Ascultă Radio România Constanța Live

Vreme de vară, duminică, pe litoral

Vreme de vară, duminică, pe litoral

Publicat de Adina Sîrbu, 24 mai 2015, 11:24

Vreme caldă şi predominant frumoasă, astăzi, în Dobrogea.

Cerul va fi variabil,  cu înnorări trecătoare, iar vântul va sufla slab şi moderat.

Maximele termice ale zilei vor fi cuprinse între 21 şi 30 de grade, iar în apa mării vor fi cel mult 19 grade.

 

Începutul săptămânii aduce vreme instabilă, însă maximele rămân ridicate în Dobrogea – până la 29 de grade.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată valabilă pentru întreaga ţară începând din 24 mai, ora 21,00, până marţi, 26 mai, ora 9,00.

Potrivit ANM, în noaptea de duminică spre luni, în Banat, Oltenia, sudul Crişanei, sud-vestul Transilvaniei şi în zonele montane aferente vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, manifestată prin averse care vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului cu aspect de vijelie şi căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.

Începând de luni după-amiază până marţi dimineaţă, astfel de fenomene vor fi prezente în sudul, centrul, nord-vestul şi nordul ţării.

 

 

lebede, vreme frumoasa, lacul Tabacarie - foto - ds
Meteo vineri, 31 iulie 2026, 09:28

Vreme frumoasă, în Dobrogea, cu o maximă termică de 32 de grade Celsius

Vremea va fi frumoasă și caldă, vineri, în Dobrogea, cu o maximă termică de 32 de grade Celsius. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va...

Vreme frumoasă, în Dobrogea, cu o maximă termică de 32 de grade Celsius
Cresc temperaturile în Dobrogea și pe litoral
Meteo joi, 30 iulie 2026, 07:08

Cresc temperaturile în Dobrogea și pe litoral

Meteorologii anunță pentru astăzi, în Dobrogea, mult soare și temperaturi ce vor depăși 30 de grade. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla...

Cresc temperaturile în Dobrogea și pe litoral
Vreme însorită, în Dobogea și pe litoral
Meteo miercuri, 29 iulie 2026, 22:13

Vreme însorită, în Dobogea și pe litoral

Soare generos și temperaturi de peste 30 de grade anunță meteorologii joi în Dobrogea și la malul mării. Cerul va fi senin, vântul va sufla...

Vreme însorită, în Dobogea și pe litoral
constanta-portul-tomis-meteo-vreme-frumoasa-foto-alina-enache-1024x577
Meteo miercuri, 29 iulie 2026, 06:49

Vremea va fi caldă și frumoasă, în Dobrogea și pe litoral

Vremea va fi frumoasă, marți, în Dobrogea, când termometrele vor indica 31 de grade Celsius. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla slab până...

Vremea va fi caldă și frumoasă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo marți, 28 iulie 2026, 22:12

Vremea va fi frumoasă, în Dobrogea, cu o maximă termică de 31 de grade Celsius

Vremea va fi frumoasă, în Dobrogea, anunță meteorologii pentru ziua de marți, când maxima termică va fi de 31 de grade Celsius. Cerul va fi...

Vremea va fi frumoasă, în Dobrogea, cu o maximă termică de 31 de grade Celsius
Meteo marți, 28 iulie 2026, 07:11

Vreme însorită și caldă, în Dobrogea și la malul mării

Astăzi, vremea în Dobrogea și pe litoral va fi în general frumoasă, cu valori termice mai moderate față de prima zi din săptămână. Vor mai...

Vreme însorită și caldă, în Dobrogea și la malul mării
Meteo luni, 27 iulie 2026, 22:18

Vreme predominant frumoasă, în Dobrogea și pe litoral

Urmează două zile cu vreme frumoasă, vânt moderat și temperaturi plăcute, în Dobrogea și la malul mării. Marți, vremea va fi în general...

Vreme predominant frumoasă, în Dobrogea și pe litoral
Meteo luni, 27 iulie 2026, 07:32

Vreme călduroasă și furtuni, în Dobrogea și pe litoral

Începutul de săptămână aduce vreme instabilă, dar călduroasă în Dobrogea și la malul mării,  Jumătatea vestică a țării este sub Cod...

Vreme călduroasă și furtuni, în Dobrogea și pe litoral