A fost repornit și Reactorul 2 de la Cernavodă. Intrarea în funcțiune a unității, estimată pentru marți
Procedura de repornire a Unității 2 a fost inițiată azi-noapte.
Publicat de Adina Sîrbu, 9 noiembrie 2026, 09:11
Intrarea în funcţiune a Unităţii 2 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă este estimată pentru marţi după ce luni, la ora 00.42, a fost iniţiată secvenţa de pornire a reactorului, a anunţat Ministerul Energiei.
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional vineri după-amiaza, iar în această dimineață, energia nucleară furnizată reprezenta 8,83% din producția de energie, adică 519 MW.
Luni dimineaţa, la ora 8.50, producţia totală de energie era de 5.863 de MW, iar consumul de 7.098 de MW.
Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 27,38% (1.607 de MW), surse hidro – 24,77% (1.456 de MW), urmată de energia fotovoltaică, reprezentând 18,48% (1.086 de MW), cărbunele 9,82% (577 de MW) și energia nucleară.
Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat şi deconectată de la Sistemul Energetic Naţional în data de 28 iulie, pe fondul debitului scăzut al Dunării. Ulterior, la jumătatea lunii august, a fost deconectată şi Unitatea 2.
Sursă: Agerpres