FOTOREPORTAJ: O zi de toamnă la Caraorman

Caraorman e un nume turcesc, înseamnă pădurea neagră, pădurea întunecată.

Publicat de Daniel Țăndăreanu, 31 octombrie 2026, 14:21

În Delta Dunării, la sud de brațul Sulina, pădurea Caraorman ne dezvăluie un peisaj fascinant, aproape ireal, cu dune de nisip, stejari seculari și liane care se încolăcesc prin hățișul de arbuști. Copacii cresc în pâlcuri dese, în locurile mai joase dintre dune, iar unii dintre ei au vârste de câteva sute de ani.

Tot pe nisip este așezat și satul cu același nume, unde oaspeții poposesc la masă după plimbarea prin pădure. Cristi și Mery Conțolencu sunt doi tineri care au deschis împreună un punct gastronomic local, unde primesc musafiri de mai bine de opt ani. Dacă Mery se ocupă de tot ceea ce înseamnă prepararea bucatelor tradiționale din pește, soțul ei îi însoțește pe vizitatori în excursii și le spune poveștile locului.

„Acum mii de ani a fost marea, ea încet încet s-a retras. După, au rămas dunele de nisip și lăsăturile, părțile mai joase ale dunelor. Din cauza pânzei freatice foarte înalte, în lăsături, nisipurile sunt tot timpul umede și acolo a reușit să crească pădurea. Caraorman e un nume turcesc, înseamnă pădurea neagră, pădurea întunecată, pentru că e foarte, foarte deasă ca pădure, doar că ați văzut că nu e o pădure pe de-a întregul, sunt multe pâlcuri, hazmace, cum le spunem noi, de pădure, foarte dese, crescute numai în lăsături. Unde era mai înalt, din cauza vânturilor foarte puternice, dunele de nisip erau tot timpul plimbate de vânturi, de-asta le și spunea dunele mișcătoare de la Caraorman.”

Printre frasini, plopi și desișuri de plante cățărătoare, stejarii se înalță ca niște redutabili gardieni ai pădurii. Niciunul nu seamănă cu celălalt: trunchiurile noduroase se înclină, ramurile se răsucesc în toate direcțiile și coroanele capătă forme neobișnuite.

„În pădure sunt 102 stejari de peste 500 de ani. Știți că se spune că stejarul cât e de înalt, atât are și rădăcinile de adânci. Aici nu e cazul, ei își adâncesc rădăcinile în nisip undeva până la 3-4 metri, după aceea, dau de-al doilea strat de nisip foarte sărat și se duc rădăcinile pe lateral. Și din cauza asta o să vedeți că prind forme ciudate stejarii, din cauza solului și a vânturilor.”

Mai departe, ajungem la un stejar ale cărui ramuri groase coboară până la pământ, ca niște brațe proptite în nisip. A devenit în timp un simbol al pădurii și a primit denumirea de Stejarul Îngenuncheat. Cristi ne povestește ce a aflat despre el de la bătrânii satului.

„Stejarul îngenuncheat are undeva la 400-500 de ani. Stejarul renunță la crengile care stau la umbră și, dacă o să vă uitați în stânga lui, o să vedeți că are o scorbură mare, mare acolo. Bătrânii zic că acum 150 de ani a avut o ramură care s-a rupt, a căzut ramura, el și-a pierdut din echilibrul, s-a lăsat pe partea dreaptă. Noroc de ramurile de aici, că s-a sprijinit în ele, din greutate le-a îngropat și ele au prins rădăcini. E ceva nemaiîntâlnit la stejar să prindă rădăcini cu ramurile. Anul trecut a fost declarat monument al naturii, se zice că e unul dintre cei mai frumoși copaci din țară datorită formei, a vârstei și a locului în care a reușit să crească.”

După plimbarea prin pădure, facem un popas în sat, în gospodăria familiei Conțolencu. Aici o cunoaștem pe Mery, care a lăsat în urmă Tulcea și s-a stabilit la Caraorman, alături de soțul ei.

„Am înființat acest punct gastronomic în urmă cu 8 ani deja, împreună cu soțul meu care este pescar la bază. Mai nou avem și o fetiță de 5 ani. Noi ne întâmpinăm musafirii cu un storceag de somn, este o rețetă adaptată la somnul nostru sălbatic de Dunăre. La felul doi, îi servim pe musafirii noștri cu pește prăjit, cum spunem noi pește bun, somn sau crap. Iar ca desert mă laud, să spun, faimoasele gogoși, făcute cu lingura, rețetă preluată de la mama mea. Opțional, putem servi și icre. Bineînțeles, cu un vin rece pe perioada iernii.”

Meniul costă 90 de lei, iar mâncarea se pregătește doar la cerere. O parte dintre ingrediente vin chiar din sat: Mery cumpără pește, ouă și legume de la localnici, iar altele le culege din grădina proprie. Cât despre gogoși, ne explică pas cu pas cum le pregătește, după rețeta mamei sale.

„Rețeta este una simplă, sunt niște gogoși chiar de post. 1 kg de făină, un praf de sare în făină, se amestecă bine pentru a nu se întâlni cu drojdia. La 1 kg de făină ne trebuie 900 ml de apă călduță. Separat, dezolvăm drojdia uscată cu 3 linguri de zahăr, cu puțină apă din acești 900 ml. Apoi, amestecăm cu un tel, facem un aluat destul de moale, ca o cremă. Lăsăm la dospit aproximativ o oră și apoi prăjim într-o baie foarte înaltă de ulei. Eu folosesc 4 litri, foarte bine încins. Și luăm efectiv cu lingura, care de fiecare dată trebuie înmuiată în apă ca să nu se lipească aluatul. Este o rețetă foarte simplă, dar cu care n-am dat greș niciodată. Musafirii pleacă încântați, chiar ne cer și la pachet.”

Reporter – Andreea Dorobăț