Ascultă Radio România Constanța Live

Reacţiile oamenilor după tragedia din Bucureşti

Reacţiile oamenilor după tragedia din Bucureşti

Publicat de , 23 mai 2015, 12:56

După 35 de ore în care femeia de 60 de ani putea să se arunce în orice clipă de pe blocul din centrul Capitalei, autorităţile au decis să aducă o saltea pneumatică de la Argeş pentru a salva victima. Când a avut loc tragedia, echipamentul nu era nici măcar umflat.

Soţul femeii a declarat în exclusivitate pentru B1 TV că este nemulţumit de reacţia autorităţilor. Timp de 30 de ore nimeni nu a putut să o facă pe femeie să renunțe la gândurile negre. Nici negociatorii, nici cei de la ISU, nici soțul și nici măcar preotul. Iar pentru autorități a fost o misiune ratată – au adus o saltea specială de la Arges, dar când au încercat să o intindă, femeia s-a aruncat în gol.

„Nu a existat un perimetru corect stabilit, în tot răstimpul cât am fost eu acolo, aproximativ 30-40 de minute, până am ajuns la negociatori, cât am vorbit cu ei până am plecat, perimetrul nu era securizat, era trafic pe strada repectivă, erau copii pe strada respectiva. Poliția care era acolo sprijinea mai degrabă mașinile de poliție decât să se asigure că cetățenii sunt protejați”, a spus un bărbat.

Vecinii și rudele victimei nu pot înțelege de ce autoritățile nu au reacționat mai devreme.

„Părerea mea e că ori a simțit că pompierii au vrut să întindă salteaua și cred părerea mea e că o fi văzut, nu știu. Pompierii, de când au adus salteaua putea să o întindă de 10 ori. N-a întins nimic, a stat, tot a tras de timp eu zic părerea mea e că dacă apuca să întindă mai repede. Asta e țara noastră ce să facem?”, a spus un alt bărbat de la fața locului.

„Nimeni nu a făcut nimic, nici salvarea absolut nimeni. A stat să se uite. S-a dus un polițist am înțeles mai de dimineață sau nu știu când de i-a dat apa, putea să o prindă că i-a întins să îi dea paharul de apă punea și mana pe ea. Dar nici nu i-a interesat”, a mai spus un trecător.

„A fost o saltea neumflată. De ieri de dimineață tot urmăresc că stau aici la doi pași. La ora 5:30 a venit cu saltelele aceela chipurile care a pus-o foarte frumos, una langă clădirea Bisericii și a lăsat-o asa deci neumflată. Chiar dacă intra în stop cardio respirator se putea resuscita ca în aer obligat intra în șoc dar fiind salteaua eu cred că nu deceda. În alte ţări sunt negociatori care fac ceva să nu se arunce și tu nu faci nimic?”, a mai spus o femeie.

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 19:56

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE

Evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) indică disponibilitatea unui număr de 34.645 de locuri de muncă la...

Aproape 35.000 de locuri de muncă vacante România; peste 100 de joburi în UE
CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 17:03

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024

Un raport al Curții de Conturi a descoperit multiple nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024. În document se...

CONSTANȚA: Curtea de Conturi a descoperit nereguli privind modul în care au fost recalculate pensiile, în anul 2024
TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 16:10

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi

Primăria municipiului Tulcea a inaugurat, miercuri, trei centre sociale, două dintre ele destinate persoanelor cu dizabilităţi şi unul celor în...

TULCEA: Au fost inaugurate trei centre sociale noi
Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
Social miercuri, 16 septembrie 2026, 09:29

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța

Angajații de la Oil Terminal intră astăzi în grevă de avertisment, timp de două ore, iar din 28 septembrie vor declanșa greva generală pe...

Grevă de avertisment de două ore, la Oil Terminal Constanța
Social marți, 15 septembrie 2026, 20:31

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026

Federația Sindicatelor din Silvicultură SILVA organizează, în perioada 15 – 18 septembrie 2026, la Jupiter, județul Constanța, Manifestările...

JUPITER: Peste 600 de participanți din țară și din străinătate, la Manifestările Internaționale ale Silvicultorilor 2026
Social duminică, 13 septembrie 2026, 11:05

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei

Bucureştiul a stabilit sâmbătă un Record Mondial cu „Masa care uneşte”, cea mai lungă masă din lume, de 5 kilometri, din Piaţa...

Record mondial: 20.000 de oameni la evenimentul caritabil „Masa care unește” din centrul Capitalei
Social sâmbătă, 12 septembrie 2026, 17:24

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari

17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionarii și beneficiarii din județul Constanța, pentru seria cu prezentare în stațiune în...

CONSTANȚA: 17 bilete de tratament mai sunt disponibile pentru pensionari
Social joi, 10 septembrie 2026, 07:50

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment

Sindicaliștii de la Oil Terminal pregătesc acțiuni greviste în perioada următoare. Mai întâi, o grevă de avertisment, în cursul zilei de...

Sindicaliștii de la Oil Terminal sunt în grevă de avertisment