Altele din Ştiri:
Știați că la Biblioteca Județeană Constanța, există, în original, volumul de debut al poetei Nina Cassian, numit "La scara 1 pe 1"? Un volum...
Sportivii români au fost la înălțime din toate punctele de vedere, la etapa a treia a Red Bull Cliff Diving World Series din Copenhaga. În...
Temperaturile vor fi, în general, peste valorile specifice perioadei în următoarele patru săptămâni, în timp ce precipitațiile vor fi...
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat din nou sâmbătă Iranul că a încălcat acordul de încetare a focului și a avertizat că...
Litoralul românesc înregistrează în acest weekend cel mai ridicat grad de ocupare de la începutul sezonului estival. “Estimăm aproximativ...
Şahistul Henry Edward Tudor, în vârstă de 15 ani, a devenit vicecampion mondial la categoria Open 16, la Campionatul Mondial de Tineret de la...
La sfârșit de iunie 1924, drumurile Dobrogei erau nesigure din cauza numeroaselor bande de tâlhari care acționau în zonă, în special în...
UPDATE ISU Dobrogea informează că în jurul orei 11.00, incendiul a fost localizat, iar în prezent se lucrează pentru înlăturarea efectelor...
Daniel Dumitru Learciu, director executiv al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) Constanța, a fost arestat preventiv,...
Astăzi vom afla tot ce trebuie să știm despre boala care nu doare, dar ucide pe tăcute, despre injecția de slăbit pe care o vrea toată...
Legislaţia necorelată în diferite domenii în baza căreia funcţionează micii întreprinzători din Horeca, nerespectarea măsurilor de...
Ca urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și tulburarea ordinii și...
Sâmbătă, la ora 17:00, în fața sediului ARBDD din Sulina, va începe evenimentul SULINA ÎN IE – Paradă Eco pe două roți. Este vorba...
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au formulat propunere de arestare preventivă a lui Daniel Learciu,...
Există sunete care ne fac să încetinim pasul și să ne bucurăm de fiecare clipă. În această vară, Fanfara „Muzica Apelor” revine în...
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața...
În perioada 16.03.2026-19.06.2026 comisarii Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Tulcea au efectuat un număr de 19 controale...
Poliția Locală Constanța a depistat două persoane care vindeau în stațiunea Mamaia produse contrafăcute, inclusiv obiecte de lux false. În...
La final de săptămână, bulevardul Tomis din municipiul Constanța se transformă din nou în zonă de promenadă. Sâmbătă și duminică,...
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat vineri că social-democrații nu mai înaintează o altă propunere și le-a transmis 'curajoșilor'...
Președintele Nicușor Dan transmite că partidele au revenit la 'blocajul politic', după ce PNL se angajase marți să voteze un guvern minoritar...
Primăria și Consiliul Local Techirghiol organizează, în perioada 27–28 iunie 2026, începând cu ora 20:00, la Teatrul de Vară „Jean...
După un debut de succes în Parcul Poarta 6, Weekend de Constanța 2026 continuă pe 26-27 iunie, când atmosfera de poveste ajunge în Pădurea...
Daniel Learciu, directorul al Oficiului Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Constanța a fost audiat vineri, 25 iunie, la Parchetul...
Inaugurarea monumentului comemorativ dedicat revoluționarului bulgar Stefan Karadzha, personalitate istorică legată de Tulcea Marți, 30 iunie...
Orașele se dezvoltă într-un ritm tot mai alert, iar modul în care sunt proiectate influențează direct calitatea vieții locuitorilor. De la...
După ce „Ziua Cireșelor”, organizată la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Constanța din Valu lui Traian, a reunit peste...
În perioada 22.06.2026 – 26.06.2026, comisarii din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat...
Probele scrise din cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2026, debutează luni, 29 iunie 2026, cu proba scrisă la...
Fanfara RAJA va începe, în acest weekend, seria spectacolelor susținute în aer liber în municipiul Constanța. Prima reprezentație va avea loc...
Inspectoratul de Poliție Județean Constanța informează cetățenii cu privire la eficientizarea procesului de testare în vederea reducerii...
Puii au fost descoperiți în luna iunie de observatorii Societății Ornitologice Române (SOR) aflați pe teren pentru monitorizarea speciilor de...
Temperaturile extreme anunțate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru următoarele zile pot afecta desfășurarea circulației...
Cu prilejul Zilei Drapelului Național, Muzeul de Artă Constanța vă invită la un atelier de educație vizuală și creație artistică dedicat...
Care erau preocupările constănțenilor în urmă cu un veac? Ce fel de afaceri se încheiau? Cum era piața muncii, existau posibilități rapide...
Președintele Nicușor Dan se întâlnește vineri, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și cu cel al Grupului parlamentar al...
Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), care va avea loc luni, la ora 15:00, la Palatul...
Căluți din teracotă cu rotițe, ursuleți din ambră, jucării zornăitoare și talismane menite să îi apere pe bebeluși de tot răul din jurul...
Weekend de Constanța ajunge în Pădurea Urbană Marvimex, vineri și sâmbătă, începând cu ora 19:00. Tema acestui weekend este „Portul...
Joi, 25 iunie, într-o seară învăluită în parfum de flori de tei și de mare, constănțenii au fost invitați la o dublă lansare de...
Circulația pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse va fi închisă temporar, sâmbătă pentru toate categoriile de autovehicule, ca urmare a organizării...
Pădurea Comorova a fost salvată. 60 de hectare au fost trecute din domeniul privat în cel public al oraşului Mangalia, printr-un proiect iniţiat...
PNL, USR și UDMR îl propun pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru al României, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de...
Procurorul constănțean Teodor Niță rămâne în arest preventiv, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a respins definitiv,...
Autobuzele etajate de pe linia City Tour vor circula după un program extins, de sâmbătă, 27 iunie. Plecarea în prima cursă a zilei se face la...
Pentru executarea unor lucrări la instalațiile aferente rezervorului din cadrul Gospodăriei de Apă Dumbrăveni, județul Constanța, RAJA SA va...
Până pe 30 iunie, potrivit ANM, valul de căldură se va extinde și se va intensifica în vestul, nord-vestul și în centrul...
Până spre finalul lunii iunie, România este cuprinsă de un val de căldură. ANM a emis avertizări de caniculă și disconfort termic ridicat....
Traficul navelor maritime și fluviale în porturile Galați, Brăila și Tulcea a scăzut în ultimii cinci ani, din cauza războiului din Ucraina,...
Proiectul „Ghidul meu este limba turcă”, implementat în colaborare de Ministerul Culturii din România și Institutul Yunus Emre, își propune...