PORTRET: Victor Hugo – „Viaţa este pierderea neîntreruptă a tot ceea ce iubim”

Publicat de Bogdan Comșa, 4 iunie 2015, 18:57

„Atâta vreme cât va exista, din pricina legilor şi a moravurilor, un blestem social care creează în chip artificial, în plină civilizaţie, adevărate iaduri, agravând cu o fatalitate omenească destinul, care e de esenţă divină; atâta vreme cât cele trei probleme ale secolului: înjosirea omului prin exploatare, decăderea femeii prin foame, atrofierea copilului prin puterea întunericului, nu vor fi rezolvate; atâta vreme cât, în anumite pături, constrângerile sociale vor fi cu putinţă; atâta vreme cât pe Pământ vor dăinui ignoranţa şi mizeria, cărţi de felul celei de faţă nu vor fi zadarnice.” – Victor Hugo despre romanul „Mizerabilii”.

La 22 mai 1885 se stingea din viaţă poetul, dramaturgul şi marele romancier francez Victor Hugo. La funeraliile sale au luat parte aproape două milioane de oameni care l-au admirat şi care au vrut să-l însoţească pe ultimul drum. A fost înmormântat în Pantheon, la Paris, fiind considerat un adevărat erou al Franţei. Reprezentant de seamă al romantismului francez, el rămâne o personalitate culturală de anvergură universală. Operele sale constituie adevărate pietre de hotar, căci marele scriitor a reuşit să surprindă în creaţiile sale natura umană în toată complexitatea ei, într-un mod desăvârşit. O operă „umană prin detaliu şi semnificaţie, inumană prin proporţii”, aşa cum o numea Albert Thibaude.

Născut în 26 februarie 1802, în preajma constituirii Imperiului lui Napoleon Bonaparte, scriitorul a asistat până în 1885 – anul morţii sale, la cele mai însemnate evenimente din istoria Franţei, cum ar fi restauraţia monarhiei, revoluţiile din 1830 şi 1848, proclamarea celei de-a doua Republici şi Comuna din Paris.

Victor-Marie Hugo a fost cel de-al treilea fiu al lui Joseph Léopold Sigisbert Hugo şi Sophie Trébuchet. S-a născut în anul 1802 la Besançon în regiunea Franche-Comté. Tatăl lui Victor Hugo era ateist republican şi ofiţer în armata lui Napoleon, pe care îl stima enorm, iar mama sa era catolică şi regalistă.

S-a făcut remarcat ca un mare talent literar de la o vârstă fragedă, primind la vârsta de 15 ani o distincţie onorantă din partea Academiei Franceze. A învăţat la liceul Louis le Grand din Paris şi, din adolescenţă, a scris poezii, a tradus din opera lui Virgiliu. În 1819, a fondat împreună cu fraţii săi revista „Conservateur Littéraire”. A debutat în 1822, cu volumul de versuri „Odes et poésies diverses”.
În 1829 publica piesa de teatru „Cromwell” iar prefaţa scrisă de el devenea manifestul curentului romantic. În 1830 se juca la Paris piesa „Hernani”, avea succes cu „Le roi s’amuse” (1832), care a stat la baza operei Rigoletto, a lui Giuseppe Verdi. Primul roman publicat a fost Han d’Islande (1823). În 1831 a publicat primul roman istoric, „Notre-Dame de Paris” şi libretul pentru opera Esmeralda, bazată pe acest roman.

În cele peste şase decenii de activitate literară, Hugo a confirmat această recunoaştere a valorii sale prin opere în care a abordat mai multe genuri, realizând cel mai impresionant tablou al vremii.

În ciuda dorinţelor mamei sale, Victor Hugo s-a îndrăgostit şi logodit în secret cu iubita lui din copilărie, Adèle Foucher (1803-1868), dar abia după moartea mamei lui Hugo s-au căsătorit, în 1822. Cuplul a avut 5 copii. Unul din fraţii mai mari ai scriitorului, Eugene, era şi el îndrăgostit de Adèle. În ziua nunţii celor doi, acesta a înnebunit. Totuşi, Victor Hugo a avut şi o mare iubire în afara căsătoriei: pe Juliette Drouet, o actriţă de teatru, căreia i-a dedicat multe dintre volumele sale de poezii.

Deşi a locuit în Franţa, cea mai mare parte a vieţii lui, din 1851 până în 1870, a fost exilat şi a locuit în Belgia, în insulele Jersey şi Guernsey. Victor Hugo era simpatizant al Republicii. A fost pair al Franţei din 1845, senator al Parisului şi membru al Academiei Franceze din 1841. Zece ani mai târziu, Hugo a fost exilat pentru curajul de a-l numi pe Napoleon al III-lea „trădător”.

În decursul exilului, Hugo a publicat o parte din pamfletele sale cele mai celebre la adresa lui Napoleon al III-lea: „Napoleon cel mic” şi „Istoria unei crime”. Deşi au fost interzise în Franţa, pamfletele sale au avut o puternică influenţă în ţările învecinate.

Hugo a scris în exil şi „Mizerabilii”, probabil cel mai cunoscut roman al său. Victor Hugo s-a impus ca un teoretician al romantismului, definind libertatea literaturii în alegerea temei, în promovarea atitudinilor de revoltă contra tiraniilor şi de solidaritate cu popoarele angajate în lupta pentru libertate, în orientarea către contactul direct cu viaţa. Cu toate că diversitatea operei sale este incontestabilă iar profunzimea ei a stârnit interesul în toate epocile literare, Hugo rămâne în conştiinţa cititorilor săi ca marele autor al „Mizerabililor”.

Apariţia, în 1862, a romanului avea să abolească definitiv vechile formule romaneşti, impresionând prin complexitatea compoziţiei sale, în care se regăsesc elemente de frescă, de foileton, de intrigă socială şi de evocare istorică. În această perioadă a mai scris „Casa de Hauteville”, volumul de poezii Pedepsele (1853) – capodoperă a poeziei satirice franceze, romanul autobiografic „Adèle” (1863). Au urmat romanele „Oamenii mării” (1866), „Omul care râde” (1869), „Anul ’93” (1874).

La bătrâneţe, Hugo a devenit o veritabilă instituţie, întruchiparea vie a artei şi a spiritului naţional francez. S-a întors la Paris după abdicarea lui Napoleon al III-lea. La sosirea sa, pe 5 septembrie 1870, o mulţime uriaşă l-a aşteptat în Gare du Nord. Într-o ţară sfâşiată de război, într-o capitală asediată de inamic, Hugo i-a îndemnat pe francezi la unitate şi rezistenţă. În perioada Comunei din Paris (1871), Victor Hugo a fost expulzat pentru adăpostirea unor revoluţionari. S-a refugiat la Luxemburg, apoi s-a întors la Paris şi în, 1876, a fost ales senator.

În ultimii ani ai vieţii a publicat Legenda secolelor (1877, 1883) – două volume – capodoperă a poeziei franceze, volumul „Arta de a fi bunic” (1877), poemul satiric Papa (1878), drama istorică în versuri „Torquemada” (1882).

Musical-ul Les Miserables – Cea mai recentă ecranizare a romanului omonim de Victor Hugo (2012)