COD GALBEN de vânt puternic în Dobrogea
Avertizări de ploi, ninsori la munte și intensificări ale vântului, valabile până luni seara în estul țării.
Publicat de Adina Sîrbu, 18 octombrie 2026, 10:55
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de vânt puternic şi ploi în cea mai mare parte a ţării şi ninsori la altitudini de peste 2.000 de metri, dar şi un Cod Galben de intensificări ale vântului în Moldova şi, local, în Dobrogea.
Potrivit meteorologilor, în perioada 18 octombrie, ora 10.00 – 20 octombrie, ora 02.00, temporar vor fi intensificări ale vântului în Moldova şi Dobrogea, cu viteze în general de 45 – 60 de km/h, local şi în sudul Banatului şi vestul Olteniei (viteze de 40 – 45 km/h), iar la munte, în special în zona înaltă a Munţilor Banatului şi a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, vor fi rafale de 70 – 90 km/h.
Va ploua în Moldova, Dobrogea, jumătatea de est a Munteniei şi Transilvaniei şi se vor acumula cantităţi de apă de 10 – 20 l/mp şi, izolat, de peste 30 – 35 l/mp.
La altitudini mari, în general de peste 2.000 de metri, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi cu precădere în estul Carpaţilor Meridionali (masivele Bucegi şi Făgăraş) pe tot intervalul se va depune strat de zăpadă în general de 10 – 20 cm.
De asemenea, în intervalul de valabilitate 18 octombrie, ora 21.00 – 19 octombrie, ora 21.00, în intervalul menţionat, în Moldova şi local în Dobrogea vântul va avea intensificări cu viteze de 50 – 70 km/h.