Ascultă Radio România Constanța Live

Artefacte furate de la Tulcea și ajunse la Londra, repatriate în România

Artefacte furate de la Tulcea și ajunse la Londra, repatriate în România

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 28 mai 2015, 14:43

În cursul urmăririi penale efectuate de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia în cauzele privind regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, la data de 28 mai 2015 au fost repatriate din Londra, prin cooperare judiciară internaţională cu autorităţile din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, două monumente epigrafice, reprezentând tabulae de bronz care conţin legile municipiului Troesmis (judeţul Tulcea), emise în timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180 AD).

Cele două tabulae au fost repatriate în urma cooperării cu autorităţile judiciare britanice sesizate prin intermediul unui birou de avocaţi de o casă de licitaţii din Londra.

Conform actelor de urmărire efectuate, artefactele fuseseră sustrase în anul 2002, din situl arheologic al oraşului antic Troesmis, comuna Turcoaia, judeţul Tulcea, clasat monument istoric, iar ulterior au fost oferite la vânzare pe piaţa internaţională de antichităţi la preţul de 80.000 de Lire Sterline.

Din concluziile raportului de expertiză rezultă că cele două tabulae sunt din bronz, cu dimensiunile de 67 x 54 cm, greutatea de 26,41 kg (I), respectiv 59 x 50 cm, greutatea de 23,60 kg (II), scrise în limba latină; artefactele sunt autentice, reprezintă „legea municipală a unui oraş roman”, provin din municipiul roman Troesmis (Igliţa, judeţul Tulcea), emise în timpul împăratului Marcus Aurelius (161-180 AD), sunt cel mai important document scris aparţinând istoriei noastre vechi şi provenind de pe teritoriul României. Aşezarea urbană romană a fost datată în secolele I a. Chr. – III p. Chr. şi este clasată monument istoric, având codul LMI – TL-I-s-A-05952.

Faptele au fost comise de persoane aflate în curs de urmărire sau judecare, pentru sustragerea şi valorificarea ilegală a mai multor tezaure antice, comise în aceeaşi perioadă.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a formulat cerere de asistenţă judiciară internaţională pe care a transmis-o autorităţilor britanice prin intermediul Biroului de cooperare judiciară internaţională din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta facilitând schimbul de date, documente şi informaţii cu autorităţile competente ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Ataşatul de afaceri interne din cadrul Ambasadei României la Londra a monitorizat în permanenţă etapele de executare a cererii de comisie rogatorie internaţională. La data de 13 mai 2015, autorităţile britanice competente au remis tabulaele, mijloace materiale de probă, autorităţilor judiciare române, în vederea continuării procesului penal. Piesele urmează a fi depuse în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României, Bucureşti, unde se vor efectua examinări suplimentare.

În perioada 1998 – 2014, grupări cuprinzând 34 inculpaţi, braconieri ai siturilor arheologice, au comis infracţiuni la regimul de protecţie a Patrimoniului Cultural Naţional, constând în sustragerea, exportul ilegal, valorificarea şi spălarea pe piaţa internaţională de antichităţi a mai multor tezaure monetare (stateri Koson, Lysimach şi denari romani), brăţări spiralice din aur şi alte artefacte sustrase din siturile arheologice Sarmizegetusa Regia şi Piatra Roşie, monumente UNESCO.

Numeroase bunuri au fost pierdute pentru Patrimoniul Cultural Naţional, cauzându-se un prejudiciu de peste 4.000.000 euro. Acestea sunt puse în urmărire naţională şi internaţională, prin INTERPOL. Până în prezent au fost pronunţate hotărâri definitive de condamnare pentru 12 inculpaţi.

Examinările ştiinţifice ale bunurilor aparţinând Patrimoniului Cultural Naţional al României, recuperate de organele judiciare, au fost realizate de experţi care activează în Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Institutul Naţional de Fizică Atomică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, Institutul de Expertize Criminalistice din cadrul IGPR, Cabinetul Numismatic al Academiei Române, Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie (Constanţa), Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (Tulcea), Muzeul Ţării Crişurilor (Oradea) etc.

Alte expertize s-au realizat în laboratoare specializate din Franţa, Marea Britanie, Germania, Italia şi Statele Unite ale Americii.

Urmărirea penală este efectuată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi ofiţeri ai poliţiei judiciare din cadrul structurii specializate a Poliţiei Române.

Sursa foto – info-delta.ro

EFORIE SUD: Expoziția „Celălalt litoral” explorează istoria nevăzută a muncii și migrației pe litoralul românesc
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 16:40

EFORIE SUD: Expoziția „Celălalt litoral” explorează istoria nevăzută a muncii și migrației pe litoralul românesc

Grădina Cinemascop din Eforie Sud va găzdui sâmbătă, 15 august 2026, începând cu ora 18:00, vernisajul expoziției „Celălalt litoral”....

EFORIE SUD: Expoziția „Celălalt litoral” explorează istoria nevăzută a muncii și migrației pe litoralul românesc
Conf. univ. dr. Daniel Citirigă despre momentele istorice ale Zilei Marinei Române
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 16:39

Conf. univ. dr. Daniel Citirigă despre momentele istorice ale Zilei Marinei Române

Ziua Marinei Române a fost marcată pentru prima dată în 1902, la 15 august, fiind strâns legată de sărbătoarea religioasă a Sfintei Maria,...

Conf. univ. dr. Daniel Citirigă despre momentele istorice ale Zilei Marinei Române
CONSTANȚA: Festivitățile dedicate Zilei Marinei se apropie de final, dar evenimentele din acest weekend continuă
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 16:08

CONSTANȚA: Festivitățile dedicate Zilei Marinei se apropie de final, dar evenimentele din acest weekend continuă

Festivitățile dedicate Zilei Marinei se apropie de final, dar evenimentele din acest weekend continuă. De la ora 18.30, pe o plajă privată din...

CONSTANȚA: Festivitățile dedicate Zilei Marinei se apropie de final, dar evenimentele din acest weekend continuă
adrian mihalcioiu
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 15:45

Ziua Marinei Române- liderul SLN, Adrian Mihălcioiu, atrage atenția asupra marinarilor care străbat zonele de conflict

De Ziua Marinei Române, liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălcioiu, atrage atenția asupra marinarilor care străbat zonele de...

Ziua Marinei Române- liderul SLN, Adrian Mihălcioiu, atrage atenția asupra marinarilor care străbat zonele de conflict
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 15:08

TULCEA: Ziua Marinei Române sărbătorită pe faleza Ivan Patzaichin

Mii de persoane au asistat, sâmbătă dimineaţa, la evenimentele organizate pe faleza Ivan Patzaichin din Tulcea cu prilejul Zilei Marinei Române,...

TULCEA: Ziua Marinei Române sărbătorită pe faleza Ivan Patzaichin
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 13:53

TULCEA: Șofer la un pas de comă alcoolică scos din trafic de polițiști

Ieri, 14 august 2026, în jurul orei 19:51, polițiștii au depistat, în trafic, un bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitatea Jijila,...

TULCEA: Șofer la un pas de comă alcoolică scos din trafic de polițiști
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 13:30

Academia Atlantykron și-a încheiat recent cea de-a 37-a ediție, desfășurată pe Insula Inelul de Piatră de la Capidava

Academia Atlantykron și-a încheiat recent cea de-a 37-a ediție, desfășurată pe Insula Inelul de Piatră de la Capidava. Timp de șapte zile,...

Academia Atlantykron și-a încheiat recent cea de-a 37-a ediție, desfășurată pe Insula Inelul de Piatră de la Capidava
Ştiri sâmbătă, 15 august 2026, 13:29

România a depus oficial, vineri seara, cererea de plată nr. 5 din PNRR

România a depus oficial, vineri seara, cererea de plată nr. 5 din PNRR, în valoare totală de 2,84 miliarde de euro, a anunțat ministrul...

România a depus oficial, vineri seara, cererea de plată nr. 5 din PNRR