Costinel Bogdan Dumitru, propus ministru delegat pentru Digitalizare şi Inteligenţă Artificială, aviz favorabil în comisii
Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028, a declarat Costinel Bogdan Dumitru.
Publicat de Adina Sîrbu, 19 octombrie 2026, 18:13
Ministrul delegat propus pentru Digitalizare şi Inteligenţă Artificială, Costinel Bogdan Dumitru, a primit aviz favorabil, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament.
Din totalul voturilor acordate de către parlamentari, 47 au fost „pentru”, unul „împotrivă”, respectiv 16 abţineri.
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat Costinel Bogdan Dumitru la audieri.
„Modul de abordare ar fi să ne uităm la programul de guvernare în funcţie de cei pentru care lucrăm, şi anume mă refer la cetăţeni, în primul rând, la firme şi la instituţiile statului. De data aceasta, lucrurile pot merge altfel, un pic mai accelerat, chiar dacă şi întârziem puţin. Să ne uităm la cetăţeni. Care ar fi câştigul pentru cetăţeni? În primul rând, interacţiunea lor cu statul sau cu instituţiile statului ar trebui făcută folosind un singur mod de autentificare. În planul de guvernare avem pus ca obiectiv, ca până în 2028, cinci milioane de români să folosească sistemul de autentificare unic RoID. Încercăm să promovăm acest sistem, astfel încât şi băncile, notarii, poate operatorii de telefonie mobilă să îl folosească. Cetăţeanului i-ar da posibilitatea să interacţioneze repede cu aceste instituţii publice într-un mod mult mai fluent (…) Ro Wallet ar trebui implementat până la finalul anului, conform calendarului stabilit cu Uniunea Europeană”, a spus Dumitru.
Potrivit acestuia, o schimbare avută în vedere la nivelul relaţiei stat-cetăţean se referă la posibilitatea de interacţiune cu serviciile administrative în momentele importante.
„O altă schimbare pe care o propunem ar fi să oferim românului, cetăţeanului, posibilitatea de a interacţiona cu serviciile noastre în momentele importante ale vieţii, cum ar fi naşterea unui copil, angajare, pensionare, poate căsătorie, poate chiar divorţul, şi atunci să poată să monitorizeze cererea depusă, stadiul în care se află. Statul, prin instituţiile respective, să nu-i mai ceară documente care sunt deja disponibile. Ele ar trebui livrate în funcţie de un lucru foarte important şi anume interacţiunea şi colaborarea între ministere. Putem să punem genul acesta de mecanism în zona reactivă, cum de fapt statul român a funcţionat, dar şi multe alte entităţi. Ce mi se pare, n-aş spune fascinant, că ar fi un lucru extraordinar: o anumită manifestare proactivă a statului român în ceea ce priveşte cetăţeanul, asta însemnând că putem să ne dăm seama foarte uşor, tehnic cel puţin, dacă un anumit cetăţean se apropie sau poate să beneficieze de anumite alocaţii sau se apropie perioada de pensionare şi atunci sistemul poate să înceapă completarea automată a dosarului respectiv, iar cetăţeanul nu mai trebuie să vină într-un mod activ să înceapă demersurile necesare. Cred că această abordare proactivă ar crea una dintre cele mai mari surprize ale unui cetăţean în raport cu statul”, a subliniat Costinel Bogdan Dumitru.
***
Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu sunt audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.
Luni, audierile sunt programate până la ora 20.00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii şi vor răspunde întrebărilor parlamentarilor. și vor continua marţi, de la ora 9.00 până la ora 12.00, cu alţi 5 miniştri propuşi în Cabinetul Niculescu.
Noul guvern are susținerea PSD, PNL, UDMR, a Grupului Minorităților Naționale și a grupurilor parlamentare Pace și Uniți pentru România.
Cabinetul Niculescu urmează să fie format din 11 social-democrați și 7 independenți.
Programul audierilor:
- Luni, Florin Barbu (Agricultură)
- Luni, Marcel Alexandru Stoica (Dezvoltare)
- Luni, Dumitru Chisăliță (Energie)
- Luni, Radu Oprea (Apărare)
- Luni, Daniel Zamfir (Economie)
- Luni, Bogdan Dumitru (Digitalizare)
- Luni, Alexandru Nazare (Finanțe)
- Luni, Sorin Costreie (Educație)
- Luni, Sorin Gabriel Ionescu (Învățământ preuniversitar)
- Luni, Marian Neacșu (Afaceri Interne)
- Luni, Ștefan Ovidiu Popa (Transporturi)
- Luni, Natalia Intotero (Mediu)
- Luni, Ioana Ciocan (Cultură)
- Marți, Radu Marinescu (Justiție)
- Marți, Mihai Ghifiu (Proiecte Europene)
- Marți, Dan Neculăescu (Externe)
- Marți, Florin Manole (Muncă)
- Marți, Alexandru Rogobete (Sănătate)
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului de învestire a noului Guvern va fi marţi, de la ora 14.00.
Sursă: Agerpres