Ascultă Radio România Constanța Live

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 25 septembrie 2014, 07:31

Mâine, la ora 10.00, Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean, va începe la Pavilionul Expozițional din Constanța.
Vor fi prezenți aproximativ 300 de producători, agricultori, viticultori, crescători de animale și meșteri populari dobrogeni.
Sărbătoarea va ține de mâine, până duminica viitoare, pe 5 octombrie.
Producătorii, agricultorii și artiștii populari își vor ține standurile deschise în fiecare zi, de la 10.00 la 20.00. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Constanța, împreună cu Primăria Municipiului Constanța și Consiliul Județean Tulcea.
Este pentru a doua oară când Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean este organizată în parteneriat cu CJ Tulcea, ca semn al solidarității dintre cele două județe ale Dobrogei.

SPIT Constanța anunță că au fost emise somațile de plată aferente obligațiilor fiscale restante
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:40

SPIT Constanța anunță că au fost emise somațile de plată aferente obligațiilor fiscale restante

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa informează contribuabilii – persoane fizice şi juridice – că, în conformitate cu...

SPIT Constanța anunță că au fost emise somațile de plată aferente obligațiilor fiscale restante
CONSTANȚA: Fiul șefului CJPC, amenințat pe rețelele sociale. Horia Constantinescu a depus plângere penală la Parchet
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:23

CONSTANȚA: Fiul șefului CJPC, amenințat pe rețelele sociale. Horia Constantinescu a depus plângere penală la Parchet

Horia Constantinescu, șeful CJPC Constanța, a anunțat că băiatul său, în vârstă de 12 ani, a primit amenințări din partea unor tineri pe...

CONSTANȚA: Fiul șefului CJPC, amenințat pe rețelele sociale. Horia Constantinescu a depus plângere penală la Parchet
AUDIO | Campanie de stopare a bullyingului, inițiată de liceenii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 11:09

AUDIO | Campanie de stopare a bullyingului, inițiată de liceenii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța

Cazurile înfiorătoare de violență comise de minori, care au zguduit România în ultima perioadă, au pus pe gânduri autoritățile, dar și pe...

AUDIO | Campanie de stopare a bullyingului, inițiată de liceenii de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța
Cei 3 suporteri greci răniți în accidentul rutier din Timiș, soldat cu 7 morți, sunt stabili hemodinamic
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 09:18

Cei 3 suporteri greci răniți în accidentul rutier din Timiș, soldat cu 7 morți, sunt stabili hemodinamic

Pacienţii răniţi în accidentul rutier produs marţi în localitatea Lugojel din județul Timis, soldat cu 7 decese, sunt stabili hemodinamic, a...

Cei 3 suporteri greci răniți în accidentul rutier din Timiș, soldat cu 7 morți, sunt stabili hemodinamic
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 08:33

Muzeografii și bibliotecarii continuă protestele în fața Ministerului Culturii

Muzeografii și bibliotecarii din țară au ieșit din nou în stradă, pentru a noua zi de proteste, reclamând subfinanțarea Culturii, salariile...

Muzeografii și bibliotecarii continuă protestele în fața Ministerului Culturii
Actualitate miercuri, 28 ianuarie 2026, 07:55

AUDIO | Sindicaliștii din Sănătate anunță proteste față de reducerea fondului de salarii

Sindicaliștii din Sănătate și Asistență Socială sunt pregătiți de proteste, dacă Guvernul nu renunță la reducerea cu 10% a fondului de...

AUDIO | Sindicaliștii din Sănătate anunță proteste față de reducerea fondului de salarii
Actualitate marți, 27 ianuarie 2026, 20:57

ISU Constanța – Număr mare de solicitări primite privind posibile scăpări de gaze

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța a atras astăzi atenția asupra numărului ridicat de solicitări primite, privind posibile...

ISU Constanța – Număr mare de solicitări primite privind posibile scăpări de gaze
Actualitate marți, 27 ianuarie 2026, 18:29

DIICOT: Un rezident din Rusia a plănuit sabotaje în România și atacuri în Cehia și Lituania

Sabotajele ce urmau să aibă loc pe teritoriul României, incendierea unor autobuze în Cehia și tentativele de atac terorist pe teritoriul...

DIICOT: Un rezident din Rusia a plănuit sabotaje în România și atacuri în Cehia și Lituania