Altele din Ştiri:
Peste 500 de posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor subordonate au fost scoase la concurs, după ce...
Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român - ROCRIS a suferit o avarie de natură tehnică, iar activitatea de eliberare a certificatelor de...
Serviciul Evidența Persoanelor din cadrul Primăriei Municipiului Constanța a început deja să trimită notificări către persoanele care...
Reamintim că marți, 20 noiembrie, este data până la care pot depune cererile pentru permisul de călătorie RATC, valabile pentru anul 2019,...
În noaptea de 10 noiembrie, un bărbat de 30 de ani din comuna Frecăţei, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Agighiol, a pierdut...
Biroul permanent al Senatului va discuta, luni, solicitarea DNA referitoare la începerea urmăririi penale în cazul preşedintelui Camerei...
Poliţiştii de frontieră tulceni au depistat în zona de competență un cetăţean român care transporta cu un autoturism peste 40 de kilograme...
Şoferul care a rănit duminică zece persoane, şapte în parcarea mall Brăila, doi pietoni aflaţi pe centura oraşului şi a înjunghiat un...
Armata Română sărbătoreşte Ziua Statului Major al Apărării la 12 noiembrie, marcând, astfel, data la care, în 1859, s-a înfiinţat Corpul...
Valorile termice diurne se vor menţine mai ridicate decât în mod normal în Dobrogea și pe litoral. Cerul va fi variabil, predominant...
Detașamentul de pompieri Tulcea intervine la această oră, 6.30, pentru limitarea efectelor unui incendiu care se manifestă la o casă din...
Reportul la categoria I a jocului Loto 6/49 pentru tragerea de duminică a ajuns la aproximativ 12,4 milioane lei (peste 2,7 milioane euro), iar la...
Suferinţa şi sacrificiul strămoşilor noştri ne leagă astăzi în omenie, speranţă, compasiune şi toleranţă, afirmă Custodele Coroanei...
Banca Naţională a României (BNR) a păstrat la 3,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi a majorat la 2,9%, de la 2,7%, prognoza...
Zece persoane au fost rănite duminică de un tânăr de 20 de ani, care a intrat cu maşina în uşile de acces de la mall-ul din Brăila, la...
Avocata Eugenia Catargiu colecționează costume populare vechi cele mai multe din perioada interbelică. Cu o valoare inestimabilă, colecția...
Un cutremur cu magnitudinea 2,4 grade pe scara Richter s-a produs, duminică dimineaţă, în România. Potrivit INFP, seismul a avut loc la ora...
Ziua Veteranilor este celebrată anual, la 11 noiembrie, amintind astfel de data ce marchează încheierea oficială a Primului Război Mondial,...
O explozie s-a produs, duminică, la un bloc de garsoniere din municipiul Galaţi, însă deflagraţia, provocată de o candelă aprinsă, nu s-a...
Vremea îşi va păstra acelaşi aspect plăcut în Dobrogea și pe litoral şi în următoarele 24 de ore. Duminicî se anunţă cer variabil,...
În jurul orei 08:00, salvatorii Detașamentului de pompieri Tulcea au fost solicitați să intervină pentru limitarea efectelor unui incendiu care...
Virusul pestei porcine africane a făcut ravagii, în ultimele luni, în judeţele Constanţa şi Tulcea, unde mii de suine din gospodăriile...
Multiplul campion la automobilism, Titi Aur, crede în necesitatea introducerii în România a cursurilor de conducere defensivă, care educă...
FC Viitorul a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Concordia Chiajna, în etapa a XV-a a Ligii I. FC Viitorul:...
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat astăzi, la Paris, că România trebuie să aibă un cadru mult mai stabil, astfel încât tinerii care...
Un lucru cunoscut celor de la volan este acela ca Poliţia Rutieră face acţiuni de control de rutină. Pe lângă verificarea legalităţii...
Pot părea detalii minore, dar câteva recomandări de drum, vă pot face să economisiţi bani pe termen lung, iar în al doilea rând, să...
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a anunţat sâmbătă că peste 4.000 de posturi din administraţie vor dispărea, implicit funcţii...
Polițiștii din Tulcea sunt în alertă, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, sediul Societății de Transport Public (STP) Tulcea a...
Ministrul delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, şi-a depus demisia după şedinţa de Guvern de vineri. Demisia acestuia vine cu mai...
Arta pianului și emoțiile competiției se împletesc weekendul acesta la Colegiul Național de Arte „Regina Maria“ din Constanța, care în...
Un nou studiu făcut de englezi ne arată că femeile conduc mai bine o maşină decât bărbaţii. Potrivit statisticilor de acolo, şoferii de sex...
În perioada 19 noiembrie-20 decembrie, în City Park Mall, vei putea admira un proiect cultural deosebit – expoziția „Eu aleg România –...
Peste 500 de posturi de conducere din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi al structurilor subordonate au fost scoase la concurs, după ce...
În fiecare an, la 10 noiembrie, Armata Română sărbătoreşte Ziua Artileriei. Este ziua în care, în anul 1843, prin Porunca Domnească nr. 198,...
Accident rutier, vineri noapte, puțin înainte de miezul nopții, în zona hotelului Meridian din stațiunea Mamaia. Un șofer în vârstă de 20...
Antrenorul Darren Cahill a anunţat, vineri, pe contul său de Instagram că nu va mai colabora din 2019 cu jucătoarea română de tenis Simona...
Accidentul a avut loc în această seară, în jurul orei 17:30, în localitatea Cuza-Vodă. Potrivit IPJ Constanța, un bărbat în vârstă de 48...
Executivul a aprobat, în şedinţa de astăzi, o ordonanţă de urgenţă care prevede acordarea acreditării temporare pentru 57 de unităţi care...
Un accident rutier a avut loc în această seară pe DN39, în apropiere de Mangalia. Un șofer care se afla la volanul unui autoturism ce venea...
Poşta Română va lansa, din 12 noiembrie, un nou serviciu, „Retur 30“, care oferă clienţilor posibilitatea de a returna produsele comandate...
Un liceu din România se numără printre instituţiile de învăţământ ce au fost premiate la Viena, de comisarul european pentru Ocuparea...
Guvernul a decis, vineri, printr-o ordonanţă de urgenţă, menţinerea punctului de amendă la 145 de lei şi pentru anul 2019, a precizat Biroul...
Poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale au depistat un bărbat, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de...
Ministrul Apărării, Mihai Fifor, şi omologul său canadian au vizitat, astăzi, Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu. Cei doi miniştri s-au...
Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța a început expedierea somațiilor de plată în cuprinsul cărora sunt înscrise obligațiile...
Asociaţia Naţională a Surzilor din România (ANSR) a primit statutul de utilitate publică, se arată într-un comunicat de presă al...
Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care modifică o serie de acte normative, printre care Codul Muncii - Legea nr. 53/ 2003 si Legea nr....
Prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunţat astăzi, în debutul şedinţei de guvern, că urmează să fie adoptată o ordonanţă de urgenţă în...
După Saturn, următoarea stațiune care va intra în reabilitare cu fonduri europene va fi Neptun – Olimp. Aseară s-a votat în Consiliul Local...