Vreme ploioasă în Dobrogea și pe litoral
Prognoza meteorologică.
Publicat de Daniel Țăndăreanu, 27 octombrie 2026, 21:09
Astăzi, vremea în Dobrogea rămâne închisă, regiunea aflându-se sub Cod Galben de precipitații însemnate cantitativ până miercuri la prânz.
Cerul va fi acoperit și pe arii extinse va ploua, urmând a se acumula cantități de apă de 20 – 30 de l/mp și, izolat, de 40 de l/mp.
Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală de 45…55 de km/h.
Temperaturile maxime, se vor încadra între 10 și 17 grade.
Izolat se poate semnala ceață.