CONSTANȚA: Centrul 39 Scafandri aniversează 59 de ani de la înființarea primei structuri de scafandri militari
Centrul 39 Scafandri „Amiral Ilie Ștefan”.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 13 noiembrie 2026, 16:40
Centrul 39 Scafandri „Amiral Ilie Ștefan” marchează duminică, 15 noiembrie 2026, împlinirea a 59 de ani de la înființarea primei structuri de scafandri militari și 50 de ani de la consacrarea scafandreriei ca domeniu distinct în România, două repere fundamentale în evoluția acestei specialități în cadrul Forțelor Navale Române.
Cu acest prilej, în perioada 12-13 noiembrie, au fost organizate o serie de activități aniversare dedicate istoriei, tradițiilor și perspectivelor de dezvoltare a scafandreriei românești, în prezența comandantului Centrului 39 Scafandri, comandor Marian Tănase.
Manifestările au debutat cu un simpozion de specialitate care a reunit reprezentanți ai mediului militar și civil, specialiști și cercetători. Dezbaterile au vizat formarea scafandrilor, evoluția echipamentelor, cercetarea în domeniul hiperbar și arheologia subacvatică.
Programul a continuat cu o întâlnire între foști scafandri și fost personal al unității, un prilej de rememorare a experiențelor profesionale și de evocare a momentelor esențiale din istoria scafandreriei militare românești.
Tot în cadrul evenimentelor aniversare, a avut loc ceremonia de atribuire a numelui „Petru Aron” pentru Laboratorul Hiperbar. Activitatea s-a desfășurat în prezența șefului Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral Mihai Panait, în semn de recunoaștere pentru contribuția majoră adusă dezvoltării domeniului scafandreriei.
De-a lungul celor aproape șase decenii de existență, scafandreria militară românească a parcurs un proces continuu de modernizare, bazat pe pregătire riguroasă, experiență și adaptare permanentă la cerințele mediului operațional. La ceas aniversar, Forțele Navale Române aduc un omagiu tuturor celor care au pus bazele acestei instituții și celor care duc mai departe prestigiul scafandreriei militare din România.



