Altele din Ştiri:
Numărul poliţelor active de asigurare obligatorie a locuinţei a scăzut cu 3,5%, ajungând în luna septembrie la 1,66 milioane comparativ cu 1,7...
Primarii din judeţele Constanţa şi Tulcea au termen până mâine să transmită Prefecturilor, stadiul pregătirilor pentru iarnă. Este vorba...
Astăzi este hramul Bisericii armene din Constanța - Madagh. Astfel, dimineață, Sfânta Liturghie - care a avut loc la biserica Sfânta Maria din...
Spitalul Judeţean Tulcea a primit, din partea conducerii Alum, un ecograf performant în valoare de 45.000 de euro. Nu este prima donaţie de...
Vicepreședintele ALDE Steluța Cătăniciu susține că președintele Klaus Iohannis a încălcat Legea fundamentală prin declarațiile sale...
Peste 30.000 de pelerini continuă să stea la un rând de aproximativ trei kilometri pentru a se închina la raclele cu moaștele Sf. Cuvioase...
Dacă îți dorești o carieră de polițist, acum ai șansa să-ți realizezi visul. Înscrie-te până pe 5 decembrie 2017 și poți deveni...
În contextul evoluţiei complicate a securităţii din regiunea Mării Negre, ca urmare a agresivităţii Federaţiei Ruse, relevanţa strategică a...
Reprezentanții Primăriei municipiului Iași au oferit sarmale, vin, colaci și mere pelerinilor care au venit sâmbătă să se închine la racla...
„Sărbătoarea Ashure în tradiţiile tătarilor dobrogeni”, evenimentul care s-a desfăşurat astăzi la Universitatea „Ovidius“, a adus...
Sutele de români care au mers în acest weekend la Baza Aeriană 86 Borcea din județul Călărași vor rămâne pentru mult timp de acum în colo...
La Penitenciarul Poarta Albă și Secția exterioară de la Valu lui Traian s-a desfăşurat, astăzi, un exerciţiu de alarmare, la care a...
Senatorul Tit-Liviu Brăiloiu va asigura, din partea României, o poziție în secretariatul Grupului mixt de control parlamentar asupra Europol -...
Conducerea Spitalului Judeţean din Tulcea a demarat o anchetă după ce în mediul virtual a apărut o înregistrarea video care arată un bărbat...
Două cutremure cu magnitudinea de 3,1 și 2,3 grade pe scara Richter au avut loc sâmbătă dimineață, la ora 3:38 și, respectiv, 5:33 în...
Norocul nu i-a prea surâs unui șofer din Constanța, care a intrat cu mașina pe plaja Modern pentru a face drift-uri pe nisip. Mașina, o Mazda 2,...
Creştinii ortodocşi o sărbătoresc an de an, pe 14 octombrie, pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea spirituală a Moldovei. Liturghia...
Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, nu a putut oferi astăzi o dată singură, la care vor fi amplasate noile locuri de joacă din...
Trompetistul trupei Vunk a fost arestat preventiv de Curtea de Apel Bucureşti. Magistraţii au decis vineri arestarea lui Dănuţ Dumitru...
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au fost solicitați, vineri seara, să intervină în...
Un accident rutier a avut loc, vineri seara, pe DJ 381, mai exact între localitățile constănțene Medgidia și Valea Dacilor. Este vorba despreun...
În mai multe zone din ţară, printre care şi celebra Copşa Mică, ieşirea la pensie se poate face cu doi ani mai devreme. Este vorba despre zone...
Primarul Decebal Făgădău susține că bulevardul Tomis va fi unul etalon din punctul de vedere al infrastructurii pentru Zona Metropolitană...
Două adolescente au fost, vineri, în pericol de înec, după ce s-au răsturnat cu caiacul în lacul Ciuperca din municipiul Tulcea. Pompierii...
Constanţa va avea semafoare inteligente, camere de supraveghere în trafic dar şi panouri inteligente de informare pentru transportul public de...
Primăria Constanţa a lansat astăzi, o aplicație prin care cetăţenii pot reclama nemulţumirile legate de modul în care este administrat...
Aşa cum, pe piaţă, au apărut pepenii fără sâmburi şi piersicile fără puf, poate că există o speranţă şi pentru amatorii de peşte,...
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia Larisei Andreea Baciu, în vârstă de 14 ani, din localitatea Lumina – județul...
Comitetul Executiv Național al PSD a aprobat, vineri, în unanimitate, nominalizările pentru funcțiile de miniștri - Paul Stănescu la Ministerul...
Pompierii au fost solicitați de urgență să intervină la Școala nr. 39 din Constanța, situată pe strada Solidarității, nr. 8, după ce aici...
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au fost solicitați, vineri după-amiaza, să intervină...
Școlile de agenți și subofițeri organizează admitere în ianuarie 2018 pentru 2.880 de locuri, în vederea diminuării deficitului de personal...
Stația de pompieri Babadag intervine la această oră, 12.30, pentru limitarea efectelor unui incendiu de vegetație uscată care se manifestă pe o...
Urmare a cercetărilor în cazul comiterii unor infracțiuni contra patrimoniului, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al...
O procesiune religioasă are loc în această seară, pe străzile oraşului Năvodari. Aceasta se va desfăşura de la Biserica „Sfânta...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Germania că,...
În această dimineață, în jurul orei 04.40, pompierii militari au fost solicitați pentru a debloca ușa unui apartament din Constanța, situat...
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi seara că ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, și ministrul Fondurilor Europene,...
Zeci de afișe din colecţia personală a muzeografului Geta Deleanu, adunate în decurs de mai bine de două decenii, vor fi prezentate sâmbătă,...
Ministerul Apărării Naţionale a lansat astăzi proiectul „Cadet pentru o zi”, care îşi propune ca elevii selecţionaţi să se familiarizeze...
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” Constanța au fost solicitați, joi seara, pentru deblocarea unei...
Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța anunță pensionarii (cu pensii de până la 1.450 de lei inclusive), persoanele în vârstă de...
Nu doar problema TVA în cont separat a bulversat mediul de afaceri. Se pregătesc multe alte modificări în domeniul fiscalității care afectează...
Doi primari din judetul Tulcea au fost revocati joi din functie, de prefectul judetului Lucian Furdui. Este vorba despre primarul oraşului...
Seara trecută, un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Tulcea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Barajului, din municipiul Tulcea, pe...
Regia Autonomă de Transport în Comun (RATC) Constanța anunță publicul călător că, din cauza lucrărilor de reparație efectuate de Enel...
Pentru remedierea unei avarii survenită joi la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, de pe bulevardul Mamaia din municipiul...
Un accident rutier a avut loc joi după-amiaza în zona Dacia din orașul Constanța. Potrivit primelor informații trei autoturisme au fost...
Profesorul universitar Nuredin Ibram lansează mâine, de la ora 17:00, la hotel Ibis din Constanţa, un nou volum document dedicate istoriei...
În seara de miercuri spre joi, un bărbat în vârstă de 46 de ani, din București, în timp ce conducea o autoutilitară cu semiremorcă pe DN22...