționale și de combatere a intoleranței.
Lucrările expuse au fost realizate în perioada 2015 – 2016, de grupul țintă al proiectului Centrul pentru Educație Interculturală Constanța, care a fost finanțat prin granturi SEE, în cadrul Programului Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european. Acestea pun în valoare ideea diversității etnice și culturale și aduc în atenția publicului iubitor de artă motive inspirate din diverse spații culturale. Expoziția va fi deschisă publicului iubitor de artă până la data de 9 octombrie 2019.
Centrul pentru Educație Interculturală Constanța a fost creat în anul 2016 prin proiectul cu același nume, implementat de Muzeul de Artă Constanța în parteneriat cu Centrul Naval Național pentru Studii și Inițiativă în Educație, Sport și Tradiții din Constanța și International Organization for Democracy and Human Rights din Norvegia, în perioada mai 2015 – aprilie 2016. Proiectul prin care s-a înființat Centrul pentru Educație Interculturală Constanța a fost finanțat prin granturi SEE, în cadrul Programului Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european.
Când sportul și arta fac casă bună: Maria Axinte, profesoara de educație fizică pasionată de confecționarea mărțișoarelor
Publicat de ,
1 martie 2019, 10:42
Mărțișorul este simbolul speranței și al norocului, iar la „Interviul Dimineții“ am aflat astăzi cum pot face casă bună sportul și arta. Maria Axinte are 25 de ani, este profesor de educație fizică și sport la Școala Gimnazială nr. 1 Valu lui Traian și de curând și-a descoperit pasiunea de a confecționa mărțișoare.
Redactor: Cum s-a născut această pasiune pentru mărțișoare?
-Mi-am dorit demult să mă îndrept spre lumea artei, dar m-am apucat să creez mărțișoare doar de 3 săptămâni. Am descoperit că mă liniștește, mă calmează, îmi dă o stare de bine, pozitivă.
– Redactor: Ai avut preocupări în domeniul artei?
– Am încercat cu mai multe. Să și pictez, să îmi creez și haine. Acum am vrut să fac mărțișoare de plăcere. M-am uitat pe internet, mi-am cumpărat materialele necesare și mi-au ieșit relativ ușor mărțișoarele confecționate manual, din hârtie quilling.
Redactor: Cum se numește tehnica la care ai apelat tu?
– Arta spiralării hârtiei sau quilling. Este un băț special unde se introduce hârtia, o spiralăm și apoi eu fac ce forme vreau: lacrimi, frunze, petale. Nu am în minte un anumit mărțișor, dar inspirația vine pe măsură ce lucrez.
Redactor: Cât muncești până este gata mărțișorul?
– Depinde cât de dificil este de realizat. Mă pot duce și la 20 de minute. Ai nevoie de multă răbdare.Dacă este mai ușor, un ghiocel de exemplu, pot să îl fac în 5 minute, o bufniță în 10 minute. Depinde.
Redactor: Cum au reacționat cei din jurul tău când au văzut ce mărțișoare creezi?
– S-au bucurat, mai ales părinții mei și surorile. Nu le venea să creadă că eu pot să fac așa ceva. Surorile mi-au cumpărat din mărțișoare, eu sunt deocamdată la început și fac acest lucru pentru a-mi bucura sufletul. Îmi doresc pe viitor să fac și tablouri.
Redactor: Maria, ești cadru didactic. Primești multe mărțișoare de la elevii tăi…
– Este o bucurie imensă, ei vin la noi și ni le oferă cu toată dragostea, asta înseamnă că ne respectă, ne apreciază, chiar dacă de multe ori poate nu ne arată asta. Este o senzație minunată, trebuie să ne bucurăm de sosirea primăverii.
Redactor: Mai sunt tinerii noștri interesați să facă mișcare?
– Da, sunt foarte interesați.Elevii mei, de exemplu, doresc să participe la diferite competiții. Am format la școala unde predau echipe de fotbal și handbal și mergem la competiții la nivel de școli gimnaziale. Sunt foarte competitivi și vor să aibă rezultate bune. Sunt cam micuță și am vocea cam subțire, dar reușesc să mă impun.
Redactor: În final, câteva sfaturi pentru doamnele și domnișoarele care vor să profite de primăvară și să își recapete silueta de invidiat…
– Dacă doar ținem dietă și nu facem mișcare, nu avem niciun rezultat.Trebuie să ne facem un regim, dar să și alergăm, să mergem la lecții de zumba,de aerobic sau să facem plimbări lungi prin parc.
Redactor : Mulțumim, Maria Axinte, și îți dorim o primăvară frumoasă!
O adolescentă din Constanța a realizat, prin tehnici originale, un tablou inedit dedicat României Mari FOTO
Publicat de ,
29 noiembrie 2018, 17:43
Tabloul intitulat „NĂFRAMA“ a fost expus pe 29 noiembrie la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, alături de alte opere ale adolescenților din Constanța, lucrate pentru același eveniment.
Redactor: Silvia Pascale
Maria Hodor, din Constanța, are 16 ani și este elevă a Colegiului Național de Arte „Regina Maria“, la secția Design. Ne spune că a iubit creionele colorate dintotdeuna. Pe când avea doar 6 ani, de mână cu bunicul său, a mers la Palatul Copiilor, locul în care a învățat să ridice desenul la rang de artă. Astăzi se mândrește cu lucrări executate într-o tehnică apreciată de critici, și cu multe premii. De dragul României Mari și al dobrogenilor, în aceste zile, Maria expune un tablou numit –Năframa – la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța. Chipul româncuței înfrumusețat de portul popular seamănă izbitor cu cel al tinerei artiste.
„Este un portret al unei românce, care poartă vestimentaţie tipică populară românească. Am numit-o «Năframa românească», pentru că năframa este piesa cea mai accentuată. Prima parte a tabloului a fost portretul, pe care l-am făcut în creioane colorate, apoi am continuat să fac năframa. Pentru modelele de la năframă, am dat cu un strat destul de gros de acrilic, pentru a ieşi, cât de cât, în relief, iar peste acel strat de acrilic am pictat anumite modele. Modelele nu sunt neapărat de la năframă, sunt specifice iilor“, spune tânăra.
În portretul româncuţei se regăsesc simboluri puternice, precum tricolorul şi crucea. „Am găsit acel model la o ie din Dobrogea şi mi s-a părut interesant“, ne mărturisește Maria.
Portretele Mariei Hodor sunt realiste, puternice, vii, încărcate de simboluri. Toate trasmit, în manieră diferită dragostea adolescentei pentru artă.
Această prezentare necesită JavaScript.
„Dragostea pentru redarea carnaţiei nu ştiu de unde a venit, pur şi simplu prima dată când am încercat mi s-a părut foarte interesant. Dragostea pentru culori am avut-o dintotdeauna, e ceva natural pentru mine, nu pot să-i găsesc neapărat o explicaţie“, spune ea.
Eugène Delacroix, pictor romantic prin excelenţă, spunea: „Daţi-mi noroiul din stradă şi vă voi face din el carnaţia unei femei cu o tentă delicioasă“. Afirmaţia i-a consolidat şi mai mult înclinaţia spre acest gen de artă. Una dintre cele mai mari dorințe ale Mariei Hodor este ca într-un viitor apropiat să-i admirăm lucrările într-o expoziție personală.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...
Artistul Daniel Manafu umblă „cu penelul prin Constanța“ pentru a scoate la lumină frumusețile apuse ale orașului
Publicat de Cristina Sîmbeteanu,
18 noiembrie 2018, 14:53 / actualizat: 19 noiembrie 2018, 9:37
„Cu penelul prin Constanța” a umblat Daniel Manafu și a imortalizat clădirile emblematice din Zona Peninsulară, Diana Slav le zice poveștile, așa cum ne-a obișnuit prin tururile ei ghidate din ultimii ani și Georgeta Deleanu, critic de artă a vernisat expoziția de astăzi, care s-a deschis într-un loc inedit, mai puțin convențional – într-un Pub din vecinătatea stradelei Vântului.
Locul în sine îndeamnă la taclale, într-o companie prietenoasă, cu un public clădit în timp, care rezonează la muzică bună și la actul cultural în general. Astfel, în prezența a peste 60 de persoane, într-o atmosferă caldă, artistul, aflat la a doua expoziție personală, a prezentat lucrările create de anul trecut din august până acum, lucrări care s-au născut datorită artistului plastic Mugur Popa, cel care l-a scos în natură, în Centrul Vechi pe Daniel Manafu.
Această prezentare necesită JavaScript.
Acesta încearcă să aducă în prim plan clădirile vechi din centrul Constanței, pentru că după cum spune el „am avut un oraș foarte frumos”. Și a folosit cu bună știință verbul la trecut deoarece el refuză să arate crăpăturile din pereții clădirilor de patrimoniu, în care au trăit neguțători, boieri și oameni cu povești de viață deosebite.
Aici a intrat în scenă, Diana Slav, care și-a făcut un obicei din a crea o stare de poveste, pentru că nu este suficient să nimerești pe stradela Vântului, fără să-i afli istoria, sau să admire Casa cu Lei fără să știi cine a fost arhitectul, cine a comandat-o și cine a trăit în ea.
Criticul de artă, Georgeta Deleanu, mi-a mărturisit că n-a mai vernisat o expoziție într-un spațiu atât de neconvențional, deși a mai vorbit despre lucrările lui Daniel Manafu acum trei ani, dar la Muzeul Marinei, din Constanța.
Atmosfera creată în locul acesta intim, prietenos, cu muzică bună, s-a dovedit o adevărată simfonie a artelor. Pentru curioși, expoziția rămâne aici cel puțin o lună, până aproape de Crăciun, iar pentru avizați, cei care doresc să achiziționeze o lucrare sunt invitați să ia legătura cu artistul pe pagina sa de socializare.
Proiectul „Adoptă o pictură!“, unic la nivel naţional, prin intermediul căruia lucrări din patrimoniul naţional au fost restaurate în urma donaţiilor unor persoane fizice, va fi prezentat anul acesta publicului din Constanţa şi Bucureşti, iar anul viitor se va derula sub o nouă formă, a declarat joi, reprezentantul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion“ (ICEM) Tulcea, Paul Tocanie, citat de Agerpres.
Proiectul, ajuns anul acesta la cea de-a doua ediţie, a numărat trei donatori, Ioana Oancea Paimschi, Simona Sofia Duicu şi Ion Luchian, care au oferit pentru restaurarea a 12 lucrări 35.000 de lei. Alături de restauratoarea celor 12 lucrări, Sultana Ruxandra Polizu Guţă, donatorii au primit joi, în timpul vernisajului expoziţiei temporare „Adoptă o pictură! – 2“, din partea ICEM şi a Asociaţiei de dezvoltare regională Aegyssus plachete în semn de recunoştinţă.
„Vrem să ne reinventăm, aşa că nu mai lansăm anul acesta o nouă ediţie a acestui proiect. Vom face o analiză a patrimoniului Muzeului de Artă să vedem care este prioritizarea acestora în ceea ce priveşte intrarea în laboratorul de restaurare şi în primăvara viitoare vom iniţia cea de-a treia ediţie a evenimentului“, a spus Paul Tocanie care este şi preşedintele Aegyssus.
El a mai spus că, anul acesta, proiectul se va extinde datorită finanţării acordate de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN), în sumă de 43.000 lei.
„Proiectul se va extinde în sensul că expoziţia temporară va fi itinerată la Constanţa şi Bucureşti. Finanţarea acordată de AFCN asigură, de asemenea, promovarea expoziţiei şi sesiunea naţională de comunicări ştiinţifice a specialiştilor din muzeele de artă din România“, a menţionat Tocanie.
Vernisajul expoziţiei a avut loc în cadrul celei de-a doua ediţii a Sesiunii naţionale de comunicări „Patrimoniul şi educaţia“, iar lucrările restaurate vor rămâne pe simezele Casei Avramide până la începutul săptămânii viitoare, atunci când vor fi transferate la Muzeul de Artă din municipiu.
Cele 12 lucrări din patrimoniul instituţiei tulcene vor fi prezentate publicului din Constanţa pe data de 20 noiembrie la Muzeul de Artă, apoi vor fi itinerate la Bucureşti.
Ulterior, vor reveni în expoziţia permanentă a Muzeului de Artă din municipiul Tulcea, alături de celelalte lucrări restaurate în timpul primei ediţii a proiectului „Adoptă o pictură!“, derulată în 2016-2017.
Campania „Adoptă o pictură!“ a fost anunţată pentru prima dată în anul 2016 pe o reţea de socializare. Evenimentul şi-a propus să salveze lucrări de patrimoniu degradate din cauza condiţiilor de expunere şi depozitare improprii, a durat o lună, iar organizatorii au reuşit să strângă fonduri pentru restaurarea a 12 din cele 14 lucrări incluse în campanie.
Numele persoanelor care au donat pentru recondiţionarea operelor sunt menţionate pe etichetele de pe ramele lucrărilor.
Cultura tradițională a apei a fost tema întâlnirii Culture Meet & Greet, din cadrul proiectului „Datina Vie: Viziuni, Identități, Eco-Tradiții”, desfășurat la Constanța
Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat astăzi evenimentul Culture Meet & Greet, în cadrul celei de-a doua ediții a...