Ascultă Radio România Constanța Live

Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut. Vă propun un Guvern ce aduce investiţii în ţară, creează locuri de muncă şi îi va apăra pe români”

Luca Niculescu, în plenul Parlamentul, la votul de învestitură.

Luca Niculescu: România nu mai are timp de pierdut. Vă propun un Guvern ce aduce investiţii în ţară, creează locuri de muncă şi îi va apăra pe români”

Publicat de Adina Sîrbu, 20 octombrie 2026, 15:02

Premierul desemnat Luca Niculescu a transmis marţi, în plenul reunit al Parlamentului, că România nu mai are timp de pierdut şi de aceea propune un Guvern care aduce bani şi investiţii în ţară, care creează locuri de muncă şi care îi va apăra pe români.

„Domnilor președinți, doamnelor și domnilor senatori și deputați, mă aflu astăzi în fața dumneavoastră într-un moment în care România nu mai are timp de pierdut. Putem pune capăt astăzi unei perioade de mai bine de cinci luni de interimat, de blocaj politic, peste cinci luni în care lumea în jurul nostru s-a schimbat accelerat, în timp ce la București discuțiile importante au stat pe loc, iar românii au resimțit direct acest lucru. În facturi, în șantiere oprite, în nesiguranța de la locul de muncă și mai ales în viețile lor. Esența votului de azi depășește însă instalarea unui cabinet. Adevărata miză rămâne dacă România rămâne captivă în calcule electorale, delimitări și faimoasele linii roșii, sau dacă are forța să închidă această etapă, o etapă nefericită a vieții noastre politice, să-și repornească economia, să acționeze coerent într-un moment de vulnerabilitate politică, economică, socială și geopolitică.

Am acceptat acest mandat de prim-ministru independent, tocmai pentru că România nu-și mai poate permite o criză prelungită și are nevoie de un punct de echilibru, are nevoie și de execuție, are nevoie de un guvern care să gestioneze dificultățile prezentului, dar care în același timp să pună în mișcare schimbările de care țara are nevoie pentru viitorul ei. Acest guvern trebuie să redea cetățenilor încrederea în instituțiile statului și asta să o facă prin rezultate, să reconstruiască încrederea partenerilor internaționali în capacitatea României de a acționa coerent, de a acționa responsabil și, de asemenea, trebuie să traseze direcția pe care ne vom dezvolta în anii următori. Ca urmare, responsabilitatea noastră nu este doar de a scoate România dintr-o criză politică, este să nu pierdem în încercarea de a rezolva problemele prezentului șansa de a-i construi viitorul.

Ca urmare, vin cu un program de guvernare, cu o echipă și cu un angajament de lucru pentru câteva obiective foarte clare și le spun românilor ce fel de guvern va fi acesta. Va fi un guvern care aduce bani și investiții în țară. Va fi un guvern care creează locuri de muncă. Va fi un guvern care va contribui la consolidarea Europei și care îi va apăra pe români. Și pentru aceasta avem nevoie, înainte de toate, de o înțelegere corectă a situației în care ne aflăm, pentru că România nu traversează doar o criză bugetară, traversează o criză a modelului său de dezvoltare. Este un model care cu siguranță că a produs rezultate importante în trecut. România a recuperat o parte importantă din decalajele care o separau de economiile europene dezvoltate.

România a atras investiții, sigur că am cunoscut o îmbunătățire a nivelului de trai, dar care nu e valabilă pentru toată lumea și nu în toate locurile, dar evident ar fi nedrept să ignorăm aceste realizări. Dar la fel este nedrept să nu recunoaștem că acest model și-a atins limitele. Consumul nu mai poate crește la nesfârșit pe seama importurilor și împrumuturilor, datoria publică nu poate substitui permanent productivitatea, iar fondurile europene nu pot compensa la infinit insuficiența investitilor private. De aceea, întrebarea fundamentală nu este doar cum să reducem deficitul bugetar, întrebarea este cum construim o economie capabilă să producă aici, în țară, în România, mai multă valoare, să plătească salarii mai bune și să ne asigure în general un trai mai bun.

Doamnelor și domnilor parlamentari, pentru oameni, economia înseamnă putere de cumpărare, înseamnă siguranța locului de muncă, înseamnă perspectiva unei vieți mai bune pentru copiii lor. Nu putem promite recuperarea imediată a pierderilor acumulate, dar avem obligația să-i protejăm pe cei mai vulnerabili și să construim condițiile prin care să fie refăcute veniturile reare. Pensiile vor fi indexate începând cu 2027, în limitele traiectoriei deficitului, pensionarii cu pensii mici, familiile cu venituri reduse, gospodăriile afectate de costul energiei vor beneficia de un sprijin țintit.

Guvernul va continua consolidarea finanțelor publice și va respecta angajamentele de reducere a deficitului. Vom pune accent pe eficiența cheltuielilor, colectarea fiscală, combaterea marii evaziuni, eliminarea privilegiilor care sunt nejustificate, protejarea și atragerea investițiilor. Statul își va reduce mai întâi propriile cheltuieli și risipa care mai există în agenții, în companii de stat, înainte de a cere ceva în plus contribuabililor corecți. Nici o cheltuială permanentă nu va fi aprobată fără o sursă permanentă de finanțare și fără avizul Ministerului Finanțelor.

Doamnelor și domnilor, începând de mâine, intrăm direct în urgențe, dacă primim votul de învestitură din partea dumneavoastră – rectificare bugetară fără creșterea deficitului, adoptarea bugetului pe anul viitor, siguranța energetică pe perioada iernii și închiderea fără pierderi a PNRR. Sunt urgențe reale, pe care le cunoașteți foarte bine dumneavoastră, dar evident că nu putem guverna de la o urgență la alta. Trebuie să pregătim economia României pentru viitor, dincolo de urgențele prezentului. Și pentru asta, un lucru simplu: banii trebuie să ajungă acolo unde este nevoie. Și încep cu banii, pentru că fără bani nu se construiesc nici spitale, nici drumuri, nici şcoli. Astăzi, ca să dau o cifră, aproape 1 leu din 10 pe care îi încasează statul pleacă către plata dobânzilor. Iar cea mai bună cale de ieșit din această capcană e creșterea economică. Mai multe investiții, mai multe firme care produc în România, mai mulți oameni care muncesc.

Vom pune în aplicare o politică industrială coerentă, investiții care dezvoltă furnizori români, cercetare legată de producție și instrumente financiare care mobilizează bani privați prin Banca de Investiții și Dezvoltare. Dăm un semnal de predictibilitate – e foarte important acest cuvânt, „predictibilitate”, pentru mediul de afaceri. Păstrăm cota unică, eliminăm impozitul minim pe cifra de afaceri, deschidem schemele de relansare pentru producția în țară. În agricultură, trebuie să producem mai multă valoare adăugată, prin dezvoltarea irigațiilor, a capacităților de procesare și a industriei agroalimentare. Iar pentru investitorii strategici, vom vorbi cu o singură voce, proiectele de peste 100 de milioane de euro vor avea o coordonare directă de la nivelul Cancelariei premierului.

Evident că o prioritate distinctă va fi energia, pentru că energia produsă în România trebuie să fie motorul industriei în România. De aceea ne propunem să reducem costul efectiv al electricității pentru industriile strategice, prin contracte pe termen lung, instrumente europene de sprijin, investiții în producție și stocare și modernizare a rețelelor. Aici, atenție, nu vorbim despre prețuri stabilite artificial sau despre subvenții permanente, ci despre o politică energetică în serviciul oamenilor și al competitivității industriei românești. Obiectivul nostru este să transformăm avantajul energetic al României într-un avantaj industrial, economic, strategic și voi propune partidelor parlamentare un pact energetic național pe 10 ani, pentru ca direcția acestui instrument vital pentru România să nu mai fie schimbată de la un guvern la altul. Și pentru populație, prețul energiei nu scade prin promisiuni, scade prin mai multă producție. Până la finalul anului viitor vom aduce în sistem aproape 6.000 de megawați noi, asta înseamnă cam de trei ori centrala de la Cernavodă, iar tot din 2027 intră pe piață gazul din Neptun Deep.

Doamnelor și domnilor, am vorbit despre economie, investiții. Să vorbim puțin despre felul în care funcționează statul român, pentru că o altă prioritate este schimbarea modului în care statul lucrează și răspunde nevoilor cetățenilor. Nu cred în reduceri uniforme de personal, în reorganizări administrative făcute exclusiv pentru economii bugetare. Vom elimina suprapunerile de competențe, printr-un audit al instituțiilor centrale în primele luni, vom moderniza ANAF, Vama, pe criterii de performanță, vom susține asocierea și comasarea voluntară a comunelor mici, vom simplifica procedurile și vom dezvolta servicii digitale accesibile, vom lansa Portofelul național de identitate digitală și vom mai face demersuri în acest sens al digitalizării. Suntem cu toţii de acord că un cetățean nu trebuie să fie obligat să plimbe documente între instituții ale aceluiaşi stat. O companie nu trebuie să aștepte luni și luni de zile pentru autorizație și un investitor nu trebuie să renunțe la un proiect din cauza blocajelor administrative. Și a venit, evident, momentul să trecem de la constatarea acestor probleme la rezolvarea lor.

Sursă: RADOR

TULCEA: Media de înnoptare a turiștilor în unitățile de cazare din municipiu, în creștere
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 15:22

TULCEA: Media de înnoptare a turiștilor în unitățile de cazare din municipiu, în creștere

Organizația de Management al Destinației (OMD) municipiul Tulcea semnalează o creștere a mediei de înnoptare a vizitatorilor în unitățile de...

TULCEA: Media de înnoptare a turiștilor în unitățile de cazare din municipiu, în creștere
România rămâne printre cele mai riscante piețe de mașini rulate din Europa
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 15:17

România rămâne printre cele mai riscante piețe de mașini rulate din Europa

România ocupă locul 20 din 23 de piețe europene analizate în Indexul de transparență 2026, care clasifică piețele de mașini rulate din...

România rămâne printre cele mai riscante piețe de mașini rulate din Europa
bani bancnote 100 lei radio romania
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 15:12

AUDIO | Alternativa la pensia de stat. Ce aduce noua Lege a conturilor de economii și investiții, promulgată și publicată în Monitorul Oficial

A fost promulgată și publicată în Monitorul Oficial Legea conturilor de economii și investiții. Vorbim de un instrument suplimentar pentru a...

AUDIO | Alternativa la pensia de stat. Ce aduce noua Lege a conturilor de economii și investiții, promulgată și publicată în Monitorul Oficial
Apartamentele Nordis din Mamaia, puse din nou sub sechestru de către DIICOT
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 15:09

Apartamentele Nordis din Mamaia, puse din nou sub sechestru de către DIICOT

DIICOT a dispus reinstituirea sechestrului asupra apartamentelor Nordis din Mamaia, după ce Curtea de Apel Bucureşti a ridicat săptămâna...

Apartamentele Nordis din Mamaia, puse din nou sub sechestru de către DIICOT
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 15:08

DIALOGURI LA ZI | Cum afectează schimbările climatice litoralul Mării Negre

În ediția de astăzi a emisiunii „Dialoguri la zi”, au fost abordate două inițiative care relevă importanța colaborării dintre cercetarea...

DIALOGURI LA ZI | Cum afectează schimbările climatice litoralul Mării Negre
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 14:55

„Cămașă de fetiță din Mărginimea Sibiului”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța

Mărginimea Sibiului este considerată zona de apariție a iei cu „ciocănele” sau iei de Săliște, pe care intelectualitatea transilvăneană...

„Cămașă de fetiță din Mărginimea Sibiului”, exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanța
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 14:44

Guvernul Niculescu, supus votului de învestitură în plenul reunit al Parlamentului

Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, marți, de la ora 14.00, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul...

Guvernul Niculescu, supus votului de învestitură în plenul reunit al Parlamentului
Actualitate marți, 20 octombrie 2026, 14:05

AUDIO | Imunitatea copiilor. Cât de folositoare sunt suplimentele alimentare

Numărul cazurilor de infecții respiratorii și gripă crește de la o săptămână la altă și, odată cu ele, se înmulțesc și întrebările...

AUDIO | Imunitatea copiilor. Cât de folositoare sunt suplimentele alimentare