ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Comisia Europeană a anunțat pe 20 octombrie că România va primi 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine și a pestei micilor rumegătoare.
Publicat de Doina Sirbu, 24 octombrie 2026, 17:19
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).
”Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor va demara duminică dimineață în județele Constanța și Tulcea, după ce ultimele tranșe din stocurile strategice ale Uniunii Europene au intrat mai devreme în România. Acest parcurs logistic rapid a fost realizat cu sprijinul Guvernului, care a aprobat preluarea dozelor într-o ședință specială. Deși transportul final era programat inițial pentru duminică, sosirea anticipată a vaccinurilor a determinat decizia ca acțiunea să înceapă imediat, fără nicio întârziere”, au transmis reprezentanții instituției.
Potrivit președintelui ANSVSA, Alexandru Bociu, fiecare oră câștigată înseamnă mai multe efective protejate și un pas mai aproape de redeschiderea exporturilor de animale vii în țări terțe.
”Mesajul nostru către toți crescătorii este unul de responsabilitate și urgență. Începem campania cu o zi înainte de termenul stabilit, deoarece atât ANSVSA, cât și Guvernul României și Comisia Europeană au colaborat extrem de eficient pentru a aduce dozele aici mult mai repede. Fiecare oră câștigată contează, pentru că înseamnă mai multe efective protejate și un pas mai aproape de redeschiderea exporturilor de animale vii în țări terțe. Suntem în teren alături de voi, împreună cu specialiștii Autorității, mobilizați în prima linie pentru a vă proteja munca și a salva fermele românești, oferind sprijinul concret și rapid de care este nevoie în acest moment critic”, a subliniat șeful ANSVSA.
Acesta va supraveghea duminică, alături de o echipă de specialiști ai Autorității, debutul vaccinării în județul Constanța, urmând să se deplaseze ulterior în județul Tulcea pentru coordonarea măsurilor logistice și medicale.
ANSVSA precizează că, în paralel cu începerea vaccinării în cele două județe, restricțiile temporare privind circulația ovinelor și caprinelor pe întreg teritoriul României rămân în vigoare, pentru a preveni extinderea bolilor.
Comisia Europeană a anunțat pe 20 octombrie că România va primi 1,1 milioane de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine și a pestei micilor rumegătoare, după activarea băncilor de vaccinuri ale Uniunii Europene, în urma evaluării planurilor de vaccinare transmise de autoritățile române.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Comisiei Europene, este vorba despre 800.000 de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine (SPGP) și 300.000 de doze împotriva pestei micilor rumegătoare (PPR).
”Solicitarea oficială a fost făcută de autoritățile române la 21 septembrie 2026. Autoritățile române au transmis Comisiei planurile lor de vaccinare la 23 septembrie 2026. La 2 octombrie 2026, Comisia a solicitat clarificări suplimentare, iar România a transmis răspunsul la 5 octombrie. Comisia a activat rapid băncile de vaccinuri ale UE pentru variola ovină și caprină (SPGP) și pentru pesta micilor rumegătoare (PPR), la 8 octombrie 2026, de îndată ce au fost îndeplinite toate cerințele practice și juridice necesare”, a transmis sursa citată.
Acesta a subliniat că stocurile europene de vaccinuri sunt destinate să asigure cantitățile necesare pentru începerea unei campanii de vaccinare de urgență, nu pentru susținerea întregii campanii.
Comisia Europeană a decis, pe 18 iunie, prelungirea până la 31 decembrie 2026 a interdicției privind exportul de ovine și caprine din România către țări terțe, menținând totodată restricțiile deja existente pentru livrările către statele membre ale Uniunii Europene.
Decizia a fost luată în contextul apariției unor focare de variolă ovină și de pestă a micilor rumegătoare în județul Mureș. Oficialii europeni au evaluat că există un risc ridicat de răspândire a ambelor boli, motiv pentru care au fost menținute restricțiile privind circulația și exportul animalelor.
Sursă: AGERPRES