Ascultă Radio România Constanța Live

Membrii Sindicatului Sanitas, filiala Constanţa negocieri cu Ministerul Sănătăţii

Publicat de , 21 iulie 2015, 16:53

Membrii Sindicatului Sanitas filiala Constanţa au participat la negocierile cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pentru creşterea veniturilor salariale în sănătate. Reprezentanţii ministerelor au promis o nouă lege a salarizării bugetarilor, în urma căreia, pentru sănătate, salariile vor creşte cu 70% în următorii trei ani.

Reprezentaţii Sindicatului Sanitas Filiala Constanţa au reuşiţ de curând, semnarea unui contract colectiv de muncă, lucru care nu mai fusese făcut de la sfârşitul anului 2011. În plus au obţinut pentru personalul medical din cadrul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă acordarea a 20 de tichete de masă pe lună, în valoare de aproximativ 200 de lei. Costul acestora va fi suportat în mare parte de Consiliul Judeţean Constanţa.

Pe plan naţional, sindicaliştii constănţeni sunt solidari cu colegii lor de breaslă, care continuă negocierile cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale în ceea ce priveşte rezolvarea regulamentului de sporuri printr-o finanţare mai bună, acordarea creşterii veniturilor salariale, două revendicări despre care aceştia consideră că nu mai suportă amânare şi, în consecinţă, au cerut să fie rezolvate cât mai curând.

„Am avut o întâlnire cu ministrul secretar de stat din cadrul Ministerului Sănătăţii. Am cerut majorarea salariilor până la 1 septembrie cu minimum 10%, iar ministerul garantează o creştere de doar 5%. De asemenea, am cerut să ni se prezinte draftul noii legi a salarizării la care lucrează Ministerul Muncii, pentru ca Sanitas să-şi poată exprima punctul de vedere în ceea ce priveşte salarizarea pe sănătate şi asistenţă socială”, ne-a declarat Nicolae Manea, preşedintele Sindicatului Sanitas filiala Constanţa.

CONSTANȚA: Lucrări la sistemul de iluminat public și posibile restricții de circulație pe mai multe străzi
Ştiri luni, 3 august 2026, 15:28

CONSTANȚA: Lucrări la sistemul de iluminat public și posibile restricții de circulație pe mai multe străzi

Procesul de modernizare a iluminatului public avansează în municipiul Constanța, iar în această săptămână echipele de lucru intervin în mai...

CONSTANȚA: Lucrări la sistemul de iluminat public și posibile restricții de circulație pe mai multe străzi
MANGALIA: Ultima săptămână de transport public gratuit în municipiu și în stațiunile din sudul litoralului
Ştiri luni, 3 august 2026, 15:23

MANGALIA: Ultima săptămână de transport public gratuit în municipiu și în stațiunile din sudul litoralului

Transportul public în municipiul Mangalia și în cele șase stațiuni aferente rămâne gratuit și săptămâna aceasta. Inițial, Primăria...

MANGALIA: Ultima săptămână de transport public gratuit în municipiu și în stațiunile din sudul litoralului
UPDATE: Trafic blocat pe DN 22, după răsturnarea unui TIR. Șoferul autotrenului a rămas încarcerat
Ştiri luni, 3 august 2026, 14:30

UPDATE: Trafic blocat pe DN 22, după răsturnarea unui TIR. Șoferul autotrenului a rămas încarcerat

UPDATE: Precizări oficiale din partea IPJ Constanța în legătură cu accidentul mortal de astăzi, de pe DN 22. „Astăzi, în jurul orei 13.50,...

UPDATE: Trafic blocat pe DN 22, după răsturnarea unui TIR. Șoferul autotrenului a rămas încarcerat
MApN: Testări de mine antidesant în Poligonul Capu Midia. Accesul în zonă este restricționat
Ştiri luni, 3 august 2026, 14:01

MApN: Testări de mine antidesant în Poligonul Capu Midia. Accesul în zonă este restricționat

În Poligonul Capu Midia din județul Constanța în perioada 3 – 6 august, se vor desfășura testări de mine antidesant, executate de...

MApN: Testări de mine antidesant în Poligonul Capu Midia. Accesul în zonă este restricționat
Ştiri luni, 3 august 2026, 13:43

EFORIE NORD: Persoană scoasă din mare de salvamari

Echipaje medicale SMURD și SAJ au fost solicitate să intervină, pe plaja Ruxi din Eforie Nord, la o persoană scoasă de salvamari din apă în...

EFORIE NORD: Persoană scoasă din mare de salvamari
Ştiri luni, 3 august 2026, 13:26

Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați

Salvamarii de pe plajele din Eforie au arborat, astăzi, STEAGUL GALBEN în foișoare, semn că marea este agitată, înotul este permis doar...

Salvamarii au arborat STEAGUL GALBEN pe plajele din Eforie: Înotul în mare este permis doar celor experimentați
Ştiri luni, 3 august 2026, 13:08

Autoritatea Navală Română continuă acțiunile de control pentru creșterea siguranței navigației în domeniul agrementului nautic

În perioada 27 iulie – 2 august 2026, ofițerii de siguranță din cadrul căpităniilor și oficiilor de căpitănie ale Autorității Navale...

Autoritatea Navală Română continuă acțiunile de control pentru creșterea siguranței navigației în domeniul agrementului nautic
Ştiri luni, 3 august 2026, 13:03

Trafic îngreunat pe autostrăzile A2 și A4 spre litoral, precum și pe DN39, în zona Eforie Nord

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța informează conducătorii auto că, la această oră, se înregistrează valori ridicate de trafic pe...

Trafic îngreunat pe autostrăzile A2 și A4 spre litoral, precum și pe DN39, în zona Eforie Nord