Amelia Stănescu: Cartea „Meserie de bibliotecar” este un gest de recunoștință pentru munca și dăruirea bibliotecarilor constănțeni
Un proiect editorial în premieră, ce aduce în fața publicului poveștile celor 39 de eroi discreți din spatele rafturilor Bibliotecii Județene, care țin vie cultura și o promovează în comunitate.
Publicat de Adina Sîrbu, 10 noiembrie 2026, 08:04
„Prea puțin se vorbește la ora actuală despre meseria de bibliotecar. Prea puține școli pregătesc tinerii în vederea acestei profesii. Prea puțină importanță acordă societatea statutului de bibliotecar și rolului său în comunitate” notează în noua sa carte, „Meserie de Bibliotecar”, autoarea Amelia Stănescu, directorul Bibliotecii Județene Constanța.
Volumul „Meserie de bibliotecar”, care va fi lansat pe 25 noiembrie, în Aula instituției de cultură, reprezintă un proiect editorial unic în peisajul literar românesc, prin faptul că aduce în fața publicului poveștile celor 39 de bibliotecari constănțeni, spuse chiar de ei în tot atâtea interviuri. Este, în același timp, o invitație către bibliotecă lansată de oamenii care oferă cu generozitate o multitudine de evenimente și activități pentru întreaga comunitate și, totodată, un gest de recunoștință pentru munca și dăruirea lor, spune Amelia Stănescu în interviul realizat de Silvia Pascale.
Care este mesajul acestei cărți unice în peisajul românesc?
Acest proiect este realmente un proiect de suflet pentru mine și un vis care s-a împlinit și pentru care mă bucur extrem de mult. Este o carte care vorbește despre bibliotecarii instituției, oamenii care fac să fie cât mai efervescentă această instituție culturală, o carte care vorbește despre pasiunile și rolul lor pentru comunitate, despre tot ceea ce presupune meseria de bibliotecar.
Este un volum de interviuri, cu și despre bibliotecari, 39 de interviuri. O carte care se adresează comunității largi, pentru că oricine vrea să afle ce presupune biblioteca, cineva care vrea să afle ce servicii și colecții are biblioteca și despre ce face fiecare bibliotecar pentru ca aici lucrurile să se întâmple cât mai frumos, e o carte adresată tuturor, firește, și bibliotecarilor, dar și tuturor celor care iubesc cartea și instituțiile de cultură.
Fiecare bibliotecar al acestei instituții a avut posibilitatea să răspundă la un set de întrebări, să vorbească despre sine și să-și prezinte activitatea.
Cred că această carte, până la urmă, este și o invitație de a veni către bibliotecă, pentru că ei vorbesc cu suflet, cu pasiune despre tot ceea ce fac și, așa după cum bine știți, meseria lor este o profesie de credință, este un lucru pe care îl fac cu toată dragostea și cu toată prețuirea pentru carte, pentru cultură, pentru comunitate. Vin în sprijinul comunității, vin în sprijinul nevoilor comunității și creează, inițiază tot felul de proiecte. Ei bine, despre toată această muncă a lor veți afla în această carte.
E un proiect pe care îl consider unic, pentru că nu știu să fie existat o carte care să vorbească despre oamenii importanți ai instituției, pentru că, practic, instituția fără bibliotecari n-ar avea cum să existe. Nu poți vorbi despre serviciile bibliotecii, despre colecțiile bibliotecii, dacă nu vorbești, în primul rând, despre oamenii care fac ca aceste lucruri să existe. Și au fost extrem de încântați pentru faptul că, iată, au posibilitatea să vorbească despre ei și despre multitudinea de evenimente, de activități, de servicii pe care ei le fac și le oferă cu atâta drag, cu atâta generozitate comunității.
În cât timp s-a plăsmuit această carte?
M-am gândit la realizarea acestei cărți atunci când am redactat proiectul minimal, atunci când mi-am pregătit planul pentru ceea ce îmi doresc să fac în această instituție și mi-am spus că bibliotecarii merită să fie aduși în față, să fie evidențiați, să fie scoși în relief, pentru că ei muncesc foarte mult și sunt extrem de devotați acestei meserii și, dacă au mai existat cărți care vorbeau despre personalitățile culturale ale Dobrogei, despre publicistica din Dobrogea, despre anumite cărți care au legătură, tangență, cu zona dobrogeană, mai puțin s-a scris despre bibliotecari. Și am spus că a venit momentul să vorbim despre ei, a venit momentul să le mulțumim, pentru că această carte, practic, este și un gest de mulțumire, de recunoștință pentru tot ceea ce fac ei și a-i face cunoscuți întregii comunități.
Sunt foarte mulți bibliotecari care nu lucrează la serviciu cu publicul, dar care muncesc extrem de mult. E munca de culise, sunt bibliotecare de la depozitul general sau de la prelucrare, catalogare și așa mai departe. Sunt oameni care nu au contact direct cu publicul. Și atunci, pentru ca oricine să afle ce înseamnă, practic, toate zonele de activitate ale instituției, iată a apărut această carte.
O carte pe care o lansăm pe 25 noiembrie, la bibliotecă, la ora 14.00, și pentru care avem un invitat special care va vorbi despre ea – este vorba de Dragoș Neagu, manager al Bibliotecii Județene de la Brăila. El este președintele Asociației Naționale a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România. Alături de Ovidiu Dunăreanu, președintele filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România, vor participa, bănuiesc, bibliotecari din județ, poate chiar și din țară, în tot cazul, bibliotecarii noștri, bibliotecarii Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța vor fi aici și poate vor da și ei autografe.
Meseria de bibliotecar este o meserie vocațională. Considerați că tinerii care termină o facultate de profil mai sunt interesați să fie angajații unei biblioteci?
Iată un alt motiv pentru care a apărut această carte. Titlul cărții, „Meserie de bibliotecar”, este titlul unui proiect pe care l-am inițiat de doi ani aici, în bibliotecă, tocmai pentru a face cunoscută tinerilor această șansă pe care ar avea-o de a alege meseria aceasta, pentru a le trezi interesul, pentru a vedea cât de frumoasă este, cât de diversificată este și cât de bogată spiritual este această meserie. Da, se adresează și tinerilor pe care vrem să îi atragem către această zonă.

