CONSTANȚA: De Ziua Dobrogei, intrare gratuită la toate secțiile Complexului Muzeal de Științe ale Naturii
Constănțenii și turiștii pot asista gratuit la demonstrația delfinilor de la ora 12.00.
Publicat de Adina Sîrbu, 11 noiembrie 2026, 16:20
Pe 14 noiembrie, constănțenii și turiștii pot vizita gratuit inclusiv Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța, cu toate obiectivele sale.
Fie că alegeți o plimbare în Microrezervație între orele 9.30 și 16.00, fie că optați pentru rreprezentația delfinilor de la ora 12.00, nu va mai fi nevoie de bilet, a anunțat directorul instituției, Dănuț Dincă.
De menționat că accesul la Delfinariu se va face în limita celor 1.200 de locuri disponibile.
Redactor: Silvia Pascale