BULGARIA: Iliana Iotova, câștigătoarea alegerilor prezidenţiale, felicitată de președintele Nicușor Dan
Tandemul format din Iliana Iotova şi Kiril Valcev a obţinut 57,58% din voturi.
Publicat de Adina Sîrbu, 2 noiembrie 2026, 10:48
Iliana Iotova a câştigat alegerile prezidenţiale din Bulgaria, indică rezultatele publicate luni de Comisia Electorală Centrală, după procesarea a 99,95% din buletinele de vot, transmit Reuters şi BTA.
Astfel, tandemul format din Iliana Iotova şi Kiril Valcev a obţinut 57,58% din voturi, în timpul ce echipa Andrei Ghiurov-Gheorghi Kandev a luat doar 39,47% din sufragii.
Rata prezenţei la vot a fost una extrem de redusă, de numai 29,1%.
Iliana Iotova se pronunţă pentru dialogul cu Rusia şi susţine, la fel ca premierul Rumen Radev, fost preşedinte, că un armistiţiu în Ucraina şi negocierile de pace constituie singura garanţie pentru încetarea atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Președintele Nicușor Dan a felicitat-o, luni, pe câștigătoarea scrutinului și i-a transmis că o așteaptă în vizită oficială în România, cele două state având „multe de făcut” în privința securității la Marea Neagră.
„Felicitări, Iliana Iotova, pentru alegerea în funcția de președinte al Bulgariei! Aștept cu nerăbdare să colaborăm îndeaproape și să aprofundăm cooperarea bilaterală. Ca vecine, partenere în UE, aliate NATO, avem multe de făcut pentru securitatea și dezvoltarea regiunii noastre, începând cu Marea Neagră. Aștept să o primesc pe președinta Iotova în România, curând”, a scris șeful statului român pe platforma X.
Sursă: Agerpres