Ascultă Radio România Constanța Live

BULGARIA: Alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate şi al diviziunilor privind războiul din Ucraina

Aceste alegeri pun faţă în faţă două viziuni despre Bulgaria: una „conservatoare, populistă şi orientată spre Est” şi cealaltă „occidentală, elitistă şi liberală”.

BULGARIA: Alegeri prezidențiale, pe fondul temerilor legate de securitate şi al diviziunilor privind războiul din Ucraina
Foto: REUTERS/ Spasiyana Sergieva

Publicat de Adina Sîrbu, 25 octombrie 2026, 11:38

Bulgarii au început duminică să voteze pentru a-şi alege preşedintele, într-un scrutin marcat de preocupări legate de securitate, în urma unei serii de atacuri cu drone asupra unor nave comerciale în Marea Neagră, în apropiere de coastele Bulgariei, relatează AFP.

Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 7.00 (5.00 GMT) şi se vor închide la ora locală 20.00 (18.00 GMT).

Preşedinta interimară Iliana Iotova, în vârstă de 62 de ani, care este în favoarea dialogului cu Moscova şi se opune ajutorului militar acordat Ucrainei, este considerată favorita la aceste alegeri.

Conform a patru sondaje publicate de miercuri, ea este cotată cu procente cuprinse între 41,1% şi 47,3% din intenţiile de vot, comparativ cu 27,8% până la 30,6% pentru Andrei Ghiurov, în vârstă de 50 de ani, fost prim-ministru interimar susţinut de opoziţia pro-occidentală.

Dacă va câştiga, Iotova ar deveni prima femeie aleasă prin vot universal la preşedinţia acestei ţări balcanice cu 6,4 milioane de locuitori.

Mai presus de toate, ea ar consolida poziţia prim-ministrului Rumen Radev, căruia i-a succedat în ianuarie după demisia acestuia pentru a candida la alegerile parlamentare şi care pledează, de asemenea, pentru dialog cu Moscova.

Fostă jurnalistă şi figură proeminentă în Partidul Socialist, ea a fost membră a Parlamentului European înainte de a fi aleasă vicepreşedintă a lui Radev în 2016 şi 2021. Exploatând sentimentul patriotic, Iotova şi-a lansat campania în faţa Bisericii de Aur din Veliki Preslav, fosta capitală a Primului Imperiu Bulgar.

De asemenea, ea a îndemnat în repetate rânduri la unitate naţională şi luptă împotriva sărăciei şi a făcut din încheierea războiului din Ucraina o temă centrală, promiţând să fie o „preşedintă a păcii”.

Fără a pune la îndoială apartenenţa Bulgariei la UE şi NATO, lidera a criticat continuarea ajutorului militar acordat Ucrainei şi a pledat pentru negocieri între Moscova şi Kiev. „Nu avem nevoie de o Coaliţie a Voluntarilor pentru Ucraina, ci de o Coaliţie pentru Pace în Ucraina”, a declarat ea la un miting, referindu-se la alianţa ţărilor europene care susţin Kievul.

Pe 6 şi 13 octombrie, patru nave comerciale au fost atacate de drone în largul coastelor Bulgariei, 24 de persoane fiind date dispărute. Rumen Radev a convocat-o pe ambasadoarea rusă, considerând că atacurile sunt în interesul Moscovei, refuzând în acelaşi timp să numească oficial un vinovat, susţinând că nu există dovezi concrete.

El a solicitat asistenţă din partea aliaţilor săi din NATO, în special pentru a consolida supravegherea aeriană. Un avion de patrulare american P-8 Poseidon a intervenit.

Apropiată din punct de vedere istoric de Rusia, Bulgaria rămâne profund divizată în ceea ce priveşte relaţiile sale cu Moscova.

Spre deosebire de Iliana Iotova, Andrei Ghiurov, fost viceguvernator al băncii naţionale şi fost prim-ministru interimar, şi-a declarat dorinţa de a fi „un aliat de încredere în cadrul NATO, apărându-ne interesele printr-o pregătire solidă, o diplomaţie puternică şi poziţii clare”. El a făcut aceste afirmaţii miercuri, la Plovdiv, în timpul ultimului său miting de campanie.

Toros Torosian, în vârstă de 57 de ani, galerist şi istoric de artă, care a venit să-l asculte, consideră că aceste alegeri sunt „decisive pentru Bulgaria, pentru copiii noştri şi pentru fiecare bulgar”. ”Bulgaria se află într-un moment crucial, deoarece echilibrul puterii se schimbă în favoarea facţiunilor pro-ruse”, a declarat el pentru AFP.

Pentru Vessela Cherneva, director adjunct al Consiliului European pentru Relaţii Externe, „în această perioadă de tulburări, preşedintele bulgar va trebui să aleagă între a satisface interesele Rusiei, Statelor Unite, Turciei şi ale altor puteri sau a consolida influenţa ţării sale în cadrul UE prin contribuţia la politici europene mai puternice”.

Un total de 27 de tandemuri de candidaţi concurează pentru preşedinţie şi vicepreşedinţie în acest prim tur, aproape jumătate dintre aceştia fiind în mod deschis pro-Kremlin.

Potrivit politologului Parvan Simeonov, aceste alegeri prezidenţiale pun faţă în faţă două viziuni despre Bulgaria: una „conservatoare, populistă şi orientată spre Est” şi cealaltă „occidentală, elitistă şi liberală”.

Dacă niciunul dintre cei 27 de candidați nu obține majoritatea voturilor în primul tur, un al doilea tur de scrutin va fi organizat la 1 noiembrie.

Sursă: Agerpres

Volodimir Zelenski: Donald Trump încearcă să convingă Ucraina să capituleze în faţa Rusiei
Externe luni, 19 octombrie 2026, 09:53

Volodimir Zelenski: Donald Trump încearcă să convingă Ucraina să capituleze în faţa Rusiei

Într-un interviu acordat pentru Agenţia Bloomberg, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a sugerat că preşedintele american Donald Trump...

Volodimir Zelenski: Donald Trump încearcă să convingă Ucraina să capituleze în faţa Rusiei
Atac masiv cu drone ucrainene la Sankt Petersburg, soldat cu victime şi incendii la obiective petroliere şi industriale
Externe duminică, 18 octombrie 2026, 12:31

Atac masiv cu drone ucrainene la Sankt Petersburg, soldat cu victime şi incendii la obiective petroliere şi industriale

O persoană a murit şi alte cinci au fost rănite în urma unui atac ucrainean cu drone asupra oraşului rus Sankt Petersburg, a anunţat duminică...

Atac masiv cu drone ucrainene la Sankt Petersburg, soldat cu victime şi incendii la obiective petroliere şi industriale
FRANȚA: Aproape 900 de protestatari violenți, arestați la Paris
Externe duminică, 18 octombrie 2026, 11:12

FRANȚA: Aproape 900 de protestatari violenți, arestați la Paris

Forţele de ordine au arestat sâmbătă un număr record de 855 de persoane la Paris pe fondul protestelor privind condiţiile din şcoli şi costul...

FRANȚA: Aproape 900 de protestatari violenți, arestați la Paris
După cinci zile de spitalizare, Papa Leon al XIV-lea a revenit la Vatican și va rosti, astăzi, tradiţionala rugăciune Angelus
Externe duminică, 18 octombrie 2026, 09:45

După cinci zile de spitalizare, Papa Leon al XIV-lea a revenit la Vatican și va rosti, astăzi, tradiţionala rugăciune Angelus

Papa Leon al XIV-lea părăsit în sâmbătă după-amiază Spitalul Gemelli din Roma în uralele şi aplauzele credincioşilor, întorcându-se la...

După cinci zile de spitalizare, Papa Leon al XIV-lea a revenit la Vatican și va rosti, astăzi, tradiţionala rugăciune Angelus
Externe duminică, 18 octombrie 2026, 08:53

FRANȚA, devastată de manifestații de o violență extremă. Proteste și confruntări cu forțele de ordine au avut loc și în alte țări europene

Peste o jumătate de milion de persoane au ieşit, sâmbătă, în stradă în numeroase oraşe ale Franței, dintre care 110.000 la Paris, iar...

FRANȚA, devastată de manifestații de o violență extremă. Proteste și confruntări cu forțele de ordine au avut loc și în alte țări europene
Externe sâmbătă, 17 octombrie 2026, 15:59

Rusia încearcă să provoace o „pană electrică generală” în Ucraina înaintea iernii (Zelenski)

Rusia încearcă să provoace o ‘pană electrică generală’ în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir Zelenski,...

Rusia încearcă să provoace o „pană electrică generală” în Ucraina înaintea iernii (Zelenski)
Externe sâmbătă, 17 octombrie 2026, 14:56

MAE/ Atenționare de călătorie: Turcia – cod roșu de vreme rea în regiunea Istanbul

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în regiunea...

MAE/ Atenționare de călătorie: Turcia – cod roșu de vreme rea în regiunea Istanbul
Externe sâmbătă, 17 octombrie 2026, 11:13

Un înalt responsabil american confirmă eliberarea din funcție a purtătoarei de cuvânt a președintelui Trump, Katie Zacharia

Secretarul de presă al Casei Albe, Katie Zacharia, a fost ‘eliberată din funcție’, a spus vineri un oficial al Casei Albe, după ce...

Un înalt responsabil american confirmă eliberarea din funcție a purtătoarei de cuvânt a președintelui Trump, Katie Zacharia