Colectarea selectivă va fi posibilă în tot judeţul Tulcea ceea ce înseamnă că vom avea o Deltă mai curată. Autorităţile speră ca...
Proiectul de renovare Cazinoului din staţiunea Mamaia va fi discutat în şedinţa astazi, a Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa,...
Un fragment din lemnul Sfintei Cruci va fi adus în această seară, la biserica „Sfânta Maria” din Constanța, împreună cu moaştele...
CFR Călători modifică mersul trenurilor de Paşte. Astfel, pe 11 aprilie, nu vor mai circula trenurile Regio în relaţia Constanţa - Medgidia,...
Mai mult de jumătate din firmele care comercializează peşte, carne, ouă şi alte produse alimentare în judetul Constanţa, controlate în...
Un cetăţean iordanian este cercetat de politişti, fiind suspectat de afaceri ilegale cu animale, după ce în trafic a fost depistat un tir cu...
România va găzdui anul acesta, în luna iunie, Campionatul Mondial de lupte pe plajă, a anunţat conducerea Federaţiei Române de...
În urma şedinţei Consiliului Local de marţi, 07.04.2015 şi a semnării contractelor şi documentelor necesare, Primăria Municipiului Constanţa...
Consilierii municipali au decis cu 24 de voturi pentru şi doar unul împotrivă ca Decebal Făgădău să preia atribuţiile de primar al...
Un fragment din lemnul Sfintei Cruci va fi adus mâine la biserica „Sfânta Maria” din Constanța (zona Far), împreună cu moaştele sfinților...
Organizaţia Salvaţi Dunărea şi Delta desfăşoară în această perioadă o campanie umanitară pentru ca şcoala generală din Letea, satul cel...
Unitatea 1 a Centralei Nuclearo Electrice de la Cernavoda a fost deconectată aseară de la Sistemul Energetic National. Decizia a fost luată...
Aleşii locali constănţeni se vor întruni astăzi, la ora 11.00, pentru a hotărî cine va prelua atribuţiile de primar în perioada...
Pachetele oferite de municipalitatea constănțeană de 8 ori pe an nu vor mai fi distribuite înaintea sărbătorii Paștelui anul acesta. Decizia...
Având în vedere adresa Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia Penala, înregistrată la Instituţia Prefectului-Judeţul Constanţa, prin...
România a intrat duminică noaptea sub o nouă informare de vreme rea, care anunţă ploi însemnate şi vânt puternic, până marţi la ora...
La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 5 aprilie, s-a câştigat premiul de la categoria I, în valoare de 13.435.030,72 lei, informează, într-un...
Românul răpit sâmbătă de persoane necunoscute în Burkino Faso nu este rănit, a comunicat Ministerul Afacerilor Externe, fără să ofere alte...
Fie că este accesat pe calculator sau pe telefon, internetul a devenit un element indispensabil în viața tinerilor și mai ales a adolescenților....
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat un cetăţean italian urmărit internaţional pentru trafic ilegal cu...
Şase elevi ai Colegiului Naţional "Mircea cel Bătrân" din Constanţa au fost premiaţi la Montreal, în Canada, pentru un proiect care...
Peste 200 de copii din nouă centre de plasament participă astăzi la Easter Spring Party, un eveniment dedicat lor, organizat anual în perioada...
Radu Mazăre a ajuns ieri în arestul Poliţiei Capitalei. Primarul a fost ridicat joi de poliţişti şi dus în arestul Poliţiei Judeţene...
Cea de-a X-a ediţie a evenimentului pentru copii şi părinţi "Atelierul Zânelor" are loc astăzi, de la ora 10.00, fiind organizată de JCI...
Aproape 30.000 de poliţişti, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor acţiona la nivel naţional, în acest sfârşit de săptămână, când...
Criza de vaccinuri pentru bebeluşi a fost rezolvată doar parţial la Constanţa. Prima tranşă de vaccin hexavalent a ajuns la DSP...
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, în stare de...
14 femei se află pe lista de aşteptare în Programul Naţional de Protezare mamară, care a început la Constanţa la sfârşitul lunii noiembrie...
Lumina Sfântă a Învierii va fi adusă şi anul acesta din largul Mării Negre. Sâmbătă, 11 aprilie, la ora 23.30, Arhiepiscopul Tomisului,...
Transportul naval în Delta Dunării se scumpeşte cu 7%. Asta înseamnă că, la vară, turiştii vor plăti mai mult pentru călătoriile în...
Cinci elevi din Constanţa, premiati de Agenţia Spaţială Americană, nu au bani să meargă la festivitatea de premiere care va avea loc la...
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au decis joi arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului municipiului Constanţa,...
Medicii din localităţile Deltei, inclusiv cei din Sulina, primesc salarii mai mari. De luna aceasta, ei beneficiază de un spor de izolare de...
Membrii Patronatului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii Constanța împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri constănțean au...
Autorităţile continuă să monitorizeze focarul de gripă aviară din colonia de pelicani de pe Insula Ceaplace din lacul Sinoe. Pentru aceasta a...
Patronatul pentru IMM-uri Constanţa, trage un semnal de alarmă şi organizează, la iniţiativa întreprinzătorilor constănţeni, un protest...
Astăzi se inaugurează Blocul Operator de la Secţia de Chirurgie a Spitalului Clinic Județean Constanța. Toate cele cinci săli de operaţii...
ISU Dobrogea este partener şi în acest an la progamul „Şcoala altfel”. Săptămâna viitoare, elevii vor fi învăţaţi prin mijloace...
Judeţul Tulcea se confruntă nu doar cu lipsa medicilor din spitale. Este criză de doctori şi asistenți medicali şi în cabinetele şcolare...
Veşti bune pentru proprietarii de bărci din Deltă. La solicitarea Patronatului în Turismul din Delta Dunării şi Asociaţiei de Promovare...
370.000 de lei – aceasta este suma cu care au fost înşelaţi anul acesta mai mulţi bătrâni din municipiul Constanţa prin metoda...
Astăzi este “Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului”, declarată de Adunarea Generală a ONU pentru a încuraja statele să ia...
Constănțeanca Simona Halep, locul 3 mondial, a învins-o, azi, cu 6-1, 7-5, pe americanca Sloane Stephens, locul 45 WTA şi s-a calificat în...
În urma demersurilor efectuate de Asociaţia Patronatului în Turismul din Delta Dunării şi Asociaţia de Promovare Litoral - Delta Dunării,...
După scandalul de la Pediatria Spitalului Judeţean Constanţa, stârnit de mamele revoltate de condiţiile în care le sunt internaţi copiii, a...
Soaterea taxei va duce la dispariția unei surse de venit folosită în promovarea și dezvoltarea stațiunilor de pe litoral, apreciază Dănuț...
Aproximativ 35.000 de turişti sunt aşteptaţi de 1 mai pe litoral, mai mulţi cu 10% faţă de anul trecut. În topul preferinţelor acestora,...
Inspectorii constănţeni de la ANAF au descins şi în municipiul Tulcea, unde au suspendat activitatea unei plăcintării situate la nici o sută...
Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere...
Eliminarea taxei hoteliere din proiectul noului Cod Fiscal, aflat în dezbatere la Parlament, va duce la dispariția unei surse de venit care era...