Ascultă Radio România Constanța Live

Medicul care și-a uitat telefonul mobil în abdomenul pacientei

Medicul care și-a uitat telefonul mobil în abdomenul pacientei

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 16 mai 2015, 16:00

Hanan Mahmud Abdul Karim, o femeie de 36 de ani din Iordania, s-a prezentat la un spital din Amman în 24 aprilie pentru o cezariană. A născut un băiețel perfect sănătos, dar și-a dat seama repede că ceva nu era în regulă, relatează vineri 7sur7.be.

‘A început să aibă dureri cumplite și simțea că îi vibrează stomacul. Nu se mai putea mișca’, a spus mama lui Hanan presei locale. ‘Am dus-o la spital, unde i s-au administrat niște medicamente, dar nu i-a trecut’, a adăugat ea.

Numai după o radiografie s-a descoperit că medicul ginecolog care îi făcuse cezariana își uitase telefonul mobil în abdomenul pacientei. Hanan a fost astfel nevoită să mai treacă printr-o intervenție chirurgicală, în cursul căreia i-a fost scos telefonul mobil.

Eroarea medicală a făcut mare vâlvă în Iordania, problema ajungând până în Parlamentul iordanian, unde un ales a cerut demisia guvernului. ‘În țările în care autoritățile îi respectă pe cetățeni, funcționarii demisionează după un asemenea incident’, a spus el, citat de 7sur7.be.

Sursa – agerpres.ro

Lucrările la noua pasarelă care ar urma să lege cartierele constănțene Km 5 și Poarta 6 ar putea începe anul viitor
Actualitate miercuri, 12 noiembrie 2025, 07:55

Lucrările la noua pasarelă care ar urma să lege cartierele constănțene Km 5 și Poarta 6 ar putea începe anul viitor

Lucrările la noua pasarelă care ar urma să lege cartierele constănțene Km 5 și Poarta 6 ar putea începe anul viitor. În cadrul unui interviu...

Lucrările la noua pasarelă care ar urma să lege cartierele constănțene Km 5 și Poarta 6 ar putea începe anul viitor
Nicușor Dan sesizează la CCR legea privind utilizarea plajei Mării Negre
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 21:23

Nicușor Dan sesizează la CCR legea privind utilizarea plajei Mării Negre

Președintele Nicușor Dan a trimis, marți, Curții Constituționale o sesizare de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și...

Nicușor Dan sesizează la CCR legea privind utilizarea plajei Mării Negre
România și Ucraina dezmint acuzațiile Moscovei privind un complot ucraineano-britanic pentru deturnarea unui avion rus
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 17:06

România și Ucraina dezmint acuzațiile Moscovei privind un complot ucraineano-britanic pentru deturnarea unui avion rus

Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său britanic ar fi încercat să deturneze...

România și Ucraina dezmint acuzațiile Moscovei privind un complot ucraineano-britanic pentru deturnarea unui avion rus
TULCEA: ICEM sărbătorește Ziua Dobrogei – 14 NOIEMBRIE
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 16:15

TULCEA: ICEM sărbătorește Ziua Dobrogei – 14 NOIEMBRIE

Pe 14 noiembrie de la 10.30 la Muzeul de Istorie și Arheologie, va avea loc vernisajul expoziției ”PE PĂMÂNT ȘI PE APĂ: LOCUITORII DELTEI...

TULCEA: ICEM sărbătorește Ziua Dobrogei – 14 NOIEMBRIE
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 15:08

Țoiu: Bombardamentele de luni noaptea – o caracteristică a războiului de agresiune dus de Rusia

Noaptea trecută, Rusia a bombardat din nou Ucraina, cu consecințe pe teritoriul României, o ‘caracteristică a războiului de...

Țoiu: Bombardamentele de luni noaptea – o caracteristică a războiului de agresiune dus de Rusia
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 14:49

DIALOGURI LA ZI | Specialistul în adicții Cristian Oprișan, invitatul emisiunii de marți

Alcoolul, fumatul electronic, băuturile energizante și jocurile de noroc au propulsat România în topul european al dependențelor în rândul...

DIALOGURI LA ZI | Specialistul în adicții Cristian Oprișan, invitatul emisiunii de marți
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 14:45

MEDGIDIA: Ceremonial de comemorare a eroilor din Primul Război Mondial

Data de 11 noiembrie 1918 este data la care a fost încheiat Armistițiul de la Compaigne, Franța, între Imperiul German și Puterile Antantei,...

MEDGIDIA: Ceremonial de comemorare a eroilor din Primul Război Mondial
Actualitate marți, 11 noiembrie 2025, 14:39

Ministrul Apărării: România datorează recunoştinţă şi respect celor care şi-au jertfit viaţa sub tricolor

România datorează recunoştinţă şi respect celor care şi-au jertfit viaţa sub tricolor, a transmis astăzi ministrul Apărării Naționale,...

Ministrul Apărării: România datorează recunoştinţă şi respect celor care şi-au jertfit viaţa sub tricolor