La Pecineaga, în județul Constanța, Festivalul Parfum de Lavandă se apropie de final. Peste trei mii de vizitatori din toată țara au venit...
Anul acesta se împlinesc 145 de ani de relații diplomatice între Grecia și România. Cu această ocazie, Ambasada Greciei la București și...
UPDATE: Victima este un bărbat aproximativ 60 de ani, turist din Pitești, care a fost transportat la spital după ce s-a efectuat protocolul de...
Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben pentru județul Constanța, valabilă astăzi, 29 iunie, până la ora 21:00. Potrivit...
Azi, 29 iunie, țările din bazinul Dunării sărbătoresc cel mai lung fluviu din Uniunea Europeană – o apă care leagă culturi, comunități...
Un număr de 492.108 români îşi sărbătoresc onomastica pe 29 iunie, de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, conform datelor furnizate de Direcţia...
Pe 28 iunie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranța Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că pe...
Duminică, în Dobrogea, vremea va fi frumoasă, cu o temperatură maximă de 30 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul slab până...
Un microbuz de transport a ars în totalitate, sâmbătă după-amiază, în urma unui incendiu care a cuprins autovehiculul în apropiere de satul...
David Popovici a câștigat cursa de 100 m liber din cadrul Campionatelor Europene U23 de la Samorin, stabilind un nou record european: 46,71....
La data de 28 iunie, în jurul orei 17:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța, Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu...
Duminică, în Dobrogea, vremea va fi frumoasă, cu o maximă de 30 de grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul slab până la moderat. La...
La data de 28 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Năvodari, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe...
La data de 27 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Ordine și Siguranță Publică, sub...
Valoarea alocațiilor de stat pentru copii achitate în luna mai 2025 a fost de 1,213 miliarde de lei, iar suma medie plătită pe beneficiar de...
La data de 27 iunie a.c., în jurul orei 10.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au fost...
Timp de câteva zile, până pe 30 iunie, Gara CFR Constanța se va transforma într-o Gară culturală, prin intermediul expoziției...
În perioada 01 - 31 iulie 2025, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General...
La data 28 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au fost sesizați cu privire la plecarea...
Cea mai bună rețea de monitoring din țară, se află în Parcul Național Munții Măcin (PNMM), susține directorul Viorel Roșca. Cei care...
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri încetarea oricăror negocieri comerciale între Statele Unite și Canada, informează Reuters...
Seceta pedologică moderată și puternică își va face simțită prezența în perioada următoare în cultura grâului de toamnă și a...
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța are un tezaur inestimabil, iar astăzi, la Piesa de Patrimoniu prezentăm încă un...
“Singurătăți de împrumut”, cartea Ameliei Stănescu în paginile căreia vom regăsi zeci de poeme scrise în ultimii 7 ani, a fost lansată...
Astăzi, se inaugurează terenurile de sport de la Palatului Copiilor Constanța. Timp de mai multe luni, reprezentanții asociațiilor Caravana...
Vremea va fi instabilă în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de sâmbătă, când se vor înregistra cel mult 30 de grade Celsius. Cerul...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că pachetul de măsuri privind reducerea deficitului bugetar va fi anunțat săptămâna...
Sportivul român David Popovici a cucerit medalia de bronz în proba de 50 metri liber, vineri, la Campionatele Europene de înot Under-23 de la...
Premierul Ilie Bolojan a anunțat, vineri, că subvențiile pentru partide vor fi reduse, menționând că măsura va fi luată la rectificarea...
Patru expoziții de artă contemporană deschid sezonul de vară în hub-ul cultural Eforie Colorat: în perioada 1 iulie-24 august 2025, Grădina...
UPDATE 1 ISU Tulcea anunță că incendiile izbucnite pe raza localității Babadag din județul Tulcea au fost lichidate, însă echipajele...
Jucătoare de bază în echipa Farului încă de la transferul său din octombrie 2022, Enez Mango a câștigat două titluri de campioană cu...
Echipa Serviciului Inspecție, Monitoring și Educație Ecologică Razim – Sinoe din cadrul ARBDD a desfășurat joi, o activitate de curățare a...
În 35 de ani de căutare a celei mai bune modalități de echilibru părinți-elevi-cadre didactice, unde ne aflăm? Care sunt problemele acute,...
Gabriela Ruse o va înfrunta pe americanca Madison Keys, campioana en titre de la Australian Open, în prima rundă a turneului de Mare Şlem de la...
Imediat după amicalul cu Oțelul Galați, de la București, scor 2-1, lotul Farului a plecat în cantonamentul de la Bansko (Bulgaria), o stațiune...
Proiectul de ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice se află în primă lectură pe...
Consilierii locali ai municipiului Tulcea au aprobat, joi, în timpul unei şedinţe în plen, contractarea unei finanţări rambursabile de maximum...
Municipiul Constanța a fost mutilat, în ultimii ani, de multitudinea de lucrări efectuate necorespunzător, sau cu întârziere, iar în unele...
Consilierii judeţeni au adoptat, vineri, în timpul unei şedinţe în plen, înfiinţarea Organizaţiei de Management al Destinaţiei Turistice...
În zilele de 27, 28 și 29 iunie 2025, tulcenii și turiștii sunt așteptați pe Faleza „Ivan Patzaichin” pentru a sărbători Zilele Dunării...
Un miting pentru demiterea primarului Vergil Chițac va avea loc pe 28 iunie, în intervalul orar 18.30 – 20.30, în fața Primăriei...
La data de 24 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mangalia – Postul de Poliție Tuzla au fost sesizați, de un bărbat de 22...
Prezent, vineri, la deschiderea Conferința Internațională a femeilor primar, edilul Vergil Chițac a spus că a luat act de demisia viceprimarului...
Vineri, 27 iunie, se vor desfășura lucrările Comisiei mixte de istorie a Academiei Române și Academiei Bulgare de Științe, având ca temă...
Asociația 'Nod în papură' lucrează în prezent la un proiect prin care-și propune promovarea orașului Tulcea, 'Terminal Delta', inițiativa...
Zeci de femei primar din România, dar și din țări ale Uniunii Europene sau din Maroc, participă în aceste zile, la Mamaia, la Conferința...
Sediul Detașamentului de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius-Daniel” Constanța Oraș va fi modernizat. Proiectul prevede consolidarea și...
Celebrul violonist Alexandru Tomescu va concerta pe 3 iulie 2025 la Cazinoul din Constanța în cadrul celei de-a XVIII-a ediții a Turneului...
Procurorii Parchetului General au decis, vineri, să-i schimbe calitatea lui Călin Georgescu din suspect în inculpat, după ce a reprodus la un...