Ascultă Radio România Constanța Live

Alegerea reprezentantului elevilor în CA ale unităților de învățământ – până pe 15 octombrie

Alegerea reprezentantului elevilor în CA ale unităților de învățământ – până pe 15 octombrie

Publicat de , 23 septembrie 2015, 11:05

Elevii își pot alege reprezentanții în consiliile de administrație ale unităților de învățământ pentru acest an școlar până pe 15 octombrie, potrivit unui ordin publicat pe site-ul Inspectoratului Școlar al Municipiului București.

Candidații trebuie să aibă la data alegerilor 18 ani împliniți, iar reprezentantul elevilor trebuie să fie ales prin vot secret cu buletine de vot de către elevii din unitatea de învățământ.

Mandatul reprezentantului elevilor în consiliul de administrație este de un an școlar.

Alegerile pentru reprezentantul elevilor sunt organizate de către consiliul elevilor din unitatea respectivă de învățământ.

Ordinul precizează că nu pot fi aleși reprezentanți ai elevilor cei care au sancțiuni disciplinare în ultimii trei ani.

Potrivit aceleiași surse, candidații care îndeplinesc condițiile pentru a participa la alegeri se prezintă în cadrul unei întâlniri și dezbateri cu elevii școlii.

„Alegerile sunt considerate valabile dacă se prezintă la vot cel puțin jumătate plus unu din numărul total de elevi din unitatea respectivă. (…) Este declarat câștigător candidatul care a întrunit cel mai mare număr de voturi din totalul de voturi valide. În cazul în care nu se prezintă la vot jumătate plus unu din numărul total de alegători se va organiza un al doilea tur de alegeri”, precizează același ordin.

UPDATE: Trafic blocat pe DN 22, după răsturnarea unui TIR. Șoferul autotrenului a rămas încarcerat
Actualitate luni, 3 august 2026, 14:30

UPDATE: Trafic blocat pe DN 22, după răsturnarea unui TIR. Șoferul autotrenului a rămas încarcerat

UPDATE: Șoferul care s-a răsturnat astăzi cu autotrenul pe DN 22 și a rămas încarcerat a fost declarat decedat de către medicii SAJ prezenți...

UPDATE: Trafic blocat pe DN 22, după răsturnarea unui TIR. Șoferul autotrenului a rămas încarcerat
MApN: Testări de mine antidesant în Poligonul Capu Midia. Accesul în zonă este restricționat
Actualitate luni, 3 august 2026, 14:01

MApN: Testări de mine antidesant în Poligonul Capu Midia. Accesul în zonă este restricționat

În Poligonul Capu Midia din județul Constanța în perioada 3 – 6 august, se vor desfășura testări de mine antidesant, executate de...

MApN: Testări de mine antidesant în Poligonul Capu Midia. Accesul în zonă este restricționat
EFORIE NORD: Persoană scoasă din mare de salvamari
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:43

EFORIE NORD: Persoană scoasă din mare de salvamari

Echipaje medicale SMURD și SAJ au fost solicitate să intervină, pe plaja Ruxi din Eforie Nord, la o persoană scoasă de salvamari din apă în...

EFORIE NORD: Persoană scoasă din mare de salvamari
Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:26

Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați

Salvamarii de pe plajele din Eforie au arborat, astăzi, STEAGUL GALBEN în foișoare, semn că marea este agitată, înotul este permis doar...

Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:08

Autoritatea Navală Română continuă acțiunile de control pentru creșterea siguranței navigației în domeniul agrementului nautic

În perioada 27 iulie – 2 august 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie ale Autorității Navale...

Autoritatea Navală Română continuă acțiunile de control pentru creșterea siguranței navigației în domeniul agrementului nautic
Actualitate luni, 3 august 2026, 13:03

Trafic îngreunat pe autostrăzile A2 și A4 spre litoral, precum și pe DN39, în zona Eforie Nord

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța informează conducătorii auto că, la această oră, se înregistrează valori ridicate de trafic pe...

Trafic îngreunat pe autostrăzile A2 și A4 spre litoral, precum și pe DN39, în zona Eforie Nord
Actualitate luni, 3 august 2026, 12:04

VIDEO | Stânca din apropierea braţului Bala al Dunării a fost dislocată cu succes

Stânca aflată în apropierea braţului Bala al Dunării a fost dislocată cu ajutorul a 180 de kilograme de explozibil, a anunţat, luni, ministrul...

VIDEO | Stânca din apropierea braţului Bala al Dunării a fost dislocată cu succes
Actualitate luni, 3 august 2026, 10:50

Valul de căldură extremă se extinde. Dobrogea, sub COD GALBEN de caniculă

ANM a emis noi avertizări de căldură extremă și disconfort termic ridicat, valabile în toată țara în intervalul 4 august, ora 10.00 –...

Valul de căldură extremă se extinde. Dobrogea, sub COD GALBEN de caniculă