Călin Georgescu și Ionel Rusen, trimiși în judecată în dosarul de înșelăciune
Călin Georgescu şi-a asumat calitatea de lider al grupului infracțional, coordonând întreaga activitate, arată procurorii.
Publicat de Adina Sîrbu, 12 noiembrie 2026, 13:19
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost trimis în judecată de DIICOT în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.
În acelaşi dosar a fost trimis în judecată omul său de încredere Ionel Rusen, în timp ce italianul Massimiliano Arena are doar calitatea de suspect şi va fi cercetat separat în alt dosar rămas în instrumentare la DIICOT.
Călin Georgescu, aflat în arest preventiv din 29 septembrie, şi Ionel Rusen vor fi judecaţi de Tribunalul Ilfov pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.
Ancheta în acest caz a pornit de la o plângere depusă de omul de afaceri Răzvan Leu. Acestuia i s-a propus să se implice într-o afacere cu tranzacţii cu metale preţioase, pentru care era nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro. Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu Ionel Rusen, care, la rândul lui, i-a prezentat un cetăţean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveţia.
Pentru a obţine creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanţie de un milion de euro, din care 100.000 de euro urmau să fie folosiţi pentru a finanţa campania lui Călin Georgescu la prezidenţiale. Victima a fost convinsă apoi să mai transfere 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate creşte la 15 milioane de euro. Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanţiei totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.
„Din probatoriul administrat a rezultat faptul că, în cursul lunii septembrie 2021, inculpaţii şi un suspect, cetăţean italian, au constituit un grup infracţional organizat, care a acţionat în mod coordonat, până în luna octombrie 2023, în special pe teritoriul României, dar şi al Regatului Unit al Marii Britanii, în vederea comiterii unor infracţiuni de înşelăciune prin inducerea şi menţinerea în eroare a unor oameni de afaceri români cu privire la posibilitatea accesării unor finanţări de la instituţii financiare bancare din străinătate. Scopul membrilor grupului infracţional organizat a fost obţinerea unor foloase patrimoniale injuste, constând în garanţiile băneşti depuse de persoanele vătămate pentru accesarea creditelor respective”, anunţa DIICOT într-un comunicat de presă.
Conform procurorilor, Georgescu şi-a asumat calitatea de lider al acestui grup, coordonând întreaga activitate, şi le-a atribuit celorlalţi doi membri roluri în cadrul mecanismului ilicit pus la cale, aceştia fiind prezentaţi drept prosperi oameni de afaceri, administratori ai unor societăţi comerciale străine, care ar fi dispus de sume mari de bani pe care să le împrumute persoanelor vătămate care intenţionau să îşi dezvolte afacerile din România, sub condiţia depunerii unor garanţii băneşti, ce urmau să fie însuşite de către grupare.
„Astfel, începând cu luna septembrie 2021, în cadrul unor întâlniri organizate pe raza municipiilor Bucureşti şi Câmpulung Muscel, judeţul Argeş, iar ulterior pe teritoriul Marii Britanii, Londra, la care au participat inculpaţii şi suspectul, în realizarea scopului grupului infracţional organizat, l-au indus în eroare pe reprezentantul (Răzvan Leu – n.r.) unei societăţi comerciale (SC Real Concrete LTD – n.r.), prin prezentarea ca adevărate a unor împrejurări mincinoase, respectiv că ar putea obţine o finanţare de 6.000.000 euro prin încheierea unui contract de creditare cu o instituţie financiar bancară despre care au susţinut că funcţionează pe teritoriul Marii Britanii, deşi aceasta avea sediul în Uniunea Comorelor – Africa de Est. Cu privire la această bancă, inculpatul în vârstă de 47 de ani şi suspectul (cetaţean italian) au susţinut că au funcţii de conducere şi sub condiţia depunerii unei garanţii, au determinat victima să transfere, la două date diferite din decembrie 2021, sumele de 2.500 de euro şi de 1.000.000 euro, din contul societăţii comerciale într-un cont ce aparţinea de fapt unei entităţi financiare cu sediul în Commonwealth of Dominica, deschis la o bancă din Elveţia, în scopul obţinerii pentru membrii grupului infracţional organizat a acestei sume de bani”, explicau anchetatorii.
Ulterior, prin prezentarea ca adevărată a unei împrejurări mincinoase, respectiv că se poate majora creditarea la suma de 15.000.000 euro, sub condiţia depunerii unei garanţii suplimentare, l-au determinat pe omul de afaceri Răzvan Leu să transfere, în ianuarie 2022, pe acelaşi traseu financiar, suma de 100.000 euro.
Prin actul de sesizare a instanţei s-a solicitat menţinerea măsurilor asiguratorii luate în cauză, precum şi menţinerea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii subzistă.
Anterior, procurorii au pus sechestru pe vila din Mogoşoaia deţinută de Georgescu, achiziţionată de acesta cu 240.000 euro, dar şi pe conturile sale bancare în care se află aproximativ 100.000 euro.
Prin acelaşi rechizitoriu, procurorii DIICOT au dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar în vederea continuării urmăririi penale cu privire la Massimiliano Arena, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată şi faţă de alţi participanţi la comiterea acestor fapte, cu referire la sesizările formulate de către alte persoane, precum şi pentru comiterea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Sursă: Agerpres