Ascultă Radio România Constanța Live

Ziua Tatălui în România

Ziua Tatălui în România

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 10 mai 2015, 10:36

Ziua Tatălui se sărbătorește, în mod oficial, începând cu anul 2010, în a doua duminică a lunii mai, respectiv la 10 mai anul acesta.

A fost instituită prin Decretul 1468 pentru promulgarea Legii privind instituirea Zilei Tatălui semnat de președintele României, Traian Băsescu, la 13 octombrie 2009 și publicat în M.O. nr.694/15 octombrie 2009. Prin același Decret, a fost promulgată și Legea privind instituirea Zilei Mamei, care se sărbătorește, începând cu anul 2010, în prima duminică a lunii mai, scrie agerpes.ro.

Legea a fost dezbătută și aprobată în Camera Deputaților la 29 septembrie 2009. Inițiativa pentru instituirea acestor două sărbători a avut-o, în luna iunie 2009, Alianța Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA), precum și un grup de opt parlamentari.

În acest mod, inițiatorii legii au dorit să sublinieze rolul jucat de un tată în viața copilului său, în familie, dar și în societate, iar România era printre puținele state care până în anul 2009 nu au avut o astfel de tradiție în mod oficial.

Ziua Tatălui are o semnificație importantă, deoarece ajută la recunoașterea contribuției individuale a fiecăruia dintre cei doi părinți la viața de familie, în particular, și la construirea societății, în general.

Pe plan mondial, nu există o tradiție bine conturată în cazul celebrării zilei tatălui în jurul unei date anume. Zilele tatălui recunoscute oficial diferă de la țară la țară. În România, Ziua Tatălui a fost sărbătorită oficial, pentru prima dată, la 9 mai 2010.
Potrivit OUG nr. 111/2010, de indemnizația pentru creșterea copilului poate beneficia oricare dintre părinții copilului, dacă sunt îndeplinite condițiile necesare prevăzute în această Ordonanță. Indemnizația de maternitate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat.

ANM: Alternanțe termice de la o zi alta și precipitații însemnate cantitativ, pe parcursul intervalului 20 aprilie – 3 mai
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 21:00

ANM: Alternanțe termice de la o zi alta și precipitații însemnate cantitativ, pe parcursul intervalului 20 aprilie – 3 mai

Vremea va fi caracterizată de episoade cu alternanțe termice, în perioada 20 aprilie – 3 mai, în care maximele vor scădea chiar și cu 10...

ANM: Alternanțe termice de la o zi alta și precipitații însemnate cantitativ, pe parcursul intervalului 20 aprilie – 3 mai
Cătălin Iacob, liderul consilierilor locali ai USR Constanța: “Era o decizie de așteptat că vor ieși de la guvernare, dar eu nu înțeleg supărarea lor, pentru că toate măsurile pe care Guvernul le-a luat erau scrise într-un protocol pe care l-au semnat”
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 20:06

Cătălin Iacob, liderul consilierilor locali ai USR Constanța: “Era o decizie de așteptat că vor ieși de la guvernare, dar eu nu înțeleg supărarea lor, pentru că toate măsurile pe care Guvernul le-a luat erau scrise într-un protocol pe care l-au semnat”

Partidul Social Democrat a decis retragerea sprijinul acordat premierului Ilie Bolojan. Liderul consilierilor locali ai USR Constanța, Cătălin...

Cătălin Iacob, liderul consilierilor locali ai USR Constanța: “Era o decizie de așteptat că vor ieși de la guvernare, dar eu nu înțeleg supărarea lor, pentru că toate măsurile pe care Guvernul le-a luat erau scrise într-un protocol pe care l-au semnat”
Un polițist din cadrul IPJ Tulcea s-ar fi împușcat mortal
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 19:31

Un polițist din cadrul IPJ Tulcea s-ar fi împușcat mortal

La data de 20 aprilie 2026, în jurul orei 16:55, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire...

Un polițist din cadrul IPJ Tulcea s-ar fi împușcat mortal
„Momentul Adevărului”: PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 19:25

„Momentul Adevărului”: PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan

Partidul Social Democrat a decis, luni, să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor...

„Momentul Adevărului”: PSD a decis să îi retragă sprijinul politic premierului Ilie Bolojan
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 19:17

DGEP Constanța va fi reoganizată și 13 posturi vor fi desființate

13 posturi vor fi desființate, în urma reorganizării Direcției Generale de Evidența Persoanelor Constanța. Cel puțin așa prevede proiectul de...

DGEP Constanța va fi reoganizată și 13 posturi vor fi desființate
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 18:31

Ode to a Master – The Spirit of Garbis Dedeian, concert-omagiu

Joi, 23 aprilie (de la ora 19:00), Sala Radio va fi scena unui concert emoționant: Ode to a Master – The Spirit of Garbis Dedeian, un...

Ode to a Master – The Spirit of Garbis Dedeian, concert-omagiu
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 17:50

„Momentul Adevărului”: A început evenimentul în care PSD decide dacă retrage sprijinul politic premierului

Aproximativ 5.000 de membri ai organizațiilor județene PSD și ai Consiliului Politic Național al partidului decid luni dacă retrag sprijinul...

„Momentul Adevărului”: A început evenimentul în care PSD decide dacă retrage sprijinul politic premierului
Actualitate luni, 20 aprilie 2026, 17:32

Sania de treierat, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Sania de treierat sau „dicania” prezintă importanță pentru studiul practicării tradiționale a agriculturii în Dobrogea. Treieratul pe arie...

Sania de treierat, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța