Ascultă Radio România Constanța Live

CONSTANȚA: Concursul pentru ocuparea postului de director medical al Spitalului Județean a fost anulat

În prezent, funcția de director medical al Spitalului de Urgență Constanța este ocupată de dr. Bogdan Obadă. 

CONSTANȚA: Concursul pentru ocuparea postului de director medical al Spitalului Județean a fost anulat

Publicat de Doina Sirbu, 21 octombrie 2026, 10:57

De la suspendare, la anulare! Concursul pentru funcția de director medical al celui mai mare spital din Dobrogea a fost anulat chiar în ziua în care trebuia, inițial, organizat, potrivit unui anunț al Spitalului de Urgență Constanța. Cei patru candidați sunt chemați să își ridice dosarele de concurs de la Serviciul RUNOS.

Reamintim, în data de 12 octombrie, concursul programat pentru data de 20 octombrie a fost suspendat, ca urmare a înregistrării unei sesizări privind posibile nereguli în organizarea acestuia. Reprezentanții unității sanitare nu au precizat în ce constau neregulile. În prezent, funcția de director medical al Spitalului de Urgență Constanța este ocupată de dr. Bogdan Obadă.

Redactor: Cătălina Radu

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie; mersul trenurilor nu se modifică
Actualitate miercuri, 21 octombrie 2026, 11:45

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie; mersul trenurilor nu se modifică

România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale...

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie; mersul trenurilor nu se modifică
În ce stadii sunt cele două dosare din instanță referitoare la taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public din Constanța
Actualitate miercuri, 21 octombrie 2026, 10:35

În ce stadii sunt cele două dosare din instanță referitoare la taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public din Constanța

Cele două dosare din instanțele de judecată cu privire la taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public din Constanța nu au fost, încă,...

În ce stadii sunt cele două dosare din instanță referitoare la taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public din Constanța
apa, robinet, avarie RAJA - foto - pexels
Actualitate miercuri, 21 octombrie 2026, 09:45

HÂRȘOVA: O avarie RAJA a lăsat localitatea fără apă

Echipele RAJA au sistat astăzi, furnizarea apei potabile pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de...

HÂRȘOVA: O avarie RAJA a lăsat localitatea fără apă
AUDIO | Investiție feroviară majoră lângă Constanța. Stația Valu lui Traian este finalizată în proporție de 90 la sută
Actualitate miercuri, 21 octombrie 2026, 09:36

AUDIO | Investiție feroviară majoră lângă Constanța. Stația Valu lui Traian este finalizată în proporție de 90 la sută

Aproape de Constanța și de port, la Valu lui Traian se apropie de finalizare lucrările la grupa de așteptare configurată aici în contextul unei...

AUDIO | Investiție feroviară majoră lângă Constanța. Stația Valu lui Traian este finalizată în proporție de 90 la sută
Actualitate miercuri, 21 octombrie 2026, 09:12

CONSTANȚA: Din cauza unei avarii RAJA, abonații din cartierul Abator au rămas fără apă

Echipele RAJA intervin astăzi, pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 150 mm, de pe strada...

CONSTANȚA: Din cauza unei avarii RAJA, abonații din cartierul Abator au rămas fără apă
Actualitate miercuri, 21 octombrie 2026, 09:07

Explozie într-o casă din Constanța. Un bărbat de 72 de ani a ajuns la spital

Deflagrația a avut loc la o casă de pe strada Fântânele din Constanța. La fața locului a intevenit ISU Dobrogea cu trei autospeciale de...

Explozie într-o casă din Constanța. Un bărbat de 72 de ani a ajuns la spital
Actualitate miercuri, 21 octombrie 2026, 07:32

CCR reia dezbaterile pe sesizarea președintelui asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre

Curtea Constituțională a României ar putea lua o decizie miercuri în cazul sesizării președintelui Nicușor Dan asupra Legii privind utilizarea...

CCR reia dezbaterile pe sesizarea președintelui asupra Legii privind utilizarea plajei Mării Negre
Actualitate miercuri, 21 octombrie 2026, 06:57

Grup de ține aeriene, detectat de radarele MApN. Locuitorii din Nordul și Estul județului Tulcea, avertizați prin mesaj RO-ALERT

În cursul dimineții de miercuri, 21 octombrie, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat un grup de ținte...

Grup de ține aeriene, detectat de radarele MApN. Locuitorii din Nordul și Estul județului Tulcea, avertizați prin mesaj RO-ALERT