AUDIO | Marea Neagră, cea mai periculoasă rută maritimă din lume. Cum sunt pregătiți viitorii navigatori de la UMC
Interviu cu Remus Zăgan, președintele Senatului Universității Maritime Constanța.
Publicat de Adina Sîrbu, 28 octombrie 2026, 09:04
Tinerii care studiază în cadrul facultăților de navigație trec printr-un proces complex de formare, care îmbină pregătirea teoretică cu exercițiile practice desfășurate în condiții apropiate de realitatea de la bordul navelor. La Universitatea Maritimă din Constanța, studenții beneficiază de simulatoare și echipamente de ultimă generație care reproduc fidel navigația pe mările și oceanele lumii.
În prezent, însă, provocările meseriei de navigator nu se mai limitează doar la activitatea desfășurată la bord. Tot mai frecvent, riscurile apar în zone maritime afectate de conflicte armate și amenințări la adresa securității navigației.
Potrivit unei analize recente realizate pe baza datelor colectate și furnizate de Organizația Maritimă Internațională (IMO), Marea Neagră a devenit cea mai periculoasă rută maritimă din lume, depășind chiar și Golful Persic în ceea ce privește numărul incidentelor și pierderile de vieți omenești.
Datele arată că, numai în acest an, peste 570 de nave au fost atacate în Marea Neagră, iar 40 de marinari și-au pierdut viața. Prin comparație, în Strâmtoarea Ormuz au fost înregistrate 24 de decese în rândul navigatorilor.
Despre impactul acestor evoluții asupra industriei maritime și despre modul în care viitorii ofițeri maritimi sunt pregătiți să facă față noilor provocări a discutat Laurențiu Despina cu Remus Zăgan, președintele Senatului Universității Maritime Constanța.