Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului de învestire a noului Guvern va fi marţi, de la ora 14.00.
Publicat de Adina Sîrbu, 19 octombrie 2026, 07:14
Premierul desemnat Luca Niculescu a avut, duminică, o întâlnire cu echipa de miniştri propuși în cabinetul său, cu care a discutat despre măsurile din programul de guvernare.
Nu ne așteaptă o perioadă ușoară, a scris el pe rețelele sociale.
Luca Niculescu a mai precizat că la întrevedere s-a discutat și despre securitatea țării, parteneriatele externe și nevoia de a pune tot mai mult accent pe diplomația economică.
România are nevoie cât mai repede de un guvern cu puteri depline, a conchis premierul desemnat, care a adăugat că sunt multe probleme care nu mai pot fi amânate.
Miniştrii propuşi în Guvernul Luca Niculescu vor fi audiaţi luni şi marţi în comisiile de specialitate din Parlament.
Luni, audierile încep la ora 12.00, fiind programate până la ora 20.00, timp în care 13 miniştri îşi vor prezenta priorităţile în comisii şi vor răspunde întrebărilor parlamentarilor.
Acestea vor continua marţi, de la ora 9.00 până la ora 12.00, cu alţi 5 miniştri propuşi în Cabinetul Niculescu.
Noul guvern ar urma să fie format din 11 social-democrați și 7 independenți.
Programul audierilor:
- Luni, Florin Barbu (Agricultură)
- Luni, Marcel Alexandru Stoica (Dezvoltare)
- Luni, Dumitru Chisăliță (Energie)
- Luni, Radu Oprea (Apărare)
- Luni, Daniel Zamfir (Economie)
- Luni, Bogdan Dumitru (Digitalizare)
- Luni, Alexandru Nazare (Finanțe)
- Luni, Sorin Costreie (Educație)
- Luni, Sorin Gabriel Ionescu (Învățământ preuniversitar)
- Luni, Marian Neacșu (Afaceri Interne)
- Luni, Ștefan Ovidiu Popa (Transporturi)
- Luni, Natalia Intotero (Mediu)
- Luni, Ioana Ciocan (Cultură)
- Marți, Radu Marinescu (Justiție)
- Marți, Mihai Ghifiu (Proiecte Europene)
- Marți, Dan Neculăescu (Externe)
- Marți, Florin Manole (Muncă)
- Marți, Alexandru Rogobete (Sănătate)
Şedinţa plenului reunit al Parlamentului de învestire a noului Guvern va fi marţi, de la ora 14.00.
Pentru a fi învestit, guvernul Niculescu are nevoie de cel puțin 233 de voturi în Parlament.
Premierul desemnat a semnat un acord de susținere cu Partidul Național Liberal, iar un document similar ar putea fi încheiat și cu Uniunea Democrată a Maghiarilor din România.
Uniunea Salvați România și Alianța pentru Unirea Românilor nu susțin viitorul executiv.